Asociația Visum pentru Educație și Cultură vă invită la un nou eveniment din seria „Atelierul de idei”, un proiect care dorește să promoveze educația, cultura și să adune în aceeași încăpere un grup de oameni care să discute despre lectură, poezie, proză, despre artă, care să adune idei și să gândească anumite direcții de acțiune.
Proiectul adună un set de evenimente care să pună probleme, să propună soluții și care să acorde sprijin la nivel de discuție asupra acestor lucruri.
Vă invităm să luați parte la cea de-a doua ediție a proiectului Atelierul de idei: „Să-l citim pe Eminescu”. Întâlnirea ne dă prilejul să răspundem la câteva întrebări, care credem că trebuie puse:
– Cum îl citim pe Eminescu?
– De ce îl citim pe Eminescu?
– De ce îl considerăm mai important pe Eminescu decât pe alți poeți contemporani cu el sau contemporani cu noi?
Reușim totuși să-l descoperim pe Eminescu la nivel individual sau doar într-un cadru instituționalizat, în care poetul este o unealtă din mecansimul de construire a identității românești, sociale?
Toate aceste lucruri vor fi discutate vineri, 25 ianuarie, ora 19.00, la ceainăria Ceai Et Caetera, strada Latină, nr. 15, Șchei, Brașov.
Termenul de înscriere pentru competiția de scurtmetraje “Movie in Action” se prelungeşte până la data de 21 ianuarie 2013. Cerinţele referitoare la filmele de scurt metraj înscrise în concurs au rămas neschimbate.
Lansată în Braşov, în noiembrie 2012, competiția de scurtmetraje „Movie in Action” se adresează tinerilor implicaţi şi activi din comunitatea locală.
Astfel, dacă ai între 16-24 de ani şi îţi plac provocările, aşteptăm să ne trimiţi un film de scurt metraj în care fie identifici o problemă din comunitatea locală şi propui o soluţie la aceasta; fie prezinţi aspectele pozitive ale oraşului Braşov, într-o manieră cât mai creativă.
Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/MovieInActionCompetitieDeScurtmetraje sau la adresa: hello@voluntarbrasov.ro.
Evenimentul este realizat în cadrul proiectului internaţional „You(th) Can Do It!”, finanţat prin programul Tineret în Acţiune.
Asociaţia Medicilor Dentişti din România, filiala Braşov, a lansat un Ghid al igienei orale pentru copii. Inspiraţi de o învăţătoare de la Şcoala Generală nr. 12 Braşov şi de asemenea mânaţi de dorinţa de a face educaţie pentru sănătatea dinţilor de la vârste fragede, stomatologii s-au gândit să facă un asemenea ghid util. Implicaţi deja în parteneriate educaţionale cu diferite şcoli, medicii dentişti au avut numeroase întâlniri, prezentări, programe de educaţie, concursuri. Ghidul lansat este accesibil, prietenos, construit anume pentru a fi pe înţelesul copiilor şi în ajutorul lor; de altfel, desenele cu care este ilustrat acest volumas se datorează copiilor, stimulaţi la orele de educaţie plastică să contribuie cu imagini pe tema curăţeniei dinţilor. De asemenea, copiii au creat chiar şi mulaje. Practic, rezultatele sunt îmbucurătoare – deprinderea copiilor cu diferite noţiuni despre sănătatea dinţilor, dispariţia fricii atroce de dentist şi obişnuinţa de a merge la control şi formarea unor copii ambasadori, precum şi a altor persoane implicate în program, voluntari, care vor disemina mai departe noţiunile educative ale programului. Oportunitatea de a deveni formatori este deschisă copiilor, părinţilor, cadrelor didactice, acestea din urmă putând obţine credite în urma participării la acest program, care a avut în vedere diferitele categorii de vârstă şi profesionale, nelimitând accesul la profesioniştii stomatologiei. Programul Dinţişori de nota zece şi ghidul vor fi diseminate şi prin biblioteca noastră, având astfel ocazia să oferim resursele create prin activităţile noastre destinate copiilor, un bun exemplu fiind Grădiniţa de vară, dar şi multe alte activităţi organizate la Filiala 6 pentru copii şi tineret şi nu numai.
-
-
Asociația Visum pentru Educație și Cultură lansează proiectul „Crăciunul printre cărți”, prin care doreşte să doneze cărți unui număr de 20 de copii de clasa a IV-a, de la Școala Generală din Holbav. Din acest motiv, membrii asociaţiei au făcut un pom de Crăciun din cărți și l-au așezat la Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, în holul de la etajul I. Brăduţul va sta în perioada 3 – 20 decembrie, timp în care așteaptă donațiile de cărți în cutia special amenajată pentru acestea. La finalul acestei perioade tot ce s-a strâns va ajunge la cei 20 de copii.
Ce cărți se pot dona? Cu sprijinul Bibliotecii Judeţene şi al cadrelor didactice din Şcoala generală Holbav, voluntarii asociaţiei au identificat câteva titluri și autori, pe care le-am menţionat mai jos, dar orice carte pentru copii este binevenită. Iată titlurile cerute – Proverbe, Ghicitori, Elena Farago – Poezii, Ionel Teodoreanu – La Medeleni, Cezar Petrescu – Fram, ursul polar; Otilia Cazimir – Poezii, Dumitru Almas – Povestiri istorice, Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunată, Gellu Naum – Cartea cu Apolodor, A doua carte cu Apolodor, Literatură pentru copii semnată de Ion Al. Brătescu Voinești, Ion Creangă, Tudor Arghezi.
Mai multe detalii pe pagina de internet http://www.visumbrasov.org/. Îi găsiţi şi pe facebook la http://www.facebook.com/visumbrasov?ref=ts&fref=ts.
Lecturi Urbane Brașov au plăcerea să vă invite la o lectură de toamnă. Această ediție vine în continuarea celei din primăvară, în care împreună cu 36 de voluntari am dus lectura în mijloacele de transport în comun. Așadar, vă invităm pentru a doua oară la un flash mob de lectură în autobuzele RATBV, cu plecare din Livada Poștei.
Vă așteptăm sâmbătă, 27 octombrie, ora 12.45 în fața Bibliotecii Județene „George Barițiu” pentru o călătorie în lumea lecturii prin urbea brașoveană.
Acțiunea va dura aproximativ 2 ore, timp în care vom încerca să oferim brașovenilor un număr de 100 de cărți.
Vom rezerva la începutul acțiunii 15 minute pentru stabilirea detaliilor.
Cărțile le aducem noi, voi trebuie doar să veniți!
Vă așteptăm în număr cât mai mare, invitația este deschisă pentru oricine și nu uitați să o dați mai departe!
Credit foto: Ionela Costea
Organizatorii Lecturilor Urbane vă aşteaptă să citiţi împreună şi să împărtăşiţi bucuria lecturii.
La Biblioteca de noapte, sâmbătă, 6 octombrie, s-a desfăşurat un Atelier de muzică experimentală la Mediatecă, din iniţiativa voluntarilor Asociaţiei Colors. A fost un succes, publicul a fost atras de formula inovatoare, a ascultat, s-a lăsat legat la ochi, imaginându-şi muzica doar din sunete percepute şi auzite. A urmat experienţa creării propriei muzici ritmice, folosind instrumente muzicale din materiale reciclabile.
După ce joi, 02.08.2012, la Mansarda Casei Baiulescu, începând cu orele 14,00, voluntarii asociaţiei Colors ne-au prezentat Capitalele culturale europene: Istanbul şi Wroclaw, săptămâna aceasta, vineri, 10.08.2012, Mansarda Casei Baiulescu, de la orele 18,00, va găzdui proiecţii de filme la care vă invită Cineclubul Braşov şi Mediateca Bibliotecii Judeţene Braşov. Veţi putea viziona cele mai bune producţii ale Festivalului de film 48 de ore Braşov, ediţia a doua, 2012.
Moderator: Mara Oprişiu, jurnalist şi producător independent. Centrul de voluntariat Braşov vă oferă o proiecţie de film exact peste o săptămână, vineri, 17.08.2012, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00. Luna august se încheie în note de lectură. Joi, 30.08.2012, Biblioteca Franceză, de la orele 17,30, este gazda Clubului de lectură. La întâlnire vom discuta despre romanul Idiotul de F. Dostoievski. Vino împreună cu prietenii tăi pasionaţi de citit, să fim alături, să ne împărtăşim gândurile, să comunicăm. Vă aşteptăm cu drag în luna august!
Retransmit invitatia la evenimentul descris mai jos:
CAMPANIA RESPECTULUI „NON-VIOLENŢA, ALEGEREA CELOR PUTERNICI” este organizată în 15 iunie de Biserica Reformată “Casa Speranţei”, prin Programul de Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice, Adăpostul de Criză „Esther”, şi studenti voluntari ai Universităţii Transilvania din Braşov,cu sprijinul Primăriei Braşov.
Prin CAMPANIA RESPECTULUI „NON-VIOLENŢA, ALEGEREA CELOR PUTERNICI” este dorită sensibilizarea şi informarea cetăţenilor cu privire la fenomenul violenţei în familie, prin:
Activităţi de informare a cetăţenilor
Implicarea diferitelor instituţii pentru a lua o atitudine corectă
Activităţi ale studenţiilor şi voluntarilor în acţiuni pe această temă
Activităţi artistice
Sunteți invitați la Campanie in calitate de facilitator, participant, voluntar sau simpatizant. Programul activităţilor desfăşurate în ziua de 15 Iunie 2012, este următorul:
De la ora 10.00– Întâlnire de Reţea, str. Moldovei nr 2, Braşov – în cadrul acestei întâlniri vom putea afla noutăţile asociaţiilor prezente, cat si modificările aduse noii legi privind violenţa domestică. Activităţi ale voluntarilor – prezentare şi vizualizare de filmuleţe artistice.
Între orele 13.00 – 15.00- Vă aşteptăm în Piaţa Sfatului unde voluntarii noştrii vor împărţii pliante şi informaţii pe tema violenţei domestice, persoanelor interesate.
De la ora 15.00- Teatru pentru copii în Piaţa Sfatului – cu mic, cu mare sunteţi aşteptaţi sa ne bucurăm împreună de celebra piesă de teatru al lui I.L. Caragiale „D-l Goe”, pusă în scenă de echipa „Valiza cu teatru”.
Vă asteptăm!
Coordonator program: Zoltáni Katalin – 074436896.
Joi, 10 mai, Biblioteca Judeţeană în parteneriat cu Asociaţia Colors a oferit un recital de poezie polonă, din creaţia Wislawei Szymborska. Voluntarele poloneze ale asociaţiei petrec un an în România, la Braşov, în cadrul programului creat de Serviciul european de voluntariat. Ania si Olga s-au gândit că ar fi binevenit să citească publicului braşovean creaţiile de Wislawa Szymborska, poeta lor preferată, autoare apreciată internaţional şi distinsă cu premiul Nobel pentru literatură. În România poeta polonă a fost tradusă în patru antologii de mari polonişti români, precum Constantin Geambaşu, Passionaria Stoicescu etc. După alegerea poeziilor şi pregătiri, pline de emoţie, Ania şi Olga au recitat din poeta lor favorită, având la îdnemână versiunea polonă şi română din cărţile bibliotecii, precum şi versiunile în engleză. Le-am acompaniat şi noi, Claudia Popa, preşedinta asociaţiei Colors şi eu, Ruxandra Nazare. A fost un regal poetic, versurile clare si inedite au încântat asistenţa şi cu toţii ne-am simţit bine.
Sambata aceasta, in 12 mai, va avea loc una dintre etapele de ecologizare in judetul Brasov in cadrul proiectului Let’s do it, Romania! Acest program si-a propus sa igienizeze si sa contribuie la curatenia generala de primavara pe baza voluntariatului, la intretinerea unui mediu curat, la constientizarea comunitatii cu privire la respectarea naturii si educatia publicului. Prima editie a fost in toamna lui 2010 si a avut succes, urmata de cea din 2011.
Apelez la colegii mei bibliotecari, precum si la utilizatorii nostri ce isi doresc un mediu curat sa se implice in actiunea Let’s do it, Romania, care va avea loc in judet, in toate primariile care au devenit partenere. In ce priveste participarea Centrului de Voluntariat Brasov, acesta se va mobiliza si va ecologiza zona de pe cursul raului Ghimbasel, in Ghimbav. Haideti sa contribuim la protectia naturii si a noastra.
Multumesc!
Ultimele comentarii