Arhivă

Post Tăguit cu ‘tineri’

In memoriam Gernot Nussbächer citit de Vlad Babei

ianuarie 18th, 2022 Fără comentarii

Volumul “In memoriam Gernot Nussbächer”, editat de Biblioteca Judeţeană Braşov în anul 2021, este cel cu care vreau să vă reţin atenţia astăzi şi pe care îl veţi găsi la secţia de împrumut, sala de lectură şi cele 6 filiale ale bibliotecii.

Cu numele lui Gernot Nussbächer am făcut cunoștință în cea mai scurtă zi a anului – 21 decembrie 2021 –, cu prilejul lansării volumului omagial „In memoriam Gernot Nussbächer” de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. Acest nume săsesc, a cărui sonoritate gravă și augustă poartă amprenta unor vremuri demult apuse (mai târziu am aflat că prenumele este alcătuit din morfemele „Ger”, care înseamnă „suliță”, și „Not”, adică „luptă”), avea să-mi ațâțe o curiozitate mistuitoare pentru persoana care – așa cum urma să descopăr – l-a purtat cu atâta demnitate, înfruntând cu un stoicism exemplar și o credință de nestrămutat această luptă continuă care este viața.

Personalitate plurivalentă (arhivar, istoric, cercetător, paleograf, bibliotecar, editor și chiar personaj de mai multe romane!) și fire hrănită de năzuința avidă spre cunoaștere, căci din mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape mirarea inocentă față de tainele – fie sacre, fie profane – ale vieții pare să fi fost una din trăsăturile sale definitorii, Gernot Nussbächer a reprezentat, așa cum însuși îi plăcea să se considere, o punte de legătură între cele trei naționalități istorice ale Transilvaniei și un intermediar între trecut și prezent. Înzestrat cu o cunoaștere de tip enciclopedic și cu o rigurozitate profesională imbatabilă, este dificil să ni-l imaginăm pe Gernot Nussbächer ca fiind contemporanul nostru: de regulă, ne place să formulăm discursuri encomiastice pentru a elogia personalități remarcabile ale trecutului, prezentul – în desfășurarea sa haotică și nebuloasă – ne oferă de prea puține ori răgazul pentru a aprecia cu justețe ceea ce se află înaintea noastră, însă îmi place să cred, cel puțin din mărturiile celor care au contribuit cu texte la volumul coordonat de Ruxandra Nazare, că lui Gernot Nussbächer i-a fost recunoscută din timpul vieții valoarea și că persoanele care l-au cunoscut direct sau indirect, prin lucrările sale, au rămas cuceriți și transformați definitiv de această întâlnire.

Îndrăgostit iremediabil de Biserica Neagră și de personalitatea cărturarului umanist Johannes Honterus (cu care a avut o strânsă legătură spirituală, întețită și de mutarea sa în fosta bibliotecă edificată de Honterus, unde a avut șansa să lucreze cot la cot cu afinul său și să ducă mai departe, în chip simbolic, contribuțiile acestuia la progresul cetății), Gernot Nussbächer, prin cele peste 1500 de studii scrise de-a lungul vieții, a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea istoriografiei românești și la formarea unor generații de arhivari și istorici care au împrumutat câte ceva din pasiunea, rigoarea și metodele sale de lucru, apte să facă lumină în tenebrele istoriei. Merită însă precizat că Gernot Nussbächer, în modestia ce i-a definit existența, nu a avut niciodată pretenția de a lua cu asalt ierarhiile universitare și de a se adăposti la catedra vreunei impozante universități; pe Nussbächer l-a preocupat în permanență să fie cât mai aproape de comunitatea în care a crescut și care l-a format, iar drept mărturie stau și articolele pe care le-a publicat în diverse ziare și reviste istorice, preferându-le pe acestea în locul circuitului ermetic al publicațiilor de specialitate care se adresează exclusiv celor din propria breaslă. Mai mult, preocuparea sa obsesivă pentru recuperarea istoriei locale poate fi privită retrospectiv și ca o modestă, dar nu mai puțin vrednică formă de subversiune față de directivele ideologice de dinainte de 1989, când accentul se punea pe specificul național, iar Gernot Nussbächer căuta în continuare modalități de a scrie despre ceea ce îi aducea cele mai multe satisfacții personale și profesionale – Transilvania medievală.

În cele trei zile cât am parcurs cu emoție volumul omagial, Gernot Nussbächer a devenit pentru mine mai mult decât un nume cu rezonanță austeră; sub privirea sa iscoditoare, inteligentă, caldă și jucăușă de pe copertă am întâlnit un model de verticalitate, de onestitate și dedicare profesională și un imbold de a-mi trăi viața căutând să las în urmă ceva de care vor putea beneficia și alții. Sunt mâhnit că nu l-am putut cunoaște personal (și nu pot să nu mă întreb dacă, în plimbările mele pe lângă Biserica Neagră de-a lungul anilor sau în vizitele mele la anticariatul Aldus, unde obișnuia să își mai petreacă timpul, s-a întâmplat să trec senin pe lângă dumnealui, fără a fi conștient de acest tezaur viu de lângă mine), însă textele colaboratorilor la acest minunat și necesar volum, presărate cu anecdote și confesiuni intime care îl redau pe Gernot Nussbächer în toată umanitatea sa, m-au ajutat să trec peste acest regret și să simt că, de acum încolo, spiritul lui va dăinui și în mine.

***

Am fost din nou în vizită zilele trecute la anticariatul Aldus, această oază culturală care se odihnește în umbra binefăcătoare a Bisericii Negre, unde timpul pare că poposește la rândul său din calea iureșului istoriei, și am avut surpriza să fiu întâmpinat de chiar Gernot Nussbächer, care zâmbește gânditor în pozele din spatele biroului doamnei Astrid Hermel, o apropiată a acestuia care mi-a relatat cu vădită emoție alte și alte anecdote cu „Nussi” (așa cum îi spuneau prietenii). Dacă vă aflați în apropierea Bisericii, nu vă sfiiți să faceți o vizită și anticariatului Aldus, un loc singular în Brașov care te încarcă cu o reverență sfântă față de carte și cultură, iar dacă doriți să completați cele citite în volumul in memoriam cu povestiri inedite, nu ezitați să intrați în vorbă cu doamna Hermel, o povestitoare cu mult har, care așteaptă să împărtășească cu oricine dispus să asculte din bogata sa experiență de viață și dragoste pentru artă.

A consemnat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

ianuarie 4th, 2022 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor”, volum ce reunește 26 de articole publicate de Yu Hua, unul dintre cei mai importanți scriitori chinezi contemporani, în presa occidentală între 1999 și 2018. Cartea a apărut în anul 2019 la editura Humanitas în traducerea sinologului Mugur Zlotea și este disponibilă în cadrul bibliotecii județene din Brașov atât la sediul central, cât și la filialele 2 și 5.

„Nostalgia îmi amintește de ochii unui câine”, scrie Yu Hua într-un articol unde poartă cititorul prin trei mari momente din istoria recentă a Chinei – Revoluția Culturală a lui Mao Zedong, reformele lui Deng Xiaoping și cele ale lui Xi Jinping, actualul președinte. Această comparație i-a fost sugerată autorului de urmările procesului intens de urbanizare prin care a trecut țara, în urma căruia țăranii s-au văzut nevoiți să își abandoneze terenurile – cu tot cu câinii de pază – pentru a se muta în apartamentele oferite de guvern; năuci și încovoiați de foame, câinii au continuat să bântuie ogoarele stăpânilor, doar-doar se vor întoarce în cele din urmă. Stăpânii n-au revenit, iar câinii s-au prăpădit, neavând altă hrană decât iluzia narcotică a unui trecut care se poate repeta.

În toate articolele sale despre realitatea socială, politică, economică și culturală a Chinei de astăzi, Yu Hua revine obsesiv la trecut pentru a putea înțelege care au fost factorii ce au făcut posibilă transformarea atât de rapidă și radicală a Chinei din ultimul secol. Acest plonjon în oceanul tulburat al istoriei are drept rezultat o topografiere a unui spațiu măcinat de conflicte interne și incongruențe profunde care s-au tradus prin decalaje nu doar la nivelul macrostructurii sociale, ci mai ales în sânul familiilor și în structura intimă a indivizilor. Supraviețuitorii Marelui Salt Înainte și ai Revoluției Culturale, care au asistat la orori greu de imaginat azi și au făcut față unei sărăcii abrutizante în numele luptei de clasă (și asta într-o perioadă în care nici măcar nu se putea vorbi de clase distincte, toată China trecând prin malaxorul privațiunilor), asistă acum și mai neputincioși la corupția și prefacerile economice recente care au divizat societatea mai mult ca niciodată, creând extreme dintre cele mai aiuritoare („azi, pentru clasa conducătoare, apelul la lupta de clasă ar însemna să își sape propriul mormânt”), iar oamenii de afacere care s-au îmbogățit mai mult sau mai puțin legal în urma miracolului economic generat de reformele lui Deng Xiaoping contemplă azi suicidul de teama de a nu fi investigați și găsiți vinovați de autoritățile angrenate în lupta anticorupție pe care Xi Jinping a inițiat-o. Sub motorul câștigului, tinerii din societatea chineză contemporană nu mai văd în familie celula de bază a societății, se căsătoresc și divorțează cu o viteză la fel de fulgerătoare, iar tot ceea ce văd înaintea ochilor sunt interesele personale. Așa-zisele relicve feudale (gândirea tradițională, cultura clasică, vechile obiceiuri și vechile cutume), condamnate fervent în timpul lui Mao, sunt astăzi folosite cu foarte multă iscusință de către autorități pentru a preîntâmpina incidentele de masă și pentru a reda stabilitatea socială – așa se face, de pildă, că pentru a calma locuitorii unui district din sudul Chinei, unde viiturile au luat cu ele peste o mie de morminte, pe care administrația le-a relocat ulterior într-o zonă comună, autoritățile au chemat geomanți pentru a convinge rudele că acest incident a fost un semn divin și că le va aduce prosperitate. În mod similar, autoritățile dintr-o altă regiune au căutat să pună capăt furturilor de materiale susținând că lemnul, cofrajele de oțel și cimentul din spațiul respectiv vor fi întrebuințate pentru ridicarea unui templu, ceea ce a dus imediat la stoparea sustragerilor. Iată câteva schimbări din societatea chineză de azi care alimentează mânia lui Mao, care – așa cum își imaginează autorul – n-ar pregeta să își dea singur jos portretul care tronează în piața Tian’anmen.

Alte subiecte foarte interesante abordate de autor sunt: fenomenul cenzurii în media, artă și online – cu fațetele sale cel mai adesea divergente –, corupția endemică și creșterea numărului de incidente de masă, absența unor măsuri clare împotriva încălcării drepturilor de autor, regulile absurde ale administrațiilor locale, triada lege-petiție-stabilitate și carențele sistemului judiciar chinez, dezinformarea în masă și utilizarea patriotismului ca armă ideologică, protestele din piața Tian’anmen din 4 iunie 1989 și modul în care acestea se reflectă în conștiința publică, avântul micro-bloggurilor ca instrumente subversive și mijloacele creative prin care internauții fentează cenzura, precum și crizele de pe toate planurile mascate de evoluția nefirească a Chinei din ultimii 70 de ani.

Incisive, inteligente și scrise cu surâsul istovit al celui care a înțeles că între literatura absurdului și realitatea în care trăiește s-au dizolvat de mult timp frontierele (imaginea cu cerșetorii care, mai nou, poartă pancarte cu coduri QR pentru a primi milostenie direct în contul bancar sau regula introdusă în 2004 de administrația provinciei Hunan potrivit căreia femeile care doresc să lucreze în administrația publică trebuie să aibă sânii simetrici par a fi rodul unei imaginații fertile, însă e vorba de situații cât se poate de adevărate), articolele lui Yu Hua schițează cu multă luciditate portretul unei Chine eteromorfe și schizoide, cu toate contradicțiile, conflictele și paradoxurile ei. O lectură necesară.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 22nd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul de proză scurtă „Oameni din Dublin”, cu care James Joyce – unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai secolului XX – a debutat în proză în anul 1914. Acesta este disponibil în cadrul bibliotecii județene din Brașov în mai multe ediții. Versiunea tradusă de Frida Papadache poate fi împrumutată de la sediul central și de la filialele 2, 3, 4, 5, precum și de la filiala pentru copii, în timp ce traducerea mai recentă, realizată de Radu Paraschivescu și publicată la editura Humanitas în 2012, poate fi împrumutată de la sediul central. De asemenea, biblioteca dispune și de versiunea originala în limba engleză, precum și de versiunea în limba maghiară.

Alcătuit din 15 povestiri inegale ca dimensiuni, însă reunite printr-un fir ce împletește teme și simboluri comune și ordonate în așa fel încât să reflecte stadiile dezvoltării umane (de la copilărie până la senectute), volumul de debut în proză al lui James Joyce reprezintă, în esență, o încercare de a cartografia orașul Dublin, prin înșiruirea, ca într-un panoptic, a unor personaje aparținând clasei muncitoare și micii burghezii cu toate frământările, temerile, obsesiile, deziluziile și modestele lor bucurii. Acest demers, al panoramării unui oraș și, prin extensie, a unei întregi națiuni, prin urmărirea unor personaje lipsite de excepționalitate (dar nu și de o umanitate fragilă, cu care cititorul se poate identifica mult mai bine) în tot ceea ce este mundan și vulgar, avea să fie dezvoltat de Joyce în „Ulise”, piatra de temelie a literaturii moderniste care a resemantizat toposurile și principiile de funcționare ale romanului. „Oameni din Dublin”, chiar dacă nu se caracterizează prin aceeași ruptură față de tradiția literară și nici prin utilizarea unor procedee literare și narative inedite, impresionează în primul rând prin unitatea sa tematică și prin caracterul său esențialmente polifonic, pentru care Joyce a luptat să le mențină intacte (volumul a fost publicat abia după 10 ani de la scrierea ultimei povestiri, fiind refuzat și amânat în mod repetat de editori datorită unor pasaje considerate ca atentând la pudoarea bunelor moravuri).

Volumul, deși utilizează în cea mai mare parte pe o perspectivă obiectivă, detașat-ironică (doar primele trei povestiri, despre copilărie, sunt scrise la persoana I), poate fi citit și ca o confesiune extinsă a autorului despre relația sa problematică cu Irlanda, pe care avea să o părăsească definitiv în 1912, dar care a continuat să exercite asupra sa o influență covârșitoare până la moarte. Unul dintre locurile comune în analizele pe marginea „Oamenilor din Dublin” este starea de paralizie – spirituală, morală, intelectuală, afectivă, chiar fizică – pe care irlandezii o resimt în viața lor de zi cu zi. Joyce s-a simțit paralizat și oprimat de conservatorismul și de naționalismul zelos și ipocrit al societății irlandeze, iar personajele sale se simt, de asemenea, țintuite într-o stare perpetuă de abulie și fatigabilitate, accentuată de mediul claustrant în care sunt captivi, asemeni insectelor prinse în pânza de păianjen. În acest mediu, copiii sunt forțați să se maturizeze precoce (prin conștientizarea vulnerabilității trupești și a morții, a pericolului ce se poate întrupa în cele mai neașteptate forme și a propriei vanități), tinerii sunt constrânși să privească în oglindă și să-și confrunte propria nimicnicie și tendință de a se complace într-o inactivitate moleșitoare, iar adulții sunt puși față în față cu eșecurile suferite și cu iluziile care le-au oferit un fals confort de-a lungul vieții. Ultima povestire (sau, mai precis, nuvelă), considerată – pe bună dreptate – piesa de rezistență a colecției, se încheie cu imaginea unei pături groase de zăpadă care se așterne pe întreaga față placidă a Irlandei, acoperindu-i atât pe cei vii, cât și pe cei morți cu un strat care anulează orice distincție dintre aceștia, cufundând parcă universul, în nemărginirea lui, într-o liniște devoratoare. Această imagine, care redă cel mai pregnant inerția personajelor lui Joyce, conține și un sâmbure de optimism și pâlpâirea unei promisiuni de regenerare: zăpada se va topi, natura se va primeni, iar oamenii din Dublin – experimentând fiecare de-a lungul povestirilor câte o epifanie – vor putea pesemne să-și găsească resursele pentru a iniția o cât de modestă schimbare în viețile lor. Tocmai de aceea, fiindcă ne aflăm în preajma sărbătorilor de iarnă, vă recomand să citiți, dacă timpul nu vă permite să lecturați întreaga colecție, măcar această ultimă nuvelă – intitulată „Cei morți” – cu care se încheie volumul și care constituie pentru mine cea mai răvășitoare poveste de Crăciun din câte am citit.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 9th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este cartea de călătorie a scriitorului american Bill Bryson, „O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munților Apalași”, volum care a fost publicat în 1997 și care a apărut în 2015 la editura Polirom, în traducerea lui Marius-Adrian Hazaparu. Acesta poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 2 și 5. De asemenea, biblioteca dispune și de versiunea originală în limba engleză.

La finele lunii octombrie, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov a propus utilizatorilor o expoziție tematică intitulată „Jurnal de călător”, care cuprindea o selecție de volume de călătorie, printre acestea aflându-se și una dintre cele mai cunoscute cărți ale lui Bill Bryson – călător înverșunat, dar și autor al unor bestselleruri de știință popularizată –, „O plimbare în pădure”. Cartea lui Bryson este structurată pe două planuri care funcționează atât individual, cât și complementar: pe de o parte, aceasta poate fi citită ca jurnalul unei călătorii eșuate pe traseul munților Apalași – unul dintre cele mai întinse din lume, străbătând de-a lungul celor aproximativ 3450 de kilometri ai săi 14 state americane –, iar pe de altă parte volumul poate fi considerat un apel de trezire pentru structurile care au neglijat de-a lungul timpului fauna și flora forestieră ale Americii, ceea ce a condus nu doar la extincția unor specii de plante și animale, ci și la un soi de „comercializare” a naturii, o violentare a peisajului natural, asaltat progresiv de însemnele civilizației contemporane (mall-uri, lanțuri de magazine și restaurante, hoteluri, autostrăzi, parcări masive etc.).

De altfel, cel mai interesant aspect al cărții mi s-a părut modul în care Bryson arată cum călătoria modernă s-a transformat într-o comoditate: în primele pagini, autorul își exprimă confuzia declanșată de ritmul fulminant cu care vânzătorul unui magazin de echipament sportiv îi înșiră opțiunile disponibile, unele mai rocambolești decât altele. La un moment dat, pe drum, autorul întâlnește un excursionist dotat cu felurite gadgeturi de ultimă oră, capabile să măsoare până și cele mai specializate statistici meteorologice. La un refugiu, un alt excursionist încearcă să-l descoasă pe Bryson cu privire la motivele care l-au determinat să aleagă ghiozdanul pe care îl are și nu altul, după care începe să peroreze vrăjit despre avantajele propriului rucsac. Pentru mulți călători, traseul aproape că devine ceva secundar, un prilej de a-și etala echipamentul și cunoștințele teoretice despre acesta, și mai puțin o ocazie de evadare dintr-o realitate asfixiantă și de comuniune cu natura. Aventura lui Bryson nu se dovedește nici ea a fi o experiență transcendentală, o căutare mistică a esenței în mijlocul naturii, ci mai degrabă scenariu de roman picaresc, grație în mare parte companionului său, Katz, un anti-excursionist prin excelență, ale cărui proporții urieșești și porniri pantagruelice insuflă volumului o doză viguroasă de comic. Puțin importă că cei doi nu reușesc să parcurgă integral traseul (de fapt, nu vor parcurge nici măcar jumătate din acesta) – farmecul cărții este dat de registrul conversațional, informal, de stilul ireverențios al autorului, și de senzația de umilință, teamă și fascinație stranie pe care o exercită contactul cu necunoscutul, la care se adaugă numeroase anecdote și istorisiri – când amuzante, când înfricoșătoare sau tragice – despre experiențele altor excursioniști, completate de date istorice și științifice privind construirea traseului și elementele de faună și floră specifice acestuia.

Mi-ar fi plăcut însă ca Bryson să-și fi cenzurat – sau măcar temperat – pornirile prea frecvente și obositoare de a-i ridiculiza pe toți ceilalți întâlniți în timpul călătoriei: umorul negru și abraziv pe care mizează își pierde prin repetiție savoarea inițială, conferindu-i autorului un aer insuportabil de îngâmfare și automulțumire. Nu neputința de a parcurge tot traseul constituie un eșec, ci mai degrabă incapacitatea lui Bryson de a se debarasa de un anumit spirit exclusivist cu care pornește la drum și pe care nopțile petrecute cu alții în natură, în imensitatea și sălbăticia ei, unde toate distincțiile sociale se dizolvă, ar fi trebuit să-l anuleze.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Concluziile Code Kids Brașov

decembrie 5th, 2021 Fără comentarii

În 20 noiembrie 2021 a avut loc a doua ediție a Code Kids Fest Brașov. Precum la prima ediție, la Brașov în secțiunea concurs și în expoziție au participat cluburi Code Kids din biblioteci publice din județ, dar și cluburi invitate, din afara acestui program, mai ales din Brașov, însă și din comune, precum Sânpetru și Crizbav.

Analizând programul ediției din 2021 și trăgând linie, eu am ajuns la concluzia că acest eveniment poate fi o lecție de solidaritate pentru adulți înainte de toate și pentru copii. Evenimentul mi-a arătat pe de o parte diferența dintre oraș și sat, dintre posibilitățile și oportunitățile mediului urban incomparabil mai mari decât în mediul rural. Pe de altă parte, am constatat creativitatea, talentul și imaginația copiilor din cluburile Code Kids, care merită încurajați să continue pe acest drum.

Cu acest gând am organizat de fiecare dată târgurile județean și regional Code Kids, aducând și invitând în competiție și alte cluburi. Am sperat să arăt capacitățile copiilor din cluburile Code Kids, să le arăt alte experiențe, să învețe, să creez legături. Cea mai mare speranță a mea a fost să atrag atenția asupra lor și să determin să fie ajutați, încurajați, să atrag resurse de tip voluntariat în favoarea lor. Practic, mi-am dorit și îmi doresc să stabilesc conexiuni între profesorii de la oraș, copiii și bibliotecarii de la sat și între copiii din cele două medii. Pentru mine, Code Kids a fost o lecție de solidaritate, căci socotesc că trebuie să învățăm să fim solidari, să acordăm sprijin oriunde merită. Pandemia actuală ne-a arătat cu acuitate că în România societatea este lipsită de solidaritate. Doar o societate solidară răzbate și reușește în timp de criză și izbutește să păstreze energia, talentul tinerilor și inteligența în favoarea unei dezvoltări sustenabile. Este lecția pe care trebuie să o învățăm și ceea ce merită să continuăm. Pentru care orice efort, cât de mare și de greu ar fi, merită să fie făcut.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Câștigătorii Code Kids Fest Brașov 2021

noiembrie 30th, 2021 Fără comentarii

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, s-a desfăşurat concursul Code Kids Fest, ediţia a II-a, la care au participat cluburile de programare din bibliotecile publice din Racoş, Râşnov (judeţul Braşov) şi Conţeşti (judeţul Dâmboviţa), precum şi alte două echipe braşovene din afara programului Code Kids: RoboGeţii (Academia de Informatică) şi SES (Steam Earth Scratch) de la Şcoala gimnazială nr. 2 Diaconu Coresi. În competiţie s-au confruntat nouă proiecte gândite şi realizate de către cei cinci concurenţi.

În urma jurizării, rezultatele au fost următoarele: locul I a revenit proiectului OverLoop susţinut de către echipa RoboGeţii, îndrumată de profesor şi mentor Răzvan Ardelean. Locurile II şi III au revenit clubului Code Kids Buburuze Râşnov pentru proiectele Dispozitiv acces RFID şi Dispozitiv măsurare temperatură/umiditate, care au fost sprijinite de bibliotecar Pavel Teodora şi de un voluntar implicat, Ovidiu Floca. La menţiuni, un onorant loc patru a revenit echipei Brawl Stars Racoş pentru proiectul Peştişorul deştept, o animaţie în programul Scratch destinată copiilor din clasele primare pentru a învăţa atractiv şi online să silabisească şi să citească mai uşor. Copiii din Racoş au fost îndrumaţi doar de bibliotecar Gáspár Anna Maria şi nu au beneficiat de ajutorul unui voluntar, ideea originală şi realizarea proiectului aparţinându-le în întregime. Biblioteca publică din Conţeşti (judeţul Dâmboviţa) a câştigat cu proiectele clubului BiblioCoders următoarele menţiuni, fiind la prima participare şi experienţă de acest gen, pentru care merită felicitări.
Echipele plasate pe locurile I şi II s-au calificat la Târgul naţional online Code Kids Fest, care va avea loc pe 7-8 decembrie 2021, pe platforma hopin. Evenimentul este anunţat pe pagina de facebook a evenimentului Code Kids Fest 2021 – Târgul naţional de ştiinţă şi tehnologie pentru copii, ediţia a doua – https://www.facebook.com/events/414841496840544/?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22mechanism%22%3A%22search_results%22%2C%22surface%22%3A%22search%22%7D]%2C%22ref_notif_type%22%3Anull%7D

La Braşov a fost singurul eveniment unde au participat în secţiunea concurs alte echipe din afara programului Code Kids Fest şi au fost premiate, calificându-se la faza naţională. Participarea lor se datorează bunei colaborări cu Fundaţia Comunitară Braşov.

Code Kids Fest Braşov 2021 a fost un târg regional de ştiinţă şi tehnologie pentru copii în care au fost implicate biblioteci din trei judeţe vecine: Biblioteca orăşenească Râşnov şi bibliotecile publice din comunele Racoş (Braşov), Conţeşti (Dâmboviţa) şi Mugeni (Harghita). Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov a fost sprijinită în acest eveniment de ştiinţă şi tehnologie de către Asociaţia pentru integrare socială şi protecţia mediului Feed Back şi sponsorizată cu o mare deschidere de către compania Normandia Braşov, cărora le rămânem recunoscători pentru susţinere.

CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, în parteneriat cu Simplon România, realizată cu sprijinul bibliotecilor publice din România.

Finanțator proiect: Romanian American Foundation (RAF)

Parteneri naționali: Institutul Aspen, CEZ Vânzare, Société Génerale Global Solution Centre

Sponsor local: Compania de roboți industriali Normandia Brașov

Parteneri locali: Asociația pentru integritate socială și protecția mediului Feed-Back, Fundația Comunitară Brașov, Fondul Științescu

Parteneri media locali: Newsbv Brașov, Radio România Brașov, Asociația Visum pentru educație și cultură

Despre bibliotecile publice participante la CODE Kids FEST Brașov 2021 – Târg regional de știință și tehnologie copii

Biblioteca Județeană Brașov este dedicată educației prin lectură și programelor inovatoare din domeniul tehnologiilor informării și comunicării, fiind interesată de tendințele de dezvoltare sustenabilă pe baza lor. Biblioteca Județeană Dâmbovița este preocupată de relația cu publicul și mai ales de legăturile profesionale cu bibliotecarii din județ pe care îi stimulează să se implice în diferite proiecte. Biblioteca publică din comuna harghitană Mugeni este o instituție deschisă, care conectează comunitatea la lume prin implicarea și dinamismul bibliotecarei, observând nevoile reale ale oamenilor.

Despre CODE Kids

Proiectul ”CODE Kids – Programează viitorul comunității tale” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 3500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în cluburi de programare din 27 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Code Kids Fest Brașov 2021 – Comunicat de presă

noiembrie 30th, 2021 Fără comentarii

Biblioteca Județeană Brașov, împreună cu partenerii săi naționali și regionali (Fundația Progress, Biblioteca Județeană Dâmbovița, Biblioteca publică Mugeni, județul Harghita), organizează CODE Kids FEST Brașov 2021 – Târg regional de știință și tehnologie pentru copii. Evenimentul va avea loc online pe platforma Zoom, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, orele 11,00-14,00.

Programul CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație în IT și STEM adresată copiilor de gimnaziu, din mediul rural și mic urban, care aparține Fundației Progress și este cofinanțată de aceasta, derulată în parteneriat cu Simplon România și sprijinită de bibliotecile publice din România. CODE Kids FEST este un eveniment ce încununează munca cluburilor de programare active în bibliotecile publice, după doi ani de activitate intensă de programare și face cunoscute ideile și proiectele la care echipele au lucrat. Târgul are două secțiuni: concurs și expoziție, proiectele din prima secțiune urmând a fi evaluate de un juriu ce va decide acordarea premiilor. A doua secțiune, de expoziție, are rostul de a oferi exemple și modele de proiecte și activități, stimulând inovația, schimbul de idei și încurajând comunicarea și colaborarea.
La ediția din 2021 a târgului vor participa cluburile CODE Kids din bibliotecile publice din Racoș și Râșnov (județul Brașov) și din județele vecine, Conțești (Dâmbovița) și Mugeni (Harghita), fiind prezente în ambele secțiuni, concurs și expoziție. Alături de ele sunt implicați invitații noștri: cluburi și proiecte în competiție și expoziție din cadrul programului Științescu, desfășurat de Fundația Comunitară Brașov. În total sunt nouă proiecte în competiție și nouă proiecte în expoziție.

“Pentru noi, la Brașov, proiectul CODE Kids a fost o șansă de a avea diferite activități în biblioteci, care vizau tehnologiile inovatoare și educația în domeniu. A fost o provocare să aplicăm acest proiect și o șansă de a ne autodepăși.” – a declarat Crina Buștenaru, coordonator județean al programului CODE Kids în Brașov, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

”Târgurile de știință au devenit deja o tradiție pentru cluburile CODE Kids și partenerii noștri. În această toamnă culegem laurii după doi ani în care noua generație de absolvenți a învățat programare și a lucrat la proiecte digitale și tehnice. Experiențele pe care le trăiesc copiii în cadrul CODE Kids FEST și dorința lor de evoluție ne dau energie și încredere că ei pot schimba lumea linie cu linie. De aceea, an de an, investim în educația lor, le punem la dispoziție resurse, provocări interesante și suntem convinși că merită să-i susținem și să le arătăm recunoaștere în cadrul acestui festival de tehnologie.” – Ovidiu ANA, Manager de proiect CODE Kids România.

Vă invităm cu drag să participați la eveniment și să fiți alături de noi.

CODE Kids FEST Brașov 2021 – Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii este cofinanțat de Fundația Progress.

CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, în parteneriat cu Simplon România, realizată cu sprijinul bibliotecilor publice din România.

Finanțator proiect: Romanian American Foundation (RAF)

Parteneri naționali: Institutul Aspen, CEZ Vânzare, Société Génerale Global Solution Centre

Sponsor local: Compania de roboți industriali Normandia Brașov

Parteneri locali: Asociația pentru integritate socială și protecția mediului Feed-Back, Fundația Comunitară Brașov, Fondul Științescu

Parteneri media locali: Newsbv Brașov, Radio România Brașov, Asociația Visum pentru educație și cultură

Persoană de contact:
Crina Buștenaru coordonator județean program CODE Kids Brașov,
Ruxandra Nazare, coordonator eveniment
Adresă de e-mail: biblgb@rdsmail.ro, ruxi1971@gmail.com
Număr de telefon: 0723 507 028, 0729 101 779

Despre bibliotecile publice participante la CODE Kids FEST Brașov 2021 – Târg regional de știință și tehnologie copii

Biblioteca Județeană Brașov este dedicată educației prin lectură și programelor inovatoare din domeniul tehnologiilor informării și comunicării, fiind interesată de tendințele de dezvoltare sustenabilă pe baza lor. Biblioteca Județeană Dâmbovița este preocupată de relația cu publicul și mai ales de legăturile profesionale cu bibliotecarii din județ pe care îi stimulează să se implice în diferite proiecte. Biblioteca publică din comuna harghitană Mugeni este o instituție deschisă, care conectează comunitatea la lume prin implicarea și dinamismul bibliotecarei, observând nevoile reale ale oamenilor.

Despre CODE Kids

Proiectul ”CODE Kids – Programează viitorul comunității tale” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 3500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în cluburi de programare din 27 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 23rd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1992 al scriitorului american Cormac McCarthy, „Căluții mei, căluți frumoși”, primul din așa numita „Trilogie a Frontierei”, care include și volumele „Marea trecere” și „Orașele din câmpie”. Romanul a fost tradus în limba română de Iulia Gorzo și a fost publicat în anul 2011 la editura Polirom, putând fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, cât și de la filialele 3 și 5.

În timp ce scriam rândurile introductive de mai sus, mi-am dat seama că anul trecut, chiar pe vremea aceasta, recomandam un alt roman scris de Cormac McCarthy, „Meridianul sângelui”, despre care mi-am mărturisit admirația, dar și disconfortul aproape visceral pe care mi l-a provocat – autorul propunea acolo o viziune necruțătoare a Răului în toate încarnările sale și o demitizare brutală a perspectivei tradiționale și naive asociate cu îmblânzirea și civilizarea providențială a vestului de către poporul american. Nu exagerez când mărturisesc că nu a trecut o zi de atunci fără să mă gândesc la romanul lui McCarthy, care pe lângă virtuozitatea sa descriptivă și stilistică greu de întrecut și galeria de personaje tulburătoare, în ai căror ochi sălbatici părea să se fi aciuat toată perversiunea și barbaria lumii, dispune de un substrat textual foarte bogat în referințe literare și culturale – de la Biblie până la Milton, Melville sau Faulkner – care invită la un efort susținut de (re)interpretare.

În „Căluții mei, căluți frumoși”, romanul care i-a adus vocii inconfundabile a lui McCarthy recunoașterea unanimă a prospețimii și vigorii sale, autorul nu abandonează formula narativă și stilistică din „Meridianul sângelui” (fraze lungi, la prima vedere impenetrabile, punctuația redusă la minimul esențial spre a nu întrerupe ritmul lecturii, dialoguri redate într-un mod frust, laconic, descrieri pregnante ale peisajului etc.), însă se pot întrezări semnele unei scriituri mai tandre și mai optimiste, de unde nihilismul sufocant al romanului anterior a fost dacă nu exorcizat complet, cel puțin izolat temporar. Mai mult, în timp ce „Meridianul sângelui” se distanțează cu o ironie violentă de miturile Vestului și ale eroului american civilizator, înfățișând înecul grotesc al unei întregi lumi într-un ocean de sânge, „Căluții mei, căluți frumoși” ilustrează (tot ironic, însă nu printr-o formă anihilatoare) nevoia disperată de a te agăța de mituri și de a face față decepțiilor rezultate în urma confruntării acestora. John Grady Cole, protagonistul de șaisprezece ani al romanului, fuge de la ferma texană a familiei (care urmează să fie vândută) în Mexic, sperând că acolo va găsi intact un mediu unde vechile idealuri de onoare, bărbăție și curaj încă rezonează cu locuitorii. Ceea ce mi s-a părut remarcabil la romanul lui McCarthy e modul în care răstoarnă formulele șablonarde ale bildungsromanului: John Cole nu dă niciodată semne de stângăcie sau imaturitate; cu alte cuvinte, acesta nu pornește la drum necopt la minte spre a traversa experiențe transformatoare care să-i modifice radical structura interioară și să-l învestească cu o viziune mai matură asupra vieții. E drept, întâmplările primejdioase prin care trece nu-l lasă indiferent, Mexicul nu se dovedește a fi acel tărâm idilic al libertății totale, ci o lume cât se poate de amenințătoare și impenetrabilă, însă protagonistul nu se dezice niciodată de valorile în care crede, iar deziluziile suferite nu fac decât să-i alimenteze în continuare căutările.

Dacă modul în care era redată violența în „Meridianul sângelui” avea ceva aproape religios, iar frazele descriptive căpătau o forță incantatorie, tot cu un anume misticism este tratată și relația protagonistului cu caii în acest roman, iar pasajele în care autorul descrie felul în care John Cole îmblânzește mustangii la o fermă mexicană (o adevărată procesiune religioasă!) rămân prin cele mai memorabile din câte am citit vreodată. În „Meridianul sângelui”, animalele erau privite strict utilitar, acestea erau doar instrumente ajutătoare în propagarea morții de către ceata de mercenari; aici, relația om-animal reprezintă chiar nucleul romanului și simbolizează însăși elementul vital care a făcut posibilă prosperarea spiritului american. Nu e de mirare că la final McCarthy descrie cum umbra calului și a călărețului fuzionează într-o singură entitate ce planează ca un duh atotcuprinzător pe tărâmul întunecat, spre „lumea care avea să vină”, sugerând că regenerarea este posibilă atâta timp cât prin venele celor doi pulsează același sânge stoic și intrepid.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Impresii despre expoziţia lui Jacques Hérold

noiembrie 8th, 2021 Fără comentarii

Acesta este un scurt memento de a vizita expoziția de carte bibliofilă și gravură „Restitutio 111 – Jacques Hérold”, găzduită de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov până pe 21 noiembrie

„CETITOR DEPARAZITEAZĂ-ŢI CREIERUL” este urletul de luptă cu care Ilarie Voronca își însoțește aviograma din primul (și unicul) număr al revistei avangardiste 75 HP, declarând război tradiției, convenției și canoanelor. La același îndemn aderă și Jacques Hérold, un artist plastic prea puțin cunoscut la noi, dar pe care avem acum prilejul să-l cunoaștem printr-un contact direct cu o mostră din opera sa. Această deparazitare mentală implică o eliminare a tuturor preconcepțiilor despre pictură și a exigențelor de a decodifica facil operele de artă spre a ne hrăni rapace satisfacția de sine. Hérold, prin gravurile expuse, nu face concesii față de publicul său, arta sa nu are nevoie de privirile prețioase și de aplauzele afectate ale academiei, imaginile sale – rod al unor sondări repetate în abisurile inconștientului – nu se adresează intelectului, ci invită la o receptare viscerală, nefiltrată de rațiune sau de tendința noastră insuportabilă de a teoretiza sau de a rândui totul după formule prestabilite. Jacques Hérold a reușit să se descătușeze de realitate, iar gravurile selecționate de Cristina Simion, curatoarea expoziției, stau mărturie acestei eliberări din chingile cotidianului și ale șabloanelor: ochiul artistului descărnează materia de straturile ei succesive, ajungând la o reprezentare esențializată, pură. Natura este surprinsă în însăși stadiul ei embrionar, totul este cristalizat, mineralizat, imortalizat în atemporal. În (mal)tratatul său despre pictură, Hérold scrie la un moment dat ceva de felul că un cristal surprinde cel mai bine întrepătrunderea dintre vizibil și invizibil: vizitați, deci, expoziția dedicată pictorului pentru a putea avea acces la descoperirile pe care acesta le-a făcut dincolo de ceea ce este accesibil simțurilor.

Un vizitator transfigurat

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 2nd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Omul căzător”, romanul din 2007 al lui Don DeLillo, una dintre figurile marcante ale literaturii americane postmoderne, autor față de care mi-am mărturisit admirația când am recomandat și alte două romane de-ale sale, „Zgomotul alb” și „Punctul Omega”. Cartea poate fi împrumutată în varianta originală din limba engleză de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov.

Întâi a fost o umbră – ceva ca o săgeată argintie care a străpuns albastrul cerului unei dimineți de septembrie, aducând cu sine întunericul. Apoi au fost explozia și unda de șoc, urmate de flăcări și de o ploaie de cioburi și scrum. O pâclă grea, fetidă, duhnind a moarte și groază a cuprins tot centrul orașului. La scurt timp, a urmat și cel de-al doilea turn. Pe 11 septembrie 2001, istoria s-a oprit în loc, iar optimismul, vitalitatea exuberantă, încrederea în progres, mesianismul și simțul acut al propriului excepționalism, credința în forța inerentă de autoregenerare ale poporului american au fost scuturate din temelii și înlocuite de conștiința unei fragilități paralizante.

Romanul lui Don DeLillo despre atacurile teroriste de la Turnurile Gemene nu are nimic din monumentalitatea structurii narative a unui roman ca „Underworld”, care oferă una dintre cele mai lucide și cuprinzătoare panorame ale Americii din cea de-a doua jumătate a secolului trecut (în treacăt fie spus, coperta primei ediții a acestui impozant roman publicat în 1997 conține o fotografie alb-negru cu Turnurile Gemene tronând amenințător asupra unei biserici); autorul a evitat să disece pe mai multe planuri, cu minuția și erudiția-i specifice, dintr-o perspectivă demiurgică, ciocnirea violentă a forțelor sociale, politice, economice, culturale, istorice care au făcut posibilă o astfel de tragedie greu de imaginat chiar și pe teritoriul ficțiunii. Ceea ce frapează la romanul lui DeLillo este tocmai apolitismul și scriitura foarte bine temperată – aș fi spus chiar imperturbabilă, însă detașarea pe care DeLillo o adoptă printr-un limbaj atât de calculat cred că trădează mai degrabă un mecanism de autoapărare, un fel de filtru prin care scriitorul se poate apropia de aceste evenimente încă proaspete în memoria colectivă la momentul publicării și care vor continua să își facă întotdeauna simțite prezența, ca niște cicatrici indelebile pe fața Americii.

DeLillo nici n-ar fi putut scrie altfel despre 9/11 fără să cedeze la arhitectura complicată din „Underworld” în favoarea unei perspective mult mai intime, a unui acțiuni ce se desfășoară în mare parte în spațiul domestic, dar care are totodată meritul de a surprinde confuzia, trauma și vidul interior al unei întregi națiuni îndoliate. Keith, avocatul care a supraviețuit atacului din primul turn, și Lianne, fosta lui soție, la care se întoarce rănit, ca într-un fel de transă, în dimineața evenimentelor, ar putea fi oricare dintre oamenii care au trăit direct sau indirect evenimentele. Așa cum accidentul chimic dintr-un alt roman al autorului, „Zgomotul alb”, aruncă cetățenii unui oraș într-o stare catatonică, la fel și personajele din „Omul căzător” bântuie străzile, apartamentele, birourile, cazinourile într-un delir paranoic, fiindu-le afectate acele părți ale creierului răspunzătoare de inițiativă. Fără spirit de inițiativă, personajele nu fac decât să subziste la un nivel elementar, iar memoria – incapabilă să mai formeze noi amintiri și conexiuni, asaltată constant de imagini și simboluri ale atentatelor (așa cum sunt, de pildă, reprezentațiile de artă performativă ale unui bărbat care se leagă cu un ham și se aruncă de pe mai multe clădiri ale orașului) – devine o închisoare. Poate că, în fond, nici nu mai e vreo diferență între Keith, Lianne și pacienții cu Alzheimer pe care aceasta îi încurajează să scrie săptămânal scurte texte pe o temă dată: întocmai cum Lianne asistă întâlnire de întâlnire la dizolvarea identității pacienților sub influența bolii, tot așa asistă neputincioasă și la dezintegrarea propriei identități și a identității celor din jurul ei, cu toții niște apariții spectrale pe un fundal post-apocaliptic, amintind de cămașa plutitoare pe care Keith o zărește pe cerul fumegând după evacuarea turnului străpuns.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,