Arhivă

Post Tăguit cu ‘Personalitati locale’

Braşovean omagiat ca mesager al unui foileton umoristic de medicină

octombrie 14th, 2021 Fără comentarii

Josef Löbel, născut la Braşov, avea o vocaţie deosebită de a îmbina cunoştinţele de specialitate medicală şi experienţa din acest domeniu cu talentul său jurnalistic şi literar. El a putut trăi această combinaţie în prima jumătate a secolului XX şi a lăsat în urma sa o operă vastă. Viaţa sa s-a încheiat în mod tragic în timpul celui de al doilea război mondial.

Peter Voswinckel, istoric în domeniul medicinei, în colaborare cu mai mulţi autori, printr-o publicaţie demnă de citit, a păstrat vie viaţa şi activitatea doctorului Josef Löbel, pentru a nu fi date uitării.

Voswinckel descrie locul naşterii omagiatului medic după cum urmează:
„Josef Löbel s-a născut în data de 22 aprilie 1882 la Braşov, acel mândru oraş comercial plin de istorie, de la poalele Carpaţilor, situat în sud-estul Transilvaniei, care se află din 1687 într-o strânsă relaţie legislativă şi administrativă cu Ungaria, alcătuind astfel partea de răsărit a monarhiei imperiale şi regale.”

Despre originea sa scrie: „Tatăl său a fost Michael (Melach) Löbel, destul de înaintat în vârstă (1831-1902), imigrat din Bucureştiul românesc şi căruia, conform surselor istorice i-au fost atribuite diferite denumiri de funcţii, „comerciant”, „contabil”, „întreprinzător particular”; mama sa Adele (1854-1937), născută Thal, a fost de asemenea de origine germană şi provenea din Galaţiul românesc. Căsătoria lor a fost oficiată la 17 mai 1881 la Braşov, după rit mozaic.

În continuare Voswinckel descrie Braşovul cu exactitate: în prosperul oraş, datorită industriei şi legăturilor feroviare, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, alcătuită din câte o treime germani, maghiari şi români, Löbel tatăl a ajuns la o anumită bunăstare: la final familia sa a locuit în centrul vechi, în imediata apropiere de Piaţa Sfatului (Republicii 67), zonă rezervată pe atunci doar locuitorilor de origine germană – unde astăzi – în special după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 – turiştii sosiţi din lumea întreaga se plimbă la fel ca şi în multe oraşe din sud-estul Europei – putând experimenta îndeaproape flerul istoric şi carisma culturală (toate citatele: pag. 1f).

În anul 1899 Löbel şi-a luat diploma de maturitate la actualul Liceu Honterus. Despre şcoală Voswinckel relatează: „Gimnaziul Honterus şi-a putut păstra remarcabila reputaţie cu toate adversităţile de-a lungul secolelor, limba de predare fiind şi în prezent germana” (pag.2).

Având calificarea pentru admiterea la universitate, Löbel pleacă la Viena, pentru a studia acolo medicina, până în anul 1905. În timpul studiilor moare tatăl său la Braşov, iar mama împreună cu fiica ei se mută la Viena. Legăturile familiale ale tânărului Löbel cu Braşovul şi Transilvania au fost astfel încheiate. Nu reiese clar, dacă el şi-a mai vizitat vreodată oraşul natal. În orice caz a rămas legat de el, după cum reiese din romanul lui Löbel care urmează a fi prezentat.

Prima activitate profesională, Löbel şi-a desfăşurat-o într-un cabinet medical în oraşul Bratislava de astăzi, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În aprilie 1909 s-a căsătorit cu Leontine Glücklich la Viena; părinţii acesteia originari din Galaţiul românesc s-au stabilit la Viena. Imediat după căsătorie a plecat împreună cu soţia sa, ca medic pe vas, colindând pe oceanele lumii.

Începând cu anul 1910 Löbel activează pe perioada verii ca medic de staţiune la Franzbad (astăzi Frantiskovy Lazne în Republica Cehă). Iernile şi le petrece la Berlin şi Viena ca scriitor. El scrie articole pentru ziare şi reviste, redactează broşuri şi cărţi. Publicaţiile sale în special în germană sunt traduse în 16 limbi. În cartea sa, Voswinckel a adunat aceste publicaţii, unele cu textul integral şi multe din ele cu coperta reprodusă. Lista de inventar a lucrărilor cuprinde mai multe pagini şi atestă vasta arie tematică, cât şi productivitatea literară a medicului.

În 1935 a apărut la Zürich una din cărţile sale: „Salvatorul de vieţi. Romane poliţiste cu detectivi din istoria medicinii”. A treia povestire „Plimbăreţ luptător în război cu bacteriile” inclusă în această carte, este alcătuită în principal din corespondenţa purtată între două persoane fictive: tânărul medic Dr. Martin Alexius şi tatăl său Dr. Traugott Alexius, fizician din oraşul Braşov din Transilvania. Martin Alexius a plecat la Paris pentru a studia medicina; experienţa practică o acumulează în institutul bacteriologului Louis Pasteur. În corespondenţă apare şi Robert Koch ca fiind coleg cu Dr. Alexius senior, în timpul studiului medicinei la Göttingen. Ca menbru al echipei de cercetare a doctorului Robert Koch, Alexius junior călătoreşte în Egipt şi India în căutarea agentului patogen al holerei. Îl găsesc, iar faima în Europa le este asigurată.

Celor mai mulţi dintre noi, Dr. Robert Koch le este mai degrabă cunoscut ca omonim al institutului care în prezent anunţă zilnic numărul de infectări cu noul Corona – Virus. Se pare că această carte cu romane poliţiste cu detectivi din domeniul medical nu a mai apărut după prima ediţie, fiind o raritate şi în anticariate. Biblioteca Naţională Germană pune la dispoziţia cititorului interesat varianta digitalizată.

După venirea lui Hitler la putere şi în principal după alianţa Germaniei cu Austria, Josef Löbel împreună cu familia se refugiază de tirania naţional-socialistă. În anul 1938 se muta la Praga. Copiilor săi Karl Gustav şi Peter le reuşeşte plecarea în Anglia. Ambii au trăit în Londra, fără însă a avea contact unul cu celălalt.

Soţia lui Löbel a fost deportată în 1942 la Terezin (oraş în Cehia); în 1943 a fost transferată la Auschwitz şi se presupune că imediat după sosire a fost asasinată. Josef Löbel se sinucide; corpul său neînsufleţit a fost găsit de poliţie la 20 mai 1942.
Din cercul de prieteni şi cunoscuţi ai lui Löbel făcea parte şi scriitorul şi jurnalistul Josef Roth (1894-1939), originar din Galiţia de Est. În romanul său „Radetzkymarsch” (Marşul lui Radetzky), apărut la Berlin în 1932, Roth aduce prietenului său Löbel un omagiu, prin figura personajului Dr. Skowronnek.

Cartea lui Peter Voswinckel excepţional documentată, realizată color şi de foarte bună calitate, intitulată „ Dr. Josef Löbel (1882-1942), Franzensbad / Berlin, Mesager al unui foileton umoristic de medicină la Viena-Berlin-Praga” (Berlin 2018, XXII, 178 pag. ISBN 978-3-9818079-4-3), a fost finanţată în întregime de Societatea Germană de Hematologie şi Oncologie medicală eV –asociaţie înregistrată, şi a apărut deja în mai multe ediţii.

Cartea poate fi comandată în mod gratuit la DGHO (Alexanderplatz 1, 10178 Berlin, telefon 030/278760 89-0, e-Mail: info@dgho.de) sau poate fi descărcată de pe https://repository.publisso.de/resource/frl:6425659.

Pentru a vizualiza fotografiile adăugate, clic pe https://photos.google.com/album/AF1QipOhOgLPqaOptcfoFjU1zhGeaaaWBzSf-cIgxKmr

Recenzie de Uwe Konst, traducere din germană în română de Ioana Căpățână.

Prin amabilitatea lui Uwe Konst, biblioteca a primit cartea în dar și cititorii interesați o pot consulta la Sala de lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Premiul Monica Andriesei pe anul 2021

octombrie 5th, 2021 Fără comentarii

În 1 octombrie 2021 Premiul Monica Andriesei a ajuns …. la Brașov. În mod singular, am făcut o excepție, pentru o bibliotecară a cărei activitate este exemplară. În mod normal, premiul era decernat bibliotecarilor din afara județului Brașov, pentru a evita partizanatul. În acest an am convenit să alegem o persoană din comunitatea profesională a bibliotecarilor brașoveni. Melania Butnariu a primit Premiul Monica Andriesei pe anul 2021, ca răsplată a hărniciei, implicării, creativității, interesului și pasiunii față de meserie, capacității de a crea relații și a aduna resurse în jurul ei, de a mobiliza oameni și comunități și mai ales dorinței permanente de a se perfecționa, de a atinge standardele profesionalismului. Pentru noi, a fost cea mai bună alegere, o recunoaștere a meritelor ei, prețuind munca și caracterul Melaniei. Premiul a revenit unei persoane ce și-a început activitatea ca bibliotecar sub îndrumarea Monicăi Andriesei, ce a inspirat-o prin altruismul și deschiderea pe care mereu le-a arătat.

Premiul a fost decernat de directorul bibliotecii, Daniel Nazare, la Secția pentru copii și tineret – Centru de excelență, acolo unde Melania a lucrat și lucrează din prima zi de când s-a deschis în actuala locație, pe care a transformat-o într-o a doua casă, spațiu prietenos și primitor pentru copiii și tinerii ce vin aici. A fost locul cel mai bun unde premiul putea fi acordat și ne-am dorit ca aici și în acest fel să o sărbătorim pe colega noastră. Pentru performanțele ei o felicităm pe Melania și îi dorim succes!

Îi mulțumim călduros Paulei Zimbrean, fiica Monicăi, pentru donația generoasă și inițiativa acestui premiu!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov găzduiește un eveniment de carte dedicat iubitorilor orașului și locuitorilor lui. Marți, 7 septembrie 2021, orele 14,00 se vor lansa publicațiile: “Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie” de Steluța Pestrea Suciu (Brașov, Editura Foton, 2 volume, 2020), “Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti” cu o prefață de dr. Ligia Fulga (Brașov, Editura Creator, 2020) și arhiva digitală a revistei “Între chietri”, redactor șef Eugen Moga.

Lansarea va avea loc în prezența autorilor și va fi urmată de sesiune de autografe. Vor prezenta dr. Ruxandra Moașa Nazare, dr. Ligia Fulga, doamna Steluța Pestrea Suciu și domnul Eugen Moga.

Publicațiile, scrise și redactate cu dragoste, vor fi disponibile spre vânzare celor doritori să le achiziționeze, revista “Între chietri” fiind accesibilă pe DVD.

Participarea se face pe bază de invitație, rezervare și confirmare, în limita locurilor.

Accesul este condiționat de purtarea obligatorie a măștii și respectarea distanțării spațiale.

Vă invităm și vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Din istoria Zizinului

Biblioteca Judeţeană Braşov are o colaborare de durată cu doamna Ruxandra Corina Dumitrescu din Zizin. Făcând naveta, vine adesea în Braşov la bibliotecă pentru lecturi, cărţi, documente, corespondenţă, împrumut interbibliotecar. Cadru didactic pensionat, doamna Andra este energică şi dinamică, visând şi construind mereu, întotdeauna în mişcare, plină de ambiţie. Astfel, a început să lucreze cu romii din Zizin, i-a adunat, i-a învăţat pe copii şi adolescenţi cântece şi dansuri, a întemeiat o formaţie cu care a câştigat mai multe concursuri. Apoi a contribuit la amenajarea Căsuţei amintirilor, un spaţiu muzeal viu despre Zizin, reflectat de documentele strânse de la locuitori. Curioasă, punând întrebări, este o persoană interesată de locul unde trăieşte. Începând să se documenteze despre Zizin, cu gândul să scrie monografia satului, a descoperit oameni, locuri, amintiri şi astăzi ne spune povestea Halei. Să îi dăm cuvântul deci, cu mulţumiri pentru că ne-a încredinţat cele scrise, care au apărut recent şi în revista “Vatra veche”.

Hala, fiica din România a pictorului Tadeusz Ajdukiewicz

Aceasta este povestea Halei Ajdukievicz, așa cum am descoperit-o de-a lungul celor doi ani în care am cercetat viața acestei poloneze deosebite, al cărei destin a fost legat de România, în special de satul Zizin unde locuiesc și eu. Am pornit de la un zvon care circula în mica noastră comunitate despre o misterioasă „Prințesă Hala” și am ajuns la o saga palpitantă, cu scene efervescente, dureroase sau fericite, povești de amor, trădări și răzbunări, trăite în monarhia și apoi, în dictatura comunistă din România.

Din Cracovia, în București

Pitorescul sat Zizin, aflat la 12 km de orasul Brasov, a devenit foarte cunoscut încă din anul 1842 ca staţiune balneoclimaterică, bogată în izvoare de apă minerală cu proprietăţi curative comparabile cu cele mai căutate staţiuni din Austria acelor vremuri. Avem în sat un mic muzeu numit „Căsuţa Amintirilor”, unde sunt expuse şi câteva fotografii din care zâmbeşte o frumoasă doamnă cu nume rămas necunoscut până de curând.

Încercând să găsesc identitatea acestei femei cu aer nobil, am cercetat arhive şi am discutat cu mulţi oameni, de la şefi de instituții publice, la oameni simpli din sat.

Am aflat că Hala s-a născut în 20 mai 1884, în Cracovia, iar numele ei înregistrat în certificatul de naştere este Halina Anna Carolina Ajdukiewicz. Tatăl ei a fost faimosul pictor polonez Tadeusz Ajdukiewicz, iar mama, Salomeea, s-a născut Kirchmajer.

O copilă la curtea regelui

În anul 1897, Tadeusz Ajdukiewicz a devenit pictorul oficial al Regelui Carol I al României, foarte apropiat familiei regale şi binecunoscut în mediul aristocratic. Familia Ajdukievicz a locuit în Bucureşti, într-o vilă lângă Palatul Cotroceni, reşedinţa regală.

În anul 1904, adolescenta Hala a jucat în piesa de teatru, cu scop caritabil, „Domniţa din vis”, de Alexandru Davila, alături de cele mai cunoscute personaje aristocratice din anturajul regal. Rolul principal a fost interpretat de însăşi Principesa Maria, viitoare Regină a României.

Părinţii Halei s-au îngrijit să îi dea o educaţie aleasă şi văzând evidenta înclinaţie a acesteia pentru desen şi pictură, au îndrumat-o spre şcolile de artă din Bucureşti, Paris şi Viena. Hala a moştenit talentul tatălui şi după terminarea studiilor, a pictat multe tablouri, dar prea puţine dintre lucrările ei s-au pâstrat.

După moartea mamei din anul 1914, Hala şi-a pierdut tatăl, în anul 1916, aflat pe front.

Două căsătorii și-o pensiune

Hala, care a continuat să trăiască în România, s-a căsătorit cu Dumitru Vlădoianu, descendent al unei vechi familii domneşti – familia Ghica. Acesta deţinea proprietăţi în satul Zizin, iar Hala s-a îndrăgostit de acest sătuc. Bătrânii care işi amintesc de ea îi spuneau “Prinţesa Hala”. Tot ei povestesc că era foarte frumoasă, sociabilă, iubea copiii şi animalele. Împreună cu prietenele ei îmbrăcate “ca la oraş”, ascunzându-se de soarele verii sub umbreluţe, mergeau la plimbare pe dealurile care înconjoară satul. Uneori Hala avea cu ea şevaletul său, cum spun cei ce au cunoscut-o, „purta pe umăr un lemn”.

In anul 1927, Hala a divorţat de Dumitru Vlădoianu şi, în acelaşi an s-a căsătorit cu doctorul Tompa Nicolae, rămânând în satul pe care l-a îndrăgit. A cumpărat un teren, pe care a amenajat cea mai mare pensiune pentru turiştii veniţi în Zizin la tratament: Pensiunea Tompa. Alaturi de soţul ei, a dus o viaţă liniştită, lipsită de griji materiale. Verile erau rezervate “musafirilor aleşi: aristocraţi înalţi, oameni de cultură şi pictori” din Bucureşti, cazaţi la Pensiunea Tompa.

Castelul Bran, ultimul popas

După Al Doilea Război Mondial, Hala a vândut pensiunea din Zizin şi şi-a urmat soţul în oraşul Sf. Gheorghe. În anul 1958, a aflat că soţul ei are cancer. Neavând copii, care ar fi putut s-o ajute, a apelat la nepoata ei, care îi era şi cea mai bună prietenă, Elisabeta Tomazoglu (Zetta), care a venit din Bucureşti să-i dea o mână de ajutor. La puţin timp după sosirea Zettei, doctorul Tompa a murit.

Dar Hala nu a rămas singură! Împreună cu Zetta s-a mutat în Bran, localitatea în care se află Castelul Bran, celebru mai ales pentru asocierea improprie cu Contele Dracula. Acolo, au dus o existenţă modestă, în anonimat, ferindu-se de curioşi, într-o căsuță înconjurată de flori şi păzită de un câine credincios.

În anul 1967, Hala s-a stins din viaţă în braţele Zettei. Buna sa prietenă i-a îndeplinit ultima dorinţă: a înhumat-o pe Hala in Zizin, locul pe care l-a iubit şi unde a fost iubită!

Deşi până acum Hala Ajdukiewicz a fost o persoană a cărei viaţă a fost învăluită în mister, va rămâne un punct de referinţă în cultura poloneză şi română, pentru că s-a născut în Polonia şi pentru că a trăit, a pictat, a fost iubită şi a iubit, in România.

Andra Dumitrescu (Zizin)

Albumul de fotografii este accesibil online la legătura de mai jos:

HalaZizin

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura, Diverse Tags:

Octavian Paler – 95 de ani de la naştere

Poetul, prozatorul, eseistul, jurnalistul şi omul de cultură Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926 la Lisa, în judeţul Făgăraş, pe atunci, din părinţii ţărani Alexandru şi Ana Paler.
După absolvirea şcolii primare, în anul 1937, a fost admis bursier la Colegiul „Spiru Haret” din Bucureşti.
Ultimul an de liceu îl face la Făgăraş, la Liceul „Radu Negru”, urmând ca bacalaureatul să-l susţină la Sibiu.
Se înscrie şi este admis la Facultatea de Litere şi Filosofie precum şi la Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Bucureşti, pe care le absolvă în 1949.
În acelaşi an începe să lucreze ca redactor la Radiodifuziunea Română realizând emisiuni culturale. Între 1965-1968 va fi director general al Televiziunii Române iar apoi, până în 1970, va fi vicepreşedinte al Radiodifuziunii Române.
Începând cu anul 1970 va deţine funcţia de redactor şef al cotidianului „România Liberă”. În 1983 este, însă, demis, pentru motive politice. Se pensionează medical.
După evenimentele din 1989 va deveni director onorific şi editorialist al publicaţiilor „România Liberă” şi „Cotidianul” şi va fonda, împreună cu Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi alţii Grupul pentru Dialog Social. De asemenea, va participa la emisiuni TV, ca analist al fenomenelor politice şi culturale.
A debutat publicistic în 1958 cu versuri la revista „Luceafărul” iar editorial în 1970 cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor. Definiţii lirice”. Urmează apoi volume care îl definesc ca important autor contemporan: „Drumuri prin memorie” (Egipt. Grecia, în 1972 şi Italia, în 1974) „Mitologii subiective”, „Apărarea lui Galilei”, „Scrisori imaginare”, „Caminante”, „Viaţa pe un peron”, „Polemici cordiale”, „Un om norocos”, „Un muzeu în labirint”, „Viaţa ca o coridă”, „ Don Quijote în Est”, „Vremea întrebărilor”, „Aventuri solitare”, „Deşertul pentru totdeauna”, „Autoportret într-o oglindă spartă”, „Calomnii mitologice”.
Activitatea sa de scriitor a fost încununată cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1972), Premiul Academiei Române (1978), precum şi cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor (2005). De asemenea, a fost decorat (2003) cu Ordinul naţional „Steaua României”, în grad de cavaler.
La data de 7 mai 2007 se stinge din viaţă fiind înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti. (Text de bibliotecar Mariana Caloinescu)
Microexpoziţia aniversară de carte este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

În amintirea unui suflet generos al bibliotecii – Maria Lambucă

februarie 16th, 2021 Fără comentarii

Zilele acestea Biblioteca Județeană Brașov își ia rămas bun de la una dintre directoarele ei, doamna Maria Lambucă (1931-2021). Ajunsă la venerabila vârstă de 90 de ani, împliniți la sfârșitul lunii ianuarie, în 28 ianuarie 2021, doamna Maria Lambucă a fost un spirit ce a patronat timp îndelungat biblioteca noastră și nu numai. Absolventă de filologie, a condus, înainte de a fi la bibliotecă, Casa de cultură Brașov, fiind de altfel prima directoare a acesteia. Se pare că tot sub egida acesteia, a redactat împreună cu profesorul Constantin Cuza și a publicat monografia despre Societatea română pentru crearea unui fond de teatru român, apărută la Brașov, în 1971. Din 1974 până la pensionarea sa în 1988, a condus Biblioteca Județeană Brașov, reușind să creeze filiale de bibliotecă în cartierele orașului, să organizeze secții noi, să coordoneze evenimente de amploare. Astfel, chiar în anul venirii dânsei la conducerea bibliotecii, în 1974, s-a deschis filiala din cartierul Steagul Roșu, azi ASTRA, pe strada Soarelui, urmată în 1980 de cea de pe strada Berzei și în 1984 de cele din Bd. Griviței și de pe strada Anghel Saligny (cartierul Craiter). Tot sub conducerea dânsei, se iniția catalogul alfabetic pe titluri și se înființa sala cataloagelor în biblioteca județeană brașoveană. În 1980, prin susținerea Domniei sale, lua ființă o secție a bibliotecii județene de carte tehnică în cadrul Casei științei și tehnicii pentru tineret, apropiată de sediul bibliotecii, și se publica catalogul Tipărituri românești existente la Brașov (1539-1750) de Monica Tatușescu și colaboratorii. Deschisă, activă și ambițioasă, sprijinea proiectele de dezvoltare a bibliotecii și stimula personalul în activitatea sa. Nu întâmplător în 1981 Biblioteca Județeană Brașov era distinsă cu locul I pe țară la Festivalul național Cântarea României pentru succesele în munca cultural-educativă și artistică de masă.

Între 1982-1983, reorganiza secția Colecții Speciale prin desprinderea de secția muzicală, alocarea unui spațiu propriu și separarea cărților vechi de patrimoniu de la Sala de lectură, precum și îmbogățirea fondului prin achiziții. Tot atunci, munca de bibliografie și cercetare locală a dus la elaborarea mai multor indici analitici de reviste (Spre stânga de Nicolae Stoie și Glasul Ardealului de Mircea Valer Stanciu) și a unor cataloage tematice (Laureați ai Premiului Nobel de Irina Bernad, Tipărituri brașovene de Lenuța Repanovici). Cu toate acestea, vremurile erau dificile și nu s-a putut sustrage întotdeauna cenzurii, în anul 1984 lansarea romanului Vocile nopții de Augustin Buzura fiind interzisă de secretarul cu probleme de propagandă de la Comitetul Județean al P.C.R. În 1985, când se împlineau 150 de ani de lectură publică la Brașov, s-a organizat un eveniment aparte, o sărbătoare a cărții și bibliotecii.

Dincolo de reușitele profesionale, doamna Maria Lambucă a fost o persoană voluntară și hotărâtă, care a luptat pentru bibliotecă și oamenii săi. Din mărturiile celor care au cunoscut-o, am aflat că a avut adesea curajul să înfrunte regimul și partidul comunist, că își sprijinea neprecupețit bibliotecarii și că a arătat o mare omenie față de ei. Generoasă, era săritoare și se putea conta pe ajutorul dânsei. Avea o mare capacitate de înțelegere, era empatică și chiar o anumită blândețe, ascunsă sub o mască aparent cazonă. Plină de viață, a păstrat legăturile cu biblioteca și cunoscuții după retragere, avea cultul prieteniei și al poveștilor împărtășite în întâlniri, fiind o mare povestitoare, cu simțul umorului. Echilibrată, a știut să îmbine cariera cu bucuria de a trăi. A plecat dintre noi cu aceeași eleganță cu care a trăit, fără să deranjeze și lăsând în urmă amintirea unui suflet generos, dedicat bibliotecii și bibliotecarilor.

Pentru cei ce doresc să o însoțească pe ultimul drum, înmormântarea va avea loc miercuri, 17 februarie 2021, orele 12,30, la cimitirul din Livada Poștei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)

Premiul Monica Andriesei pentru merite în activitatea de bibliotecă 2020

noiembrie 12th, 2020 Fără comentarii

Laudatio

Am ales anul acesta să decernăm premiul doamnei Gabriela Șerban, bibliotecar și manager la Biblioteca Orășeanească “Tata Oancea” Bocșa, județul Caraș Severin. Motivele sunt numeroase și țin mai ales de faptul că Gabriela Șerban a reușit să devină o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur, influențând și modelând comunitatea în care trăiește și lucrează.

Absolventă de biblioteconomie la Facultatea de Litere a Universității București în 1994, Gabriela Șerban este dinamică și implicată. Bună cunoscătoare a comunității locale, a gândit și conceput programe pentru nevoile ei, adresându-se tuturor vârstelor. A inițiat și conduce revista “Bocșa culturală” și proiectul editorial Bocșa – istorie și cultură. Apreciem în mod deosebit contribuția la cunoașterea istoriei locale și stimularea creativității prin felurite concursuri, care au devenit repere permanente.

Extrem de muncitoare, atentă și profesionistă, izbutește anual să mobilizeze resursele locale, să inspire și să atragă oamenii, motivându-i și capacitându-i să facă tot mai mult și mai bine. Cu calități evidente de lidership, este persoana care inspiră pe alții și coagulează o comunitate în jurul bibliotecii, devenită punctul central al acesteia. Știe să descopere oportunități și participă la inițiative, transformând fiecare prilej în ocazii de excelență, de învățare și de perfecționare continuă. Om al cărții, este un suporter înfocat al lecturii și scrisului, cu credința că în educație și cultură se află soluția dezvoltării individuale și comunitare. Autoare, redactor, editor, este o jurnalistă care se manifestă plenar în publicistica culturală a zonei. În felul acesta, a creat și creează permanent legături, construind și crescând comunitatea cititorilor din Bocșa.

Pentru toate aceste competențe și pentru activitatea merituoasă în biblioteca orașului Bocșa, juriul a selectat-o pentru acordarea Premiului Monica Andriesei, considerând-o cel mai potrivit candidat la această distincție destinată biblioteconomiei românești.

Juriul

Paula Zimbrean, din partea familiei
Daniel Nazare, director Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov
Claudia Popescu, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov
Ruxandra Nazare, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov

Despre premiu: Din 2016 a fost instituit acest premiu prin donația și susținerea generoasă a Paulei Zimbrean, fiica Monicăi Andriesei, în memoria mamei sale. A fost acordat Bibliotecii publice din comuna Stelnica, județul Ialomița (bibliotecară Ionela Șerban, 2016), Bibliotecii publice din comuna Bărbătești, județul Gorj (bibliotecară Ioana Roșu, 2017), Bibliotecii publice din Cotnari, județul Iași (bibliotecar Dorin Cozan, 2018) și Bibliotecii Județene “Marin Preda” Alexandria, județul Teleorman (2020.

Despre Monica Andriesei: MONICA ANDRIESEI (1948-2014) a fost o devotată bibliotecară la Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, unde şi-a început activitatea în anul 1972, la secţia de împrumut carte pentru adulţi. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română, Universitatea Bucureşti, a urmat cursul de biblioteconomie, sub îndrumarea profesorului Dan Simonescu, un slujitor dedicat al bibliotecilor româneşti, cel ce i-a fost model şi ghid în profesie. La Braşov, a lucrat pentru carte, lectură, bibliotecă şi oameni, ajungând să conducă secţia de împrumut carte (1996, 2001-2006) şi chiar directoare adjunctă de specialitate a bibliotecii (1997-2001). În această calitate, a contribuit la modernizarea bibliotecii, a iniţiat şi coordonat informatizarea completă a secţiei de împrumut, încheiată în 1998, a gestionat cu tact şi fermitate în acelaşi timp acest serviciu dificil, cu un volum mare de muncă şi interacţiune directă cu cititorii, a format tineri bibliotecari, fiind un model de competenţă, bună comunicare, ambiţie şi tenacitate. Pasionată de artă, din 1998 a organizat expoziţii de artă în bibliotecă, în Galeria de pe scară, stimulând pe artiştii braşoveni. A contribuit decisiv la îmbogăţirea colecţiei de artă a bibliotecii pe care a descris-o în albumul Pinacoteca (două ediţii, 2006 şi 2008), în colaborare. Cu talent şi multă muncă, a devenit un artist iconar, exersând pictura pe sticlă şi expunând în expoziţii de grup, dar şi personale. La începutul lui 2006 se pensiona de la bibliotecă, dar a continuat să fie activă în domeniul culturii şi al cărţilor, la Muzeul Civilizaţiei Urbane şi la librăria Okian din Braşov. La 7 august 2014, s-a stins din viaţă, lăsând în urmă amintirea unui om pentru care cartea, cititul şi cultura erau un crez şi un stil de viaţă. Pentru cei lăsați în urmă, Monica Andriesei a rămas un model de bibliotecar şi o persoană deschisă şi generoasă.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Expoziția CULORILE ORAȘULUI

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Informații despre expoziție aici.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.4/5 (7 votes cast)

Recomandare de carte – Vlad Drăgoi

februarie 17th, 2020 Fără comentarii

Ştiţi filmul Nothing to lose cu Tim Robbins din anul 1997? Crezând că a surprins-o pe soţia sa înşelându-l, acesta ia o armă cu sine şi demarează în trombă. Înnebunit de durere, o ia razna şi începe o cursă nebună, în care sfidează totul, de la autoritate la dragoste, de la prietenie la lege. În final, descoperă că s-a înşelat şi inima sa se linişteşte. Când termini de citit romanul lui Vlad Drăgoi, “Mica mea inimă de om singuratic” (apărut la Editura Polirom, 2019, în colecţia EgoProză), ai impresia că retrăieşti acest film. Într-o noapte, pregătindu-se să închidă librăria unde lucrează, Vlad provoacă un accident cumplit de muncă. Speriat peste măsură, îşi supraveghează plecarea, să nu apară pe camerele de filmat din mall şi se decide să plece brusc cu maşina de acasă, împreună cu câinele Maya. Înnoptează aproape de drumul naţional, iar dimineaţa porneşte spre mare, sperând să lase în urmă şi să scape de vina uriaşă de a fi săvârşit un accident mortal. În tot timpul acesta, amintirile îl năpădesc, povesteşte întâmplări despre familie şi prieteni, despre bucurii şi tristeţi, reînviate de spaima sa de grozăvia făcută. Fiind jefuit de bani şi de lucrurile sale, este silit să se întoarcă şi ajuns din nou la librărie, descoperă că totul este în ordine şi că a fost victima fricii sale. În fapt, s-au suprapus două episoade şi destinul i-a jucat o farsă care i-a aruncat în aer inima şi existenţa într-un coşmar de 12 ore. Cartea se citeşte pe nerăsuflate, scrisul continuu te prinde, analiza şi întoarcerea mereu asupra ego-ului te captivează. Lectură recomandată de bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Şi animalele sunt oameni – Invitaţie la lansare

Biblioteca Judeţeană invită cu bucurie cititorii la lansarea ediţiei noi a volumului de poezie “Şi animalele sunt oameni” de Alexandru Muşina, cu ilustraţii semnate de artista Alina Marinescu. Potrivit subtitlului, cartea este pentru “copiii” între 3 şi 103 ani. Volumul este rodul unui proiect cofinanţat AFCN, în care Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov a avut partener pe Facultatea de Litere a Universităţii “Transilvania” Braşov.
Lansarea va avea loc în cadrul Târgului de carte şi de muzică organizat de echipa de la Librăria Ştefan Octavian Iosif şi de Asociaţia culturală Libris (21-24 martie 2019), la Aula Universităţii.
Joi, 21 martie 2019, între 15,30-16,00 vă aşteptăm la eveniment. Vor vorbi doamna Tania Muşina, prof. univ. dr. Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de Litere Braşov şi colega noastră Cristina Palaş.
Cărţile se vor distribui gratuit publicului participant.
Vă aşteptăm cu drag!
Echipa bibliotecii
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,