Arhivă

Post Tăguit cu ‘Personalitati locale’

Lansare de carte de Simona Mihuţiu

SIMONA MIHUȚIU vă așteaptă cu drag la Biblioteca Județeană ”George Barițiu” din Brașov, în 14 mai 2022 de la ora 15, la lansarea celei mai recente cărți și la o cupă de șampanie! Evenimentul va fi întregit de muzica anilor evocați în carte, printr-un miniconcert folk al artiștilor Magda Puskas și Rareș Suciu.

Brașoveanca SIMONA MIHUȚIU revine ACASĂ, pentru lansarea celei de-a 5-a cărți scrisă de ea: ”PUTEAM FI EU”. Povestea romanului se desfășoară chiar în orașul de suflet al scriitoarei: Brașovul.

A studiat la Liceul Andrei Șaguna, apoi medicina la Cluj-Napoca, iar acum locuiește în Oradea, unde alină și vindecă o boală necruțătoare și totodată pregătește, la Universitatea din localitate, generații de viitori medici. Antidotul unei astfel de meniri – în care ai de-a face la fiecare pas cu durerea semenilor – pare a-l fi găsit în pasiunea pentru scris, redescoperită după ani și ani, într-un ungher ascuns al ființei.

Așadar, iat-o pe Simona reîntorcându-se în fața brașovenilor, a foștilor profesori și colegi, pentru a le dărui cel mai nou roman al său, mirosind a cerneală proaspăt ieșită de sub tipar și a nostalgia vremurilor când așternea povestiri, pentru a împlini visul vizionar al tatălui ei, de a deveni scriitoare.

Vor vorbi despre carte filolog Carmen Man, conferențiar dr. la USAMV București, filolog Andrada Fătu-Tutoveanu, lector universitar dr. Universitatea Babeș-Bolyai, Paul Adrian Marcu, director editură Total Publishing House și autoarea Simona Mihuțiu.

La eveniment, publicul doritor va putea să obțină cartea împreună cu autograful autoarei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Din istoria tiparului braşovean – Johannes Honterus

aprilie 26th, 2022 Fără comentarii

Chemat de autorităţi Braşovului, după 1532 Johannes Honterus s-a reîntors în oraşul natal, unde este primit cu onoruri şi ales în demnităţi publice. A lucrat la instalarea tipografiei în Braşov, cea de a treia tiparniţă după cele din Târgovişte (1508) şi Sibiu (1529).

Sub îngrijirea sa, în tipografia braşoveană au apărut:
- primele cărţi laice din spaţiul românesc
- primele cărţi în limba latină şi greacă din România
- primele scrieri ale autorilor antici, printre care Aristotel, Seneca
- ediţia definitivă a cosmografiei sale, Rudimenta Cosmographica, în 1542, în versuri, lucrare reeditată mult în Europa
- prima tipăritură cu conţinut reformator religios din ţară, „Cartea Reformei” în 1543, apreciată de Martin Luther
- prima carte în limba germană din Transilvania, Cântece bisericeşti, a predicatorului braşovean Andreas Moldner în 1543
- cea mai veche lucrare juridică din România, o culegere de maxime din colecţiile de legi ale împăratului Iustinian
- Manualul de drept civil, pentru oraşele şi scaunele săseşti din Transilvania, în limba latină în 1544 şi tradus în 1545 în limba germană
- cea mai veche tipăritură muzicală din România, Odae cum harmoniis, din 1548

Cărţile tipărite de Honterus au ca emblemă a tipografiei stema Braşovului reprezentată de o coroană asupra unui trunchi de copac cu rădăcini, gravată în lemn chiar de Honterus. Emblema medievală a Braşovului, aşa cum o cunoaştem azi, a fost creată de Honterus.

La iniţiativa sa, se înfiinţa la Braşov moara de hârtie la 1545, având ca proprietari pe Johann Fuchs şi Johann Benkner, care a funcţionat până la 1600.

Ca urmare a influenţei gândirii umaniste şi activităţii şcolare a lui Honterus, braşovenii au hotărât ca Mănăstirea Ecaterinei, situată la S-V de Biserica Neagră, să fie transformată în şcoală în 1541. Astfel, apărea la Braşov primul gimnaziu umanist din ţară şi din S-E Europei, pentru care Honterus elabora în 1543 primul regulament şcolar Constitutio Scholae Coronensis. Potrivit acestuia, una dintre îndatoririle elevilor era prezentarea unor piese de teatru (două comedii anual), Honterus fiind iniţiatorul teatrului şcolar din ţara noastră, care a avut prima reprezentaţie atestată documentar la 1542. Elevii se puteau asocia şi organiza în “republica elevilor” (Schüller coetus). Din 1544 există şi prima menţiune a unei şcoli pentru fete întemeiată în urma reformei şcolare a lui Honterus. La 1547 la îndemnul său a fost instalată şi o bibliotecă şcolară într-o clădire proprie, cea dintâi construită în ţară pentru acest scop, situată azi la adresa Curtea Johannes Honterus nr 7-8. Biblioteca a fost distrusă aproape în întregime în marele incendiu din 21 aprilie 1689, fiind salvate doar 26 de volume, păstrate până în prezent.

La 23 ianuarie 1549 a închis ochii şi a fost îngropat în altarul Bisericii Negre. Statuia lui Honterus din faţa Bisericii Negre a fost turnată în 1898, la 400 de ani de la naşterea lui Honterus, şi îl arată pe marele reformator cu o carte în mână arătând spre şcoală. Pe soclul statuii sunt mai multe plăci în bronz, una dintre ele reprezentându-l pe Honterus în ipostaza de tipograf.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Sextil Puşcariu – 145 ani de la naşterea filologului

ianuarie 14th, 2022 Fără comentarii

Criticul şi istoricul literar Sextil Puşcariu (4 ianuarie 1877 – 5 mai 1948) a fost al treilea academician al unei vechi familii de cărturari braşoveni. După terminarea studiilor de doctorat şi docenţă la Viena, în domeniul literelor, începe o strălucită carieră universitară şi academică. Pasionat cercetător în domeniul lingvisticii, întemeiază şi conduce „Muzeul Limbii Române” primul institut de acest fel din ţară, în cadrul căruia a contribuit la alcătuirea a două lucrări esenţiale pentru cultura românească: „Dicţionarul Limbii Române” şi „Atlasul lingvistic român”.

A înfiinţat buletinul muzeal „Dacoromania”, a condus revistele „Glasul Bucovinei” şi „Cultura” şi a colaborat la diverse publicaţii ale vremii. S-a impus prin multitudinea aspectelor abordate în cele peste 400 de lucrări: istoria limbii, dialectologie, romanistică, fonetică, lexicografie, istorie şi critică literară. A fost membru al Academiei Române, şi preşedinte al Secţiei Literare a aceluiaşi for.

În plan literar a fost recunoscut rolul său major în descoperirea şi lansarea poetului Lucian Blaga. De valoare peste timp au rămas şi volumele sale de memorialistică, pentru noi în special „Braşovul de altădată”, poate unicele pagini ce redau atmosfera oraşului nostru la sfârşitul sec. XIX şi început de secol XX. În Braşov, o placă memorială se află pe casa în care s-a născut, în strada George Bariţiu nr.12, de asemenea o stradă poartă numele distinsului savant.

În luna ianuarie, expoziţia aniversară de carte de la Sala de lectură cuprinde volumele păstrate în acest fond al bibliotecii judeţene braşovene şi este organizată de colega noastră Mihaela Lupu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Cartea In memoriam Gernot Nussbächer – lansare

decembrie 20th, 2021 Fără comentarii

Biblioteca Județeană Brașov are onoarea de a vă invita la lansarea volumului “In memoriam Gernot Nussbächer”, un gest de cinstire a arhivistului și istoricului brașovean. Lansarea va avea loc marți, 21 decembrie 2021, orele 14,00, la Sala de lectură a bibliotecii județene brașovene (Livada Poștei, Bd. Eroilor 35).

Cartea dedicată activității și memoriei lui Gernot Nussbächer cuprinde 21 materiale, articole în română și germană, semnate de Peter Simon, Christel Wollmann-Fiedler, Steluța Pestrea Suciu, Elisabeta Marin, Bogdan-Florin Popovici, Thomas Șindilariu, Edith Szegedi, Alexandru Ștefan, Aurelian Stroe, Dieter Drotleff, Frank-Michael Rommert, Wolfgang Wittstock, Astrid Hermel, Valer Rus, Șarolta Solcan, Eckardt Schlandt, Ioana Căpățână, Elena Dimitriu. Grupate în trei secțiuni (Personalia, Profesionistul, Amintiri și evocări), textele evaluează activitatea arhivistică și istorică a lui Gernot Nussbächer din diferite unghiuri de către istorici, arhiviști, bibliotecari, muzeografi, editori, jurnaliști, profesori, colaboratori apropiați și prieteni. Prezentarea este dublată de perspectiva memorialistică, recompunând chipul unei personalități prin percepțiile și amintirile autorilor din volum. Articolele intră în dialog, se completează și reușita acestei cărți este aceea de a face cunoscută, cu nuanțe, biografia lui Gernot Nussbächer astfel încât și un necunoscător al vieții și operei sale să înțeleagă dimensiunile și amploarea activității sale.

Biblioteca Județeană Brașov, instituție subordonată Consiliului Județean Brașov, s-a implicat în tipărirea acestui volum, coordonator fiind Ruxandra Nazare și editor responsabil Cristina Palaș. Apariția cărții se înscrie în programul bibliotecii dedicat istoriei și memoriei locale și valorifică multe dintre materialele prezentate la evocarea lui Gernot Nussbächer, organizată la un an de la moartea sa, în 22 august 2019, la Casa Mureșenilor.

Ne-am bucura dacă am putea fi împreună, reamintindu-ne de omul și autorul care a fost Gernot Nussbächer și rămânem îndatorați tuturor celor care au contribuit la apariția acestui volum.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Regele Mihai – 100 de ani de la naștere

octombrie 25th, 2021 Fără comentarii

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea regelui Mihai, două expoziții aniversare de carte au fost organizate la Secția de împrumut și Sala de lectură, de către colegele noastră Nicoleta Grigoraș și Mihaela Lupu.

Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul prinților moștenitori, Carol al II-lea și Elena. Prima domnie a început în 1927, după moartea bunicului său, regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o regență, condusă de unchiul său, principele Nicolae al României. După venirea la tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930 și plecarea în exil a reginei-mame, Mihai a rămas în grija tatălui. În urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, Mihai a redevenit rege. La 23 august 1944 a decis ieșirea României din alianța cu Germania hitleristă și trecerea în tabăra aliaților săi tradiționali. Acest act curajos a însemnat scurtarea războiului cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni. Din 1944 regele Mihai s-a opus din toate puterile instaurării autorităților comuniste, greva regală fiind apogeul acestor încercări. În cele din urmă a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenințarea uciderii, în caz de refuz, a 1.000 de tineri deținuți în închisorile comuniste.

Devenit persoana particulară, regele Mihai a practicat diverse meserii, între care pilot de încercare la o firmă americană cu sediul în Elveția și broker, reprezentând o companie greco-americană cu sediul pe Wall Street. Viața în exil l-a pus la încercări dificile, momente pe care suveranul le-a depășit, fiind convins că nu trebuia să țină la “etichetă”, ci să muncească pentru a-și întreține familia.

Până în 1989, regele a urmărit constant soarta țării sale, deși era marginalizat, conștient de înrăutățirea situației interne și de izolarea internațională tot mai accentuată a României. Cu ocazia Anului Nou, adresa poporului său mesaje de îmbărbătare transmise de Europa liberă. Anul Nou 1990 a prilejuit rostirea unui Mesaj către țară: “Eliberați acum de dictatură, să punem umărul cu toții pentru a reface țara din dezastrul moral și material în care a dus-o regimul comunist… Să jurăm cu toții pe zbuciumata noastră istorie, pe credința și lupta strămoșilor noștri, pe conștiința noastră morală și pe mormintele martirilor noștri din această jumătate de veac, că nu vom mai îngădui niciodată în țara noastră dictaturile și extremismele”.

Pe 21 februarie 1997 a fost revocată hotărârea Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948 prin care regele Mihai își pierdea cetățenia română. La 10 mai 2011, Regele Mihai a anunțat că toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârșit, schimbând numele familiei sale în “al (a) României”.

În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea sa de cancer și retragerea din viața publică. În data de 5 decembrie 2017, la orele 13,00, fostul suveran s-a stins din viață, în urma unei suferințe îndelungată, în locuința sa particulară din Aubonne, Elveția. La 16 decembrie 2017, regele Mihai a fost înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana, îngropată acolo la 13 august 2016.

Textul a fost redactat de Nicoleta Grigoraș.

Vă invităm să descoperiți cărțile despre regele Mihai din colecțiile noastre.

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Braşovean omagiat ca mesager al unui foileton umoristic de medicină

octombrie 14th, 2021 Fără comentarii

Josef Löbel, născut la Braşov, avea o vocaţie deosebită de a îmbina cunoştinţele de specialitate medicală şi experienţa din acest domeniu cu talentul său jurnalistic şi literar. El a putut trăi această combinaţie în prima jumătate a secolului XX şi a lăsat în urma sa o operă vastă. Viaţa sa s-a încheiat în mod tragic în timpul celui de al doilea război mondial.

Peter Voswinckel, istoric în domeniul medicinei, în colaborare cu mai mulţi autori, printr-o publicaţie demnă de citit, a păstrat vie viaţa şi activitatea doctorului Josef Löbel, pentru a nu fi date uitării.

Voswinckel descrie locul naşterii omagiatului medic după cum urmează:
„Josef Löbel s-a născut în data de 22 aprilie 1882 la Braşov, acel mândru oraş comercial plin de istorie, de la poalele Carpaţilor, situat în sud-estul Transilvaniei, care se află din 1687 într-o strânsă relaţie legislativă şi administrativă cu Ungaria, alcătuind astfel partea de răsărit a monarhiei imperiale şi regale.”

Despre originea sa scrie: „Tatăl său a fost Michael (Melach) Löbel, destul de înaintat în vârstă (1831-1902), imigrat din Bucureştiul românesc şi căruia, conform surselor istorice i-au fost atribuite diferite denumiri de funcţii, „comerciant”, „contabil”, „întreprinzător particular”; mama sa Adele (1854-1937), născută Thal, a fost de asemenea de origine germană şi provenea din Galaţiul românesc. Căsătoria lor a fost oficiată la 17 mai 1881 la Braşov, după rit mozaic.

În continuare Voswinckel descrie Braşovul cu exactitate: în prosperul oraş, datorită industriei şi legăturilor feroviare, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, alcătuită din câte o treime germani, maghiari şi români, Löbel tatăl a ajuns la o anumită bunăstare: la final familia sa a locuit în centrul vechi, în imediata apropiere de Piaţa Sfatului (Republicii 67), zonă rezervată pe atunci doar locuitorilor de origine germană – unde astăzi – în special după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 – turiştii sosiţi din lumea întreaga se plimbă la fel ca şi în multe oraşe din sud-estul Europei – putând experimenta îndeaproape flerul istoric şi carisma culturală (toate citatele: pag. 1f).

În anul 1899 Löbel şi-a luat diploma de maturitate la actualul Liceu Honterus. Despre şcoală Voswinckel relatează: „Gimnaziul Honterus şi-a putut păstra remarcabila reputaţie cu toate adversităţile de-a lungul secolelor, limba de predare fiind şi în prezent germana” (pag.2).

Având calificarea pentru admiterea la universitate, Löbel pleacă la Viena, pentru a studia acolo medicina, până în anul 1905. În timpul studiilor moare tatăl său la Braşov, iar mama împreună cu fiica ei se mută la Viena. Legăturile familiale ale tânărului Löbel cu Braşovul şi Transilvania au fost astfel încheiate. Nu reiese clar, dacă el şi-a mai vizitat vreodată oraşul natal. În orice caz a rămas legat de el, după cum reiese din romanul lui Löbel care urmează a fi prezentat.

Prima activitate profesională, Löbel şi-a desfăşurat-o într-un cabinet medical în oraşul Bratislava de astăzi, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În aprilie 1909 s-a căsătorit cu Leontine Glücklich la Viena; părinţii acesteia originari din Galaţiul românesc s-au stabilit la Viena. Imediat după căsătorie a plecat împreună cu soţia sa, ca medic pe vas, colindând pe oceanele lumii.

Începând cu anul 1910 Löbel activează pe perioada verii ca medic de staţiune la Franzbad (astăzi Frantiskovy Lazne în Republica Cehă). Iernile şi le petrece la Berlin şi Viena ca scriitor. El scrie articole pentru ziare şi reviste, redactează broşuri şi cărţi. Publicaţiile sale în special în germană sunt traduse în 16 limbi. În cartea sa, Voswinckel a adunat aceste publicaţii, unele cu textul integral şi multe din ele cu coperta reprodusă. Lista de inventar a lucrărilor cuprinde mai multe pagini şi atestă vasta arie tematică, cât şi productivitatea literară a medicului.

În 1935 a apărut la Zürich una din cărţile sale: „Salvatorul de vieţi. Romane poliţiste cu detectivi din istoria medicinii”. A treia povestire „Plimbăreţ luptător în război cu bacteriile” inclusă în această carte, este alcătuită în principal din corespondenţa purtată între două persoane fictive: tânărul medic Dr. Martin Alexius şi tatăl său Dr. Traugott Alexius, fizician din oraşul Braşov din Transilvania. Martin Alexius a plecat la Paris pentru a studia medicina; experienţa practică o acumulează în institutul bacteriologului Louis Pasteur. În corespondenţă apare şi Robert Koch ca fiind coleg cu Dr. Alexius senior, în timpul studiului medicinei la Göttingen. Ca menbru al echipei de cercetare a doctorului Robert Koch, Alexius junior călătoreşte în Egipt şi India în căutarea agentului patogen al holerei. Îl găsesc, iar faima în Europa le este asigurată.

Celor mai mulţi dintre noi, Dr. Robert Koch le este mai degrabă cunoscut ca omonim al institutului care în prezent anunţă zilnic numărul de infectări cu noul Corona – Virus. Se pare că această carte cu romane poliţiste cu detectivi din domeniul medical nu a mai apărut după prima ediţie, fiind o raritate şi în anticariate. Biblioteca Naţională Germană pune la dispoziţia cititorului interesat varianta digitalizată.

După venirea lui Hitler la putere şi în principal după alianţa Germaniei cu Austria, Josef Löbel împreună cu familia se refugiază de tirania naţional-socialistă. În anul 1938 se muta la Praga. Copiilor săi Karl Gustav şi Peter le reuşeşte plecarea în Anglia. Ambii au trăit în Londra, fără însă a avea contact unul cu celălalt.

Soţia lui Löbel a fost deportată în 1942 la Terezin (oraş în Cehia); în 1943 a fost transferată la Auschwitz şi se presupune că imediat după sosire a fost asasinată. Josef Löbel se sinucide; corpul său neînsufleţit a fost găsit de poliţie la 20 mai 1942.
Din cercul de prieteni şi cunoscuţi ai lui Löbel făcea parte şi scriitorul şi jurnalistul Josef Roth (1894-1939), originar din Galiţia de Est. În romanul său „Radetzkymarsch” (Marşul lui Radetzky), apărut la Berlin în 1932, Roth aduce prietenului său Löbel un omagiu, prin figura personajului Dr. Skowronnek.

Cartea lui Peter Voswinckel excepţional documentată, realizată color şi de foarte bună calitate, intitulată „ Dr. Josef Löbel (1882-1942), Franzensbad / Berlin, Mesager al unui foileton umoristic de medicină la Viena-Berlin-Praga” (Berlin 2018, XXII, 178 pag. ISBN 978-3-9818079-4-3), a fost finanţată în întregime de Societatea Germană de Hematologie şi Oncologie medicală eV –asociaţie înregistrată, şi a apărut deja în mai multe ediţii.

Cartea poate fi comandată în mod gratuit la DGHO (Alexanderplatz 1, 10178 Berlin, telefon 030/278760 89-0, e-Mail: info@dgho.de) sau poate fi descărcată de pe https://repository.publisso.de/resource/frl:6425659.

Pentru a vizualiza fotografiile adăugate, clic pe https://photos.google.com/album/AF1QipOhOgLPqaOptcfoFjU1zhGeaaaWBzSf-cIgxKmr

Recenzie de Uwe Konst, traducere din germană în română de Ioana Căpățână.

Prin amabilitatea lui Uwe Konst, biblioteca a primit cartea în dar și cititorii interesați o pot consulta la Sala de lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Premiul Monica Andriesei pe anul 2021

octombrie 5th, 2021 Fără comentarii

În 1 octombrie 2021 Premiul Monica Andriesei a ajuns …. la Brașov. În mod singular, am făcut o excepție, pentru o bibliotecară a cărei activitate este exemplară. În mod normal, premiul era decernat bibliotecarilor din afara județului Brașov, pentru a evita partizanatul. În acest an am convenit să alegem o persoană din comunitatea profesională a bibliotecarilor brașoveni. Melania Butnariu a primit Premiul Monica Andriesei pe anul 2021, ca răsplată a hărniciei, implicării, creativității, interesului și pasiunii față de meserie, capacității de a crea relații și a aduna resurse în jurul ei, de a mobiliza oameni și comunități și mai ales dorinței permanente de a se perfecționa, de a atinge standardele profesionalismului. Pentru noi, a fost cea mai bună alegere, o recunoaștere a meritelor ei, prețuind munca și caracterul Melaniei. Premiul a revenit unei persoane ce și-a început activitatea ca bibliotecar sub îndrumarea Monicăi Andriesei, ce a inspirat-o prin altruismul și deschiderea pe care mereu le-a arătat.

Premiul a fost decernat de directorul bibliotecii, Daniel Nazare, la Secția pentru copii și tineret – Centru de excelență, acolo unde Melania a lucrat și lucrează din prima zi de când s-a deschis în actuala locație, pe care a transformat-o într-o a doua casă, spațiu prietenos și primitor pentru copiii și tinerii ce vin aici. A fost locul cel mai bun unde premiul putea fi acordat și ne-am dorit ca aici și în acest fel să o sărbătorim pe colega noastră. Pentru performanțele ei o felicităm pe Melania și îi dorim succes!

Îi mulțumim călduros Paulei Zimbrean, fiica Monicăi, pentru donația generoasă și inițiativa acestui premiu!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.7/5 (3 votes cast)

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov găzduiește un eveniment de carte dedicat iubitorilor orașului și locuitorilor lui. Marți, 7 septembrie 2021, orele 14,00 se vor lansa publicațiile: “Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie” de Steluța Pestrea Suciu (Brașov, Editura Foton, 2 volume, 2020), “Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti” cu o prefață de dr. Ligia Fulga (Brașov, Editura Creator, 2020) și arhiva digitală a revistei “Între chietri”, redactor șef Eugen Moga.

Lansarea va avea loc în prezența autorilor și va fi urmată de sesiune de autografe. Vor prezenta dr. Ruxandra Moașa Nazare, dr. Ligia Fulga, doamna Steluța Pestrea Suciu și domnul Eugen Moga.

Publicațiile, scrise și redactate cu dragoste, vor fi disponibile spre vânzare celor doritori să le achiziționeze, revista “Între chietri” fiind accesibilă pe DVD.

Participarea se face pe bază de invitație, rezervare și confirmare, în limita locurilor.

Accesul este condiționat de purtarea obligatorie a măștii și respectarea distanțării spațiale.

Vă invităm și vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Din istoria Zizinului

Biblioteca Judeţeană Braşov are o colaborare de durată cu doamna Ruxandra Corina Dumitrescu din Zizin. Făcând naveta, vine adesea în Braşov la bibliotecă pentru lecturi, cărţi, documente, corespondenţă, împrumut interbibliotecar. Cadru didactic pensionat, doamna Andra este energică şi dinamică, visând şi construind mereu, întotdeauna în mişcare, plină de ambiţie. Astfel, a început să lucreze cu romii din Zizin, i-a adunat, i-a învăţat pe copii şi adolescenţi cântece şi dansuri, a întemeiat o formaţie cu care a câştigat mai multe concursuri. Apoi a contribuit la amenajarea Căsuţei amintirilor, un spaţiu muzeal viu despre Zizin, reflectat de documentele strânse de la locuitori. Curioasă, punând întrebări, este o persoană interesată de locul unde trăieşte. Începând să se documenteze despre Zizin, cu gândul să scrie monografia satului, a descoperit oameni, locuri, amintiri şi astăzi ne spune povestea Halei. Să îi dăm cuvântul deci, cu mulţumiri pentru că ne-a încredinţat cele scrise, care au apărut recent şi în revista “Vatra veche”.

Hala, fiica din România a pictorului Tadeusz Ajdukiewicz

Aceasta este povestea Halei Ajdukievicz, așa cum am descoperit-o de-a lungul celor doi ani în care am cercetat viața acestei poloneze deosebite, al cărei destin a fost legat de România, în special de satul Zizin unde locuiesc și eu. Am pornit de la un zvon care circula în mica noastră comunitate despre o misterioasă „Prințesă Hala” și am ajuns la o saga palpitantă, cu scene efervescente, dureroase sau fericite, povești de amor, trădări și răzbunări, trăite în monarhia și apoi, în dictatura comunistă din România.

Din Cracovia, în București

Pitorescul sat Zizin, aflat la 12 km de orasul Brasov, a devenit foarte cunoscut încă din anul 1842 ca staţiune balneoclimaterică, bogată în izvoare de apă minerală cu proprietăţi curative comparabile cu cele mai căutate staţiuni din Austria acelor vremuri. Avem în sat un mic muzeu numit „Căsuţa Amintirilor”, unde sunt expuse şi câteva fotografii din care zâmbeşte o frumoasă doamnă cu nume rămas necunoscut până de curând.

Încercând să găsesc identitatea acestei femei cu aer nobil, am cercetat arhive şi am discutat cu mulţi oameni, de la şefi de instituții publice, la oameni simpli din sat.

Am aflat că Hala s-a născut în 20 mai 1884, în Cracovia, iar numele ei înregistrat în certificatul de naştere este Halina Anna Carolina Ajdukiewicz. Tatăl ei a fost faimosul pictor polonez Tadeusz Ajdukiewicz, iar mama, Salomeea, s-a născut Kirchmajer.

O copilă la curtea regelui

În anul 1897, Tadeusz Ajdukiewicz a devenit pictorul oficial al Regelui Carol I al României, foarte apropiat familiei regale şi binecunoscut în mediul aristocratic. Familia Ajdukievicz a locuit în Bucureşti, într-o vilă lângă Palatul Cotroceni, reşedinţa regală.

În anul 1904, adolescenta Hala a jucat în piesa de teatru, cu scop caritabil, „Domniţa din vis”, de Alexandru Davila, alături de cele mai cunoscute personaje aristocratice din anturajul regal. Rolul principal a fost interpretat de însăşi Principesa Maria, viitoare Regină a României.

Părinţii Halei s-au îngrijit să îi dea o educaţie aleasă şi văzând evidenta înclinaţie a acesteia pentru desen şi pictură, au îndrumat-o spre şcolile de artă din Bucureşti, Paris şi Viena. Hala a moştenit talentul tatălui şi după terminarea studiilor, a pictat multe tablouri, dar prea puţine dintre lucrările ei s-au pâstrat.

După moartea mamei din anul 1914, Hala şi-a pierdut tatăl, în anul 1916, aflat pe front.

Două căsătorii și-o pensiune

Hala, care a continuat să trăiască în România, s-a căsătorit cu Dumitru Vlădoianu, descendent al unei vechi familii domneşti – familia Ghica. Acesta deţinea proprietăţi în satul Zizin, iar Hala s-a îndrăgostit de acest sătuc. Bătrânii care işi amintesc de ea îi spuneau “Prinţesa Hala”. Tot ei povestesc că era foarte frumoasă, sociabilă, iubea copiii şi animalele. Împreună cu prietenele ei îmbrăcate “ca la oraş”, ascunzându-se de soarele verii sub umbreluţe, mergeau la plimbare pe dealurile care înconjoară satul. Uneori Hala avea cu ea şevaletul său, cum spun cei ce au cunoscut-o, „purta pe umăr un lemn”.

In anul 1927, Hala a divorţat de Dumitru Vlădoianu şi, în acelaşi an s-a căsătorit cu doctorul Tompa Nicolae, rămânând în satul pe care l-a îndrăgit. A cumpărat un teren, pe care a amenajat cea mai mare pensiune pentru turiştii veniţi în Zizin la tratament: Pensiunea Tompa. Alaturi de soţul ei, a dus o viaţă liniştită, lipsită de griji materiale. Verile erau rezervate “musafirilor aleşi: aristocraţi înalţi, oameni de cultură şi pictori” din Bucureşti, cazaţi la Pensiunea Tompa.

Castelul Bran, ultimul popas

După Al Doilea Război Mondial, Hala a vândut pensiunea din Zizin şi şi-a urmat soţul în oraşul Sf. Gheorghe. În anul 1958, a aflat că soţul ei are cancer. Neavând copii, care ar fi putut s-o ajute, a apelat la nepoata ei, care îi era şi cea mai bună prietenă, Elisabeta Tomazoglu (Zetta), care a venit din Bucureşti să-i dea o mână de ajutor. La puţin timp după sosirea Zettei, doctorul Tompa a murit.

Dar Hala nu a rămas singură! Împreună cu Zetta s-a mutat în Bran, localitatea în care se află Castelul Bran, celebru mai ales pentru asocierea improprie cu Contele Dracula. Acolo, au dus o existenţă modestă, în anonimat, ferindu-se de curioşi, într-o căsuță înconjurată de flori şi păzită de un câine credincios.

În anul 1967, Hala s-a stins din viaţă în braţele Zettei. Buna sa prietenă i-a îndeplinit ultima dorinţă: a înhumat-o pe Hala in Zizin, locul pe care l-a iubit şi unde a fost iubită!

Deşi până acum Hala Ajdukiewicz a fost o persoană a cărei viaţă a fost învăluită în mister, va rămâne un punct de referinţă în cultura poloneză şi română, pentru că s-a născut în Polonia şi pentru că a trăit, a pictat, a fost iubită şi a iubit, in România.

Andra Dumitrescu (Zizin)

Albumul de fotografii este accesibil online la legătura de mai jos:

HalaZizin

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura, Diverse Tags:

Octavian Paler – 95 de ani de la naştere

Poetul, prozatorul, eseistul, jurnalistul şi omul de cultură Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926 la Lisa, în judeţul Făgăraş, pe atunci, din părinţii ţărani Alexandru şi Ana Paler.
După absolvirea şcolii primare, în anul 1937, a fost admis bursier la Colegiul „Spiru Haret” din Bucureşti.
Ultimul an de liceu îl face la Făgăraş, la Liceul „Radu Negru”, urmând ca bacalaureatul să-l susţină la Sibiu.
Se înscrie şi este admis la Facultatea de Litere şi Filosofie precum şi la Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Bucureşti, pe care le absolvă în 1949.
În acelaşi an începe să lucreze ca redactor la Radiodifuziunea Română realizând emisiuni culturale. Între 1965-1968 va fi director general al Televiziunii Române iar apoi, până în 1970, va fi vicepreşedinte al Radiodifuziunii Române.
Începând cu anul 1970 va deţine funcţia de redactor şef al cotidianului „România Liberă”. În 1983 este, însă, demis, pentru motive politice. Se pensionează medical.
După evenimentele din 1989 va deveni director onorific şi editorialist al publicaţiilor „România Liberă” şi „Cotidianul” şi va fonda, împreună cu Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi alţii Grupul pentru Dialog Social. De asemenea, va participa la emisiuni TV, ca analist al fenomenelor politice şi culturale.
A debutat publicistic în 1958 cu versuri la revista „Luceafărul” iar editorial în 1970 cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor. Definiţii lirice”. Urmează apoi volume care îl definesc ca important autor contemporan: „Drumuri prin memorie” (Egipt. Grecia, în 1972 şi Italia, în 1974) „Mitologii subiective”, „Apărarea lui Galilei”, „Scrisori imaginare”, „Caminante”, „Viaţa pe un peron”, „Polemici cordiale”, „Un om norocos”, „Un muzeu în labirint”, „Viaţa ca o coridă”, „ Don Quijote în Est”, „Vremea întrebărilor”, „Aventuri solitare”, „Deşertul pentru totdeauna”, „Autoportret într-o oglindă spartă”, „Calomnii mitologice”.
Activitatea sa de scriitor a fost încununată cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1972), Premiul Academiei Române (1978), precum şi cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor (2005). De asemenea, a fost decorat (2003) cu Ordinul naţional „Steaua României”, în grad de cavaler.
La data de 7 mai 2007 se stinge din viaţă fiind înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti. (Text de bibliotecar Mariana Caloinescu)
Microexpoziţia aniversară de carte este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)