Arhivă

Post Tăguit cu ‘mediateca’

Mesajul plastic începe cu o pată de culoare

noiembrie 15th, 2022 Fără comentarii

Când în jur totul se destramă și lumea pare a fi din ce în ce mai răsturnată și nesigură, există oare o formă singulară de a educa imaginația, de a o stimula permanent, astfel încât să producă noi discursuri artistice care să devină în timp comentarii asupra lumii înconjurătoare?

Unul dintre aceste forme de discurs artistic este fără îndoială arta plastică. Arta plastică are propriile reguli pe care profesoara de pictură și grafică Mihaela Modâlcă le cultivă și le încurajează permanent, atât în cadrul cursurilor de pictură de la Școala Populară de Artă „Tiberiu Brediceanu” Brașov, dar și printr-o activitate extra-curriculară susținută, manifestată sub forma taberelor de creație ajunse deja la un număr impresionant de ediții. Prin intermediul taberelor de creație, care sunt de fapt ateliere prelungite, se dezvoltă în primul rând respectul față de valorile cultural-artistice , valori pe care mulți le-au uitat sau le-au înlocuit cu false valori, independente de adevărata natură a voinței lor.

Aceste valori se regăsesc în fiecare dintre lucrările realizate de cele patru eleve prezente în expoziția Expresivități cromatice: Teodora Popescu, Iulia Rădulescu, Mara Stroiescu și Denisa Tonca. Lucrările expuse în spațiul „Galeriei de pe Scară” a Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov sunt diverse, atât prin tematica abordată, cât și prin modalitatea de raportare la limbajul plastic. Se poate observa cu ușurință un punct comun în ceea ce privește legătura dintre mesajul plastic și forța de expresie a fiecărei creatoare în parte.

O primă lucrare ce iese în evidență în sensul acesta este “Tuburi de culoare” (creion/hârtie) a elevei Iulia Rădulescu. Tendința Iuliei către “jocul” cu detaliul, grija pentru detaliul plastic este încurajată de profesoara ei Mihaela Modâlcă și devine extrem de importantă în cazul ei, după cum se poate observa și din cea mai recentă lucrare : Ambalaj. Totodată tânăra artistă manifestă un interes deosebit în plan cromatic pentru culorile vii, debordând de curaj, ea nu se cenzurează în privința combinațiilor de culori calde și reci subliniind prin intermediul lor o metamorfoză a naturii (Floare albastră, Vulturul).

Lucrările Denisei Tonca radiografiază o lume singulară, care pare știută și simțită numai de ea. Lucrări precum : Dragonul, Păunul sau Peisaj din Poiana Mărului reușesc să comunice cu noi inclusiv la un nivel senzorial și care, se apropie pe alocuri de mistic. Dimensiunea mistică pe care Denisa o supune atenției publicului vine ca o vindecare a celor care au uitat să caute bucuria în lucrurile cele mai mici, tot așa precum roșul nuanțat din lucrarea ei Trandafiri amintește de grădinile japoneze și de un anumit ritual al regăsirii iubirii. De altfel, nuanțele sunt cele care o provoacă pe creatoare, în sensul în care ea caută întotdeauna cea mai bună formulă plastică, fapt ce o diferențiază de oricare alt demers artistic al colegelor ei de atelier.

În cazul Marei Stroiescu este evidentă tendința către explorare, către aducerea în prim-plan a unor “tărâmuri” ascunse. Propria viziune asupra subiectului abordat este întotdeauna marcată de o decizie bine structurată a graniței dintre elementele vizibile și cele invizibile. Un exemplu în acest sens este lucrarea Peisaj marin. Încă de aici se detașează tendința sa către explorare. Aparent restrâns, golful pe care ea alege să-l reprezinte cu o barcă în planul apropiat, invită la o evadare calculată care sintetizează de fapt nevoia fiecăruia de libertate. Libertatea este o temă pe care tânăra artistă o preferă, fie că realizează peisaje, compoziții sau reprezentări ale lumii necuvântătoarelor (Calul , Pisica).

La Teodora Popescu se poate constata o receptivitate aparte, dublată de o tendință pronunțată către reprezentarea cât mai fidelă a realității, aproape în sens fotografic. Lucrările ei Memoria timpului sau Natură statică prezente în cadrul expoziției invită privitorul să chestioneze în permanență ceea ce vede, să vină cu propriile sale interpretări. Totodată iese în evidență o dimensiune realistă. Această dimensiune realistă orientată către planul imediat poate fi regăsită în lucrări precum : Portret, Floarea soarelui. Dacă vorbim de peisaje putem observa o anumită ritmicitate a planurilor și o trecere subtilă dar încărcată de forță între zone estompate și zone reliefate în culoare.

Într-o lume în care puritatea și sensibilitatea par uneori de negăsit, într-o lume în care nu mai avem timp să ne oprim asupra lucrurilor care contează cu adevărat, nu avem altă șansă decât a ne educa vizual, pentru că un lucru rămâne valabil indiferent de vremurile în care se constituie o grupare artistică : mesajul plastic începe cu o pată de culoare!

Text de Alina Muşina

Categories: Cultura Tags: ,

Ziua europeană a patrimoniului la Biblioteca Judeţeană Braşov

septembrie 7th, 2022 Fără comentarii

În fiecare an, luna septembrie este dedicată patrimoniului cultural european şi cetăţenii sunt invitaţi să viziteze monumente istorice şi să ia parte la evenimente, cu ocazia Zilelor europene ale Patrimoniului. Iniţiativă comună a Consiliului Europei şi Uniunii Europene, la care s-a raliat şi România din 1992, această perioadă este un prilej de apropiere şi descoperire a patrimoniului, stimulând sentimentul identitar, îmbogăţind cunoaşterea, contribuind la înţelegerea interurmană, accentuând incluziunea socială şi culturală. Scopul acestor evenimente este de a sensibiliza cetăţenii cu privire la cunoaşterea, respectarea şi protejarea patrimoniului. În 2022, sub egida Patrimoniu sustenabil, Consiliul Europei a ales drept temă „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”. Sâmbătă, 10 septembrie 2022, este Ziua europeană a Patrimoniului.

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, prin Mediateca sa, a ales să prezinte publicului o expoziţie intitulată „Artişti plastici din patrimoniul bibliotecii”, expunând lucrări ale creatorilor braşoveni şi români din pinacoteca sa, în cele mai felurite stiluri şi tehnici. Expoziţia se poate vizita sâmbătă, 10 septembrie 2022, între orele 9,00-12,00, la sediul central din Livada Poştei/Bd. Eroilor nr. 35, Galeria de pe scară.

Selecţia expoziţiei cuprinde numeroşi artişti, braşoveni şi din ţară, dintre care menţionăm: Zina Blănuţă (cu tabloul „Portret de copil”), Friedrich Bömches (cu lucrările „Baladă maramureşeană” şi „Peisaj din Bran”), Iacob Brujan (cu creaţia „Toamna”), Alexandru Iacubovici (cu „Retablul înflorind”), Irén Lukász („Pe malul Oltului”), Gabriela Marica („Oraşul”), Ştefan Mironescu („Stradelă din Şchei” şi „Iarna pe Strada De Mijloc”), Eftimie Modâlcă („Peisaj de toamnă”), Renate Müller („Lanţul slăbiciunilor”), Mihai Petrescu („Faclele Junilor”), Aurelia Stoie Mărginean („Biblioteca Judeţeană”), Angela Tomaselli („Aripi şi flori” şi „Deal cu amintiri”), Dinu Vasiu („Zi de toamnă”) şi alţi artişti.

Publicul doritor este aşteptat cu drag la expoziţie şi va avea la dispoziţie albumul pinacotecii, pentru a cunoaşte mai amplu colecţia, precum şi alte materiale promoţionale gratuite. De asemenea, vizitatorii sunt invitaţi să acceseze aplicaţia Culorile oraşului, unde un număr de tablouri din pinacoteca noastră au fost încărcate şi completate cu gif-uri, serviciu suplimentar oferit de bibliotecă pentru iubitorii de artă, patrimoniu şi tehnologie, făcând dovada creativităţii şi inovaţiei. Aplicaţia este accesibilă la https://culorileorasului.weebly.com/lucrari.html

Categories: Cultura Tags: ,

Romanțele bunicilor

octombrie 17th, 2016 Fără comentarii

Vă amintiți că în copilărie, bunicilor voștri, când ascultau emoționați romanțele Ioanei Radu, li se umezeau ochii și le înflorea zâmbetul pe chip?! Pe vremea aceea, eu, o puștoaică, nu prea prețuiam cântecele bunicii. Dar am trăit sentimentul melancoliei și al frumuseții romanțelor vinerea trecută, când am avut o ședință de meloterapie la căminul pentru vârstnici din cartierul Noua. De șase săptămâni am început o colaborare cu Direcția de Servicii Sociale, care ne-a cerut și rugat să oferim servicii de bibliotecă vârstnicilor din căminul din Noua. Astfel, împreună cu colega mea, Ioana Căpățână, am început săptămânal să mergem în cămin, să citim, să ascultăm, să discutăm. Am descoperit cu plăcere persoane cu o bucurie rară a vieții, cu probleme de viață, cu dureri, dar care savurează câteva ore petrecute în compania cărților sau a muzicii. Literatura și muzica îi inspiră, îi alină, îi îndeamnă la confesiuni, comentarii, visare sau pure amintiri. Simt o nevoie acută de a vorbi, împărtăși și de a fi ascultați, pentru a alunga singurătatea. Melodiile audiate i-au făcut să își reamintească versurile, să cânte, să murmure versurile, cu gândul la clipele frumoase din viață, i-au liniștit, iar la sfârșit am întâlnit aceeași privire, precum a bunicii mele, de bucurie și plăcere că au auzit ceva drag și scump sufletelor lor. Pentru noi, bibliotecarii, a fost un moment de descoperire a frumuseții acestui gen muzical și de reconfirmare a puterii muzicii asupra firii omenești.

Nocturna bibliotecilor 2015 la Braşov – Atelier de colorat

septembrie 18th, 2015 Fără comentarii

Din programul Nocturnei bibliotecilor 2015 la Braşov

Vineri, 25.09.2015, orele 18,00-24,00 – Atelier de colorat

Mediateca Francofonă (Casa Baiulescu, parter) vă oferă din nou un atelier de creativitate în tehnica ZenTangle pentru mici şi mari deopotrivă, pentru grupuri, prieteni. Puteţi colora singuri sau împreună cu amicii, în familie, relaxându-vă prin artă!

Categories: Evenimente Tags: , ,

Expoziția de fotografie de Vlad Dumitrescu

februarie 6th, 2015 Fără comentarii

Există în Brașov numeroase spații în care s-au improvizat galerii de artă, în localuri, ceainării, cafenele, librării, biblioteci etc. Nevoia de asemenea locuri este cu atât mai mare cu cât spațiile și galeriile profesioniste sunt extrem de puține și chiar atunci când există, de fapt condițiile de iluminare, poziționare, amenajare nu sunt îndeplinite. De ani buni de zile, Biblioteca Județeană Brașov a umplut și împodobit spațiul de pe scară din sediul central, dintre ferestrele înalte și cu vitralii simple, cu diverse expoziții, de artiști amatori și profesioniști. Cu toate că de obicei sunt expoziții de valoare artistică inegală, unele chiar modeste, totuși reușim să facem o educație estetică în felul acesta. De data aceasta, începând din 2 februarie până la sfârșitul lunii, găzduim o excepțională expoziție de fotografii de brașoveanul Vlad Dumitrescu, intitulată Momente din satul românesc. Pasionat de fotografie, Vlad Dumitrescu practică fotografia ca preocupare și explorare sistematică a lumii din anul 2008. A participat la numeroase workshopuri și tabere de fotografie, fotografiile sale fiind prezente pe simezele galeriilor, inclusiv la Muzeul Țăranului Român, în saloanele internaționale dedicate artei fotografice și publicate în reviste prestigioase de specialitate. În decembrie 2008 a câștigat premiul I la concursul lunar al revistei Photo Magazine, cu tema Transparențe, de atunci obținând alte multe distincții. Pe blogul său – http://vlad-dumitrescu.blogspot.ro – postează realizările sale fotografice, dialogând cu pasionații fotografiei.
Interesat de tradițiile satului românesc și atras de peisaje, Vlad Dumitrescu surprinde oamenii în mijlocul gospodăriilor lor și în relațiile cu animalele. Practică o tehnică a clar obscurului în fotografiile de interior, dozând atent și inteligent lumina, observând cele mai bune unghiuri, lăsând ca lumina să se prefire pe chipurile oamenilor și să le prindă expresia și trăsăturile. Imaginea are în centru portretele oamenilor, dar include cuprinzător toate detaliile camerei, de la mobilier, obiectele uzuale personale până la peretarele tradiționale și ferestrele a căror formă aduce cu crucile dintr-o biserică. În felul acesta realizează fotografii document. Oamenii sunt redați în firescul gesturilor lor, doar uneori o fotografie pare să redea o atitudine studiată, regizată a subiectului. Fotografiile de exterior surprind peisaje în momente solare și de plenitudine, în culori sau alb-negru, în ultimul caz remarcându-se simțul pentru liniile generale ale peisajului de iarnă, schițe elegante în simplitatea lor. Cu infinită iubire, delicatețe și blândețe sunt surprinse animalele. O fotografie cu boii înjugați la car, realizată de aproape, cu accent și pe detaliile jugului sau porcul vârât în sac, din care se zărește doar râtul prin pânza rărită într-un colț, relevă arta fotografului de a alege detalii sugestive. Rafinamentul și pasiunea caracterizează arta și tehnica lui Vlad Dumitrescu. Regret doar lipsa etichetelor cu titlul creaţiilor fotografice, deşi poate tocmai absenţa titlurilor invită privitorul să aleagă cel mai inspirat nume şi să exploreze imaginea prezentată. Expoziția descoperă privitorului o lume aparte, un alt univers în care fotografia lui Vlad Dumitrescu este cheia de acces. Vă recomandăm cu căldură să vizitați această expoziție!

Categories: Cultura Tags: , ,

Pinacoteca noastră la Biblioteca Naţională a României

ianuarie 30th, 2015 Fără comentarii

Vineri, 23 ianuarie 2015, în Bucureşti, la Biblioteca Naţională, la mezanin, în spaţiul BiblioExpo, a avut loc vernisajul expoziţiei Colecţii de artă ale Bibliotecii Judeţene George Bariţiu din Braşov, prima în cadrul proiectului BiblioExpo.

Expoziția, pe care Biblioteca Judeţeană Brașov o propune publicului iubitor de artă de la Biblioteca Națională, este o selecție care pune în dialog teme, tehnici, materiale diverse și reunește 38 de tablouri semnate de: Friedrich Bomches – portretist de renume internațional, Zina Blănuță – artistă sensibilă, elevă a lui Tonitza, Iacob Brujan – peisagist realist, Dinu Vasiu – acuarelist echilibrat, Eftimie Modâlcă, Ștefan Mironescu – „trubadurul plastic al Șcheiului”, Liviu Cihodaru – artistul Brașovului vechi și nou, Veronica Bodea Tatulea – grafician cu limbaj artistic metaforic și expresiv, Aurelia Stoie Mărginean – acuarelistă prin excelență, Angela Tomaselli Holban – artistă modernă cu o viziune plastică remarcabilă, Marcela Rădulescu – grafician cu analiză introspectivă, Alexandru Iacubovici – promotor al esoterismului în artă, alături de Zoica Gavrilescu, Mihail Petrescu, Vasile Diviza, Albert Sandor, Horia Mircea Asciu, Balint Istvan, Csutak Levente, Simona Cadar, Gabriela Marica, Elena Oană Agapie, Dorina Pădinean, Elisabeta Coșmeleață, Lucia Tanislau, Monica Andriesei, Ovidiu Marian, Valentina Gavrilescu, Valeria Petriu Radovan, Cristache Gheorghiu, Maria Badea Taflan, Dumitru Taflan, Luiza Goga, Gabriella Ungureanu Mateyka, Margareta Spânu și Teofil Ristache.

Vernisajul expoziției a fost dublat de lansarea albumului de artă BiblioPinacoteca, editat de biblioteca brașoveană, în care sunt reproduse toate tablourile din patrimoniul acesteia, însoțite de biografiile artiștilor.

Nu în ultimul rând, acest eveniment este completat de o expoziție cuprinzând producția editorială a bibliotecii între anii 2009-2014.

Expoziţia va sta pe simeze în luna februarie.

Biblioteca Județeană “George Barițiu” din Brașov este depozitara unei bogate colecții de artă, de peste 200 de tablouri, constituită din donații ale artiștilor care și-au prezentat lucrările în spațiul expozițional al instituției, dar și din achiziții realizate de-a lungul timpului. Variată din punct de vedere estetic, colecția aduce laolaltă 78 de artiști consacrați şi pasionați/amatori.

Iniţiat de Biblioteca Naţională a României, proiectul BiblioExpo îşi propune promovarea, la nivel naţional, a valorilor locale. În acest sens, s-a deschis pentru biblioteci un spaţiu expoziţional în care acestea sunt invitate să prezinte valori ale culturii scrise și artistice reprezentative pentru comunitatea în care funcţionează.

Invitație la film – Cineclub

Dacă vreți să vedeți producții românești de scurt metraje, veniti să vedeți cele mai bune filme ale Festivalului de film în 48 de ore, Brașov, ediția 2012. A fost anul când în competiție s-au înscris mulți brașoveni, încercând să dea ceea ce au mai bun. Iar producțiile au fost reușite. Dacă ești pasionat de film, atunci vei găsi suficiente motive de a vedea aceste filme, cu scenariu, interpretare și montaj convingătoare. Cineclub Brașov împreună cu Mediateca Bibliotecii Județene Brașov vă invită la proiecție. Vizionările vor fi urmate de discuții moderate de Mara Oprișiu, jurnalist și producător independent, manager Asociația Kunstadt și coasociat al Galeriei independente de artă contemporană M8 (Mureșenilor nr. 8).

Începeți week-end-ul alături de echipa ta de cinefili!

Noi te așteptăm!

Mâine, vineri, 27 iunie, orele 18,00, la Mansarda Casei Baiulescu (Livada Poștei, lângă Școala nr. 6)

Categories: Film Tags: , ,

Artă decorativă la Mediatecă

Studenţii din anul I Artă decorativă de la Şcoala populară de arte şi meserii „Tiberiu Brediceanu” expun câteva panouri decorative la Mediateca bibliotecii. Creaţiile sunt reuşite, după părerea mea, şi se potrivesc perfect cu spaţiul secţiei de artă şi muzică, rezonează armonios cu publicaţiile şi specificul Mediatecii. Ataşez câteva fotografii, care nu reuşesc să surprindă frumuseţea, culoarea şi imaginaţia artistică a pieselor. Cel mai bine este să profitaţi de ocazie şi să vizitaţi Mediateca pentru a vă bucura de panourile decorative. Veţi simţi că primăvara este o stare de spirit, iar culorile şi aranjamentele vă vor inspira cu siguranţă.

Categories: Evenimente Tags: , ,

Cioran 100

aprilie 18th, 2011 Fără comentarii

Acesta este numele expoziţiei concepută şi montată de George Roşu la Mediateca francofonă. Când am aflat şi am văzut afişul, mi-am promis că voi trece neapărat să o văd. Acum, după vizionare, pot spune că m-a surprins ideea originală: este o expoziţie instalaţie, modernă şi incitantă. O serie de portrete ale lui Cioran, decupate şi lipite pe rafturile de cărţi explică parcursul intelectual prin scurtele, dar consistentele, explicaţii care le însoţesc. Un proiect provocator, din care înveţi şi care schimbă percepţia despre expoziţiile tradiţionale de carte, ale noastre din lumea bibliotecilor. Chiar dacă a stârnit şi reacţii conservatoare, merită văzută pentru ineditul ei. Sunt sigură că va fi o sugestie de urmat şi pentru alţii.

Despre francofonie

Zilele acestea sunt pline de ştiri despre evenimentele dedicate francofoniei. La radio ascult noutăţi de la Bucureşti, Cluj etc. Şi la Braşov este agitaţie, muncă, emoţii la selecţii muzicale. Toţi trăim o efervescenţă. Când am avut timp, m-am oprit în Mediateca francofonă pentru a privi expoziţiile de acolo. Într-o zi am văzut desenele elevilor, care studiază franceză, despre dependenţa de un viciu – fumat, droguri, alcool. Foarte sugestive, îţi cam vine să renunţi când le vezi. Ba ţi se mai face şi frică de ce ţi se poate întâmpla. Ştiu, ştiu, scepticii şi împătimiţii nu vor renunţa, dar totuşi mergeţi să vedeţi expoziţia, merită, măcar de amorul artei. În altă zi am văzut expoziţia de desene ale elevilor, care ilustrează ceea ce ei iubesc. J’aime în sus, j’aime în jos, la vizionare am văzut cu surpriză cât de des revine lectura ca obiect al pasiunii. Tinerilor le place sa citească, cel puţin artiştii cei mici asta declară. Mai deunăzi citeam un interviu al lui Dan C. Mihăilescu, într-un ziar ieşean, care relata experienţa sa cu tinerii, cărora le place indiscutabil să citească un mixaj de genuri de cărţi, în care ingredientul indispensabil unic este povestea. Graţie acestui experiment, pesimismul lui Dan C. Mihăilescu a mai scăzut şi s-a pronunţat clar că lectura nu a pierdut teren, chiar dacă vorbim de o criză a cărţii, cu care se confruntă editorii şi librarii. Am mai văzut în altă zi fotografiile, dar despre ele vă va vorbi altcineva, din interior. De altfel, vreau să vă îndemn să descoperiţi voi singuri ce oferă Mediateca francofonă. Nu deconspir secretul.

Categories: Cultura Tags: , ,