Arhivă

Post Tăguit cu ‘lectura’

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

februarie 2nd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este cel de-al doilea roman al autorului britanic David Mitchell, „Visul numărul 9”, apărut în 2001 și publicat în 2018 la editura Humanitas, în traducerea lui Mihnea Gafița. Romanul poate fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene, cât și de la filialele 1 și 5.

„Visul numărul 9” este una dintre acele rare opere literare care posedă câte ceva atractiv pentru orice tip de cititor. Înzestrat cu o „imaginație hiperfecundă” (așa cum îl descrie într-o recenzie Robert Macfarlane), David Mitchell dă dovadă de o îndemânare și o ușurință remarcabile în manevrarea unei game largi de genuri și stiluri narative, transformând capitala Japoniei într-un adevărat teatru al ficțiunii. Firul narativ central poate fi rezumat cât se poate de simplu: Eiji Miyake, un tânăr orfan de 20 de ani de pe insula Yakushima, vine în Tokyo în căutarea tatălui său, despre care nu cunoaște absolut nimic – singura sa legătură cu tatăl este numele avocatei acestuia, pe care intenționează să o întâlnească la firma de avocatură la care lucrează și să afle mai multe detalii despre identitatea lui. Această premisă – fiul în căutarea unui tată pierdut – nu este defel una originală; din contră, este o temă intens exploatată de bildungsromane și de opere literare ce au în centru familia. Ceea ce ferește însă cartea lui Mitchell de pericolul căderii în prozaicitate și monotonie este îmbrăcămintea insolită a acestei teme predilecte în literatura din toate timpurile și din toate spațiile geografice: grație resurselor creative ale autorului, căutarea tatălui este filtrată caleidoscopic printr-o serie de registre literare care de care mai surprinzătoare. Romanul debutează ca un thriller SF cu inflexiuni cyberpunk, amintind de universul imaginat de Ridley Scott în filmul „Blade Runner”; apoi, cartea împrumută elemente fantasy și horror, cu potopuri biblice care nimicesc metropola și crocodili monstruoși; în continuare, cartea ia forma unui roman polițist, cu filaje de tipul celor întâlnite în filmele noir, pentru ca după aceea să devină o poveste despre temuta lume interlopă a Japoniei, yakuza. Și toate acestea se întâmplă în primele o sută din cele mai bine de cinci sute de pagini ale romanului. Poate mai importantă decât tema căutării tatălui este cea a imaginației și a povestirii însăși: Mitchell încearcă de fapt să evidențieze posibilitățile nelimitate de care dispune literatura, puterea cuvintelor de a clădi lumi fantasmagorice și totuși la fel de tangibile ca cea în care trăim, lumi în care nu există granițe între realitate și vis, unde totul se află într-o strânsă dependență reciprocă. Cu influențe dintre cele mai variate – literatura lui Murakami, muzica lui John Lennon, cinematografia și jocurile video, istoria și spiritualitatea japoneză, urmările celui de-al Doilea Război Mondial asupra mentalului colectiv, fragmentarismul gândirii postmoderne etc. – și printr-o serie de genuri literare dezvoltate cu abilitate – bildungsroman, cronică de familie, tragedie, fantasy, thriller, horror, roman de dragoste, memorialistică de război, fabulă –, „Visul numărul 9” face parte, pe bună dreptate, din categoria celor mai originale romane contemporane.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

februarie 1st, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Județeană Brașov este Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson (București, traducere din engleză de Florin Tudose, Editura Lifestyle Publishing, 2017, 240 p.).

În acest ghid revoluționar, definitoriu pentru o întreagă generație, autorul ne învață că, pentru a fi fericiți, trebuie să renunțăm la a fi „pozitivi” mereu și trebuie, în schimb, să ne perfecționăm în învingerea obstacolelor.
Susținându-și afirmațiile cu cercetări academice și anecdote bine plasate, Manson argumentează că pentru a avea o viață mai bună trebuie să știm nu cum să transformăm lămâile în limonadă, ci cum să le tolerăm mai bine. El ne sfătuiește să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Aceasta este adevărata sursă a puterii. După ce ne-am acceptat temerile, greșelile și incertitudinile, după ce încetăm să evităm adevărurile dureroase și începem să le înfruntăm, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare.
Adoptând pentru acest manifest un ton sincer și un limbaj direct, fără compromisuri, Manson încearcă să ne trezească la realitate pentru a putea duce o viață mai plină de satisfacții și mai ancorată în concret.

“Unii spun că sunt un idiot. Alții zic că le-am salvat viața. Citiți și decideți singuri!” (Mark Manson)
“Această carte te lovește ca o foarte necesară palmă peste față dată de cel mai bun prieten: amuzantă, vulgară și extrem de provocatoare. Citiți doar dacă sunteți dispus să renunțați la toate scuzele și să aveți un rol activ în a trăi o viață mai bună.” (Steve Kamb, bestselling author of Level Up Your Life and founder of NerdFitness.com)
„E o carte diferită de toate celelalte. Fiecare argument este profund adevărat, util și mai puternic decât pozitivitatea obișnuită. Succintă, dar surprinzător de profundă – am citit-o într-o noapte.” (Derek Sivers, fondator al CD Baby și autor al cărții Anything You Want: 40 Lessons for a New Kind of Entrepreneur)

Consultă cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+49655a6fc0a8011472d58ae900c309a0&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Dragostea în literatură – expoziție de carte în februarie

februarie 1st, 2021 Fără comentarii

Februarie este luna dragostei, iar bibliotecarilor le place să creadă că este luna dragostei pentru cărțile de dragoste. Iată de ce colega noastră de la Secția de împrumut, Mioara Alvirescu, a selectat câteva asemenea volume și gânduri despre dragostea în literatură într-o micuță expoziție tematică.
Dragostea este un sentiment care ne face viaţa mai frumoasă, practic ne face să uităm tot ce se întâmplă în jurul nostru. Iubirea în literatură este descrisă în povești de dragoste devenite celebre, scriitorii explorând acest sentiment, ca un mod de autocunoaștere, și oferind propriile puncte de vedere asupra ei. Dragostea în literatură este o temă importantă, fiind abordată din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei referitoare la iubire.
Iubirea în cărţi este pură, te face să înțelegi ce înseamnă o relație specială, să simţi ce înseamnă cu adevărat ataşamentul dintre două persoane, faptul că nu doar iubirea carnală este importantă, ci mai ales sufletul. Cărțile mijlocesc o experiență, te pui în locul personajului, încercând să simţi ce simte el. În poezii, iubirea de obicei este neîmplinită pentru poet, acesta manifestându-şi melancolia si tristeţea. El își închipuie fata perfectă, visează la ea, dar la sfârşit realitatea îl dezamăgește. În proză, iubirea este trăită, dar eşuează de cele mai multe ori, născându-se o poveste frumoasă între cei doi, suferind din cauza neîmplinirii.
Dragostea este o temă veche, inepuizabilă, pentru că originile ei se leagă de originile culturii umane. În literaturile lumii iubirea e un subiect complex, de la Cântarea cântarilor si Epopeea lui Ghilgameş, la mari creaţii moderne ca Anna Karenina de Tolstoi sau Matei Iliescu de Radu Petrescu, în literatura română. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne mereu vie. Este prezentă în operele poeţilor, prozatorilor şi dramaturgilor care vor să o evalueze teoretic si să o faca inteligibila logic: Stendhal, Proust, Ortega y Gasset, Georges Bataille, Erich Fromm, Octavio Paz şi mulţi alţii.
Formele pe care le îmbracă iubirea în literatură sunt de o mare diversitate. Acest sentiment fundamental se asociază cu bucuria, aşteptarea, melancolia, îndoiala, disperarea, frustrarea, gelozia, dorul de moarte, resemnarea şi multe alte stări, unele apropiate de inefabil. Fiecare om are anumite sentimente cu o anumită profunzime. Această profunzime poate fi atinsă doar in unele momente, astfel scriitorii surprind dragostea la diferite vârste ale vieţii. Există mai multe tipuri de iubire, fără a se putea stabili care ar fi cea mai profundă.

Vă dorim să descoperiți cele mai frumoase povești și cărți de dragoste. Lectură plăcută!

Expoziție organizată de Mioara Alvirescu, Secția de împrumut la domiciliu

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

ianuarie 25th, 2021 Fără comentarii

Cartea săptămânii la biblioteca Judeţeană Braşov este volumul de dezvoltare personală de Stéphane Garnier, Acţionează şi gândeşte ca o pisică (Bucureşti, Editura Niculescu, 2020, 208 pagini, tradusă de Pana-Ilinca Moldoveanu). Cartea se află la secţia de împrumut şi în filialele 2, 3, 5, 6.

Pisica este cel mai bun coach al vostru! Pisicile au înţeles totul, hai să le imităm! Exact acest lucru l-a inspirat pe Stéphane Garnier să scrie o carte de dezvoltare personală atât de diferită de toate celelalte. O pisică este liberă, calmă, atentă, prudentă, elegantă, charismatică, independentă, mândră, autonomă, o bună observatoare… Are atât de multe cali­tăţi, încât tot ce ai de făcut este să te laşi inspirat de ea zilnic!
Prin urmare, lasă-te ghidat de Stéphane Garnier şi de tovarăşul său Ziggy care explică, pas cu pas, cum să trăieşti mai bine doar urmărind-o pe pisica ta! E rândul tău să fii calm, încrezător şi independent! Ai libertatea de a acţiona, de a gândi, de a cere! Depinde doar de tine să nu cedezi ordinelor şi presiunilor zil­nice! La birou, cu familia sau cu prietenii, o pisică te va ajuta să rezişti mai bine la stres, să-ţi cultivi independenţa, să devii mai charismatic!
Stéphane Garnier şi Ziggy ne oferă un excelent ghid practic, sfaturi inteligente, tot felul de trucuri şi de „fraze” atribuite felinelor, la care să tot meditezi şi care îţi vor schimba viaţa!
Prima carte inspirată de o pisică pentru a te simţi bine în fiecare zi!

Apelează cu încredere la catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+d5399193c0a801147269b047036c2df4&operator=OR&_open=1

Biblioteca Judeţeană Braşov la un click distanţă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

ianuarie 21st, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul care l-a consacrat pe Martin Amis ca unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani britanici, „Banii”, roman publicat în 1984 și apărut în traducerea lui Sorin Moise la editura Polirom în 2006. Acesta este disponibil la sediul central al bibliotecii județene brașovene atât în traducere, cât și în varianta originală din limba engleză.

Subintitulat „Scrisoarea unui sinucigaș”, romanul lui Martin Amis reprezintă echivalentul literar al unui atac de panică sau al unei căderi nervoase paralizante: de-a lungul a aproape 600 de pagini, protagonistul – John Self, un personaj atât de repugnant încât Rabelais însuși s-ar simți intimidat citindu-l – nu face decât să se scalde în excese, devorând și lăsându-se devorat până aproape de putriditate de viciile secolului XX (pornografie, fast-food, alcool, droguri, televiziune etc.). Acțiunea romanului este secundară – în fapt, cartea ar putea fi descrisă ca un roman fără intrigă –, Amis plasând accentul pe monologul interior al personajului principal, ale cărui gânduri patologice se derulează amețitor, cu o intensitate crescândă, astfel că lectura devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce epopeea lui Self se apropie de deznodământul inevitabil catastrofic și totuși, în mod paradoxal, surprinzător de optimist. Simbolul suprem al culturii capitaliste și de consum, existența lui Self gravitează exclusiv în jurul banilor, la al căror altar slujește cu ardoare; singurele precepte după care se călăuzește în viață sunt: cheltuie, acumulează, consumă, apoi repetă. Banul este pentru Self cel mai democratic element al vieții, o modalitate de a înfrunta distincțiile de clasă și un mijloc de a se ridica deasupra culturii și artei, pe care nu doar că nu le poate înțelege (ilustrativă este secvența când primește în dar „Ferma animalelor”, de Orwell, și este incapabil să sesizeze substratul alegoric al operei, citind-o literal), ci chiar le detestă din plin. John Self, asemeni protagonistului lui Philip Roth din romanul „Teatrul lui Sabbath”, este totalmente descărnat de cultură și redus la instincte animalice, servind drept un semnal de alarmă pentru toate formele de exces pe care societatea contemporană le încurajează – atât de grotesc și de deșănțat este acest personaj, încât chiar autorul, Martin Amis, își face apariția în mod repetat în text pentru a nu lăsa impresia că acesta împărtășește frământările, fixațiile și ideile reprehensibile ale protagonistului. Deși pentru cei mai mulți cititori perspectiva de a-l însoți pe protagonist pe un drum atât de lung al eșecului, al umilinței, al declinului și al autodistrugerii poate reprezenta un motiv just de a evita cartea, romanul merită însă citit pentru componenta sa puternic moralizatoare, pentru critica sa inteligentă, cu nerv și extrem de amuzantă asupra societății de consum și mai ales pentru scriitura excepțională, cu turnuri iscusite, energetice ale frazelor și cu jocuri de cuvinte ingenioase, egalată în literatura engleză probabil doar de Jane Austen.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

ianuarie 18th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este din portofoliul de publicații al editurii Frontiera: Suflătorul de vise de Bernard Villiot, cu ilustrații de Thibault Prugne, în traducerea lui Alexandru Gurău.

Este o poveste despre un sticlar misterios din insula Murano, din nordul Veneției, care întâlnește într-o seară pe un ucenic sărman, alungat de meșter din slujbă. Îl învață tehnica suflării unor globuri cu visele copiilor. În fiecare noapte, ucenicul pătrunde în atelierul altui meșter pentru a sufla minunățiile visate de copii. Împotriva lui se unesc meșterii. Ce se întâmplă, aflați citind cartea.

O poveste despre credință, iubire, artă, generozitate și miracole construită în jurul insulei artizanilor sticlei de Murano. O idee plină de fantezie, ilustrată cu eleganță. Și o carte care te face să visezi, să zâmbești și să adori paginile ei.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Consultați cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b2032a19c0a801147269b04702fe2798&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

ianuarie 12th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul de debut al scriitoarei britanice Zadie Smith, „Dinți albi”, publicat în anul 2000, pe când aceasta avea doar 24 de ani. Romanul a fost tradus în limba română de Alina Scurtu și a apărut la mai multe edituri (Leda, Polirom, Litera); în cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, romanul poate fi găsit la sediul central și la filialele 2, 3 și 5, iar varianta originală în limba engleză este disponibilă la Centrul Cultural Englez.

În spațiul anglofon, cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut un reviriment al realismului pe plan literar, o întoarcere la romanul poliedric care îmbină cu tenacitate – à la Dickens – zeci de fire narative și miriade de personaje cu psihologii bine definite, oferind o imagine pătrunzătoare a realității. Desigur, experiența postmodernismului și-a spus cuvântul, astfel că noul realism avea să fie catalogat drept unul „isteric”, unul care interoghează însăși noțiunea de reprezentare realistă a lumii și care, datorită excesului ce-l caracterizează (exces de personaje, de informație, de teme și de fire epice), pare a se afla constant pe punctul de a exploda. Romanul de debut al lui Zadie Smith este adesea citat ca fiind un roman maximalist prin excelență, o construcție romanescă ambițioasă (atât ca întindere, cât și în ceea ce privește complexitatea tematică și structurală) ce are în centru saga a trei familii – una de imigranți bengalezi, alta mixtă etnic (formată dintre un englez și o tânără de origine jamaicană) și una de englezi de origine evreiască –, a căror experiențe reprezintă pentru autoare un prilej de a sonda cu acuitate societatea britanică contemporană și de a explora dinamica și moștenirea imperialismului britanic, alături de consecințele celui de-al Doilea Război Mondial. Orice încercare de a rezuma cât mai concis acțiunea romanului reprezintă însă un mare deserviciu adus inteligenței și viziunii totalizante a autoarei: exuberanța diegetică și propensiunea spre a îngloba, într-un efort demiurgic, elementele disparate ale realității spre a le da o coerență narativă sunt pur și simplu intimidante. Dacă aș fi nevoit însă să mă limitez la un singur atribut al acestui roman, probabil că aș alege să evidențiez fluiditatea lui – ușurința cu care Zadie Smith se joacă cu cronologia narațiunii, tranzițiile line de la o perspectivă narativă la alta și refuzul de a crea ierarhii între personaje (toate personajele sunt pentru autoare la fel de relevante în ansamblul cărții), stăpânirea unei game largi de registre stilistice, a căror alternare frecventă nu produce disonanțe și, în fine, dialogul permanent între diferite medii semiotice, dintre care cinematografia joacă un rol deosebit de important. Chiar dacă detractorii tipului de roman propus de Smith sau de unii precum Thomas Pynchon, Don DeLillo, Salman Rushdie sau David Foster Wallace îi acuză pe aceștia ca fiind incapabili să redea umanitatea personajelor lor datorită viziunii lor holistice, „isterice” asupra realității, „Dinți albi”, în ciuda arhitecturii sale complicate și a aglomerării de teme dintre cele mai diverse (știință, fundamentalism religios, prietenie, rasism, feminism, tradiție, dar și inginerie genetică sau botanică!) se poate mândri cu unele dintre cele mai expansive și mai memorabile personaje imaginate vreodată.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea saptamanii – Bibliotecarul recomanda

ianuarie 11th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei saptamani este Fara sa ajungi vreodata in varf – calatorie in Himalaya de Paolo Cognetti (Iasi, Polirom, traducere din limba italiana de Cerasela Barbone, 2020. 152 pagini).

Când împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vârstă. Expediţia lor este mai mult decât un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rând un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum având în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frământat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sunt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe. Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vârf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decât piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?

“Jurnalul lui Cognetti e o kora tibetană, o călătorie aparent întortocheată spre destinaţie, ce reprezintă de fapt un ritual neîntrerupt al tăcerii şi al singurătăţii celei mai depline… Fără să ajungi vreodată în vîrf. Călătorie în Himalaya ne face să ne identificăm cu acel loc, perceput în lumina explorării autentice, unde natura şi oamenii din jur modelează spiritul călătorului care le contemplă pe toate şi cade sub vraja lor, a forţei lor invincibile.” (Il Messaggero)

“Paolo porneşte la drum cu scopul de a se apropia de Tibetul real, de-acum înglobat de China şi anulat oficial, dar şi din motive personale, vrând să-şi ia astfel rămas-bun de la «regatul pierdut» al tinereţii odată cu împlinirea vârstei de patruzeci de ani.” Esquire (Italia)
“Printre oi albastre şi leoparzi nevăzuţi, Cognetti face o călătorie în sânul poeziei aspre a naturii.” (la Repubblica)

Volumul este disponibil la Sala de lectura, Sectia de Imprumut si Filialele 2 si 5 ale bibliotecii.

Consultati cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+338b7444c0a801146adb7fb1052e384a&operator=OR&_open=1

Lectura recomandata de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea saptamanii – Bibliotecarul recomanda

ianuarie 4th, 2021 Fără comentarii

Speram ca am pasit in noul an cu o carte noua citita. Recomandarea acestei saptamani este In tara celor puri de Kenizé Mourad, traducere din limba franceza de Mihaela Stan (Bucuresti, Editura emira, 2020, 318 pagini)

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.
Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

“O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.” (Le Colibry)

Cartea este disponibila in patru exemplare, la Imprumut si filialele 2, 3 si 5. Consultati cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+46994696c0a8011424c9b3ae00186a64&operator=OR&_open=1

Lectura recomandata de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 29th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este primul roman al lui Franz Kafka, „America” (întâlnit și cu titlul de „Omul dispărut”), la care acesta a lucrat între 1911 și 1914 și care a fost publicat postum, în 1927, sub formă incompletă, de către prietenul și editorul său, Max Brod. Romanul este disponibil, în două traduceri diferite (una de Pop Simion și Erika Voiculescu, iar cealaltă de Parmena Zirina), la toate filialele bibliotecii; de asemenea, Centrul Cultural Maghiar deține și o traducere în limba maghiară.

Îmi pare o gravă nedreptate faptul că, spre deosebire de celelalte două romane ale sale – „Procesul” și „Castelul” – și de proza sa scurtă, primul roman la care a lucrat Kafka, „America”, a căpătat un statut periferic în creația sa literară, fiind citit mai degrabă cu scopul de a repera interesele tematice ale autorului și de a vedea modul în care a evoluat scriitura acestuia. Unele voci critice, printre care și Alina Purcaru, în prefața de la ediția din 2008, chiar îl consideră o apariție curioasă între celelalte scrieri ale lui Kafka, o carte mai optimistă și hazoasă, aptă să sfărâme mitul scriitorului singuratic și chinuit cu care acesta este adesea asociat. Îndrăznesc să spun că o astfel de perspectivă poate fi înșelătoare, întrucât umorul negru și ironia fină reprezintă o constantă a întregii opere kafkiene, iar acestea tind să se piardă la lectură tocmai datorită șabloanelor care sunt aplicate scriiturii lui Kafka. Mai mult, pentru mine „America” nu reprezintă defel o creație exotică, în care vocea atât de recognoscibilă lui Kafka ar fi dificil de identificat; dimpotrivă, am citit acest roman ca primul dintr-o trilogie a alienării, a represiunii, a mirajelor și ororilor modernității. Este drept că, în comparație cu celelalte două romane kafkiene, „America” are o construcție narativă mai convențională, ludicul este mai pregnant, alunecările în episoade suprarealiste mai rare, însă – luat în ansamblu – romanul nu doar că reflectă cât se poate de fidel viziunea lui Kafka din „Procesul” și „Castelul”, ci stă totodată mărturie pentru geniul artistic al acestui scriitor care excelează în toate registrele literare sub care a scris. Aici, deși este tentant să catalogăm „America” drept un roman cu tentă realistă, de critică socială, ce urmărește necazurile și frustrările unui imigrant adolescent, captiv într-o lume nouă confuză și deluzorie, Kafka rămâne la bază un expresionist care distorsionează în mod repetat realitatea (spre exemplu, Statuia Libertății este văzută de protagonist ca purtând o sabie în locul bine-cunoscutei torțe, spațiul geografic este înțesat de inadvertențe, reacțiile personajelor sunt frecvent inexplicabile, experiențele protagonistului de la hotelul unde lucrează pentru o scurtă perioadă și, ulterior, cele din locuința Bruneldei, sunt exagerate monstruos) pentru a scoate la suprafață adevăruri esențiale despre condiția umană modernă și pentru a ilustra conflictul dintre individ și forțe impersonale ce periclitează umanitatea acestuia. Este, de asemenea, ispititor să considerăm „America” un bildungsroman – în parte pentru că modelul literar asumat explicit de scriitor este chiar Dickens, cu al său „David Copperfield” –, dar protagonistul lui Kafka, Karl Rossman, al cărui parcurs printr-o lume adultă doldora de pericole și capcane amintește, ici și colo, de eroii dickensieni, nu ne lasă niciodată impresia că se maturizează sau că descoperă cheia spre integrarea în țara în care se vede exilat; din contra, Kafka îl supune iar și iar la întâmplări bizare, a căror traversare nu stârnește vreodată simțământul unui real progres. La fel ca Josef K. din „Procesul” sau K. din „Castelul”, Karl apare ca o fantoșă în mâinile unui păpușar sadic, ce-l poartă prin scenarii uneori ridicole, alteori de-a dreptul înfricoșătoare, determinându-ne pe noi, cititorii, să ne întrebăm cât de liberi suntem cu adevărat în viața de zi cu zi. În fine, romanul merită citit fie și doar pentru excelentul și înfiorătorul capitol final, „Teatrul liber din Oklahoma”, în care tema imposibilității comunicării, a absurdității aparatului birocratic și cea a individului pus față în față cu un sistem ostil sunt la fel de bine și memorabil dezvoltate ca în celelalte romane ale sale. În plus, ceea ce este și mai frapant la secvențele finale este faptul că autorul pare a anticipa ororile Holocaustului (prin acea învălmășeală a tuturor celor proaspăt angajați la teatru, după un proces straniu de triere, într-un tren în care li se spune că nu au nevoie să-și ia cu ei bagajele), astfel că zâmbetul final al lui Rossmann – acea notă de fals optimism din ultimele rânduri – devine pentru cititorul de astăzi un gest eminamente tragic.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,