Arhivă

Post Tăguit cu ‘lectura’

Cartea saptamanii – Bibliotecarul recomanda

Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Județeană Brașov este Diva socialistă – modele feminine in cinematograful est european de Andreea Ionescu-Berechet (București, editura Tritonic, 2020, 298 pagini). Se află la sala de lectura, secția de muzică si artă, filialele 2 si 5.

Scrisă atrăgător si remarcabil documentata, cartea este o analiza a cinematografiei in comunism, instrument esențial de propagandă, construită dintr-o perspectivă inedită. Eroină sau nu, diva filmului comunist a avut un rol important si care s-a modelat permanent, in funcție de împrejurări sau context politic, de felul in care s-a afirmat emanciparea femeii, dar si potrivit așteptărilor si pretențiilor liderilor autoritari din aceste tari.

In recomandarea cărții, Stejărel Olaru apreciază iscusința autoarei de a dezvălui diferitele reprezentări feminine, de la modelul feminin ireproșabil in conduită, cum dorea propaganda, la cel șters sau dimpotrivă la cel rebel.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

februarie 22nd, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este romanul Valuri de îndurare de Lynn Austin (Oradea, Casa Cărții, 2019, 399 p., traducere de Gabriela-Mariana Wilson).

Planurile temporale se întrepătrund cu măiestrie în povestea ţesută de Lynn Austin. Întrebări despre sensul vieţii în mijlocul durerilor, pierderilor şi renunţărilor, frământări cu privire la identitatea personală şi credinţă oarbă în planurile bune ale lui Dumnezeu capătă glas în destinele lui Geesje şi Anna.
Lui Geesje de Jonge viaţa nu i-a oferit întotdeauna cele mai frumoase surprize. După 50 de ani de la o decizie capitală, Geesje scoate la lumină amintiri şi emoţii tăinuite cu grijă până acum, inclusiv povestea iubirii vieţii ei. Anna Nicholson, o tânără de 23 de ani, încearcă să-şi înăbuşe durerea după ce a rupt logodna de un bancher bogat din Chicago. Însă o furtună năprasnică îi readuce în memorie un coşmar trăit în copilărie. Năpădită de amintiri şi vise, Anna începe să-şi chestioneze însăşi propria identitate şi să se întrebe care sunt adevăratele ei căutări.

Volumul se află la Secția de împrumut și filialele 2, 3 și 5 ale bibliotecii.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

februarie 16th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1999 al scriitorului american Jonathan Lethem, „Orfani în Brooklyn”, roman distins cu o serie de importante premii literare și ecranizat de curând în regia lui Edward Norton. Tradus de Irina Negrea, romanul a fost publicat la editura Corint Fiction în 2019 și poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene și de la filialele 2, 3 și 5.

Mă simt nevoit să prefațez recomandarea de lectură prin a mărturisi că nu sunt un cunoscător direct al genului polițist în literatură – pe Raymond Chandler, unul dintre numele cu răsunet ale acestui gen, îl cunosc, de pildă, grație ecranizărilor unora ca Howard Hawks („The Big Sleep”, 1946) sau Robert Altman („The Long Goodbye”, 1973); astfel, îmi este dificil să identific și să subliniez acele elemente care fac din cartea lui Lethem o lectură demnă de atenția entuziaștilor romanului polițist. De altfel, chiar și pentru cineva care, la fel ca mine, cunoaște genul polițist mai degrabă prin prisma cinematografului, s-ar putea ca intriga romanului și răsturnările de situație să pară previzibile sau chiar știute pe dinafară, însă de la un punct devine evident faptul că Lethem nu este interesat atât de convențiile genului sau de ancheta detectivistă întreprinsă de protagonist, cât de parodierea lor și transformarea acestora în prilej de meditație asupra resurselor narative pe care le mai deține un gen intens exploatat, ajuns aproape de saturație. Cu alte cuvinte, se mai poate inova în interiorul unei tradiții atât de bine reprezentată literar și cinematografic? Răspunsul pare a fi da, atâta timp cât investigația detectivistă ajunge să ocupe un plan secundar și să constituie un pretext, un fel de ecran pe care sunt proiectate teme mai generoase. Personajul central, în sine, nu este nici pe departe vreun Humphrey Bogart șarmant, implacabil și calculat – din contra, are ceva ce-l apropie mai degrabă de un personaj de desene animate, să zicem Daffy Duck (al cărui admirator declarat și este). Suferind de sindrom Tourette, Lionel Essrog este victimă a ticurilor verbale, a ecolaliei și a unei largi varietăți de ritualuri obsesiv-compulsive (ca atingerea repetată a umerilor interlocutorilor și mimarea comportamentului acestora sau număratul obiectelor cu care interacționează), ceea ce, după cum este de așteptat, poate avea consecințe nefaste pentru cineva care navighează prin lumea interlopă, sub imperiul paranoiei, în căutarea ucigașului care l-a răpus pe mentorul său, Frank Minna. Dar dincolo de particularitățile protagonistului și de căutarea propriu-zisă a acestuia, romanul excelează atunci când vine vorba de atmosferă; cel mai frumos capitol din carte este chiar acela care nu are vreo legătură cu firul detectivist, capitol ce relevă talentul de prozator și de portretist al lui Lethem, în care se evocă nostalgic copilăria lui Lionel și a altor trei tineri – Tony, Gilbert și Danny – la un orfelinat din Brooklyn, de unde vor fi racolați de Minna pentru o seamă de servicii mărunte. Minna va deveni o figură paternă pentru aceștia și, mai cu seamă pentru Lionel, un adevărat model de a înțelege și a se raporta la universul din afara porților orfelinatului, așa încât se va defini în permanență în relație cu mentorul său. Astfel, mai mult decât un roman cu intrigă polițistă, „Orfani în Brooklyn” este o carte despre identitate, paternitate și maturizare, despre Brooklyn și despre sindromul Tourette (ambele devin adevărate personaje) și, într-un plan mai adânc, despre limbaj, reprezentare și reîmprospătarea unui gen suprasaturat, ce merită citită atât de pasionații genului, cât și de cei care vor să citească, pur și simplu, un roman inteligent, construit cu migală.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

februarie 15th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este Tue, uriașul de gheață, text și ilustrații de Ana Alfianu (București, Humanitas Junior, 2020, 50 p.).

O poveste frumoasă și emoționantă despre ispita de a te îndepărta de ceilalți, căreia îi cădem, la răstimpuri, pradă cu toții. Miranda, o fată singuratică de pe fabuloasa insulă Ros, e tentată să se refugieze în bogata-i lume interioară, dar descoperă că singurătate fericită nu există și că în viață ai nevoie de prieteni. De prieteni care să te facă să râzi.

“Dacă aţi citit vreodată basmul despre Inimă-Rece, ştiţi deja că nu toate inimile sunt la fel. În cartea aceasta veţi da însă peste un gheţar în care bate o inimă caldă şi peste un tâmplar în a cărui inimă creşte un ghimpe. (Cine n-a avut măcar o dată un ghimpe în inimă? Imposibil! Despre asta e vorba!) Apoi mai e Miranda, care nu îmbătrâneşte (cum nici noi, cititorii de poveşti), şi un fel de duh rău, Zarar Zimrig, pe care aţi face bine să nu-l întâlniţi niciodată, deşi asta e greu de crezut. Aşa că e mai bine să fiţi preveniţi: trebuie să-i spuneţi nu. Toţi au loc pe gheţarul Tue, care seamănă bine cu orice tărâm (de basm) locuit. După ce citiţi cartea, vă rog să nu uitaţi două lucruri. Primul: frica îţi trece dacă râzi. Al doilea: când ţi-e foarte dor de un prieten, trebuie să te gândeşti tare, tare la el şi poate o să-ţi bată la uşa”. (Ioana Pârvulescu)

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

februarie 8th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Județeană Brașov este Istoriile alimentației: ce va să zică a mânca? de Jacques Attali (Iași, Polirom, traducere din limba franceză de Dan Petrescu, 2020, 288 p.).

„Ce mâncau oamenii cu mii de ani în urmă? Ce vor mânca peste un secol? Cum și unde au apărut focul, agricultura, creșterea animalelor? Ce mâncau împărații romani? Dar cei chinezi sau regii Franței? Cum mâncau supușii lor? Cum se explică interdicțiile alimentare din fiecare religie? A dispărut cu adevărat canibalismul? Ce legături sunt între sexualitate și alimentație? Cum și unde au apărut restaurantele? Cine a inventat pizza? Cine mănâncă insecte? Dar alge? Ce mănâncă bogătașii de astăzi? Ce popoare se hrănesc cel mai bine? Se va putea asigura o alimentație sănătoasă pentru zece miliarde de oameni? Vom fi oare obligați să mâncăm ceea ce ne va impune o inteligență artificială? Oare mâine vom mai sta la masă împreună?
Această vastă frescă înfățișează modul în care am trecut de la o alimentație variată, naturală și abundentă la produse alimentare standardizate, industriale și făcute pe bandă rulantă, otrăvuri și pentru om, și pentru natură. Ea dezvăluie imensa putere economică, ideologică și politică a industriei alimentare, precum și legăturile mai puțin cunoscute dintre mâncare și conversație, dintre alimentație și putere sau dintre ceea ce mâncăm și geopolitică.
Înțelegerea acestei istorii este fundamentală dacă doriți să vă preocupați de propriul dumneavoastră regim alimentar, să mâncați sănătos și bine – și să salvați natura, de care depinde supraviețuirea omenirii.” (Jacques Attali)

Consultați cu încredere catalogul online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+5815aab7c0a8011424c9b3ae005aa354&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

februarie 2nd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este cel de-al doilea roman al autorului britanic David Mitchell, „Visul numărul 9”, apărut în 2001 și publicat în 2018 la editura Humanitas, în traducerea lui Mihnea Gafița. Romanul poate fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene, cât și de la filialele 1 și 5.

„Visul numărul 9” este una dintre acele rare opere literare care posedă câte ceva atractiv pentru orice tip de cititor. Înzestrat cu o „imaginație hiperfecundă” (așa cum îl descrie într-o recenzie Robert Macfarlane), David Mitchell dă dovadă de o îndemânare și o ușurință remarcabile în manevrarea unei game largi de genuri și stiluri narative, transformând capitala Japoniei într-un adevărat teatru al ficțiunii. Firul narativ central poate fi rezumat cât se poate de simplu: Eiji Miyake, un tânăr orfan de 20 de ani de pe insula Yakushima, vine în Tokyo în căutarea tatălui său, despre care nu cunoaște absolut nimic – singura sa legătură cu tatăl este numele avocatei acestuia, pe care intenționează să o întâlnească la firma de avocatură la care lucrează și să afle mai multe detalii despre identitatea lui. Această premisă – fiul în căutarea unui tată pierdut – nu este defel una originală; din contră, este o temă intens exploatată de bildungsromane și de opere literare ce au în centru familia. Ceea ce ferește însă cartea lui Mitchell de pericolul căderii în prozaicitate și monotonie este îmbrăcămintea insolită a acestei teme predilecte în literatura din toate timpurile și din toate spațiile geografice: grație resurselor creative ale autorului, căutarea tatălui este filtrată caleidoscopic printr-o serie de registre literare care de care mai surprinzătoare. Romanul debutează ca un thriller SF cu inflexiuni cyberpunk, amintind de universul imaginat de Ridley Scott în filmul „Blade Runner”; apoi, cartea împrumută elemente fantasy și horror, cu potopuri biblice care nimicesc metropola și crocodili monstruoși; în continuare, cartea ia forma unui roman polițist, cu filaje de tipul celor întâlnite în filmele noir, pentru ca după aceea să devină o poveste despre temuta lume interlopă a Japoniei, yakuza. Și toate acestea se întâmplă în primele o sută din cele mai bine de cinci sute de pagini ale romanului. Poate mai importantă decât tema căutării tatălui este cea a imaginației și a povestirii însăși: Mitchell încearcă de fapt să evidențieze posibilitățile nelimitate de care dispune literatura, puterea cuvintelor de a clădi lumi fantasmagorice și totuși la fel de tangibile ca cea în care trăim, lumi în care nu există granițe între realitate și vis, unde totul se află într-o strânsă dependență reciprocă. Cu influențe dintre cele mai variate – literatura lui Murakami, muzica lui John Lennon, cinematografia și jocurile video, istoria și spiritualitatea japoneză, urmările celui de-al Doilea Război Mondial asupra mentalului colectiv, fragmentarismul gândirii postmoderne etc. – și printr-o serie de genuri literare dezvoltate cu abilitate – bildungsroman, cronică de familie, tragedie, fantasy, thriller, horror, roman de dragoste, memorialistică de război, fabulă –, „Visul numărul 9” face parte, pe bună dreptate, din categoria celor mai originale romane contemporane.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

februarie 1st, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Județeană Brașov este Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson (București, traducere din engleză de Florin Tudose, Editura Lifestyle Publishing, 2017, 240 p.).

În acest ghid revoluționar, definitoriu pentru o întreagă generație, autorul ne învață că, pentru a fi fericiți, trebuie să renunțăm la a fi „pozitivi” mereu și trebuie, în schimb, să ne perfecționăm în învingerea obstacolelor.
Susținându-și afirmațiile cu cercetări academice și anecdote bine plasate, Manson argumentează că pentru a avea o viață mai bună trebuie să știm nu cum să transformăm lămâile în limonadă, ci cum să le tolerăm mai bine. El ne sfătuiește să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Aceasta este adevărata sursă a puterii. După ce ne-am acceptat temerile, greșelile și incertitudinile, după ce încetăm să evităm adevărurile dureroase și începem să le înfruntăm, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare.
Adoptând pentru acest manifest un ton sincer și un limbaj direct, fără compromisuri, Manson încearcă să ne trezească la realitate pentru a putea duce o viață mai plină de satisfacții și mai ancorată în concret.

“Unii spun că sunt un idiot. Alții zic că le-am salvat viața. Citiți și decideți singuri!” (Mark Manson)
“Această carte te lovește ca o foarte necesară palmă peste față dată de cel mai bun prieten: amuzantă, vulgară și extrem de provocatoare. Citiți doar dacă sunteți dispus să renunțați la toate scuzele și să aveți un rol activ în a trăi o viață mai bună.” (Steve Kamb, bestselling author of Level Up Your Life and founder of NerdFitness.com)
„E o carte diferită de toate celelalte. Fiecare argument este profund adevărat, util și mai puternic decât pozitivitatea obișnuită. Succintă, dar surprinzător de profundă – am citit-o într-o noapte.” (Derek Sivers, fondator al CD Baby și autor al cărții Anything You Want: 40 Lessons for a New Kind of Entrepreneur)

Consultă cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+49655a6fc0a8011472d58ae900c309a0&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Dragostea în literatură – expoziție de carte în februarie

februarie 1st, 2021 Fără comentarii

Februarie este luna dragostei, iar bibliotecarilor le place să creadă că este luna dragostei pentru cărțile de dragoste. Iată de ce colega noastră de la Secția de împrumut, Mioara Alvirescu, a selectat câteva asemenea volume și gânduri despre dragostea în literatură într-o micuță expoziție tematică.
Dragostea este un sentiment care ne face viaţa mai frumoasă, practic ne face să uităm tot ce se întâmplă în jurul nostru. Iubirea în literatură este descrisă în povești de dragoste devenite celebre, scriitorii explorând acest sentiment, ca un mod de autocunoaștere, și oferind propriile puncte de vedere asupra ei. Dragostea în literatură este o temă importantă, fiind abordată din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei referitoare la iubire.
Iubirea în cărţi este pură, te face să înțelegi ce înseamnă o relație specială, să simţi ce înseamnă cu adevărat ataşamentul dintre două persoane, faptul că nu doar iubirea carnală este importantă, ci mai ales sufletul. Cărțile mijlocesc o experiență, te pui în locul personajului, încercând să simţi ce simte el. În poezii, iubirea de obicei este neîmplinită pentru poet, acesta manifestându-şi melancolia si tristeţea. El își închipuie fata perfectă, visează la ea, dar la sfârşit realitatea îl dezamăgește. În proză, iubirea este trăită, dar eşuează de cele mai multe ori, născându-se o poveste frumoasă între cei doi, suferind din cauza neîmplinirii.
Dragostea este o temă veche, inepuizabilă, pentru că originile ei se leagă de originile culturii umane. În literaturile lumii iubirea e un subiect complex, de la Cântarea cântarilor si Epopeea lui Ghilgameş, la mari creaţii moderne ca Anna Karenina de Tolstoi sau Matei Iliescu de Radu Petrescu, în literatura română. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne mereu vie. Este prezentă în operele poeţilor, prozatorilor şi dramaturgilor care vor să o evalueze teoretic si să o faca inteligibila logic: Stendhal, Proust, Ortega y Gasset, Georges Bataille, Erich Fromm, Octavio Paz şi mulţi alţii.
Formele pe care le îmbracă iubirea în literatură sunt de o mare diversitate. Acest sentiment fundamental se asociază cu bucuria, aşteptarea, melancolia, îndoiala, disperarea, frustrarea, gelozia, dorul de moarte, resemnarea şi multe alte stări, unele apropiate de inefabil. Fiecare om are anumite sentimente cu o anumită profunzime. Această profunzime poate fi atinsă doar in unele momente, astfel scriitorii surprind dragostea la diferite vârste ale vieţii. Există mai multe tipuri de iubire, fără a se putea stabili care ar fi cea mai profundă.

Vă dorim să descoperiți cele mai frumoase povești și cărți de dragoste. Lectură plăcută!

Expoziție organizată de Mioara Alvirescu, Secția de împrumut la domiciliu

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

ianuarie 25th, 2021 Fără comentarii

Cartea săptămânii la biblioteca Judeţeană Braşov este volumul de dezvoltare personală de Stéphane Garnier, Acţionează şi gândeşte ca o pisică (Bucureşti, Editura Niculescu, 2020, 208 pagini, tradusă de Pana-Ilinca Moldoveanu). Cartea se află la secţia de împrumut şi în filialele 2, 3, 5, 6.

Pisica este cel mai bun coach al vostru! Pisicile au înţeles totul, hai să le imităm! Exact acest lucru l-a inspirat pe Stéphane Garnier să scrie o carte de dezvoltare personală atât de diferită de toate celelalte. O pisică este liberă, calmă, atentă, prudentă, elegantă, charismatică, independentă, mândră, autonomă, o bună observatoare… Are atât de multe cali­tăţi, încât tot ce ai de făcut este să te laşi inspirat de ea zilnic!
Prin urmare, lasă-te ghidat de Stéphane Garnier şi de tovarăşul său Ziggy care explică, pas cu pas, cum să trăieşti mai bine doar urmărind-o pe pisica ta! E rândul tău să fii calm, încrezător şi independent! Ai libertatea de a acţiona, de a gândi, de a cere! Depinde doar de tine să nu cedezi ordinelor şi presiunilor zil­nice! La birou, cu familia sau cu prietenii, o pisică te va ajuta să rezişti mai bine la stres, să-ţi cultivi independenţa, să devii mai charismatic!
Stéphane Garnier şi Ziggy ne oferă un excelent ghid practic, sfaturi inteligente, tot felul de trucuri şi de „fraze” atribuite felinelor, la care să tot meditezi şi care îţi vor schimba viaţa!
Prima carte inspirată de o pisică pentru a te simţi bine în fiecare zi!

Apelează cu încredere la catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+d5399193c0a801147269b047036c2df4&operator=OR&_open=1

Biblioteca Judeţeană Braşov la un click distanţă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

ianuarie 21st, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul care l-a consacrat pe Martin Amis ca unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani britanici, „Banii”, roman publicat în 1984 și apărut în traducerea lui Sorin Moise la editura Polirom în 2006. Acesta este disponibil la sediul central al bibliotecii județene brașovene atât în traducere, cât și în varianta originală din limba engleză.

Subintitulat „Scrisoarea unui sinucigaș”, romanul lui Martin Amis reprezintă echivalentul literar al unui atac de panică sau al unei căderi nervoase paralizante: de-a lungul a aproape 600 de pagini, protagonistul – John Self, un personaj atât de repugnant încât Rabelais însuși s-ar simți intimidat citindu-l – nu face decât să se scalde în excese, devorând și lăsându-se devorat până aproape de putriditate de viciile secolului XX (pornografie, fast-food, alcool, droguri, televiziune etc.). Acțiunea romanului este secundară – în fapt, cartea ar putea fi descrisă ca un roman fără intrigă –, Amis plasând accentul pe monologul interior al personajului principal, ale cărui gânduri patologice se derulează amețitor, cu o intensitate crescândă, astfel că lectura devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce epopeea lui Self se apropie de deznodământul inevitabil catastrofic și totuși, în mod paradoxal, surprinzător de optimist. Simbolul suprem al culturii capitaliste și de consum, existența lui Self gravitează exclusiv în jurul banilor, la al căror altar slujește cu ardoare; singurele precepte după care se călăuzește în viață sunt: cheltuie, acumulează, consumă, apoi repetă. Banul este pentru Self cel mai democratic element al vieții, o modalitate de a înfrunta distincțiile de clasă și un mijloc de a se ridica deasupra culturii și artei, pe care nu doar că nu le poate înțelege (ilustrativă este secvența când primește în dar „Ferma animalelor”, de Orwell, și este incapabil să sesizeze substratul alegoric al operei, citind-o literal), ci chiar le detestă din plin. John Self, asemeni protagonistului lui Philip Roth din romanul „Teatrul lui Sabbath”, este totalmente descărnat de cultură și redus la instincte animalice, servind drept un semnal de alarmă pentru toate formele de exces pe care societatea contemporană le încurajează – atât de grotesc și de deșănțat este acest personaj, încât chiar autorul, Martin Amis, își face apariția în mod repetat în text pentru a nu lăsa impresia că acesta împărtășește frământările, fixațiile și ideile reprehensibile ale protagonistului. Deși pentru cei mai mulți cititori perspectiva de a-l însoți pe protagonist pe un drum atât de lung al eșecului, al umilinței, al declinului și al autodistrugerii poate reprezenta un motiv just de a evita cartea, romanul merită însă citit pentru componenta sa puternic moralizatoare, pentru critica sa inteligentă, cu nerv și extrem de amuzantă asupra societății de consum și mai ales pentru scriitura excepțională, cu turnuri iscusite, energetice ale frazelor și cu jocuri de cuvinte ingenioase, egalată în literatura engleză probabil doar de Jane Austen.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,