Arhivă

Post Tăguit cu ‘carte’

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 19th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Memoriile unui antisemit”, volumul de povestiri al lui Gregor von Rezzori, important scriitor de limbă germană născut în Bucovina, la Cernăuți, cu două luni înainte de declanșarea primului război mondial (în treacăt fie spus, autorul a studiat pentru o scurtă vreme și la Brașov, la liceul „Johannes Honterus”). Volumul a fost publicat în 1979 și a apărut pentru prima dată în traducerea românească a Catrinelei Pleșu în 1994, la editura Kriterion. În 2008 și, respectiv, 2015, a fost reeditat la editura Humanitas. Acesta poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 2, 3 și 5.

Desigur, un astfel de titlu provocator și capabil să stârnească controverse precum „Memoriile unui antisemit” poate induce oricărui cititor de bună credință o oarecare repulsie sau măcar un sentiment de neliniște, însă „antisemitul” lui von Rezzori, personaj ce împarte o seamă de afinități biografice cu autorul, nu este niciodată descris ca fiind mânat de o teamă sau ură inexplicabilă pentru evrei, asemenea persoanelor în mijlocul cărora a crescut. Fiul unei nobile familii austriece cu origini în aristocrația italiană, protagonistul celor cinci povestiri care alcătuiesc volumul (povestiri strâns legate între ele tematic, dar care pot fi citite și independent – ceea ce amintește de modul în care Bogdan Alexandru-Stănescu și-a construit debutul în proză, „Copilăria lui Kaspar Hauser”) apare ca o minge de ping-pong prinsă în jocul paletelor a două mari forțe: pe de o parte, acesta este asaltat de un semeț sentiment de apartenență la o castă nobilă și generatoare de prejudecăți, infuzat de măreția și de gloria apusă a fostului Imperiu Austro-Ungar și, pe de altă parte, de curentul antisemit specific Zeitgeist-ului, a cărui virulență avea să atingă în curând cote paroxistice. Captiv în mijlocul acestui joc dement, Arnulf manifestă în toate relațiile sale cu evreii un soi de fascinație incertă, o uimire maladivă care-l determină să-i privească pe aceștia printr-un filtru exotic ce conduce invariabil la ostracizare. Gregor von Rezzori arată astfel – într-un stil ironic și auto-depreciativ – că, deși personajul său n-a fost unul dintre huliganii scelerați care s-au dedat în epocă la îngrozitoare acte de mârșăvie împotriva evreilor, acesta – și alții ca el – au făcut posibile ororile Holocaustului printr-o pasivitate, în fond, complice, precum și prin tendința inerentă spre raportare la evreu ca la Celălalt, un element alogen care declanșează sentimente de teamă și nesiguranță.

În fiecare dintre cele cinci povestiri constituente, alter ego-ul lui von Rezzori ajunge să își confrunte convingerile adânc inoculate de mediul în care a crescut și să caute, cu sfială și stângăcie, o modalitate de coexistență printre cei față de care a fost învățat să se creadă superior. De la tânărul Wolf, fiul unui medic evreu din Bucovina, a cărui prietenie îi generează protagonistului în copilărie și primul conflict interior legat de prejudecățile sale ereditare față de evrei și până la evreicele de care se îndrăgostește în București și Viena sau, în cele din urmă, la evreica cu care se căsătorește, existența lui Arnulf stă mereu sub semnul unei ciocniri violente între fidelitate – valoare prețuită suprem de tatăl său – și dorința plină de răzvrătire de a depăși o mentalitate care a supraviețuit prin ruinele unui lumi devastate de primul război mondial.

În fine, dincolo de dilemele morale pe care le ridică volumul lui von Rezzori, cartea merită citită și pentru limbajul literar cizelat al autorului, de o forță expresivă cu adevărat seducătoare (mi-a amintit, de foarte mule ori, de frazele hipnotice și îmbietoare ale lui Proust), limbaj valorificat printr-o seamă de descrieri minunate ale unui Bucovine prea puțin ilustrate în literatură cu asemenea talent evocator, la care se adaugă descrieri la fel de remarcabile ale unui București interbelic pestriț, al contrastelor (sau, în termenii mai direcți ai autorului, ale acestui „gunoi al modernității”) ori ale unei Viene confuze, aflate în preajma Anschluss-ului.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 19th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (18-24.10.2021) este “Fetița din scrisoare” de Emily Gunnis (București, Editura Litera, traducere din engleză și note de Mona Apa Slujenco, 2019, 396 pagini), pe care o puteți împrumuta de la secția de împrumut și filialele 2, 3 și 5.

Iată cum este prezentată cartea:

Anul 1956. Atunci când Ivy Jenkins rămâne însărcinată, este trimisă în dizgratie la St. Margaret, o casă întunecată, înfiorătoare pentru mamele necăsătorite. Copilul ei este adoptat împotriva voinţei sale, iar Ivy nu va pleca niciodată din casa groazei.
Anul 2017. Samantha Harper este o jurnalistă a cărei carieră se află în impas. Când îi cade în mână o scrisoare din trecut, conţinutul o şochează şi o tulbură. Scrisoarea este de la o mamă tânără, care implora să fie salvată de la St. Margaret, înainte de a fi prea târziu. Sam investighează tragica poveste, ca jurnalistă, dar şi prin prisma misterioaselor legături personale pe care le intuieşte, şi descoperă o mulţime de morţi inexplicabile care înconjoară femeia şi copilul ei. Sub presiunea iminentei demolări a aşezământului St. Margaret, Sam are doar două zile pentru a pune în ordine şi a completa un puzzle vechi de şaizeci de ani înainte ca adevărul, care se află tulburător de aproape de casă, să se piardă pentru totdeauna…
Îmbinând ritmul alert şi suspansul investigaţiei cu atmosfera apăsătoare de thriller şi cu drama pierderilor ireparabile, Fetiţa din scrisoare pune la grea încercare tăria emoţională a cititorului.

Sunt consemnate reacții față de roman din partea unor autoare:

“Am fost captivată de Fetiţa din scrisoare. Povestea este convingătoare, cu multe răsturnări de situaţie, îţi sfâşie inima şi te provoacă să gândeşti. Un roman care îţi rămâne în minte mult timp după ce l-ai citit.” (Sophie Kinsella)

“O carte grozavă, cu adevărat greu de lăsat din mână. Cu un ritm rapid, cu o intrigă stăpânită în mod strălucit, dureroasă uneori, are toate caracteristicile unui bestseller.” (Lesley Pearse)

“O poveste profund emoţionantă, cu atât mai mult cu cât se bazează pe o realitate şocantă. Am devorat-o, m-am implicat, m-a emoţionat şi m-a captivat în egală măsură.” (Fanny Blake)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+f8fe2462c0a80114246ee25a018e033c&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 11th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este “Aventura ceaiului” de Henrietta Lovell, traducere din engleză de Alina Cârâc (București, Baroque Books & ARts, 2020, 280 p.), apărută în colecția Savoir vivre, disponibilă pentru împrumut la Secția de împrumut și filialele 1 (cartierul Craiter) și 5 (Bd. Griviței).

Henrietta Lovell sau doamna ceaiului a lucrat în domeniul marilor finanțe din New York, dar a renunțat la carieră în favoarea poveștii de iubire pentru ceai. Plină de entuziasm contagios, călătorește neîncetat, de jur-împrejurul pământului, pe urmele frunzelor de ceai, reușind să schițeze geografia ceaiu­lui, a celor mai subtile arome și a celor mai rafinate restaurante: Estuarul Solway, Scoția de Sud-Vest • Fuding, Fujian, China • Hotel Claridge’s, Londra, de la Camden la Whitehall • Domeniul Satemwa, Malawi • Hollywood, California, SUA • Munții Cederberg, Africa de Sud • Kyoto, Japonia • Hile, Nepalul de Est • Taitung, Taiwan • Sudul Romei, Italia, o diversiune: povestea ceaiului de după-amiază • Tokyo, Japonia • Tarrytown, New York, SUA • San Francisco și Comitatul Sonoma, California, SUA • Meghalaya, India • Wuyishan, China • Paris, Franța • Sikkim, India • Nordskot, Norvegia arctică • New Orleans, Louisiana, SUA • Shizuoka, Japonia • Ambadan­degama, Platoul Uva, Sri Lanka • Michoa­cán, Mexic • Cornwall, Anglia • Tarragona, Spania • Glastonbury, Somerset, Anglia, propriul dormitor • Eskdalemuir, Scoția de Sud-Vest • Şi, în sfârșit, deasupra Mării Nordului.

“Detest pliculețele anoste și iubesc frunzele încântătoare, le iubesc din toată ființa mea. Și cu ceaiul bun se întâmplă la fel. Ca atunci când îți dai seama că o cafea e cu totul altceva decât niște granule care se dizolvă instantaneu. Ca atunci când guști un cotlet după ce ai fost obișnuit cu hamburgeri. Ca o bucată din faimoasa brânză englezească Lincolnshire Poacher, ca un cubuleț de Brie sau ca o fărâmă de Parmigiano Reggiano după o viață întreagă de înfulecat brânză procesată, învelită, felie de felie, în plastic. Pur și simplu nu se poate compara o ceașcă de ceai industrial, din pliculeț, cu o ceașcă de ceai obținut din frunze culese, sortate și amestecate manual.” (Henrietta Lovell)

Se spune că suntem ceea ce mâncăm. Ce fel de ceai bem sau cum îl bem nu este un simplu gest banal, ci o introducere și o lecție de cultură și civilizație. Alegerea noastră spune ceva despre preferințe, gusturi, sentimente, dependențe și tradiții culinare, deschidere și receptivitate. Descoperiți aventura ceaiului, ingrediente secrete și povești, lumea atât de divers parfumată a ceaiului și plantelor care infuzează această băutură atât de consumată pretutindeni.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+4be2e528c0a8011424c9b3ae0031c8f7&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 5th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Născut în ‘02”, volumul de memorialistică al lui Sașa Pană, figură centrală a avangardei istorice românești, volum ce poate fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, cât și de la filiala 5.

Printre multele surprize prilejuite de oferta editorială a colecției „Anansi. World Fiction” de la editura Pandora M se numără și reeditarea de anul acesta a operei de căpătâi a lui Sașa Pană, „Născut în ‘02”, carte indispensabilă pentru o mai justă apreciere a ceea ce a reprezentat avangarda artistică în spațiul autohton. Această apariție este cu atât mai salutară cu cât în ultimii ani s-a putut constata un reviriment al interesului față de un curent care s-a aflat pentru mult timp blocat undeva la periferia discursului critic și care, de bună seamă, merită pe deplin să fie reevaluat cu instrumentele critice cele mai pertinente.

Un mic exercițiu de tip brainstorming pornind de la termenul de „avangardă” ar atrage cu sine cuvinte precum „protestatar, dinamitard, anarhic, distrugător, neconformist, iconoclast, nihilist” și altele din aceeași speță, menite să sublinieze revolta virulentă față de chingile tradiției, de canon, de academism, de instituții și de ipocrizia spiritului burghez. Publicat pe când acesta avea 71 de ani, opul de 800 de pagini al lui Sașa Pană frapează prin… absența oricărei tendințe subversive sau negatoare – paginile sunt scrise în stilul cel mai cuminte și temperat cu putință, fronda și experimentalismul din tinerețe cedând locul unei voci tandre și melancolice. Chiar și atunci când Pană rememorează abuzurile antisemite din perioada interbelică, atacurile și persiflările în lanț ale celor care nu înțelegeau demersurile avangardiștilor sau spaimele din timpul celui de-al doilea război mondial, acesta dă dovadă de un stoicism consecvent (de altfel, chiar tatăl său i-a cerut, pe patul de moarte, să-i urmeze exemplul și să fie mereu stoic asemenea lui). Dar această „îmblânzire” a lui Pană în timpul regimului comunist nu trebuie văzută ca o contradicție. Chiar dacă poetul și-a manifestat din tinerețe, fără ocolișuri, simpatiile sale de stânga (pentru care a fost nevoit să anunțe suicidul simbolic al celei mai importante reviste de avangardă românească din interbelic, „unu”), iar imediat după instalarea comunismului a lucrat inclusiv în sectorul de propagandă, și în pofida practicării unei arte angajate, Sașa Pană nu și-a trădat niciodată prietenii și colegii de breaslă, ducând până la moarte o muncă asiduă de recuperare și de promovare a avangardei într-o perioadă în care foarfecile cenzurii operau neabătut. Prin „Născut în ‘02” – la care se adaugă, tot în perioada comunistă, publicarea unei masive antologii de avangardă și reeditarea unor autori ca Urmuz, Tristan Tzara sau Max Blecher – Sașa Pană nu face altceva decât să lupte împotriva aneantizării mișcării avangardiste de trecerea timpului, creând culoarul unui proces de reinterpretare care să recunoască în aceste producții atipice și sfidătoare mai mult decât niște teribilisme sau simple experimente curioase, rizibile, fără valoare artistică.

Înzestrat cu un veritabil har evocator și cu o atenție obsesivă pentru detalii, Sașa Pană scrie pagini savuroase despre gruparea concentrată în jurul revistei „unu” și despre întâlnirile de la „Secol” (lăptăria lui Enache, tatăl poetului avangardist Stephan Roll), un fel de cartier general al mișcării, poreclit astfel pentru că acolo își duceau veacul tinerii care au declarat război tradiției și au luat cu asalt terenul unei arte amorțite estetic. Aici prezida ca un corifeu S. Roll, calamburist neîntrecut ce nu scăpa nicio ocazie să lanseze câte o butadă iscusită sau să pună la cale vreo farsă elaborată, ai cărei victime erau adesea ceilalți membrii ai grupării. Tot aici veneau, printre alții, Geo Bogza, pe atunci client fidel al tribunalelor și al închisorii Văcărești, pentru poeme ce-au stârnit în epocă un mare scandal pe teme legate de pornografie, moralitatea în artă, raportul dintre etic și estetic etc., pictorul Victor Brauner, ajuns astăzi unul dintre cei mai bine cotați artiști plastici din România, sau Ilarie Voronca, veșnic chinuit de angoase, cu un psihic extrem de fragil, care avea să fie înghițit definitiv de marasmul pe ale cărui valuri s-a zbătut toată viața. La fel de incitante sunt paginile în care Pană descrie relațiile pe care avangarda română le avea cu cea din Paris, Germania sau Belgia sau cele dedicate expoziției de artă modernă din România (care rămâne, probabil, cea mai mare manifestare de acest fel organizată până acum la noi) la care au participat, în 1924, nume importante ale avangardei europene, ceea ce întărește caracterul cosmopolit al acestei mișcări și poziția unică de care România se bucura în acea perioadă pe scena avangardei internaționale.

Cartea lui Sașa Pană constituie o lectură necesară pentru toți cei interesați de climatul cultural, social și politic din România primei jumătăți a secolului XX – autobiografie, cronică a unor vremuri tulburi, portret de grup, jurnal de lectură și de vise, fereastră spre laboratorul de creație al autorului, epistolar și, mai presus de toate, opera de căpătâi a unui figuri proteice (poet, medic militar, arhivist, editor) pentru care scrisul a reprezentat materia primă ce alimentează viața. Reeditat la aproape 50 de ani de la apariție, e în sfârșit momentul ca volumul lui Sașa Pană – alcătuit cu o minuție singulară, enciclopedică și sub imboldul unei constitutive curiozități, căreia nu-i scapă nimic niciodată – să fie pomenit printre cele mai valoroase scrieri memorialistice din literatura română.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 4th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (04-10.10.2021) este “Babel – în jurul lumii în 20 de limbi” de Gaston Dorren (București, Editura Niculescu, traducere de Elena Zamfir, 2020, 292 pagini) care se găsește la Secția de împrumut, la Secția pentru copii și tineret, precum și la filialele 2, 4 și 5 ale bibliotecii.

Iată cum prezintă editura cartea aleasă și de bibliotecari pentru recomandarea de lectură de săptămâna aceasta:

“Gaston Dorren face o incursiune de profunzime în istoria celor mai vorbite 20 de limbi de pe glob, cu particularitățile, bizareriile și poveștile extraordinare ale devenirii lor. Combinând lingvistica și istoria culturii, Babel ne invită în cel mai intrigant tur al lumii, răspunzând unor întrebări ce adesea au rămas doar un ecou pentru mulți: cum a reușit micuța Portugalie să dea una dintre cele mai vorbite limbi de pe glob, iar Olanda, nu?; de ce femeile din Japonia vorbesc diferit față de bărbații japonezi?; ce înseamnă pentru ruși să fii “înrudit” cu Engleza? sau cum reușeste scrisul non-alfabetic din India și China să răspundă acelorași nevoi ca alfabetul nostru, cu cele 26 de litere? Babel va schimba cu siguranță perspectiva noastră asupra lumii și a modului în care noi vorbim.”

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+30471833c0a801147269b0470189d37e&operator=OR&_open=1

Lectură plăcută!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

septembrie 27th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (27.09. – 03.10.2021) este albumul “România sălbatică” realizat de fotograful Dan Dinu, prefaţă de Alex Găvan, ilustraţii grafice de Gabriel Şerban (apărut la Braşov, 2021, 256 pagini, în română şi engleză). Biblioteca Judeţeană Braşov dispune de două exemplare, la Mediatecă şi la Sala de lectură, de unde puteţi împrumuta/consulta, după caz, albumul.

Este cel mai amplu album de fotografie dedicat naturii de la noi, cu peste 250 imagini din parcurile naţionale, naturale şi rezervaţii şi cu ilustraţii despre majoritatea speciilor emblematice pentru fauna din România.

Parte din proiectul mai mare numit România sălbatică, idee iniţiată de fotograful şi activistul Dan Dinu, albumul este rezultatul unei munci de decenii, a pasiunii pentru mediu şi a convingerii nestrămutate a fotografului de a dezvălui tainele naturii cât mai multor oameni, cu scopul de a educa şi proteja.

Iată cum prezintă fotograful albumul: “Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România încă o mai are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.
Albumul, și de altfel întregul proiect, este modul prin care vreau să mulțumesc naturii de la noi pentru toate momentele deosebite pe care mi le-a oferit în cei aproape 25 de ani de când am privilegiul să o fotografiez.”

Suntem siguri că vă veţi îndrăgosti de această carte când o veţi răsfoi. Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+78fe9a37c0a801144f73200202f7860c&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

septembrie 21st, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1974 al scriitorului german Heinrich Böll (laureat al premiului Nobel pentru literatură cu doi ani mai devreme), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”, apărut la noi pentru prima dată în anul 1978, în traducerea Marianei Șora, și reeditat anul trecut la editura Litera. Romanul poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 3 și 5; de asemenea, biblioteca deține și ediții în limbile germană, franceză și maghiară.

Katharina Blum este o tânără liber-profesionistă din Republica Federală Germană a anului 1974. Cunoscuții o văd ca pe o persoană cu un trai auster, aproape ascetic: în afară de muncile de menajeră, chelneriță și ocazional de bucătăreasă pe care le prestează, viața ei nu lasă loc de surprize. Totul se desfășoară calculat, sistematic, previzibil. Un personaj, s-ar spune, care n-are ce căuta într-un roman – de ce ar fi nevoie să ni se amintească așa insistent și crud de mediocritatea propriei existențe? Doar că într-o zi Katharina Blum împușcă mortal un jurnalist și, rătăcind pe străzi fără a avea remușcări și fără a simți căință, se predă poliției. Mai aflăm din primele pagini – unde se prezintă schematic faptele care alcătuiesc nucleul romanului – că de curând cunoscuse un bărbat, care s-a dovedit a fi un criminal pe care poliția îl vâna de mai mult timp. Acum, la pușcărie, Katharina Blum e împăcată că va fi alături de el. Cam aceasta-i povestea, un fapt divers așa cum găsim în orice ziar sau în orice zi la știri, o crimă și un vinovat. Și totuși, ce a determinat-o pe Katharina Blum, această întruchipare perfectă a monotoniei cotidiene, să clacheze așa cum o fac, bunăoară, alte personaje cu o existență cât se poate de plată ca domnul Rabb din filmul lui R.W. Fassbinder, „Warum läuft Herr R. Amok?”, sau Jeanne Dielman din filmul cu același nume, regizat de Chantal Akerman?

Heinrich Böll prefațează romanul cu următorul avertisment: „Personajele și acțiunea acestei povestiri sunt inventate. Dacă din zugrăvirea unor practici ziaristice au reieșit cumva asemănări cu practicile ziarului Bild, aceste asemănări nu sunt nici intenționate, nici întâmplătoare, ci inevitabile”. Böll avea tot dreptul să fie înțepător: pe fondul isteriei stârnite de ziarul de dreapta Bild-Zeitung, cu numeroasele sale acuzații impregnate de vitriol, cu tendințele sale (atât de cunoscute și nouă astăzi) de mistificare și exagerare panicardă a adevărului și cu paginile sale unde reaua-credință, cancanul, minciuna și scandalul se alăturau pentru a-l înfiera pe Ulrike Meinhof (la rândul său jurnalist) și pe membrii Facțiunii Armatei Roșii, Heinrich Böll a devenit el însuși subiect de scandal și țintă a hărțuielilor presei și ale statului. În realitate, Böll nu a căutat să ia apărarea grupului Baader-Meinhof și nici nu a încurajat acțiunile lor violente; în ciuda faptului că acesta s-a legat strict de practicile jurnalistice viciate de la Bild-Zeitung, a ajuns să fie considerat un simpatizant al teroriștilor, urmând să între în atenția BND-ului.

Romanul lui Böll, scris cu răceala și impersonalitatea unui proces-verbal, dezvăluie limitele și iluziile libertății individuale într-un tânăr stat democratic bântuit de spectrul totalitarismului și tributar metodelor sale de represiune. Limitându-se la un stil cât se poate de plat, a cărei funcție este strict aceea de a raporta evenimentele în mod laconic, înlăturând tot ceea ce este superfluu (chiar și sângele lipsește din descrierea crimei), autorul creează un contrast izbitor între senzaționalismul gălăgios, vulgar al JURNALULUI (majusculele îi aparțin) și banalitatea faptului real. Asistăm, prin ilustrarea mașinațiilor lipsite de scrupule ale JURNALULUI, la tortura morală și la dezumanizarea progresivă a Katharinei: deși textul este în întregime lipsit de notații de factură psihologică, cititorului fiindu-i blocat accesul la gândurile protagonistei, se poate constata că odată ce investigațiile repetate, amenințările, iscodelile și insinuările impertinente ale anchetatorilor și ale jurnaliștilor, precum și titlurile din ce în ce mai calomnioase din ziar se multiplică, ceva se surpă în această femeie definită de aderența sa maniacală la rutină. Atunci când este smulsă din programul care-i ordona viața și care preîntâmpina accidentalul, Katharina devine o bombă cu ceas, o bombă artizanală fabricată în mod ironic de chiar acea instituție care se fălea cu cruciada purtată împotriva teroriștilor și a tuturor dușmanilor statului democratic german.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii

septembrie 20th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (20-26.09.2021) este “Au fost odată două oraşe: New York şi Bucureşti la 1900″ de Mariana Neţ, prefaţă de Georgeta Filitti (Bucureşti, Corint, 2021, 398 pagini). O carte a cărei lansare la Târgul de carte şi muzică Libris din martie 2021 am urmărit-o cu atenţie şi pe care mi-am dorit să o cumpărăm pentru bibliotecă. Volumul este disponibil la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi Filiala nr. 5 (Griviţei).

Cartea se ocupă de procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate, filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile, fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung!

“Această carte este o excursie în trecut. Ea spune povestea orașelor New York și București în perioada dintre 1865 și 1914 și arată că, într-o vreme în care majoritatea așezărilor urbane din Europa și din cele două Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul și Bucureștiul erau profund diferite în aparență, dar destul de asemănătoare, în esență, ca stiluri de viață. În ambele orașe, locuitorii din clasa de mijloc scăpau treptat de complexe, se mândreau cu urbea, cartierul și bucătăria lor. Adesea își onorau concetățenii merituoși, mulți donau pentru statui și edificii culturale, se bucurau de înființarea operei și a filarmonicii, își însușeau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau cărți poștale ilustrate, vedeau filme, călătoreau cu tramvaiul și se plimbau pe trotuare (ce urmau să fie) asfaltate… Câțiva dintre ei vorbeau la telefon. Toți credeau în viitor și se implicau în a-l aduce mai aproape.” (Mariana Neț)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+84aa9811c0a801143bf3dd4100a0dab6&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

George Coşbuc – 155 de ani de la naştere

septembrie 20th, 2021 Fără comentarii

Poetul, traducătorul şi publicistul George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou (judeţul Bistriţa-Năsăud), într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil din cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai preotesei Maria.

Îşi petrece copilăria pe plaiurile natale, în lumea mirifică a satului românesc, învăţând să citească de la vârsta de 5 ani. Va urma cursurile gimnaziale frecventând şi şedinţele societăţii de lectură „Virtus romana rediviva”. Fiindu-i stimulat gustul pentru literatură va publica primele creaţii în revista liceului năsăudean, pe care îl absolvă în anul 1884.

Nu va ţine cont de sfaturile părinteşti, de a îmbrăţişa slujirea preoţească, şi se înscrie, în 1885, la Facultatea de filosofie şi literatură a universităţii clujene. Abandonează, însă, cursurile, doi ani mai târziu, din motive de sănătate, întorcându-se acasă.

Revista sibiană „Tribuna”, la care el deja colabora, îi oferă un post în redacţie şi astfel va începe cea mai fertilă perioadă de creaţie coşbuciană. Va publica cele mai multe balade şi idile din volumul de debut (Balade şi idile, 1893), şi chiar o parte din poeziile cuprinse în al doilea volum publicat (Fire de tort, 1896).

În 1889 publică poemul Nunta Zamfirei, considerat una din capodoperele operei lui. Succesul răsunător obţinut îi atrage atenţia lui Titu Maiorescu. În urma invitaţiei acestuia, Coşbuc se stabileşte la Bucureşti. Colaborează la ziarul „Constituţionalul” (1890-1891), iar apoi lucrează ca funcţionar (până în 1893) în Ministerul Cultelor.

Publică, în anul 1902, al treilea volum de versuri, Ziarul unui pierde vară, în 1903 volumul de proză Dintr-ale neamului meu, iar în 1904 Cântece de vitejie.

Munca asiduă de traducător (Georgicele de Vergiliu, Odiseea de Homer, Divina Comedie de Dante, etc) i-a adus satisfacţii şi recunoaşterea unor calităţi de excepţie.
De asemenea, a fost redactor cofondator la mai multe reviste: „Vatra”, „Semănătorul”, care prin programul său va da naştere unui nou curent literar, semănătorismul, „Revista Literară” şi „Viaţa literară”.

A fost căsătorit (din 1895) cu Elena Sfetea şi au avut un singur fiu, Alexandru. Moartea acestuia, în 1915, va fi o mare lovitură pentru poet, grăbindu-i sfârşitul.

Se stinge din viaţă, la 9 mai 1918, în urma unei comoţii cerebrale, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în imitaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie…. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” va scrie Liviu Rebreanu la câteva zile de la moartea lui.

Microexpoziţia aniversară este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu şi cuprinde volume din opera lui George Coşbuc şi despre aceasta.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

septembrie 14th, 2021 Fără comentarii

Sărbătorind începerea şcolii, am ales un titlu potrivit perioade. Cartea acestei săptămâni este volumul “Altădată ştiam asta – Lucruri din şcoală pe care le-ai uitat” de Caroline Taggart (Bucureşti, Editura Publica, 2020, 175 pagini), disponibilă la filialele care au secţii şi carte pentru copii (2, 4, 5 şi 6).

“Altădată știam asta – Lucruri din școală pe care le-ai uitat” este o carte utilă, educativă și amuzantă și vine în sprijinul tuturor celor care doresc să-și amintească lucruri pe care le-au învățat în școală.

Îți amintești cum acționează fotosinteza? Dar cum se rezolvă sistemele de ecuații? Mai știi numele surorilor Bennet din Mândrie și prejudecată?

Autorul Caroline Taggart a descoperit două lucruri în timp ce scria această carte: toată lumea fusese la școală și toți uitaseră lucruri complet diferite. Această carte utilă conține informațiile pe care le-ați învățat la școală, dar este posibil să nu vi le amintiți complet sau cu acuratețe. Acoperind o varietate de subiecte, cartea conține cele mai importante teorii, ecuații, fraze și reguli pe care le-am învățat cu toții cu ani în urmă.

Îți va stârni memoria cu informații interesante pe care le-ai învățat în școală și vei redescoperi domenii precum istorie, cultură generală, religie, geografie, chimie sau literatură. Plină de umor, dar profundă, cartea adună la un loc informații, date, cifre și formule pe care ni le mai amintim doar vag din școală și cu siguranță că te va face să exclami ‘Altădată știam asta!’.

”O minune în șapte capitole care cuprinde tot.” (The Scotsman)

”O carte de căpătâi utilă, amuzantă, educativă… Toată lumea va dori să se cufunde în lectura ei.” (Tribune Magazine)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+d1d648d3c0a8011471f48cd6027ea631&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,