Arhivă

Post Tăguit cu ‘biblioteci publice’

Expoziția de carte Ziua internațională a pisicii – 8 august

Începând din 2005, la inițiativa unor organizații pentru drepturile animalelor, această zi se sărbătorește pentru a crește gradul de conștientizare al oamenilor față de nevoile micilor feline și pentru a lupta împotriva neglijențelor și abuzurilor împotriva acestora. În această zi se organizează cursuri despre cum se îngrijesc și se dresează aceste animale de companie, iar oamenii sunt încurajați să adopte o pisică.

Au scris despre pisici:

Hippolyte Taine: I-am studiat temeinic pe filosofi şi pe pisici. Înţelepciunea ultimelor e infinit superioară.

Sir Walter Scott: Pisicile ţin de-o speţă misterioasă. Spiritul le este străbătut de mult mai multe lucruri decât credem.

Jules Renard: Culmea calmului e o pisică tolănită.

Victor Hugo: Dumnezeu a inventat pisica pentru ca oamenii să aibă în casă un tigru pe care să-l mângâie când vor.

Anonim: Paradisul e o deşertăciune dacă pisicile-mi nu sunt acolo, ca să mă-ntâmpine când am a-i trece pragul.

Lady Sydney Morgan: Puiul de pisică, făcând salturi şi tumbe nostime de tigru mic, e infinit mai amuzant decât o jumătate, baremi, din oamenii cu care eşti constrâns să convieţuieşti pe lumea asta.

Jean Cocteau: Dacă-i prefer câinelui pisica, e întrucât nu se cunoaşte genul pisică poliţistă.

Michel de Montaigne: Când mă ţin de şotii cu pisica, cine ştie dacă n-o amuz eu pe ea, mai mult decât altminteri.

Olivier Herford: Pisică: leu pitic cu drag de şoareci, care detestă câinii şi patronează fiinţele umane.

Mark Twain: Între toate creaturile lui Dumnezeu, una singură nu-i de ţinut din scurt: pisica.

Theophile Gautier: Dacă eşti demn de afecţiunea ei, o pisică are să-ţi fie prietenă fidelă, dar sclavă niciodată.

Ira Lewis: Deosebirea dintre un câine şi-o pisică? Cel dintâi cugetă într-ast fel: Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zei. A doua cugetă şi ea: Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zeu.

Alberto Giacometti: Într-un incendiu, între un Rembrandt şi-o pisică, eu aş salva pisica.

Claudio Magris: Pisica nu face nimic: ea este şi atât. Ca regii.

Proverb italian: O casă fericită este una cu o pisică, cel puţin.

Notă: Citatele au fost culese din Mic tratat de pisicologie: Bucăţi feline în felii strânse la un loc de Şerban Foarţă. Bucureşti: Humanitas, 2008

La începutul lunii august, colega noastră Mariana Caloinescu de la Secția de Împrumut a organizat o expoziție de carte despre pisici din fondul secției.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Ştiri despre bibliotecarii din bibliotecile publice din judeţul Braşov şi performanţele muncii lor

La începutul lunii iulie 2020, Filiala ANBPR Braşov a decernat premiile sale bibliotecarilor merituoşi pentru activitatea din anul 2019, una dintre atribuţiile sale fiind aceea de a identifica, recunoaşte, recompensa şi promova profesioniştii bibliotecilor. S-au acordat premii pentru bibliotecari la nivelul bibliotecii județene brașovene și la nivelul bibliotecilor publice din județul Brașov. Criteriile de alegere au fost următoarele: calitatea de membru al filialei şi competenţa profesională cu care şi-au îndeplinit sarcinile şi au contribuit la promovarea profesiei de bibliotecar şi a valorilor asociaţiei, depăşind atribuţiile strict cerute şi prevăzute de fişa de post şi norma zilnică de lucru, fiind creativi şi implicaţi.
Premiul şi Diploma de merit la nivelul Bibliotecii Județene Braşov a revenit lui Iulian Stoie pentru activitatea desfășurată în anul 2019.
Motivele alegerii rezidă în modul în care își îndeplinește munca. Aflat în prima linie a bibliotecii, Iulian Stoie este prima persoană de contact pentru utilizatorii bibliotecii. Amabil, prompt, atent, oferă informații precise, îndrumă, instruiește și îi orientează profesionist pe cititori. Cunoscător atât al legislației, cât și al mecanismului de funcționare a bibliotecii, este prima persoană care decide triajul și reacționează îndată la nevoile utilizatorilor, apreciază corect problemele și trimite acolo unde trebuie, economisind timpul cititorilor, tratându-i egal și politicos. Harnic și săritor, se implică și își asumă sarcinile suplimentare care se ivesc. Pe scurt, în relația bibliotecii cu utilizatorii, Iulian Stoie este interfața prietenoasă a unui bibliotecar profesionist și căruia, dincolo de deontologia profesională, îi place ce face și pune suflet, depășind granița politeții profesionale și fiind alături de public. Am putea să socotim că este întruchiparea relațiilor noastre cu publicul.
Obișnuiește să citească despre profesie, este informat și la curent cu ce se întâmplă în domeniu. Tot el hotărăște la ce colegi să apeleze ca să ajute utilizatorii, să folosească resursele și expertizele lor. Este receptiv la conjunctură, o calitate rară care face să semnaleze situațiile și problemele din bibliotecă. Puțini oameni dețin calitatea de a comunica asertiv lucruri incomode, iar Iulian are acest merit de a spune lucrurilor pe nume fără să rănească pe cineva, cu singura intenție de a face să meargă lucrurile bine. Este diplomat, dar capabil să fie ferm, evitând însă să fie tăios. A participat, în măsura posibilitatilor, fără să dezerteze de la post, la întâlnirile Filialei Brașov a ANBPR, și-a achitat conștiincios obligațiile, este solidar și un bun coleg, cu umor și zâmbitor.
Aceasta este motivația juriului care a acordat Premiul Filialei Brașov a ANBPR pe anul 2019 lui Iulian Stoie, ce i se cuvine cu prisosință și merită felicitări.
(Propunere și argumentare de Ruxandra Nazare)
Premiul şi Diploma de merit la nivelul bibliotecilor publice din judeţul Braşov
Câștigătoarea Premiului Filialei Brașov a ANBPR la nivelul bibliotecilor comunale pentru activitatea din anul 2019 este o persoană care îşi indeplineşte cu competenţă sarcinile profesionale, dar nu se limitează doar la atât, ci îşi depăşeşte cu mult atribuţiile de bază.
Continuând linia trasată de fosta doamnă bibliotecar Maria Munteanu, care permanent a încercat sa vadă cum poate ajuta comunitatea locală, şi actuala colegă păstrează acelaşi mod de lucru, încercând să se plieze pe nevoile utilizatorilor şi satisfăcându-le cat mai prompt. Este interesată de profesie, comunicativă, informată, încercând să ofere comunităţii din care face parte o bibliotecă publică deschisă şi accesibilă.
Este o fire creativă, implicată, cu înclinaţii pedagogice – biblioteca publică fiind amplasată în şcoală, a lucrat benevol cu copiii după orele de program, activând în program de after-school. Prin această activitate, a încercat să le stimuleze celor mici dorinţa pentru lectură şi cunoaştere citindu-le poveşti, jucând împreună diferite jocuri educative, ajutându-i la teme ori desenând.
Este plăcută, veselă, sociabilă, străduindu-se să cultive atent relațiile cu utilizatorii, încercând să aibă un dialog deschis cu aceştia, să descopere noi modalități de a păstra o legătură vie între bibliotecă și cititori.
Pentru toate aceste motive, precum şi pentru participarea constantă la întâlnirile profesionale, Premiul Filialei Brașov a ANBPR la nivelul bibliotecilor comunale pentru activitatea din anul 2019 se decernează doamnei Diana Boriceanu de la Biblioteca Comunală Sânpetru.
(Propunere și argumentare de Crina Buştenaru)
Premiul onorific şi Diploma de merit
Filiala Brașov a ANBPR are bucuria și plăcerea de a premia onorific bibliotecile publice implicate în proiectul Code Kids în anul 2019, în semn de prețuire pentru munca și devotamentul arătat de bibliotecari față de bibliotecă, utilizatori și, în mod special, față de echipele Code Kids. Bibliotecile publice premiate sunt cele din Codlea, Dumbrăvița, Mândra, Racoș, Râșnov şi Braşov (Filiala 5). Le felicităm cu căldură pe colegele bibliotecare, asigurându-le că suntem mândri de ele, de activitatea și reușitele lor. Este motivul pentru care credem că merită să le recompensăm onorific și avem speranța că vor inspira și stimula si pe alți colegi să le urmeze exemplul.
(Propunere și argumentare de Ruxandra Nazare şi Crina Buştenaru)

Tot în luna iulie bibliotecarii brașoveni au concurat pentru Școala de vară pentru noii bibliotecari a ANBPR (Asociația națională a bibliotecilor publice din România), ediție online, și au câștigat, Brașovul având două persoane înscrise la această instruire: Anca Silvia Taflan de la Biblioteca publică din comuna Mândra și Diana Cristea de la Biblioteca Județeană Brașov. Cursul a început în 3 august și a durat până în 7 august, o perioadă intensă în care bibliotecarii români au aflat noutăți și inovații din domeniu și au fost provocați să creeze la rândul lor servicii noi de bibliotecă în întâmpinarea nevoilor comunităților lor. Vom reveni cu informații noi în ce privește rezultatele concrete ale instruirii.

Tot săptămâna trecută, mai precis joi, 6 august 2020, s-a desfășurat webinarul intitulat Împreună online: Utilizarea practică a resurselor educaționale deschise – Recomandările UNESCO, susținut de echipa care a cooperat la elaborarea lucrării Guidance on Open Educational Practices during School Closures: Utilizing OER under COVID-19 Pandemic in line with UNESCO OER Recommendation sub egida UNESCO, lansat în engleză în luna mai și disponibil acum și în limba română. LA webinar a participat ca invitată și colega noastră Melania Luana Butnariu de la Secția pentru copii și tineret a bibliotecii noastre. Detalii mai multe pe https://copiibrasov.wordpress.com/2020/08/05/impreuna-online-utilizarea-practica-a-resurselor-educationale-deschise-recomandarile-unesco/

În sfârșit, în cursul acestei săptămâni va avea loc un eveniment care vorbește despre experiența bibliotecilor publice în proiectul COLIBLITE. Este vorba de un webinar care va avea loc miercuri, 12 august 2020, între orele 11,00-13,00 și în care colega noastră, Melania Luana Butnariu, va vorbi despre Informațiile false și impactul lor. Amănunte suplimentare la http://anbpr.org.ro/wp-content/uploads/2020/08/Anunt_Eveniment-public_COLIBLITE-1.pdf

Felicitări tuturor bibliotecarilor noștri care s-au făcut remarcați prin munca și devotamentul lor și îi asigurăm că ne mândrim cu ei!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Săptămâna aceasta ne-am oprit asupra unei fantezii urbane inteligente și captivante, Casa de iarnă de Ben Guterson, primul volum al trilogiei cu acelaşi nume.

Casa de Iarnă este hotelul plin de secrete şi oaspeţi bizari al venerabilului domn Norbridge Autumnal, unde Elizabeth, o fată superdeşteaptă, pasionată de şarade şi jocuri de cuvinte, ajunge să-şi petreacă vacanţa. Împreuna cu noul ei prieten, Freddy, Elizabeth explorează toate cotloanele hotelului şi mai cu seamă biblioteca uriaşă, unde găseşte, consemnate incifrat, pagini din istoria cel putin ciudată a locului. Cu ajutorul unei carţi magice, fata începe să dezlege mister după mister şi descoperă ca viaţa ei şi trecutul familiei lui Norbridge sunt inexplicabil legate. Şi, pentru ca şirul coincidenţelor nu se opreşte aici, Elizabeth este singura care poate să ridice blestemul ce apasă asupra Casei de Iarnă şi să arunce-n aer toate enigmele care o înconjoară.

“O carte numai bună pentru toţi cei pasionaţi de puzzle-uri şi jocuri de cuvinte, amintind de biblioteca domnului Lemoncello şi de Pseudonymous Bosch.”

Lectură recomandată de bibliotecar!

Cartea este disponibilă la filialele cu fond de carte pentru copii nr. 1, 4, 5 și 6, ultima fiind Secția de carte pentru copii și tineret. Accesați cu încredere catalogul nostru online

http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+46a76fa2c0a8010a47fdbb2a00005d95&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Cartea engleză a săptămânii

Romanul “The Kite Runner” (“Vânătorii de zmeie”) al scriitorului american de origine afgană, Khaled Hosseini, este recomandarea noastră de lectură.

“Vânătorii de zmeie” (“The Kite Runner”) este o poveste despre prietenie si trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocităților prezentului. Schimbările uimitoare de situație fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stapânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește a fi firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relații, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsură ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se întrețes cu istoria Americii și cu cea tumultuoasă a Orientului Mijlociu.

Recomandare de lectură de colega noastră, Ana-Maria Lazăr de la Biblioteca engleză.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

“Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez” de Grégory Rateau, în traducerea lui Nicolae Constantinescu (Iași, Polirom, 2019) este alegerea noastră pentru săptămâna aceasta. Opțiunea nu este întâmplătoare, fiindcă volumul oferă surpriza și aventura descoperirii unei țări deopotrivă de către străini și români.

În general, străinii nu ştiu foarte multe despre România. Cunoştinţele lor se limitează la mitul vampirului din Transilvania şi la câteva generalităţi despre folclor. De obicei ignorată, dacă nu chiar dispreţuită de unii, România este obiectul multor prejudecăţi. De aceea, Grégory Rateau, de formaţie cineast, a vrut să-şi facă o idee proprie și să cunoască o țară nouă. A străbătut România de la Bucureşti până în zone rurale izolate, din pădurile Carpaţilor până pe plajele din Delta Dunării. Alături de el veţi descoperi lucruri uimitoare şi, poate, veţi privi România cu alţi ochi.

Din cuprins: Ultimul pălărier din Bucureşti ; Cimitirul Bellu ; Pădurea cu hohote de plâns ; Baletul insectelor ; Un mic colţ de rai ; Chilia părintelui Arsenie Boca ; Prietenia franco-română ; Casa scriitorului George Călinescu ; Ultima baie de la miezul nopţii ; În stradă ; Ziua porcului.

Lectură recomandată de bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+f7831047c0a8011472d58ae903819112&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea engleză a săptămânii

“The Beekeeper of Aleppo” (“Apicultorul din Alep”) este romanul scriitoarei britanice de origine cipriotă, Christy Lefteri, pe care am ales să o propunem cititorilor noştri.

Nuri este apicultor, iar Afra, soția sa, este artistă. Dimineața, Nuri se trezește o dată cu prima chemare la rugăciune, apoi se duce la stupii săi aflați într-un încântător peisaj rural. Afra își vinde în piața orașului picturile în culori paradisiace. Trăiesc o viață simplă, dăruită cu bucuria familiei si a prietenilor, pe dealurile frumosului oras sirian Alep, până când tragedia îi lovește. Când tot ce iubesc este distrus de razboi, Nuri știe că nu au de ales decât să ia drumul refugiului. Dar scăparea din Siria apocaliptică nu va fi ușoară.
Călătoria spre Turcia, apoi, prin Grecia, către Marea Britanie este o trecere prin infern – prin infernul evocării continue a trecutului recent și prin infernul condției actuale de refugiat. Ceea ce îi dă putere lui Nuri este gândul că, la capătul drumului, îl așteaptă vărul său, Mustafa, cu care va reconstrui, din ceea ce le-a rămas, viața tihnită de altădată, pe meleaguri străine.
“Apicultorul din Alep” este un roman de o actualitate acută, care ne solicită din plin empatia. Totodată, este un avertisment că nimic nu este pe veci garantat, că, într-o clipă, viața cea mai pașnică și mai obișnuită poate fi zdruncinată din temelii.

Cartea este tradusă şi în limba română şi a apărut în acest an la Editura Litera. Biblioteca Judeţeană Braşov are volumul atât în versiune engleză, cât şi română. Vă aşteptăm să citiţi recomandările noastre de noutăţi editoriale!

Recomandare de lectură de bibliotecar Anamaria Lazăr, colega noastră de la Biblioteca engleză.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Romanul “Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu este alegerea noastră în această săptămână. Iată ce scrie autoarea despre volum:
“Eu cred că autorul vede realitatea cu anumiţi ochi înainte de a se apuca să scrie o operă, proces invers pentru cititor. Un anumit fel de viaţă îl duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatură, în care este foarte greu să stabileşti cât la sută este rezultat al realităţii şi cât al interpretării ei. Dozajul lor depinde – cred eu – în primul rând de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea în metaforă. Cu cât această capacitate este mai mare, cu atât elementul real din viaţa de toate zilele a scriitorului va transpărea mai puţin în operă. Un adevărat roman este un amestec de realitate şi de ignorare a ei. Un personaj devine ‘real’ în literatură – presupunând că a avut un model în viaţa reală – doar după ce scriitorul, descompunându-l, anihilându-l, l-a recreat în retortele minţii şi la flacăra imaginaţiei sale. Oricît de extraordinară ar fi ‘realitatea’ unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma în artă. În ‘Arta conversaţiei’, ‘adevărate’ – în sensul realităţii stricte, al realităţii naratorului – sunt doar fundalul istoric şi sensul relaţiilor sociale pe care le-a determinat’.
Recomandare de lectură de bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+82751d59c0a80866236f598b015c2e9d&operator=OR

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Recomandare de lectură – O carte despre trecut și prezent

“Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay este cartea aleasă pentru azi. Volumul pornește de la o anchetă: în mai 2002, Julia, o jurnalistă americană stabilită la Paris și căsătorită cu un francez, primește sarcina de a scrie un articol despre razia poliției franceze în rândul evreilor în iulie 1942, la 60 de ani de la acest tragic eveniment. Misiunea primită devine în sine o descoperire a tragediei lui Sarah, fetița evreică de 10 ani ce locuise înainte în apartamentul familiei. Cartea relatează pe două planuri, paralele, dar conectate, povestea supraviețuirii lui Sarah și străduințele Juliei de a descoperi destinul lui Sarah, efectul dramei pentru familiile care au ascuns un secret dureros pentru toți. Investigația jurnalistei este doar un pretext pentru o poveste emoționantă despre un subiect, uneori tabu, din istoria francezilor. Volumul a devenit un best sellers, grație atât temei, cât și stilului scriitoarei, ce ține cititorul cu sufletul la gură, fără să se dezlipească o clipă de pagini, până la terminarea cărții. O carte despre trecut și prezent, despre refuzul de a vorbi al victimelor și despre nevoia de a cunoaște adevărul, atât ca terapie personală cât și pentru a putea avea un viitor. Lectură recomandată de bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

SITUAȚIA BIBLIOTECILOR PUBLICE ȘI ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL ÎN JUDEȚUL BRAȘOV

februarie 7th, 2020 Fără comentarii

Pe măsură ce anii trec observăm o situaţie tot mai îngrijorătoare. Din 2011 echipa bibliotecii citește săptămânal la Spitalul judeţean de copii din Braşov. Remarcăm pe teren cum scade știința de carte, copiii recunosc cu greu literele, iar ceea ce este mai grav și ne intristează, crește diferența dintre oraș și sat. Câștigă teren cultura orală în dauna cititului ceea ce conduce la deosebiri și există o relație directă între lipsa de performanța la citit și absența bibliotecii publice în comunitățile de unde provin tinerii respectivi. Invers, localităţile dotate cu biblioteca publică deservită de un bibliotecar dinamic înregistrează performante educaționale, economice și sociale. Exemplele de la Dumbrăvița, Mândra, Codlea, Râșnov, Făgăraș arată cel mai bine rolul bibliotecilor publice în comunitățile educate.

O întâmplare petrecută la Spitalul de copii este ilustrativă. Joi, 8 august 2019, am fost la spitalul de copii şi am citit la secţia de Chirurgie. Au fost trei copii: unul de clasa I, vârsta 6 ani, care mi-a spus de la început că poate citi literele, din Braşov probabil, unul de 5 ani, care nu a ştiut să spună unde locuieşte şi un copil mai mare, de 10 ani, clasa a IV-a, dintr-o comună dincolo de Poiana Mărului. Am citit Mog, o pisică uitucă de Judith Kerr. Este o carte cu texte scurte şi ilustraţii, distractivă şi instructivă. Am citit, le-am arătat desenele de la fiecare pagină, am întrebat şi discutat. Copiii au fost în general atenţi, povestea i-a atras, ţineau minte ce se întâmplă, răspundeau, observau desenele. Întâlnirea de citit poveşti s-a desfăşurat bine. Însă un moment m-a descurajat complet. Ştiu din experienţă că uneori copiii mai mari vor să citească ei, le este ruşine că le citeşte altcineva şi vor să arate că pot şi ei. Cu gândul acesta, l-am întrebat pe copilul mai mare dacă ar vrea să citească. Era isteţ, receptiv, observa atent şi răspundea bine. Nu a vrut să citească, m-a refuzat. Eu am citit mai departe, dar la următoarea pagină l-am invitat să citească numele pisicii, MOG, dintr-o ilustraţie, era scris pe farfuria de mâncare a pisicii. A avut dificultăţi să citească cuvântul scurt, spunea fără voce literele înainte. L-a ajutat copilul mai mic, de 6 ani, care de fapt a citit în locul lui.

Cazul este emblematic pentru diferența tot mai adâncă dintre sat și oraș. Cunoaștem situaţia bibliotecii publice din acea comună. Este o localitate fără bibliotecă publică funcţională. Biblioteca se află în centru, vizavi de primărie, în Căminul Cultural, la etajul I, lângă Centrul Papi. Dar majoritatea timpului este închisă, are cărţi vechi acoperite de praf şi computere nefuncţionale. Bibliotecara a absolvit Asistenţa Socială şi se ocupă în Primărie în primul rând de asistenţă socială. Există bibliotecă publică pe hârtie, dar practic ea nu este activă. L-am întrebat pe copil dacă are bibliotecă în şcoală şi a răspuns că nu există bibliotecă şcolară. Copiii de acolo nu au ajutor la citit fiindcă biblioteca publică nu este activă şi şcoala nu este ajutată de bibliotecar. Situaţia lecturii este foarte grea. Cred că acest copil, din cazul nostru, este viitorul adult necititor, bolnav de analfabetism funcţional, care nu va ştii să citească un anunţ de angajare, un act de plată a impozitelor, nu îşi va găsi de lucru, nu va fi independent, ci va fi abonat sigur al serviciilor de asistenţă socială.

Județul Brașov are biblioteci publice funcționale în 29 de localități urbane și rurale. Alte 29 de localități nu au biblioteci publice sau nu sunt funcționale: Predeal, Rupea, Zărnești, Augustin, Beclean, Bod, Bunești, Cața, Cincu, Comăna, Crizbav, Fundata, Hărman, Holbav, Jibert, Lisa, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca Veche, Șinca Noua, Șoarș, Tărlungeni, Teliu, Ticuș, Ucea de Jos, Ungra, Viștea de Jos.

Cred că soluţia este una integrată, prin care autorităţile, de la Biblioteca Judeţeană Braşov şi şcoli la administraţia locală şi judeţeană şi până la cele centrale (prefecturi, ministere, guvern, preşedenţie) să accepte şi să considere cititul o abilitate de viaţă, iar biblioteca publică o instituţie de bază a lecturii, informării, educaţiei permamnente şi culturii oricărei comunităţi. Este nevoie de o colaborare între toate nivelele. Bibliotecarii nu pot răzbi singuri în combaterea analfabetismului funcţional, de fapt a analfabestismului în creştere, întreaga societate trebuie să susţină şi să transmită semnalul că educaţia este o valoare preţuită social.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.8/5 (5 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Expoziţia Designul lecturii

decembrie 9th, 2019 Fără comentarii

În cadrul Sciefest – Festival de ştiinţă şi industrii creative, Biblioteca Judeţeană Braşov a lansat Concursul de design cu tema Mobilier pentru o bibliotecă publică, etapa creaţie, în 11 septembrie 2019.

Concursul a avut în vedere proiectarea unor “corpuri de lectură”, concepute fie ca ansamblu integrat (scaun și masă de citit, împreună cu corp de iluminat, ceas etc) fie ca piese individuale. Designerii aveau libertatea să proiecteze un mobilier SMART, care să integreze componente sau echipamente inteligente, să aleagă structuri și culori inovative și materiale eco-prietenoase, să acorde atenție unor poziții de ședere-lectură neconvenționale.

Cerința obligatorie era ca designul propus să sugereze ambianța adecvată pentru citit, să trimită la ideea de bibliotecă a viitorului, să fie comod, fezabil, practic, sigur, durabil și să creeze o atmosferă specifică lecturii. Totodată materialele puteau fi diverse: lemn, carton și hârtie, plastic, metal, textile, sticlă, pe cât posibil reciclabile.

Concursul s-a deschis tuturor persoanelor creative preocupate de design: elevi și studenți la secții de design ale liceelor și instituțiilor de arte, absolvenți, masteranzi și doctoranzi ai facultăților de arhitectură, arte, design, ingineria lemnului, arhitecți, designeri, artiști plastici interesați de design, antreprenori și inițiatori de start-up-uri și makerspace-uri. Pentru mai multe detalii vezi regulamentul http://blog.bjbv.ro/?p=4956

La invitaţia bibliotecii judeţene braşovene, au răspuns 6 creativi braşoveni, cu pregătire diversă (designer, arhitect, elevi şi absolvenţi ai Liceului vocaţional de arte plastice Hans Mattis Teutsch, iniţiatori de start-upuri). Formaţia proprie şi-a pus amprenta asupra proiectelor propuse care sunt foarte diferite şi oferă soluţii variate. Juriul, format din specialişti din domeniu şi din bibliotecă, a evaluat nu atât de multe proiecte, dar felurite ca abordare.

Proiectul Refugii pentru lectură, designer Robert Niculescu, a câştigat Premiul I prin propunerea unui mobilier modular, flexibil, adaptabil contextului. Muzeul cărţilor este titlul proiectului ce a câştigat Premiul II şi este propunerea unei absolvente a liceului braşovean de arte, Paula Alina Teodorescu, azi studentă la filologie. Acest proiect se axează pe sediul central al bibliotecii din Livada Poştei şi propune o reorganizare a sălii de lectură, secţiei de împrumut şi a parcului din spatele bibliotecii. Viziunea ei artistică include un ansamblu, iar conceptul şi memoriul tehnic explică alegerea titlului şi a soluţiilor de mobilier. Din partea bibliotecii, se cuvine să remarcăm că acest proiect aparţine unei cititoare pasionate. Premiul III a revenit unei firme de arhitectură, proiectul fiind semnat de arhitecta Alina Grigorescu, aplicat noului spaţiu de la Agrement, sub Tâmpa şi avansând o soluţie de amenajare şi decoraţiuni interioare pentru un sediu diferit. Menţiunea a fost acordată proiectului Concept Corp de bibliotecă a tinerei eleve Daiana Bogdan de la Liceul vocaţional de arte plastice H. Mattis Teutsch.

Rămase în afara concursului au fost două proiecte Ceas literar, proiectant Tudor Petrican şi Mobilierul multifuncţional Ridmour al inovatorului şi creativului tânăr Alexandru Ailioaie (care a fost trimis tardiv). Primul dintre ele lua în considerare spaţiul Filialei nr. 5 a bibliotecii, situat pe Bd. Griviţei, venind din partea unui cititor pasionat şi creativ în materie de ceasuri, în timp ce al doilea a propus un fotoliu multifuncţional, cu mai multe poziţii, putând fi utilizat ca birou, masă de lucru, cu spaţiu de depozitare cărţi şi bagaje. Dincolo de caracterul personal şi perspectiva diferită a fiecărui proiect, trebuie să observăm că întâlnim şi aspecte similare între proiecte, detectabile, de pildă, la nivelul practic al compartimentelor pieselor de mobilier pentru cărţi şi obiecte personale.

Câştigătoare sau nu, toate proiectele au fost expuse în expoziţia intitulată Designul lecturii, vernisată pe 25 noiembrie 2019, găzduită în spaţiul ART onezero (Strada Lungă nr. 100). Cele 6 proiecte pot fi văzute în selecţia expoziţiei şi pot fi consultate în întregime în mapele aflate la dispoziţia publicului vizitator. Câteva piese modulare din proiectul clasat pe locul I au fost tipărite la imprimanta 3D a bibliotecii şi se află în expoziţie. Programul de vizitare este luni, miercuri, vineri – 14,00-16,00, marţi şi joi – 17,00-19,00. Până vineri vă aşteptăm la ART onezero să vizionaţi proiectele!

Concluziile acestei prime ediţii a concursului vizează faptul că este nevoie de o asemenea competiţie, evident una care să includă şi etapa de prototipare, cu bugetul aferent, lansată şi anunţată din timp. Reacţia specialiştilor în design şi decoraţiuni interioare din mediul braşovean a fost încurajatoare, un concurs dedicat unor preocupări tradiţionale (dispunem de industria lemnului, de silvicultură, de instituţii artistice, de expertiză) fiind binevenit. A doua concluzie clară desprinsă din această primă experienţă este necesitatea de a crea o secţiune specială pentru debutanţi, pentru a stimula creativitatea tinerilor, a-i încuraja să concureze şi a răsplăti efortul lor. Din partea bibliotecii, intenţia este să lanseze şi alte concursuri adresate atât designerilor de produs, cât şi creatorilor de animaţie de film şi de ce nu? de jocuri video, pe baza poveştilor şi imaginilor din documentele şi manuscrisele bibliotecii. Aceasta este una dintre ambiţiile de viitor, pe care sperăm că o vom realiza.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)