Strategia de dezvoltare a sistemului judeţean de biblioteci publice

În data de 14 mai a.c. Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov anunţa un eveniment deosebit de important pentru comunitatea braşoveană: lansarea oficială a procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare a sistemului judeţean de biblioteci publice, ca parte integrantă a strategiei de dezvoltare a judeţului.

Dincolo de beneficiile importante pentru membrii comunităţii pe care le aduce o strategie coerentă de dezvoltare a unei instituţii, cu atât mai mult a unui sistem, care asigură tuturor membrilor săi accesul liber şi gratuit la informaţie şi educaţie nonformală, aşa cum este biblioteca, însemnătatea evenimentului a constat şi în faptul că pentru prima dată o instituţie publică de cultură a invitat toţi actorii comunităţii (administraţie publică, societate civilă, mass media, agenţi economici) la un dialog transparent, pentru a trasa, împreună, direcţiile de dezvoltare ale comunităţii din punct de vedere informaţional, educaţional şi socio-cultural.

Următoarea etapă a procesului de planificare participativă a constat în organizarea atelierului de lucru din perioada 24-25 iulie 2013. Alături de profesionişti ai domeniului din judeţ şi din ţară (Dumbrăviţa, Rupea, Cluj, Covasna şi Gorj) şi de reprezentanţi ai primăriei, ai consiliului judeţean, ai administraţiei publice din judeţ (Dumbrăviţa, Hălchiu), ai Agenţiei Metropolitane şi Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, de organizaţiile cu cel mai mare impact în comunitate: Grupul de Iniţiativă Locală Corona, Asociaţiile Slow Food şi Colors, de reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, pe baza unei analize laborioase a mediului intern şi extern, au fost definite misiunea şi viziunea sistemului judeţean de biblioteci publice şi obiectivele generale şi specifice ale acestuia.

În prezent, ne aflăm în momentul de colectare a fişelor de proiect în baza cărora vom stabili şi elabora împreună cu partenerii noştri planul de acţiune.

Întregul proces este susţinut de programul Biblionet.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (8 votes cast)

Cartea astăzi – Cine şi ce mai citeşte?

Atelierul de idei vă invită la o nouă întâlnire în care se va discuta despre carte şi lectură, temă ce ne interesează pe toţi:

Asistăm fără nici o îndoială la începutul sfârșitului unui ciclu cultural. Cartea nu face nici ea excepție, trecând printr-un proces de transformare de la tiparul clasic către formatul electronic. În această atmosferă de schimbare a unei paradigme culturale se nasc câteva întrebări pentru spațiul românesc al cărții.
Cine și cât mai citește astăzi în România? Care este situația editurilor românești? Sînt ele pregătite pentru a face trecerea de la un format (hârtie) la altul (digital)? Care este situația autorilor români? Cine și cât îi publică?
Acestor întrebări și altora care se vor naște în timpul discuției vor încerca să le răspundă invitații nostri.
Întâlnirea este realizată în parteneriat cu Facultatea de Litere – Brașov și Librăria Okian.

Participă: ANDREI BODIU – prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Brașov

ADRIAN LĂCĂTUȘ – conf. univ. dr., decan al Facultății de Litere, Brașov

FLORIN IFRIM – Librăria Okian

Întâlnirea va avea loc pe data de 5 iulie 2013, ora 19:00, într-un spațiu deosebit, TERROIRS – BOUTIQUE DU VIN (Str. Postăvarului, nr. 2, colț cu Diaconu Coresi).

http://visumbrasov.org/event/atelierul-de-idei-cartea-astazi-cine-si-ce-mai-citeste/

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Invitaţie Atelierul de idei

O nouă ediţie a Atelierului de idei, iniţiativă a celor de la asociaţia Visum pentru educaţie şi cultură, are ca invitat pe actorul Marius Cisar, ce va împărtăşi trăirile sale despre W. Shakespeare, dramaturgul ce mereu ne cutreieră visele, iluziile şi sensibilitatea. O ediție cu frământări interioare, într-o continuă încercare de explicare a existenței umane, o călătorie prin simboluri, se întâmplă vineri, 28 iunie, de la ora 18.00, la Turnul Artelor din Brașov.

Iată şi versurile bardului britanic, în traducerea poetului braşovean Şt. Octavian Iosif, motiv suficient pentru a merge la Atelierul de idei:

„A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea.
Mai vrednic oare e să rabzi în cuget
A` vitregiei praștii și săgeți
Sau fierul să-l ridici asupra mării
De griji – și să le curmi? Să mori; să dormi,
Atât. Și printr-un somn să curmi durerea
Din inimă și droaia de izbeliști
Ce-s date cărnii; este-o încheiere
Cucernic de râvnit. Să mori, să dormi…
Să dormi visând, mai știi? Aici e greul,
Căci se cuvine a-cugeta: ce vise
Pot răsări în somnu-acesta-al morții
Când hoitu-i lepădat? De-aceea-i lungă
Năpasta. Astfel cine-ar mai răbda
A` lumii bice și ocări călcâiul
Tiran, disprețul omului trufaș,
Chinul iubirii-n van, zăbava legii,
Neobrăzarea cârmuirii, scârba
Ce-o zvârlu cei nevrednici celor vrednici,
Când însuși ar putea să-și facă seama
Doar c-un pumnal? Cine-ar răbda poveri,
Gemând și asudând sub greul vieții,
Cât teama a ceva de după moarte,
Tărâmul neaflat, de unde nimeni
Nu se întoarce, ne-ncâlcește vrerea –
Și mai curând răbdăm aceste rele
Decât zburăm spre alte neștiute.
Astfel mișei pe toți ne face gândul:
Și-astfel al hotărârii proaspăt chip
Se gălbejește-n umbra cugetării,
Iar marile, înaltele avânturi
De-aceea se abat din cursul lor
Și numele de faptă-l pierd. Tăcere!
Ofelia cea frumoasă! Fie-mi nimfă,
Păcatele-amintite-n ruga ta.”

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

Expoziţie de ilustraţie pentru copii

La ceainăria Ceai et caetera s-a deschis o expoziţie de ilustraţie pentru copii semnată de Agata Nicodim. Intitulată O lingură de fantezie, expoziţia grupează desene pline de imaginaţie, cu personaje fantastice. Mi-a atras luarea aminte o ilustraţie cu următoarea explicaţie Family is not a blood, it is a feeling/Familia nu înseamnă sânge, este un sentiment. Inteligente şi pline de umor, desenele celebrează copilăria. Vă recomand spre vizitare, merită văzută!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Recomandare articol revista Biblioteca

În nr. 4 al revistei Biblioteca din acest an, doamna Vera Osoianu, director adjunct Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, semnează un consistent articol despre Marca bibliotecii: balanţa dintre carte şi informaţia electronică. Concluzia studiilor şi cercetărilor efectuate pe utilizatorii bibliotecilor este următoarea: cartea este identificată în imaginea publică drept marca definitorie, constantă şi stabilă a bibliotecii. Citiţi articolul, merită toată atenţia!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

1 iunie pentru părinţi

Colegele noastre, Valentina şi Alina, de la Secţia de împrumut au făcut o expoziţie de carte despre copii, cu ocazia Zilei internaţionale a copiilor – 1 iunie. Sunt volume lămuritoare pentru copii, însoţite de citate şi sfaturi utile, decupate din hârtie colorată. Am citit mai multe sfaturi şi am reţinut mai ales acela despre timpul dedicat şi petrecut cu copilul tău, timp de calitate, în care vorbeşti şi în care inima celui micuţ se deschide, simţind că este ascultat şi că găseşte mereu atenţie. Învăţaţi de mici să vorbească despre lucruri mărunte, câdn vor fi mari vor şti să mărturisească şi lucruri grave, având încredere în părinţi. Fiţi confidenţii copiilor voştri! spune această expoziţie inspirată. Iar expoziţia cu semnele de carte desenate de elevii Clasei Pregătitoare A – Şcoala Generală nr. 6 Braşov ne arată cum puştii îşi închipuie şi simt ziua aceasta specială, alături de părinţi, de flori, jucării şi mai ales curcubeul ce aureolează raiul copilăriei lor.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Rămas bun!

iunie 5th, 2013 1 comentariu

Săptămâna trecută am pierdut cu toţii două persoane apreciate pentru ştiinţa lor, atât profesională, cât mai ales pentru simţul rar de a preţui timpul la adevărata lui valoare şi a trăi viaţa cu folos: profesorul Dimitrie Cazacu şi muzicologul Constantin Catrina. D. Cazacu avea un talent deosebit de a povesti, memoriile sale fiind savuroase. În fapt persoana sa întrupa mărturiile unei epoci, fiind purtătorul memoriei comunităţii. Deschis şi dornic de dialog, împărtăşea şi comunica cele cunoscute tuturor cu dărnicie. Muzicologul Constantin Catrina era un documentat şi rafinat cercetător, pasionat muzicolog, care şi-a făcut un crez din studiu. Am admirat mereu hărnicia dânsului, apelul permanent la surse, arhive, muzee şi biblioteci, acribia cu care se apleca asupra cărţilor şi tenacitatea studiului, întâlnindu-l mereu la bibliotecă. Cărţile, dicţionarele, enciclopediile erau consultate asiduu. Fin interlocutor, avea o aleasă purtare şi o infinită răbdare şi discreţie. Şi-a purtat cu demnitatea suferinţa şi boala. A fost un muzicolog apreciat şi un om între oameni. Caracteristice i-au fost profesionalismul şi omenia. Ne rămân de la dânsul numeroase studii şi cărţi, dar şi o vastă corespondenţă purtată cu specialiştii domeniului, pe care cu atenţie a aşezat-o în ordine şi cu generozitate a dăruit-o bibliotecii. Ne luăm rămas bun cu tristeţe de la dânsul! S-a dus într-un loc despre muzica căruia a scris şi unde se va însoţi cu muzica îngerilor.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Premii pentru elevii braşoveni

De la Centrul cutural italo-român din Milano primim următoarea ştire: Finaliștii români ai Premiului Internațional de Poezie de la Triuggio, ediția a XX-a, 2013

Duminică, 2 iunie 2013 la Triuggio, prestigioasa clădire istorică Villa Taverna, una dintre cele mai vechi clădiri lombarde, a găzduit ceremonia de premiere a finaliștilor din aproape 30 de țări ai Concursului Internațional de Poezie “Giovani e Poesia (Tinerii și Poezia), manifestare ajunsă la cea de a 22-a ediție, prin eforturile și strădania organizatorilor Centrului Internațional de Poezie din localitate, a promotorului acestui proiect, poetul Alessandro Villa.

Concursul este organizat de Centrul de Pozie și Tineret din Triuggio, cu patronajul Primariei orașului, Regiunii Lombardia, Provinciei Monza și Brianza, Banca Credito Cooperativo din Triuggio, a ziarului “Il Cittadino” din Monza, a revistei “Messaggero dei ragazzi” și colaborarea Centrului Cultural Italo-Român din Milano, editurii Prometheus din Milano. Premiul Internațional de Poezie s-a născut in anul 1991 ca un obiectiv al Centrului de Poezie și Tineret din Triuggio.

Incepând cu anul 2009, Centrul Cultural Italo-Român din Milano este partener și susținător al concursului în relația cu școlile și copiii din România și Republica Moldova.

În comunicatul emis de organizatori, la cea de a 22-a ediție a Premiului Internațional de Poezie, au participat un număr 690 autori con un total de 848 creații prezente în concurs.

Prezența străină a fost următoarea, după numărul de participanți: 50 autori din România, 22 din Bulgaria, 19 din Croazia, 13 din Republica Moldova, 8 din Albania, 7 din Maroc, 6 din India, și în număr de la doi la patru autori din: Irlanda, Pakistan, Peru, Polonia, Burkina Faso, Ucraina ed Etiopia, Marea Britanie, Lituania, Senegal, Columbia, Argentina, Germania, Grecia, Nigeria e Filippine, Serbia, Olanda, Rusia, Belgia, Israel, Egipt, Brazilia, cu un total de174 autori.

România a înregistrat și la această ediție una dintre cele mai mari participare între toate țările străine, cu un număr de 50 de creații ale copiilor, din orașe precum: București, Brașov, Galați, Baia Mare, Cugir, Focșani, Bacău, Suceava etc. fiind deja prezentă de mai mulți ani la acest concurs iar copiii români, premiați de-a lungul anilor la mai multe secțiuni. Și din Republica Moldova ca în fiecare an, sunt prezente creațiilor unor elevi sau tineri poeți.

Juriul alcătuit din 16 persoane: poeți, scriitori, profesori și jurnaliști italieni a acordat în cazul creațiilor copiiilor români și celor din Republica Moldova, mai multe premii la diferite secțiuni anunțate în cadrul concursului după cum urmează:

Între premiile de la secțiunile anunțate în concurs:

La secțiunea A până la 12 ani: Denisa Lepădatu din Galați.

La secțiunea C cu vârsta cuprinsă între 13 – 17 ani: premiul 1: Diana Laura Neohit din Brașov și premiul 4 cu mențiunea de onoare: Diana Ștefănescu, din Brașov.

La secțiunea D cu vârsta de la 18 ani – premiul 5 -mențiune specială: Sorina Gherghel din Cugir (Alba)

Între premiile speciale și diplomele atribuite de juriu, copiiilor din România și Republica Moldova:

– Premiul In memoria di Bruna Baroni-cel mai bun text dedicat mamei: Ada Peron din Focsani

– Premiul In memoria di Ettore Villa-cel mai tânăr autor: Doina Strulea din Criuleni (Moldova)

– Premiul In memoria di Eugenio Bentivegna- cel mai bun text al unui tânăr autor străin: Diana Laura Neohit din Brasov

– Premiul Miglior raccolta di giovane autore (Cea mai bună colecție de poezie): Miruna Ioana Rus din București

– Premiul Giovani Voci- Tinere voci: Diana Frumosu din Criuleni (Moldova), Alexandra Miriam Temneanu din Suceava, Alma Justina Mihalache Pătrășcan din Bacău, Adriana Prodan din Baia Mare (Romania)

– Diplomă specială: “Poesia e Vita”: Alexia Ghergan din București

– Premiul Andrea Negrotto Cambiaso: Doina Postolachi din Chișinău

– Premiul Scuola e Poesia – Colegiul Național “UNIREA” din Brașov

Centrul Cultural Italo-Român din Milano mulțumește tuturor copiiilor participanți fie în mod individual, fie în cadrul unor proiecte școlare, profesorilor care au colaborat din România cât și Republica Moldova, tuturor celor înscriși, care au dovedit interes, pasiune, talent dar și bucuria de a participa la un important concurs de poezie din Italia, în spiritul unei frumoase competiții.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

1 iunie 2013

La mulţi ani, dragi copii! Începând de astăzi, Secţia pentru Copii şi Tineret vă aşteaptă  în fiecare zi, să luaţi parte la activităţi noi, dar şi la cele pe care le-aţi îndrăgit.  Pentru toate gusturile şi vârstele:

- pe cei mai mititei dintre voi (3-6 ani) noul program SMS Preşcolar, care vă va          ajuta  să creşteţi mari şi frumoşi făcând zilnic mişcare alături de bibliotecarii secţiei şi de profesori de la Club Şcolar Sportiv Braşovia (perioada de inscriere 1 – 15 iunie 2013)

- pentru mezinii bibliotecii (7-10 ani) noi jocuri de strategie
- pentru liderii de vârstă (11-14 ani) un program de responsabilitate financiară aventuros, simplu, haios

Pentru toţi lectură, club Internet, joc şi voie bună!

Imagini de la deschiderea oficială a centrului de excelenţă aici.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

Conferinţa Biblio 2013 – selecţiuni

Suntem în focuri, pregătirile pentru conferinţa BIBLIO se apropie de finalizare. Câteva informaţii din programul conferinţei

Vineri, 31 mai 2013

9,40-10,10 Lansarea revistei Bibliotheque, numărul special dedicat bibliotecilor româneşti. Prezintă Hermina Anghelescu, Dragoş Neagu, Liviu Dediu, Philippe Levreaud, redactor şef

10,10-10,20 Prezentare de carte: Les bibliothèques en Europe: organisation, projets, perspectives. Frederic Blin (editor) (Paris, Editions du Cercle de la Librairie, 2013) şi ediţia specială a revistei Library Trends dedicat bibliotecilor din Europa de Est şi Centrală la 25 de ani după comunism (Hermina Anghelescu)

10,20-10,30 Recep Zogo, Prezentare şi film despre Balkan Libraries Union

Sâmbătă, 1 iunie 2013

11,00-11,30 Lansare de carte – Press, Propaganda and Politics: Cultural Periodicals in Francoist Spain and Communist Romania by Andrada Fătu-Tutoveanu and Ruben Jarazo-Alvarez (Cambridge Scholars Publishing House, 2013) incluzând studii de autori braşoveni

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: