Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 2nd, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Omul căzător”, romanul din 2007 al lui Don DeLillo, una dintre figurile marcante ale literaturii americane postmoderne, autor față de care mi-am mărturisit admirația când am recomandat și alte două romane de-ale sale, „Zgomotul alb” și „Punctul Omega”. Cartea poate fi împrumutată în varianta originală din limba engleză de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov.

Întâi a fost o umbră – ceva ca o săgeată argintie care a străpuns albastrul cerului unei dimineți de septembrie, aducând cu sine întunericul. Apoi au fost explozia și unda de șoc, urmate de flăcări și de o ploaie de cioburi și scrum. O pâclă grea, fetidă, duhnind a moarte și groază a cuprins tot centrul orașului. La scurt timp, a urmat și cel de-al doilea turn. Pe 11 septembrie 2001, istoria s-a oprit în loc, iar optimismul, vitalitatea exuberantă, încrederea în progres, mesianismul și simțul acut al propriului excepționalism, credința în forța inerentă de autoregenerare ale poporului american au fost scuturate din temelii și înlocuite de conștiința unei fragilități paralizante.

Romanul lui Don DeLillo despre atacurile teroriste de la Turnurile Gemene nu are nimic din monumentalitatea structurii narative a unui roman ca „Underworld”, care oferă una dintre cele mai lucide și cuprinzătoare panorame ale Americii din cea de-a doua jumătate a secolului trecut (în treacăt fie spus, coperta primei ediții a acestui impozant roman publicat în 1997 conține o fotografie alb-negru cu Turnurile Gemene tronând amenințător asupra unei biserici); autorul a evitat să disece pe mai multe planuri, cu minuția și erudiția-i specifice, dintr-o perspectivă demiurgică, ciocnirea violentă a forțelor sociale, politice, economice, culturale, istorice care au făcut posibilă o astfel de tragedie greu de imaginat chiar și pe teritoriul ficțiunii. Ceea ce frapează la romanul lui DeLillo este tocmai apolitismul și scriitura foarte bine temperată – aș fi spus chiar imperturbabilă, însă detașarea pe care DeLillo o adoptă printr-un limbaj atât de calculat cred că trădează mai degrabă un mecanism de autoapărare, un fel de filtru prin care scriitorul se poate apropia de aceste evenimente încă proaspete în memoria colectivă la momentul publicării și care vor continua să își facă întotdeauna simțite prezența, ca niște cicatrici indelebile pe fața Americii.

DeLillo nici n-ar fi putut scrie altfel despre 9/11 fără să cedeze la arhitectura complicată din „Underworld” în favoarea unei perspective mult mai intime, a unui acțiuni ce se desfășoară în mare parte în spațiul domestic, dar care are totodată meritul de a surprinde confuzia, trauma și vidul interior al unei întregi națiuni îndoliate. Keith, avocatul care a supraviețuit atacului din primul turn, și Lianne, fosta lui soție, la care se întoarce rănit, ca într-un fel de transă, în dimineața evenimentelor, ar putea fi oricare dintre oamenii care au trăit direct sau indirect evenimentele. Așa cum accidentul chimic dintr-un alt roman al autorului, „Zgomotul alb”, aruncă cetățenii unui oraș într-o stare catatonică, la fel și personajele din „Omul căzător” bântuie străzile, apartamentele, birourile, cazinourile într-un delir paranoic, fiindu-le afectate acele părți ale creierului răspunzătoare de inițiativă. Fără spirit de inițiativă, personajele nu fac decât să subziste la un nivel elementar, iar memoria – incapabilă să mai formeze noi amintiri și conexiuni, asaltată constant de imagini și simboluri ale atentatelor (așa cum sunt, de pildă, reprezentațiile de artă performativă ale unui bărbat care se leagă cu un ham și se aruncă de pe mai multe clădiri ale orașului) – devine o închisoare. Poate că, în fond, nici nu mai e vreo diferență între Keith, Lianne și pacienții cu Alzheimer pe care aceasta îi încurajează să scrie săptămânal scurte texte pe o temă dată: întocmai cum Lianne asistă întâlnire de întâlnire la dizolvarea identității pacienților sub influența bolii, tot așa asistă neputincioasă și la dezintegrarea propriei identități și a identității celor din jurul ei, cu toții niște apariții spectrale pe un fundal post-apocaliptic, amintind de cămașa plutitoare pe care Keith o zărește pe cerul fumegând după evacuarea turnului străpuns.

Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 1st, 2021 Fără comentarii

A venit rândul cărții „Nepovestitele iubiri – 7 minibiografii sentimentale” de Tatiana Niculescu, apărută la editura Humanitas, atât de așteptată de public, pe care biblioteca o are în mai multe exemplare, la Sala de lectură, Secția de împrumut la domiciliu, filialele 2 (cartier Noua – Strada Prunului 14), 3 (Strada Soarelui cu Calea București), 5 (Bd. Griviței) și secția de copii și tineret (strada Iuliu Maniu nr. 6).

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri sentimentale. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute. Astfel este prezentată cartea de editură.

Volumul Tatianei Niculescu cuprinde poveștile de iubire:

Nicolae şi Mathilde: O iubire interzisă
Constantin şi Eufrosina: Tragedia familiei Poroineanu
Sophie, mon amour: Prima iubire a unui adolescent precoce
Neaca şi Dimitri: Amor basarabean cu năbădăi
Frank şi Lisabetta: Un spion la curtea reginei Maria
Giovanetta şi Francesco: Misterul icoanei de la Sulina
Flora şi Samuel: Povestea uluitoarei doamne Baker

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+37fd46c67f0000011f7eb2760088e19e&operator=OR&_open=1

Categories: Cultura Tags: , ,

Expoziția Jurnal de călător

octombrie 29th, 2021 Fără comentarii

Trăim o perioadă dificilă, care ne limitează deplasările. În acest timp, cărțile și bibliotecile sunt alături de noi. Citind, călătorim pretutindeni, indiferent de locul unde ne aflăm. Expoziția organizată de colega noastră Nicoleta Grigoraș de la Secția de împrumut cuprinde relatări de călătorie. Selecția de titluri din colecțiile noastre este însoțită și de citate alese din amintirile și poveștile călătorilor, alături de care, noi cititorii, putem călători cu gândul și sufletul.

Iată citatele alese, o invitație deschisă la lectură și …. călătorie:

“- Vezi tu, Roxana, asta este problema ta. Ești atât de prinsă de furtuna de gânduri care îți trec prin cap, încât uiți să te mai uiți în jurul tău. E ca atunci când privești suprafața mării și nu știi ce se află în adâncuri. Scufundă-te, bagă-te cu capul sub apă, intră în adâncuri și atunci vei înțelege ce înseamnă cu adevărat frumusețea.” Roxana Valea, „Prin praf și vise”

“Timpul s-a contractat. A devenit compact. Cele 17 luni ale expediției s-au transformat treptat în memoria mea într-un fel de clipă unică, de o intensitate stupefiantă, în care am trăit aproape simultan tot ce se poate trăi… Am traversat deșerturi, lacuri, mlaștini, jungle… Am mers de-a lungul fluviilor și am escaladat munți. Am avut parte de pace și am trăit războiul. Am râs din tot sufletul și am plâns în hohote. Am simțit bucuria, decepția, tristețea, teama de moarte, euforia și disperarea.” Mike Horn, „Latitudine zero: 40.000 de kilometri pentru a descoperi lumea”

“Mi se părea ceva așa de extraordinar- idea că aș putea să plec de acasă și să merg pe jos 2900 de kilometri prin pădure până în Georgia sau s-o iau în direcția cealaltă și să mă cațăr pe asprii și colțuroșii White Mountains până la legendara provă a muntelui Katahdin plutind în mijlocul pădurii la 700 de kilometri spre nord într-o sălbăticie pe care puțini au văzut-o. O voce înăuntrul meu mi-a spus: Sună mișto. Hai s-o facem!”
Bill Bryson, „O plimbare în pădure : redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi”

“Las în urmă o lume de care m-am înstrăinat încetul cu încetul. Plec să îmi caut propriul slogan. Slaugh ghairm, în galeză. Strigătul de luptă. Plec să îmi caut strigătul de luptă, cu toată disperarea adunată într-o bocceluță de curaj. Astăzi, 11 iunie 2008, peste numai câteva ore, voi zbura spre Londra și de acolo mai departe, spre Mumbai, unde plouă întruna de câteva zile. În India, țara misterioasă de la capătul pământului, a început potopul. Și nu-mi pot imagina decât un muson cu parfum de tei.”
Sega, „Namaste: un roman de aventuri spirituale în India”

Vaccinarea este un gest de …

octombrie 26th, 2021 Fără comentarii

M-am vaccinat în luna martie 2021, la Gheorghieni, în județul Harghita. Din fericire nu m-am îmbolnăvit până acum și am ales personal să mă vaccinez din mai multe motive, pe care le voi spune mai jos. Esențial este că mi-am dorit protecție, am sperat ca vaccinul să mă apere. Nădejdile mele au fost confirmate.

De la începutul pandemiei, este prima dată când sunt foarte speriată de ceea ce se întâmplă. Numărul mare de morți pe zi și situația grea din spitale mă înspăimântă. Ideea unei imunizări naturale mi se pare nedreaptă și cinică. Nu putem asista la moartea atâtor oameni cu speranța că vom scăpa și că va fi bine pentru noi, nu ne putem bizui pe moartea altora. Cum să trăiești când alții mor sau să trăiești tocmai pentru că alții mor?

Cu convingerea că sănătatea trebuie îngrijită și că educația pentru sănătate contează și depinde de purtarea noastră, scriu mai jos motivele pentru care m-am vaccinat.

1. M-am vaccinat cu credința că va fi bine, vaccinarea pentru mine a fost un gest de CREDINȚĂ. Cred în Cel de Sus și în harul pe care l-a dat oamenilor de a vindeca bolile, așa cum Iisus Hristos a tămăduit atâția bolnavi. Să nu uităm că primii medici au fost călugării și preoții care au combătut molimele cu curaj, cu credință, cu dăruire, primele spitale au funcționat pe lângă biserici și mănăstiri (Colțea, Filantropia, Cotroceni, Sf. Spiridon).

2. M-am vaccinat pentru că am încredere în medici și știință. Vaccinarea pentru mine a fost un gest de ÎNCREDERE. Doctorii sunt profesioniștii care se îngrijesc de sănătate și le acord încrederea mea, este meseria lor. Nu îmi permit să mă amestec și să îmi dau cu părerea, ar fi nedrept și neprofesionist să mă port așa. Știința este cea care încearcă să găsească soluții la probleme reale, concrete și oamenii de știință au fost creativi și au găsit de multe ori soluția de vindecare și tratare a unor boli. Vaccinul este o soluție mai bună sau cum se spune în mod popular este mai mult decât nimic. Am convingerea că religia și știința nu sunt opuse, ci se completează, una se ocupă de spirit, alta de trup, dar au în centrul lor tot omul, ca persoană.

3. M-am vaccinat din dorința de a-i proteja pe cei apropiați, din jurul meu, fiindcă aveam o soluție la îndemână, vaccinul, pentru a-mi arăta dragostea. Vaccinarea pentru mine a fost un gest de IUBIRE.

4. M-am vaccinat fiindcă respect șansa fiecăruia la viața și sănătate, purtarea mea putea ajuta să fim cu toții în siguranță. Vaccinarea mea e un gest de RESPECT.

5. M-am vaccinat fiindcă sunt parte dintr-o comunitate și îmi doresc să avem un viitor împreună. Vaccinarea mea a fost un gest de SOLIDARITATE și de RESPONSABILITATE față de mine și de ceilalți.

6. M-am vaccinat cu cea mai mare speranță să revenim la situația dinaintea pandemiei și să depășim acest impas. Vaccinarea mea a fost un gest izvorât din dorința de LIBERTATE, a fost un vot pentru o societate liberă, în care să renunțăm la restricții.

Nu m-am vaccinat ca să merg în vacanță, în străinătate, să mă văd cu prietenii ori să merg la restaurant. Sunt o fire singuratică, mă pot lipsi ușor de un concediu în străinătate, nu duc dorul restaurantelor, gătesc acasă, iar mall-urile nu le frecventez. M-am vaccinat cu credință, încredere, iubire, respect, responsabilitate, libertate. Cred în religie, știință, profesionalism, iubire, solidaritate, responsabilitate, libertate. Nu cred în teorii conspiraționiste, nu cred că vaccinul a fost creat ca să facă rău, dar mai ales nu cred în libertate fără dreptate, fără lege, fără respectarea celorlalți. Libertatea fără limite este pur si simplu anarhie și haos, aceasta nu este nici democrație, nici liber arbitru. După mine, așa ceva este pur și simplu egoism. Riști pentru tine, dar riști și pentru ceilalți. Îți poți asuma riscul pentru tine, dar poți oare să îți asumi riscul să îi infectezi pe alții?! S-ar putea să fie o purtare nedreaptă. Cred în oameni, cred în simțul lor natural de dreptate, cred că rațiunea lor poate învinge frica și îți insuflă curajul de a-ți asuma riscul vaccinării. Dacă veți descoperi mai sus destule motive pentru a vă convinge, vă rog să acționați. Încercați să depăşiţi teama şi suspiciunea faţă de vaccin, încercaţi să fiţi puternici şi buni, încercaţi să fim împreună, ca să faceți ca lucrurile să meargă mai bine.

Am scris fiindcă sunt bibliotecar și de multe ori bibliotecarii au și rolul de a educa, nu numai de a informa. Textul de mai sus este un apel în care încerc să explic, să fac ceva, fiindcă mă simt atât de neputincioasă și de dezamăgită de situația pandemică de azi din ţară. Nu este o polemică ori dispută, este doar un apel, adresat mai ales bibliotecarilor ce pot încerca să facă în locul lor ceva, dar desigur se adresează și nebibliotecarilor.

Categories: Diverse Tags:

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 25th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (25-31.10.2021) este „Istoria parfumului” de Mandy Aftel (traducere din limba engleză de Loredana Bucuroaia, București, Baroque Books & Arts, 2020, 280 p.) pe care o găsiți la Sala de lectură, Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți, filialele 2, 5 și 6.

Mandy Aftel este un parfumier american, proprietarul și aromadesignerului liniei de parfumuri naturale Aftelier, autoare a mai multe cărți despre parfumuri naturale și chiar a unei cărți de bucate pe bază de uleiuri esențiale. În volumul recomandat face istoria parfumului, urmărită din Antichitate și Evul Mediu până la alchimiști și designul aromelor secolului nostru. Aflați o sumă de informații despre aromele descoperite și folosite, cochetăria și creativitatea unei parfumiere care a proiectat și creat parfumuri exclusive pentru cele mai mari nume de la Hollywood, cu atenție la relația sensibilă și aparte dintre simțuri și suflet. Astfel, Mandy Aftel mărturisea că „Wild Roses l-am conceput pe relaţia dintre caisă şi trandafir, pe care am susţinut-o cu o bază de tarhon absolut. A fost un design foarte dificil până am reuşit să fac aromele de trandafir să evolueze de la un capăt la celălalt al parfumului, ca să-şi dezvăluie toate faţetele şi nuanţele.”

O carte despre lumea aromelor, despre combinațiile inedite, despre un simț care aduce delicii și un produs, parfumul, care înfrumusețează și dă savoare vieții.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Apelați cu încredere la catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+333fea8ec0a8011471f48cd603eb15d5&operator=OR&_open=1

Categories: Cultura Tags: , ,

Regele Mihai – 100 de ani de la naștere

octombrie 25th, 2021 Fără comentarii

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea regelui Mihai, două expoziții aniversare de carte au fost organizate la Secția de împrumut și Sala de lectură, de către colegele noastră Nicoleta Grigoraș și Mihaela Lupu.

Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul prinților moștenitori, Carol al II-lea și Elena. Prima domnie a început în 1927, după moartea bunicului său, regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o regență, condusă de unchiul său, principele Nicolae al României. După venirea la tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930 și plecarea în exil a reginei-mame, Mihai a rămas în grija tatălui. În urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, Mihai a redevenit rege. La 23 august 1944 a decis ieșirea României din alianța cu Germania hitleristă și trecerea în tabăra aliaților săi tradiționali. Acest act curajos a însemnat scurtarea războiului cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni. Din 1944 regele Mihai s-a opus din toate puterile instaurării autorităților comuniste, greva regală fiind apogeul acestor încercări. În cele din urmă a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenințarea uciderii, în caz de refuz, a 1.000 de tineri deținuți în închisorile comuniste.

Devenit persoana particulară, regele Mihai a practicat diverse meserii, între care pilot de încercare la o firmă americană cu sediul în Elveția și broker, reprezentând o companie greco-americană cu sediul pe Wall Street. Viața în exil l-a pus la încercări dificile, momente pe care suveranul le-a depășit, fiind convins că nu trebuia să țină la „etichetă”, ci să muncească pentru a-și întreține familia.

Până în 1989, regele a urmărit constant soarta țării sale, deși era marginalizat, conștient de înrăutățirea situației interne și de izolarea internațională tot mai accentuată a României. Cu ocazia Anului Nou, adresa poporului său mesaje de îmbărbătare transmise de Europa liberă. Anul Nou 1990 a prilejuit rostirea unui Mesaj către țară: „Eliberați acum de dictatură, să punem umărul cu toții pentru a reface țara din dezastrul moral și material în care a dus-o regimul comunist… Să jurăm cu toții pe zbuciumata noastră istorie, pe credința și lupta strămoșilor noștri, pe conștiința noastră morală și pe mormintele martirilor noștri din această jumătate de veac, că nu vom mai îngădui niciodată în țara noastră dictaturile și extremismele”.

Pe 21 februarie 1997 a fost revocată hotărârea Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948 prin care regele Mihai își pierdea cetățenia română. La 10 mai 2011, Regele Mihai a anunțat că toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârșit, schimbând numele familiei sale în „al (a) României”.

În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea sa de cancer și retragerea din viața publică. În data de 5 decembrie 2017, la orele 13,00, fostul suveran s-a stins din viață, în urma unei suferințe îndelungată, în locuința sa particulară din Aubonne, Elveția. La 16 decembrie 2017, regele Mihai a fost înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana, îngropată acolo la 13 august 2016.

Textul a fost redactat de Nicoleta Grigoraș.

Vă invităm să descoperiți cărțile despre regele Mihai din colecțiile noastre.

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 19th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Memoriile unui antisemit”, volumul de povestiri al lui Gregor von Rezzori, important scriitor de limbă germană născut în Bucovina, la Cernăuți, cu două luni înainte de declanșarea primului război mondial (în treacăt fie spus, autorul a studiat pentru o scurtă vreme și la Brașov, la liceul „Johannes Honterus”). Volumul a fost publicat în 1979 și a apărut pentru prima dată în traducerea românească a Catrinelei Pleșu în 1994, la editura Kriterion. În 2008 și, respectiv, 2015, a fost reeditat la editura Humanitas. Acesta poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 2, 3 și 5.

Desigur, un astfel de titlu provocator și capabil să stârnească controverse precum „Memoriile unui antisemit” poate induce oricărui cititor de bună credință o oarecare repulsie sau măcar un sentiment de neliniște, însă „antisemitul” lui von Rezzori, personaj ce împarte o seamă de afinități biografice cu autorul, nu este niciodată descris ca fiind mânat de o teamă sau ură inexplicabilă pentru evrei, asemenea persoanelor în mijlocul cărora a crescut. Fiul unei nobile familii austriece cu origini în aristocrația italiană, protagonistul celor cinci povestiri care alcătuiesc volumul (povestiri strâns legate între ele tematic, dar care pot fi citite și independent – ceea ce amintește de modul în care Bogdan Alexandru-Stănescu și-a construit debutul în proză, „Copilăria lui Kaspar Hauser”) apare ca o minge de ping-pong prinsă în jocul paletelor a două mari forțe: pe de o parte, acesta este asaltat de un semeț sentiment de apartenență la o castă nobilă și generatoare de prejudecăți, infuzat de măreția și de gloria apusă a fostului Imperiu Austro-Ungar și, pe de altă parte, de curentul antisemit specific Zeitgeist-ului, a cărui virulență avea să atingă în curând cote paroxistice. Captiv în mijlocul acestui joc dement, Arnulf manifestă în toate relațiile sale cu evreii un soi de fascinație incertă, o uimire maladivă care-l determină să-i privească pe aceștia printr-un filtru exotic ce conduce invariabil la ostracizare. Gregor von Rezzori arată astfel – într-un stil ironic și auto-depreciativ – că, deși personajul său n-a fost unul dintre huliganii scelerați care s-au dedat în epocă la îngrozitoare acte de mârșăvie împotriva evreilor, acesta – și alții ca el – au făcut posibile ororile Holocaustului printr-o pasivitate, în fond, complice, precum și prin tendința inerentă spre raportare la evreu ca la Celălalt, un element alogen care declanșează sentimente de teamă și nesiguranță.

În fiecare dintre cele cinci povestiri constituente, alter ego-ul lui von Rezzori ajunge să își confrunte convingerile adânc inoculate de mediul în care a crescut și să caute, cu sfială și stângăcie, o modalitate de coexistență printre cei față de care a fost învățat să se creadă superior. De la tânărul Wolf, fiul unui medic evreu din Bucovina, a cărui prietenie îi generează protagonistului în copilărie și primul conflict interior legat de prejudecățile sale ereditare față de evrei și până la evreicele de care se îndrăgostește în București și Viena sau, în cele din urmă, la evreica cu care se căsătorește, existența lui Arnulf stă mereu sub semnul unei ciocniri violente între fidelitate – valoare prețuită suprem de tatăl său – și dorința plină de răzvrătire de a depăși o mentalitate care a supraviețuit prin ruinele unui lumi devastate de primul război mondial.

În fine, dincolo de dilemele morale pe care le ridică volumul lui von Rezzori, cartea merită citită și pentru limbajul literar cizelat al autorului, de o forță expresivă cu adevărat seducătoare (mi-a amintit, de foarte mule ori, de frazele hipnotice și îmbietoare ale lui Proust), limbaj valorificat printr-o seamă de descrieri minunate ale unui Bucovine prea puțin ilustrate în literatură cu asemenea talent evocator, la care se adaugă descrieri la fel de remarcabile ale unui București interbelic pestriț, al contrastelor (sau, în termenii mai direcți ai autorului, ale acestui „gunoi al modernității”) ori ale unei Viene confuze, aflate în preajma Anschluss-ului.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 19th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (18-24.10.2021) este „Fetița din scrisoare” de Emily Gunnis (București, Editura Litera, traducere din engleză și note de Mona Apa Slujenco, 2019, 396 pagini), pe care o puteți împrumuta de la secția de împrumut și filialele 2, 3 și 5.

Iată cum este prezentată cartea:

Anul 1956. Atunci când Ivy Jenkins rămâne însărcinată, este trimisă în dizgratie la St. Margaret, o casă întunecată, înfiorătoare pentru mamele necăsătorite. Copilul ei este adoptat împotriva voinţei sale, iar Ivy nu va pleca niciodată din casa groazei.
Anul 2017. Samantha Harper este o jurnalistă a cărei carieră se află în impas. Când îi cade în mână o scrisoare din trecut, conţinutul o şochează şi o tulbură. Scrisoarea este de la o mamă tânără, care implora să fie salvată de la St. Margaret, înainte de a fi prea târziu. Sam investighează tragica poveste, ca jurnalistă, dar şi prin prisma misterioaselor legături personale pe care le intuieşte, şi descoperă o mulţime de morţi inexplicabile care înconjoară femeia şi copilul ei. Sub presiunea iminentei demolări a aşezământului St. Margaret, Sam are doar două zile pentru a pune în ordine şi a completa un puzzle vechi de şaizeci de ani înainte ca adevărul, care se află tulburător de aproape de casă, să se piardă pentru totdeauna…
Îmbinând ritmul alert şi suspansul investigaţiei cu atmosfera apăsătoare de thriller şi cu drama pierderilor ireparabile, Fetiţa din scrisoare pune la grea încercare tăria emoţională a cititorului.

Sunt consemnate reacții față de roman din partea unor autoare:

„Am fost captivată de Fetiţa din scrisoare. Povestea este convingătoare, cu multe răsturnări de situaţie, îţi sfâşie inima şi te provoacă să gândeşti. Un roman care îţi rămâne în minte mult timp după ce l-ai citit.” (Sophie Kinsella)

„O carte grozavă, cu adevărat greu de lăsat din mână. Cu un ritm rapid, cu o intrigă stăpânită în mod strălucit, dureroasă uneori, are toate caracteristicile unui bestseller.” (Lesley Pearse)

„O poveste profund emoţionantă, cu atât mai mult cu cât se bazează pe o realitate şocantă. Am devorat-o, m-am implicat, m-a emoţionat şi m-a captivat în egală măsură.” (Fanny Blake)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+f8fe2462c0a80114246ee25a018e033c&operator=OR&_open=1

Categories: Cultura Tags: , ,

Restitutio 111 – Jacques Hérold – expoziţie de carte rară

octombrie 15th, 2021 Fără comentarii

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov are onoarea și plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei Restitutio 111 – Jacques Hérold – expoziție de carte rară, care va avea loc luni, 18 octombrie 2021, orele 15,30, în sediul central, etaj 1, la sala de lectură. Vor prezenta: Daniel Nazare – directorul bibliotecii, Cristina Angela Simion (curator, colecționar, Galeria Tiny Griffon Nürnberg), prof. univ. dr. Rodica Ilie (Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” Brașov), scriitorul și editorul Nicolae Tzone, Ioan Cristescu (director Muzeul Național al Literaturii Române București).

Expoziţia de ilustraţie de carte bibliofilă şi gravură de Jacques Hérold este deosebită deoarece emoţionează şi impresionează prin eleganţă, delicateţe şi profunzime, dar mai ales pentru că arta este legată de carte, fiind o expoziţie foarte potrivită pentru bibliotecă. Biblioteca este spațiul cel mai adecvat pentru expunerea operei sale, ce reflectă relaţia dintre carte şi artă şi suntem încântaţi de această oportunitate, graţie curatoarei și colecționarei Cristina Simion de la galeria Tiny Griffon, Nürnberg, Germania, care a avut amabilitatea să ne împrumute colecţia.

Jacques Hérold, pe nume Herold Blumer, s-a născut la 10 octombrie 1910 la Piatra Neamţ şi este un artist român avangardist, de origine evreu, prieten al lui Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Gherasim Luca. După studii începute la Academia de arte frumoase din București și colaborări la revista UNU, în 1930 a plecat la Paris, unde s-a apropiat de cercurile artistice avangardiste. Grație lui Victor Brauner, a cunoscut și a devenit prietenul artiștilor suprarealiști, precum André Breton, Yves Tanguy, Marcel Duchamp, Man Ray, dar și cu poeți și scriitori, ale căror lucrări le va ilustra. Este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori ai curentului artistic suprarealist în epoca de maturitate şi a ilustrat cărţi de colecţie, în tiraje mici, adevărate bijuterii. A publicat în Franța lucrări originale (litografii, gravuri, serigrafii etc.) în ediții limitate, începând din anii ’30. După un intermezzo în timpul celui de al doilea război mondial, opera sa a fost prezentată în expoziții personale, precum și în expoziții de grup ale suprarealiștilor, fiind recunoscută și apreciată pentru stilul original, aparte, prin care s-a individualizat. Moare la Paris în 1987, lăsând în urmă moștenirea sa artistică în care a dat formă ideilor, preocupărilor și temelor suprarealismului.

Expoziţia este parte din Bienala albastră 2021, ediţia a doua, iniţiată şi organizată de asociaţia Artessentia Braşov, proiect finanţat de Consiliul Judeţean Braşov şi de Primăria Municipiului Braşov. Aflată la ediția a II-a, „BIENALA ALBASTRĂ- Bienala Internațională de Arte Vizuale – Brașov 2021– Essentia” creează contextul cultural prin care creativitatea exprimată prin arta vizuală este provocată la nivel local, zonal, național și internațional, favorizând dialogul între arte prin intermediul expozițiilor, schimburilor de idei și de experiențe între participanți, invitați, organizații culturale și publicul larg. Bienala pune la dispoziția publicului 20 de galerii de artă și spații alternative din orașul Brașov și zona metropolitană care vor găzdui peste 1000 de lucrări de artă, devenind primul eveniment dedicat manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României de o asemenea anvergură. A doua ediție a Bienalei se va desfășura în perioada 17 octombrie – 21 noiembrie 2021.

Vă aşteptăm cu drag să vă bucuraţi ochii, sufletul, inima şi mintea cu arta creată de Jacques Hérold, să descoperiți un artist român mai puțin cunoscut azi în România!

Braşovean omagiat ca mesager al unui foileton umoristic de medicină

octombrie 14th, 2021 Fără comentarii

Josef Löbel, născut la Braşov, avea o vocaţie deosebită de a îmbina cunoştinţele de specialitate medicală şi experienţa din acest domeniu cu talentul său jurnalistic şi literar. El a putut trăi această combinaţie în prima jumătate a secolului XX şi a lăsat în urma sa o operă vastă. Viaţa sa s-a încheiat în mod tragic în timpul celui de al doilea război mondial.

Peter Voswinckel, istoric în domeniul medicinei, în colaborare cu mai mulţi autori, printr-o publicaţie demnă de citit, a păstrat vie viaţa şi activitatea doctorului Josef Löbel, pentru a nu fi date uitării.

Voswinckel descrie locul naşterii omagiatului medic după cum urmează:
„Josef Löbel s-a născut în data de 22 aprilie 1882 la Braşov, acel mândru oraş comercial plin de istorie, de la poalele Carpaţilor, situat în sud-estul Transilvaniei, care se află din 1687 într-o strânsă relaţie legislativă şi administrativă cu Ungaria, alcătuind astfel partea de răsărit a monarhiei imperiale şi regale.”

Despre originea sa scrie: „Tatăl său a fost Michael (Melach) Löbel, destul de înaintat în vârstă (1831-1902), imigrat din Bucureştiul românesc şi căruia, conform surselor istorice i-au fost atribuite diferite denumiri de funcţii, „comerciant”, „contabil”, „întreprinzător particular”; mama sa Adele (1854-1937), născută Thal, a fost de asemenea de origine germană şi provenea din Galaţiul românesc. Căsătoria lor a fost oficiată la 17 mai 1881 la Braşov, după rit mozaic.

În continuare Voswinckel descrie Braşovul cu exactitate: în prosperul oraş, datorită industriei şi legăturilor feroviare, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, alcătuită din câte o treime germani, maghiari şi români, Löbel tatăl a ajuns la o anumită bunăstare: la final familia sa a locuit în centrul vechi, în imediata apropiere de Piaţa Sfatului (Republicii 67), zonă rezervată pe atunci doar locuitorilor de origine germană – unde astăzi – în special după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 – turiştii sosiţi din lumea întreaga se plimbă la fel ca şi în multe oraşe din sud-estul Europei – putând experimenta îndeaproape flerul istoric şi carisma culturală (toate citatele: pag. 1f).

În anul 1899 Löbel şi-a luat diploma de maturitate la actualul Liceu Honterus. Despre şcoală Voswinckel relatează: „Gimnaziul Honterus şi-a putut păstra remarcabila reputaţie cu toate adversităţile de-a lungul secolelor, limba de predare fiind şi în prezent germana” (pag.2).

Având calificarea pentru admiterea la universitate, Löbel pleacă la Viena, pentru a studia acolo medicina, până în anul 1905. În timpul studiilor moare tatăl său la Braşov, iar mama împreună cu fiica ei se mută la Viena. Legăturile familiale ale tânărului Löbel cu Braşovul şi Transilvania au fost astfel încheiate. Nu reiese clar, dacă el şi-a mai vizitat vreodată oraşul natal. În orice caz a rămas legat de el, după cum reiese din romanul lui Löbel care urmează a fi prezentat.

Prima activitate profesională, Löbel şi-a desfăşurat-o într-un cabinet medical în oraşul Bratislava de astăzi, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În aprilie 1909 s-a căsătorit cu Leontine Glücklich la Viena; părinţii acesteia originari din Galaţiul românesc s-au stabilit la Viena. Imediat după căsătorie a plecat împreună cu soţia sa, ca medic pe vas, colindând pe oceanele lumii.

Începând cu anul 1910 Löbel activează pe perioada verii ca medic de staţiune la Franzbad (astăzi Frantiskovy Lazne în Republica Cehă). Iernile şi le petrece la Berlin şi Viena ca scriitor. El scrie articole pentru ziare şi reviste, redactează broşuri şi cărţi. Publicaţiile sale în special în germană sunt traduse în 16 limbi. În cartea sa, Voswinckel a adunat aceste publicaţii, unele cu textul integral şi multe din ele cu coperta reprodusă. Lista de inventar a lucrărilor cuprinde mai multe pagini şi atestă vasta arie tematică, cât şi productivitatea literară a medicului.

În 1935 a apărut la Zürich una din cărţile sale: „Salvatorul de vieţi. Romane poliţiste cu detectivi din istoria medicinii”. A treia povestire „Plimbăreţ luptător în război cu bacteriile” inclusă în această carte, este alcătuită în principal din corespondenţa purtată între două persoane fictive: tânărul medic Dr. Martin Alexius şi tatăl său Dr. Traugott Alexius, fizician din oraşul Braşov din Transilvania. Martin Alexius a plecat la Paris pentru a studia medicina; experienţa practică o acumulează în institutul bacteriologului Louis Pasteur. În corespondenţă apare şi Robert Koch ca fiind coleg cu Dr. Alexius senior, în timpul studiului medicinei la Göttingen. Ca menbru al echipei de cercetare a doctorului Robert Koch, Alexius junior călătoreşte în Egipt şi India în căutarea agentului patogen al holerei. Îl găsesc, iar faima în Europa le este asigurată.

Celor mai mulţi dintre noi, Dr. Robert Koch le este mai degrabă cunoscut ca omonim al institutului care în prezent anunţă zilnic numărul de infectări cu noul Corona – Virus. Se pare că această carte cu romane poliţiste cu detectivi din domeniul medical nu a mai apărut după prima ediţie, fiind o raritate şi în anticariate. Biblioteca Naţională Germană pune la dispoziţia cititorului interesat varianta digitalizată.

După venirea lui Hitler la putere şi în principal după alianţa Germaniei cu Austria, Josef Löbel împreună cu familia se refugiază de tirania naţional-socialistă. În anul 1938 se muta la Praga. Copiilor săi Karl Gustav şi Peter le reuşeşte plecarea în Anglia. Ambii au trăit în Londra, fără însă a avea contact unul cu celălalt.

Soţia lui Löbel a fost deportată în 1942 la Terezin (oraş în Cehia); în 1943 a fost transferată la Auschwitz şi se presupune că imediat după sosire a fost asasinată. Josef Löbel se sinucide; corpul său neînsufleţit a fost găsit de poliţie la 20 mai 1942.
Din cercul de prieteni şi cunoscuţi ai lui Löbel făcea parte şi scriitorul şi jurnalistul Josef Roth (1894-1939), originar din Galiţia de Est. În romanul său „Radetzkymarsch” (Marşul lui Radetzky), apărut la Berlin în 1932, Roth aduce prietenului său Löbel un omagiu, prin figura personajului Dr. Skowronnek.

Cartea lui Peter Voswinckel excepţional documentată, realizată color şi de foarte bună calitate, intitulată „ Dr. Josef Löbel (1882-1942), Franzensbad / Berlin, Mesager al unui foileton umoristic de medicină la Viena-Berlin-Praga” (Berlin 2018, XXII, 178 pag. ISBN 978-3-9818079-4-3), a fost finanţată în întregime de Societatea Germană de Hematologie şi Oncologie medicală eV –asociaţie înregistrată, şi a apărut deja în mai multe ediţii.

Cartea poate fi comandată în mod gratuit la DGHO (Alexanderplatz 1, 10178 Berlin, telefon 030/278760 89-0, e-Mail: info@dgho.de) sau poate fi descărcată de pe https://repository.publisso.de/resource/frl:6425659.

Pentru a vizualiza fotografiile adăugate, clic pe https://photos.google.com/album/AF1QipOhOgLPqaOptcfoFjU1zhGeaaaWBzSf-cIgxKmr

Recenzie de Uwe Konst, traducere din germană în română de Ioana Căpățână.

Prin amabilitatea lui Uwe Konst, biblioteca a primit cartea în dar și cititorii interesați o pot consulta la Sala de lectură.

Categories: Cultura Tags: ,