Oportunităţi de carieră în instituţiile europene

În perioada 29.04.2010-28.05.2010, Oficiul European de Selecţie a Personalului (EPSO) face înscrieri la concursurile destinate specialiştilor din domeniile :

  • Biblioteconomie/Ştiinţele informării
  • Dreptul concurenţei
  • Economia industriei
  • Securitatea sistemelor informatice
  • Audiovizual

Ghidul aplicantului aici. Mai multe informaţii la http://europa.eu/epso/index_en.htm


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Programul de Inovaţii în Bibliotecile Publice

eIFL.net anunţa în noiembrie trecut lansarea Programului de Inovaţii în Bibliotecile Publice (http://plip.eifl.net), program destinat dezvoltării serviciilor inovative oferite de bibliotecile publice prin intermediul tehnologiei, în ţările aflate în dezvoltare sau tranziţie.

Programul PLIP urma să finanţeze în această primă rundă 10 proiecte. Calitatea celor 328 proiecte venite din 49 de ţări i-a determinat pe organizatori să acorde 12 finanţări. Iată câştigătorii:

1. Bringing the library to the users

Ţara: Bosnia şi Herţegovina
Organizaţia: Biblioteca publică Zavidovići

2. Library shines a light on a hidden historical era
Ţara: Cambodgia
Organizaţia: Biblioteca publică Lveate Centrestone

3.Using technology to overcome physical barriers to provide farmers with up-to-date information
Ţara: Chile
Organizaţia: Biblioteca publică Panguipulli no. 296

4. A mentorship program to provide young people with ICT skills
Ţara: Ghana
Organizaţia: HATS Community Empowerment Programme/Ghana Library Board

5. The library takes on the new role of heath information provider
Ţara: Kenya
Organizaţia: Biblioteca Naţională Kenya (KNLS)

6. Using new technology to address community social problems
Ţara: Lithuania
Organizaţia:  Utena A. şi Biblioteca publică M. Miskiniai

7. Playing an active role in local development
Ţara: Macedonia
Organizaţia: Biblioteca publică “Braka Miladinovci” Radovis

8. Helping to keep the Mayan language and culture alive
Ţara: Mexico
Organizaţia: Coordonatorul bibliotecilor publice, Statul Yucatan

9. Library takes the lead in migrating books to a digital format best suited for the blind
Ţara: Mongolia
Organizaţia: Biblioteca publică a oraşului Ulaanbaatar (UPL)

10. Library as community catalyst to empower local arts and crafts people
Ţara: Nepal
Organizaţia: Biblioteca publică Saula

11. Rural libraries bring 21st technology to the their communities
Ţara: Serbia
Organizaţia: Biblioteca publică “Radislav Nikcevic” Jagodina

12. Lubuto Library Project steps in to fill the education gap
Ţara: Zambia
Organizaţia: Lubuto Library Project, Inc

Proiectul depus de biblioteca noastra (COMPASS – a library service for policy makers) nu s-a numărat printre câştigători. 

Reamintim tuturor că finanţările prin programul PIPL nu s-au încheiat aici, (este un program construit pe trei ani de zile) aşa că urmăriţi noutăţile.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

„Şi eu sunt bibliotecar(ă)!”.

Începând cu data de 1 iunie 2010, BIBLIONET organizează bilunar concursul „Si eu sunt bibliotecar(ă)!”.

Dacă te pricepi la cuvinte, înscrie-te la secţiunea Poveşti din biblioteci, trimite eseul şi intră în competiţie.

Dacă ai „ochi” pentru fotografie, înscrie-te la secţiunea O fotografie face cât o mie de cuvinte şi ai şanse să te faci remarcat. 

Îti plac filmele?  înscrie-te la secţiunea Atentie, motor, acţiune! şi poţi câştiga o cameră video performantă, ba chiar şi-un fan-club propriu.

Spune povestea ta şi arată tuturor de ce biblioteca ta e cea mai tare!

Sursa: http://www.biblionet.ro/show/index/k/62/a/729

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Invitaţie la CPC

Ediţia mai – iunie 2010 a CPC va fi una liberă, fără temă impusă, însă vor fi eligibile numai propunerile venite din partea bibliotecilor care servesc o comunitate din zona rurală sau mic-urbană cu maximum 15.000 locuitori.

Pot participa în competiţie şi proiecte propuse de alte entităţi, cu condiţia ca biblioteca locală să fie partener activ în proiect.  

Aplicaţia depusă trebuie să fie completă şi explicită –  inclusiv secţiunile “Obiective şi Activităţi”  şi “Calendar de Activităţi”.

Data limită pentru înscrierea proiectelor în aceasta ediţie este 31 mai 2010 (orele 24:00).

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Categories: Diverse Tags: ,

Programul Tineret în Acţiune – ofertă de formare

ANPCDEFP, gestionarul român al  programului Tineret în Acţiune, organizează în perioada 18-20 mai 2010, la Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, modulul de formare “Scrierea proiectelor Tineret în acţiune”.

La sfârşitul acestui modul de formare, participanţii vor putea să:

1. elaboreze, planifice şi să scrie proiecte eligibile în cadrul programului Tineret în Acţiune;

2. folosească structura/formatul unei cereri de finanţare specifice programului Tineret în Acţiune;

3. utilizeze cadrul non-formal şi informal al programului Tineret în Acţiune pentru iniţierea de activităţi specifice, respectând valorile promovate de acest program european.

 Condiţii de participare:

  • Statut : lucrător de tineret sau coordonator de proiecte, voluntar, membru ONG, membru al unui grup informal de tineri, reprezentant al instituţiilor publice implicate nemijlocit în lucrul cu tinerii,
  • Trimiterea formularului de candidatură completat integral până la data de 12 mai 2010 la adresa de e-mail iuliana.dinu@chanceforlfie.ro,

 CURSUL ESTE GRATUIT! Număr de locuri disponibile: 15

Lista persoanelor selectate va fi trimisă pe adresa de e-mail menţionată în formularul de candidatură şi pe forumul Agenţiei http://www.anpcdefp.ro/forum la secţiunea Evenimente de formare Tineret în Acţiune

Pentru mai multe informaţii vă puteţi adresa la bibliotecă – Serviciul de informare şi formare continuă.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cursuri Tags:

Zăbava cărţilor

Sâmbătă, 1 mai, dimineaţa. În drumul spre cumpăraturi, surprind o scenă. Pe trotuar o maşină parcată, cu uşa deschisă şi în dreptul ei, în picioare, o tânără citind o carte. În vreme ce aştepta, ridicând capul uneori şi căutând persoana ce urma să vină, îşi rezervase timpul pentru lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.2/5 (5 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Workshopuri pentru bibliotecari

aprilie 27th, 2010 1 comentariu

La conferinţă, pe lângă târgul de promovare a bibliotecilor şi şcoala de vară pentru tinerii bibliotecari – până în 30 de ani, ce s-a lansat ca idee şi va fi o surpriză estivală, s-au organizat mai multe ateliere de discuţii: de spontaneitate si creativitate, comunicare, relaţia cu mass media, proiecte pentru Concursul de participare comunitara. Eu m-am înscris la atelierul de gândire flexibilă cu titlul  Ce, pălăria mea?!, de la teoria celor 6 pălării gânditoare a lui Edward de Bono. Am fost mulţi, diverşi, astfel că am fost împărţiţi pe 6 grupuri de lucru. Tema aleasă de noi: atragerea persoanelor de vârsta a treia la bibliotecă. Jocul ne-a prins, ne-a stimulat şi am conceput fiecare câte o strategie.  Ideile au fost interesante: cineva a propus să lucreze cu veteranii de război fiindcă îi cunoştea şi putea să îi atragă, altcineva s-a gândit la cercuri tematice şi de abilităţi, unii au propus şezători literare, iar alţii au proiectat invitarea unor consilieri financiari, bancari, studenţi la economie să le explice chestiunea pensiilor. A fost excelent ca tehnică de lucru şi de cooperare!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.7/5 (6 votes cast)
Categories: Cursuri Tags:

Sondaje privind bibliotecile

aprilie 27th, 2010 Fără comentarii

La Conferinţa ANBPR de la Gura Humorului, Monica Grecu (IREX) a prezentat date despre analiza nevoilor utilizatorilor reali şi potenţiali ai bibliotecilor publice. Este vorba de două studii, adică un sondaj CURS efectuat în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010 şi un chestionar conceput de IREX pentru a culege informaţii de la utilizatorii computerelor donate bibliotecilor prin programul Biblionet, chestionar instalat pe PC-urile respective. Conform primului material, apelează la biblioteci persoanele cu studii medii şi superioare, cu vârste între 15-44 ani, în timp ce numai 14% din vârstnici folosesc aceste servicii. 71% din cei chestionaţi sunt interesaţi de servicii IT, doar 3% de oferte culturale, iar 6% din locuitori nu ştiu că există bibliotecă publică în localitatea lor. Preferinţa pentru internet este manifestă între tineri ce provin din oraşele mijlocii şi care au venituri cele mai mari. Ce ar schimba utilizatorii la biblioteca publică? În primul rând, cer sediu nou şi servicii moderne, cărţi şi informaţii actuale, acces online. Cei de la IREX pot asista pe bibliotecari în aplicarea chestionarului, adaptarea lui la diferite nivele de analiză şi elaborarea de materiale pentru a susţine cauza bibliotecilor în faţa autorităţilor locale.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.5/5 (4 votes cast)
Categories: ANBPR Tags:

Promolib – târg de promovare a bibliotecilor

aprilie 23rd, 2010 3 comentarii

La Conferinţa Naţională ANBPR de la Gura Humorului s-a organizat un târg de promovare a bibliotecilor. Idee provocatoare, iniţiativa a determinat mobilizarea mai multor biblioteci care au avut stand la acest târg. Toţi au expus publicaţiile scoase sub egida bibliotecii, afişe, materiale promoţionale, chiar piese din colecţii. Am remarcat standul bibliotecii V. A. Urechia din Galaţi şi cel al bibliotecii gazde, Suceava. Ambele aveau roll-up şi bannere uriaşe. Brăila s-a remarcat prin ingeniozitatea ideii de prezentare. Au instalat un năvod, mingioc, undiţe, echipament şi mobilier de pescuit, în care au pus cărţi, afişe şi peştişori, adică utilizatori. Bistriţa a creat din materialele puse la dispoziţie de IREX un pom al cunoaşterii. Am remarcat prezenţa a trei biblioteci comunale din judeţul Teleorman, judeţ din care nu a putut veni biblioteca judeţeană din cauza restricţiilor bugetare. Toţi cei prezenţi au votat şi după prezentarea fiecărui stand, pe primele trei locuri s-au clasat următoarele biblioteci, după numărul voturilor: Biblioteca judeţeană “Petre Dulfu” Maramureş, Biblioteca judeţeană “V. Voiculescu” Buzău, Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” Botoşani. Premii speciale au fost date de IREX:

Brăila – pentru modul cel mai eficient şi de impact de promovare a bibliotecii

Bistriţa Năsăud – bibliotecă cu ştaif

Bibliotecile comunale din Teleorman – premiu de suflet.

Biblioteca noastră se situează la mijlocul scalei, cu cele 77 voturi obţinute. Au fost foarte apreciate produsele noastre, steguleţele, insignele, fluturaşii şi semnele de carte. Lumea a plecat cu materiale de la noi, preţuite pentru inventivitate.  Am facut impresie bună.

Iniţiativa unui târg de promovare a bibliotecilor este foarte bună, ajungem să ne cunoaştem şi să comunicăm mai bine, să învăţăm unii de la alţii, să ne inspirăm din modelele şi poveştile de succes ale altora.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.3/5 (6 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

aprilie 23rd, 2010 Fără comentarii

Cărţi mai ieftine astăzi

Data de 23 aprilie este, la iniţiativa UNESCO, „Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor”.  De 15 ani, data de 23 aprilie este, la iniţiativa UNESCO, „Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor“, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea unor scriitori importanţi şi totodată pentru a încuraja lectura. Această zi comemorează moartea, la aceeaşi dată (23 aprilie 1616), a trei mari scriitori ai lumii: William Shakespeare, Miguel de Cervantes şi Inca Garcilaso de la Vega. De aceea, astăzi, de „Ziua Mondială a Cărţii“, orice titlu de carte cumpărat din Librăria „Şt.O.Iosif“ sau de pe site-ul libris.ro (până la ora 24.00) costă cu 20% mai puţin decât în celelalte zile. Sursa – Transilvania Expres

//
//

Adina – Comp. Legis

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Diverse Tags: