Acasă > Cultura > Memoriile unui bibliotecar

Memoriile unui bibliotecar

Lacrima dintre gene de Denisa Toma, care a lucrat şi la Biblioteca Judeţeană Hunedoara, este o carte emoţionantă. Autoarea vorbeşte despre experienţa descoperirii cărţilor şi oamenilor, într-o relaţie de strânsă prietenie. De la reflecţiile asupra regulilor de lectură la eternul Caragiale, de la calda pledoarie pentru corespondenţa tradiţională la relatarea lecturilor pasionante începând din copilărie, D. Toma ajunge la evocarea întâlnirii cu profesoara de limba franceză, care i-a cultivat gustul pentru literatura Franţei, la amintiri de familie ce recompun atmosfera central-europeană şi recuperează lumea basarabeană a tatălui, atât de aparte prin limbă şi cultură. Oraşul Bucureşti este înfăţişat cu iubire prin străzile şi cartierele lui vechi, unele demolate, librăriile, concertele, magazinele, prin destinele unor familii, ce reprezentau lumea veche dinainte de comunism. O lume care a dispărut, dar trăieşte în amintirile autoarei, ce depune mărturie pentru ea. Parisului şi peisajelor provensale le sunt dedicate cele mai multe pagini, cu descrieri sensibile si erudite ale străzilor, obiectivelor, librăriilor, muzeelor vizitate, trecute prin filtrul personal. Cititorul este captat de stilul povestirii, erudit, dar şi tensionat şi alert, precum şi de universul evocat cu un fin simţ de observaţie. Volumul oferă o autentică delectare.

Categories: Cultura Tags: ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 26th, 2017 la 04:23 | #1
  2. decembrie 26th, 2017 la 08:51 | #2
  3. decembrie 27th, 2017 la 14:30 | #3
  4. decembrie 30th, 2017 la 13:38 | #4
  5. decembrie 30th, 2017 la 17:40 | #5
  6. ianuarie 4th, 2018 la 23:04 | #6
  7. ianuarie 8th, 2018 la 02:16 | #7
  8. ianuarie 15th, 2018 la 04:25 | #8
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.