Acasă > Evenimente > Expoziția Familia regală la Iași. Suveniruri din cea de a doua capitală

Expoziția Familia regală la Iași. Suveniruri din cea de a doua capitală

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Arhivele Naţionale ale României – Filiala Iaşi vă invită vineri, 12 august 2022, de la orele 13,30, în Sediul central al bibliotecii, la Sala de lectură, la evenimentul dedicat aniversării celor 100 de ani de la încoronarea lui Ferdinand I și a Mariei ca Regi ai României Întregite.

Programul manifestărilor cuprinde vernisarea expoziţiei foto-documentare Familia Regală la Iaşi. Suveniruri din cea de a doua capitală consacrată relației dintre familia suverană și orașul Iași de-a lungul timpului, şi o conferinţă ştiinţifică, susținută prin participarea unor reputați specialiști, dedicată momentului încoronării de la Alba Iulia, contextului intern și internațional, implicațiilor pe care acest important eveniment istoric le-a avut asupra societății românești, precum și rolului jucat de regii României în formarea și consolidarea statului român.

Expoziţia ilustrează modul în care evenimentele importante din istoria Iaşului, marcate de prezenţa şi susţinerea membrilor familiei regale, s-au reflectat în presa vremii, în lucrări memorialistice şi în volume cu caracter istoriografic. Sunt expuse fotocopii ale unor articole şi fotografii din perioada cuprinsă între 1866 şi 1940, publicate în ziare şi reviste locale şi naţionale (Vocea Naţională, Era nouă, Evenimentul, Opinia, Mişcarea, Curierul, Glasul Bucovinei, Noutatea, Prutul, Lumea, Universul, Realitatea ilustrată, Ilustraţiunea română), precum şi fotocopii sau documente originale de arhivă din colecţiile Arhivelor Naţionale ale României – Filiala Iaşi.

Evenimentul va fi deschis de cuvântul de salut al lui Daniel Nazare, managerul Bibliotecii Județene Brașov, și de prezentarea doamnei Carmen Voroneanu din partea Bibliotecii Centrale Universitare Iași. Conferințele vor fi susținute de dr. Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Naţional Peleş și conf. univ. dr. Ionuţ Nistor de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La realizarea documentării pentru expoziţie au contribuit: conf. univ. dr. Ionuţ Nistor (Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Rodica Iftimi, arhivist în cadrul Arhivelor Naţionale ale României – Filiala Iaşi și Iana Balan, muzeograf în cadrul Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Grafica evenimentului a fost realizată de Claudia Andreea Plian.

Curatorii expoziției organizate la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” sunt Carmen Voroneanu și Simona Sînzianu.

Parteneri media: Zile şi Nopţi, Radio România Braşov FM, NewsBv.ro, Iubesc Braşovul, Asociaţia Visum, revista Wigo.

Vă aşteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Expoziția Familia regală la Iași. Suveniruri din cea de a doua capitală, 5.0 out of 5 based on 1 rating
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.