9 februarie – Ziua internațională a pizzei
Originile a ceea ce numim astăzi pizza se găsesc cu sute de ani înainte de Hristos. Scrieri istorice menţionează faptul că soldaţii lui Darius cel Mare (521 – 486 î.H.) îşi coceau, pe scuturile de luptă, un fel de pâine plată, acoperită cu brânză. A doua atestare scrisă datează din secolul al III-lea î.H., când istoricul roman Marcus Porcius Cato aminteşte în scrierile sale de un aluat întins în formă rotundă, asezonat cu ulei de măsline, ierburi aromatice şi miere, copt pe piatră. Şi poetul roman Virgiliu descrie în poemul Eneida o pâine în formă de cerc, care pare să semene cu ceea ce astăzi numim pizza.
Anul 1522 este unul decisiv în istoria pizzei. După ce roşiile au ajuns pentru prima oară în Europa, locuitorii oraşului Napoli au început să le combine cu produsele de panificaţie şi astfel putem spune că a apărut prima variantă a pizzei moderne. Secolul al XVII-lea aduce pizzei din Napoli o mare popularitate printre localnici şi printre turiştii care vizitau acea parte a Italiei.
Cel mai cunoscut şi apreciat tip de pizza din Italia este clasica Margherita. Aceasta ar fi fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito. Cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, el ar fi creat o pizza inspirată de culorile steagului italian: roşu (roşii), alb (mozzarella) şi verde (busuioc). Reginei Margherita i-a plăcut atât de mult mâncarea încât pizza a primit numele ei.
La început de secol XX, pizza italiană ajunge în America, fiind vândută sub formă de felii, de vânzători ambulanţi, pe străzile din Chicago. Le păstrau calde într-un recipient ingenios, de formă cilindrică, prevăzut cu un compartiment umplut cu cărbuni încinşi.
Astăzi pizza se găseşte aproape oriunde şi se serveşte în nenumărate variante, cu tot felul de topping-uri, inclusiv unele pe care italienii nu le-ar pune niciodată pe un blat de pizza. Dar pentru o pizza adevărată, tot în Italia trebuie să mergem, şi nu oriunde, ci la Napoli!
Cu acest prilej, colega noastră Valentina Mihăilă de la Secția de împrumut la domiciliu a organizat o microexpoziție de carte, alegând volume de rețete pentru acest fel de mâncare cunoscut pe toate meridianele lumii.
Ultimele comentarii