Acasă > Cultura > Expoziţiile lunii ianuarie – Umberto Eco

Expoziţiile lunii ianuarie – Umberto Eco

Calendarul aniversărilor la Biblioteca Judeţeană Braşov a început sub semnul scriitorului Umberto Eco, aşa cum Expoziţiile lunii ianuarie ne oferă acest început.

Scriitorul, editorul, filosoful și semioticianul italian s-a născut în 5 ianuarie 1932 în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui. Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (ce a fost orfan) de un funcționar de stat. A studiat la Torino, luându-și licența în estetică. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. În 1959 a fost numit consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993).

Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.

Strălucitoarea sa opera beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Acest roman a fost ecranizat în 1986. Din opera sa fac parte romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii (ilustrate de Eugenio Carmi).

A decedat în februarie 2016 la Milano, din cauze naturale (cancer).

Expoziţia include o selecţie din publicaţiile sale aflate în fondul Secţiei de împrumut la domiciliu şi este o invitaţie de a relua, citi şi reflecta la cărţile autorului, făcută din partea colegei noastre Ioana Popa Răduţoiu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Expoziţiile lunii ianuarie - Umberto Eco , 5.0 out of 5 based on 2 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.