Acasă > Cultura > Ziua mondială a rezervaţiilor şi parcurilor naturale

Ziua mondială a rezervaţiilor şi parcurilor naturale

În fiecare zi, ne bucurăm, într-o formă sau alta, de Natură și de beneficiile pe care aceasta ni le aduce. De aceea, la inițiativa mai multor organizații ecologiste, în fiecare an este sărbătorită la 11 ianuarie ZIUA MONDIALĂ A REZERVAȚIILOR ȘI PARCURILOR NATURALE.

Această dată a fost aleasă pentru a marca 80 de ani de la înființarea Rezervației Naturale Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la nord-est de Lacul Baikal, înscriindu-se astfel, începând cu anul 1997, în calendarul sărbătorilor oficiale de mediu.

Din păcate, transformarea profundă a mediului înconjurator și acumularea în timp a unor stări de degradare a acestuia au condus la eroziunea și sărăcirea biodiversității, cu efect pe termen lung pentru natură. Ne confruntăm astăzi cu fenomene din ce în ce mai dificil de gestionat, precum distrugerea pădurilor, reducerea efectivelor populațiilor sălbatice și a genofondului lor sau creșterea ratei și a vitezei de extincție a speciilor, care a depășit cu mult rata procesului natural de formare de noi specii. În același timp, s-a exercitat o presiune selectivă asupra speciilor, fiind favorizate cele cu utilitate directă pentru populația umană, ceea ce a determinat modificarea structurii ecosistemelor și le-a influenţat evoluția.

În acest context, este din ce în ce mai evident că omenirea în ansamblu, dar și fiecare dintre noi suntem datori să depunem eforturi pentru o dezvoltare economică durabilă, cu o grijă deosebită pentru prezervarea biodiversității, a resurselor și bogățiilor naturale. Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale ne reamintește, la fiecare 11 ianuarie, de această provocare.

Expoziţia cuprinde cărţi şi albume cu parcurile naturale din fondul Secţiei de împrumut la domiciliu şi a fost organizată de colega noastră Ioana Popa Răduţoiu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Ziua mondială a rezervaţiilor şi parcurilor naturale , 5.0 out of 5 based on 2 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.