Acasă > Diverse > Vaccinarea este un gest de …

Vaccinarea este un gest de …

M-am vaccinat în luna martie 2021, la Gheorghieni, în județul Harghita. Din fericire nu m-am îmbolnăvit până acum și am ales personal să mă vaccinez din mai multe motive, pe care le voi spune mai jos. Esențial este că mi-am dorit protecție, am sperat ca vaccinul să mă apere. Nădejdile mele au fost confirmate.

De la începutul pandemiei, este prima dată când sunt foarte speriată de ceea ce se întâmplă. Numărul mare de morți pe zi și situația grea din spitale mă înspăimântă. Ideea unei imunizări naturale mi se pare nedreaptă și cinică. Nu putem asista la moartea atâtor oameni cu speranța că vom scăpa și că va fi bine pentru noi, nu ne putem bizui pe moartea altora. Cum să trăiești când alții mor sau să trăiești tocmai pentru că alții mor?

Cu convingerea că sănătatea trebuie îngrijită și că educația pentru sănătate contează și depinde de purtarea noastră, scriu mai jos motivele pentru care m-am vaccinat.

1. M-am vaccinat cu credința că va fi bine, vaccinarea pentru mine a fost un gest de CREDINȚĂ. Cred în Cel de Sus și în harul pe care l-a dat oamenilor de a vindeca bolile, așa cum Iisus Hristos a tămăduit atâția bolnavi. Să nu uităm că primii medici au fost călugării și preoții care au combătut molimele cu curaj, cu credință, cu dăruire, primele spitale au funcționat pe lângă biserici și mănăstiri (Colțea, Filantropia, Cotroceni, Sf. Spiridon).

2. M-am vaccinat pentru că am încredere în medici și știință. Vaccinarea pentru mine a fost un gest de ÎNCREDERE. Doctorii sunt profesioniștii care se îngrijesc de sănătate și le acord încrederea mea, este meseria lor. Nu îmi permit să mă amestec și să îmi dau cu părerea, ar fi nedrept și neprofesionist să mă port așa. Știința este cea care încearcă să găsească soluții la probleme reale, concrete și oamenii de știință au fost creativi și au găsit de multe ori soluția de vindecare și tratare a unor boli. Vaccinul este o soluție mai bună sau cum se spune în mod popular este mai mult decât nimic. Am convingerea că religia și știința nu sunt opuse, ci se completează, una se ocupă de spirit, alta de trup, dar au în centrul lor tot omul, ca persoană.

3. M-am vaccinat din dorința de a-i proteja pe cei apropiați, din jurul meu, fiindcă aveam o soluție la îndemână, vaccinul, pentru a-mi arăta dragostea. Vaccinarea pentru mine a fost un gest de IUBIRE.

4. M-am vaccinat fiindcă respect șansa fiecăruia la viața și sănătate, purtarea mea putea ajuta să fim cu toții în siguranță. Vaccinarea mea e un gest de RESPECT.

5. M-am vaccinat fiindcă sunt parte dintr-o comunitate și îmi doresc să avem un viitor împreună. Vaccinarea mea a fost un gest de SOLIDARITATE și de RESPONSABILITATE față de mine și de ceilalți.

6. M-am vaccinat cu cea mai mare speranță să revenim la situația dinaintea pandemiei și să depășim acest impas. Vaccinarea mea a fost un gest izvorât din dorința de LIBERTATE, a fost un vot pentru o societate liberă, în care să renunțăm la restricții.

Nu m-am vaccinat ca să merg în vacanță, în străinătate, să mă văd cu prietenii ori să merg la restaurant. Sunt o fire singuratică, mă pot lipsi ușor de un concediu în străinătate, nu duc dorul restaurantelor, gătesc acasă, iar mall-urile nu le frecventez. M-am vaccinat cu credință, încredere, iubire, respect, responsabilitate, libertate. Cred în religie, știință, profesionalism, iubire, solidaritate, responsabilitate, libertate. Nu cred în teorii conspiraționiste, nu cred că vaccinul a fost creat ca să facă rău, dar mai ales nu cred în libertate fără dreptate, fără lege, fără respectarea celorlalți. Libertatea fără limite este pur si simplu anarhie și haos, aceasta nu este nici democrație, nici liber arbitru. După mine, așa ceva este pur și simplu egoism. Riști pentru tine, dar riști și pentru ceilalți. Îți poți asuma riscul pentru tine, dar poți oare să îți asumi riscul să îi infectezi pe alții?! S-ar putea să fie o purtare nedreaptă. Cred în oameni, cred în simțul lor natural de dreptate, cred că rațiunea lor poate învinge frica și îți insuflă curajul de a-ți asuma riscul vaccinării. Dacă veți descoperi mai sus destule motive pentru a vă convinge, vă rog să acționați. Încercați să depăşiţi teama şi suspiciunea faţă de vaccin, încercaţi să fiţi puternici şi buni, încercaţi să fim împreună, ca să faceți ca lucrurile să meargă mai bine.

Am scris fiindcă sunt bibliotecar și de multe ori bibliotecarii au și rolul de a educa, nu numai de a informa. Textul de mai sus este un apel în care încerc să explic, să fac ceva, fiindcă mă simt atât de neputincioasă și de dezamăgită de situația pandemică de azi din ţară. Nu este o polemică ori dispută, este doar un apel, adresat mai ales bibliotecarilor ce pot încerca să facă în locul lor ceva, dar desigur se adresează și nebibliotecarilor.

VN:D [1.9.8_1114]
Rating: 1.0/5 (4 votes cast)
Vaccinarea este un gest de ... , 1.0 out of 5 based on 4 ratings
Categories: Diverse Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.