Acasă > Cultura > Expoziţiile lunii august – Neagu Djuvara – 105 ani de la naştere

Expoziţiile lunii august – Neagu Djuvara – 105 ani de la naştere

Neagu Djuvara, născut la 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona în 1937, iar trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972 a obţinut doctoratul în Filosofie, urmând ca în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.

A fost curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români. A petrecut 23 ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors în 1984, la Paris.

După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti, până în 1998.

Susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, Neagu Djuvara a scris peste 20 de volume, între care se numără: Civilizaţii şi tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor, Între Orient şi Occident: ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Amintiri din pribegie.

Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.

Expoziţia aniversară de carte de la Secţia de împrumut la domiciliu este organizată de colega noastră Valentina Mihăilă şi cuprinde cărţile autorului omagiat, pe care vi le recomandăm cu căldură spre lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.