Acasă > Cultura > Voluntarul pentru citit recomandă “Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu

Voluntarul pentru citit recomandă “Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu

Recomandarea de săptămâna aceasta este debutul în proză al poetului, traducătorului și editorului Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, roman (deși în egală măsură poate fi considerat și un volum de proză scurtă în care toate povestirile au același narator) publicat la editura Polirom în anul 2017. Cartea poate fi împrumutată de la biblioteca județeană din Brașov de la sediul central și de la filialele 2, 3 și 5.

Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să simt că între mine și o carte se înfiripă o relație atât de personală, mergând până într-acolo încât fragmentele mai puțin izbutite mi-au părut ca un fel de trădare, de parcă aș fi încheiat cu autorul un contract anterior lecturii în baza căruia acesta se angaja să îmi livreze prin romanul său tot ceea ce caut eu în literatură, contract pe care nu l-a mai respectat până la final. Bineînțeles, o astfel de raportare la o operă de artă este extrem de problematică și trădează un egotism cu adevărat toxic – este foarte probabil ca ceea ce am văzut eu ca fiind stângace sau discordant în carte să fie pur și simplu o chestiune de gust; în fond, romanul lui Stănescu s-a bucurat de aprecierea aproape unanimă a criticilor literari și a cititorilor încă de la apariție și e greu să găsești pe internet chiar și o singură cronică negativă. Nici eu nu îmi propun să vorbesc de rău acest roman care are atât de multe atuuri, dar nu pot să nu îmi exprim, măcar în treacăt, un oarecare sentiment de frustrare față de includerea unor elemente (petreceri sordide, divorț, alcoolism, contemplarea suicidului, scandaluri matrimoniale, ședințe de terapie etc.), începând cu cea de-a opta proză – intitulată „Scriu despre Ashbery” – care nu fac decât să încarce inutil romanul și să distorsioneze registrul și vocea narativă până când toată acea autenticitate din primele proze se dizolvă treptat într-un stil repetitiv, generic și impersonal, ajungând în ultima proză chiar la un soi de pastișă stridentă după autori precum Philip Roth și Albert Camus, la care se adaugă un strop de Irvine Welsh.

În primele șapte povestiri, care se concentrează pe experiențele protagonistului dinainte ca acesta să se înscrie la facultate, am întâlnit însă – cu riscul de a mă exprima hiperbolic – unele dintre cele mai răscolitoare pasaje din toate cărțile pe care le-am citit până acum. În aceste pagini cu nuanță marcat autobiografică, autorul redă cu măiestrie tumultul psihologic al unui copil dintr-o familie monoparentală, în ultimii ani ai regimului comunist și în primii ani după 1990, cu toate confuziile și neliniștile specifice vârstei. Bogdan-Alexandru Stănescu a reușit să construiască o voce bine individualizată, sinceră și tulburătoare ce mi-a adus aminte în multe momente de cele mai reușite rânduri din Întâmplările lui Blecher sau de impresionismul filmelor lui Terence Davies, o voce încărcată de o oroare și de o mirare aproape patologice în fața unei realități ce-i apare veșnic hipertrofiată (și chiar malignă) lui Bobiță.

Felul în care ne raportăm la trecut, plonjonul în bazinul cu amintiri și farsele pe care le poate juca memoria constituie, de asemenea, o temă importantă pentru autor: întâmplările din copilărie sunt narate din perspectiva deja matură a unui narator chinuit, aflat la nadirul existenței, ce deseori lasă impresia că ar fi blocat în camera de proiecție a unui cinema părăginit, unde se chinuie să opereze un proiector stricat, care derulează cu întreruperi și deformări filmul vieții sale. Așa cum însuși mărturisește, până și natura îi apare deformată acum când se gândește la propria copilărie: în Berceniul primilor săi ani de viață, nu există decât extreme meteorologice – fie caniculă, fie ploi torențiale, fie geruri cu munți de zăpadă. Peste toate aceste extreme tronează însă Tătuțu, un personaj monumental, care va rămâne cu siguranță bine fixat în galeria celor mai memorabile personaje din literatura română. Este ceva aproape mistic, de sfânt nebun, la acest tată vitreg al protagonistului, ce poate fi definit cel mai bine prin expresia din limba engleză „larger than life”: înzestrat cu o burtă impozantă și o înțelepciune a străzii, un adevărat „raconteur” mereu cu vorbele la el, o ființă în fapt vulnerabilă și torturată, ce se ascunde în spatele unei jovialități gălăgioase, Tătuțu exercită o fascinație tainică asupra copilului lipsit de modele masculine și, implicit, asupra cititorului care se raportează la protagonist prin prisma amintirilor desfigurate ale naratorului. Coincidență sau nu, dispariția lui Tătuțu din paginile romanului – până atunci centrul de gravitație al acestuia – marchează și o schimbare de registru ce nu mai păstrează nimic din farmecul primei jumătăți. Chiar și așa, oricât de mult mi-ar fi plăcut ca romanul să fie mai bine închegat și să nu existe un atât de mare dezacord între cele două jumătăți, nu pot decât să recomand cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu și să le doresc celor care o vor citi pentru prima dată o experiență mai satisfăcătoare decât cea pe care am avut-o.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Voluntarul pentru citit recomandă "Copilăria lui Kaspar Hauser", de Bogdan-Alexandru Stănescu, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Categories: Cultura Tags: , ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.