Acasă > Cultura > Donaţii – pro şi contra

Donaţii – pro şi contra

Donaţiile sunt calea prin care bibliotecile procură cărţi ce le lipsesc sau care sunt deteriorate şi pot fi înlocuite. De regulă, facem rost de carte curentă, mai veche, dar de calitate în privinţa conţinutului şi al condiţiilor de păstrare, în felul acesta. Mai cu seamă bibliografie şcolară care se cere mereu şi se strică în acelaşi ritm. În plus, biblioteca judeţeană reuşeşte astfel să compenseze lipsa volumelor de acest tip din bibliotecile publice locale, care se bazează destul de mult pe donaţii. Gestul de a dona din biblioteca particulară sau din colecţiile apărute prin grija unui cotidian, în favoarea bibliotecii publice, este unul de preţuit. Să spunem că noi, în ultimul timp,  am primit donaţii consistente de cărţi noi, române şi franceze, datorită generozităţii şi iniţiativei inteligente ale unor iubitori de carte.  Dar, uneori, se întâmplă contrariul. Donaţia este înţeleasă ca mijlocul cel mai la îndemână de a ne face curat în casă şi propria bibliotecă, iar biblioteca publică este văzută ca un fel de pubelă publică, unde sunt abandonate cărţile nedorite, depăşite, nefolositoare, murdare, descompletate. Asa ne trezim cu carti inutile, desi chiar am precizat că nu avem nevoie de ele.  Poate nu te-ar deranja atât de mult mult, dacă nu ar fi însoţit de un comportament abuziv, nepoliticos si in fond de o lipsa crasa de desconsiderare a bibliotecii publice si a nevoilor ei reale. Tot ce s-a dorit a fost doar să fie utilizata biblioteca publica in folos personal.  Din pacate, aceasta nu mai este donatie.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.3/5 (3 votes cast)
Donaţii - pro şi contra, 3.3 out of 5 based on 3 ratings
Categories: Cultura Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 25th, 2017 la 21:47 | #1
  2. decembrie 26th, 2017 la 07:02 | #2
  3. decembrie 27th, 2017 la 14:31 | #3
  4. decembrie 29th, 2017 la 15:22 | #4
  5. ianuarie 2nd, 2018 la 07:00 | #5
  6. ianuarie 9th, 2018 la 16:46 | #6
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.