Acasă > ANBPR, Cultura, Evenimente > „Bun de Tipar” – Ediţia a II-a

„Bun de Tipar” – Ediţia a II-a

Organizată de Federaţia Editorilor din România şi Headsome Communication, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţia Română de Relații Publice, „Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din România” îşi propune să marcheze reuşitele anuale ale industriei de carte din România. Profesionişti ai cărții – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari, bibliotecari sau specialişti în vânzări, marketing şi comunicare – vor avea ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în cadrul acestei gale dedicate excelenţei editoriale.

La cea de-a doua ediţie, intră în concurs produsele editoriale ale anului 2012. Sunt invitate să participe toate editurile care sunt înregistrate, publică și difuzează carte în România (inclusiv cele din Republica Moldova care au o filială în România), tipografiile care au sediul în România, bibliotecile autohtone, librăriile care au sediul pe teritoriul României, precum şi cele online înregistrate ca firme românești, plus platformele online dedicate promovării cărţilor.

Formular de înscriere B.

Formular de înscriere edituri.

• Regulamentul poate fi consultat aici . Detalii despre juriu și calendarul competiţiei aici.

Adresa către care trebuie trimise proiectele înscrise în competiţie: Asociația Editorilor din România (str. Dr. Iacob Felix nr. 97, bl. 17A, sc. A, et. 1, ap. 7, sector 1,011035 Bucureşti), cu menţiunea „Gala Bun de Tipar”, ediția a II-a.

Pentru informații suplimentare: Headsome Communication – office@headsome.ro, 0722.539.011 (Ioana Gruenwald), 0722.609.478 (Oana Boca).

Sursa: site-ul ANBPR

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
„Bun de Tipar” – Ediţia a II-a, 5.0 out of 5 based on 5 ratings
Categories: ANBPR, Cultura, Evenimente Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. ianuarie 3rd, 2018 la 20:04 | #1
  2. ianuarie 8th, 2018 la 23:06 | #2
  3. ianuarie 9th, 2018 la 01:46 | #3
  4. ianuarie 9th, 2018 la 13:33 | #4
  5. ianuarie 9th, 2018 la 16:05 | #5
  6. ianuarie 16th, 2018 la 09:47 | #6
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.