Blogul bibliotecii din Brasov

Recomandarea de săptămâna aceasta este un roman clasic al literaturii ruse, „Un erou al timpului nostru”, de scriitorul romantic M.I. Lermontov, publicat inițial în 1840 și revizuit un an mai târziu. În română, cartea a fost tradusă de Alexandru Philippide și este disponibilă la biblioteca județeană din Brașov în mai multe exemplare, care pot fi împrumutate atât de la sediul central, cât și de la filialele bibliotecii.

Ceea ce surprinde încă din paginile introductive ale primului (și singurului publicat antum) roman al lui Lermontov – acest enfant terrible al literaturii ruse, mort în urma unui duel la doar 27 de ani, care, grație cunoștințelor sale de engleză și germană ce i-au facilitat întâlnirea cu operele unora ca Byron sau Schiller, avea să împrospăteze o tradiție romanescă ce arăta semnele unei anchilozări stilistice – este claritatea viziunii și o știință riguroasă a construcției narative, la care se adaugă curajul experimentării cu o cronologie fragmentară și cu perspective narative multiple.

Alcătuit din cinci capitole ce pot funcționa foarte bine și independent, care îmbracă forme diverse (însemnări de călătorie, povestiri în ramă, file de jurnal), romanul lui Lermontov îl are în centru pe Peciorin, antierou în descendența tradiției impuse de Byron sau de Pușkin cu Evgheni Oneghin, realizând o analiză poliedrică a acestui personaj imposibil de descris dintr-o perspectivă maniheistă. Cu toate că autorul a fost nevoit să însoțească ediția ulterioară a romanului de o prefață prin care clarifică anumite aspecte legate de acest personaj ale cărui purtări scandaloase au fost resimțite ca niște săgeți otrăvite de o societate ipocrită care se ascunde în spatele unei false pudibonderii (nu degeaba avea Lermontov să precizeze că personajul său concentrează în sine toate viciile epocii), contradicțiile lui Peciorin – personaj excepțional de lucid și sensibil, însă manipulator și captiv al unor tipare de gândire (auto)distructive, șarmant și inteligent, dar arogant, cinic și hrănit de un nihilism terifiant, capabil să sădească în toți cei aflați în proximitatea sa sâmburele îndoielii și al deznădejdii – iau de fapt forma unui îndemn de a interoga conceptul însuși de eroism într-o societate intens atomizată și confuză, ale cărei valori se află într-o haotică și perenă metamorfoză.

Cu toate că se dorește ironic, nu cred că titlul romanului trebuie să se limiteze doar la această dimensiune satirică: desigur, Peciorin, datorită acuității sale împovărătoare, nu poate decât să provoace durere, întristare și zbucium persoanelor care îl cunosc (persoane care, trebuie adăugat, sunt văzute de acesta ca niște pioni buni doar la a-i servi interesele), însă eroismul său – dacă poate fi numit astfel – derivă tocmai din capacitatea sa de a vedea dincolo de măștile pe care indivizii le îmbracă în relaționarea cu ceilalți. Peciorin a înțeles foarte bine că totul nu este decât aparență, spectacol ieftin, mascaradă, iar plictisul său patologic (protagonistul cască în mod compulsiv și insistă în orice dialog pe care-l poartă că absolut totul îi induce o stare ce se apropie de narcolepsie) este simptomatic pentru o societate amorțită, baricadată în spatele unor convenții și al unor coduri impersonale ce blochează orice manifestare autentică a individualității.

Recomand romanul lui Lermontov pentru furia sa dezlănțuită topită într-o expresie narativă încă surprinzător de proaspătă și pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Fără a-l glorifica sau a-i scuza comportamentul toxic, autorul ne propune un personaj ale cărui acțiuni și reflecții ne pot servi drept stimul pentru a ne analiza propriile comportamente și pentru a vedea în ce măsură suntem sinceri cu ceilalți și cu noi înșine.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

Cartea recomandată azi este potrivită evenimentului din această săptămână, Ziua internaţională a cititului împreună, ce va avea loc miercuri, 2 februarie, începând de la orele 13,00. Tot de la editura Publica este volumul din 2018 „Ce citim azi? [ruleta cu povești]” de Maren von Klitzing, cu ilustrații de Barbara Korthues, care se poate împrumuta de la filialele 2, 4 și 6.

Ce citesc azi? Ruleta cu poveşti este o carte plină de aventuri misterioase şi întâmplări haioase, pentru toţi copiii cu vârsta peste 4 ani!

Acest volum captează imediat atenţia: copiii folosesc Ruleta cu Poveşti de pe copertă şi este deja clar ce se va citi. Pur şi simplu, trebuie să rotească indicatorul, să caute imaginea în cuprinsul cărţii şi să descopere povestea. Chiar şi cei mici vor găsi rapid imaginile simple din cuprins.
Cele 20 de poveşti de diferite lungimi se învârt în jurul subiectelor preferate: piraţi aventuroşi, cavaleri curajosi, prinţese isteţe şi prieteni buni, care vă invită la locul de joacă, la gradiniţă, pe mare, în pădure şi chiar pe terenul de fotbal.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+c92d430cc0a801143bf3dd410502672c&operator=OR&_open=1

Cartea acestei săptămâni (24-30.01.2022) este de la editura Publica: „De ce nu fac zebrele ulcer: ce este stresul, cum ne îmbolnăveşte şi cum îl putem combate” de Robert M. Sapolsky (2018, 687 pagini), disponibilă la Secţia de împrumut şi la Filiala 5 de pe Bd. Griviţei.

Ajunsă acum la cea de-a treia ediție, cartea de mare succes a lui Robert M. Sapolsky De ce nu fac zebrele ulcer?, tipărită în peste 225 000 de exemplare, prezintă noi capitole despre modul în care stresul afectează somnul și creează dependență, precum și idei privind anxietatea, tulburările de personalitate și impactul spiritualității asupra formelor de management al stresului.
După cum explică Sapolsky, cei mai mulți dintre noi rămânem treji în timpul nopții, nu din cauză că ne frământă răspunsul la întrebarea dacă avem lepră sau malarie.
În schimb, bolile de care ne temem – și cele de care suferim în prezent – sunt boli provocate de acumularea lentă a unor vătămări, precum bolile de inimă și cancerul. Când suntem îngrijorați sau afectați de stres, corpul nostru declanșează aceleași reacții fiziologice întâlnite și la animale, dar noi nu rezolvăm conflictul în aceeași modalitate – luptând sau rupând-o la fugă. Cu timpul, această activare a unei reacții la stres ne îmbolnăvește literalmente.
Combinând cercetări dintre cele mai avansate cu o doză sănătoasă de umor agreabil și cu sfaturi practice, De ce nu fac zebrele ulcer? explică modul în care stresul prelungit provoacă sau intensifică o varietate de calamități, printre care depresia, ulcerele, colita, bolile de inimă și altele. În plus, ne oferă o îndrumare esențială în ceea ce privește controlul reacțiilor noastre la stres. Această ediție nouă promite să fie cea mai cuprinzătoare și mai captivantă de până acum. (Coperta IV)

Din cuprins: De ce nu fac zebrele ulcer?; Glande, piele de găină şi hormoni; Atac cerebral, infarct miocardic şi moarte voodoo; Stres, metabolism şi lichidarea conturilor; Ulcer, diaree şi îngheţată asortată; Nanismul şi importanţa mamelor ; Sexul şi reproducerea; Imunitate, stres şi boală; Stresul şi durerea; Stresul şi memoria; Stresul şi un somn nocturn odihnitor; Îmbătrânirea şi moartea; De ce este stresant stresul patologic?; Stresul şi depresia; Personalitate, temperament şi consecinţele lor legate de stres; Drogaţi, dependenţi de adrenalină şi plăcerea; Cum se vede lumea de jos în sus; Managementul stresului.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+75bed1cac0a801143bf3dd41006637d7&operator=OR&_open=1

Volumul „In memoriam Gernot Nussbächer”, editat de Biblioteca Judeţeană Braşov în anul 2021, este cel cu care vreau să vă reţin atenţia astăzi şi pe care îl veţi găsi la secţia de împrumut, sala de lectură şi cele 6 filiale ale bibliotecii.

Cu numele lui Gernot Nussbächer am făcut cunoștință în cea mai scurtă zi a anului – 21 decembrie 2021 –, cu prilejul lansării volumului omagial „In memoriam Gernot Nussbächer” de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. Acest nume săsesc, a cărui sonoritate gravă și augustă poartă amprenta unor vremuri demult apuse (mai târziu am aflat că prenumele este alcătuit din morfemele „Ger”, care înseamnă „suliță”, și „Not”, adică „luptă”), avea să-mi ațâțe o curiozitate mistuitoare pentru persoana care – așa cum urma să descopăr – l-a purtat cu atâta demnitate, înfruntând cu un stoicism exemplar și o credință de nestrămutat această luptă continuă care este viața.

Personalitate plurivalentă (arhivar, istoric, cercetător, paleograf, bibliotecar, editor și chiar personaj de mai multe romane!) și fire hrănită de năzuința avidă spre cunoaștere, căci din mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape mirarea inocentă față de tainele – fie sacre, fie profane – ale vieții pare să fi fost una din trăsăturile sale definitorii, Gernot Nussbächer a reprezentat, așa cum însuși îi plăcea să se considere, o punte de legătură între cele trei naționalități istorice ale Transilvaniei și un intermediar între trecut și prezent. Înzestrat cu o cunoaștere de tip enciclopedic și cu o rigurozitate profesională imbatabilă, este dificil să ni-l imaginăm pe Gernot Nussbächer ca fiind contemporanul nostru: de regulă, ne place să formulăm discursuri encomiastice pentru a elogia personalități remarcabile ale trecutului, prezentul – în desfășurarea sa haotică și nebuloasă – ne oferă de prea puține ori răgazul pentru a aprecia cu justețe ceea ce se află înaintea noastră, însă îmi place să cred, cel puțin din mărturiile celor care au contribuit cu texte la volumul coordonat de Ruxandra Nazare, că lui Gernot Nussbächer i-a fost recunoscută din timpul vieții valoarea și că persoanele care l-au cunoscut direct sau indirect, prin lucrările sale, au rămas cuceriți și transformați definitiv de această întâlnire.

Îndrăgostit iremediabil de Biserica Neagră și de personalitatea cărturarului umanist Johannes Honterus (cu care a avut o strânsă legătură spirituală, întețită și de mutarea sa în fosta bibliotecă edificată de Honterus, unde a avut șansa să lucreze cot la cot cu afinul său și să ducă mai departe, în chip simbolic, contribuțiile acestuia la progresul cetății), Gernot Nussbächer, prin cele peste 1500 de studii scrise de-a lungul vieții, a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea istoriografiei românești și la formarea unor generații de arhivari și istorici care au împrumutat câte ceva din pasiunea, rigoarea și metodele sale de lucru, apte să facă lumină în tenebrele istoriei. Merită însă precizat că Gernot Nussbächer, în modestia ce i-a definit existența, nu a avut niciodată pretenția de a lua cu asalt ierarhiile universitare și de a se adăposti la catedra vreunei impozante universități; pe Nussbächer l-a preocupat în permanență să fie cât mai aproape de comunitatea în care a crescut și care l-a format, iar drept mărturie stau și articolele pe care le-a publicat în diverse ziare și reviste istorice, preferându-le pe acestea în locul circuitului ermetic al publicațiilor de specialitate care se adresează exclusiv celor din propria breaslă. Mai mult, preocuparea sa obsesivă pentru recuperarea istoriei locale poate fi privită retrospectiv și ca o modestă, dar nu mai puțin vrednică formă de subversiune față de directivele ideologice de dinainte de 1989, când accentul se punea pe specificul național, iar Gernot Nussbächer căuta în continuare modalități de a scrie despre ceea ce îi aducea cele mai multe satisfacții personale și profesionale – Transilvania medievală.

În cele trei zile cât am parcurs cu emoție volumul omagial, Gernot Nussbächer a devenit pentru mine mai mult decât un nume cu rezonanță austeră; sub privirea sa iscoditoare, inteligentă, caldă și jucăușă de pe copertă am întâlnit un model de verticalitate, de onestitate și dedicare profesională și un imbold de a-mi trăi viața căutând să las în urmă ceva de care vor putea beneficia și alții. Sunt mâhnit că nu l-am putut cunoaște personal (și nu pot să nu mă întreb dacă, în plimbările mele pe lângă Biserica Neagră de-a lungul anilor sau în vizitele mele la anticariatul Aldus, unde obișnuia să își mai petreacă timpul, s-a întâmplat să trec senin pe lângă dumnealui, fără a fi conștient de acest tezaur viu de lângă mine), însă textele colaboratorilor la acest minunat și necesar volum, presărate cu anecdote și confesiuni intime care îl redau pe Gernot Nussbächer în toată umanitatea sa, m-au ajutat să trec peste acest regret și să simt că, de acum încolo, spiritul lui va dăinui și în mine.

***

Am fost din nou în vizită zilele trecute la anticariatul Aldus, această oază culturală care se odihnește în umbra binefăcătoare a Bisericii Negre, unde timpul pare că poposește la rândul său din calea iureșului istoriei, și am avut surpriza să fiu întâmpinat de chiar Gernot Nussbächer, care zâmbește gânditor în pozele din spatele biroului doamnei Astrid Hermel, o apropiată a acestuia care mi-a relatat cu vădită emoție alte și alte anecdote cu „Nussi” (așa cum îi spuneau prietenii). Dacă vă aflați în apropierea Bisericii, nu vă sfiiți să faceți o vizită și anticariatului Aldus, un loc singular în Brașov care te încarcă cu o reverență sfântă față de carte și cultură, iar dacă doriți să completați cele citite în volumul in memoriam cu povestiri inedite, nu ezitați să intrați în vorbă cu doamna Hermel, o povestitoare cu mult har, care așteaptă să împărtășească cu oricine dispus să asculte din bogata sa experiență de viață și dragoste pentru artă.

A consemnat Vlad Babei, voluntar pentru citit

Cartea acestei săptămâni este „Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul” de Adina Rosetti, cu ilustrații de Cristiana Radu (București, Editura Art, ediție revăzută și adăugită, 2020, 56 pagini) pe care o puteți împrumuta de la secția de copii și tineret și de la filialele 1, 4, 5.

Este povestea unei mame pentru micuța fiică, nerăbdătoare să crească și de fapt o poveste pentru toți copiii care vor să crească mai repede, fără răbdare, punând întrebări, fără să aștepte răspunsul.

Iată prezentarea pe scurt a cărții: De mult, tare de mult, bătrânul Tempus și-a împărțit regatul între cei trei copii ai săi: Domnului Azi i-a dăruit Prezentul, Doamna Ieri a primit Trecutul, iar Domnișoarei Mâine i-a rămas Viitorul. Și toate lucrurile erau așezate: Domnul Azi trebăluia grăbit toată ziulica, doamna Ieri aranja cu grijă în dulap borcane cu amintiri, Domnișoara Mâine făcea baloane de săpun în care punea întâmplări ce încă nu s-au întâmplat, iar Timpul curgea exact așa cum trebuie – nici prea repede, nici prea încet. Dar Domnișoara Poimâine nu era deloc mulțumită. Ea voia să se facă mare cât mai repede. Ajutată de afurisita de vrăjitoare Niciodată, mica răsfățată s-a agățat de limbile ceasului din vârful turnului și a început să le învârtă. Iar Timpul a început să curgă cu o viteză amețitoare și în întreaga lume s-a creat haos: te trezeai într-o dimineață de vară și până seara se făcea iarnă. Iar copilăriile tuturor copiilor treceau într-o clipită, și asta era foarte trist…

Dar nu vă fie teamă, e un basm și știți că ele se sfârșesc întotdeauna cu bine!

Ideile sunt creative, iar ilustrațiile sclipitoare. O carte ce te încântă prin text, desene și forma grafică, pentru care autoarea, artista ilustrator și editura s-au întrecut pe sine. Probabil că prima ediție a plăcut mult și s-a epuizat, din moment ce au revenit cu haine noi în ediția a doua.

LECTURĂ RECOMANDATĂ DE BIBLIOTECAR!

Accesează cu încredere catalogul nostru online la adresa http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+ee460fb2c0a801143bf3dd410584c792&operator=OR&_open=1

Criticul şi istoricul literar Sextil Puşcariu (4 ianuarie 1877 – 5 mai 1948) a fost al treilea academician al unei vechi familii de cărturari braşoveni. După terminarea studiilor de doctorat şi docenţă la Viena, în domeniul literelor, începe o strălucită carieră universitară şi academică. Pasionat cercetător în domeniul lingvisticii, întemeiază şi conduce „Muzeul Limbii Române” primul institut de acest fel din ţară, în cadrul căruia a contribuit la alcătuirea a două lucrări esenţiale pentru cultura românească: „Dicţionarul Limbii Române” şi „Atlasul lingvistic român”.

A înfiinţat buletinul muzeal „Dacoromania”, a condus revistele „Glasul Bucovinei” şi „Cultura” şi a colaborat la diverse publicaţii ale vremii. S-a impus prin multitudinea aspectelor abordate în cele peste 400 de lucrări: istoria limbii, dialectologie, romanistică, fonetică, lexicografie, istorie şi critică literară. A fost membru al Academiei Române, şi preşedinte al Secţiei Literare a aceluiaşi for.

În plan literar a fost recunoscut rolul său major în descoperirea şi lansarea poetului Lucian Blaga. De valoare peste timp au rămas şi volumele sale de memorialistică, pentru noi în special „Braşovul de altădată”, poate unicele pagini ce redau atmosfera oraşului nostru la sfârşitul sec. XIX şi început de secol XX. În Braşov, o placă memorială se află pe casa în care s-a născut, în strada George Bariţiu nr.12, de asemenea o stradă poartă numele distinsului savant.

În luna ianuarie, expoziţia aniversară de carte de la Sala de lectură cuprinde volumele păstrate în acest fond al bibliotecii judeţene braşovene şi este organizată de colega noastră Mihaela Lupu.

Colega noastră Daniela Banaurs de la Serviciul de informare şi formare continuă ne propune un clasament personal de cărţi de cinci stele. Sunt volumele citite în anul 2021, recomandări de lectură pentru conţinutul lor. Cum la final de an vechi şi început de an nou, întotdeauana se fac situaţii, vă propunem să consultaţi bilanţul de lectură al Danielei, sigur veţi reţine o sugestie. Puteţi găsi acest material informativ la adresa următoare:

https://issuu.com/danielabanaurs/docs/carti_de_5_stele_pdf?fbclid=IwAR1ea19ePxD0khbbESm2i5kuHcPLd6DOK-p8VqDTzLkc-8fZZp1TOH0ScBM

Lectură plăcută şi cărţi cât mai bune!

Calendarul aniversărilor la Biblioteca Judeţeană Braşov a început sub semnul scriitorului Umberto Eco, aşa cum Expoziţiile lunii ianuarie ne oferă acest început.

Scriitorul, editorul, filosoful și semioticianul italian s-a născut în 5 ianuarie 1932 în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui. Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (ce a fost orfan) de un funcționar de stat. A studiat la Torino, luându-și licența în estetică. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. În 1959 a fost numit consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993).

Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.

Strălucitoarea sa opera beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Acest roman a fost ecranizat în 1986. Din opera sa fac parte romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii (ilustrate de Eugenio Carmi).

A decedat în februarie 2016 la Milano, din cauze naturale (cancer).

Expoziţia include o selecţie din publicaţiile sale aflate în fondul Secţiei de împrumut la domiciliu şi este o invitaţie de a relua, citi şi reflecta la cărţile autorului, făcută din partea colegei noastre Ioana Popa Răduţoiu.

În fiecare zi, ne bucurăm, într-o formă sau alta, de Natură și de beneficiile pe care aceasta ni le aduce. De aceea, la inițiativa mai multor organizații ecologiste, în fiecare an este sărbătorită la 11 ianuarie ZIUA MONDIALĂ A REZERVAȚIILOR ȘI PARCURILOR NATURALE.

Această dată a fost aleasă pentru a marca 80 de ani de la înființarea Rezervației Naturale Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la nord-est de Lacul Baikal, înscriindu-se astfel, începând cu anul 1997, în calendarul sărbătorilor oficiale de mediu.

Din păcate, transformarea profundă a mediului înconjurator și acumularea în timp a unor stări de degradare a acestuia au condus la eroziunea și sărăcirea biodiversității, cu efect pe termen lung pentru natură. Ne confruntăm astăzi cu fenomene din ce în ce mai dificil de gestionat, precum distrugerea pădurilor, reducerea efectivelor populațiilor sălbatice și a genofondului lor sau creșterea ratei și a vitezei de extincție a speciilor, care a depășit cu mult rata procesului natural de formare de noi specii. În același timp, s-a exercitat o presiune selectivă asupra speciilor, fiind favorizate cele cu utilitate directă pentru populația umană, ceea ce a determinat modificarea structurii ecosistemelor și le-a influenţat evoluția.

În acest context, este din ce în ce mai evident că omenirea în ansamblu, dar și fiecare dintre noi suntem datori să depunem eforturi pentru o dezvoltare economică durabilă, cu o grijă deosebită pentru prezervarea biodiversității, a resurselor și bogățiilor naturale. Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale ne reamintește, la fiecare 11 ianuarie, de această provocare.

Expoziţia cuprinde cărţi şi albume cu parcurile naturale din fondul Secţiei de împrumut la domiciliu şi a fost organizată de colega noastră Ioana Popa Răduţoiu.

Cartea acestei săptămâni este „Casa olandeză” de Ann Patchett, apariţie editorială Humanitas a anului 2021, traducere şi note de Mihaela Dumitrescu. Romanul este disponibil la Secţia de împrumut la domiciliu, precum şi la filialele 2, 3, 5 şi în versiune originală la biblioteca noastră engleză.

„Casa Olandeză” este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unui pont primit pe patul unui spital de campanie, Cyril Conroy face o investiție genială, care îl va transforma într-un mogul imobiliar. Ca orice îmbogățit peste noapte, va cumpăra Casa Olandeză, unde se va muta împreună cu familia sa. ‘Visul american’ al lui Cyril Conroy se destramă însă, așa cum înainte se întâmplase cu cel al familiei Van Hoebeek, primii proprietari ai casei, dar va fi reactivat de ambițiosul său fiu, Danny, și va fi împlinit cu succes de nepoata sa, May. Reușita lui Danny vine cu un preț: Maeve, sora lui, va renunța la propriile visuri, renunțare care vorbește despre sacrificiul pe care numai iubirea îl poate face posibil și îl legitimează.

„Splendidul roman al lui Patchett sondează, cu înțelegere și compasiune, adâncurile obsesiei și ale iertării; ce dobândesc oamenii, ce păstrează, ce pierd sau înstrăinează și ce lasă în urmă.” (Publishers Weekly)

„Textura fină a romanului este alcătuită din multe momente mici, intime, dar efectul este unul atotcuprinzător, uriaș și generos – profund emoționant.” (New York Journal of Books)

„Casa Olandeză are bogăția, forța aluzivă și încărcătura emoțională pe care le au doar cele mai bune ficțiuni.” (Boston Globe)

„Când citiți operele de ficțiune ale lui Patchett, așteptați-vă la miracole.” (New York Times Book Review)

Alte informaţii în catalogul nostru online pe care vă invităm să îl accesaţi cu încredere la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+862bba4bc0a801143bf3dd41041aeee7&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!