Blogul bibliotecii din Brasov

Cartea acestei săptămâni (27.09. – 03.10.2021) este albumul „România sălbatică” realizat de fotograful Dan Dinu, prefaţă de Alex Găvan, ilustraţii grafice de Gabriel Şerban (apărut la Braşov, 2021, 256 pagini, în română şi engleză). Biblioteca Judeţeană Braşov dispune de două exemplare, la Mediatecă şi la Sala de lectură, de unde puteţi împrumuta/consulta, după caz, albumul.

Este cel mai amplu album de fotografie dedicat naturii de la noi, cu peste 250 imagini din parcurile naţionale, naturale şi rezervaţii şi cu ilustraţii despre majoritatea speciilor emblematice pentru fauna din România.

Parte din proiectul mai mare numit România sălbatică, idee iniţiată de fotograful şi activistul Dan Dinu, albumul este rezultatul unei munci de decenii, a pasiunii pentru mediu şi a convingerii nestrămutate a fotografului de a dezvălui tainele naturii cât mai multor oameni, cu scopul de a educa şi proteja.

Iată cum prezintă fotograful albumul: „Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România încă o mai are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.
Albumul, și de altfel întregul proiect, este modul prin care vreau să mulțumesc naturii de la noi pentru toate momentele deosebite pe care mi le-a oferit în cei aproape 25 de ani de când am privilegiul să o fotografiez.”

Suntem siguri că vă veţi îndrăgosti de această carte când o veţi răsfoi. Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+78fe9a37c0a801144f73200202f7860c&operator=OR&_open=1

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1974 al scriitorului german Heinrich Böll (laureat al premiului Nobel pentru literatură cu doi ani mai devreme), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”, apărut la noi pentru prima dată în anul 1978, în traducerea Marianei Șora, și reeditat anul trecut la editura Litera. Romanul poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 3 și 5; de asemenea, biblioteca deține și ediții în limbile germană, franceză și maghiară.

Katharina Blum este o tânără liber-profesionistă din Republica Federală Germană a anului 1974. Cunoscuții o văd ca pe o persoană cu un trai auster, aproape ascetic: în afară de muncile de menajeră, chelneriță și ocazional de bucătăreasă pe care le prestează, viața ei nu lasă loc de surprize. Totul se desfășoară calculat, sistematic, previzibil. Un personaj, s-ar spune, care n-are ce căuta într-un roman – de ce ar fi nevoie să ni se amintească așa insistent și crud de mediocritatea propriei existențe? Doar că într-o zi Katharina Blum împușcă mortal un jurnalist și, rătăcind pe străzi fără a avea remușcări și fără a simți căință, se predă poliției. Mai aflăm din primele pagini – unde se prezintă schematic faptele care alcătuiesc nucleul romanului – că de curând cunoscuse un bărbat, care s-a dovedit a fi un criminal pe care poliția îl vâna de mai mult timp. Acum, la pușcărie, Katharina Blum e împăcată că va fi alături de el. Cam aceasta-i povestea, un fapt divers așa cum găsim în orice ziar sau în orice zi la știri, o crimă și un vinovat. Și totuși, ce a determinat-o pe Katharina Blum, această întruchipare perfectă a monotoniei cotidiene, să clacheze așa cum o fac, bunăoară, alte personaje cu o existență cât se poate de plată ca domnul Rabb din filmul lui R.W. Fassbinder, „Warum läuft Herr R. Amok?”, sau Jeanne Dielman din filmul cu același nume, regizat de Chantal Akerman?

Heinrich Böll prefațează romanul cu următorul avertisment: „Personajele și acțiunea acestei povestiri sunt inventate. Dacă din zugrăvirea unor practici ziaristice au reieșit cumva asemănări cu practicile ziarului Bild, aceste asemănări nu sunt nici intenționate, nici întâmplătoare, ci inevitabile”. Böll avea tot dreptul să fie înțepător: pe fondul isteriei stârnite de ziarul de dreapta Bild-Zeitung, cu numeroasele sale acuzații impregnate de vitriol, cu tendințele sale (atât de cunoscute și nouă astăzi) de mistificare și exagerare panicardă a adevărului și cu paginile sale unde reaua-credință, cancanul, minciuna și scandalul se alăturau pentru a-l înfiera pe Ulrike Meinhof (la rândul său jurnalist) și pe membrii Facțiunii Armatei Roșii, Heinrich Böll a devenit el însuși subiect de scandal și țintă a hărțuielilor presei și ale statului. În realitate, Böll nu a căutat să ia apărarea grupului Baader-Meinhof și nici nu a încurajat acțiunile lor violente; în ciuda faptului că acesta s-a legat strict de practicile jurnalistice viciate de la Bild-Zeitung, a ajuns să fie considerat un simpatizant al teroriștilor, urmând să între în atenția BND-ului.

Romanul lui Böll, scris cu răceala și impersonalitatea unui proces-verbal, dezvăluie limitele și iluziile libertății individuale într-un tânăr stat democratic bântuit de spectrul totalitarismului și tributar metodelor sale de represiune. Limitându-se la un stil cât se poate de plat, a cărei funcție este strict aceea de a raporta evenimentele în mod laconic, înlăturând tot ceea ce este superfluu (chiar și sângele lipsește din descrierea crimei), autorul creează un contrast izbitor între senzaționalismul gălăgios, vulgar al JURNALULUI (majusculele îi aparțin) și banalitatea faptului real. Asistăm, prin ilustrarea mașinațiilor lipsite de scrupule ale JURNALULUI, la tortura morală și la dezumanizarea progresivă a Katharinei: deși textul este în întregime lipsit de notații de factură psihologică, cititorului fiindu-i blocat accesul la gândurile protagonistei, se poate constata că odată ce investigațiile repetate, amenințările, iscodelile și insinuările impertinente ale anchetatorilor și ale jurnaliștilor, precum și titlurile din ce în ce mai calomnioase din ziar se multiplică, ceva se surpă în această femeie definită de aderența sa maniacală la rutină. Atunci când este smulsă din programul care-i ordona viața și care preîntâmpina accidentalul, Katharina devine o bombă cu ceas, o bombă artizanală fabricată în mod ironic de chiar acea instituție care se fălea cu cruciada purtată împotriva teroriștilor și a tuturor dușmanilor statului democratic german.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

Cartea acestei săptămâni (20-26.09.2021) este „Au fost odată două oraşe: New York şi Bucureşti la 1900” de Mariana Neţ, prefaţă de Georgeta Filitti (Bucureşti, Corint, 2021, 398 pagini). O carte a cărei lansare la Târgul de carte şi muzică Libris din martie 2021 am urmărit-o cu atenţie şi pe care mi-am dorit să o cumpărăm pentru bibliotecă. Volumul este disponibil la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi Filiala nr. 5 (Griviţei).

Cartea se ocupă de procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate, filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile, fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung!

„Această carte este o excursie în trecut. Ea spune povestea orașelor New York și București în perioada dintre 1865 și 1914 și arată că, într-o vreme în care majoritatea așezărilor urbane din Europa și din cele două Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul și Bucureștiul erau profund diferite în aparență, dar destul de asemănătoare, în esență, ca stiluri de viață. În ambele orașe, locuitorii din clasa de mijloc scăpau treptat de complexe, se mândreau cu urbea, cartierul și bucătăria lor. Adesea își onorau concetățenii merituoși, mulți donau pentru statui și edificii culturale, se bucurau de înființarea operei și a filarmonicii, își însușeau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau cărți poștale ilustrate, vedeau filme, călătoreau cu tramvaiul și se plimbau pe trotuare (ce urmau să fie) asfaltate… Câțiva dintre ei vorbeau la telefon. Toți credeau în viitor și se implicau în a-l aduce mai aproape.” (Mariana Neț)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+84aa9811c0a801143bf3dd4100a0dab6&operator=OR&_open=1

Poetul, traducătorul şi publicistul George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou (judeţul Bistriţa-Năsăud), într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil din cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai preotesei Maria.

Îşi petrece copilăria pe plaiurile natale, în lumea mirifică a satului românesc, învăţând să citească de la vârsta de 5 ani. Va urma cursurile gimnaziale frecventând şi şedinţele societăţii de lectură „Virtus romana rediviva”. Fiindu-i stimulat gustul pentru literatură va publica primele creaţii în revista liceului năsăudean, pe care îl absolvă în anul 1884.

Nu va ţine cont de sfaturile părinteşti, de a îmbrăţişa slujirea preoţească, şi se înscrie, în 1885, la Facultatea de filosofie şi literatură a universităţii clujene. Abandonează, însă, cursurile, doi ani mai târziu, din motive de sănătate, întorcându-se acasă.

Revista sibiană „Tribuna”, la care el deja colabora, îi oferă un post în redacţie şi astfel va începe cea mai fertilă perioadă de creaţie coşbuciană. Va publica cele mai multe balade şi idile din volumul de debut (Balade şi idile, 1893), şi chiar o parte din poeziile cuprinse în al doilea volum publicat (Fire de tort, 1896).

În 1889 publică poemul Nunta Zamfirei, considerat una din capodoperele operei lui. Succesul răsunător obţinut îi atrage atenţia lui Titu Maiorescu. În urma invitaţiei acestuia, Coşbuc se stabileşte la Bucureşti. Colaborează la ziarul „Constituţionalul” (1890-1891), iar apoi lucrează ca funcţionar (până în 1893) în Ministerul Cultelor.

Publică, în anul 1902, al treilea volum de versuri, Ziarul unui pierde vară, în 1903 volumul de proză Dintr-ale neamului meu, iar în 1904 Cântece de vitejie.

Munca asiduă de traducător (Georgicele de Vergiliu, Odiseea de Homer, Divina Comedie de Dante, etc) i-a adus satisfacţii şi recunoaşterea unor calităţi de excepţie.
De asemenea, a fost redactor cofondator la mai multe reviste: „Vatra”, „Semănătorul”, care prin programul său va da naştere unui nou curent literar, semănătorismul, „Revista Literară” şi „Viaţa literară”.

A fost căsătorit (din 1895) cu Elena Sfetea şi au avut un singur fiu, Alexandru. Moartea acestuia, în 1915, va fi o mare lovitură pentru poet, grăbindu-i sfârşitul.

Se stinge din viaţă, la 9 mai 1918, în urma unei comoţii cerebrale, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în imitaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie…. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” va scrie Liviu Rebreanu la câteva zile de la moartea lui.

Microexpoziţia aniversară este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu şi cuprinde volume din opera lui George Coşbuc şi despre aceasta.

• Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon este sărbătorită din 1995, în fiecare an, la data de 16 septembrie (dată la care, în 1987, a fost adoptat Protocolul de la Montreal).
• Ozonul este un scut fragil de gaz care protejează planeta noastră de acţiunea nocivă a radiaţiilor ultraviolete emise de Soare.
• La începutul anilor 1970 s-a descoperit că unele substanţe chimice (clorofluorocarburile) au un impact negativ asupra stratului de ozon.
• În 1985 cercetătorii de la British Antarctic Survey au depistat o spărtură în stratul de ozon, deasupra Antarcticii, fapt care a determinat guvernele mai multor ţări să înţeleagă urgenţa protejării acestuia, fiind elaborat Protocolul de la Montreal asupra substanţelor care distrug stratul de ozon. Acest protocol a intrat în vigoare în anul 1989 şi a fost revizuit de mai multe ori.
• Se presupune că respectarea protocolului va însemna refacerea stratului de ozon până în 2050. Este, poate, “cel mai de success acord internaţional de până astăzi” (Kofi Annan), fiind ratificat de toate statele membre ONU.
• Cu ocazia acestei zile internaţionale statele sunt invitate să promoveze activităţi în conformitate cu obiectivele Protocolului de la Montreal şi a amendamentelor sale.

Microexpoziţia de carte organizată de colega noastră, Mariana Caloinescu, cuprinde cărţi despre protecţia mediului din colecţia Secţiei de împrumut la domiciliu.

Sărbătorind începerea şcolii, am ales un titlu potrivit perioade. Cartea acestei săptămâni este volumul „Altădată ştiam asta – Lucruri din şcoală pe care le-ai uitat” de Caroline Taggart (Bucureşti, Editura Publica, 2020, 175 pagini), disponibilă la filialele care au secţii şi carte pentru copii (2, 4, 5 şi 6).

„Altădată știam asta – Lucruri din școală pe care le-ai uitat” este o carte utilă, educativă și amuzantă și vine în sprijinul tuturor celor care doresc să-și amintească lucruri pe care le-au învățat în școală.

Îți amintești cum acționează fotosinteza? Dar cum se rezolvă sistemele de ecuații? Mai știi numele surorilor Bennet din Mândrie și prejudecată?

Autorul Caroline Taggart a descoperit două lucruri în timp ce scria această carte: toată lumea fusese la școală și toți uitaseră lucruri complet diferite. Această carte utilă conține informațiile pe care le-ați învățat la școală, dar este posibil să nu vi le amintiți complet sau cu acuratețe. Acoperind o varietate de subiecte, cartea conține cele mai importante teorii, ecuații, fraze și reguli pe care le-am învățat cu toții cu ani în urmă.

Îți va stârni memoria cu informații interesante pe care le-ai învățat în școală și vei redescoperi domenii precum istorie, cultură generală, religie, geografie, chimie sau literatură. Plină de umor, dar profundă, cartea adună la un loc informații, date, cifre și formule pe care ni le mai amintim doar vag din școală și cu siguranță că te va face să exclami ‘Altădată știam asta!’.

”O minune în șapte capitole care cuprinde tot.” (The Scotsman)

”O carte de căpătâi utilă, amuzantă, educativă… Toată lumea va dori să se cufunde în lectura ei.” (Tribune Magazine)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+d1d648d3c0a8011471f48cd6027ea631&operator=OR&_open=1

Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov găzduieşte expoziţia foto-documentară „1940. Sub semnul ultimatumului, dictatului şi cedării”, concepută şi organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, în parteneriat cu Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Expoziția va fi deschisă în perioada 17 septembrie – 14 octombrie 2021, la sediul central al bibliotecii, în spaţiul expoziţional de la etajul I.

Vara anului 1940 a reprezentat pentru România unul dintre cele mai grele momente ale istoriei sale: prăbușirea alianțelor de securitate în care fusese implicată, dureroasele pierderi teritoriale, sfârșitul modelului de stat liberal. Pe lângă teribila comoție colectivă, amputările teritoriale au însemnat în același timp și suferințe umane enorme, generate de transferurile masive de populații, perspectiva deznaționalizării și politicile de represiune din teritoriile pierdute. Acest context a dus la schimbarea de regim, la renunțarea la modelul de stat liberal și la apariția unei noi maniere de a face politică, în jurul unor ideologii autoritare și criminale, în care represiunea politică, deciziile arbitrare și abuzive, restricționarea drastică a libertății de expresie, represiunea rasială au devenit monedă curentă.

Expoziţia ilustrează felul în care această tragedie, eforturile și căutările lumii de atunci s-au reflectat în presa vremii, în lucrări memorialistice şi în lucrări cu caracter publicistic. Sunt expuse fotocopii ale unor articole apărute în ziare din anul 1940 (Universul, Curentul), fotocopii ale unor documente de arhivă din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi şi ale Arhivelor Naţionale ale României, Filiala Iaşi, precum și o serie de volume cu caracter istoriografic cu privire la acest tragic episod al istoriei noastre.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc pe data de 17 septembrie 2021, orele 14,00, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Braşov, etaj I. Vor prezenta intervenții: prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași (prin zoom); conf. univ. dr. Diana Vrabie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (via zoom); conf. univ. dr. Ionuț Nistor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași; dr. Sorin Iftimi, muzeograf, Complexul Muzeal Național Moldova Iași. Cuvântul de deschidere va aparţine directorului Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov, dr. Daniel Nazare, iar moderator va fi dr. Carmen Voroneanu, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi. Curatorii expoziției sunt Carmen Voroneanu și Simona Sînzianu, de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi.

Vă aşteptăm cu drag la deschiderea unei expoziţii documentare interesante, itinerată la Braşov ca urmare a colaborării strânse între bibliotecile din România.

Alegerea noastră pentru această săptămână (06-12.09.2021) este „Musai list: cum să îţi organizezi timpul astfel încât să munceşti eficient, să faci loc pentru ce-ţi place şi să te bucuri de fiecare zi” de Octavian Pantiş. Cartea publicată în 2015 este disponibilă la Secţia de împrumut la domiciliu, filialele 1, 5 şi secţia de copii şi tineret. O carte utilă, pentru noi toţi, care ne confruntăm cu criza de timp.

Iată prezentarea volumului:

Ne trăim viața în intervale de timp bine definite: secunde, minute, zile, ani. Fiecare clipă trecută aduce cu sine provocarea celei care urmează, iar rolul nostru este de a decide cum alegem să petrecem timpul pe care-l avem la dispoziție.

Octavian Pantiș, unul dintre cei mai apreciați traineri din România și specialist cu o experiență de peste 15 ani în Time Management, ne pune pe gânduri cu privire la modul în care ne administrăm atât timpul de la birou, cât și cel pe care-l petrecem alături de cei dragi sau angrenați în activități care ne fac plăcere. Mai mult decât atât, ni se oferă instrumente și sfaturi practice pentru a deveni mai eficienți și mai productivi la locul de muncă, precum și sugestii pentru a petrece timp de calitate pe plan personal.

Scrisă într-un stil alert și extrem de concis, Musai List este cartea care ne va învăța pe fiecare dintre noi cum să obținem mai mult din cea mai importantă resursă pe care o avem la dispoziție – timpul, cum să muncim mai inteligent și mai cu folos și, nu în ultimul rând, cum să trăim o viață relaxată și plină de bucurii.

„Am scris această carte pentru a-ți oferi idei, sugestii, exemple și întrebări pe baza cărora să poți decide mai bine cum să folosești această prețioasă resursă care este timpul.” (Octavian Pantiș )

„Creatorul ne-a dat tuturor același număr de minute în cele 24 de ore ale unei zile. Depinde doar de noi cum le folosim. Dacă alegem să facem ceva, precis nu vom avea timp și pentru altceva, pentru că nu le putem face pe toate odată. Toți oamenii de succes pe care i-am cunoscut în viață au ceva în comun, și anume autodisciplina în folosirea timpului. E păcat să ajungi la bătrânețe și să ai impresia că toată viața ai scris pe maculator și n-ai mai avut timp să treci pe curat. Prin urmare, citește acum cartea lui Octavian Pantiș pentru a scăpa mai târziu de regrete!” (Dan Pascariu)

„După ani în care te-ai desfătat cu pierderea măruntă a timpului fără obligații, atunci când erai în căutarea unui viitor profesional, acum, când crezi că ți-ai găsit un rost în viață, TIME MANAGEMENT nu este altceva decât recuperarea responsabilă a timpului propriu. O carte care te va învăța cum să obții maximum din fiecare oră și cum să te bucuri de fiecare zi în parte.” (Cristian Hostiuc, Director Editorial Ziarul Financiar)

„Îmbinând în mod fericit analiza modului în care lucrăm cu o privire atentă asupra organizării timpului de dincolo de muncă, lucrarea lui Octavian Pantiș se întipărește în memorie. Lectura cărții ne dă de gândit despre sine, îndeamnă la împărtășire și dezbatere, ne cheamă să povestim și să recitim secțiuni din ea. O carte vie pe care o recomand cu mare plăcere!” (Mihai Ghyka, autorul prefeţei)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+e1b57095c0a8011471f48cd602ca7fe7&operator=OR&_open=1

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1940 al scriitorului britanic Graham Greene, „Puterea și gloria”, publicat în anul 2004 la editura Polirom în traducerea lui Alexandru Vlad și reeditat anul trecut la editura Litera. Acesta poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 1, 2, 3, 5, dar și de la filiala pentru copii. De asemenea, biblioteca județeană deține și o variantă în format Daisy a romanului, destinată persoanelor cu deficiențe de vedere.

La sfârșitul anilor ’30, Graham Greene face o vizită de câteva luni în Mexic pentru a studia fenomenul persecuției ațintite asupra Bisericii Catolice, experiență pe care avea să o detalieze în cartea de nonficțiune, „The Lawless Roads”. Această vizită avea să-i furnizeze și materia primă pentru romanul „Puterea și gloria”, care are drept fundal măsurile anticlericale violente adoptate de guvernatorul Canabal din provincia Tabasco.

Am să fiu sincer – lectura romanului lui Greene nu este ușoară, în ciuda dimensiunilor sale mici și a stilului de o limpezime ireproșabilă. Construcția romanului este, de asemenea, cât se poate de simplă: avem de-a face cu opera unui scriitor cu totul neinteresat de artificii sau de alde procedee literare menite să impresioneze cititorul prin originalitatea sau ludicul lor. Limbajul este laconic, aproape telegrafic, perspectiva narativă de o obiectivitate intimidantă, însă toate aceste caracteristici – care în mâinile unui prozator mai puțin experimentat ar fi avut ca rezultat o operă searbădă, lipsită de strălucire – se îmbină cu tact la Greene pentru a reda imaginea unei lumi descărnate, reduse la minimul necesar supraviețuirii. Întreg peisajul este ostil, guvernat de forțe răuvoitoare: nu cred că există capitol în care să nu fie menționați vulturii care se rotesc, într-o expectativă criminală, pe cerul cumplit, căldura și umezeala nemiloase sau gândacii care mișună prin cotloanele încăperilor și care, în marșul lor bezmetic și stupid, se pocnesc ritmic de pereți sau obiecte rătăcite prin camere. Asemeni gândacilor rătăcește și protagonistul cărții, un preot-fugar măcinat de cele mai tulburătoare frământări, unul dintre puținii care au mai rămas în toată provincia Tabasco: majoritatea au fost fie executați, fie forțați să se căsătorească și să renunțe la orice practică religioasă.

Preotul lui Greene este mai curând un antierou: tată al unui copil (încălcând, deci, jurământul de castitate), alcoolic, mândru și lacom, acesta rămâne pentru locuitorii provinciei, în mod ironic, singurul mesager palpabil al unui Dumnezeu care pare să-și fi întors privirea de la această față a pământului. În ciuda faptului că este urmărit de potera unui locotenent care nutrește o ură profundă pentru Biserică, considerând că aceasta nu face decât să se lăfăie într-o ipocrizie grosolană și să vândă minciuni unor oameni care de-abia își pot asigura pâinea cea de toate zilele, preotul nu și-a pierdut însă sentimentul datoriei și, atunci când oamenii i-o cer, îi binecuvântează, spovedește, împărtășește și le botează copiii. Probabil chiar în această natură duală și conștiință chinuită a protagonistului rezidă vigoarea romanului: cu toate că soarta protagonistului pare a fi pecetluită încă din momentul în care ne este prezentat, conflictul interior al preotului – între conștiința propriei nevrednicii și cea a statutului său de lider spiritual al unei comunități tributare Bisericii – este cel care conferă o atmosferă în permanență tensionată. Deși preotul nu este un sfânt sau un martir în înțelesul larg acceptat al termenului, Greene – catolic la rândul său – subliniază că orice om, oricât de împovărat de păcate ar fi, are șansa de a fi salvat, asemeni tâlharului de pe cruce. Iar preotul, cu toate îndoielile și rătăcirile sale, ajunge în mod paradoxal să reprezinte unul dintre cele mai credibile modele ale beatitudinii din câte s-au scris.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit