Arhivă

Arhivă pentru august, 2021

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov găzduiește un eveniment de carte dedicat iubitorilor orașului și locuitorilor lui. Marți, 7 septembrie 2021, orele 14,00 se vor lansa publicațiile: “Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie” de Steluța Pestrea Suciu (Brașov, Editura Foton, 2 volume, 2020), “Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti” cu o prefață de dr. Ligia Fulga (Brașov, Editura Creator, 2020) și arhiva digitală a revistei “Între chietri”, redactor șef Eugen Moga.

Lansarea va avea loc în prezența autorilor și va fi urmată de sesiune de autografe. Vor prezenta dr. Ruxandra Moașa Nazare, dr. Ligia Fulga, doamna Steluța Pestrea Suciu și domnul Eugen Moga.

Publicațiile, scrise și redactate cu dragoste, vor fi disponibile spre vânzare celor doritori să le achiziționeze, revista “Între chietri” fiind accesibilă pe DVD.

Participarea se face pe bază de invitație, rezervare și confirmare, în limita locurilor.

Accesul este condiționat de purtarea obligatorie a măștii și respectarea distanțării spațiale.

Vă invităm și vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Din istoria tiparului braşovean – Concurs

Expoziţia “Din istoria tiparului brașovean” cuprinde cărți, imagini, materiale, reviste despre momentele, tipografii, editorii și publicațiile cele mai importante din trecutul Brașovului. Sunt informații despre primii tipografi brașoveni cunoscuți, ce au îngrijit incunabule din epoca lor, Johannes Honterus și Diaconul Coresi în epoca lor, veacurile 17-18 și începutul modernizării tiparului, editurile și tipografiile românești brașovene, revistele culturale brașovene, săsești și românești deopotrivă.

Sub impulsul digitalizării dat de pandemia actuală de Covid 19, ne-am gândit să facem și o versiune online a expoziției. De aceea am realizat un powerpoint cu același titlu, Din istoria tiparului brașovean, încărcat pe contul de youtube al bibliotecii. Prezentarea are mult mai multe imagini și date decât expoziția fizică, întrucât spațiul vitrinelor nu ne-a permis să expunem tot ce am fi vrut, iar online-ul de data aceasta s-a dovedit mai generos. Găsiți expoziția online la următoarea legătură: https://www.youtube.com/watch?v=0KRYLYbDv0A&t=3s

În plus, expoziția este urmată de un concurs, a cărui miză este câștigarea de brelocuri cu stema tipografiei brașovene realizată 3D, după modelul creat de Johannes Honterus în secolul 16.

Întrebarea va fi lansată pe contul de facebook al bibliotecii.

Răspunsul îl găsiți în prezentarea powerpoint a expoziției Din istoria tiparului brașovean disponibilă online la linkul https://www.youtube.com/watch?v=0KRYLYbDv0A&t=3s

Cine răspunde corect primul în comentarii la postarea de pe facebook a bibliotecii, va câștiga brelocul pus în joc în ziua respectivă, pentru întrebarea corespunzătoare.

Concursul va dura până în data de 15 septembrie.

Dorim succes tuturor participanților curioși și doritori la concursul nostru!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (30.08. – 05.09.2021) este “Cartea meseriilor dispărute” de Mircea Stanciu, cu ilustraţii de Diana Margareta Cepleanu (Bucureşti, Editura Frontiera, 2019, 62 pagini), disponibilă la filialele şi secţiile noastre pentru copii (filialele 1, 2, 4, 5 şi 6).

Iată cum prezintă autorul cartea:

“Tu ce vrei să te faci când vei fi mare? Nu se poate să n-ai niciun răspuns! Trebuie să visezi. Nimeni nu vrea să aibă o meserie obişnuită, toţi ne dorim să fim excepţionali. Noi, oamenii, suntem făcuţi să zburăm la înălţime – şi putem face asta şi în meseria pe care ne-o alegem.

Merită să reflectezi un pic la ceea ce vei face în viaţa ta şi, mai ales, la ce vei fi. Ca să nu te trezeşti într-o bună zi că ai devenit ceva la care nu te-ai gândit şi care, de fapt, nu te reprezintă. Priveşte în jur cu mirare, întreabă şi adună înţelepciune. Tabloul meseriilor are o profunzime nebănuită. Sper să ţi-o pot înfăţişa prin poveştile din această carte.” (Autorul)

Vă propunem o călătorie în timp, pentru a descoperi douăsprezece meserii dispărute sau pe cale de dispariție: sacagiul, copistul, împăratul, haiducul, meșterul, croitorul, hangiul, vraciul, ciobanul, învățătorul, povestitorul și singuraticul.

Ce a dispărut din ele? De ce este important să ne gândim la aceste dispariții? Cum mai vorbesc ele vremii noastre?

Prezentarea fiecărei meserii pleacă de la contextul ei istoric, dar urcă rapid spre înălțimi poetic-filozofice. Fiecare meserie este ilustrată printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Tonurile de roșu și verde ale ilustrațiilor evocă o lume veche și prețioasă, destrămată la nivel istoric, dar recompusă la un nivel mai profund, al simbolurilor atemporale.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+24e47e81c0a8011472d58ae900179f0b&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Duminică, Iosifel şi Bunicul Laviniei Branişte

Lavinia Branişte este o scriitoare cu vocaţie. A început cariera literară ca traducător, mai cu seamă de literatură pentru copii, a publicat poezie, proză scurtă, romane (premiate), pentru ca în cele din urmă să încerce să scrie literatura pentru copii. Este “mama” lui Rostogol, porcuşorul curios, fals naiv, inteligent, empatic şi plin de umor care a dat numele unui ciclu de romane pentru copii, mici şi aş spune eu şi mari. Între timp, la invitaţia unor edituri, a scris poveşti cu alte personaje, tot din lumea animalelor (Melcuşorul, papagalul Toco, porumbelul Columb, familia elefănţeilor Anatol şi Gregor). Este o autoare versatilă, cu pricepere, talent şi tehnică literară, după care un cititor recunoaşte un scriitor adevărat. Am citit cu plăcere nedisimulată cele mai multe dintre cărţile ei scrise pentru copii, apărute la editura Arthur. Recunosc, sunt un fan al Laviniei Branişte ca scriitoare pentru copii, considerând scrierile ei cele mai reuşite şi mai autentice din literatura română contemporană pentru copii.

Azi vreau să scriu despre ultima carte citită, “Duminică şi alte povestiri cu Iosifel”, ilustraţii de Oana Ispir (Bucureşti, Editura Arthur, 2019, 102 pagini). Iosifel este un pici de grădiniţă şi cartea cuprinde 5 povestiri (Iosifel, vampir de lapte; Elefănţelul de aur din pădurea de pastel; Duminică; Şoricelul Rumeguş şi Bunicul din lună). Primele două relatează aventurile lui Iosifel la grădiniţă, la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Halloween) şi confecţionarea unei planşe cu animalele preferate. Următoarele sunt povestiri din aventurile trăite acasă, în lumea jucăriilor preferate şi … a oaspeţilor nepoftiţi în casă, văzuţi de copil prin filtrul şi oglinda propriei sensibilităţi. Lavinia Branişte te cucereşte cu stilul ei, uşurinţa cu care se naşte povestea, simplitatea cu care exprimă cu fineţe sentimentele copiilor şi părinţilor, umorul cu care surprinde toate nuanţele trăirilor şi relaţiilor.

Aproape jumătate din carte, de la pagina 57 până la sfârşit, citim povestirea “Bunicul din lună”, una dintre cele mai calde poveşti şi evocări ale bunicului. Recunoaştem că amănuntul biografic a influenţat aici scrisul (Lavinia Branişte a crescut în Brăila natală în grija bunicilor). De altfel, scriitoarea mărturiseşte în textul publicat pe coperta 4 că i-a dat lui Iosifel ceva din ceea ce a trăit ea în copilărie. Alături de mirările lui Iosifel, care descoperă lumea, în ultima povestire simţim iubirea autoarei pentru bunicul care îi confecţiona zmeie. Textul este scris cu dragoste, emoţie bine strunită şi indescriptibil regret, conturând chipul memorabil al unui bunic, ce trebuie să se grăbească să plece, dar care îşi doreşte ca nepotul să ţină minte iubirea lui pentru el. Poate pentru Lavinia Branişte scrisul este catharsis şi gest de iubire. Pentru mine, cititorul, a fost o plăcere imensă să citesc cartea pe care o recomand călduros copiilor, dar mai ales adulţilor, fiindcă veţi descoperi copilăria, vârsta adultă şi bătrâneţea în acelaşi timp, în oglinda unui unic sentiment, iubirea.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (23-29 august 2021) este “Simplissime: cele mai simple experimente ştiinţifice din lume” de Nathalie Barde, ilustraţii Colonel Moutarde, în traducerea Geaninei Tivdă (2018), disponibilă la filialele 2, 4 şi 6.

Iată prezentarea cărţii:

O carte pentru copiii curioși sau pentru cei atrași de știință.
Experimentele sunt deosebit de simple și ușor de realizat. 20 de experimente științifice simple și ușor de înțeles, pe care le vei deprinde într-o clipă! Fiecare experiment este explicat în detaliu, pas cu pas, și ilustrat într-o manieră clară și modernă. Nu e nevoie să cumperi nimic: toate materialele necesare se găsesc în casă.

Experimentele științifice sunt propuse de Nathalie Barde, profesoară pasionată de științe, care organizează de mulți ani ateliere științifice în grădinițe și în școlile primare.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+04ff225fc0a8011471f48cd60343f28f&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cursuri Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este autobiografia regizorului american Woody Allen, „Apropo de nimic”, apărută în 2020 și publicată anul acesta la editura Litera în traducerea lui Petru Iamandi. Momentan, cartea este disponibilă în cadrul bibliotecii județene din Brașov la Centrul Cultural Maghiar, sala de lectură şi mediatecă, însă va putea fi împrumutată în curând și de la filialele 2 și 5.

Cred că orice persoană care are un minim interes față de cinema a văzut cel puțin un film de Woody Allen: de la debutul său din cea de-a doua jumătate a anilor ‘60 și până în prezent, Allen a scris și regizat în jur de 70 de filme, bucurându-se de un foarte mare succes de public și de critică. New York-ul de dinaintea mandatului primarului Rudy Giuliani – un loc împovărat de mizerie și infracțiuni, gata în orice clipă să plesnească de la atâta promiscuitate asfixiantă – n-a arătat niciodată la fel de bine ca în filme precum Annie Hall sau Manhattan, iar dialogurile din filmele sale au devenit numaidecât uşor recognoscibile pentru acel melanj foarte bine proporționat dintre ironie, umor adesea sardonic, absurd, satiră și autoreflexivitate, la care se adaugă un imbatabil simț al ritmului, al tempoului replicilor. La fel de inconfundabilă este și prezența sa scenică, tipul de personaj pe care îl joacă aproape în toate filmele sale: acel ins nevrotic și ipohondru care are mereu ceva de obiectat, incapabil să facă față evenimentelor sociale și care pare mai degrabă un personaj de Looney Tunes metamorfozat în om.

De vreo treizeci de ani, Woody Allen a ajuns însă o persona non grata – Hollywood-ul pare să-i fi închis definitiv porțile de prin 2014 (când a primit ultimul său Oscar pentru filmul Blue Jasmine), studiourile nu vor să mai aibă de-a face cu el, mulți dintre actorii cu care a lucrat până atunci și-au exprimat în mod public regretul asocierii profesionale cu acesta și încearcă să se dezică de această experiență donându-și încasările obținute de pe urma filmelor, îi este tot mai greu să-și găsească distribuitori în SUA etc., totul din cauza mega-scandalului care a izbucnit în anii ’90 (și care a fost reaprins în 2014) asupra căruia n-aș vrea să mă opresc. Cred doar că e suficient să menționez că, cel puțin până în acest moment, n-a fost găsit vinovat de acuzațiile care i s-au adus, deși a trecut de-a lungul anilor prin mai multe procese și investigații.

De altfel, ar fi mare păcat ca această autobiografie să fie citită doar în speranța că va scoate la lumină detalii picante legate de scandal sau de relația sa cu Mia Farrow și Soon-Yi, actuala soție. E drept, Allen dedică vreo sută din cele 400 de pagini acestei istorii – pe care o tratează cu mult tact, dar și cu o amărăciune bine temperată –, însă la un moment dat chiar își cere scuze față de cititori pentru că a trebuit să insiste asupra acestui subiect care, după cum însuși mărturisește în stilu-i autodepreciativ caracteristic, a adus sub lumina reflectoarelor o viață personală de altfel palidă. Prima jumătate a cărții arată totuși că numai drept banale nu pot fi catalogate viața și parcursul său artistic: într-un stil franc și fără ocolișuri, plin de butade savuroase, ce amintește adesea de un spectacol de stand-up comedy foarte bine orchestrat, Woody Allen conturează imaginea vie a unei copilării în New York-ul postbelic, unde radioul și cinematograful (cu a sa răcoare salvatoare în verile mereu caniculare) constituiau principalele atracții pentru un puști timid și stângace, cu o ură profundă față de tot ceea ce reprezenta instituția școlii și pentru care adevăratele modele în viață erau gangsterii (având un adevărat cult pentru aceştia) și actorii chipeși versați în arta flirtului, cu replici potrivite pentru orice situație.

Contrar imaginii publice de intelectual construite în decursul anilor, Woody Allen profesează cu sinceritate nemiloasă propriul antiintelectualism și nu îi este teamă să își dezvăluie golurile din cultura generală; în ciuda autoderiziunii sale zgomotoase – aceasta fiind, probabil, trăsătura definitorie a scriiturii sale – Woody Allen nu lasă niciodată impresia că această ridiculizare proprie ar izbucni dintr-un soi de superioritate a vanitosului încununat de succes, ajuns la un punct în care își poate permite oricând să glumească pe seama propriilor slăbiciuni. Pot fi sesizate în această autobiografie o recunoaștere candidă a limitelor personale, precum și regretul de a nu fi făcut niciodată „un film mare”, în ciuda controlului artistic total de care s-a bucurat la fiecare producție. Mai mult, cu toate că tonul este în genere jovial, Allen inserează din când în când aluzii la moarte care, deși apar de cele mai multe ori sub formă de glumă, trădează însă neliniștea unei persoane care a avut dintotdeauna o oroare viscerală față de ideea morții. Umorul – unica trăsătură personală de caracter de a cărei valoare nu se poate îndoi – rămâne pentru Woody Allen antidotul cel mai eficient împotriva spaimei de neant.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Poezii pe şase corzi – Invitaţie la întâlnirea artelor

Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov vă invită vineri, 20 august 2021, ora 18.00, la Bastionul Țesătorilor, la evenimentul cultural POEZII PE ȘASE CORZI cu un invitat special: Silvan Stâncel.

Evenimentul este dedicat interpretării poeziei prin muzică și pictură, pornind de la creațiile în versuri ale unor valoroase nume din scena culturală românească precum Matei Vișniec, George Coșbuc, Ion Minulescu și Silvan Stâncel.

Artist desăvârșit, chitarist remarcabil, poet, compozitor și interpret vocal, Silvan Stâncel va încânta publicul încă de la primele acorduri de chitară, exprimând dragostea pentru poezie prin muzica semnată de artist.

Alături de acest act inedit, Diana Cristea, artist plastic, transpune pe pânză viziunea inspirată de versurile cântecelor, în cadrul unui moment de live painting completat de prezentarea expoziției de pictură “Culori de poeziei”.

Eveniment cu intrare liberă.

Foto afiș: David Botond https://www.facebook.com/botond.david
Realizare afiș: Anca Iacob https://www.facebook.com/ancacristina.iacob

Vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Poezii pe şase corzi – Concert Silvan Stâncel şi întâlnirea artelor

Vă dăm întâlnire cu Muzica și Poezia vineri, 20 august 2021, la Brașov, ora 18.00 la Bastionul Țesătorilor!
POEZII PE ȘASE CORZI este un eveniment de promovare a poeziei cântate, aducând în atenție nume valoroase precum Matei Vișniec, George Coșbuc, Ion Minulescu, versuri personale, dar nu numai, pe muzica semnată Silvan Stâncel.
Cu mare plăcere o avem alături de noi pe Diana Cristea, artist plastic, care ne va încânta privirea și simțul estetic cu o expoziție de pictură inspirată din textele cântecelor și cu un moment inedit de live painting.
Organizator: Biblioteca Județeană ,,George Barițiu” Brașov www.bjbv.ro
Foto afiș: David Botond https://www.facebook.com/botond.david
Realizare afiș: Anca Iacob https://www.facebook.com/ancacristina.iacob
Eveniment cu intrare liberă.
Vă aștept/ăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (16 – 22.08.2021) este romanul “Simetria dorinţelor” de Eshkol Nevo (Bucureşti, Humanitas, 2019, 352 pagini), pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi filiala 5.

Volum încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia şi finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, “Simetria dorinţelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Patru tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfinţenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, aşa cum se întâmplă şi în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucăţică de hârtie câte trei dorinţe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reuşit să realizeze şi ce nu. Această secvenţă din deschiderea romanului marchează momentul în care scriitorul israelian începe să exploreze culisele vieţilor şi trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forţa ei covârşitoare, în ciuda trădării, violenţei, resentimentelor şi chiar a morţii.

Cu un ascuţit simţ psihologic şi cu o rară artă a descrierii, Eshkol Nevo analizează şi dezvăluie relaţiile de prietenie, tensiunile, momentele de laşitate dintre cei patru amici, uniţi şi de promisiunea împlinirilor până la următorul meci final al Campionatului mondial de fotbal. Soarta le rezervă, ironic, o schimbare a rolurilor, asemeni tragediilor greceşti, dar simetric fiecare realizează o dorinţă a celuilalt. O carte care te va acapara şi te va impresiona adânc! Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesează cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+83076144c0a8011475cd2e8f0115d5ea&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Din istoria Zizinului

Biblioteca Judeţeană Braşov are o colaborare de durată cu doamna Ruxandra Corina Dumitrescu din Zizin. Făcând naveta, vine adesea în Braşov la bibliotecă pentru lecturi, cărţi, documente, corespondenţă, împrumut interbibliotecar. Cadru didactic pensionat, doamna Andra este energică şi dinamică, visând şi construind mereu, întotdeauna în mişcare, plină de ambiţie. Astfel, a început să lucreze cu romii din Zizin, i-a adunat, i-a învăţat pe copii şi adolescenţi cântece şi dansuri, a întemeiat o formaţie cu care a câştigat mai multe concursuri. Apoi a contribuit la amenajarea Căsuţei amintirilor, un spaţiu muzeal viu despre Zizin, reflectat de documentele strânse de la locuitori. Curioasă, punând întrebări, este o persoană interesată de locul unde trăieşte. Începând să se documenteze despre Zizin, cu gândul să scrie monografia satului, a descoperit oameni, locuri, amintiri şi astăzi ne spune povestea Halei. Să îi dăm cuvântul deci, cu mulţumiri pentru că ne-a încredinţat cele scrise, care au apărut recent şi în revista “Vatra veche”.

Hala, fiica din România a pictorului Tadeusz Ajdukiewicz

Aceasta este povestea Halei Ajdukievicz, așa cum am descoperit-o de-a lungul celor doi ani în care am cercetat viața acestei poloneze deosebite, al cărei destin a fost legat de România, în special de satul Zizin unde locuiesc și eu. Am pornit de la un zvon care circula în mica noastră comunitate despre o misterioasă „Prințesă Hala” și am ajuns la o saga palpitantă, cu scene efervescente, dureroase sau fericite, povești de amor, trădări și răzbunări, trăite în monarhia și apoi, în dictatura comunistă din România.

Din Cracovia, în București

Pitorescul sat Zizin, aflat la 12 km de orasul Brasov, a devenit foarte cunoscut încă din anul 1842 ca staţiune balneoclimaterică, bogată în izvoare de apă minerală cu proprietăţi curative comparabile cu cele mai căutate staţiuni din Austria acelor vremuri. Avem în sat un mic muzeu numit „Căsuţa Amintirilor”, unde sunt expuse şi câteva fotografii din care zâmbeşte o frumoasă doamnă cu nume rămas necunoscut până de curând.

Încercând să găsesc identitatea acestei femei cu aer nobil, am cercetat arhive şi am discutat cu mulţi oameni, de la şefi de instituții publice, la oameni simpli din sat.

Am aflat că Hala s-a născut în 20 mai 1884, în Cracovia, iar numele ei înregistrat în certificatul de naştere este Halina Anna Carolina Ajdukiewicz. Tatăl ei a fost faimosul pictor polonez Tadeusz Ajdukiewicz, iar mama, Salomeea, s-a născut Kirchmajer.

O copilă la curtea regelui

În anul 1897, Tadeusz Ajdukiewicz a devenit pictorul oficial al Regelui Carol I al României, foarte apropiat familiei regale şi binecunoscut în mediul aristocratic. Familia Ajdukievicz a locuit în Bucureşti, într-o vilă lângă Palatul Cotroceni, reşedinţa regală.

În anul 1904, adolescenta Hala a jucat în piesa de teatru, cu scop caritabil, „Domniţa din vis”, de Alexandru Davila, alături de cele mai cunoscute personaje aristocratice din anturajul regal. Rolul principal a fost interpretat de însăşi Principesa Maria, viitoare Regină a României.

Părinţii Halei s-au îngrijit să îi dea o educaţie aleasă şi văzând evidenta înclinaţie a acesteia pentru desen şi pictură, au îndrumat-o spre şcolile de artă din Bucureşti, Paris şi Viena. Hala a moştenit talentul tatălui şi după terminarea studiilor, a pictat multe tablouri, dar prea puţine dintre lucrările ei s-au pâstrat.

După moartea mamei din anul 1914, Hala şi-a pierdut tatăl, în anul 1916, aflat pe front.

Două căsătorii și-o pensiune

Hala, care a continuat să trăiască în România, s-a căsătorit cu Dumitru Vlădoianu, descendent al unei vechi familii domneşti – familia Ghica. Acesta deţinea proprietăţi în satul Zizin, iar Hala s-a îndrăgostit de acest sătuc. Bătrânii care işi amintesc de ea îi spuneau “Prinţesa Hala”. Tot ei povestesc că era foarte frumoasă, sociabilă, iubea copiii şi animalele. Împreună cu prietenele ei îmbrăcate “ca la oraş”, ascunzându-se de soarele verii sub umbreluţe, mergeau la plimbare pe dealurile care înconjoară satul. Uneori Hala avea cu ea şevaletul său, cum spun cei ce au cunoscut-o, „purta pe umăr un lemn”.

In anul 1927, Hala a divorţat de Dumitru Vlădoianu şi, în acelaşi an s-a căsătorit cu doctorul Tompa Nicolae, rămânând în satul pe care l-a îndrăgit. A cumpărat un teren, pe care a amenajat cea mai mare pensiune pentru turiştii veniţi în Zizin la tratament: Pensiunea Tompa. Alaturi de soţul ei, a dus o viaţă liniştită, lipsită de griji materiale. Verile erau rezervate “musafirilor aleşi: aristocraţi înalţi, oameni de cultură şi pictori” din Bucureşti, cazaţi la Pensiunea Tompa.

Castelul Bran, ultimul popas

După Al Doilea Război Mondial, Hala a vândut pensiunea din Zizin şi şi-a urmat soţul în oraşul Sf. Gheorghe. În anul 1958, a aflat că soţul ei are cancer. Neavând copii, care ar fi putut s-o ajute, a apelat la nepoata ei, care îi era şi cea mai bună prietenă, Elisabeta Tomazoglu (Zetta), care a venit din Bucureşti să-i dea o mână de ajutor. La puţin timp după sosirea Zettei, doctorul Tompa a murit.

Dar Hala nu a rămas singură! Împreună cu Zetta s-a mutat în Bran, localitatea în care se află Castelul Bran, celebru mai ales pentru asocierea improprie cu Contele Dracula. Acolo, au dus o existenţă modestă, în anonimat, ferindu-se de curioşi, într-o căsuță înconjurată de flori şi păzită de un câine credincios.

În anul 1967, Hala s-a stins din viaţă în braţele Zettei. Buna sa prietenă i-a îndeplinit ultima dorinţă: a înhumat-o pe Hala in Zizin, locul pe care l-a iubit şi unde a fost iubită!

Deşi până acum Hala Ajdukiewicz a fost o persoană a cărei viaţă a fost învăluită în mister, va rămâne un punct de referinţă în cultura poloneză şi română, pentru că s-a născut în Polonia şi pentru că a trăit, a pictat, a fost iubită şi a iubit, in România.

Andra Dumitrescu (Zizin)

Albumul de fotografii este accesibil online la legătura de mai jos:

HalaZizin

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura, Diverse Tags: