Blogul bibliotecii din Brasov

Cartea săptămânii la biblioteca Judeţeană Braşov este volumul de dezvoltare personală de Stéphane Garnier, Acţionează şi gândeşte ca o pisică (Bucureşti, Editura Niculescu, 2020, 208 pagini, tradusă de Pana-Ilinca Moldoveanu). Cartea se află la secţia de împrumut şi în filialele 2, 3, 5, 6.

Pisica este cel mai bun coach al vostru! Pisicile au înţeles totul, hai să le imităm! Exact acest lucru l-a inspirat pe Stéphane Garnier să scrie o carte de dezvoltare personală atât de diferită de toate celelalte. O pisică este liberă, calmă, atentă, prudentă, elegantă, charismatică, independentă, mândră, autonomă, o bună observatoare… Are atât de multe cali­tăţi, încât tot ce ai de făcut este să te laşi inspirat de ea zilnic!
Prin urmare, lasă-te ghidat de Stéphane Garnier şi de tovarăşul său Ziggy care explică, pas cu pas, cum să trăieşti mai bine doar urmărind-o pe pisica ta! E rândul tău să fii calm, încrezător şi independent! Ai libertatea de a acţiona, de a gândi, de a cere! Depinde doar de tine să nu cedezi ordinelor şi presiunilor zil­nice! La birou, cu familia sau cu prietenii, o pisică te va ajuta să rezişti mai bine la stres, să-ţi cultivi independenţa, să devii mai charismatic!
Stéphane Garnier şi Ziggy ne oferă un excelent ghid practic, sfaturi inteligente, tot felul de trucuri şi de „fraze” atribuite felinelor, la care să tot meditezi şi care îţi vor schimba viaţa!
Prima carte inspirată de o pisică pentru a te simţi bine în fiecare zi!

Apelează cu încredere la catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+d5399193c0a801147269b047036c2df4&operator=OR&_open=1

Biblioteca Judeţeană Braşov la un click distanţă!

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul care l-a consacrat pe Martin Amis ca unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani britanici, „Banii”, roman publicat în 1984 și apărut în traducerea lui Sorin Moise la editura Polirom în 2006. Acesta este disponibil la sediul central al bibliotecii județene brașovene atât în traducere, cât și în varianta originală din limba engleză.

Subintitulat „Scrisoarea unui sinucigaș”, romanul lui Martin Amis reprezintă echivalentul literar al unui atac de panică sau al unei căderi nervoase paralizante: de-a lungul a aproape 600 de pagini, protagonistul – John Self, un personaj atât de repugnant încât Rabelais însuși s-ar simți intimidat citindu-l – nu face decât să se scalde în excese, devorând și lăsându-se devorat până aproape de putriditate de viciile secolului XX (pornografie, fast-food, alcool, droguri, televiziune etc.). Acțiunea romanului este secundară – în fapt, cartea ar putea fi descrisă ca un roman fără intrigă –, Amis plasând accentul pe monologul interior al personajului principal, ale cărui gânduri patologice se derulează amețitor, cu o intensitate crescândă, astfel că lectura devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce epopeea lui Self se apropie de deznodământul inevitabil catastrofic și totuși, în mod paradoxal, surprinzător de optimist. Simbolul suprem al culturii capitaliste și de consum, existența lui Self gravitează exclusiv în jurul banilor, la al căror altar slujește cu ardoare; singurele precepte după care se călăuzește în viață sunt: cheltuie, acumulează, consumă, apoi repetă. Banul este pentru Self cel mai democratic element al vieții, o modalitate de a înfrunta distincțiile de clasă și un mijloc de a se ridica deasupra culturii și artei, pe care nu doar că nu le poate înțelege (ilustrativă este secvența când primește în dar „Ferma animalelor”, de Orwell, și este incapabil să sesizeze substratul alegoric al operei, citind-o literal), ci chiar le detestă din plin. John Self, asemeni protagonistului lui Philip Roth din romanul „Teatrul lui Sabbath”, este totalmente descărnat de cultură și redus la instincte animalice, servind drept un semnal de alarmă pentru toate formele de exces pe care societatea contemporană le încurajează – atât de grotesc și de deșănțat este acest personaj, încât chiar autorul, Martin Amis, își face apariția în mod repetat în text pentru a nu lăsa impresia că acesta împărtășește frământările, fixațiile și ideile reprehensibile ale protagonistului. Deși pentru cei mai mulți cititori perspectiva de a-l însoți pe protagonist pe un drum atât de lung al eșecului, al umilinței, al declinului și al autodistrugerii poate reprezenta un motiv just de a evita cartea, romanul merită însă citit pentru componenta sa puternic moralizatoare, pentru critica sa inteligentă, cu nerv și extrem de amuzantă asupra societății de consum și mai ales pentru scriitura excepțională, cu turnuri iscusite, energetice ale frazelor și cu jocuri de cuvinte ingenioase, egalată în literatura engleză probabil doar de Jane Austen.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

Cartea acestei săptămâni este din portofoliul de publicații al editurii Frontiera: Suflătorul de vise de Bernard Villiot, cu ilustrații de Thibault Prugne, în traducerea lui Alexandru Gurău.

Este o poveste despre un sticlar misterios din insula Murano, din nordul Veneției, care întâlnește într-o seară pe un ucenic sărman, alungat de meșter din slujbă. Îl învață tehnica suflării unor globuri cu visele copiilor. În fiecare noapte, ucenicul pătrunde în atelierul altui meșter pentru a sufla minunățiile visate de copii. Împotriva lui se unesc meșterii. Ce se întâmplă, aflați citind cartea.

O poveste despre credință, iubire, artă, generozitate și miracole construită în jurul insulei artizanilor sticlei de Murano. O idee plină de fantezie, ilustrată cu eleganță. Și o carte care te face să visezi, să zâmbești și să adori paginile ei.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Consultați cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b2032a19c0a801147269b04702fe2798&operator=OR&_open=1

Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” vă invită să luați parte la concursul O coacem împreună – Együtt kisütjük – o provocare multiculturală și multidisciplinară adresată tinerilor și celor veșnic tineri. Succesul la acest concurs presupune competențe lingvistice, abilități de utilizare a calculatorului, talent literar și inspirație artistică. Dacă sunteți înzestrat cu toate acestea, înscrieţi-vă individual, urgent.

Dacă ceva oricât de puțin vă lipsește, nu pierdeți vremea, atrageți oamenii potriviți în echipă, alegeți un nume răsunător pentru echipă şi înscrieţi-vă la fel de urgent.

Mai multe informații despre modalitatea de participare aici.

La data de 12 martie 1885 vine pe lume primul fiu, nelegitim, al lui Ion Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regia Monopolurilor Statului. Peste 4 ani, I. L. Caragiale se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly şi îşi aduce băiatul în noua familie. Deşi este bine primit aici, va suferi de complexul respinsului.
Urmează ciclul primar la Şcoala de băieţi nr. 6, apoi Colegiul „Sfântu Gheorghe” din capitală. Din această perioadă debutează interesul aparte pentru istorie şi heraldică. „Preocupările heraldice au îndeplinit o funcţie terapeutică în viaţa lui Mateiu Caragiale… Deşi preocupările şi informaţiile sale în domeniul heraldicii nu se materializează în studii riguroase, prezenţa lor difuză se resimte în toată opera literară.” (Ovidiu Cotruş)
Urmează, începând cu anul 1903, studii de drept la Bucureşti iar apoi la Berlin, dar nu le finalizează.
În primăvara lui 1912 îi sunt publicate primele poeme, în revista „Viaţa românească”. A mai scris ciclul de sonete Pajere, nuvela Remember, un roman, considerat neterminat, Sub pecetea tainei, dar opera sa majoră este considerată, prin excelenţă, romanul Craii de Curtea Veche, publicat iniţial în foileton între anii 1926-1928, în revista „Gândirea”.
Romanul a fost considerat de la bun început un succes, apariţia sa fiind salutată de un grup de scriitori de seamă, în frunte cu Ion Barbu. Jurnalul matein va consemna: „Succesul moral mi-a depăşit aşteptările, nu-mi amintesc vreunul în România atât de strălucit.”
Cel mai excentric fiu al lui I. L. Caragiale a fost căsătorit cu fiica scriitorului George Sion, Marica Sion, mai în vârstă decât el cu 25 de ani, proprietară a unui mic domeniu la Fundulea, unde au şi locuit. Acolo îşi înalţă, în anul 1928, propriul steag cu blazon.
Se stinge din viaţă, în urma unui accident vascular cerebral, la data de 17 ianuarie 1936.
În anul 2001 romanul Craii de Curtea Veche s-a clasat pe locul întâi în ierarhia romanelor româneşti din secolul XX, ca urmare a unei anchete iniţiate de revista „Observator Cultural”, la care au răspuns 102 critici şi istorici.
Micro-expoziția de carte este organizată la Secția de împrumut, de către colega noastră Mariana Caloinescu.

La rezistența împotriva comunismului nu au luat parte doar bărbați ci și femei, cu mult curaj și tărie de caracter. Multe dintre ele au fost private de libertate, trimise în închisori, în lagăre de muncă sau au suportat alte forme de detenție precum deportarea și domiciliul forțat.
Au îndurat torturile, abuzurile, umilințele, frigul, foamea, nesomnul, izolarea, povara gândurilor la suferințele celor dragi, rămași acasă, sau, poate, în alte închisori, dar nu li s-a putut lua frumusețea sufletească, demnitatea, conștiința, simțul dreptății sau credința.
Nu toate au dat curs imboldului de a-și consemna amintirile și suferințele trăite. Iar o parte, nu au mai avut această posibilitate. Dar, câteva, au făcut o mărturisire publică din experiența avută, nelăsând ascunsă această parte de istorie. Autoarele au aparținut unor medii sociale diverse și au făcut parte din generații diferite.
„…Aceste femei au consemnat în lucrările lor un model de suferință, un mod de viață într-un gen de literatură cunoscut doar de cei interesați sau avizați (putând fi considerat pe bună dreptate un gen de nișă); condamnând pentru totdeauna un sistem opresiv ce a făcut sute de mii de victime, memorialistica detenției este un gen de literatură care marchează simbolistica suferinței umane la care trebuie să ne raportăm în permanență astăzi (la începutul secolului al XXI-lea), fiindcă libertatea noastră este strâns legată de jertfa lor” (Manuela Camelia Sava – Experiența închisorii politice în memorialistica feminină).

Micro-expoziția tematică de carte de la Secția de Împrumut este organizată de colega noastră, Mariana Caloinescu.

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul de debut al scriitoarei britanice Zadie Smith, „Dinți albi”, publicat în anul 2000, pe când aceasta avea doar 24 de ani. Romanul a fost tradus în limba română de Alina Scurtu și a apărut la mai multe edituri (Leda, Polirom, Litera); în cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, romanul poate fi găsit la sediul central și la filialele 2, 3 și 5, iar varianta originală în limba engleză este disponibilă la Centrul Cultural Englez.

În spațiul anglofon, cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut un reviriment al realismului pe plan literar, o întoarcere la romanul poliedric care îmbină cu tenacitate – à la Dickens – zeci de fire narative și miriade de personaje cu psihologii bine definite, oferind o imagine pătrunzătoare a realității. Desigur, experiența postmodernismului și-a spus cuvântul, astfel că noul realism avea să fie catalogat drept unul „isteric”, unul care interoghează însăși noțiunea de reprezentare realistă a lumii și care, datorită excesului ce-l caracterizează (exces de personaje, de informație, de teme și de fire epice), pare a se afla constant pe punctul de a exploda. Romanul de debut al lui Zadie Smith este adesea citat ca fiind un roman maximalist prin excelență, o construcție romanescă ambițioasă (atât ca întindere, cât și în ceea ce privește complexitatea tematică și structurală) ce are în centru saga a trei familii – una de imigranți bengalezi, alta mixtă etnic (formată dintre un englez și o tânără de origine jamaicană) și una de englezi de origine evreiască –, a căror experiențe reprezintă pentru autoare un prilej de a sonda cu acuitate societatea britanică contemporană și de a explora dinamica și moștenirea imperialismului britanic, alături de consecințele celui de-al Doilea Război Mondial. Orice încercare de a rezuma cât mai concis acțiunea romanului reprezintă însă un mare deserviciu adus inteligenței și viziunii totalizante a autoarei: exuberanța diegetică și propensiunea spre a îngloba, într-un efort demiurgic, elementele disparate ale realității spre a le da o coerență narativă sunt pur și simplu intimidante. Dacă aș fi nevoit însă să mă limitez la un singur atribut al acestui roman, probabil că aș alege să evidențiez fluiditatea lui – ușurința cu care Zadie Smith se joacă cu cronologia narațiunii, tranzițiile line de la o perspectivă narativă la alta și refuzul de a crea ierarhii între personaje (toate personajele sunt pentru autoare la fel de relevante în ansamblul cărții), stăpânirea unei game largi de registre stilistice, a căror alternare frecventă nu produce disonanțe și, în fine, dialogul permanent între diferite medii semiotice, dintre care cinematografia joacă un rol deosebit de important. Chiar dacă detractorii tipului de roman propus de Smith sau de unii precum Thomas Pynchon, Don DeLillo, Salman Rushdie sau David Foster Wallace îi acuză pe aceștia ca fiind incapabili să redea umanitatea personajelor lor datorită viziunii lor holistice, „isterice” asupra realității, „Dinți albi”, în ciuda arhitecturii sale complicate și a aglomerării de teme dintre cele mai diverse (știință, fundamentalism religios, prietenie, rasism, feminism, tradiție, dar și inginerie genetică sau botanică!) se poate mândri cu unele dintre cele mai expansive și mai memorabile personaje imaginate vreodată.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

Cartea acestei saptamani este Fara sa ajungi vreodata in varf – calatorie in Himalaya de Paolo Cognetti (Iasi, Polirom, traducere din limba italiana de Cerasela Barbone, 2020. 152 pagini).

Când împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vârstă. Expediţia lor este mai mult decât un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rând un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum având în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frământat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sunt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe. Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vârf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decât piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?

„Jurnalul lui Cognetti e o kora tibetană, o călătorie aparent întortocheată spre destinaţie, ce reprezintă de fapt un ritual neîntrerupt al tăcerii şi al singurătăţii celei mai depline… Fără să ajungi vreodată în vîrf. Călătorie în Himalaya ne face să ne identificăm cu acel loc, perceput în lumina explorării autentice, unde natura şi oamenii din jur modelează spiritul călătorului care le contemplă pe toate şi cade sub vraja lor, a forţei lor invincibile.” (Il Messaggero)

„Paolo porneşte la drum cu scopul de a se apropia de Tibetul real, de-acum înglobat de China şi anulat oficial, dar şi din motive personale, vrând să-şi ia astfel rămas-bun de la «regatul pierdut» al tinereţii odată cu împlinirea vârstei de patruzeci de ani.” Esquire (Italia)
„Printre oi albastre şi leoparzi nevăzuţi, Cognetti face o călătorie în sânul poeziei aspre a naturii.” (la Repubblica)

Volumul este disponibil la Sala de lectura, Sectia de Imprumut si Filialele 2 si 5 ale bibliotecii.

Consultati cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+338b7444c0a801146adb7fb1052e384a&operator=OR&_open=1

Lectura recomandata de Bibliotecar!

Speram ca am pasit in noul an cu o carte noua citita. Recomandarea acestei saptamani este In tara celor puri de Kenizé Mourad, traducere din limba franceza de Mihaela Stan (Bucuresti, Editura emira, 2020, 318 pagini)

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.
Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

„O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.” (Le Colibry)

Cartea este disponibila in patru exemplare, la Imprumut si filialele 2, 3 si 5. Consultati cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+46994696c0a8011424c9b3ae00186a64&operator=OR&_open=1

Lectura recomandata de Bibliotecar!