Arhivă

Arhivă pentru noiembrie, 2020

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 10th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de carte de astăzi este volumul Sărbătoarea continuă, de Ernest Hemingway.

Publicat postum de către soția sa în 1964 și republicat în 2009 într-o ediție care urmărește cu mai mare fidelitate manuscrisele autorului, „Sărbătoarea continuă” reprezintă o fereastră către anii de ucenicie literară a lui Hemingway la începutul perioadei interbelice în Paris și totodată o imagine-document a scenei culturale franceze și a comunității de artiști americani și europeni expatriați, comunitate prin operele căreia avea să se contureze și să ia amploare curentul modernist în domeniul artelor. Scris în ultimii ani de viață ai autorului, într-o perioadă în care sănătatea fizică și psihică a acestuia se dezintegra într-un ritm din ce în ce mai alarmant, pe fondul a numeroase accidente neobișnuite și a unui tratament cu electroșocuri pentru mai multe episoade depresive și închipuiri paranoice, care a avut ca efect secundar declanșarea unei disfuncții cognitive cu impact nimicitor asupra creativității sale, volumul lasă impresia unei încercări a autorului de a se elibera de marasmul existențial în ghearele căruia se afla captiv prin intermediul scrierii de tip confesional și comemorativ.

Structurat în 20 de schițe ce pot fi citite independent, neordonate în sens cronologic, prefațate de afirmația conform căreia cartea poate fi citită atât ca ficțiune, cât și ca adevăr – cititorul fiind invitat să adopte oricare dintre aceste perspective –, volumul este remarcabil prin lumina inedită pe care scriitura o aruncă asupra personalității lui Hemingway și asupra bucătăriei sale interne. Asociat în mod tradițional cu idealurile de onoare, bravură, disciplină, masculinitate extremă, rezistență și înarmat cu o atitudine stoică în fața morții, eroul hemingwayan confruntă asperitățile destinului fără a-și dezvălui vreodată sentimentele sau temerile, evită să dea prilejul insinuării oricărei drame – de aici și scrisul laconic, chiar monoton, ce respinge cu desăvârșire podoabele literare, descrierile ample, construcții logoreice istovitoare, pledând în schimb pentru o limpezime lingvistică aptă să sugereze tensiunea din spatele cuvintelor, și nu să o dezvăluie în mod fățiș. Deși Hemingway nu renunță în memoriile sale la scriitura pentru care a devenit celebru, ceea ce este surprinzător este faptul că, spre deosebire de eroii săi – și în ciuda propriei sale imagini încărcate de machism –, autorul nu se ferește să-și mărturisească fragilitatea, să își înfrunte deciziile luate în tinerețe (în acest sens, pasajele în care se mustră pentru modul în care a spulberat armonia primei sale căsnicii reprezintă un moment neobișnuit de intim pentru un bărbat care a evitat întotdeauna să-și facă cunoscute sentimentele) și, în general, să deconstruiască mitul propriei sale persoane.

Așa cum menționasem mai devreme, planul intim-confesiv este dublat de portretele dedicate mai multor membri ai „Generației pierdute” – generație botezată, după cum putem afla chiar din volumul lui Hemingway, de scriitoarea Gertrude Stein, care a preluat sintagma de la un mecanic auto francez –, cele mai multe dintre acestea fiind deloc măgulitoare. E greu de imaginat de ce Hemingway a ales să includă în volumul său atâtea pagini caustice, care trădează o intensă amărăciune, însă cert este că în aceste secțiuni rezidă totodată și nucleul comic al volumului: capitolele dedicate relației sale cu F. Scott Fitzgerald, cu ale sale complexe și apucături ipohondrice, reprezintă un adevărat tur de forță umoristic, plin de savoare (nu de același tratament are parte soția acestuia, Zelda, însă, Hemingway considerând că aceasta a stat la baza declinului lui Fitzgerald). Pe lângă Fitzgerald, cititorul se poate delecta cu portretele unora ca Ezra Pound (cel mai apropiat prieten al lui Hemingway din acea perioadă), James Joyce, Sylvia Beach, Alice B. Toklas, Ford Madox Ford sau Wyndham Lewis. Personajul central în carte nu este însă nici naratorul, nici soția sa, Hadley (căreia îi creează, aproape exclusiv prin dialog, o imagine idealizată, angelică, modelată de dragoste profundă, nostalgie, dor și regret), și nici altul dintre numeroasele personaje care o populează, ci Parisul însuși, cu cafenelele și restaurantele sale emblematice, hipodroame, străduțe labirintice, locuințe deopotrivă modeste și extravagante, galerii de artă unde artiștii înfometați își pot ascuți simțurile critice prin contemplarea picturilor cu stomacul gol (cel mai bun stimulent, așa cum aflăm de la Hemingway), Parisul interbelic ce a găzduit și inspirat atâția intelectuali și artiști care au transformat lumea prin creațiile lor.

Romanul a fost publicat în 2008 la editura Polirom, în traducerea lui Ionuț Chiva, și poate fi împrumutat de la sediul central, filialele 2, 3 și 5.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 9th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii este Robin Williams – biografie de Dave Itzkoff (București, Victoria Books, 2019, 735 pagini).

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul.

Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine. În numerele sale de comedie și în celebrele sale filme Dead Poets Society, Good Morning, Vietnam, The Fisher King, Aladdin și Mrs. Doubtfire, Robin Williams și-a exprimat nelimitatul talent de improvizaţie, dând viaţă personajelor și recurgând la umor pentru a scoate la iveală adevăruri mai profunde.

Itzkoff ne mai arată și cât de mult s-a luptat Robin cu dependenţa, depresia și, la finalul vieţii, cu acea boală invalidantă, care l-a afectat în moduri rămase necunoscute fanilor săi. Bazată pe mai mult de o sută de interviuri originale cu membri ai familiei, prieteni și colegi, precum și pe o cercetare atentă a arhivelor, cartea este o perspectivă nouă și originală asupra unui actor a cărui activitate a atins coarda sensibilă a unui număr colosal de oameni.

“Această carte bine scrisă, pe care n-o poţi lăsa din mână, este biografia definitivă a geniului care a fost Robin Williams. Viaţa sa redefinește suișurile și coborâșurile visului american.” — Steve Martin

“Dave Itzkoff reușește să separe omul Robin Williams de mitul creat în jurul său, ajutându-ne să înţelegem de ce am fost fascinaţi și de unul, și de celălalt. Este o carte despre realităţile și suferinţele din lumea comediei și despre preţul pe care îl are de plătit un suflet sensibil.” — Amy Poehler

“Portretul complet al lui Robin Williams, de la înfiriparea, în copilărie, a geniului său la complexitatea morţii sale. Se poate ca Robin să fie unul dintre acei oameni pe care este imposibil să-i înţelegi până la capăt, dar această carte se apropie cât de mult se poate de o asemenea înţelegere.” — Chuck Klosterman, autorul cărţii But What if We’re Wrong?

“Pentru cineva care-și punea sufletul pe tavă, Robin Williams a fost surprinzător de evaziv. În această biografie amănunţită și plină de compasiune, Dave Itzkoff nu se ferește să ne arate nici lumina orbitoare, nici colţurile întunecate ale activităţii și vieţii lui Robin. Este o carte bine documentată și atentă la suișurile și coborâșurile unei cariere unice și îndelungate. O carte foarte emoţionantă.” — Mark Harris, autorul cărţilor Pictures at a Revolution și Five Come Back

“Nimeni dintre cei intervievaţi de Dave Itzkoff despre viaţa și cariera lui Robin Williams nu pare să fie sigur că știe cu adevărat cine a fost el și de ce a făcut toate lucrurile pe care le-a făcut, dar Itzkoff reușește să-l recreeze din bucăţi. Această carte captivantă este o imagine uluitor de completă atât a omului, cât și a actorului. Un triumf și o tragedie.” Alan Sepinwall, coautor al cărţii TV (The Book) și autorul cărţii The Revolution Was Televised.

Cartea este disponibilă la Sala de lectură și la Mediatecă, la filialele 2, 5 și 6. Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Câștigătorii Code Kids Fest Brașov 2020

noiembrie 6th, 2020 Fără comentarii

Ieri, la Târgul județean de știință și tehnologie pentru copii – Code Kids Fest, concursul de proiecte a fost dinamic, interesant și cu multe emoții. Proiectele erau bune și aveau în spate o muncă de echipă, multă implicare și trudă din partea bibliotecarilor și copiilor din cluburi, efort de a face față provocărilor pandemiei, fiind obligați să lucreze izolat și astfel au crescut dificultățile. Îi apreciem pe toți și îi felicităm pentru că au ajuns la bun sfârșit, au încheiat o etapă din activitatea lor, au avut curajul și hotărârea să continue. A fost o mândrie pentru noi să îi vedem pe copiii și bibliotecarii care au lucrat împreună cu ei în acest concurs.

Iată rezultatele competiției:

Locul 1 – Clubul Code Kids The BAMEEM de la Biblioteca Publică din comuna Dumbrăvița cu proiectul Modern matrix (Ceas digital)

Locul 2 – Școala gimnazială Sânpetru cu proiectul STEAM Farming – robot de grădină

Locul 3 – Clubul Code Kids Buburuze de la Biblioteca orășenească din Râșnov cu proiectul Dozator de bomboane

Din partea Bibliotecii Județene Brașov, s-au acordat distincții și pentru lucrările celorlalți concurenți: premiul special pentru copii din Crizbav (Laborator școlar mobil) și două mențiuni de onoare pentru proiectele cluburilor Code Kids din Mândra (senzor de măsurare a distanței) și din comuna Racoș (o aplicație video ca un joc, de promovare a turismului din comună). Felicitări tuturor, ați avut idei frumoase și ați muncit mult!

Deschiderea și premierea au fost transmise live pe contul de facebook al bibliotecii și sunt înregistrate. Iată linkurile pentru cine dorește să (re)vadă înregistrările

https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov/videos/427925741928815

https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov/videos/3341379445974771

Mulțumiri calde bibliotecilor și copiilor din cluburile Code Kids, vă asigurăm că vă admirăm strădaniile. Grație vouă și coordonatorului județean program Code Kids Brașov, Crina Buștenaru, acest eveniment a fost reușit.

Datorăm mulțumiri partenerilor noștri – Fundația Progress și Asociația Simplon, sponsorului Normandia SRL Brașov pentru suport, partenerilor noștri locali (Fundația Comunitară Brașov și 3D DOT SRL Brașov), partenerului Radio România Brașov, colegilor și publicului, tuturor celor care ne-au fost alături!

Am învățat lecții valoroase din acest eveniment, am experimentat și credem cu convingere că putem contribui și ajuta pe tineri să găsească soluții pentru comunitatea lor, putem stimula spiritul lor inventiv și capacitatea de învățare, atât la nivelul copiilor, cât și al adulților, încurajând dialogul, colaborarea, replicarea unor soluții deja încercate în altă parte în județul nostru. Dorim ca în viitor să continuăm acest eveniment și să atragem cât mai mulți parteneri și colaboratori.

Felicitări încă o dată și succes mai departe!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse, Evenimente Tags: , ,

Târgul județean de știință și tehnologie pentru copii

noiembrie 4th, 2020 Fără comentarii

Brașov, 5 noiembrie 2020: Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu Fundația Progress București și Asociația Simplon România organizează CODE Kids FEST 2020 – Târgul Județean de Știință și Tehnologie pentru copii, în data de 5 Noiembrie 2020, orele 13:00-15:00, în format online, pe platform hopin.to.

2020 este anul provocărilor, iar situațiile întâlnite ne-au demonstrat că activitățile pe care le derulăm la bibliotecă, și nu numai, depind într-o proporție uriașă de tehnologia avansată. Acest lucru nu ne-a oprit, ci ne-a dat curajul să trecem peste obstacole, să ne adaptăm și să continuăm să #rescriemviitorulcopiilor.

Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), pentru a crește gradul de educație și pentru a contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov împreună cu Fundația Progress au pregătit un nou format de eveniment: CODE Kids FEST 2020 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii.
Vor putea fi văzute proiecte din sfera științei și a tehnologiei, create de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din cluburile de programare Code Kids din bibliotecile publice din județul Brașov (Dumbrăvița, Mândra, Racoș și Râșnov), la standurile virtuale din zona EXPO a târgului. La acestea se adaugă proiectele copiilor de la Școala gimnazială din comuna Sânpetru (STEAM Farming – Robot de grădină) și Laborator școlar mobil de un grup de inițiativă didactică pentru copiii din Crizbav, coordonați de profesoara de fizică Mihaela Bucșa, precum și Clubul de robotică al Colegiului Național “Andrei Șaguna” Brașov, RoboAS. Acest eveniment se desfășoară în cadrul proiectului ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, la care participă 19 județe din România, organizat cu sprijinul Fundației Progress, Code Kids România şi Simplon România.
Cu emoții și curaj copiii din cluburile The Future Bameem Dumbrăvița, Code Kids Mândra, Info-Pro Racoș și Code Kids Buburuze Râșnov au pregătit pentru invitați și juriul concursului proiectele digitale la care au lucrat: senzor de măsurare a distanței la Mândra, film de promovare a comunei Racoș, dozator de bomboane (Râșnov). Pentru Biblioteca Județeană Brașov organizarea acestui eveniment a însemnat o mare provocare și implicare 100%, un efort de adaptare pentru desfășurarea online, bazându-ne pe entuziasmul și munca bibliotecarilor și copiilor din județ. De fapt, ei sunt cei care fac posibil acest târg, a apreciat, Crina Buștenaru, coordonator al cluburilor Code Kids din județul Brașov.

Deschiderea oficială a evenimentului va fi transmisă https://www.facebook.com/events/280776189827327/.

Sponsor: Compania Normandia Roboți industriali
Parteneri locali: Fundația Comunitară Brașov și 3D DOT
Parteneri media: Radio România Brașov
Persoană de contact: Crina Buștenaru, bibliotecar metodist implicat în coordonarea cluburilor Code Kids în județul Brașov, biblgb@rdsmail.ro, 0723 507 028
www.bjbv.ro

https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov

Programul Târgului Județean de știință și tehnologie pentru copii
13,00 – 13,15 – Deschiderea oficială
13,15 – 14,00 – Expoziție – Vizionarea proiectelor noastre și ale invitaților noștri! Iar dacă aveți întrebări, suten bucuroși să vă răspundem (live sau chat)
14,00 – 14,30 – Atelier de imprimare 3D – demonstrație practică cu invitații noștri de la 3D DOT Brașov
14,30 – 14,45 – Premierea câștigătorilor

Despre Fundația Progress
Fundația Progress este un ONG înființat în anul 1996, care pilotează inițiative locale în domeniul educației, (e-) incluziunii și dezvoltării comunitare. Folosim bibliotecile publice ca hub-uri de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovație socială. Contribuim la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a indivizilor și grupurilor vulnerabile și ajutăm oamenii să fie mai puternici prin educație, tehnologie și cercetare.
Despre CODE Kids
Proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în bibliotecile publice din 19 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.
Despre Simplon România
Simplon România creează programe educaționale împreună cu partenerii săi: companii, asociații, fundații și instituții publice care susțin dezvoltarea competențelor digitale și tehnice, cu scopul de a pregăti toate categoriile de vârstă, din cele mai diverse medii sociale pentru viitor și transformarea digitală a României. Simplon România oferă training-uri pentru persoane din categorii dezavantajate, servicii de transformare digitală, evenimente și activități pentru companii care cred în responsabilitatea socială.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 3rd, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul „Franny și Zooey”, de J. D. Salinger, alcătuit din două povestiri atât de strâns legate între ele, încât pot fi percepute ca fuzionând într-o construcție narativă de sine stătătoare (de altfel, preocuparea aproape obsesivă a lui Salinger pentru aceste două personaje și pentru ceilalți membrii ai familiei Glass este reflectată și în alte povestiri, autorul mărturisind, în mai multe interviuri, că reprezentarea literară a acestei familii fictive constituie pentru el un proiect de lungă durată și o remarcabilă sursă de bucurie). Volumul a fost publicat în 1961, la zece ani după apariția primului (și singurului) său roman, „De veghe în lanul de secară”, opera definitorie a unei întregi generații, a cărei apreciere și relevanță nu și-au pierdut nici azi din strălucire. În cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, volumul este disponibil, în traducerea Mihaelei Dumitrescu, atât la sediul central, cât și la filialele 3 și 5.

Nu vă lăsați decepționați atunci când vă apropiați de ceea ce pare a fi, judecând strict după dimensiunile modeste, un volumaș firav și anemic, care lasă impresia că poate fi citit dintr-o suflare, pe repede-nainte, pe post de distracție menită să facă o pauză de la activitățile cotidiene ceva mai tolerabilă. Desigur, cititorul este liber să adopte orice strategie crede de cuviință atunci când se înhamă la lectura unei cărți, însă în cazul de față brevitatea operei este mai degrabă marca unui scriitor care și-a perfecționat într-atât meșteșugul încât este capabil să concentreze semnificații multiple, teme amplu dezvoltate și personaje complex conturate fără a face risipă de cuvinte, și nu promisiunea unei lecturi facile și rapide pentru cititorul mereu presat de timp și de responsabilități.

Franny și Zooey, mezinii numeroasei și neobișnuitei familii Glass – remarcabilă prin precocitatea și inteligența excepțională a celor șapte copii, fiecare înzestrat cu abilități intelectuale intimidante, interese filosofice și religioase și preocupări artistice –, traversează fiecare câte o criză, întreținută pe de o parte de falsitatea copleșitoare pe care o resimt la toate nivelurile societății și de lipsa de sens a lumii materiale în mijlocul căreia se simt abandonați și, pe de altă parte, de povara de a fi dotați cu o minte prea strălucită, de o luciditate și reflexivitate aproape patologice, care scrutează cu o privire neiertătoare idealurile pe care se fundamentează existența tuturor celor din jurul lor, o minte complet deziluzionată de valorile profesate de sistemul educațional american, dar și de celelalte instituții sociale, precum și de conformismul sufocant încurajat de acestea. Un alt element declanșator al conflictelor interioare prin care cei doi protagoniști trec este influența, mai mult sau mai puțin benefică, a fraților mai mari, Buddy și Seymour, care au avut un rol formativ determinant în evoluția intelectuală și spirituală a mezinilor: deși aceștia s-au îngrijit cu religiozitate de formarea fraților lor mai mici, introducându-i de la o vârstă extrem de fragedă în lucrările filosofice esențiale din spiritualitatea occidentală și orientală și înoculându-i cu un sistem rațional, critic de raportare la lume, Zooey și, mai ales, Franny au dificultăți în a gestiona înțelepciunea acumulată și de a o aplica, în manieră personalizată, la propria viață. Acuitatea intelectuală a acestora a devenit atât de bulversantă, încât nu doar că nu mai sunt în stare să poarte o discuție cu altcineva fără să identifice imediat contradicțiile, erorile logice, superficialitatea și cabotinismul interlocutorilor, ci au devenit cu totul incapabili să se privească pe sine într-o manieră pozitivă.

Dacă prima nuvelă din volum are rolul de a reliefa drama spirituală pe care Franny o trăiește odată cu conștientizarea fățărniciei și a meschinăriei lumii înconjurătoare, dar și propria vanitate, alienare și neputință de a-și comunica trăirile celorlalți, cea de-a doua nuvelă ia forma unui mini-bildungsroman, în care Franny, ajutată de Zooey, învață să se purifice de sentimentele negative pe care inteligența, spiritul de observație și dezgustul față de conformismul celorlalți i le-au inspirat și să înțeleagă că soluția de a te vindeca de această repulsie și deziluzie nu constă atât în a te detașa de realitatea imediată și de a căuta evadarea într-un plan spiritual, ci de a vedea prezența sacrului în oricine și orice te înconjoară.

Lectură recomandată de Vlad Babei, voluntar pentru citit!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Copiii de gimnaziu din județul Brașov se întrec în proiecte digitale la Code Kids Fest 2020

noiembrie 2nd, 2020 Fără comentarii

Brașov, 5 noiembrie 2020: Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu Fundația Progress București și Asociația Simplon România organizează CODE Kids FEST 2020 – Târgul Județean de Știință și Tehnologie pentru copii, în data de 5 Noiembrie 2020, orele 13:00-15:00, în format online, pe platform hopin.to.

2020 este anul provocărilor, iar situațiile întâlnite ne-au demonstrat că activitățile pe care le derulăm la bibliotecă, și nu numai, depind într-o proporție uriașă de tehnologia avansată. Acest lucru nu ne-a oprit, ci ne-a dat curajul să trecem peste obstacole, să ne adaptăm și să continuăm să #rescriemviitorulcopiilor.

Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), pentru a crește gradul de educație și pentru a contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov împreună cu Fundația Progress au pregătit un nou format de eveniment: CODE Kids FEST 2020 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii.
Vor putea fi văzute proiecte din sfera științei și a tehnologiei, create de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din cluburile de programare Code Kids din bibliotecile publice din județul Brașov (Dumbrăvița, Mândra, Racoș și Râșnov), la standurile virtuale din zona EXPO a târgului. La acestea se adaugă proiectele copiilor de la Școala gimnazială din comuna Sânpetru (STEAM Farming – Robot de grădină) și Laborator școlar mobil de un grup de inițiativă didactică pentru copiii din Crizbav, coordonați de profesoara de fizică Mihaela Bucșa, precum și Clubul de robotică al Colegiului Național “Andrei Șaguna” Brașov, RoboAS. Acest eveniment se desfășoară în cadrul proiectului ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, la care participă 19 județe din România, organizat cu sprijinul Fundației Progress, Code Kids România şi Simplon România.
Cu emoții și curaj copiii din cluburile The Future Bameem Dumbrăvița, Code Kids Mândra, Info-Pro Racoș și Code Kids Buburuze Râșnov au pregătit pentru invitați și juriul concursului proiectele digitale la care au lucrat: senzor de măsurare a distanței la Mândra, film de promovare a comunei Racoș, dozator de bomboane (Râșnov). Pentru Biblioteca Județeană Brașov organizarea acestui eveniment a însemnat o mare provocare și implicare 100%, un efort de adaptare pentru desfășurarea online, bazându-ne pe entuziasmul și munca bibliotecarilor și copiilor din județ. De fapt, ei sunt cei care fac posibil acest târg, a apreciat, Crina Buștenaru, coordonator al cluburilor Code Kids din județul Brașov.

Deschiderea oficială a evenimentului va fi transmisă https://www.facebook.com/events/280776189827327/.

Sponsor: Compania Normandia Roboți industriali

Parteneri locali: Fundația Comunitară Brașov și 3D DOT

Parteneri media: Radio România Brașov

Persoană de contact: Crina Buștenaru, bibliotecar metodist implicat în coordonarea cluburilor Code Kids în județul Brașov, biblgb@rdsmail.ro, 0723 507 028
www.bjbv.ro
https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov

Despre Fundația Progress
Fundația Progress este un ONG înființat în anul 1996, care pilotează inițiative locale în domeniul educației, (e-) incluziunii și dezvoltării comunitare. Folosim bibliotecile publice ca hub-uri de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovație socială. Contribuim la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a indivizilor și grupurilor vulnerabile și ajutăm oamenii să fie mai puternici prin educație, tehnologie și cercetare.
Despre CODE Kids
Proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în bibliotecile publice din 19 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova.
Despre Simplon România
Simplon România creează programe educaționale împreună cu partenerii săi: companii, asociații, fundații și instituții publice care susțin dezvoltarea competențelor digitale și tehnice, cu scopul de a pregăti toate categoriile de vârstă, din cele mai diverse medii sociale pentru viitor și transformarea digitală a României. Simplon România oferă training-uri pentru persoane din categorii dezavantajate, servicii de transformare digitală, evenimente și activități pentru companii care cred în responsabilitatea socială.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 2nd, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este un romanul Pachinko de scriitoarea coreano-americană Min Jin Lee, apărut la București, Editura Nemira, în traducere din engleză de Cristina Nan, 2019.

Patru generaţii de imigranţi coreeni înfruntă destinul în Japonia secolului XX. Povestea începe cu Sunja, care îşi dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neaşteptate. Părăsită de iubit, tânăra e salvată de bărbatul care o ia de soţie şi o duce în Japonia. Iată punctul de plecare al romanului Pachinko, o saga emoţionantă a unei familii excepţionale, exilate şi prinse în malaxorul indiferent al istoriei. Și, de asemenea, al unei reflecţii despre descoperirea propriei identităţi, despre puterea rădăcinilor adânci şi despre forţa credinţei şi a familiei.
“O poveste frumos făurită despre dragoste, pierdere, hotărâre, noroc şi perseverenţă.” (Library Journal)
“O meditaţie impresionantă despre ce sacrifică imigranţii pentru a-şi construi un cămin. Cartea aceasta confirmă locul lui Min Jin Lee printre cei mai buni romancieri ai noştri.” (Junot Diaz)
BESTSELLER New York Times, USA Today, Wall Street Journal şi Washington Post
Finalist National Book Award
Finalist Dayton Literary Peace Prize

Volumul este disponibil la secția de împrumut adulți și copii, filialele 2, 3 și 5.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,