Arhivă

Arhivă pentru septembrie, 2020

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

septembrie 29th, 2020 Fără comentarii

Astăzi recomandăm „Micul dejun al campionilor” de Kurt Vonnegut.
Publicat în 1973, cel de-al șaptelea roman al lui Kurt Vonnegut, conceput sub forma unui comentariu caustic – și înzestrat cu un spirit ludic nesecătuit –, poate fi văzut ca încununarea artistică a tuturor obsesiilor și frământărilor autorului legate de aspecte precum societatea americană, viața contemporană, istorie, religie, politică, menirea artei, condiția demiurgică a artistului, sexualitate, suicid, rasism, capitalism, liberul arbitru ș.a. Ferindu-se de la bun început să creeze iluzia veridicității, autorul se inserează în mod repetat în text, prefațând romanul cu mărturisirea că, prin acesta, dorește să își facă un cadou cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, intenționând să își golească mintea de tot ceea ce a acumulat de-a lungul anilor, pentru a ajunge la nivelul originar al gândirii umane, eliberat de tipare de gândire și de precepte morale, sociale, culturale. Desigur, ironia acerbă, umorul negru și tonul de zeflemea, propensiunea spre a arunca totul în derizoriu, înalță o barieră între cititor și naratorul necreditabil, astfel încât intențiile scriitorului sunt dificil de decodat: cert este că Vonnegut nu se dă în lături de la a sancționa, cu sarcasmul și verva sa persiflantă, tot ceea ce-i iese în cale, exprimându-și crezul că lumea este lipsită de ordine și că misiunea noastră este de a ne adapta la cerințele haosului.

Cu toate că scriitura este cât se poate de simplă și concisă, cu fraze limpezi și idei expuse succint, și este însoțită de peste 100 de desene ale autorului înfățișând, în cea mai mare parte, elemente neînsemnate ale vieții cotidiene – ceea ce-i conferă romanului, în mod ironic, caracterul unei lucrări didactice destinate unei entități nefamiliarizate cu viața pe Pământ – „Micul dejun al campionilor” este un roman imposibil de rezumat în termeni simpli, iar savoarea sa constă tocmai prin faptul că oferă o perspectivă insolită asupra acelor aspecte ale vieții care au devenit atât de comune, încât practic s-au evaporat din câmpul nostru vizual. Iar, pe lângă îndemnul de a deschide mai bine ochii, cartea lui Vonnegut, în ciuda viziunii sale apocaliptice, reprezintă totodată un memento de a ne mai și descreți, din când în când, frunțile.

Romanul a apărut în 2019, la editura Art, în traducerea lui Carmen Pațac. La Biblioteca Judeţeană Braşov cartea este disponibilă atât la sediul central, cât și la filialele 1, 2, 3 și 5. Lectură plăcută! vă doreşte Vlad Babei.

Cartea săptămânii

septembrie 29th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii la Biblioteca Judeţeană Braşov este „Cum să fii bun la ştiinţă, tehnologie şi inginerie”, o enciclopedie ilustrată cu explicaţii pas-cu-pas şi o grafică amuzantă care face înţelegerea ştiinţei, tehnologiei şi ingineriei la fel de uşoară ca primele litere ale alfabetului.
Nu trebuie decât să urmezi paşii numerotaţi pentru a afla despre tot, de la atomi şi ADN la avioane cu reacţie şi vaccinuri, despre anatomie, botanică şi zoologie, despre energia electrică, fizică şi astronomie, despre tainele şi misterele Planetei Pământ.
Accesaţi cu încredere catalogul nostru online
http://server2:8280/liberty/libraryHome.do

Categories: Cultura Tags: , ,

Înscrieri pentru bursa Flex 2021-2022

septembrie 23rd, 2020 Fără comentarii

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională invită liceeni cu cetățenie română să participe la programul FLEX 2021-2022.

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui împreună cu o familie americană și de a studia la un liceu american pe parcursul anului academic 2021-2022. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 6-lea an de existență în România este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind plasați în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Iowa sau Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

Ce este programul FLEX?

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 28 lea an de existență. Programul presupune un an școlar întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. În 2021-2022, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Criterii de eligibilitate:

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

• au cetățenie română;

• sunt născuți între 15 iulie 2003 și 15 Iulie 2006;

• sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;

• studiază engleza în liceu;

• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Aplică online până pe 15 Octombrie 2020 https://ais.americancouncils.org/flex

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email flex.ro@americancouncils.org și pe site-ul www.americancouncils.ro

Persoană de contact:

Marilena Veronica Ene,

Acting Country Representative,

0752 800 768, mene@americancouncil.org

Cu mulțumiri,

Echipa FLEX România

FLEX ROMANIA

American Councils for International Education- Romania
Bucharest, Romania, Gina Patrichi Street no.1, 1st floor, office no.1
www.americancouncils.ro

Categories: Cursuri Tags:

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

septembrie 22nd, 2020 Fără comentarii

Cartea pe care o recomand săptămâna aceasta este „Frații Sisters” („The Sisters Brothers”), de scriitorul canadian Patrick deWitt, publicată în 2011 și ecranizată în anul 2018 de Jacques Audiard. Biblioteca Județeană „George Barițiu” dispune atât de varianta originală în limba engleză, cât și de filmul artistic, în format DVD.

Cu toate că poate părea surprinzător, având în vedere că este vorba de unul dintre cele mai populare genuri cinematografice și literare ale secolului XX, western-ul nu poate fi considerat nici pe departe un gen ajuns la saturație, iar artiști din diverse domenii ale artei continuă să (re)valorifice, să ironizeze, să pastișeze, să reinterpreteze și să redefinească temele, motivele și caracteristicile acestui gen. Patrick deWitt ocupă însă o poziție de mijloc în raportarea față de elementele westernului: deși romanul său propune o reconfigurare și o ironizare a valorilor și clișeelor ce defineau westernul clasic (hipermasculinitatea, camaraderia, violența, personaje stereotipe, insuficient dezvoltate psihologic, duelurile spectaculoase, schimburile de gloanțe, goana după aur etc.), deWitt alege însă să rămână, în mare parte, în interiorul parametrilor recognoscibili ai genului, omagiindu-l cu multă finețe și sensibilitate și, în același timp, sporindu-i complexitatea prin alăturarea unor genuri narative complementare.

Plasat în America jumătății secolului al XIX-lea, în timpul Goanei după aur din California, romanul are în centru aventurile lui Eli și Charlie Sisters, mercenari aflați în slujba Comandorului, cărora li se cere să-l găsească și să-l ucidă pe Hermann Kermit Warm, un individ misterios cu înclinații științifice care descoperă formula chimică a unei substanțe capabile să scoată la iveală aurul de pe fundul apelor. În buna tradiție a romanelor picarești, (anti)eroii parcurg întâmplări tragicomice și întâlnesc personaje care mai de care mai stranii, prilej cu care autorul nu doar că se joacă cu convențiile genului și ridiculizează obsesiile pe care se clădește istoria sângeroasă a Americii, ci scoate la iveală, prin intermediul narațiunii lui Eli, fratele introspectiv care dorește să se descătușeze de constrângerile unei vieți întemeiate pe omoruri și mârșăvii, o tulburătoare dramă familială ce-i conferă romanului o dimensiune neașteptat de intimă și tandră, în ciuda violenței și a morții care-i urmărește pe cei doi frați ca o ciumă. Complexitatea cărții nu se oprește aici: western-ul picaresc atipic al lui Patrick deWitt este infuzat de elemente ale mitologiei clasice grecești (prezența Moirelor, tema întoarcerii la spațiul originar) și, în același timp, prezintă elemente caracteristice bildungsromanului – spre deosebire de necumpătatul frate mai mare Charlie, care se schimbă doar în mică măsură, Eli este un personaj pluridimensional ce transcende construcția șablonardă a eroului din westernurile tradiționale. Mânat de dorința de a-și deschide o prăvălie, de a se așeza la propria casă și de a renunța la traiul în afara legii, Eli se raportează la această ultimă misiune alături de fratele său ca la o călătorie spirituală, inițiatică, o ocazie de a-și croi o existență diferită de cea care le este predestinată personajelor masculine din universul westernurilor, una opusă lipsei de empatie, a cruzimii și lăcomiei copleșitoare, fondată în schimb pe dorința sinceră de a realiza o simbioză cu tot ce ne înconjoară. Iar această dorință, la care se adaugă și relația lui Eli cu mama sa, transformă romanul, cu siguranță, într-unul din cele mai duioase westernuri scrise vreodată.

Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

septembrie 21st, 2020 Fără comentarii

„Volumul Despre băieţi: răspunsuri la cele mai frecvente întrebări referitoare la cum să creşti un băiat” de Michael Thompson este cartea acestei săptămâni. Se poate împrumuta în urma unei rezervări prin e-mail.

Băiatul meu are 8 ani și e singurul din clasă care nu are o consolă. Mă tem că jocurile electronice creează dependență. Ce părere aveți? Jon este în clasa a patra, a fost diagnosticat cu ADHD, iar pentru el școala e un chin. Cum am putea să-l ajutăm?
Fiii noștri au 9 și 11 ani. Mereu s-au luat la întrecere. Cum îi pot învăța să fie ei înșiși în loc să se compare unul cu altul?
Când să mă aștept ca fiul nostru să arate că înțelege femeile? Deocamdată, la 12 ani, pare un misogin în devenire. Ar trebui să intervin? Sau doar să sper că îi va trece? Cum să ne ajutăm fiul de 15 ani să-și gestioneze furia?

Iată doar câteva dintre întrebările la care Michael Thompson, psiholog cu o vastă experiență în probleme familiale, oferă răspunsuri. Soluțiile propuse sunt menite să ajute părinții de băieți – atât copii, cât și adolescenți – să-și înțeleagă mai bine fiii. Scrisă cu umor și pricepere, într-un stil simplu și captivant, Despre băieți abordează teme de actualitate precum presiunea socială, imaginea despre sine și sexualitatea, ADHD-ul, dar și subiecte clasice ca prieteniile, relația cu frații/surorile, divorțul părinților, admiterea la facultate etc. Michael Thompson ne pune la dispoziție o serie de informații neprețuite, sfaturi practice și cunoștințe absolut esențiale care ne vor ajuta să ne creștem fiii în așa fel încât să devină bărbaţi sănătoşi din punct de vedere emoțional și responsabili.

„Din cartea lui Michael Thompson veți descoperi nu doar că băieții au o viață emoțională complexă, ci și ceea ce vă trebuie pentru a îndeplini cu succes cel mai important job din lume: acela de a fi părinte.“ (Boston Globe)

Biblioteca judeţeană Braşov deţine cartea în 5 exemplare, la sala de lectură, împrumut şi filialele 2, 3. 5. Vă aşteptăm să o împrumutaţi. Consultaţi cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b873b536c0a8011424c9b3ae0171dc90&operator=OR&_open=1

Categories: Cultura Tags: , ,

De la bibliotecari pentru cititorii fideli

septembrie 21st, 2020 Fără comentarii

În fiecare an Biblioteca Județeană Brașov face un bilanţ: câte cărţi a cumpărat, câte a împrumutat, câţi cititori a avut. Desigur, cel mai plăcut moment este acela în care răsplătim pe cititorii noştri fideli, oamenii care ne trec pragul cu gândul la carte, însetaţi de lectură, preocupaţi de educaţie şi cultură, căutând o soluţie, o idee, un refugiu, o bucurie. Ei sunt oamenii bibliotecii, cei pe care dorim să îi încurajăm. Iar bibliotecarii pot să o facă doar prin recunoştinţa lor, dăruindu-le cea mai mare distincţie, titlul de Cititor fidel, şi cărţi, pe placul inimilor şi minţilor lor curioase.

Deși cu întârziere, din cauza condițiilor create de pandemie, am pregătit o surpriză pentru cititorii noștri fideli. Am ales pe cei mai buni dintre lectorii noștri, pe secții și filiale și cu ajutorul partenerilor și sponsorilor (Asociația Club Soroptimist Brașov și Asociația Medicilor Dentiști Brașov), cărora le mulțumim pentru ajutorul acordat, vom dărui cititorilor noștri fideli cărțile pe care și le-au dorit. Mai jos comunicăm lista premiaților noștri.

Secția de împrumut și-a ales câștigătorii pe care îi descrie astfel: domnul TEODOR BRONESCU este inginer pensionar, frecventează Biblioteca Judeţeană Braşov din 2003 şi are o bogată cultură generală, fiind interesat în principal de filosofie, psihologie, sociologie, biografii, memorii, monografii, literatură. Literar, este pasionat de Dostoievski. Meticulos, şi-a notat de la un moment dat titlurile citite, ajungând până la 1552 şi restituie la timp cărţile, fiind un cititor punctual și scrupulos. Doamna ECATERINA CRANGĂ este un utilizator cu vechime și o prezenţă plăcută. Cititoare pasionată, citeşte diverse genuri de literatură: romane thriller, poliţiste, istorice, drame şi este mereu la curent cu ultimele apariţii.

Sala de lectură l-a desemnat pe domnul OVIDIU LUCIAN BOŞTIOG drept cel mai fidel cititor pe anul 2019. Iată argumentele selectării sale: Absolvent de Litere la Braşov, este pasionat de citit – atenție, a fost văzut citind şi în staţia de autobuz -, educat, civilizat, cu mult bun simţ,… un tânăr cititor model! (bibliotecar Mihaela Lupu)

Secția de ziare și reviste l-a ales pe domnul VIOREL CHIRA, profesor de matematică, pensionar, pasionat de istoria locului natal despre care a scris o carte, colecționar împătimit și cititor la fel de interesat. Când are o clipă liberă, domnul profesor se oprește la bibliotecă pentru a studia un ziar, a afla ceva ce îl frământă, a se lămuri, scotocind cu răbdare după adevărul căutat.

Biblioteca engleză și-a desemnat cititorii fideli în persoana doamnelor ALEXANDRA ATĂNĂSOAIE și LIGIA VÂLCU. Iată argumentarea opțiunii ei: Doamna Alexandra ATĂNĂSOAIE este o utilizatoare veche a Bibliotecii engleze, dar şi a Bibliotecii Judeţene, în general. Frecventează biblioteca de mult timp, încă din studenţie. O foarte bună cunoscătoare a limbii engleze, este interesată de tot ce e nou în materie de literatură engleză, sugerând, de-a lungul anilor, titluri de calitate care au îmbogăţit fondul de carte. Este o utilizatoare punctuală, loială, o prezenţă deosebit de plăcută. Nu în ultimul rând, este una dintre persoanele de bază care ne urmăreşte pagina de Facebook, Biblioteci în limbi străine, apreciind activitatea noastră şi dincolo de rafturile cu cărţi. Doamna Ligia VÂLCU este una dintre puţinele utilizatoare ale Bibliotecii engleze care citeşte cu aceeaşi plăcere şi uşurinţă atât în engleză, cât şi în franceză. Este o cititoare de cursă lungă, care ne onorează cu prezenţa cel puţin lunar, discretă şi cu o evidentă iubire pentru cărţi. Este o sursă de recomandări literare pe care o apreciem deosebit de mult. Foarte interesată de autorii străini traduşi în limba engleză, ne impresionează de fiecare dată cu atenţia pe care o acordă lecturii, iniţiind dialoguri pline de calitate. Punctualitatea, curiozitatea intelectuală şi interesul pe care îl acordă literaturii engleze au făcut ca alegerea dânsei pentru acest premiu să fie o decizie uşor de luat.

Mediateca francofonă l-a ales pe domnul IACOB MÂRZA fiindcă este un cititor înrăit, împrumută des cărțile cele mai groase sau „cărămizile” cum le numește dânsul. Colega noastră îl consideră un cititor complet din moment ce nu se limitează la un singur domeniu sau stil, a citit atat beletristică franceză și străină (romane polițiste cu precădere), cât și cărți din domeniul serviciilor secrete și spionajului. Este mereu atent la termen și, în cazul în care nu reușeste să termine una din cărți, face drumul la bibliotecă și le aduce pe cele citite, prelungind cea rămasă (mulți cititori prelungesc toate cărțile pentru a evita două drumuri).

Biblioteca maghiară acordă titlul de cititoare fidele pe anul 2019 doamnelor POP ERZSéBET şi METEŞ TERéZIA pe care le consideră cititoare complete din punct de vedere al lecturii, deoarece nu se limitează la o singură temă, citind atât romane romantice, cât şi istorice sau de aventuri. Chiar dacă au vieţi diferite, ele sunt surori şi deseori vin împreună sau îşi dau întâlnire la bibliotecă, împrumutând romane diverse și împărtășind lecturile preferate.

Filiala 1 – cartierul Craiter a ales la categoria copii pe ALEXANDRA FLORENTINA BUNGĂRDEAN, o fetiță energică și voioasă, elevă în clasa a V-a, prietenă cu cartea și lectura, iar la categoria adulți pe doamna SIMONA CRISTINA BERSZAN, o cititoare veche a bibliotecii, o doamnă cu mult bun simț și liniștită, care frecventează filiala. La Filiala 2 – cartierul Noua cititorii fideli ai anului 2019 sunt GEORGE NARCIS DUDESCU și ANCA MORARU. Mereu la curent cu noutăţile literare şi culturale, deoarece participă intens la târguri de carte, dezbateri, concerte şi proiecţii de filme, George Narcis Dudescu împrumută biografii de personalităţi, beletristică, DVD-uri. Anca Moraru este o prietenă simpatică şi devotată a bibliotecii şi a Filialei 2. În special, lectura romanelor contemporane îi aduce alinare şi bucurie. La Filiala 4, COSMIN MATEI NECHIFOR este cel mai fidel cititor din ultimul an. Alege lecturile pentru şcoală, fiind silitor, preocupat de învăţătură, dar şi alte cărţi despre care a auzit. Este receptiv la noutăţi şi acceptă propunerile bibliotecarei, un copil educat, politicos şi atent.

La Filiala 5 – Bd. Griviței, titlul de cititor fidel, Categoria Adulţi, îi revine doamnei Virginia Pîrvulescu, care s-a remarcat prin consecvenţa, comunicarea şi cunoaşterea volumelor citite. Dar cine mai are în zilele noastre răbdare să înţeleagă o carte?! Cine mai citeşte cu adevărat?! Este complet greşit acest punct de vedere pentru că cititul a fost și este o preocupare a unei categorii de oameni. Doamna Virginia Pârvulescu se află în această categorie de „oameni cititori”. Are capacitatea de a deprinde mesajul cărţii, iar din lungile discuţii purtate între dânsa şi bibliotecare, a reieşit că este un spirit liber, care îşi găseşte refugiul în cărţi. Este persoana căreia nu-i pasă câte file a întors, ci este interesată exclusiv de ceea ce a parcurs cu fiecare paragraf. O persoană care nu citeşte doar pentru că-i place, de plictiseală sau ca să se relaxeze, ci vede lectura ca pe o modalitate de a trăi.

La categoria Copii, ALEXIA RĂDUCAN-MOGA este căștigătoarea titlului de cititor fidel pe 2019. Iată cum bibliotecara Alina Mircea justifică alegerea ei: Într-o zi, o fetiţă simpatică, de clasa a II-a, a intrat în biblioteca noastră împreună cu bunicul. Dorea să se înscrie la bibliotecă. Îşi începuse deja cariera de cititoare. Deşi pe atunci avea doar 8 ani, avea deja câteva cărţi citite la activ. Ii plăceau cărţile Editurii Arthur, cu care era deja familiarizată şi care este una dintre editurile preferate ale copiilor din ziua de astăzi. A devenit o cititoare asiduă a bibliotecii, însă a devenit şi mai activă după ce a acceptat invitaţia noastră de a participa la un proiect interesant, în care Filiala 5 a fost implicată şi anume – CODE KIDS – club de programare pentru copii de vârsta gimnaziului. Vrem să ne lăudăm cu ea şi în această privinţă, deoarece, deşi era cea mai mică din grupă, era deja şi cititoare şi a fost şi un exemplu pentru ceilalţi copii. Datorită proiectului la care au participat 10 copii, unii dintre ei au devenit şi ei CITITORI, iar alţii au devenit CITITORI MAI BUNI. Ca să nu mai spunem că era cu un pas şi înaintea grupei de programatori. Ne-am bucurat să avem printre cititorii noştri un copil susţinut de familie astfel ca sarcina bibliotecii a fost destul de uşoară. De aceea merită cu prisosinţă premiul de fidelitate din partea Filialei 5.

Cartea engleză a săptămânii

septembrie 18th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea noastră este „The Amber Spyglass” („Ocheanul de ambră”), al treilea volum din trilogia fantasy „His Dark Materials”, romanul scriitorului britanic Philip Pullman, publicat în anul 2000.
„His Dark Materials” („Materiile întunecate”) este o trilogie de nuvele fantastice scrisă de Philip Pullman, ce cuprinde „Northern Lights”, lansată ca „The Golden Compass” în Statele Unite (1995), „The Subtle Knife” (1997) și „The Amber Spyglass” (2000). De asemenea, trilogia a fost publicată și ca un singur volum în Marea Britanie și America de Nord, sub numele de „His Dark Materials”.
Ultima parte a trilogiei „His Dark Materials” („Materiile întunecate”), „The Amber Spyglass” („Ocheanul de ambră”) o readuce în scenă pe Lyra, de-acum faimoasa eroină a cărţii, pentru o ultimă mare bătălie împotriva forţelor răului, a Spectrelor, a îngerilor Autorităţii, o bătălie care poate schimba soarta tuturor lumilor şi de care depinde însăşi existenţa Prafului. Împreună cu prietenul ei Will, de care o leagă sentimente încă neînțelese, Lyra trebuie să coboare în lumea morţilor, unde se foloseşte de pumnal pentru a elibera sufletele închise acolo de la începutul timpului. În conflict cu Biserica, cu Autoritatea şi cu Moartea însăşi, ultima aventură a Lyrei nu poate să fie altfel decât spectaculoasă, pe măsura trilogiei pentru care stă ca epilog.

Categories: Cultura Tags: ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

septembrie 15th, 2020 Fără comentarii

Cartea recomandată este „Punctul Omega” de Don DeLillo. De curând, editura new-yorkeză Scribner a anunțat că luna viitoare va publica un nou roman de Don DeLillo, prozator care – alături de scriitori precum John Barth, William Gaddis, William H. Gass, Robert Coover, Donald Barthelme și Thomas Pynchon – se înscrie în rândul celor mai reprezentativi autori americani postmoderni, inițiatori ai unei noi paradigme din cadrul literaturii de secol XX. Astfel, în anticiparea următorului său roman, recomandarea de lectură din această săptămână are în centru penultimul roman al lui Don DeLillo, „Punctul Omega”, publicat în 2010 și apărut la noi în 2012, la editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

Roman de mici dimensiuni, „Punctul Omega” este una dintre acele opere literare care surprinde prin rigoarea și ingeniozitatea construcției epice, concentrând maximum de idei, preocupări tematice și problematizări într-o formă restrânsă, migălos realizată, ce evită risipa de cuvinte sau excesele de orice manieră. Cu toate că romanul poate fi citit în câteva ore, cititorul interesat de problemele pe care autorul le ridică prin intermediul discuțiilor și frământărilor personajelor poate petrece timp îndelungat contemplând – asemeni personajului nenumit din prologul și epilogul cărții, care revine obsesiv la o expoziție dintr-un muzeu unde se proiectează filmul lui Hitchcock, „Psycho”, la o viteză de două cadre pe secundă, astfel încât durata acestuia să fie prelungită la 24 de ore – diversele subiecte de discuție propuse de-a lungul cărții. De altfel, cea mai mare parte din roman se desfășoară sub forma unui dialog între Richard Elster, teoretician al războiului și fost consilier în chestiuni de politică internațională (în speță cele raportate la conflictul din Irak), activ în timpul administrației Bush, dar acum retras, ca un pustnic, într-o vilă din deșertul Californiei, și Jim Finley, un tânăr și idealist regizor care încearcă în zadar să-l convingă pe Elster să apară într-un documentar-interviu pe tema celor doi ani petrecuți de acesta la Pentagon. În liniștea și monotonia deconcertantă a deșertului, timpul și spațiul par să capete alte coordonate, iar realitatea ia forma unui vis febril, confuz: pe măsură ce personajele se adâncesc în dezbateri pe teme precum materia organică și anorganică, transcendența, natura timpului, sfârșitul conștiinței umane și teoriile paleontologului iezuit francez Teilhard de Chardin cu privire la evoluția materiei către o conștiință unificatoare, cei doi bărbați își confruntă de fapt propriile spaime existențiale, dezamăgiri, eșecuri, alunecând într-un fel de catatonie a spiritului, exacerbată de nimicul care învăluie refugiul lui Elster. Iar atunci când fiica acestuia, o prezență mai degrabă fantomatică printre cei doi bărbați, dispare într-o zi fără urmă, autorul pare a schimba brusc tempoul narațiunii, inserând dinamism și suspans în ceea ce ia acum forma unei investigații detectiviste a unui fenomen aflat de la bun început sub semnul inexprimabilului. Întocmai ca „Pyscho-ul” rulat cu încetinitorul din galeria de artă pe care o frecventează naratorul anonim, DeLillo își provoacă cititorii să citească printre rânduri, să ajungă la un grad de aprofundare a textului inaccesibil ochiului obișnuit să culeagă doar explicații de-a gata.

Romanul poate fi împrumutat atât de la sediul central, cât și de la filiala 5. Lectură placută!

Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Totul despre vaccinuri

septembrie 14th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii este volumul Vaccinurile: ce trebuie să știe toată lumea de Kristen A. Feemster, traducere din limba engleză de Teodor-Nicolae Maciu Popescu (București, Editura All, 2020, 210 pagini). O carte recentă atât de necesară azi în contextul pandemiei și al nevoii de educație medicală. Consultați cu încredere catalogul online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b911881cc0a8011424c9b3ae01756330&operator=OR&_open=1

Lucrarea de față cuprinde informații sigure și complete despre utilizarea, eficiența și controversele vaccinurilor. Scrisă de o autoritate în domeniul bolilor infecțioase și al educației medicale, reprezintă o lectură esențială pentru părinți și pentru orice persoană interesată de subiect.
Invențiile, descoperirile, mișcările sociale și revoluțiile stau la baza evoluției omenirii. Dezvoltarea mijloacelor de transport a făcut posibilă formarea unor societăți din ce în ce mai extinse. În paralel, au apărut și problemele asociate cu creșterea densității populației. Riscul major de transmitere a bolilor infecțioase este una dintre ele. În era modernă, epidemiile apar constant, iar o parte dintre ele, de tipul COVID-19, ating nivelul de pandemie.
Vaccinurile reprezintă soluția cu o eficiență dovedită în reducerea semnificativă a incidenței bolilor infecțioase și chiar a eradicării unora dintre ele. Introducerea vaccinurilor în practica medicală a marcat un real progres în domeniul sănătății publice în ultimii 100 de ani. Astfel, a crescut speranța de viață și au fost salvate milioane de vieți.
Dar, la momentul actual, există și o puternică mișcare anti-vaccinare. Epidemiile recente de pe plan mondial demonstrează faptul că bolile prevenibile prin vaccinare, cum ar fi pertussis (*pop. tuse convulsivă/măgărească) sau rujeola, pot apărea pe măsură ce frica de vaccinare crește și rata imunizării scade. În consecință, furnizorii de servicii medicale petrec timp și efort considerabil educând pacienții și familiile acestora în privința importanței imunizării. Decizia de a vaccina sau de a nu vaccina are impact atât asupra fiecărui individ în parte, cât și asupra celor din jur. În consecință, este imperativ necesar să fim bine informați înainte de a lua o decizie. Trebuie să identificăm sursele de încredere ce pot răspunde în mod adecvat la întrebările despre riscurile și beneficiile listei actuale de vaccinuri. Cu siguranță, această carte se numără printre ele.

Abordarea autoarei este în totalitate fundamentată științific, iar modul clar și concis în care sunt prezentate informațiile o fac cât se poate de accesibilă pentru publicul larg. Lucrarea tratează teme precum modalitatea de acțiune a vaccinurilor, istoricul lor, bolilor prevenibile prin vaccinare, politicile de vaccinare, procesele de fabricare, posibilele efecte adverse și impactul asupra evoluției epidemiilor sau pandemiilor. De asemenea, reprezintă un instrument util în înțelegerea provocărilor legate de implementarea imunizării la nivelul populației.
„O sursă valoroasă pentru oricine (…) are reticențe legate de siguranța și beneficiile vaccinurilor. Feemster oferă întreaga ei expertiză, prezentând subiectul într-o manieră accesibilă. Nu există nicio altă introducere mai clară și mai utilă în acest domeniu.” (Arthur L. Caplan, Școala de Medicină a Universității New York)
„O lucrare utilă, nepărtinitoare și plină de informații” (Foreign Affairs)

Cartea poate fi rezervată pentru împrumut, telefonic sau prin e-mail, la filialele 1, 3 și 5.

Lectură recomandată de bibliotecar!

Biografii – expoziție tematică

septembrie 11th, 2020 Fără comentarii

Viaţa marilor personalităţi ale lumii, ale acelor oameni care au reuşit să ajungă pe culmile succesului, trezeşte întotdeauna curiozitatea. În timp ce cărţile de ficţiune ne arată o lume imaginară în care putem evada, cărţile biografice ne ancorează în realitate şi ne poartă prin nişte evenimente care chiar au avut loc. Sunt poveştile unor oameni care au reuşit să ajungă cei mai buni în domeniul lor, iar toate au acelaşi punct de pornire: un vis. Citind aceste biografii, putem înţelege mai bine întâmplările fericite sau mai puţin fericite prin care au trecut, întâmplări care i-au format şi i-au transformat în acele persoane publice care au câştigat respectul şi admiraţia tuturor.
Biografiile selectate fac parte din domenii diferite (istorie, fizică, leadership, politică, literatură, gastronomie), iar acestea pot oferi o lecţie despre curaj, putere şi determinare. Vă invităm să descoperiți personalitățile lumii noastre în expoziția tematică organizată de colega noastră, Valentina Mihăilă, la Secția de împrumut.

Categories: Cultura Tags: ,