Începând cu 1 august a.c., vă invităm să descoperiți o nouă secțiune a audioexpoziției Destinații clasice: Compozitori în literatură și film.
Prima propunere, Maurice Ravel, în peste 40 de publicații și 4 filme artistice și documentare, aflate în librării, dar și în colecțiile bibliotecii județene Brașov.
„The Beekeeper of Aleppo” („Apicultorul din Alep”) este romanul scriitoarei britanice de origine cipriotă, Christy Lefteri, pe care am ales să o propunem cititorilor noştri.
Nuri este apicultor, iar Afra, soția sa, este artistă. Dimineața, Nuri se trezește o dată cu prima chemare la rugăciune, apoi se duce la stupii săi aflați într-un încântător peisaj rural. Afra își vinde în piața orașului picturile în culori paradisiace. Trăiesc o viață simplă, dăruită cu bucuria familiei si a prietenilor, pe dealurile frumosului oras sirian Alep, până când tragedia îi lovește. Când tot ce iubesc este distrus de razboi, Nuri știe că nu au de ales decât să ia drumul refugiului. Dar scăparea din Siria apocaliptică nu va fi ușoară.
Călătoria spre Turcia, apoi, prin Grecia, către Marea Britanie este o trecere prin infern – prin infernul evocării continue a trecutului recent și prin infernul condției actuale de refugiat. Ceea ce îi dă putere lui Nuri este gândul că, la capătul drumului, îl așteaptă vărul său, Mustafa, cu care va reconstrui, din ceea ce le-a rămas, viața tihnită de altădată, pe meleaguri străine.
„Apicultorul din Alep” este un roman de o actualitate acută, care ne solicită din plin empatia. Totodată, este un avertisment că nimic nu este pe veci garantat, că, într-o clipă, viața cea mai pașnică și mai obișnuită poate fi zdruncinată din temelii.
Cartea este tradusă şi în limba română şi a apărut în acest an la Editura Litera. Biblioteca Judeţeană Braşov are volumul atât în versiune engleză, cât şi română. Vă aşteptăm să citiţi recomandările noastre de noutăţi editoriale!
Recomandare de lectură de bibliotecar Anamaria Lazăr, colega noastră de la Biblioteca engleză.
Săptămâna aceasta, voluntarul nostru, Vlad Babei, recomandă romanul Căderea unui sombrero de Richard Brautigan. Iată ce scrie despre carte:
Dacă nu s-ar fi intitulat, în varianta originală din limba engleză, „un roman japonez”, și dacă nu ar fi fost scris în proză, „Căderea unui sombrero”, un microroman de 156 de pagini, cu numeroase capitole care nu depășesc nici măcar o pagină, ar fi putut fi ușor confundat cu o colecție de haikuuri: caracteristica definitorie a stilului lui Brautigan este capacitatea sa de a decanta limbajul de tot ceea ce este superfluu, strident, prețios, de a renunța la orice fel de podoabe stilistice și artificii literare bombastice, ajungând astfel la o puritate expresivă revigorantă, redată prin fraze concentrate și imagini pregnante. La nivelul structurii narative, se poate vorbi de asemenea de claritate și de o eleganță simplă a modului în care acțiunea se desfășoară: structurat pe trei planuri narative principale, romanul alternează grațios între acestea, surprinzând cititorul, capitol de capitol, prin neobișnuitul celor povestite.
În centrul romanului se află un umorist american nevrotic (niciodată numit, însă devine destul de limpede că acesta reprezintă, de fapt, un alter ego al scriitorului) care se confruntă cu o cădere emoțională pe fondul despărțirii de iubita sa japoneză, Yukiko, medic psihiatru, ale cărei resurse interioare au fost complet secătuite după doi ani de relație cu acesta. În timp ce protagonistul agonizează singur în camera sa, măcinat de posibilitatea ca fosta lui prietenă sa aibă acum un alt iubit, și incapabil de a-și duce la bun sfârșit povestirea proaspăt începută, pe care o face rapid ferfeniță și o aruncă la coșul de gunoi, naratorul descrie, cu un umor intenționat sec, dar cu atât mai percutant, ciudățeniile, obsesiile și frământările acestuia, amplificate mai ales odată cu descoperirea unui fir de păr al fostei sale iubite. La câteva străzi distanță, Yukiko doarme alături de pisica sa, al cărei tors pare să fie motorul care întreține visul japonezei: atunci când pisica încetează să mai toarcă, elementele care alcătuiesc imaginarul oniric (ploaia, prezența tatălui, cadrul japonez) se năruie ușor, însă visul nu se destramă niciodată pe deplin, pentru că pisica începe din nou să toarcă. Aceste două planuri – realul și oniricul – sunt juxtapuse cu un al treilea, imaginarul, prin intermediul povestirii pe care umoristul o aruncă la gunoi și care, în mod miraculos, își generează singură substanța narativă, de parcă ar avea o conștiință proprie. Astfel, relatând urmările neobișnuit de violente pe care căderea din cer a unui sombrero alb și, în mod curios, rece (cu o temperatură de -24 °C) le provoacă în lanț, ca într-un efect de domino, într-un mic și uitat orășel american, Brautigan infuzează romanul cu o doză nebunească de suprarealism, absurd, ba chiar macabru, filtrată printr-o prismă ironică și susținută de apetența sa pentru născocirea unor situații care mai de care mai ridicole și neașteptate (de altfel, acțiunea propriu-zisă pare să ocupe un loc periferic în cadrul romanului, nu interesează atât înlănțuirea evenimentelor, cât dorința de a afla ce alte bizarerii va mai scorni naratorul).
Deși ambiguitatea pe care o conferă povestirea centrată pe apariția sombreroului o poate transforma într-un soi de parabolă despre psihozele ce alimentează violența colectivă sau într-o satiră sumbră a relației pe care America o are cu armele de foc, romanul lui Brautigan, cu a sa imaginație debordantă, rămâne, înainte de toate, un adevărat imn excentric închinat posibilităților infinite pe care le pot deschide porțile ficțiunii. Lectură plăcută!
Romanul a fost publicat în 1976 și a apărut în 2019, la editura Paralela 45, în traducerea lui Cosmin Perța.
Lectură recomandată de Vlad Babei, voluntar pentru citit.
Romanul „Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu este alegerea noastră în această săptămână. Iată ce scrie autoarea despre volum:
„Eu cred că autorul vede realitatea cu anumiţi ochi înainte de a se apuca să scrie o operă, proces invers pentru cititor. Un anumit fel de viaţă îl duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatură, în care este foarte greu să stabileşti cât la sută este rezultat al realităţii şi cât al interpretării ei. Dozajul lor depinde – cred eu – în primul rând de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea în metaforă. Cu cât această capacitate este mai mare, cu atât elementul real din viaţa de toate zilele a scriitorului va transpărea mai puţin în operă. Un adevărat roman este un amestec de realitate şi de ignorare a ei. Un personaj devine ‘real’ în literatură – presupunând că a avut un model în viaţa reală – doar după ce scriitorul, descompunându-l, anihilându-l, l-a recreat în retortele minţii şi la flacăra imaginaţiei sale. Oricît de extraordinară ar fi ‘realitatea’ unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma în artă. În ‘Arta conversaţiei’, ‘adevărate’ – în sensul realităţii stricte, al realităţii naratorului – sunt doar fundalul istoric şi sensul relaţiilor sociale pe care le-a determinat’.
Recomandare de lectură de bibliotecar!
Accesaţi cu încredere catalogul nostru online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+82751d59c0a80866236f598b015c2e9d&operator=OR
Biblioteca noastră maghiară are colecții bogate de carte nouă din literatura maghiară contemporană, procurate atât prin achiziții, cât și prin finanțare prin programul Marai Sándor al Ministerului Culturii din Ungaria. De aceea suntem convinși că aici veți descoperi literatură maghiară de cea mai bună calitate. Începem șirul recomandărilor de carte cu romanul „Vera” de Grecsó Krisztián
Szeged, 1980. Vera este o elevă și o sportivă bună. Tatăl ei lucrează în serviciile de apărare națională și mama îl așteaptă în fiecare zi după școală. Dar Vera are credința că sigur, în câteva săptămâni, viața ei se va schimba și evenimentele se vor precipita, asemeni unui joc de domino, care declanșează căderi în lanț și consecințe multiple. Ce anume o întoarce pe cea mai bună prietenă a ei împotriva sa? De ce este atât de bine și în același timp înfricoșător să petreci mai mult timp cu Józeff, noul coleg polonez? Și de ce adulții au secrete când se așteaptă ca Vera să spună adevărul tot timpul?
Noul roman al lui Krisztián Grecsó este despre dezvăluirea secretelor de familie, despre autocunoaștere și curaj. Iar Vera știe și recunoaște: există situații când trebuie să ne comportăm ca niște adulți înainte de vreme.
A recomandat Kiss Szende, bibliotecar la Centrul Cultural Maghiar al Bibliotecii Județene Brașov.
Grecsó Krisztián: „Vera”
Szeged, 1980. Vera az általános iskola negyedik osztályába jár, jó tanuló, jó sportoló. A papa a honvédségen dolgozik, a mama meg minden nap várja őt tanítás után. De Vera biztonságosnak hitt élete pár hét leforgása alatt megváltozik. Az egyik eseményből következik a másik, mintha dominók dőlnének egymás után, mégsem lehet tudni, vajon mi indítja el az események láncolatát. Mi fordítja szembe végzetesen az addigi legjobb barátnőjével? Miért olyan jó és ugyanakkor ijesztő egyre több időt tölteni Józeffel, az új lengyel fiúval? És miért vannak a felnőtteknek titkaik, ha Verától azt várják el, hogy ő mindig csak az igazat mondja?
Grecsó Krisztián új regénye arról szól, hogy a családi titkokat felfedni nemcsak tudás, de bátorság kérdése is. Vera felismeri: vannak helyzetek, amikor idő előtt kell felnőttként viselkednünk. És hogy fel lehet nőni a feladathoz.
„Orange Is the New Black: My time in a women’s prison” („Portocaliul este noul negru: Un an într-o închisoare de femei”) este romanul scriitoarei americane Piper Kerman. Cartea relatează experiența autoarei într-o închisoare de femei, timp de peste un an de zile, în care a avut contact cu diverse tipologii umane.
Experiența nu e dintre cele mai fericite și nu e de dorit, însă relatarea acesteia o fac mai „digerabilă” și mai umană.
E o lume pestriță, a regulilor și ritualurilor pe care le înveți din mers, „un melanj de vârste, de la fete prostuțe până la bunicuțe, toate puse laolaltă si având grade diferite de toleranță”. Există ierarhii, preferințe, sensibilități, relații dintre cele mai neobișnuite, toate dezvoltate pe fondul conviețuirii într-un mediu ostil în care singura soluție pentru a supraviețui e adaptarea. „Într-un asemenea mediu dur, corupt si contradictoriu, există un echilibru fragil între regulile închisorii, blândețea personală și propriul simț al umanității”. O incursiune inedită într-un univers paralel, pe cât de rău famat, pe atât de plin de viață. O carte memorabilă pentru originalitatea și sinceritatea relatării, pentru radiografierea unei societăți tabu.
A recomandat Anamaria Lazăr, bibliotecară la Centrul Cultural Englez al Bibliotecii Județene Brașov.
„Norocul lui Omensetter” de William H. Gass
Vijelios, primul lucru pe care l-a declanșat în mine lectura romanului de debut al lui William H. Gass, „Norocul lui Omensetter” (apărut în 1966 și publicat, în excelenta traducere românească a Ancăi Gabriela Sîrbu, la editura Univers, treizeci de ani mai târziu) a fost acela de a mă înhăma la o relectură, căci asemenea marilor texte literare, romanul lui Gass este o operă a cărei construcție narativă este imposibil de pătruns în toată complexitatea sa în urma unei singure lecturi, oricât de atentă și minuțioasă ar fi aceasta. Roman experimental prin excelență, mizând pe o structură non-lineară și fragmentară, ce redă „fluxul conștiinței” personajelor centrale, elemente ce-l apropie de romane marcante ale modernismului literar, precum „Zgomotul și furia” sau „Ulise”, însă ilustrând o preocupare pentru metaficțiune, pentru mecanismele prin care ia naștere povestea și funcțiile limbajului, ceea ce îl subordonează pe autor mai curând postmodernismului, Gass propune un roman-puzzle, urmărind să îl antreneze pe cititor într-o cercetare de tip detectivist spre a desluși natura evenimentelor care declanșează haosul în satul fictiv Gilean, din Ohio.
Structurat în trei capitole principale inegale ca dimensiune, fiecare corespunzând perspectivei unui personaj distinct, romanul îl are în centru – ca un fel de conștiință unificatoare – pe Brackett Omensetter, o forță elementară a naturii, outsider-ul care caută, alături de familia sa, adăpost în satul Gilean, tulburând liniștea și echilibrul aparent al acestuia tocmai prin simplitatea și inocența sa edenică. Gass nu ne prezintă niciodată gândurile și motivațiile lui Omensetter; imaginea personajului este reconstruită prin intermediul monologurilor interioare aparținând celor trei naratori – Israbestis Tott, Henry Pimber și Jethro Furber –, precum și prin discuțiile pe care aceștia le poartă cu Omensetter. Primul capitol este relatat din perspectiva lui Israbestis Tott, un reprezentant metaforic al gurii satului, povestașul care cunoaște istoriile tuturor sătenilor și se hrănește constant din ficțiunile pe care le încheagă – pentru el, povestea este un mod de existență. Ajuns la vârsta senectuții, cu trupul șubred și mintea fragilă, gândurile lui Tott alunecă adesea în felurite rememorări obscure, iar cititorul nu reușește să afle decât câteva frânturi despre impactul pe care Omensetter l-a avut, cu mulți ani în urmă, asupra satului Gilean. Spre deosebire de Tott, pentru care povestea lui Omensetter reprezintă doar o altă piesă din tolba sa cu povestiri, destinele celorlalți doi naratori sunt direct modelate de prezența acestuia. În Omensetter, Pimber – cel care, de altfel, îi închiriază casa sa de lângă râu – vede un mod alternativ de a te raporta la viață și totodată nimicnicia propriei sale existențe, în timp ce pastorul Furber – al cărui capitol este și cel mai lung – îl consideră pe Omensetter nu doar un inamic personal, asupra căruia își varsă toate frustrările și temerile personale, ci chiar un pericol pentru comunitate ce trebuie eradicat, urmărind, în acest sens, să întoarcă tot satul împotriva sa.
Înainte de a încheia recomandarea de lectură, mă simt dator să fac un mic avertisment: paginile lui Furber, fără îndoială cele mai solicitante din tot cuprinsul romanului, vor fi considerate de mulți cititori ca fiind și cele mai reprehensibile. Conștiință chinuită și apăsată de vicii, mereu pe punctul de a plesni din cauza urii acumulate, revărsându-și resentimentele cu puterea unui val apocaliptic, blasfemiind necontenit și declarându-se adeptul diavolului, pastorul Furber oferă una dintre cele mai terifiante imagini ale Răului, însă aceia dintre cititorii care vor avea tăria să ducă lectura până la capăt, vor descoperi în frazele marcate de o neobișnuită muzicalitate sonoră ale lui Gass un soi de frumusețe glacială, austeră și hipnotică, ce seduce, tulbură și bântuie, asemeni persoanei lui Brackett Omensetter.
„Cititorul” este povestea unei iubiri mai puțin obișnuite, aceea dintre adolescentul Michael Berg, fiul unui conferențiar la facultatea de filosofie ostracizat din pricina insistenței de a preda gânditori ce contraziceau ideologia nazistă, și taxatoarea de tramvai Hanna Schmitz, cu douăzeci de ani mai în vârstă, care este gata de orice sacrificiu pentru a ascunde un secret ruşinos. Mai mult decât o inițiere erotică, această relație devine modalitatea privilegiată de investigare și asumare a trecutului politic al unei întregi națiuni. Judecată și condamnată pentru faptele comise în calitate de supraveghetoare într-un lagăr pentru femei din apropierea Cracoviei, Hanna influențează profund modul în care Michael ajunge să resimtă responsabilitatea şș vina, transformând evenimentul istoric în realitate trăită. Dincolo de subiectul în sine, stilul în care este scris romanul atrage și farmecă, precis, dar nuanțat, de mare rafinament, descriind sentimente trăite, psihologia personajului și conflictele care îl macină. Fiecare cuvânt este la locul potrivit, asemeni unei pledoarii construite atent, fiindcă scriitorul este avocat și jurist de meserie, profesor universitar specializat în dezbateri și prin felul de a privi și analiza toate argumentele, pro și contra. Este o carte fascinantă prin construcția și limbajul ei, dar și prin maniera cu care autorul pătrunde esențele, rezumă și sintetizează experiența vinei și a responsabilității colective. Un spirit european de mare finețe! Lectură recomandată de bibliotecar!
Romanul a fost ecranizat de studiourile Miramax în regia lui Stephen Daldry, avându-l ca producător pe Anthony Minghella, cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale. Filmul este câştigător al unui Glob de Aur şi al unui Oscar în 2009 pentru cel mai bun rol principal interpretat de Kate Winslet.
Biblioteca dispune de acest volum și în versiune engleză, precum și sub formă de DVD, volumul și filmul putând fi împrumutate de la Biblioteca engleză
Disponibil şi în altă limbă: The reader : [a novel] [Text] / Bernhard Schlink ; translated from the German by Carol Brown Janeway (2008)
Disponibil și în alt format: The reader : [înregistrare video : film artistic] [DVD] / regizor : Stephen Daldry ; scenarist : David Hare ; distribuţie : Kate Winslet, Ralph Fiennes, David Kross, … (2009)
Accesați cu încredere catalogul nostru online!
Din 5 iunie 2020, la Muzeul de Artă Brașov s-a deschis expoziția Fluo Immersion de Andrei Popa, un artist contemporan absolvent al Facultății de arte plastice de la Timișoara. In prezent este restaurator activ la Muzeul Brukenthal și fondator al grupului Studio von Brukenthal. Preocupat de structurile primare ale universului viu, cu precădere cel vegetal, Andrei Popa realizează creații in care se regăsește geometria plantelor, cu nervurile și rețelele lor, puse la microscop, analizate, redate cu lumini, prefăcute în trasee. De fapt, aceste structuri sunt baza artei lui Andrei Popa, ele îl inspiră la reinterpretarea lor in instalații. Acestea surprind prin viziune și tehnică. Instalațiile combină culorile cu lumina, poziția lor în spațiu este anume gândită, folosind lumina și umbra naturale, create de loc. Artistul valorifică la maxim și aplică virtuțile luminii ultraviolete si culorilor reflectorizante, exploatând inteligent efectele culorilor de ulei și acrilice. Rezultatul acestor reflecții și căutări artistice este o expoziție închegată, coerentă, cu instalații surprinzătoare, plină de lumină și culoare. Este drept că uneori trăiești impresia că ușor instalațiile, prin culorile lor, aduc aminte de combinațiile cromatice atrăgătoare specifice unor spații publicitare. Dar senzația aceasta se risipește rapid.
Expoziția, realizată și lansată în anul 2018 la Sibiu, a fost itinerată până acum în galeriile și muzeele din Alba-Iulia, Bistrița și Oradea. La Brașov ea a fost adusă grație colaborării cu Asociația culturală Pictor Octavian Smigelschi, fiind curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță și Radu Tătaru. Inițial, expoziția urma să rămână pe simezele Muzeului de Artă Brașov până în 9 august 2020, dar termenul s-a prelungit până în 20 septembrie. Este o invitație să o vizitați. Merită! Cu siguranță si cu prisosință! Dacă aș acorda stele, as zice că este o expoziție de trei stele și jumătate.
Cartea săptămânii la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov este romanul „Viața secretă a albinelor” de scriitoarea americancă Sue Monk Kidd. Personajul principal este o adolescentă care își pune întrebări despre viața ei la ferma de piersici a tatălui ei din statul Carolina de Sud. Lily Owens are paisprezece ani și o singură prietenă de când mama ei a murit în urma unui accident tragic și confuz: pe o servitoare de culoare, Rosaleen. Să fii afro-american in Carolina de Sud a anilor 1960 nu-i deloc ușor, trăiești înconjurat de prejudecăți rasiste și de violență mocnită, astfel că, în ziua în care Rosaleen se îndrepta spre birourile oficialităților să se înscrie pentru dreptul de vot, este provocată de niște rasiști, nu mai poate răbda și își ia revanșa insultându-i. Atunci, Lily se hotărăște să fugă amândouă în orășelul Tiburon, unde s-ar putea să existe ceva care să lămurească dispariția misterioasă a mamei. Găsesc adăpost în casa unui trio excentric: trei surori afro-americane care cresc albine și se închină la Madona Neagră, o statuie a Fecioarei care a alinat zilele sclavilor negri și le-a dat putere. Lily pornește într-o călătorie plină de aventuri și se descoperă pe sine, muncește la stupi și află lucruri uimitoare despre albine, învață să trăiască și să se bucure, să iubească și să fie iubită, să judece și să cântărească oamenii, să observe rasismul din jurul ei și în final găsește un cămin alături de … 3 mame. Este o carte scrisă într-un stil aparte, analizând călătoria interioară a lui Lily și antrenând cititorii într-o lectură alertă, ce îi face să nu lase cartea din mână până la sfârșit. O carte despre iubire și rasism în același timp, despre albine și oameni, despre soluțiile lor de a-și face o familie. Lectură recomandată de bibliotecar!
Volumul poate fi împrumutat în urma unei programări telefonice. Accesaţi cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do.
Ultimele comentarii