Arhivă

Arhivă pentru martie, 2017

Transcribathon la Brașov

17343049_10209208254108205_3117579805986027285_n-2Evenimentul Transcribathon este o competiție în care echipele concurează între ele transcriind direct on-line manuscrise, într-o perioadă limitată de timp. Fiecare echipă lucrează la transcrierea unei surse din Europeana 1914-1918 (spre exemplu, un jurnal). Juriul va acorda un punctaj în funcție de cantitatea și calitatea transcrierii și de modul în care va fi prezentat rezultatul, acordând un premiu echipei câștigătoare.

Evenimentul de la Brașov va avea loc în data de 22 martie 2017, începând cu ora 11.00, la Secția pentru Copii și Tineret (Str. Iuliu Maniu, nr.6).

Mai multe informații în curând!

Categories: Evenimente Tags:

Agenda GOW2017

sustinhpn2017Campania Hai pe net! este o campanie de incluziune digitală organizată de Fundația EOS Romania în parteneriat cu telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI) și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania. În anul 2017 campania va avea loc în perioada  27 martie – 2 aprilie cu sprijinul partenerilor strategici precum: rețeaua națională de ecentre, ANBPR – Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Certipro Education, Microsoft și Liberty Global.

 Evenimentul derulat în România este parte integrantă a campaniei Get online week 2017 (www.getonlineweek.eu) derulată la nivel european de către Telecentre Europe (http://www.telecentre-europe.org/).

 

Principalele obiective ale  campania de anul acesta sunt:

  1.  Alfabetizare digitală, Instruire  de bază pentru persoanele care nu au aptitudini digitale;
  2. Evaluare / certificare a nivelului de competențe digitale a  tinerilor  și adulților prin sistemul de certificare Certipro, recunoscut pe plan internațional;
  3. TIC pentru nevăzători și promovarea utilizării dispozitivelor mobile pentru persoanele în vârstă;
  4. Instruire asistată și orientare pentru tineri în vârstă de 14-21 ani cu scopul de a demonstra potențialul lor pentru viitoarele locuri de muncă în domeniul  IT.

Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov susține și anul acesta campania, așa cum a făcut-o în ultimii cinci ani, prin organizarea de activități în cadrul Serviciului de Informare și Formare Continuă, după cum urmează:

CENTRUL DE FORMARE (Mansarda Casei Baiulescu)

Luni, 27 martie 2017, orele 12.00 – 18.00

  • Primul clic – ateliere pentru persoanele care se familiarizează pentru prima dată cu un calculator sau un dispozitiv mobil (tabletă, telefon etc) sau care pur și simplu învață să caute informații utile pe internet.
  • Promovarea accesibilității web – atelier de conștientizare a opiniei publice cu privire la nevoile de accesibilitate web în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere. Campania este susținută de către Fondul ONG în România prin EEA Grants

Marți, 28 martie 2017, orele 10.00 – 14.00

  • Comunicare digitală audio-video –  atelier utilizare aplicația Movie Maker, finalizat cu realizarea de povestiri digitale.

Miercuri, 29 martie 2017, orele 12.00 – 18.00

  • Comunicare digitală audio-video –  atelier utilizare aplicația Movie Maker, finalizat cu realizarea de povestiri digitale.

Joi, 30 martie 2017, orele 10.00 – 14.00

  •  Promovare new media prin infografice de impact – atelier de  realizare materiale grafice, de tip infografic, cu ajutorul instrumentelor web de tip open-sourse  EASEL, INFOGR, PIKTOCHART, GLIFFY.

Vineri, 31  martie 2017, orele 12.00 – 18.00

  • Promovare new media prin infografice de impact – atelier de  realizare materiale grafice, de tip infografic, cu ajutorul instrumentelor web de tip open-sourse  EASEL, INFOGR, PIKTOCHART, GLIFFY.

 SECȚIA PENTRU COPII ȘI TINERET (Str. Iuliu Maniu, nr. 6)

Luni- Vineri, 27-31  martie 2017, orele 10.00 – 16.00
Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere, prin completarea formularului.

  • Competențe digitale? No problem! – testarea competențelor digitale ale elevilor sau studenților prin simularea unui examen IC3 – Digital Literacy certification. 45 de întrebări în 45 de minute cu rezultatul de punctaj afișat imediat, pus la dispoziția campaniei gratuit de Certipro Education.
  • Promovarea TIC pentru angajabilitatea tinerilor – ateliere dedicate tinerilor pentru identificarea competențelor și abilităților latente prin folosirea platformei YOUROCK si analizarea competențelor transversale TIC prin  intermediul aplicației SKILLAGE.
  • Cursuri online de perfecționare pentru cadrele didactice – pe portalul educațional al Microsoft dedicat educatorilor.

 

 

Categories: ANBPR, Evenimente Tags:

STEM la bibliotecă

IMG_2738Seria atelierelor STEM la bibliotecă a fost deschisă de elevii de Școala Generală nr. 14, care au participat la atelierul cu tema: „Inventică și inventatori”.

Elevii au vizionat o prezentare despre mari inventatori români, realizată de doamna profesoară Bianca Maria Mureșan și au discutat despre ceea ce au aflat cu acest prilej.

Deliciul atelierului l-a constituit însă imaginarea unor soluții de către elevii participanți pe subiecte date:

  • O invenție care să facă învățatul mai distractiv”;
  • Inventează ceva care să facă oamenii triști fericiți”;
  • Inventează o bancă pentru la școală”

Imagini de la atelier aici.

Dacă ai și tu o propunere, nu ezita să ne-o trimiți la adresa: copiibrasov@gmail.com Cele mai bune (originale, amuzante, creative) soluții vor fi publicate pe blogul copiilor.

Categories: Diverse Tags:

Primăvară literară

IMG_2151La Secția pentru Copii și Tineret primăvara începe cu două tipuri de ateliere noi nouțe: atelierele literare și atelierele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).

Și pentru că martie este luna în care sunt celebrate Ziua Mondială a ScriitorilorZiua Internațională a PoezieiZiua Mondială a Teatrului și Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii cei care au spart gheața au fost elevii Colegiului de Științe Naturale Grigore Antipa care au deschis seria noilor ateliere literare cu un copac înflorit, cum altfel?, dedicat literaturii române.

Categories: Diverse Tags: