Multiculturalismul orașului celor 10 nume
dr. Daniel Nazare
Să ne închipuim un cerc în care apare scris numele Brașov, iar din el pornesc, spre toate punctele cardinale, 9 linii. Numele românesc și actual al orașului, atestat din evul mediu, trimite la o comunitate românească harnică, nici pe departe fără chef de muncă și fără curaj, și care, prin negustorii ei dădea, încă din secolul XV, cel mai bogat contribuabil al urbei.
Din cercul mai sus menționat pornește spre nord-est o altă linie pe care putem nota numele Brassó, ce trimite tot la o comunitate veche a orașului (a doua ca mărime în prezent), ce a crescut spectaculos prin afluirea dinspre arealul secuiesc la final de secol XIX, odată cu prima industrializare. Cea mai importantă personalitate maghiară a orașului, celebrul fotograf Brassaї, a luat chiar numele orașului ca pseudonim și i-a dus faima spre toate zările, deși considera că a plecat din ,,ultimul oraș al Occidentului”, dincolo de care începe ,,Orientul”.
A doua linie poate șoca fiindcă merge spre est și are numele Stalin, unul ce trimite la perioada dintre 1950-1960, când orașul s-a numit așa, când s-a produs a doua industrializare. ,,Orașul Stalin” era ,,orașul roșu”, însă nu pentru culoarea țiglelor de pe case, ca în evul mediu, ci pentru că, cu prețul unor traume vizibile și astăzi, a căutat să se transforme în ceva ce în prezent putem recupera spectaculos sub forma spațiilor industriale reconvertite. Așadar, o moștenire ce nu trebuie uitată, ci asumată și valorificată și cultural și turistic.
Următoarea linie, tot în sensul acelor de ceasornic, are la capăt numele de Perșava, numele turcesc al Brașovului. Moștenirea aceasta este una dintre cele mai interesante, fiindcă nu luăm în calcul doar că la Biserica Neagră se afla o mare colecție de covoare anatoliene, ci că până în zorii modernității burgul era perceput ca unul ,,schismatic”, chiar ,,turcesc”, dacă drumețul venea dinspre vest. De altfel, un englez, într-o carte apărută în 1855 semnala în oraș ,,luleaua de chihlimbar, ciubucul lung, tutunul bine mirositor, splendida dulceaţă şi multe alte dulciuri din bucătăria cofetarului turc, cafeneaua gen chioşc, bazarul şi alte specialităţi”.
O linie ce are la capăt numele Stefanopolis pleacă din cerc spre sud-est și ne duce cu gândul la moștenirea grecească a Brașovului. Numele orașului, tradus din greacă, însemna orașul lui Ștefan (,,cel încoronat”), ce ne duce cu gândul la mult mai cunoscutul Corona. Negustorii ,,greci”, nume generic sub care se puteau ascunde nu doar români, ci și alți balcanici, au fost primii ce au pătruns în orașul săsesc, prin casele cumpărate, iar capacităţile lor intelectuale și spiritul comercial îi fac destoinici, bunăstarea le asigură libertate şi strălucire, reciprocul lor sprijin negustoresc înseamnă spirit comunitar, tenacitate şi stăruinţă în întreprinderi.
Următoarea linie merge spre sud și are la capăt numele bulgăresc al orașului, Brashiev, fiindcă constructorii bulgari au participat la edificarea Bisericii Negre și au locuit alături de români în cartierul ce purta numele Bolgarszek. Călătorii străini, care treceau prin Braşov, făceau confunzii şi îi numeau aproape invariabil pe românii din Şchei ,,bulgari”, iar acest soi de ambiguitate cu reverberații și în limba liturgică și cărțile de cult păstrate, ne face să evidențiem, în trecutul multicultural al Brașovului și componenta bulgară și, în sens mai larg, slavă.
Cu trimitere la stema orașului ne putem imagina la capătul următoarei linii, orientată spre sud-vest, numele Corona, denumirea latină a orașului ce duce pe linia catolicismului spre Roma, iar această moștenire latină ascunde o bogată cultură, ce ne apropie, poate cel mai tare, de nucleul vechii Europe. Goticul ne-a lăsat moștenire cel mai mare edificiu de cult dintre Viena și Istanbul, Biserica Neagră, iar salba de biserici, unele fortificate, din Țara Bârsei, ne-au plasat, prin cea din Prejmer, pe lista UNESCO.
O altă linie ce merge spre vest are la capătul ei denumirea de Brașovia, sub care e cunoscută cetatea de pe Tâmpa, dărâmată din rațiuni militare, dar sub acest nume generic se poate ascunde orice loc dispărut din oraș, fie că este vorba de un bastion, o casă, un parc, o piață sau o statuie.
Următoarea linie este îndreptată spre nord-vest și ne duce cu gândul la numele de Krunen, numele dialectal săsesc al Brașovului, cu trimitere la coloniștii numiți generic sași de pe teritoriul Imperiului German, din zona Luxemburgului, dar acoperind și alte arii geografice, fiindcă printre ei se aflau şi flamanzi, valoni şi chiar italieni. Așadar, un creuzet etnic, având leagănul în ceea ce numim vechea Europă, primul nucleu al Uniunii Europene actuale.
Ultima linie ce merge spre nord are la capătul ei numele german Kronstadt, ce vine în completarea dimensiunii săsești și care poate fi cultivată și completată cu extensii, fie protestante, fie mai ales catolice, nu doar spre spațiul Germaniei, Austriei și Elveției, ci chiar și al Poloniei și Cehiei, foste și actuale zone ale germanității, unde celebrul reformator brașovean Honterus s-a format și creat. Însă nu doar el, ci și alți gânditori, ce au renunțat la perspectiva unei frumoase cariere acolo pentru a se întoarce la Brașov. Reveneau și anonimele calfe ce făceau călătoria inițiatică obligatorie, la fel cum și destule calfe germane se inițiau la Brașov. Orașul a adăpostit și evrei, armeni, romi, italieni și alte neamuri, cu poveștile lor fascinante, un emigrant danez fiind primul care a împodobit la Brașov un brad de Crăciun.
Am încercat să comprim cât am putut această descriere, ce poate fi mult amplificată și umplută cu evenimente culturale, pornind de la această moștenire unică în felul ei în spațiul românesc. ,,Orașul celor 10 nume” poate fi ortografiat cu mai multe caractere de litere diferite și este mult ajutat prin recenta și încă nu prea bine asimilata schimbare de titulatură, de la ,,capitala culturală a Europei” la ,,capitala europeană a culturii”. Accentul nu mai cade pe ce avem diferit și specific, ci pe ,,dimensiunea europeană”, fiindcă va trebui să aducem, prin evenimente culturale de ținută, Europa din toate punctele cardinale, aici la Brașov, deși, prin istoria trecută, deja am adus-o. Conceputul descris mai sus ni-l dă orașul, nu trebuie să inventăm ceva, să mergem spre abstractizări, să forțăm lucruri pe care să le demonstrăm cu argumente raționale, ci doar să invităm alături de noi în 2021, dar și în anii premergători, artiști și public european, ce în mare măsură are legătura cu orașul, prin simplul fapt că strămoșii lor au lăsat urme aici. De fapt, pentru Brașov, „Europa este aici!”, dacă e să fim și mai ambițioși și nu neapărat prea aroganți și orgolioși, „Toată/întreaga Europă a fost/ încă (mai) este aici!”
Opera Prima – prima carte, prima școală, prima gramatică în limba română, prima tiparniță…
dr. Vasile Oltean
”Ați mai văzut un oraș mai patriot ca Brașovul?” – exclama Eminescu. Primul care vedea Brașovul Capitală Europeană a Culturii a fost Nicolae Titulescu, care în testamentul din anul 1939 preciza spre cunoaștere și împlinire: ”Să mă înmormântați la poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Brașov îmi vor găsi locul. Tache Ionescu, la poalele Bucegilor, eu la picioarele lui, la poaleleTâmpei…”.
Poate vreun oraș din țara aceasta să așeze în calendarul existenței sale mărturii definitorii ale culturii naționale ca Brașovul? Diaconul Coresi edita aici, sub egida Bisericii Sf. Nicolae, primele cărți de circulație în limba română, așezând definitiv biruința scrisului în limbă română și fixând pentru totdeauna normele limbii literare, dovedind că ”Întru biserică mai bine e a grăi cinci cuvinte în limbă română decât întunericu de cuvinte în limbă striină” (Tâlcul vangheliilor – 1564). Dimitrie Eustatievici Brașoveanul la 1757 și apoi Radu Tempea la 1797 realizează primele două gramatici ale limbii române în Șcheii Brașovului. Dascălul Costea și apoi familiile de cărturari: Duma, Hoban, Baran, Tempea, Grid ș.a. formează o veritabilă școală de copiști, copiind, traducâd și realizând cărți de mare interes național pentru ființa poporului nostru.
Cunoaște cineva că puțin cunoscutul dascăl din Șcheii Brașovului, Nicola Nicolau, a scris primele trei cărți din Europa despre Napoleon, aflate în arhiva din Șchei?: ”Întâmplările războiului franțozilor și întoarcerea lor de la Moscova”; ”Napoleon Bonaparte, ce au fost și ce este”; ”Vrednica de pomenire Biruință ce în vremea noastră s-au făcut. Piramida cea din tunuri înălțată în marea cetate Moscova”. După ce slujise școala din Șchei și cea de la Golești, însoțise pe Dinicu Golescu în Europa în călătoria sa și scria, nu numai cărțile despre Napoleon, ci și alte cărți de interes național și internațional: ”Geografia sau scrierea pământului”; ”Descoperirea Americii”; ”Plutarh nou sau pe scurt scrierea vieții celor mai vestiți bărbați” ș.a., fiind ales membru al ”Societății filosoficești a neamului românesc”.
Aflat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Muntenia și Moldova, dar înzestrat și cu dreptul de ”etapă și depozit”, Brașovul devine nu numai un construct comercial-economic dar mai ales cultural în conjunctura creată în relația pe care a avut-o cu populația săsească a cetății. Ați mai întâlnit undeva în lume ca cetatea săsească medievală a Brașovului să fie slujită ca ”scriitor la cetate” de protopopii Bisericii din Șchei (Iane, Mihai, Bratu – sec. XVI, Ioan Barac – sec.XVIII), ca să dăm doar câteva exemple? Aceștia alcătuiau documentele oficiale ale cetății, fiind răsplătiți financiar, dar și moral în relațiile cu românii din Șchei, fiind folosiți și ca mesageri în legăturile cu Moldova și Muntenia, aducând de acolo privilegii de comerț, dar și cărți.
Impresionantă este concurența loială și constantă la Brașov dintre populația românească și cea săsească. Sașii înființează tipografia honteriană prin Johanes Honterus (1539), românii cea coresiană prin Diaconul Coresi (1556), sașii fac cronici, românii fac cronici, sașii alcătuiesc catastife, românii protocoale-catastif (sunt peste 800 în arhiva din Șchei), ei traduc cărți, același lucru fac și românii. Când la școala din Șchei se introduce la 1559 primul manual de limbă română, cel care face gestul oficial de predare a manualului a fost judele brașovean Michael Weiss. Este impresionant acest dialog de interferență culturală între două etnii.
Brașovul își cere dreptul de capitală europeană a culturii și prin alte două sectoare culturale: școala și biserica. Atât școala gimnazială honterială și prima școală românească, cât și Biserica Sf. Nicolae și Biserica Neagră, care au concentrat în jurul lor valori de cultură națională și universală. Mărturii stau colecțiile de carte veche din zestrea acestor instituții.
Orașul policentric al culturii
dr. Adrian Lăcătuș
Acum o sută de ani, Brașovul era un oraș în care trăiau, în proporții relativ egale, trei grupuri mari de cetățeni, definite etnic: germani, români, maghiari. Lor li se adăugau comunități sensibil mai mici de evrei, greci, italieni,slavi, romi.
Dar, deși toți acești oameni trăiau pașnic împreună și aveau relații sociale, politice și, mai ales economice, și învățau foarte multe unii de la alții, culturile lor se exprimau în universuri paralele, în cărțile și revistele lor trăia Kronstadt-ul, Brassó-ul sau Brașovul imaginar al fiecărui grup, viața se desfășura ca și cum ar fi fost coridoare, trotuare sau străzi paralele. Brașovul acestei epoci, care avea frumusețea ei, era policentric într-un sens cantitativ, numeric, literal: avea mai multe centre de cultură care ocupau același spațiu, dar care nu comunicau semnificativ.
Între timp, istoria Europei s-a precipitat, s-a radicalizat în mișcările ei și asta a schimbat fața acestei părți de lume, inclusiv a Brașovului. Proporțiile popoarelor care o locuiesc și simetria demografică au dispărut demult. Dar, așa cum se întâmplă întotdeauna, oamenii ajung să iubească ceea ce le lipsește. Legăturile se reafirmă acum, și sunt ușor de făcut, pentru că toți le doresc, în mod natural.
Policentrismul există astăzi ca dinamism, ca rețea dinamică de centre aflate în legătură, într-o relație de schimburi reciproce, de stimulare, în evervescență, o atmosferă de deschidere către alte culturi și forme de viață. Există un cosmopolitism constitutiv al Brașovului și al brașoveanului, care se opune etnocentrismului. În acest sens Brașovul este un model de conviețuire și, în perioada recentă, de colaborare, de integrare a dimensiunilor culturale și tradițiilor specifice, fie ele mai vechi sau mai noi, într-un nou întreg.
Policentrism înseamnă și schimbarea raporturilor dintre centru și periferie, centru și provincie, centru și margine, care devin, cel puțin temporar, și spre beneficiul comun, interșanjabile. Asta este deja o realitate, dar și un proiect, un deziderat. Ești în centru dacă te simți în centru, dacă ceea ce ai de exprimat, în orice formă civică, artistică sau intelectuală este original, curajos și clar. Această mobilitate a centrului este premisa esențială a unei culturi democratice.
Există la Brașov și un pluralism sau policentrism al tradițiilor, care nu sunt doar etnice și culturale. Avem aici un raport neconflictual între tradițional și modern, între cultura pământului/a naturii și industrie, a căror integrare sau coabitare are o istorie la Brașov care nu merită să fie uitată.
De la Medieval la contemporan – o redefinire a identității culturale
Mara Oprișiu
Arta contemporană este arta de astăzi. Ea oglindeşte cultura şi societatea contemporană, oferind atât specialiştilor cât şi publicului larg o resursă preţioasă prin care să ia în considerare ideile actuale și regândirea familiarului. Într-o lume influențată global, diversă cultural și avansată tehnologic, artiștii contemporani dau glas peisajului cultural variat, schimbării de identitate, valori și credințe. Publicul contemporan joacă un rol activ în construirea sensului operelor de artă. Privitorul contribuie sau chiar completează opera de artă prin reflecții personale, experiențe, opinii și interpretări.
Creaţia artiștilor contemporani este o combinaţie dinamică de materiale, metode, concepte și subiecte care provoacă granițele tradiționale. Adesea se referă sau însușește elemente din mai multe discipline și surse: cultura populară (film, televiziune, muzică), mass-media (publicitate, știri, comunicații, design grafic, media digitale), științe umaniste (literatura, istorie, istorie intelectuală, istorie naturala) și istoria artei (artă, arhitectură). Integrează adesea noile tehnologii (digital media, calculatoare, internet) sau materiale neconvenționale (obiecte găsite, natura, corpul). Artiştii de astăzi explorează idei, concepte, întrebări și practici care să examineze trecutul, să descrie prezentul și să imagineze viitorul. În mod constant se referă la trecut, construind pe teme atemporale, criticând modele demodate, cercetând istorii uitate sau împrumutând metode și tehnici tradiționale pentru a realiza idei noi. Arta poate servi ca o formă de critică – reîncadrând, redefinind sau întrerupând ideile tradiţionale şi aşteptările cu privire la artă și / sau societate, cum ar fi frumuseţe, originalitate, reprezentare sau autoritate.
Ea estompează adesea granițele dintre artă și viață de zi cu zi. Adesea, o operă de artă va intersecta intenționat cu un mediu, cum ar fi casa, locul de muncă, școala, politica şi divertismentul. Arta poate exista în afara forumurilor de expunere şi este adesea prezentată în moduri inovatoare, ca o instalație, un eveniment, un spectacol, on-line, sau ca documentație a unei munci efemere. Arta se poate desfășura în timp. Acesta poate fi pe baza de proces (performativ, colaborare, spontan), experienţial sau interactiv (video, bazat pe Web, multimedia, angajat social), sau poate răspunde la mediul său (artă publică, street art, artă de mediu).
Așadar arta contemporană este parte activă a vieţii comunităţii. Ea poate acţiona ca un ca un catalizator pentru creşterea organizaţiilor de artă contemporană gestionate la nivel local şi durabil în Braşov. Artiştii primesc suportul necesar care îi încurajeaza să ramână, să creeze şi să expună local. Asta presupune alocarea către cultură de spaţii prin reconstrucţie sau restaurarea patrimoniului local. O operă de artă este produsă folosind numeroase metode de lucru și procese diferite. Aceasta poate fi creată în mod izolat sau în colaborare cu asistenți, specialiști, prelucrători sau chiar publicul. Astfel se creează colaborări, schimburi între medii profesionale artistice, economice, administrative, implicit locuri de muncă. Accesul la artă este democratizat, publicul local are şansa să fie implicat activ, impactul creator colectiv lărgește înţelegerea rezidenţilor asupra ce e posibil pentru oraș, spune povestea orașului altora din întreaga lume (turişti) și facilitează o re-gândire imaginativă despre cum ar putea cetățenii să contribuie la locul pe care îl numesc acasă.
Istoria din Braşov subliniază importanța implicării artiștilor direct în revitalizarea orașului şi de a nu-i lăsa pe margine, ca decor. Vorbim despre o comunitate de arte în schimbare, ce schimbă cu sine oraşul.
Poveștile Brașovului – o nouă geografie culturală
dr. Alexandru Stănescu
Poveștile Brașovului reprezintă un concept menit să situeze orașul pe o nouă hartă culturala a Europei, o hartă a comunităților vechi, simpatice și interesante. Geografic, Brașovul nu este o așezare oarecare, prin urmare nu-și poate alege un concept de genul “Estul Vestului” sau “Vestul Estului”, pentru că orașul înseamnă mult mai mult, faima sa ajungând în evul mediu și în epoca modernă până în Constantinopol, Petersburg, Halle, Paris, Jaffa, Rajahstan, prin intermediul unor fii iluștri, și al harnicilor săi locuitori sași, români și unguri. Orașul, cu Țara Bârsei, reprezintă “o mică Transilvanie” atât din punctul de vedere a așezării geografice, fiind amplasat pe un platou de presionări între patru munți, cât și din punct de vedere demografic, fiind locuit de membri a șase etnii (români, sași, maghiari, greci, evrei sau romi).
Brașovul însuși este de poveste, o poveste frumoasă despre măreția tradiției, despre multiculturalitate, despre valori ca toleranța, prietenia, hărnicia, spiritul intreprinzător, curajul și libertatea, adică despre acele valori care stau la baza Uniunii Europene.
Poveștile Brașovului ne introduc în viața și moștenirea culturală a orașului oferind povești frumoase cu înțelesuri profunde, care pot alătura Brașovul celor mai de seamă comunități din Europa. Dacă la baza oricărei idei de marketing de succes stă o idee generoasă și o poveste frumoasă, poveștile Brașovului pot contribui la patrimoniul cultural european cu moștenire culturală însemnată care aduce în atenția opiniei publice: monumente, oameni, fapte și locuri memorabile.
Prin etalarea poveștilor locale în cadrul manifestărilor din anul 2021, comunitatea brașoveană invită toate națiunile europene să se împărtășească din frumusețea și înțelepciunea faptelor săvârșite de brașoveni în trecut, dar și în prezent, pentru că povestea continuă, iar comunitatea dovedește că are în permanență resurse pentru a oferi exemple de bună practică în ceea ce privește multiculturalismul, excelența în cultură și spiritul antrepenorial.
Poveștile Brașovului pot asigura cadrul în care moștenirea culturală brașoveană să fie pusă în valoare în mod adecvat și adaptat la așteptările și nevoile culturale ale vechilor comunități, reprezentând naționalitățile conlocuitoare (Românii în Șchei, Sașii, Grecii, Evreii din Cetate, Maghiarii din Blumăna). Prin intermediul poveștilor, brașovenii și publicul european ar afla despre personalități exemplare, care au făcut faima Brașovului, ca Honterus, Coresi, Michael Weiss, von Hermann, Honigberger, Brassai, Pitiș, Prunariu, dar în spatele acestor povești se află alte mici istorii care așează Brașovul la locul pe care-l merită pe o hartă culturală a Europei. Poveștile oamenilor se împletesc cu poveștile locurilor, povestea lui Honterus este totodată și povestea modului în care Brașovul era racordat la marele curent cultural al Umanismului și la spiritul Reformei. Povestea lui Coresi oferă informații despre începuturile scrisului în limba română, despre harnica și aleasa comunitate românească din Șchei, despre prima moară de hârtie din bazinul Carpatic. În spatele poveștii lui Honigberger se ascund informații despre un medic brașovean, ajuns medicul personal al Sultanului, apoi medic al un rajah din Kasmirsi Gandahar, dar și despre brașoveanul Honigberg, arheolog amator, care a pus bazele știintei orientalistice la nivel mondial prin colecția de obiecte orientale pe care a donat-o Academiei Franceze.
Povestea preoților cărturari din familia Grid ar permite publicului să ia cunoștință cu personalități ca Dimitrie Gridovici, autorul primei gramatici a limbii române, cunoscut încă din Marea Enciclopedie Franceză sub pseudonimul de “Brașoveanul”. Povestea Judelui Michael Weiss este la rândul său o poveste frumoasă despre cavalerism, implicare în lupta pentru libertate și sacrificiu.
Povestea lui Brassai este povestea unui mare fotograf al vieții de noapte din Paris, continuator al tradiției marilor fotografi brașoveni (Adler și Lang), devenit cunoscut datorită talentului și cercului său de prieteni care au marcat cultura franceză din secolul al XX-lea, dar care a preferat să ajungă cunoscut sub pseudonimul de “Brașoveanul”, în limba maghiară. Povestea arhitectului Halasz, fratele lui Brassai, arată cât de sincron era Brașovul interbelic cu marile curente din arhitectura secolului al XX-lea și ar readuce stilul cubist în atenția brașovenilor și a europenilor. O expoziție Matthis Teutsch ar putea arăta brașovenilor și lumii întregi exemplul unui alt fiu ilustru, adept al unui curent artistic de avangardă, care a făcut faima orașului său.
Povestea profesorului Gh. I. Pitiș aduce în fața publicului măreția tradiției Junilor și a șcheienilor, pe care acest mare etnograf i-a studiat și popularizat într-o manieră perfect racordată cerințelor studiilor etnografice și folclorice la nivel european din secolele XIX –XX.
Poveștile Brașovului pot continua și cu expoziții și evenimente dedicate lui Dumitru Prunariu, singurul român care a participat la aventura spațială, fiind cosmonaut într-un echipaj sovietic, eveniment care arată și el modul în care brașovenii au reușit mereu să fie în pas cu marile curente de gândire, cu noutățile din știință și artă.
De fapt poveștile ar fi pretextul care va putea genera o suită de evenimente care să ridice personalitățile și patrimoniul cultural imobil, mobil și imaterial, la locul pe care-l merită în conștiința brașovenilor, dar și în conștiința publicului național și european. Brașovenii ar putea arăta lumii întregi cum prin așa-numitul “localism creator” o pleiadă de cetățeni ai Brașovului au reușit să fie sincronizați perfect cu omologii lor din alte țări europene și să răspândească luminile culturii și valorile comune europenilor în rândul comunității brașovene, dar și să ducă o parte din moștenirea culturală brașoveană în alte spații culturale.
Brașovul ar putea fi așezat pe o hartă culturală a Europei, ca oraș cultural, ca orașul primelor școli și gimnazii, ca oraș al primelor tipărituri în limba vernaculară, oraș ale primelor manuale, oraș al Reformei, ca oraș al restaurării ortodoxiei ardelene, oraș simbol al luptei pentru libertate (1612, 1916, 1987, 1989), orașul dialogului intercultural, orașul fără academii și institute de cercetare, dar cu numeroși intelectuali și artiști, care în activitățile lor curente așează viața culturală la un nivel comparabil și perfect sincronizat cu ceea ce se întâmplă în capitalele culturale din Occident.
În cadrul evenimentelor dedicate capitalei europene a culturii, comunitatea brașoveană ar putea oferi publicului național și celui european numeroase exemple despre stăruința în bine, despre implicare și participarea locale la conservarea tradițiilor, despre promovarea artiștilor și artei moderne în concordanță cu evoluțiile artistice din Europa contemporană.
Regenerare prin cultură
dr. Valer Rus
Brașovul s-a transformat acum câteva generații dintr-o comunitate multietnică într-o aglomerație urbană. Dacă la începutul secolului al XX-lea orașul avea 3 comunități dominante, cu un număr apropiat de locuitori, reprezentând câte o treime fiecare, adică români, germani și maghiari, după al doilea război mondial începe un fenomen specific societății comuniste, și anume industrializarea forțată dublată de mutații masive de populație prin imigrație. Urmarea a fost că în decurs de 30 ani Brașovul avea mai mult de 300.000 locuitori, la care se adăugau alte câteva zeci de mii de locuitori în zona periurbană sau metropolitană.
Acest nou corp social nu era și nu este integrat din punct de vedere comunitar, singurul element de legătură fiind limba comună vorbită și apartenența la câteva mari platforme industriale. Mult prea puțin pentru ceea ce a urmat.
După anul 1989 a urmat un proces accelerat de dezindustrializare, prin falimentarea marii industrii brașovene. La puțin timp după aceasta începe prima etapă a depopulării orașului. La aceasta s-a adăugat aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, care a dus la un nou val de emigrare din oraș prin schimbarea locului de muncă și a țării de rezidență. Din fericire, din punct de vedere economic, asistăm la o nouă renaștere a industriei brașovene, care însă trebuie dublată de un alt proces obligatoriu, reconstrucția comunității.
Știm din trecutul recent că Brașovul și-a pierdut identitatea istorică prin fenomenul imigrației masive din alte regiuni istorice. Practic, 9 locuitori din 10 ai Brașovului nu erau născuți aici, ci în altă parte a țării. Copii noilor veniți își petreceau vacanțele în localitățile de origine ale părinților, și, mai grav, veneau în centrul istoric al orașului de reședință aproape ca turiști.
Singurul element care poate duce la reintegrarea brașovenilor cu propria lor comunitate este cultura. Ea este elementul de identitate comună într-un amalgam de diversități de cele mai diferite origini: locul de naștere, accentul limbii vorbite, obiceiurile și tradițiile proprii, dezrădăcinarea primei generații, lipsa de identificare cu noul oraș și noua comunitate, cultura internă a locului de muncă etc.
Cultura brașoveană și noua ei viziune, care să îmbine armonios patrimoniul și tradițiile istorice cu noua creativitate contemporană, prin democratizarea accesului la cultură în toate cartierele dormitor, inventarea de noi evenimente și tradiții comunitare poate duce în final la reconstrucția și solidarizarea comunității brașovene.
Regenerarea urbană prin cultură poate, și trebuie, să însemne noi puncte de iradiere culturală în cartierele orașului, noi festivaluri și evenimente comunitare care să aparțină cartierelor, cetățeni mai educați și mai informați, activi și parte a fenomenului vieții publice, indiferent de trecutul personal și cultural. Viitori cetățeni ai Brașovului trebuie să cunoască istoria și trecutul orașului în care trăiesc, trebuie să fie mândri că au ocazia să contribuie la noua identitate locală prin participarea la acte de cultură și creație contemporană și generarea unora noi, care să se adauge la identitatea originară.
Ultimele comentarii