Arhivă

Arhivă pentru noiembrie, 2011

Controlul internetului

noiembrie 29th, 2011 Fără comentarii

Am aflat de la voluntarii braşoveni o iniţiativă interesantă despre accesul părinţilor la conturile copiilor pe siturile de socializare. Mâine, miercuri, 30 noiembrie 2011 începând cu orele 15,00 la Centrul de voluntariat Braşov din Str. Suişul Castelului nr. 3 , va avea loc dezbaterea cu tema „Accesul legal al părinţilor la conturile copiilor lor pe site-urile sociale este justificat”. Dezbaterea este organizată de Asociaţia Pro Democraţia club Braşov în cadrul proiectului „Cluburi pentru democraţie”, iar echipele ce vor dezbate pe tema amintită anterior sunt formate din elevi de la Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” Braşov şi de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Brasov. Invit pe toţi cei interesaţi să participe şi mai ales pe bibliotecari, fiindcă sigur acest subiect ne interesează.

Caravana actelor de identitate

noiembrie 23rd, 2011 Fără comentarii
Persoanele de etnie rroma din Apata si Ormenis isi vor putea depune cererile pentru eliberarea actelor de identitate joi, 24 noiembrie 2011, la Primariile celor doua comune. Actiunile sunt organizate de Asociatia pentru Parteneriat Comunitar Brasov si Directia Judeteana Comunitara de Evidenta a Persoanelor Brasov, in cadrul proiectului „Sunt cetatean, am drepturi” ,  finantat de Open Society Institute – Budapesta.
Proiectul “Sunt cetatean, am drepturi” se desfasoara in judetul Brasov, in orasele si comunele unde sunt identificate probleme cu privire la lipsa actelor de identitate in randul persoanelor de etnie rroma.
In cadrul caravanelor, cetatenii vor beneficia si de servicii de informare si consiliere din 12 domenii de interes general: drepturi si obligatii civile, invatamant, protectia consumatorului, raporturi de munca, protectia copilului, sanatate publica, asigurari sociale, impozite si taxe, servicii publice, asistenta sociala, regimul proprietatii si procedura notariala, prin intermediul Biroului de Consiliere pentru Cetateni Brasov, departament al Asociatiei pentru Parteneriat Comunitar Brasov:
Pana in prezent, in cadrul acestui proiect, au fost preluate 171 de cereri in vederea eliberarii actelor de identitate pentru persoanele de etnie rroma din judetul Brasov.
Categories: Evenimente Tags:

Vești din Cristian

noiembrie 21st, 2011 Fără comentarii

Chiar dacă sunt în concediu, telefonul îmi anunță vești bune. La capătul celălalt, colega noastră de la biblioteca din Cristian, Corina, mă anunță că a încheiat întâlnirile cu grupul pe care l-a instruit în nou serviciu inaugurat la bibliotecă, urmare a cursului Biblionet – Dezvoltarea serviciilor noi pentru comunitate. Despre Bibliotelierele creativității am mai scris. Ele au o continuare: bucuroasă de succesul pe care l-au avut, primăria a decis să finanțeze în continuare un atelier de goblen, la care s-au înscris eleve, mame și bunici, dar și două angajate ale primăriei, atrase de activitățile desfășurate în bibliotecă. Felicitări și succes Corinei în continuare!

Asa va arata Biblioteca Nationala a Romaniei

noiembrie 21st, 2011 Fără comentarii

http://b365.realitatea.net/news/cea-mai-moderna-biblioteca-a-romaniei-este-gata-vezi-cum-arata/

Categories: Diverse Tags:

CARTASIA 2012

noiembrie 21st, 2011 Fără comentarii

Cartasia 2012, Bienala de artă contemporană, anunţă lansarea concursului de sculptură din hârtie şi carton.

Ca şi anii trecuţi, artiştii selectaţi vor lua parte la o expoziţie în aer liber, care va avea loc în Lucca (Toscana, Italia), între 30 iunie – 29 iulie 2012. Câştigătorul va primi un premiu in valoare de 2.000 de euro.

Tema concursului din acest an, pe care trebuie să o respecte artiştii atunci când îşi concep şi construiesc proiectele, este: criza şi renaştere.

Data limita pentru înscriere este: 9 decembrie 2011

Pentru mai multe informaţii şi înscriere accesaţi:
http://www.cartasia.it/
Persoana de contact este: Eva Guidotti
e-mail: formazione@metro-polis.it
Telefon: +393497123926

Categories: Evenimente Tags: ,

SENSE – Servicii de bibliotecă pentru seniori

noiembrie 11th, 2011 Fără comentarii

Filiala nr. 2 a Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov, în parteneriat cu Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov, anunţă lansarea oficială a proiectului SENSE – Servicii de bibliotecă pentru seniori, finanţat de Fundaţia IREX, ca urmare a câştigării celei de a doua ediţii a Concursului de Participare Comunitarǎ, cu tema „Biblioteca – loc de întâlnire”.

Lansarea va avea loc luni, 14 noiembrie 2011, ora 10, în amfiteatrul Căminului pentru Persoane Vârstnice (Str. Gladiolelor, nr. 4) în prezenţa beneficiarilor proiectului, a reprezentanţilor celor doi parteneri, a voluntarilor şi asociaţiilor implicate în proiect, a sponsorilor şi reprezentanţilor mass-media.

Proiectul vizează creşterea capacitãţii comunitãţii de a asigura servicii sociale destinate persoanelor vârstnice, prin organizarea de activităţi care să susţină şi să vină în completarea serviciilor existente.

Grupul ţintă va beneficia în cadrul întâlnirilor de la bibliotecă de activităţi de comunicare în grup, de împărtăşire a experienţei, de activităţi de terapie ocupaţională, de biblio- şi meloterapie, dar şi de informare şi de facilitare a integrării lor în cadrul  unor programe de voluntariat pe baza dorinţei şi expertizei proprii. De asemenea, membrii grupului vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu noile tehnologii de informare şi comunicare (utilizarea computerului pentru informare sau comunicare).

Printre rezultatele proiectului se vor număra şi un site şi o broşură, care vor conţine informaţii utile atât pentru lucrătorii din cadrul serviciilor sociale, cât şi pentru vârstnici şi aparţinătorii acestora, şi va oferi posibilitatea dialogului între participanţii la proiect şi ceilalţi membri ai comunităţii.

Categories: Evenimente Tags: , , ,

Felicitări, Claudia!

noiembrie 3rd, 2011 Fără comentarii

Cum deja ştiţi, dragi colegi, Claudia Popescu a primit premiul doi la Gala Premiilor pentru Educaţie. Ne bucurăm alături de ea şi pentru ea, pentru bibliotecă şi, împreună cu felicitările noastre, îi dorim numai bine în continuare. BRAVO!!!

Categories: Evenimente Tags:

2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii

noiembrie 2nd, 2011 Fără comentarii

Centrele de Informare Europe Direct Sfântu Gheorghe,  în colaborare cu centrul Europe Direct Brașov, lansează un concurs destinat vârstnicilor, cu scopul de a-i încuraja să folosească tehnologia modernă pentru o informare mai rapidă și mai eficientă.

Acest concurs este unul care precede tema anului viitor, care a fost declarat „Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii” şi constă în completarea unui test online.

Testul cuprinde întrebări despre Uniunea Europeană și va putea fi completat pe paginile web: www.edcovasna.ro și http://brasov.europe-direct.ro/index.php/materiale-informative.

Câștigătorii vor putea participa la o excursie oferită de organizatori.

Raspunsurile la test pot fi trimise şi la adresa: office@europe-direct.ro

Categories: Diverse Tags: , ,