Arhivă

Arhivă pentru ianuarie, 2011

HappySummer JobFair

ianuarie 27th, 2011 Fără comentarii

„HappySummer JobFair” – târgul de joburi pentru tinerii care vor să lucreze în Grecia şi Cipru
va avea loc la Centrul de Conferinţe IBIS Hotel – Palatul Parlamentului, în data de 26 februarie 2011.

30 de hoteluri de lux din Grecia şi Cipru vin în România la a VI-a ediţie a târgului cu o mie de locuri disponibile: ospătar/ospătăriţă, ajutor ospătar, barman/barmaniţa, bar assistant, asistent recepţie, recepţioner de noapte, valet, animator copii, animator hotel, cameristă, spa assistant, masseur, ajutor bucătar, grădinar, lucrător mentenanţa. Ofertele de locuri de muncă sunt sezoniere, în perioada martie – noiembrie, în hoteluri de patru şi cinci stele. Persoanele angajate vor putea câştiga între 500 şi 700 euro net/lună, cazarea şi mesele fiind asigurate gratuit.

Pentru înscriere, cei interesaţi trebuie să trimită un CV pe info@happysummer.ro sau să aplice online pe www.happysummer.ro/apply.

Categories: Evenimente Tags:

Povestea ONG-ului meu

ianuarie 27th, 2011 Fără comentarii

Povestea ONG-ului meu” este o iniţiativă TechSoup în parteneriat cu Trilulilu, care premiază cele mai bune prezentări digitale ale organizaţiilor din România.

Sunteţi invitaţi să spuneţi “povestea” organizaţiei voastre, să vă prezentaţi creativ munca şi misiunea într-un video de 60 de secunde, sau într-o serie de 5 fotografii.

Înscrierile au loc între 10 si 28 ianuarie, iar materialele se încarcă direct pe canalul Trilulilu dedicat, cu un simplu click pe „Upload fişier” (butonul din dreapta sus).

Pentru a confirma înscrierea, completaţi formularul pe care îl găsiţi aici: rukipopa.wufoo.com/forms/formular-de-inscriere/.

Categories: Diverse Tags: ,

Concurs de scrisori

ianuarie 26th, 2011 Fără comentarii

Apropos de postul anterior, iată ce propunere de concurs vine din partea Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol” Arad

Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit„, iniţiat de Biblioteca Judeţeană ”A.D.Xenopol” Arad, a ajuns în anul 2011, la a V-a ediţie. Startul concursului se dă, în fiecare an, de 15 ianuarie- ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Demersul a fost inspirat de corespondenţa dintre Poet şi Veronica Micle. Concursul „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” este asociat şi sărbătorii dragostei la români, Dragobetele, din 24 februarie.

Scrie mesajul / scrisoarea/ eseul/ declaraţia ta de dragoste şi expediază-le prin email la : marketing@bibliotecaarad.ro sau pe adresa bibliotecii: Biblioteca Judeţeană „A.D.Xenopol” Arad, Strada Gheorghe Popa de Teiuş, nr.2-4 , cod 310122 ori adu-le personal la Seviciul Marketing-Imagine al bibliotecii ( cam.22), până pe 28 februarie, ora 12.00.

Condiţii de participare. Concursul are trei secţiuni: adolescenţi, adulţi şi persoane de vârsta a III-a. Textul expediat de dvs. trebuie să conţină cel mult 2500 de caractere, la 1 rând şi jumătate, în Times Roman,cu caracter de 12. Concursul este deschis participanţilor din ţară cât şi celor din străinătate. Dacă doriţi, puteţi folosi un pseudonim literar, dar insistăm să ne trimiteţi o adresă, pentru a vă putea expedia premiul, dacă este cazul. Se vor acorda 4 premii pentru fiecare categorie de vârstă.

Întrucât anii trecuţi am avut concurenţi ce s-au lăsat influenţaţi şi chiar copleşiţi de scrisorile de dragoste de pe Internet, preluând cu nonşalanţă expresii, pasaje sau chiar scrisoarea în întregime, avertizăm amatorii de astfel de practici că vom descalifica orice tentativă de plagiat.

În urma concursului „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, se vor publica, în presa locală, cele mai interesante lucrări şi toate vor fi expuse în holul instituţiei.

Joi, 24 martie, la ora 13.00, vor avea loc anunţarea premiilor şi festivitatea de premiere.

Vă urăm succes şi aşteptăm, cu mult interes, compoziţiile dumneavoastră.

Sunteţi invitaţi să participaţi!

Categories: Diverse Tags: ,

Poşta de altădată

ianuarie 26th, 2011 1 comentariu

Când eram copil, eram fascinată de scrisorile mamei. Primea corespondenţă de la o prietenă din Israel, cu care păstrează şi azi o legătura de ani de zile. Ne soseau plicuri cu margini bicolore, erau din străinătate,cu  timbre atractive, ce conţineau, în afara rândurilor scrise, vederi din locuri îndepărtate şi fotografii color, atât de rare atunci la noi. Crescând, am avut propria corespondenţă, am strâns cutii de scrisori la rândul meu. Dar cel mai fascinant lucru era pânda cutiei poştale, când cercetam zilnic atentă cutia şi ghiceam sclipirea albă a unui plic. Era o bucurie de negrăit, simţeam că am o relaţie specială cu cel care -mi adresa un gând. Azi în cutia poştală se odihnesc doar promoţiile publicitare şi facturi, iar când mergi la poştă eşti dezolat descoperind caracterul exclusiv practic al ghişeelor – facturi, a alocaţii, transfer bancar, prioripost pentru acte. Nici scrisori, nici plicuri, nici hârtie elegantă de corespondenţă. S-a schimbat complet din locul legăturilor epistolare ce consolidau o prietenie cu sentimente cuprinse şi în cuvinte în locul comunicărilor rapide şi plăţilor. Astăzi cutiile poştale sunt goale, doar de sărbători se umplu de felicitări ocazionale. De Crăciun şi Anul Nou mă simt iubită fiindcă sosesc de peste tot plicuri, oamenii nu uită, măcar atunci, să aştearnă un gând bun către cei apropiaţi. Mi se par cel mai frumos cadou. Ştiu că locul scrisorilor tradiţionale a fost preluat de mesageria electronică şi de convorbirile pe mobile. Dar nu îmi sunt de ajuns, îmi lipsesc scrisorile, scrise în tihnă, cu gândul întors către destinatar. Niciodată frumuseţea cititoarei epistolei din tabloul lui Vermeer nu va fi concurată de viteza e-mailului. Luaţi cel mai prost album de reproduceri şi tot veţi simţi puterea gândului şi pasiunea cu care se cufundă tânăra în lectura epistolei, în faţa ferestrei, care inundă camera de lumină încât chipul ei iradiază. Anul trecut am pornit o campanie, personală, am cumpărat plicuri, hârtie colorată şi am început să scriu către prieteni, relatând poveşti mărunte, desenând. Şi le-am umplut cutia poştală, care numai ea ştie cât suferă, după mărturia unei proprietare. Mi-e dor de poşta de altădată. Ce să fac?! Sunt o nostalgică.

Categories: Diverse Tags:

Pentru copii, părinţi şi profesori

ianuarie 25th, 2011 Fără comentarii

Comitetul de organizare al Festivalul Internaţional de Creaţie pentru Copii „Albinuţa de Aur” anunţă organizarea celei de-a XI-a ediţii, în perioada 25-29 mai 2011, în orașul Klimovici, Republica Belarus.

La ediţiile din 2008 și 2009 au participat şi colective artistice de la Palatul Copiilor din Bucureşti. Și la ediţia din acest an sunt invitate tinere talente din România. Materialele de participare la concurs şi formularul de înscriere trebuie transmise Comitetului de organizare până la 01 februarie 2011.

Masa şi cazarea participanţilor sunt suportate de organizatori, iar cheltuielile de transport, viza şi asigurarea medicală, de către fiecare participant.

Pentru detalii, pot fi contactate:

1. Organization Committee of the Festival: Department of Culture, Mogilev Regional Executive Committee, The House of Soviets, 212006, t. Mogilev, Republic Belarus; tel.: 810375(0)222-22.08.21/25.08.64, tel/fax: 810375(0)222-32.68.42, e-mail: ukmog@mail.ru
2. Management of the Festival: The Establishment of Culture, Mogilev Regional Methodical Center of National Creativity and Cultural-Educational Work, Pervomaeskaya Street 10, 212030 t. Mogilev, Republic Belarus; tel.: 810375(0)222-25.35.67/25.35.23/25.35.89; tel/fax.:810375(0)222-250864, e-mail: mogomc@tut.by

Sursa: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Categories: Cultura Tags: ,

La revedere, Ioana!

ianuarie 25th, 2011 Fără comentarii

Acum câteva zile, colega noastră Ioana Chiru a părăsit biblioteca pentru un serviciu în domeniul privat, superior plătit. Situaţia materială, criza, salariile mici din sistemul bugetar au forţat-o să facă această alegere. Ne-am bucurat că personal a găsit ceva mai bun. Aici vreau să exprim regretul provocat de plecarea Ioanei, un bibliotecar interesat de profesie, creativ, dinamic şi devotat. Îmi pare foarte rău că am pierdut un asemenea om. Îi  mulţumesc Ioanei pentru tot ce a făcut şi pentru întreaga colaborare, iar toate gândurile noastre bune să o însoţească pe drumul pe care a pornit, oriunde va duce acesta şi oriunde se va afla.

Categories: Diverse Tags:

CPC noiembrie – decembrie 2010

ianuarie 25th, 2011 Fără comentarii

Două dintre secţiunile CPC-ului (Servicii şi programe pentru copii de vârstă preşcolară şi pentru vârstnici) au rămas deschise până la data de 31 ianuarie 2011, orele 24,00.

Pentru restul secţiunilor, au fost depuse 31 de proiecte, după cum urmează:

Servicii şi programe pentru copii cu vârste între 6 – 14 ani

•   Biblioteca la noi acasă, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ
•   Biblioteca publică  în slujba comunităţii locale – consiliere vocaţională,  Biblioteca Raciu, jud.  Dâmboviţa
•   Calculatorul ne dă aripi!, Biblioteca Şcolii cu Clasele I- VIII „Arhitect T.T. Socolescu”, Pauleşti, jud. Prahova
•   DIGIFOLIO, Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov
•   Ludoteca – O lume de basm,  Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa
•   Păpuşile din cărţi – lecturi animate în biblioteci, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj
•   Să citim şi altfel!, Biblioteca Judeţeană Mureş, Filala 3
•   Sănătatea noastră, sănătatea mediului, Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa
•   Teatrul în bibliotecă, Biblioteca Şcolii cu Clasele I- VIII Sînmartin, jud. Bihor
•   Toţi copiii la bibliotecă!, Asociaţia pentru Educaţie Antreprenoriat Leadeship (ApEAL) şi Biblioteca Ciocăneşti, jud. Dâmboviţa

Servicii si programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi (15 – 24 ani)

•   Biblioteca – resursa în promovarea sistemului de burse de studiu pentru tineri, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi
•   Biblioteca – un nou început, Asociaţia pentru Educaţie Antreprenoriat Leadeship (ApEAL) şi Biblioteca Ciocăneşti, jud. Dâmboviţa
•   Biblioteca, tezaur de memorie culturală locală, Biblioteca Grădiştea, jud. Vâlcea
•   Cine ştie mai multe despre Marghita?, Biblioteca şcolară a Colegiului Naţional „Octavian Goga” Marghita, jud. Bihor
•  Clubul Adolescentino, Biblioteca Gheorghe Tomozei Pucheni, jud. Dâmboviţa
•  Curier cultural, Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa
•  Evoluam pas cu pas, Asociaţia Transfrontalieră Pro Dezvoltare şi Biblioteca Sânnicolau Mare
•  Pe urmele strămoşilor, Biblioteca Grădiştea, jud. Vâlcea
•  Să învăţăm să supravieţuim – Survival camp, Biblioteca şcolii cu Clasele I- VIII Sînmartin, jud. Bihor

Servicii şi programe pentru adulţi

•  Atelier de rostire artistică, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ
•  Biblioteca pentru toţi, Biblioteca şcolii cu Clasele I- VIII Sînmartin, jud. Bihor
•  Cartea veche la un click distanţă, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Ploieşti
•  Cum găseşti o carte de… muncă?, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj
•  Cunoaşte şi fă-te cunoscut, Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa
•  Parteneriat pentru educaţie, Biblioteca Şcolii Jurilovca, jud. Tulcea
•  Să învăţăm limba germană pentru muncă, Biblioteca „Ep. Ioan Duma” Faraoani, jud. Bacău
•  Şcoala părinţilor, Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa

Informaţii suplimentare pe forumul biblionet

Categories: Diverse Tags:

Interviu partea a II-a

ianuarie 25th, 2011 Fără comentarii

bb: Ce carte v-a făcut să îndrăgiţi lectura?
V.S.: Cred că Amintiri despre viitor, de Erich von Daniken. N-o uit toată viaţa, mi-am dorit a o reciti mult mai târziu, nu ştiu de ce a rămas un soi de referential… Aveam în jur de 10 ani când mi-a căzut în mână, m-a fascinat şi m-a „contaminat” iremediabil, m-a convins că „pentru a afla lucruri noi, trebuie să citeşti o carte veche” (asta nu înseamnă că nu citesc cărţi noi, evident).
bb: V-aţi dorit vreodată să vă schimbaţi profesia?
V.S.: Da, mi-am dorit să devin magistrat, mai exact judecător (sunt absolvent de Ştiinţe juridice, specializarea Drept). În loc să predic în deşert (de multe ori) despre cât de importante sunt cărţile şi dezvoltarea de servicii moderne pentru public, mi-ar fi plăcut să împart dreptate (câtă nevoie au şi bibliotecile să li se facă dreptate, mai ales în „razboiul” cu administraţiile care, în loc să le finanţeze, caută să le desfiinţeze!).
bb: Cum îşi petrece ziua de lucru un bibliotecar?
V.S.: Cotidian, ziua de lucru pentru mine este fundamental diferită de cea a colegilor bibliotecari de la „relaţii cu publicul”, adevărata „interfaţă” între cărţi şi cititorii lor. Eu nu sunt bibliotecar în sensul cunoscut, consacrat al noţiunii (deşi în contractul de muncă scrie „bibliotecar”). Conduc Serviciul Marketing-Dezvoltare al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, coordonez d.p.d.v. profesional activitatea de specialitate a bibliotecarilor publici din judeţ, coordonez Programul „Biblionet” pentru Vâlcea (sunt şi trainer în acest program), administrez şi dezvolt portalul bibliotecilor vâlcene şi sunt implicat în multe altele… îmi încep fiecare zi de lucru sau liberă (procedez la fel) urmărind ce au postat pe www.bibliotecivalcene.ro colegii mei bibliotecari din judeţ, apoi „radiografiind” presa locală şi naţională, câteva site-uri de ştiri şi bloguri, inclusiv ale unor biblioteci. Citesc selectiv. Dintr-o privire asupra titlurilor şi eventual din două-trei propoziţii evaluez dacă merită să investesc timp citind conţinuturile întregi.
Activitatea serviciului pe care îl coordonez presupune, în mare, „bucătaria internă” a Bibliotecii, prelucrarea şi clasificarea electronică a u.b., compartimentul I.T. şi tot ceea ce ţine de Intranet şi Internet (serverele site-urilor noastre, catalogul electronic), automatizarea serviciilor de bibliotecă în vederea punerii la dispoziţia publicului a cât mai multor instrumente şi mijloace de indentificare a informaţiei (sau de obţinere a ei, dacă nu o avem). Este o activitate care se vede mai puţin, eu şi colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare nu interacţionăm direct cu publicul.
bb: Ce v-a motivat în activităţile dumneavoastră din ultimul an?
V.S.: Nu doar în ultimul an, ci în toţi cei peste 20 de ani de când desfăşor activităţi remunerate (dar, este adevărat, mai mult în ultima perioadă) m-am motivat mai mult singur, cu crezul că orice fac trebuie să fac bine, iar cât pot, să fac bine şi semenilor. În acest sens tare mult mi-a plăcut o formulare a actorului Mircea Diaconu: „dacă tot ne plătesc prost, măcar să muncim bine…”
bb: Cum credeţi că ajută lectura în formarea unui tânăr?
V.S.: Lectura e esenţială, nimic n-o poate înlocui. Din nefericire, constatăm lipsa lecturii la mult prea mulţi adolescenţi şi tineri, care vor deveni maturi şi vârstnici, îngroşând continuu rândurile unei societăţi needucate, neimplicate, fără simţ civic, amorfă, „pregatită” să fie la nesfârşit „masă de manevră”. Cumulată cu lipsa celor şapte ani de-acasă, lipsa lecturii conduce la rezultate catastrofale în planul evoluţiei tinerilor, iar sfârşitul care încununează „opera” este că lipsa lecturii, a instrucţiei şi a educaţiei, în general, este „compensată” incredibil, în aproape întreg mentalul colectiv românesc, prin alte „succesuri” de tot felul; modele devin nu cei care citesc, ci cei care nu citesc. Mie, unuia, mi-e imposibil să înţeleg o atare strâmbătate…
bb: Ce carte aţi recomanda cuiva care vrea să înceapă să citească dar nu prea ştie ce?
V.S.: Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt. E o carte grea din foarte multe puncte de vedere, mulţi o încep atraşi miraculos de titlu însă puţini o citesc până la capăt. Cei care reuşesc sunt deja alţi oameni: nu vor mai fi niciodată un „cineva” care „nu prea ştie ce să citească” (sper că nu vor mai fi nici „cineva” care nu ştie să fie „om”). Este o „carte-mesaj-măciucă”, despre educaţie, credinţă, suferinţă (martiriu e şi mai adecvat), caracter, demnitate şi mai ales ţinută morală, „rara avis” în zilele noastre.
sursa: bookblog

Categories: Diverse Tags:

Jazz la TVR3

ianuarie 24th, 2011 Fără comentarii

Din partea Mediatecii Bibliotecii Judeţene şi a organizatorului Clubului de Jazz, adresăm tuturor fanilor jazz invitaţia de a urmări emisiunea Din arhiva TVR (jazz) de vineri 28 ianuarie 2011, orele 23.00, pe canalul TVR 3 . Participă muzicologul Alexandru Şipa, alături de muzicieni importanţi şi de Alexandru Pădureanu – copilul minune al jazz-ului românesc.

Categories: Cultura Tags: ,

Premiul „Bibliotecarul anului”

ianuarie 21st, 2011 Fără comentarii

Anul trecut, Fundaţia Dinu Patriciu a organizat a doua ediţie a Galei Premiilor în Educaţie, o competiţie care are ca scop premierea proiectelor, a oamenilor şi a organizaţiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România. Premiile în valoare totală de 250.000 euro au fost primite de elevi, profesori, studenţi, cercetători, bibliotecari dar şi şcoli, facultăţi şi ONG-uri care s-au remarcat prin rezultate deosebite şi activităţi extra-curriculare în domeniul educaţional.
În continuare doresc să vă fac cunoscut prima parte a unui interviu cu Valentin Smedescu, câştigătorul premiului 3 la secţiunea “Bibliotecarul anului“, cel care a modernizat întregul sistem de biblioteci publice din judeţul Vâlcea.
bookblog: Care credeţi că este menirea bibliotecii publice contemporane?
Valentin Smedescu: Misiunea bibliotecii publice – aşa cum a fost ea percepută de la începuturi şi până în zilele noastre – s-a schimbat fundamental; bibliotecile nu mai pot rămâne doar ceea ce au fost, „depozite” izolate de cărţi: ele trebuie să promoveze principiul ubicuităţii informaţiei şi trebuie să se adapteze la cerinţele şi aşteptările utilizatorilor lor din prezent şi din viitor, cu totul diferite de cele ale cititorilor de slovă scrisă (pe papirus sau hârtie) din “copilăria” acestor instituţii.
Mai mult decât atât, bibliotecile trebuie să anticipeze toate posibilele nevoi ale utilizatorilor şi chiar dacă bibliotecarilor unele dintre solicitările de informaţii le-ar părea “fanteziste”, aceştia trebuie să fie pregătiţi să le ofere pe loc sau să le procure în cel mai scurt timp cu putinţă.
În România, nevoile şi aşteptările utilizatorilor moderni ai serviciilor bibliotecilor, ca şi ale potenţialilor utilizatori, pe care vrem să-i aducem la bibliotecă, au devansat cu mult dezvoltarea şi modernizarea acestor instituţii, iar bibliotecile noastre au serios de recuperat, până să fie în măsură să satisfacă solicitările tot mai mari şi mai ales tot mai diversificate ale actualilor şi viitorilor lor utilizatori.
Avem de recuperat foarte mult şi în privinţa mentalităţilor bibliotecarilor, obişnuiţi de prea multă vreme să răspundă invariabil “nu avem…”, “nu putem…” la cele mai multe dintre solicitările de informaţii ori la solicitările de a le fi puse la dispoziţie, în cadrul serviciilor de bibliotecă, u.b. multimedia, tehnică şi tehnologie IT, conexiune Internet etc.
În concluzie: spre deosebire de biblioteca pe care au cunoscut-o bunicii şi străbunicii noştri, „cititori” într-un „univers” de câteva sute, în cazuri fericite – câteva mii de cărţi, biblioteca publică modernă are, pentru toată comunitatea, rol de: instrucţie, informare, spaţiu de documentare/cercetare, recreere/ consumare în mod inteligent/util a timpului liber, socializare, loc din care se comunică în spaţiul virtual, instituţie în care, în special pentru adulţi şi vârstnici, se realizează gratuit „cea de-a doua alfabetizare”, aceea în utilizarea IT; rol de “a treia casă” (după “casă”-domiciliu şi “casă”-loc de muncă), în care pot fi rezolvate atât de multe nevoi sociale, încât pare mai uşor de enumerat ceea ce nu se poate rezolva. Trecând pragul bibliotecilor din „Era informatiei”, cititorului tradiţional de carte – până la un moment dat prizonier într-un univers extrem de restrâns – i se întîmplă cel mai extraordinar lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe gânditoare: evadarea în infinitul univers al cunoaşterii.

bb: De ce credeţi că nu se mai citeşte în România. Doar pentru că acum avem mai multe variante de petrecere a timpului liber?
V.S.: Cauze sunt mai multe. Dincolo problemele noastre „tradiţionale”, pe noi, pe români, „explozia informaţională”, asaltul pe care Audiovizualul (în special televiziunea, iar apoi Internetul) l-a dat asupra umanităţii ne-a prins într-unul dintre cele mai nefericite momente posibile: abia ieşiţi din comunism, adică dintr-o perioadă în care:
– bibliotecile publice deveniseră adevărate cenuşărese (din punct de vedere al sub-finanţării, al cenzurării stricte a tot ceea ce se tipărea ş.a.m.d.)
– posturile de bibliotecar cu normă întreagă se desfiinţaseră, bibliotecar cu „jumătate de normă”, şi aceea de regulă neremunerată, fiind – în cel mai bun caz! – un cadru didactic care primea sarcina suplimentară „să se ocupe de bibliotecă”
– se desfiinţase învăţământul mediu şi superior de specialitate pentru cei ce doreau să devină bibliotecari, cu toate consecinţele nefaste atât împotriva acestei profesii, cât şi mai ales împotriva predării în instituţii de invatament a ştiinţelor informării, comunicării, bibliologiei ş.a.m.d.
-se crease, în rândul populaţiei României, o uriaşă şi imposibil de evaluat dorinţă şi aşteptare legată de „libertatea” de a avea la dispoziţie mai multe posturi şi programe TV, filme, muzică şi tot ceea ce ţine de divertisment; pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei, aceasta „a suplinit” nefericit, mulţi ani după ‘90, nevoia naturală de informare, de cunoaştere, chiar şi de pe cea de instrucţie (învăţătură), ca să nu mai vorbim de nevoia de recreere şi de consumare în mod inteligent a timpului liber.
Revenind la problemele noastre „tradiţionale”, în Principatele Române şi apoi în România modernă, cu privire la biblioteci n-a existat nici pe departe vreo iniţiativă naţională comparabilă cu cea care l-a evidenţiat pe Spiru Haret ca „reformator al învăţământului romanesc”. Coordonat şi coerent, adică în baza unei strategii corect gândite şi aplicate, de biblioteci nu s-a ocupat nimeni dintre mai marii ţării noastre, niciodată, ba chiar unii factori decidenţi se „ocupă” în sens negativ, desfiinţând pur şi simplu biblioteci înfiinţate cu zeci şi chiar peste 100 de ani în urmă.
Date fiind toate acestea, care au condus la a nu avea o veritabilă „cultură a bibliotecilor”, un „cult” al cărţilor, este de mirare că se mai citeşte şi atât cât se mai citesteşte…
bb: Care ar fi primul pas pentru a readuce cărţile în atenţia oamenilor?
V.S: Primul pas este, indiscutabil, educaţia. De mici, încă de la grădiniţă şi din clasele întâi, a doua, copiii trebuie aduşi la bibliotecă, de către educatori şi învăţători; trebuie familiarizaţi cu rafturile cu cărţi şi atmosfera de bibliotecă, le trebuie arătate şi puse la dispoziţie cărticele cu poze inclusiv pentru colorat, ei trebuie să se joace în spaţii rezervate din bibliotecă (ludoteci, dar nu numai) etc. O parte din activităţile specifice mai ales grădiniţelor şi claselor primare trebuie organizate în bibliotecă, în mijlocul cărţilor sau având ca teme principale subiecte şi personaje din cărţi pe gustul copiilor. Le trebuie explicat cât de importantă este cartea, ce tezaur se ascunde în ea… micuţii trebuie „formaţi” încât să considere biblioteca un spaţiu şi un mediu în care se simt „acasă”, trebuie învăţaţi să aprecieze biblioteca, să o respecte, şi să îi sprijine dezvoltarea; să creadă în ea, în extraordinarele ei funcţii sociale, iar când vor avea la rându-le copii, să-i aducă ei înşişi la bibliotecă, nelăsând asta în grija şcolii. În acelaşi timp, bibliotecarii nu trebuie să aştepte ca preşcolarii şi şcolarii să fie aduşi la bibliotecă de educatori sau dascăli, ci să meargă ei înşişi în grădiniţe şi şcoli, să-şi prezinte oferta de conţinut educaţional, de bunuri şi servicii culturale pentru copii şi adolescenţi, să facă prezentări ale noilor achiziţii de unităţi de bibliotecă, ale cărţilor şi u.b. multimedia adecvate diverselor categorii de vârstă, achiziţionate chiar în funcţie de solicitările şi nevoile acestui segment de public specific etc.
Rezultatele unor astfel de proceduri şi practici nu se vor vedea imediat, ele nu sunt palpabile şi nici cuantificabile, însă cu atât mai mult este nevoie să se procedeze astfel, pentru că aşa trebuia să se întîmple „încă de ieri”. Neprocedand astfel, peste un deceniu-două vom avea aceleaşi procente insignifiante de utilizatori de biblioteci, (raportat la totalul populaţiei): dacă nu frecventează biblioteca încă de când sunt copii, tinerii, adulţii şi varstinicii aproape sigur nu o vor mai frecventa niciodată (decât cel mult accidental); biblioteca nu va face parte niciodată, cu adevărat, din viaţa lor, nu se vor simţi niciodată în elementul lor acolo, vor fi nişte intruşi… pe mine mă bulversează când îi aud pe unii utilizatori maturi, ajunşi „accidental” în biblioteci, cum se adresează bibliotecarului: „Ma scuzaţi că vă deranjez…”. Oamenii nu conştientizează că biblioteca este a lor, este chiar instituţia de care au cea mai mare nevoie, iar bibliotecarul, fireşte, este în slujba comunităţii; el nu este nicicum „deranjat” dacă i se solicită o carte, o informaţie etc., pentru că bibliotecarii lucrează tocmai în vederea satisfacerii acestor nevoi ale publicului.
În acelaşi timp, mesajul public al liderilor şi conducătorilor ţării şi administraţiilor judeţene/locale trebuie să fie constant, în permanenţă, unul în favoarea cărţilor şi instrucţiei publice, imposibil de înfăptuit pe deplin fără lectură. La noi se întîmplă invers, aproape nicio personalitate politică nu-şi îndeamnă „poporul” spre şcoală, bibliotecă ş.a.m.d., de parcă acestea ar fi „căi” ale pierzaniei.
[va urma]
sursa bookblog

Categories: Diverse Tags: