Ieri, am fost la biblioteca din Poiana Mărului deoarece Televiziunea Naţională a ales să facă în judeţul Braşov unul dintre cele 8 episoade dedicate bibliotecilor si Biblionetului, difuzate în cadrul emisiunii Viaţa Satului. Rezum experienţa mea cu bibliotecara şi locuitorii din Poiana Mărului, precum şi cu profesioniştii din echipa de filmare. Dimineaţa, când am ajuns în bibliotecă, membrii formaţiei corale şi grupului de dansuri populare se strângeau. Bătrâni şi tineri, în costume populare, cu catrinţe, ii cu motive uluitoare, brodate, cusute de mână sau la maşină, cu aţă neagră şi uneori cu mărgele, cu pieptare ornate cu flori uluitoare, umpleau spaţiul bibliotecii. Vedeam cum îndată ce treceau pragul, elevii lepădau blugii şi adidaşii pentru costumele populare. E o adevărată artă să te costumezi, să strângi brâul în jurul fotelor, să legi basmaua, ascunzând părul şi prinzând flori într-o parte. Îndată după instalarea luminilor şi a aparaturii, echipa TVR 1 a filmat corul care a interpretat două colinde, acompaniat de taraf, tinerii şi fetele care au dansat fiecare câte un dans specific grupelor de sex, dar şi un dans în perechi. Nu vă pot spune cu câtă pasiune au cântat şi dansat. Erau 2 puşti de 10 ani, Claudiu şi Alexandra, care aveau picioruşe minune. Şi nu fac treaba asta pentru bani ori din obligaţie, au spus că nu primesc plată, realmente se vedea cât de mult le plăcea. M-au mişcat. Au urmat interviurile cu preotul, membrii tarafului, un consilier care era şi membru al corului coordonat de bibliotecară, directorul şcolii, secretarul primăriei, tinerii strânşi ciorchine în jurul computerelor şi navigând pe internet, iar la final bibliotecara şi eu. Echipa de filmare şi-a făcut datoria cu prisosinţă, cu un profesionalism pe care eu l-am întâlnit rar. Au filmat 2 ore cadre din localitate, panoramice şi de detaliu, au surprins cadre şi din bibliotecă, au întrebat, chestionat, cercetat, s-au documentat în detaliu, ne-au făcut sugestii şi ne-au povestit din experienţa lor cu bibliotecile. A fost un dialog incitant şi plin de miez. După ore întregi de muncă intensă, în momentul înserării s-a încheiat filmarea. Mulţumesc mult bibliotecarei, Gabrielei Ţintea, care a muncit enorm şi a fost foarte emoţionată. Iar la final,vă îndemn să urmăriţi emisiunea Viaţa Satului. Reportajul despre Poiana Mărului se va difuza duminică, 5 decembrie, la orele 11,30. Până atunci, duminica aceasta, urmăriţi pe colegii noştri bibliotecari din judeţul Covasna, dintr-un sat de ceangăi. Fiţi alături de biblioteci şi de bibliotecari!
Ultimele comentarii