Arhivă

Arhivă pentru ‘Diverse’ Categoria

Propunere de concepte pentru Brașov – oraș candidat la Capitală europeană a culturii 2021

Multiculturalismul orașului celor 10 nume

dr. Daniel Nazare

            Să ne închipuim un cerc în care apare scris numele Brașov, iar din el pornesc, spre toate punctele cardinale, 9 linii. Numele românesc și actual al orașului, atestat din evul mediu, trimite la o comunitate românească harnică, nici pe departe fără chef de muncă și fără curaj, și care, prin negustorii ei dădea, încă din secolul XV, cel mai bogat contribuabil al urbei.

Din cercul mai sus menționat pornește spre nord-est o altă linie pe care putem nota numele Brassó, ce trimite tot la o comunitate veche a orașului (a doua ca mărime în prezent), ce a crescut spectaculos prin afluirea dinspre arealul secuiesc la final de secol XIX, odată cu prima industrializare. Cea mai importantă personalitate maghiară a orașului, celebrul fotograf Brassaї, a luat chiar numele orașului ca pseudonim și i-a dus faima spre toate zările, deși considera că a plecat din ,,ultimul oraș al Occidentului”, dincolo de care începe ,,Orientul”.

A doua linie poate șoca fiindcă merge spre est și are numele Stalin, unul ce trimite la perioada dintre 1950-1960, când orașul s-a numit așa, când s-a produs a doua industrializare. ,,Orașul Stalin” era  ,,orașul roșu”, însă nu pentru culoarea țiglelor de pe case, ca în evul mediu, ci pentru că, cu prețul unor traume vizibile și astăzi, a căutat să se transforme în ceva ce în prezent putem recupera spectaculos sub forma spațiilor industriale reconvertite. Așadar, o moștenire ce nu trebuie uitată, ci asumată și valorificată și cultural și turistic.

Următoarea linie, tot în sensul acelor de ceasornic, are la capăt numele de Perșava, numele turcesc al Brașovului. Moștenirea aceasta este una dintre cele mai interesante, fiindcă nu luăm în calcul doar că la Biserica Neagră se afla o mare colecție de covoare anatoliene, ci că până în zorii modernității burgul era perceput ca unul ,,schismatic”, chiar ,,turcesc”, dacă drumețul venea dinspre vest. De altfel, un englez, într-o carte apărută în 1855 semnala în oraș ,,luleaua de chihlimbar, ciubucul lung, tutunul bine mirositor, splendida dulceaţă şi multe alte dulciuri din bucătăria cofetarului turc, cafeneaua gen chioşc, bazarul şi alte specialităţi”.

O linie ce are la capăt numele Stefanopolis pleacă din cerc spre sud-est și ne duce cu gândul la moștenirea grecească a Brașovului. Numele orașului, tradus din greacă, însemna orașul lui Ștefan (,,cel încoronat”), ce ne duce cu gândul la mult mai cunoscutul Corona. Negustorii ,,greci”, nume generic sub care se puteau ascunde nu doar români, ci și alți balcanici, au fost primii ce au pătruns în orașul săsesc, prin casele cumpărate, iar capacităţile lor intelectuale și spiritul comercial îi fac destoinici, bunăstarea le asigură libertate şi strălucire, reciprocul lor sprijin negustoresc înseamnă spirit comunitar, tenacitate şi stăruinţă în întreprinderi.

Următoarea linie merge spre sud și are la capăt numele bulgăresc al orașului, Brashiev, fiindcă constructorii bulgari au participat la edificarea Bisericii Negre și au locuit alături de români în cartierul ce purta numele Bolgarszek. Călătorii străini, care treceau prin Braşov, făceau confunzii şi îi numeau aproape invariabil pe românii din Şchei ,,bulgari”, iar acest soi de ambiguitate cu reverberații și în limba liturgică și cărțile de cult păstrate, ne face să evidențiem, în trecutul multicultural al Brașovului și componenta bulgară și, în sens mai larg, slavă.

Cu trimitere la stema orașului ne putem imagina la capătul următoarei linii, orientată spre sud-vest, numele Corona, denumirea latină a orașului ce duce pe linia catolicismului spre Roma, iar această moștenire latină ascunde o bogată cultură, ce ne apropie, poate cel mai tare, de nucleul vechii Europe. Goticul ne-a lăsat moștenire cel mai mare edificiu de cult dintre Viena și Istanbul, Biserica Neagră, iar salba de biserici, unele fortificate, din Țara Bârsei, ne-au plasat, prin cea din Prejmer, pe lista UNESCO.

O altă linie ce merge spre vest are la capătul ei denumirea de Brașovia, sub care e cunoscută cetatea de pe Tâmpa, dărâmată din rațiuni militare, dar sub acest nume generic se poate ascunde orice loc dispărut din oraș, fie că este vorba de un bastion, o casă, un parc, o piață sau o statuie.

Următoarea linie este îndreptată spre nord-vest și ne duce cu gândul la numele de Krunen, numele dialectal săsesc al Brașovului, cu trimitere la coloniștii numiți generic sași de pe teritoriul Imperiului German, din zona Luxemburgului, dar acoperind și alte arii geografice, fiindcă printre ei se aflau şi flamanzi, valoni şi chiar italieni. Așadar, un creuzet etnic, având leagănul în ceea ce numim vechea Europă, primul nucleu al Uniunii Europene actuale.

Ultima linie ce merge spre nord are la capătul ei numele german Kronstadt, ce vine în completarea dimensiunii săsești și care poate fi cultivată și completată cu extensii, fie protestante, fie mai ales catolice, nu doar spre spațiul Germaniei, Austriei și Elveției, ci chiar și al Poloniei și Cehiei, foste și actuale zone ale germanității, unde celebrul reformator brașovean Honterus s-a format și creat. Însă nu doar el, ci și alți gânditori, ce au renunțat la perspectiva unei frumoase cariere acolo pentru a se întoarce la Brașov. Reveneau și anonimele calfe ce făceau călătoria inițiatică obligatorie, la fel cum și destule calfe germane se inițiau la Brașov. Orașul a adăpostit și evrei, armeni, romi, italieni și alte neamuri, cu poveștile lor fascinante, un emigrant danez fiind primul care a împodobit la Brașov un brad de Crăciun.

Am încercat să comprim cât am putut această descriere, ce poate fi mult amplificată și umplută cu evenimente culturale, pornind de la această moștenire unică în felul ei în spațiul românesc. ,,Orașul celor 10 nume” poate fi ortografiat cu mai multe caractere de litere diferite și este mult ajutat prin recenta și încă nu prea bine asimilata schimbare de titulatură, de la ,,capitala culturală a Europei” la ,,capitala  europeană a culturii”. Accentul nu mai cade pe ce avem diferit și specific, ci pe ,,dimensiunea europeană”, fiindcă va trebui să aducem, prin evenimente culturale de ținută, Europa din toate punctele cardinale, aici la Brașov, deși, prin istoria trecută, deja am adus-o. Conceputul descris mai sus ni-l dă orașul, nu trebuie să inventăm ceva, să mergem spre abstractizări, să forțăm lucruri pe care să le demonstrăm cu argumente raționale, ci doar să invităm alături de noi în 2021, dar și în anii premergători, artiști și public european, ce în mare măsură are legătura cu orașul, prin simplul fapt că strămoșii lor au lăsat urme aici. De fapt, pentru Brașov, „Europa este aici!”, dacă e să fim și mai ambițioși și nu neapărat prea aroganți și orgolioși, „Toată/întreaga Europă a fost/ încă (mai) este aici!”

Opera Prima – prima carte, prima școală, prima gramatică în limba română, prima tiparniță…

 

dr. Vasile Oltean

 

            ”Ați mai văzut un oraș mai patriot ca Brașovul?” – exclama Eminescu. Primul care vedea Brașovul Capitală Europeană a Culturii a fost Nicolae Titulescu, care în testamentul din anul 1939 preciza spre cunoaștere și împlinire: ”Să mă înmormântați la poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Brașov îmi vor găsi locul. Tache Ionescu, la poalele Bucegilor, eu la picioarele lui, la poaleleTâmpei…”.

Poate vreun oraș din țara aceasta să așeze în calendarul existenței sale mărturii definitorii ale culturii naționale ca Brașovul? Diaconul Coresi edita aici, sub egida Bisericii Sf. Nicolae, primele cărți de circulație în limba română, așezând definitiv biruința scrisului în limbă română și fixând pentru totdeauna normele limbii literare, dovedind că ”Întru biserică mai bine e a grăi cinci cuvinte în limbă română decât întunericu de cuvinte în limbă striină” (Tâlcul vangheliilor – 1564). Dimitrie Eustatievici Brașoveanul la 1757 și apoi Radu Tempea la 1797 realizează primele două gramatici ale limbii române în Șcheii Brașovului. Dascălul Costea și apoi familiile de cărturari: Duma, Hoban, Baran, Tempea, Grid ș.a. formează o veritabilă școală de copiști, copiind, traducâd și realizând cărți de mare interes național pentru ființa poporului nostru.

Cunoaște cineva că puțin cunoscutul dascăl din Șcheii Brașovului, Nicola Nicolau, a scris primele trei cărți din Europa despre Napoleon, aflate în arhiva din Șchei?: ”Întâmplările războiului franțozilor și întoarcerea lor de la Moscova”; ”Napoleon Bonaparte, ce au fost și ce este”; ”Vrednica de pomenire Biruință ce în vremea noastră s-au făcut. Piramida cea din tunuri înălțată în marea cetate Moscova”. După ce slujise școala din Șchei și cea de la Golești, însoțise pe Dinicu Golescu în Europa în călătoria sa și scria, nu numai cărțile despre Napoleon, ci și alte cărți de interes național și internațional: ”Geografia sau scrierea pământului”; ”Descoperirea Americii”; ”Plutarh nou sau pe scurt scrierea vieții celor mai vestiți bărbați” ș.a., fiind ales membru al ”Societății filosoficești a neamului românesc”.

Aflat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Muntenia și Moldova, dar înzestrat și cu dreptul de ”etapă și depozit”, Brașovul devine nu numai un construct comercial-economic dar mai ales cultural în conjunctura creată în relația pe care a avut-o cu populația săsească a cetății. Ați mai întâlnit undeva în lume ca cetatea săsească medievală a Brașovului să fie slujită ca ”scriitor la cetate” de protopopii Bisericii din Șchei (Iane, Mihai, Bratu – sec. XVI, Ioan Barac – sec.XVIII), ca să dăm doar câteva exemple? Aceștia alcătuiau documentele oficiale ale cetății, fiind răsplătiți financiar, dar și moral în relațiile cu românii din Șchei, fiind folosiți și ca mesageri în legăturile cu Moldova și Muntenia, aducând de acolo privilegii de comerț, dar și cărți.

Impresionantă este concurența loială și constantă la Brașov dintre populația românească și cea săsească. Sașii înființează tipografia honteriană prin Johanes Honterus (1539), românii cea coresiană prin Diaconul Coresi (1556), sașii fac cronici, românii fac cronici, sașii alcătuiesc catastife, românii protocoale-catastif (sunt peste 800 în arhiva din Șchei), ei traduc cărți, același lucru fac și românii. Când la școala din Șchei se introduce la 1559 primul manual de limbă română, cel care face gestul oficial de predare a manualului a fost judele brașovean Michael Weiss. Este impresionant acest dialog de interferență culturală între două etnii.

Brașovul își cere dreptul de capitală europeană a culturii și prin alte două sectoare culturale: școala și biserica. Atât școala gimnazială honterială și prima școală românească, cât și Biserica Sf. Nicolae și Biserica Neagră, care au concentrat în jurul lor valori de cultură națională și universală. Mărturii stau colecțiile de carte veche din zestrea acestor instituții.

 

Orașul policentric al culturii

 

dr. Adrian Lăcătuș

 

Acum o sută de ani, Brașovul era un oraș în care trăiau, în proporții relativ egale, trei grupuri mari de cetățeni, definite etnic: germaniromânimaghiari. Lor li se adăugau comunități sensibil mai mici de evreigreciitalieni,slaviromi.

Dar, deși toți acești oameni trăiau pașnic împreună și aveau relații sociale, politice și, mai ales economice, și învățau foarte multe unii de la alții, culturile lor se exprimau în universuri paralele, în cărțile și revistele lor trăia Kronstadt-ul, Brassó-ul sau Brașovul imaginar al fiecărui grup, viața se desfășura ca și cum ar fi fost coridoare, trotuare sau străzi paralele. Brașovul acestei epoci, care avea frumusețea ei, era policentric într-un sens cantitativ, numeric, literal: avea mai multe centre de cultură care ocupau același spațiu, dar care nu comunicau semnificativ.

            Între timp, istoria Europei s-a precipitat, s-a radicalizat în mișcările ei și asta a schimbat fața acestei părți de lume, inclusiv a Brașovului. Proporțiile popoarelor care o locuiesc și simetria demografică au dispărut demult. Dar, așa cum se întâmplă întotdeauna, oamenii ajung să iubească ceea ce le lipsește. Legăturile se reafirmă acum, și sunt ușor de făcut, pentru că toți le doresc, în mod natural.

Policentrismul există astăzi ca dinamism, ca rețea dinamică de centre aflate în legătură, într-o relație de schimburi reciproce, de stimulare, în evervescență, o atmosferă de deschidere către alte culturi și forme de viață. Există un cosmopolitism constitutiv al Brașovului și al brașoveanului, care se opune etnocentrismului. În acest sens Brașovul este un model de conviețuire și, în perioada recentă, de colaborare, de integrare a dimensiunilor culturale și tradițiilor specifice, fie ele mai vechi sau mai noi, într-un nou întreg.

Policentrism înseamnă și schimbarea raporturilor dintre centru și periferiecentru și provinciecentru și margine, care devin, cel puțin temporar, și spre beneficiul comun, interșanjabile. Asta este deja o realitate, dar și un proiect, un deziderat. Ești în centru dacă te simți în centru, dacă ceea ce ai de exprimat, în orice formă civică, artistică sau intelectuală este original, curajos și clar. Această mobilitate a centrului este premisa esențială a unei culturi democratice.

Există la Brașov și un pluralism sau policentrism al tradițiilor, care nu sunt doar etnice și culturale. Avem aici un raport neconflictual între tradițional și modern, între cultura pământului/a naturii și industrie, a căror integrare sau coabitare are o istorie la Brașov care nu merită să fie uitată.

 

De la Medieval la contemporan – o redefinire a identității culturale

 Mara Oprișiu

Arta contemporană este arta de astăzi. Ea oglindeşte cultura şi societatea contemporană, oferind atât specialiştilor cât şi publicului larg o resursă preţioasă prin care să ia în considerare ideile actuale și regândirea familiarului. Într-o lume influențată global, diversă cultural și avansată tehnologic, artiștii contemporani dau glas peisajului cultural variat, schimbării de identitate, valori și credințe. Publicul contemporan joacă un rol activ în construirea sensului operelor de artă. Privitorul contribuie sau chiar completează opera de artă prin reflecții personale, experiențe, opinii și interpretări.

Creaţia artiștilor contemporani este o combinaţie dinamică de materiale, metode, concepte și subiecte care provoacă granițele tradiționale. Adesea se referă sau însușește elemente din mai multe discipline și surse: cultura populară (film, televiziune, muzică), mass-media (publicitate, știri, comunicații, design grafic, media digitale), științe umaniste (literatura, istorie, istorie intelectuală, istorie naturala) și istoria artei (artă, arhitectură). Integrează adesea noile tehnologii (digital media, calculatoare, internet) sau materiale neconvenționale (obiecte găsite, natura, corpul). Artiştii de astăzi explorează idei, concepte, întrebări și practici care să examineze trecutul, să descrie prezentul și să imagineze viitorul. În mod constant se referă la trecut, construind pe teme atemporale, criticând modele demodate, cercetând istorii uitate sau împrumutând metode și tehnici tradiționale pentru a realiza idei noi. Arta poate servi ca o formă de critică – reîncadrând, redefinind sau întrerupând ideile tradiţionale şi aşteptările cu privire la artă și / sau societate, cum ar fi frumuseţe, originalitate, reprezentare sau autoritate.

Ea estompează adesea granițele dintre artă și viață de zi cu zi. Adesea, o operă de artă va intersecta intenționat cu un mediu, cum ar fi casa, locul de muncă, școala, politica şi divertismentul. Arta poate exista în afara forumurilor de expunere şi este adesea prezentată în moduri inovatoare, ca o instalație, un eveniment, un spectacol, on-line, sau ca documentație a unei munci efemere. Arta se poate desfășura în timp. Acesta poate fi pe baza de proces (performativ, colaborare, spontan), experienţial sau interactiv (video, bazat pe Web, multimedia, angajat social), sau poate răspunde la mediul său (artă publică, street art, artă de mediu).

Așadar arta contemporană este parte activă a vieţii comunităţii. Ea poate acţiona ca un ca un catalizator pentru creşterea organizaţiilor de artă contemporană gestionate la nivel local şi durabil în Braşov. Artiştii primesc suportul necesar care îi încurajeaza să ramână, să creeze şi să expună local. Asta presupune alocarea către cultură de spaţii prin reconstrucţie sau restaurarea patrimoniului local. O operă de artă este produsă folosind numeroase metode de lucru și procese diferite. Aceasta poate fi creată în mod izolat sau în colaborare cu asistenți, specialiști, prelucrători sau chiar publicul. Astfel se creează colaborări, schimburi între medii profesionale artistice, economice, administrative, implicit locuri de muncă. Accesul la artă este democratizat, publicul local are şansa să fie implicat activ, impactul creator colectiv lărgește înţelegerea rezidenţilor asupra ce e posibil pentru oraș, spune povestea orașului altora din întreaga lume (turişti) și facilitează o re-gândire imaginativă despre cum ar putea cetățenii să contribuie la locul pe care îl numesc acasă.

Istoria din Braşov subliniază importanța implicării artiștilor direct în revitalizarea orașului şi de a nu-i lăsa pe margine, ca decor. Vorbim despre o comunitate de arte în schimbare, ce schimbă cu sine oraşul.

 

Poveștile Brașovului – o nouă geografie culturală

 

dr. Alexandru Stănescu

Poveștile Brașovului reprezintă un concept menit să situeze orașul pe o nouă hartă culturala a Europei, o hartă a comunităților vechi, simpatice și interesante. Geografic, Brașovul nu este o așezare oarecare, prin urmare nu-și poate alege un concept de genul “Estul Vestului” sau “Vestul Estului”, pentru că orașul înseamnă mult mai mult, faima sa ajungând în evul mediu și în epoca modernă până în Constantinopol, Petersburg, Halle, Paris, Jaffa, Rajahstan, prin intermediul unor fii iluștri, și al harnicilor săi locuitori sași, români și unguri. Orașul, cu Țara Bârsei, reprezintă “o mică Transilvanie” atât din punctul de vedere a așezării geografice,  fiind amplasat pe un platou de presionări între patru munți, cât și din punct de vedere demografic, fiind locuit de membri a șase etnii (români, sași, maghiari, greci, evrei sau romi).

            Brașovul însuși este de poveste, o poveste frumoasă despre măreția tradiției,  despre multiculturalitate, despre valori ca toleranța, prietenia,  hărnicia, spiritul intreprinzător, curajul și libertatea, adică despre acele valori care stau la baza Uniunii Europene.

Poveștile Brașovului ne introduc în viața și moștenirea culturală a orașului oferind povești frumoase cu înțelesuri profunde, care pot alătura Brașovul celor mai de seamă comunități din Europa. Dacă la baza oricărei idei de marketing de succes stă o idee generoasă și o poveste frumoasă, poveștile Brașovului pot contribui la patrimoniul cultural european cu  moștenire culturală însemnată care aduce în atenția opiniei publice: monumente, oameni,  fapte și locuri memorabile.

Prin etalarea poveștilor locale în cadrul manifestărilor din anul 2021, comunitatea brașoveană invită toate națiunile europene să se împărtășească din  frumusețea și înțelepciunea faptelor săvârșite de brașoveni în trecut, dar și în prezent, pentru că povestea continuă, iar comunitatea dovedește că are în permanență resurse pentru a oferi exemple de bună practică în ceea ce privește multiculturalismul, excelența în cultură și spiritul antrepenorial.

            Poveștile Brașovului pot asigura cadrul în care moștenirea culturală brașoveană să fie  pusă în valoare în mod adecvat și adaptat la așteptările și nevoile culturale ale  vechilor comunități, reprezentând naționalitățile conlocuitoare (Românii în Șchei, Sașii, Grecii, Evreii din Cetate, Maghiarii din Blumăna).  Prin intermediul poveștilor, brașovenii și publicul european ar afla despre personalități exemplare, care au făcut faima Brașovului, ca Honterus, Coresi, Michael Weiss, von Hermann, Honigberger, Brassai, Pitiș, Prunariu, dar în spatele acestor povești se află alte mici istorii care așează Brașovul la locul pe care-l merită pe o hartă culturală a Europei. Poveștile oamenilor se împletesc cu poveștile locurilor, povestea lui Honterus este totodată și povestea modului în care Brașovul era racordat la marele curent cultural al Umanismului și la spiritul Reformei. Povestea lui Coresi oferă informații despre începuturile scrisului în limba română, despre harnica și aleasa comunitate românească din Șchei, despre prima moară de hârtie din bazinul Carpatic. În spatele poveștii lui Honigberger se ascund informații despre un medic brașovean, ajuns medicul personal al Sultanului, apoi medic al un rajah din Kasmirsi Gandahar, dar și despre brașoveanul Honigberg, arheolog amator, care a  pus bazele știintei orientalistice la nivel mondial prin colecția de obiecte orientale pe care a donat-o Academiei Franceze.

Povestea preoților cărturari din familia Grid ar permite publicului să ia cunoștință cu personalități ca Dimitrie Gridovici, autorul primei gramatici a limbii române, cunoscut încă din Marea Enciclopedie Franceză sub pseudonimul de “Brașoveanul”. Povestea Judelui Michael Weiss este la rândul său o poveste frumoasă despre cavalerism, implicare în lupta pentru libertate și sacrificiu.

Povestea lui Brassai este povestea unui mare fotograf al vieții de noapte din Paris, continuator al tradiției marilor fotografi brașoveni (Adler și Lang), devenit cunoscut datorită talentului și cercului său de prieteni care au marcat cultura franceză din secolul al XX-lea, dar care a preferat să ajungă cunoscut sub pseudonimul de “Brașoveanul”, în limba maghiară.  Povestea arhitectului Halasz, fratele lui Brassai, arată cât de sincron era Brașovul interbelic cu marile curente din arhitectura secolului al XX-lea și ar readuce stilul cubist în atenția brașovenilor și a europenilor. O expoziție Matthis Teutsch ar putea arăta brașovenilor și lumii întregi exemplul unui alt fiu ilustru, adept al unui curent artistic de avangardă, care a făcut faima orașului său.

Povestea profesorului Gh. I. Pitiș aduce în fața  publicului măreția tradiției Junilor și a șcheienilor, pe care acest mare etnograf i-a studiat și popularizat într-o manieră perfect racordată cerințelor studiilor etnografice și folclorice la nivel european din secolele XIX –XX.

Poveștile Brașovului pot continua și cu expoziții și evenimente dedicate lui Dumitru Prunariu, singurul român care a participat la aventura spațială, fiind cosmonaut într-un echipaj sovietic, eveniment care arată și el modul în care brașovenii au reușit mereu să fie în pas cu marile curente de gândire, cu noutățile din știință și artă.

De fapt poveștile ar fi pretextul care va putea genera o suită de  evenimente care să ridice personalitățile și patrimoniul cultural imobil, mobil și imaterial, la locul pe care-l merită în conștiința brașovenilor, dar și în conștiința publicului național și european. Brașovenii ar putea arăta lumii întregi cum prin așa-numitul “localism creator” o pleiadă de cetățeni ai Brașovului au reușit să fie sincronizați perfect cu omologii lor din alte țări europene și să răspândească luminile culturii și valorile comune europenilor în rândul comunității brașovene, dar și să ducă o parte din moștenirea culturală brașoveană în alte spații culturale.

Brașovul ar putea  fi așezat pe o hartă culturală a Europei, ca oraș cultural,  ca orașul primelor școli și gimnazii, ca oraș al primelor tipărituri în limba vernaculară, oraș ale primelor manuale, oraș al Reformei, ca oraș al restaurării ortodoxiei ardelene,  oraș simbol al luptei pentru libertate (1612, 1916, 1987, 1989), orașul dialogului intercultural, orașul fără academii și institute de cercetare, dar cu numeroși intelectuali și artiști, care în activitățile lor curente așează viața culturală la un nivel comparabil și perfect sincronizat cu ceea ce se întâmplă în capitalele culturale din Occident.

În cadrul evenimentelor dedicate capitalei europene a culturii, comunitatea brașoveană ar putea oferi publicului național și celui european numeroase exemple despre stăruința în bine, despre implicare și participarea locale la conservarea tradițiilor, despre promovarea artiștilor și artei moderne în concordanță cu evoluțiile artistice din Europa contemporană.

Regenerare prin cultură

dr. Valer Rus

 

            Brașovul s-a transformat acum câteva generații dintr-o comunitate multietnică într-o aglomerație urbană. Dacă la începutul secolului al XX-lea orașul avea 3 comunități dominante, cu un număr apropiat de locuitori, reprezentând câte o treime fiecare, adică români, germani și maghiari, după al doilea război mondial începe un fenomen specific societății comuniste, și anume industrializarea forțată dublată de mutații masive de populație prin imigrație. Urmarea a fost că în decurs de 30 ani Brașovul avea mai mult de 300.000 locuitori, la care se adăugau alte câteva zeci de mii de locuitori în zona periurbană sau metropolitană.

            Acest nou corp social nu era și nu este integrat din punct de vedere comunitar, singurul element de legătură fiind limba comună vorbită și apartenența la câteva mari platforme industriale. Mult prea puțin pentru ceea ce a urmat.

            După anul 1989 a urmat un proces accelerat de dezindustrializare, prin falimentarea marii industrii brașovene. La puțin timp după aceasta începe prima etapă a depopulării orașului. La aceasta s-a adăugat aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, care a dus la un nou val de emigrare din oraș prin schimbarea locului de muncă și a țării de rezidență. Din fericire, din punct de vedere economic, asistăm la o nouă renaștere a industriei brașovene, care însă trebuie dublată de un alt proces obligatoriu, reconstrucția comunității.

            Știm din trecutul recent că Brașovul și-a pierdut identitatea istorică prin fenomenul imigrației masive din alte regiuni istorice. Practic, 9 locuitori din 10 ai Brașovului nu erau născuți aici, ci în altă parte a țării. Copii noilor veniți își petreceau vacanțele în localitățile de origine ale părinților, și, mai grav, veneau în centrul istoric al orașului de reședință aproape ca turiști.

            Singurul element care poate duce la reintegrarea brașovenilor cu propria lor comunitate este cultura. Ea este elementul de identitate comună într-un amalgam de diversități de cele mai diferite origini: locul de naștere, accentul limbii vorbite, obiceiurile și tradițiile proprii, dezrădăcinarea primei generații, lipsa de identificare cu noul oraș și noua comunitate, cultura internă a locului de muncă etc.

            Cultura brașoveană și noua ei viziune, care să îmbine armonios patrimoniul și tradițiile istorice cu noua creativitate contemporană, prin democratizarea accesului la cultură în toate cartierele dormitor, inventarea de noi evenimente și tradiții comunitare poate duce în final la reconstrucția și solidarizarea comunității brașovene.

            Regenerarea urbană prin cultură poate, și trebuie, să însemne noi puncte de iradiere culturală în cartierele orașului, noi festivaluri și evenimente comunitare care să aparțină cartierelor, cetățeni mai educați și mai informați, activi și parte a fenomenului vieții publice, indiferent de trecutul personal și cultural. Viitori cetățeni ai Brașovului trebuie să cunoască istoria și trecutul orașului în care trăiesc, trebuie să fie mândri că au ocazia să contribuie la noua identitate locală prin participarea la acte de cultură și creație contemporană și generarea unora noi, care să se adauge la identitatea originară.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura, Diverse Tags:

Școala democratică – un nou concept educațional

Proiectul numit ELAN – Centru Educational pentru Copii si Tineri face parte din www.ScoalaDemocratica.ro.  Conceptul de școală democratică se adresează părinților, ce doresc să le ofere copiilor lor o educație mai liberă, bazată pe autonomie în învățare și în guvernarea școlii. Este un model de educație care există deja de 100 de ani și care funcționeaza cu succes în 19 țări precum Germania, Anglia, SUA, Danemarca, Elveția și Italia. Inițiatoarea proiectului este Andreea Piticaș, iar din echipă fac parte Victor Oșorhan și Cristina Bandur (relații publice,  care pot da detalii suplimentare legate atat de concept, cat si de evenimente.

În datele de 22 mai, respectiv 30 mai vor fi evenimente de prezentare pe Colină, în Auditorium. Detalii și înscrieri pwww.facebook.com/scoalademocratica. Celor interesați de educație – părinți, tutori, profesori, alți factori educaționali – le adresăm invitația de a participa și îi așteptăm la prezentări!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Diverse Tags: ,

De la Drobeta Turnu Severin

Am vizitat recent Drobeta Turnu Severin, orasul modern înființat în anul 1833, pe Dunăre, cu o planimetrie regulată, străzi drepte și ordonate, trase la linie pe hartă și teren. Orașul este elegant, păstrând case vechi și frumoase, edificii de cult și comunitare deosebite. Multe proiecte Regio au fost aplicate și cu finanțarea obținută s-au reabilitat străzile, clădirile, monumentele etc. Practic, orașul este parțial împânzit de plăcuțe cu informații clare despre monumente și despre finațările Regio, iar parțial este în șantier. Teatrul, biblioteca, Muzeul Porțile de Fier sunt în renovare. Am fost chiar de Noaptea muzeelor și chiar dacă nu am putut vizita muzeele, am ajuns să văd Castelul de apă, o clădire care mi-a oferit o surpriză și m-a impresionat plăcut.  Aparține Primăriei orașului, care a decis să îl transforme dintr-o ruină și clădire fără o funcționalitate precisă într-un spațiu comunitar. Astfel, a reabilitat clădirea, a consolidat-o, a organizat 4 nivele circulare în interior, fiecare expunând pe simeze sau console ori suporturi expoziții plastice, științifice, proiecte etc. A construit o scară în spirală și a instalat un lift până la nivelul 4, unde vizitatorii pot ieși pe cercul îngust exterior, pentru a admira și fotografia panorama orașului pe Dunăre, cu ostrovul în mijloc și orașul sârbesc Kladovo, corespondentul său, precum și cu dealurile împădurite de pe colinele line din spate. Totul este gândit comod, funcțional, iar intrarea și vizitarea sunt gratuite, fiind un spațiu comunitar de împărtășire în comun și de exprimare, de exercițiu civic și acces la cultură. Singurul lucru cerut de autorităţi este ca vizitatorii să completeze numele şi locul de unde sunt pe o listă pentru a măsura cifric rata de vizitare şi a avea o imagine de ansamblu a utilităţii edificiului. Castelul de apă a devenit turnul tuturor, a revenit comunității care l-a construit, iar funcționarii primăriei sunt amabili și conștienți că sunt în serviciul public, pentru public și pentru toți cetățenii. De luat aminte pentru Braşov, braşoveni şi autorităţi cum se transformă un turn într-un spaţiu comunitar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Ce te învață muzeele?

Suntem în preajma Nopții europene a muzeelor. De Noaptea muzeelor, într-un interval orar al serii, peste orele obișnuite de program, publicul poate vizita gratuit sau la un preț modic, expozițiile și colecțiile de muzeu și este invitat să asiste și să participe la diferite evenimente culturale și de divertisment. Zilele acestea mi-am dat seama că experiența mea de vizitator împătimit de expoziții și muzee mi-a conferit un atu. Acela de a ajunge să știu și să recunosc obiecte și piese artistice și de mobilier din diferite epoci, să identific stiluri, să apreciez o pictură, să văd un detaliu, dar mai presus de toate m-am obișnuit cu eleganța, bunul gust și rafinamentul unui tablou, unei ambianțe, al unor obiecte, am învățat să prețuiesc decența, sobrietatea și simplitatea cu care își decorau oamenii din trecut casele. Nu mi-am dat seama până acum, dar muzeele m-au influențat. Deși, personal, nu doresc să îmi transform locuința într-un muzeu, nu mă grăbesc să cumpăr cel mai nou obiect de decor ambiental. În plus, cu toate că nu îmi place muzeificarea și decontextualizarea obiectelor din muzee, ajungându-se să se expună piese fără să mai cunoști contextul și nevoia care le-au creat, tehnica și tehnologia lor, la ce și cum se foloseau, nu poți nici măcar ghici cât de importante sau de banale erau pentru oamenii de atunci, pierzându-se o întreagă memorie și experiență de viață, totuși obiectele acestea disparate m-au învățat ceva. M-au învățat să le disting, să le observ,  m-au învățat să fiu critică, pretențioasă și ambițioasă, mi-au dat independență de gândire și nu m-am entuziasmat de designul modern și funcționalitatea obiectelor moderne de decor, pe scurt m-au învățat mai ales să le văd și să îmi însușesc eleganța și rafinamentul pe care le respiră. Știu acum că muzeele sunt utile în viață, că te modelează ca persoană și gusturi, îți dau o perspectivă și te poți sprijini pe ele pentru a-ți umple viața cu rost și a o face mai bună cu siguranță. Vizitați muzeele și veți avea surprize plăcute!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Veşti de la Biblioteca din Moieciu

Mâine, joi, 14 mai 2015, la Biblioteca publică din Moieciu va avea loc un seminar de informare medicală pe tema Alimentaţie sănătoasă şi mişcare. Colega noastră, doamna Laura Gârbacea, a invitat-o pe doamna doctor Georgeta Ileana Negoiţă de la Direcţia de sănătate publică să ţină o prezentare şi împreună au ales acest eveniment care se petrece în preajma Zilei internaţionale de luptă împotriva obezităţii (16 mai). Seminarul este adresat adolescenţilor şi vor participa elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, însoţiti de diriginţii lor, cu toţii interesaţi de temă şi surprinşi plăcut de propunerea bibliotecii publice. Astfel, biblioteca încearcă să se facă utilă şi să devină un centru şi o resursă de informare, atrăgând specialişti pentru comunitate. Mulţumim doamnei doctor pentru promptitudinea cu care răspunde invitaţiilor noastre şi pentru profesionalism! Felicitări şi mult succes  tuturor în continuare!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Veşti din judeţ de la bibliotecile locale

aprilie 30th, 2015 Fără comentarii

După Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, abundentă în evenimente, ne-am întâlnit cu toţii în şedinţa de asociaţie profesională, filiala Braşov. Ne-am revăzut cu colegii de la bibliotecile din judeţ şi în dialogurile febrile am aflat noutăţi. Multe se petrec la micuţele biblioteci, nu numai la cei care au participat la şedinţă şi ne-au povestit, mai ales în perioada sărbătorilor cărţii şi bibliotecii. La Făgăraş, unde a avut loc o nouă ediţie a Întâlnirii cu ia, la Mândra, la Racoş. La Rupea cu prilejul săptămânii Şcoala Altfel, bibliotecara a folosit videoproiectorul şi ecranul pentru a difuza un film despre Renaşterea cetăţii Rupea realizat de Primăria Rupea copiilor de pretutindeni veniţi în vizită şi din judeţele vecine, precum Mureş. Împreună cu liceenii din oraş a organizat Sărbătoarea cărţii la biblioteca din spaţiul verde prin ciclul de lecturi publice în parc. La Săcele biblioteca este foarte activă cu lecturi, lecţii, activităţi cu şcoala, cercul Mâini dibace făcut împreună cu amatoarele de frumos şi plănuieşte un seminar informativ medical prin cooperarea cu medicii. Iar Sânpetru m-a uimit povestindu-mi despre Târgul de joburi din bibliotecă, din domeniul industriei hoteliere. Un patron a luat interviuri localnicilor în tihna bibliotecii şi i-a şi angajat pe unii dintre ei, spre marea bucurie a bibliotecarei ce şi-a văzut confirmată utilitatea prin facilitarea unor noi oportuniţăţi pentru comunitate.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Calităţile necesare unui bibliotecar

aprilie 27th, 2015 Fără comentarii

Într-o discuţie despre bibliotecari şi cum ar trebui să fie acea persoană ca să corespundă cerinţelor bibliotecii, răspunsul unui mai vechi slujitor al cărţii şi bibliotecii m-a pus pe gânduri. Mi-am dat seama că alegerea unui bibliotecar la nivel local ar trebui să fie suma unor calităţi personale şi profesionale, ce corespund nevoilor comunităţii şi decizia trebuie luată în funcţie de faptul că îndeplineşte aceste aşteptări. Deci, care sunt principalele calităţi ale unui bun bibliotecar, în sens profesionist, într-o comunitate mică?!

Întâi de toate, trebuie să fie o persoană din comunitatea respectivă, să o cunoască în profunzime, să îi ştie oamenii, nevoile, istoria şi tradiţiile, să înţeleagă aşteptările faţă de el. Condiţia aceasta obligatorie poate fi îndeplinită şi de cineva din afară, dar acea persoană externă trebuie acceptată şi recunoscută de comunitate, altfel riscă să fie izolată. Cultura generală, stăpânirea unei sume de cunoştinţe de bază, a limbii române, hărnicia, disciplina şi deschiderea spirituală sunt calităţile profesionale ale unui bibliotecar bine pregătit să facă faţă postului şi standardului bibliotecii.

Trebuie să fie un bun comunicator, dispus să asculte şi să discearnă nevoile cititorilor, dublat însă de un bun pedagog, ştiind să îndrume şi să facă biblioteca utilă oamenilor. Puterea de a dialoga este utilă şi în relaţia cu autorităţilor, care solicită multă diplomaţie şi tact. În sfârşit, a fi un bun cunoscător şi slujitor al cărţilor nu exclude cunoaşterea tehnologiei, a computerelor şi capacitatea de inovare şi de a croi proiecte, abilităţi absolut necesare unui bibliotecar în mileniul 3. La sfârşit, dar nu în final, corectitudinea şi punctualitatea cerute oricărui profesionist şi funcţionar sunt fundamentale şi nu mai trebuie explicate.

Sunt multe calităţi profesionale, sunt multe cerinţe. Cum vi se pare acest portret profesional? Voi ce părere aveţi?

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Activităţi şi evenimente în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor

aprilie 22nd, 2015 Fără comentarii

Iată lista a ceea ce se petrece la noi la biblioteca judeţeană braşoveană, incluzând atât activităţile şi evenimentele organizate de noi, cât şi cele doar găzduite în perioada 20-26.04.2015:

Luni, 20.04.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 12,00 – Liliana Jighira ne vorbeşte despre lectură, cărţi şi biblioteci. Întâlnirea este gândită ca un dialog între invitata noastră jurnalistă şi bibliotecari

Marţi, 21.04.2015, Secţia de Împrumut carte, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: „Weekend cu mama” (2009). Regia: Stere Gulea. Distribuţia: Medeea Marinescu, Adela Popescu

Dramă, 90 minute

Rezumat: În urmă cu 15 ani, Luiza a plecat în Spania, lăsând-o pe Cristina, fetiţa ei în vârstă de trei ani, în grija rudelor. Revenită în ţară, femeia descoperă adevăruri şocante, de care a fost ţinută la distanţă: fiica ei a fugit de acasă, e dependentă de droguri şi are o fetiţă de doi ani pe care a lăsat-o în grija unui orfelinat. Măcinată de vinovăţie, Luiza încearcă să o salveze pe Cristina şi să-şi răscumpere astfel greşelile din tinereţe. Are la dispoziţie un weekend.

Miercuri, 22.04.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 9,00-11,00 – Bibliocreativ-atelier de legătorie şi creativitate pentru copii cu clasa a II-a a învățătoarei Bedelean Alina (Şcoala Gimnazială nr. 6)

Miercuri, 22.04.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 14,00-16,00 – Premierea cititorilor fideli ai bibliotecii din anul 2014

Joi, 23.04.2015, Mediateca Francofonă, orele 14,00-16,00 – Poveştile bibliotecarilor – Cum am devenit bibliotecar şi de ce este importantă biblioteca pentru mine

Joi, 23.04.2015, Alianţa Franceză, Mediateca francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon „La vie d’une autre” (Franţa, 2011). Un film de Sylvie Testud. Cu Juliette Binoche, Mathieu Kassovitz, Aure Atika

Comedie, 97 minute

Rezumat: Marie are 40 de ani. Într-o dimineaţă, se trezeşte crezând că are 25 de ani. A uitat 15 ani din viaţa ei. Este prinsă într-o poveste de dragoste care era pe cale să se termine. Se trezeşte şi mai are patru zile că să îl recucerească pe bărbatul vieţii ei…

Vineri, 24.04.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 10,00-12,00 – Întâlnire publică şi organizatorică a grupului de voluntari Bicicleşte omeneşte

Vineri, 24.04.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-20,00 – Jocuri pentru voluntariat susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

Sâmbătă, 25.04.2015, Biblioteca municipală „Octavian Paler” Făgăraş, orele 10,00-13,00 – Întâlnire cu ia – întâlnire a celor pasionaţi de ii şi tradiţii, moderat de colega noastră bibliotecar Natalia Perianu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Săptămâna națională a bibliotecilor

aprilie 19th, 2015 Fără comentarii

Săptămâna Naţională a Bibliotecilor (20-26 aprilie 2015) este special dedicată promovării bibliotecilor şi bibliotecarilor ca resurse pentru comunitate. În această săptămână, în 23 aprilie se sărbătoreşte ziua internaţională a cărţii şi drepturilor de autor, dar şi ziua naţională a bibliotecarului în România. Cu acest prilej, Biblioteca Judeţeană Braşov va organiza lecturi, întâlniri profesionale şi cu cititorii, proiecţii de filme etc. în dorinţa de a arăta utilitatea bibliotecilor publice în comunitate şi a atrage atenţia asupra specialistului în informaţie care este bibliotecarul.

Iată de ce am invitat-o pe jurnalista Liliana Jighira să ne vorbească și împărtășească experiența ei despre cărți, lecturi, biblioteci, descoperiri și pasiunea cititului. Luni, 20 aprilie, la orele 13,30, ne întâlnim la mansarda Casei Baiulescu cu o profesionistă a cuvântului scris.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Închisoarea îngerilor și ce înseamnă să fii instituționalizat

aprilie 17th, 2015 Fără comentarii

Am văzut până acum de două ori filmul american cu acest titlu (în original The Shawshank Redemption). Atât de impresionată am fost de prima dată, încât am revăzut cu plăcere pelicula de fiecare dată, mereu observând altceva. Regia, scenariul, dar mai ales partitura actoricească magistral interpretată de Tim Robbins și Morgan Freeman lasă pe orice spectator și cinefil cu răsuflarea tăiată, abia așteptând întâlnirea cu personajele și actorii lor, ajungând să știe scenele pe de rost, să aștepte replica, gestul, grimasa să se petreacă. De data aceasta, la cea de a treia revedere, am remarcat pasajele și scenele care descriu psihologia deținutului sau a persoanei instituționalizate, cum este denumită mai general în film. Percepția mea trează la acest aspect al filmului se datorează experiențelor cu utilizatori de bibliotecă ce au trăit în mediul instituționalizat al centrelor de plasament. Filmul propune o dezbatere profundă despre condiția prizonierului, demonstrând forța legăturilor, a închisorii interioare și interiorizate, forță căreia puțini îi fac față la liberare, neadaptându-se în societate, în condiții de libertate. Încarcerați atât de mult timp, trăind conform unor reguli dure, cunoscute și acceptate în urma unor experiențe traumatice, prizonierii au învățat să respecte limitele reduse, admițându-le ca normale și neavând de ales. Eliberați, se trezesc singuri, fără reguli, cu o singură provocare în față, aceea a libertății și liberului arbitru, de a alege propriile reguli după care să trăiască. Cei mai mulți, după ani de închisoare, nu reușesc să găsească cumpăna și se reîntorc spre mediul cunoscut, carceral este drept, dar unul pe care îl înțeleg și unde trebuie să accepte condițiile impuse, nu să le stabilească singuri. Este mai ușor așa decât să facă față singuri exercițiului libertății. Persoana cu această stare de spirit este instituționalizatul, după definiția și înțelesul celor din închisoare. Descrisă magistral în film, relația aceasta se aplică și persoanelor vulnerabile din societatea românească, ce provin din centrele de plasament, mai precis tinerii instituționalizați. Situația materială precară, lipsa unor susținători și a prietenilor, confruntarea cu realitatea de a găsi un loc de muncă și de a face totul pe cont propriu creează o nesiguranță și dificultăți de adaptare tinerilor. Starea aceasta psihică de instituționalizat acționează ca o frână în integrarea lor în societate. Nu mulți pot face provocării de a începe viața independentă de mediul instituționalizat pe care tocmai l-au părăsit. Nu numai greutățile materiale, ci și probleme specifice de psihologie impiedică ieșirea din “zona de confort”, de fapt dintr-o arie a reflexelor condiționate pentru a pătrunde în zona liberului arbitru. Știu că bibliotecile nu și-au asumat până acum vreun rol în integrarea socială a persoanelor instituționalizate, deși tot mai multe persoane de acest tip caută adăpost în spațiul bibliotecilor, atrase de gratuitatea internetului mai ales. Dar sunt sigură că vom avea nevoie de formare, informare și abilități tot mai multe pe acest domeniu și că acest film ajută pe bibliotecari să înțeleagă psihologia persoanei instituționale, ce înseamnă să fii și să trăiești instituționalizat, cu garduri de securitate, pază și supraveghere în jur, ajungând ca aceste ziduri fizice să devină bariere psihice de non comunicare.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Diverse Tags: , ,