Arhivă

Arhivă pentru ‘Cultura’ Categoria

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul de reportaje al lui F. Brunea-Fox, intitulat „Reportajele mele: 1927-1938”, apărut inițial în 1979 și reeditat anul trecut la editura Polirom. Acesta poate fi împrumutat de la Biblioteca județeana „George Barițiu” din Brașov, fiind disponibil la sediul central și la filialele 2 și 5.

Cu foarte puține excepții, reportajele și anchetele jurnalistice realizate în prezent au ajuns să fie percepute mai degrabă în sens negativ; lipsa de profesionalism, superficialitatea, propagarea de informații false sau eronate, absența unui veritabil interes față de subiectul abordat și predominarea limbajului tern, fără o încărcătură stilistică antrenantă reprezintă mai curând norma decât excepția. Bineînțeles, acest declin al jurnalismului nu trebuie pus doar pe seama reporterului; finanțarea deficitară și problemele care există la nivel instituțional fiind câteva dintre adevăratele cauze ale acestei situații. F. Brunea-Fox (pe numele său real Filip Brauner) și-a desfășurat activitatea profesională într-o perioadă în care jurnalismul se bucura de un foarte mare prestigiu și în care majoritatea celor care îl practicau vedeau în acesta un instrument capabil să genereze transformări pe plan social.

O întrebare care s-ar putea pune (în mod just, de altfel) ar fi: ce relevanță mai are astăzi o colecție de reportaje scrise în interbelic? Întrucât reportajul are prin natura sa un caracter perisabil, se adresează prezentului imediat, consemnează fapte cotidiene care sunt îngropate rapid de iureșul timpului, ne mai poate vorbi oare un reportaj scris cu decenii în urmă? Textele lui Brunea-Fox ne demonstrează că da: reportajele sale nu doar că se citesc cu același viu interes, mirare și consternare și astăzi, ba chiar ne arată că foarte puține lucruri s-au schimbat cu adevărat de atunci și până acum. De altfel, autorul însuși pleda pentru reconfigurarea statutului reportajului, condamnat de la începuturi să aibă o identitate echivocă, considerând că acesta ar trebui mai degrabă asimilat memorialisticii, deoarece reporterul e mai „memorialist decât memorialiștii-sadea”, aflat într-o stare de vigilență permanentă ce nu permite nicio clipă de răgaz în surprinderea întâmplărilor „încă năclăite de vâscozitățile nașterii” (p. 7).

Având în spate experiența activării în cadrul avangardei interbelice, scriind texte de factură constructivistă și mai apoi integralistă, Brunea-Fox preia ceva din spiritul contestatar, din violența expresivă și din imaginarul izbitor ale acestor mișcări, oferind mereu prin reportajele sale un spectacol grotesc, dement, terifiant și totodată încărcat de compasiune, dar niciodată patetic al vieții de la marginile societății sau chiar din putregaiul inimii orașului. „Senzaționalul” (cuvânt depreciativ, asociat în mod eronat cu Brunea-Fox, după cum remarcă și soția sa în postfața volumului) reportajelor sale nu are nimic de-a face cu goana reporterului însetat de cancan și scandaluri mărunte; în textele sale, „senzaționalul” este furnizat de materia brută, necosmetizată a realității: tragicomedia caragialescă din culisele alegerilor electorale, drama tulburătoare a leproșilor de la lazaretul din Lărgeanca, sărăcia lucie a locuitorilor insulei Ada Kaleh, aflați la mila unui afacerist corupt, Ali Kadri, care se lăfăie în excese pantagruelice, situația deplorabilă a spitalelor românești, cerșetoria instituționalizată de pe străzile Bucureștiului sunt doar câteva dintre subiectele abordate de acest lucid observator al vieții de zi cu zi.

Pe scurt, volumul lui F. Brunea-Fox reprezintă o infuzie remarcabilă de critică socială percutantă, vitriol pamfletar, neobosit spirit investigativ și luciditate dezarmantă, totul redat într-un strălucit limbaj literar ce poate rivaliza oricând cu cei mai de seamă mânuitori ai condeiului de aici și de aiurea. Nimic nu-i scapă privirii iscoditoare a lui Brunea-Fox, acest reporter-poet al perifericului și voce pentru cei mai puțini norocoși (săraci, bolnavi, cerșetori, prostituate, victime ale înșelăciunilor și furtișagurilor, în genere toți cei umiliți și obidiți), ajunși bătaia de joc a unui sistem din cale afară de putred. O colecție de reportaje ce servește drept instantaneu incomod al unei epoci adesea idealizate pe nedrept, în care cititorul de azi va regăsi numeroase paralele stingheritoare cu prezentul.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (7-13.06.2021) este un volum de o scriitoare română, Veronica D. Niculescu, Toţi copiii librăresei, apărut recent la editura Polirom, în anul 2020. Se află la Secţia de împrumut, filialele 2 şi 5. O carte ce reconstituie o lume cu relaţiile şi sentimentele ei, cu problemele şi micile ei victorii, cu durerile şi bucuriile ei. Cu migală, talent, simţ al nuanţelor şi înţelegere, autoarea redă un întreg univers.

Silvia Albu este o tânără librăreasă întoarsă de curând în oraşul natal, după o absenţă forţată de aproape cinci ani. Suntem în România anului 1983. Mâncarea e raţionalizată, nu se mai găseşte aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sunt interzise şi metodele de contracepţie inexistente, dragostea vine laolaltă cu ameninţarea morţii. În cartierul de la marginea Piteştiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sunt Alimentara, Măcelaria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poşta.

În viaţa librăresei, marcată de traumă pe când avea doar 17 ani mişună o mulţime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea şi ceasornicar, un bărbat cu şapte ani mai în vârstă. Apariţie atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poţi să crezi în promisiuni sau totul e scânteiere fugară?

Toţi copiii librăresei este un cântec al însingurării şi-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cântec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de poveşti cu copii.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la următoarea legătură http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+03d992cbc0a801146adb7fb104aa4821&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea audio

Cartea audio, sau audiobook, este o înregistrare a lecturii cu voce tare a unui text pe un mediu purtător de informaţie : disc audio clasic, bandă magnetică, DVD, disc compact. Ideea acestor cărţi s-a născut în 1931 în Statele Unite, o data cu lansarea proiectului “Cărţi pentru nevăzători”. În 1932 a apărut primul exemplar.

Cartea audio a apărut o data cu dezvoltarea şi popularizarea mijloacelor de înregistrare şi de reproducere a sunetelor şi a fost frecvent utilizată pentru a veni în ajutorul nevăzătorilor sau a celor cu probleme de vedere.

Utilizatorii moderni ai cărţilor audio sunt cei care efectuează o activitate manuală automata şi monotonă, cum ar fi şofatul pe şosele aglomerate. De mult succes s-au bucurat înregistrările unor poezii sau piese de teatru în lectura unor autori sau mari actori. Cărţile vorbite sunt deosebit de utile pentru învăţarea limbilor străine.

Cărţile audio au avantajele lor: unele persoane au memoria auditivă mai bine dezvoltată, fiindu-le mai uşor să înveţe ascultând, nu citind; alţii pot asculta o carte audio în timp ce îşi ocupă timpul cu activităţi care nu necesită o concentrare prea mare (gata cu scuza “Nu am timp să citesc”…); precum cititul, şi ascultarea unei cărţi audio are ca efect îmbunătăţirea vocabularului; iar cei care vor să îşi protejeze vederea pot apela la cărţile audio; naratorii, de obicei actori, însufleţesc personajele din cărţi într-un mod în care mintea noastră nu o poate face întotdeauna, astfel lectura devine mai vie.

Dintre proiectele care au ca subiect cartea audio menţionăm “LECTURA RISIPEŞTE ÎNTUNERICUL”, iniţiat în anul 2007 de Fundaţia “Cartea călătoare” împreună cu Biblioteca Judeţeană Vrancea; ulterior a fost extins în toată ţara. Fundaţia oferă nevăzătorilor playere Daisy şi cărţi audio Daisy imprimate pe CD sau copiate pe memorie SD. Un mare avantaj al acestor playere este că permit lectura selectivă. Standardul Daisy este unul international şi se găseşte în toate marile biblioteci din lume.

În România, aproape fiecare editură de renume, printre care Humanitas Multimedia, Curtea Veche, Cartea Românească, Casa Radio pune la dispoziţia cititorilor cărţi audio. Există şi site-uri româneşti care oferă cărţi audio gratuit, dar calitatea sunetului este inferioară celor puse la vânzare pe suport CD.

La Biblioteca Judeţeană Braşov există o colecţie de cărţi audio Daisy şi cele produse de editurile româneşti, la Secţia de împrumut la domiciliu şi la Mediateca – secţia de artă şi muzică. Microexpoziţia organizată de colega noastră Ioana Popa Răduţoiu de la Secţia de împrumut la domiciliu are drept scop să vă arate colecţia deţinute, aceste noi resurse pe care le puteţi folosi.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere

Născut în 5 iunie 1871 la Botoşani, Nicolae Iorga a fost o personalitate polivalentă, cu meritele şi scăderile sale: istoric, critic literar, dramaturg, poet, jurnalist, memorialist, parlamentar şi ministru, profesor universitar, academician, dar şi militant antisemit până în anii ’30. Cu o formaţie enciclopedică şi o mare putere de muncă, a avut o viziune şi o intuiţie profunde bazate pe cunoaşterea izvoarelor istorice şi a istoriei universale şi a românilor, sesizând tendinţele, deschizând teme de cercetare, formulând judecăţi de valoare pertinente şi concluzive. În România şi în lume este cunoscut şi recunoscut ca medievist, bizantinolog, slavist, istoric de artă şi filosof al istoriei. Cu o activitate ştiinţifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 de articole şi studii, 4963 de recenzii, acestea culminând cu sinteza ISTORIA ROMÂNIEI în 10 volume. Este fondatorul CONGRESULUI INTERNAŢIONAL DE STUDII BIZANTINE şi INSTITUTULUI DE STUDII SUD-EST EUROPENE. Prin ziarele sale, “Floarea darurilor” şi “Neamul românesc”, a popularizat istoria şi a susţinut ideile şi cultura naţională, iar la Vălenii de Munte, în propria casă, a deschis o Academie de vară unde ţinea cursurilor studenţilor, învăţătorilor, preoţilor ş.a., stimulându-i să cerceceteze istoria locală. A fost asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940, la Strejnic, judeţul Prahova.

La 150 de ani de la naşterea sa, o microexpoziţie aniversară de carte a fost organizată de colega noastră Ioana Popa Răduţoiu de la Secţia de împrumut la domiciliu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta (31.05. – 6.06.2021) este cartea Noile aventuri ale lui Habarnam de I. P. Nosov (traducere din rusă de Gabriela Russo, ilustraţii de A. Borisenko, Bucureşti, Humanitas Junior, 2020, 144 p.) pe care o găsiţi la toate filialele noastre.

Credeaţi că aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi s-au terminat după ce prichindeii au ajuns pe Lună? Nici vorbă!

Locuitorii din Oraşul Florilor o iau de la capăt! De data asta, sunt cu toţii cum nu se poate mai hotărâţi să-i găsească ceva de făcut lui Habarnam cel neîntrecut la pozne, doar-doar nu-i va mai încurca pe ceilalţi. Dar Habarnam nu se lasă cu una, cu două şi face ce ştie el mai bine: se apucă să dreseze broaşte ca să-şi deschidă un parc acvatic, dă buzna pe scenă în toiul unui spectacol de teatru, îl uită pe prietenul lui, Gogoaşa, în roată la bâlci, îşi construieşte o bicicletă cu roţi pătrate şi câte şi mai câte. Norocul lui că scapă de fiecare dată din încurcături şi norocul nostru că avem încă o carte plină de peripeţii de citit!

Dacă vreţi să citiţi o carte plină de umor şi imaginaţie, sigur este o recomandare fantastic de bună! Este cel mai plăcut mod cu putinţă de a începe luna iunie şi mai ales de a face faţă ploilor şi norilor.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă
http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b9e73c58c0a8011424c9b3ae01785f99&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul „Prin România. Carnete de drum”, scris de sociologul și antropologul Mirel Bănică, și publicat în anul 2020 la editura Polirom, în prestigioasa colecție „Plural M”. Cartea este disponibilă în cadrul bibliotecii județene „George Barițiu” din Brașov la sediul central și la filialele 2 și 5.

A citi în vreme de pandemie cartea lui Mirel Bănică despre călătoria pe care a întreprins-o în vara anului 2019 prin România la volanul unei Dacii Logan poate trezi sentimente dintre cele mai diverse: amărăciune, nostalgie, curiozitate, recunoștință, liberare, ba chiar teamă, având în vedere faptul că perindările prin spații publice arhipline par mai curând o amintire difuză și anxiogenă. Este vorba despre România noastră cea de toate zilele și, cu toate acestea, despre o Românie pe care prea puțini dintre noi putem pretinde că o cunoaștem, la care se adăugă, iată, imaginea unei Românii care, privită de astăzi, prin prisma experienței pandemice, pare ireal de îndepărtată.

Cercetător de profesie, Mirel Bănică expune cu meticulozitate și rigoare profesională în introducerea volumului obiectivele călătoriei, tehnicile etnografice pe care le utilizează, principalele influențe ale scriiturii sale (Nicolas Bouvier, Andrzej Stasiuk, Dominique Fernandez, Romulus Rusan și Geo Bogza), precum și câteva date tehnice ale călătoriei. Principalul obiectiv al acesteia îl reprezintă încercarea de a identifica urmele comunismului în orașele mai mari sau mai mici ale țării la treizeci de ani după prăbușirea lui – ce s-a ales de monumentele de artă socialistă, de faimoasele hoteluri, de fostele case de cultură și de muzee, de căminele muncitorești, fabrici sau cinemauri etc. –, precum și rămășițele acelor epoci în comportamentul oamenilor. Acest obiectiv prim al cărții este dublat de o componentă foarte personală – împlinirea de către autor a vârstei de 50 de ani, moment ce marchează „despărțirea simbolică de maturitatea deplină” –, astfel că, departe de a fi lucrarea academică a unui cercetător, volumul constituie mai ales jurnalul unui autor care caută să înțeleagă în permanență modul în care este modelat de către călătorie, precum și relația sa cu România cea de acum, influențată atât de experiența traiului în comunism, cât și de cea a studiului și a muncii în străinătate.

Rezultatul celor 45 de zile pe drum în iulie-august 2019 este o imagine panoramică, foarte lucidă, a așa-zisului „necunoscut apropiat”: începând cu stațiunea balneoclimaterică Amara și sfârșind pe undeva în apropiere de Scornicești, după peste 3300 de kilometri parcurși, Mirel Bănică ne-a fost pe durata lecturii un ghid inteligent, întotdeauna simpatetic și curios, înzestrat cu perspicacitate impresionantă și o curiozitate intensă (spre exasperarea multor muzeografi întâlniți în cale, prea puțin răbdători cu străinul curios, care e privit frecvent cu ostilitate în numeroase dintre aceste spații ghidate încă după o înțelegere perimată a conservării și comunicării patrimoniului cultural).

În cazul în care nu era evident deja din scurta prezentare pe care am făcut-o, am să fiu direct: cartea lui Mirel Bănică mi s-a părut de-a dreptul remarcabilă și am convingerea că voi reveni asupra ei. Dialogul despre România are tendința de a se limita la două extreme: discursul kitsch despre minunățiile nesecătuite ale țării și cel plumburiu, de înfierare totală a acesteia. Prospețimea cărții lui Mirel Bănică vine tocmai din dragostea prudentă cu care se raportează la tot ceea ce întâlnește în drumul său: textul autorului este în mod clar cel al unui îndrăgostit de propria țară – chiar și când întâlnește diferite obstacole pe drumul său –, dar problemele reale cu care se confruntă țara și senzația de bricolaj, de provizorat resimțită aproape la tot pasul nu îl lasă indiferent, provocându-i acestuia mâhnire și chiar o stare echivalentă cu agonia. „România este casa mea. A fost și va fi!”, încheie resemnat autorul.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni este Citirea feţei: cum să descifrezi o persoană după trăsăturile chipului de Eric Standop (traducere din engleză de Ianina Marinescu, Bucureşti, Lifestyle Publishing, 2020, 328 pagini). Este disponibilă pentru lectură la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi filialele 3, 5 şi 6.

Limbajul corpului este limitat. Limbajul feţei dezvăluie totul!

Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuţi şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoana care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor.

Îmbinând trei şcoli diferite de citire a feţei cu identificarea ştiinţifică a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil să citească emoţiile, caracterul, ba chiar şi starea de sănătate a unei persoane — doar uitându-se la faţa ei.

Cartea conţine ilustraţii ce permit cititorilor să vadă trăsăturile interpretate de Standop şi este împărţită în secţiuni care se concentrează asupra unor domenii precum sănătatea, dragostea, comunicarea şi succesul în afaceri. Partea finală a cărţii explică semnificaţia a zeci de forme şi expresii faciale, astfel încât cititorii să-şi poată perfecţiona propriile capacităţi de citire a feţei şi să le aplice în viaţa lor de zi cu zi.

“Fascinanta carte a lui Eric Standop prezintă într-un mod accesibil şi convingător vechea şi neconvenţională tehnică a citirii feţei”.- Phil Houston, veteran CIA şi coautor al cărţii Spy the Lie

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în citirea feţei, susţinând conferinţe în peste douăzeci de ţări pentru antreprenori, manageri, profesori şi ofiţeri de poliţie. Este fondatorul Academiei de Citire a Feţei şi are clienţi care activează în domenii foarte variate, de la finanţe şi tehnologie la sănătate şi wellness.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+da516b26c0a801147269b0470040c6be&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Vineland”, cel de-al patrulea roman al scriitorului american Thomas Pynchon, disponibil la secția engleză în sediul central al Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov.

Publicat în 1990, după un hiat de 17 ani de la apariția „Curcubeului gravitației” – una dintre operele de referință ale literaturii postmoderniste, o carte care se dovedește în continuare o veritabilă mină de aur pentru exegeții scrupuloși, interesați să descopere toate referințele sădite în text și să scoată la suprafață alte și alte cărări interpretative –, romanul „Vineland” a fost întâmpinat cu rezerve, confuzie, ba chiar frustrare. Cum este posibil ca după o pauză atât de îndelungată, de-a lungul căreia în secta admiratorilor lui Pynchon se vehiculau felurite zvonuri referitoare la revenirea autorului cu un proiect și mai ambițios decât tot ceea ce scrisese până atunci, acesta să reapară cu o carte după toate aparențele atât de modestă? O carte nu doar mai scurtă decât impozantul și deopotrivă terifiantul roman anterior, ci și mai optimistă, mai ludică, mai accesibilă, abandonând enciclopedismul, ermetismul și viziunea acaparatoare din „Curcubeul gravitației” sau chiar din romanul său de debut, „V.”, în favoarea unei perspective mai intime, centrată în mare parte pe tema familiei, care recunoaște și celebrează importanța comunității în viața individului (în treacăt fie spus, romanul este dedicat chiar părinților săi).

Citind pentru prima dată romanul anul trecut, mi-a fost greu să înțeleg mare parte din lamentațiile primilor cititori ai cărții: într-adevăr, „Vineland” n-are nici complexitatea istorică, nici cea stilistică a romanului precedent, însă aceasta nu este nici pe departe scrierea unui autor secătuit de resurse, care nu s-a mai putut dezmetici după ce a terminat de scris „Curcubeul gravitației”. Departe de a fi un roman convențional sau anemic, „Vineland” concentrează energic, cu multă măiestrie numeroase fire epice, salturi în timp și spațiu, conspirații, istorii de familie, referințe culturale, având drept rezultat o panoramă percutantă a Americii întinsă de-a lungul anilor ’60-’80. În ciuda predilecției lui Pynchon pentru formele culturii de masă, pentru ironie și parodie (cititorul va putea întâlni în paginile acestui roman comunități de femei ninja retrase în munți care își pot ucide inamicii dintr-o simplă atingere sau chiar comunități de zombie hrănindu-se cu ceea ce le oferă televizorul, aflați în așteptarea unei reajustări a nivelului karmic, polițiști care evadează din centre de dezintoxicare pentru dependența de TV, teroriști-extratereștri care deturnează avioanele în timpul zborului sau laboratoare japoneze distruse de nimeni altcineva decât de… Godzilla), „Vineland” rămâne la bază un roman politic, scris cu evidentă amărăciune, despre modul în care visul revoluționar, idealismul anilor ’60 și mișcările stângiste au fost sfărâmate și înlocuite brutal de conservatorismul și materialismul favorizat de alegerea unora ca Nixon sau Reagan. Iar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil este că Pynchon investighează toate aceste transformări turbulente și complexe din societatea americană prin intermediul poveștii unei adolescente, Praire, care se află în căutarea mamei sale, Frenesi Gates, o fostă revoluționară, membră a unei grupări underground de cineaști, care și-a trădat cauza fugind alături de un polițist fascist, Brock Vond, probabil unul dintre cele mai diabolice personaje imaginate de autor. Cu alte cuvinte, avem aici un soi de Odisee reactualizată, cu elemente feministe, în care – cu toată distanțarea ironică afișată și asumată – familia este văzută ca având un adevărat potențial regenerator.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea săptămânii 10-16.05.2021 la Biblioteca Județeană Brașov este Povestea banilor de Charles Wheelan (București, Editura Humanitas, traducere din engleză de Simona Drelciuc, 2020, 405 p.) și se găsește la Sala de lectură, Secția de împrumut la domiciliu, filialele nr. 3 și 5.

Iată rezumatul volumului:

Folosim banii în fiecare zi. Cu toatea astea, obiceiul de a oferi bucăți de hârtie pentru a cumpăra bunuri și servicii pare, în fond, complet absurd. O bancnotă de 20 de dolari, de exemplu, nu valorează mai mult, ca simplă bucată de hârtie, decât banii folosiți în jocul de Monopoly. Cum se face astfel că 20 de dolari valorează de fapt 20 de dolari? Plecând de la această întrebare simplă, Charles Wheelan ne dezvăluie universul surprinzător de viu din spatele banilor și al sistemului bancar și ne oferă răspunsuri la multe alte dileme ale lumii financiare: De ce există bani de hârtie (sau monede fiduciare, ca să folosim un termen sofisticat) și de ce unele țări, precum Zimbabwe în anii ’90, au tipărit atât de mulți, încât au ajuns să fie folosiți ca hârtie igienică? Cum utilizează băncile centrale puterea de a crea bani pentru a gestiona crizele financiare? De ce mare parte din țările europene au aceeași monedă, iar acest lucru provoacă atât de multe probleme? Este Bitcoin soluția pentru toate aceste dispute? În Povestea banilor, Charles Wheelan ne arată cum ar trebui să funcționeze băncile și sistemul monetar, precum și efectele devastatoare pe care le pot avea asupra societății inflația, deflația, ilichiditatea și alte fenomene monetare.

“Wheelan este un fel de anti-Midas. Tot ce atinge prinde viață.” (Burton G. Malkiel, profesor emerit al Universității Princeton)

“O lectură captivantă, care explică principiile de bază ale economiilor mondiale.“ (DARTREVIEW.COM)

“Politica monetară le poate părea unora un domeniu ezoteric. Dar la fel ni se păreau și produsele derivate pe care cei de pe Wall Street le tot învârteau la începutul anilor 2000. Și oare cum s-a încheiat totul? Atunci când politicile financiare funcționează cum trebuie, nu acordăm o atenție prea mare unor asemenea lucruri. Ne vedem liniștiți de viața noastră de zi cu zi, folosim bani pe care-i luăm ca atare și ne bucurăm de un sistem financiar stabil, veșnic nemulțumiți de autoritățile care parcă vor să complice inutil situația. Lucrurile nu merg însă întotdeauna atât de bine. Utilizarea greșită a banilor poate distruge atât țări, cât și vieți nevinovate.” (Charles Wheelan)

Pentru mai multe detalii accesați cu încredere catalogul nostru online … la un clic distanță: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+ba6ab062c0a8011441d19cc302ae35b3&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Napoleon Bonaparte – 200 de ani de la moarte

General francez, prim-consul (1799-1804), împărat al Primului Imperiu Francez (1804-1814/1815), Napoleon Bonaparte (15.08.1769-05.05.1821) a fost una dintre cele mai importante figuri din istoria Europei Occidentale. A revoluţionat organizarea şi pregătirea militară, a iniţiat Codul ce i-a purtat numele, aflat la baza codurilor civile de mai târziu, inclusiv a celui din spațiul românesc, a reorganizat sistemul de învăţământ şi a încheiat un Concordat de lungă durată cu papalitatea.

În cartea “Napoleon – omul mai puţin cunoscut” Docteur Cabanes relata: Îi plăcea baia fierbinte în care rămânea, când nu avea treburi urgente, şi o oră. După ce ieşea din baie se rădea singur, apoi, se spăla pe mâini cu o pastă de migdale şi cu săpun de trandafiri şi îşi freca faţa cu bureţi mici, foarte fini.
Bonaparte mânca mult şi foarte repede şi nu mesteca alimentele. Imediat ce termina de mîncat se ridica şi ieşea din sufragerie. Era foarte sobru şi nu avea predilecţie pentru vreun aliment anume. Aşezându-se la masă, lua dintr-un platou şi numai din el, tot timpul cât rămânea pe scaun. Napoleon bea puţin: o jumătate de sticlă de vin, în care punea apă rece. Împăratul dormea cinci sau şase ore, dar, deseori, scurta acest răgaz. Aţipea uneori un sfert de oră sau o jumătate de oră chiar şi pe câmpul de luptă. În 1813, la Bautzen, în timpul bătăliei a adormit pe panta unei râpe, în toiul zgomotului făcut de bateriile generalului Marmont, şi udat până la piele de o ploaie torenţială.

Napoleon citea mult. Găsea cartea ca pe ceva de folos intelectului şi ca pe o destindere a spiritului. Îi plăcea şi lectura în grup: când nu citea el cu voce tare, punea pe altcineva să citească ceva care-l interesa. Era obişnuit să citească având creionul în mână şi notând ce-l interesa. Dacă un vers sau o tiradă îi plăceau, se oprea şi comenta pasajul care-l impresionase. Uneori, urma o discuţie literară, la care luau parte toţi cei care-l înconjurau.
Napoleon a avut un mare rol în istoria ştiinţei. A participat la răspândirea unei metode profilactice care a permis salvarea a milioane de oameni: vaccinul antivariolic. Fiecare mare spital din imperiu avea o sală de vaccinare gratuită, frecventată cu regularitate, de copii şi de oamenii maturi. Ceea ce a făcut adoptarea noii metode foarte rapidă a fost hotărârea luată de împărat de a-l vaccina pe propriul său fiu, continuatorul dinastiei, în care îşi pusese toate speranţele.

Expoziția aniversară de carte organizată de colega noastră Nicoleta Grigoraș de la Secția de Împrumut la domiciliu celebrează 200 de ani de la moartea acestei personalități care a schimbat cursul istoriei europene.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)