Arhivă

Arhivă pentru ‘Cultura’ Categoria

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este autobiografia regizorului american Woody Allen, „Apropo de nimic”, apărută în 2020 și publicată anul acesta la editura Litera în traducerea lui Petru Iamandi. Momentan, cartea este disponibilă în cadrul bibliotecii județene din Brașov la Centrul Cultural Maghiar, sala de lectură şi mediatecă, însă va putea fi împrumutată în curând și de la filialele 2 și 5.

Cred că orice persoană care are un minim interes față de cinema a văzut cel puțin un film de Woody Allen: de la debutul său din cea de-a doua jumătate a anilor ‘60 și până în prezent, Allen a scris și regizat în jur de 70 de filme, bucurându-se de un foarte mare succes de public și de critică. New York-ul de dinaintea mandatului primarului Rudy Giuliani – un loc împovărat de mizerie și infracțiuni, gata în orice clipă să plesnească de la atâta promiscuitate asfixiantă – n-a arătat niciodată la fel de bine ca în filme precum Annie Hall sau Manhattan, iar dialogurile din filmele sale au devenit numaidecât uşor recognoscibile pentru acel melanj foarte bine proporționat dintre ironie, umor adesea sardonic, absurd, satiră și autoreflexivitate, la care se adaugă un imbatabil simț al ritmului, al tempoului replicilor. La fel de inconfundabilă este și prezența sa scenică, tipul de personaj pe care îl joacă aproape în toate filmele sale: acel ins nevrotic și ipohondru care are mereu ceva de obiectat, incapabil să facă față evenimentelor sociale și care pare mai degrabă un personaj de Looney Tunes metamorfozat în om.

De vreo treizeci de ani, Woody Allen a ajuns însă o persona non grata – Hollywood-ul pare să-i fi închis definitiv porțile de prin 2014 (când a primit ultimul său Oscar pentru filmul Blue Jasmine), studiourile nu vor să mai aibă de-a face cu el, mulți dintre actorii cu care a lucrat până atunci și-au exprimat în mod public regretul asocierii profesionale cu acesta și încearcă să se dezică de această experiență donându-și încasările obținute de pe urma filmelor, îi este tot mai greu să-și găsească distribuitori în SUA etc., totul din cauza mega-scandalului care a izbucnit în anii ’90 (și care a fost reaprins în 2014) asupra căruia n-aș vrea să mă opresc. Cred doar că e suficient să menționez că, cel puțin până în acest moment, n-a fost găsit vinovat de acuzațiile care i s-au adus, deși a trecut de-a lungul anilor prin mai multe procese și investigații.

De altfel, ar fi mare păcat ca această autobiografie să fie citită doar în speranța că va scoate la lumină detalii picante legate de scandal sau de relația sa cu Mia Farrow și Soon-Yi, actuala soție. E drept, Allen dedică vreo sută din cele 400 de pagini acestei istorii – pe care o tratează cu mult tact, dar și cu o amărăciune bine temperată –, însă la un moment dat chiar își cere scuze față de cititori pentru că a trebuit să insiste asupra acestui subiect care, după cum însuși mărturisește în stilu-i autodepreciativ caracteristic, a adus sub lumina reflectoarelor o viață personală de altfel palidă. Prima jumătate a cărții arată totuși că numai drept banale nu pot fi catalogate viața și parcursul său artistic: într-un stil franc și fără ocolișuri, plin de butade savuroase, ce amintește adesea de un spectacol de stand-up comedy foarte bine orchestrat, Woody Allen conturează imaginea vie a unei copilării în New York-ul postbelic, unde radioul și cinematograful (cu a sa răcoare salvatoare în verile mereu caniculare) constituiau principalele atracții pentru un puști timid și stângace, cu o ură profundă față de tot ceea ce reprezenta instituția școlii și pentru care adevăratele modele în viață erau gangsterii (având un adevărat cult pentru aceştia) și actorii chipeși versați în arta flirtului, cu replici potrivite pentru orice situație.

Contrar imaginii publice de intelectual construite în decursul anilor, Woody Allen profesează cu sinceritate nemiloasă propriul antiintelectualism și nu îi este teamă să își dezvăluie golurile din cultura generală; în ciuda autoderiziunii sale zgomotoase – aceasta fiind, probabil, trăsătura definitorie a scriiturii sale – Woody Allen nu lasă niciodată impresia că această ridiculizare proprie ar izbucni dintr-un soi de superioritate a vanitosului încununat de succes, ajuns la un punct în care își poate permite oricând să glumească pe seama propriilor slăbiciuni. Pot fi sesizate în această autobiografie o recunoaștere candidă a limitelor personale, precum și regretul de a nu fi făcut niciodată „un film mare”, în ciuda controlului artistic total de care s-a bucurat la fiecare producție. Mai mult, cu toate că tonul este în genere jovial, Allen inserează din când în când aluzii la moarte care, deși apar de cele mai multe ori sub formă de glumă, trădează însă neliniștea unei persoane care a avut dintotdeauna o oroare viscerală față de ideea morții. Umorul – unica trăsătură personală de caracter de a cărei valoare nu se poate îndoi – rămâne pentru Woody Allen antidotul cel mai eficient împotriva spaimei de neant.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Poezii pe şase corzi – Invitaţie la întâlnirea artelor

Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov vă invită vineri, 20 august 2021, ora 18.00, la Bastionul Țesătorilor, la evenimentul cultural POEZII PE ȘASE CORZI cu un invitat special: Silvan Stâncel.

Evenimentul este dedicat interpretării poeziei prin muzică și pictură, pornind de la creațiile în versuri ale unor valoroase nume din scena culturală românească precum Matei Vișniec, George Coșbuc, Ion Minulescu și Silvan Stâncel.

Artist desăvârșit, chitarist remarcabil, poet, compozitor și interpret vocal, Silvan Stâncel va încânta publicul încă de la primele acorduri de chitară, exprimând dragostea pentru poezie prin muzica semnată de artist.

Alături de acest act inedit, Diana Cristea, artist plastic, transpune pe pânză viziunea inspirată de versurile cântecelor, în cadrul unui moment de live painting completat de prezentarea expoziției de pictură “Culori de poeziei”.

Eveniment cu intrare liberă.

Foto afiș: David Botond https://www.facebook.com/botond.david
Realizare afiș: Anca Iacob https://www.facebook.com/ancacristina.iacob

Vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Poezii pe şase corzi – Concert Silvan Stâncel şi întâlnirea artelor

Vă dăm întâlnire cu Muzica și Poezia vineri, 20 august 2021, la Brașov, ora 18.00 la Bastionul Țesătorilor!
POEZII PE ȘASE CORZI este un eveniment de promovare a poeziei cântate, aducând în atenție nume valoroase precum Matei Vișniec, George Coșbuc, Ion Minulescu, versuri personale, dar nu numai, pe muzica semnată Silvan Stâncel.
Cu mare plăcere o avem alături de noi pe Diana Cristea, artist plastic, care ne va încânta privirea și simțul estetic cu o expoziție de pictură inspirată din textele cântecelor și cu un moment inedit de live painting.
Organizator: Biblioteca Județeană ,,George Barițiu” Brașov www.bjbv.ro
Foto afiș: David Botond https://www.facebook.com/botond.david
Realizare afiș: Anca Iacob https://www.facebook.com/ancacristina.iacob
Eveniment cu intrare liberă.
Vă aștept/ăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (16 – 22.08.2021) este romanul “Simetria dorinţelor” de Eshkol Nevo (Bucureşti, Humanitas, 2019, 352 pagini), pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi filiala 5.

Volum încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia şi finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, “Simetria dorinţelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Patru tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfinţenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, aşa cum se întâmplă şi în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucăţică de hârtie câte trei dorinţe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reuşit să realizeze şi ce nu. Această secvenţă din deschiderea romanului marchează momentul în care scriitorul israelian începe să exploreze culisele vieţilor şi trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forţa ei covârşitoare, în ciuda trădării, violenţei, resentimentelor şi chiar a morţii.

Cu un ascuţit simţ psihologic şi cu o rară artă a descrierii, Eshkol Nevo analizează şi dezvăluie relaţiile de prietenie, tensiunile, momentele de laşitate dintre cei patru amici, uniţi şi de promisiunea împlinirilor până la următorul meci final al Campionatului mondial de fotbal. Soarta le rezervă, ironic, o schimbare a rolurilor, asemeni tragediilor greceşti, dar simetric fiecare realizează o dorinţă a celuilalt. O carte care te va acapara şi te va impresiona adânc! Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesează cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+83076144c0a8011475cd2e8f0115d5ea&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Din istoria Zizinului

Biblioteca Judeţeană Braşov are o colaborare de durată cu doamna Ruxandra Corina Dumitrescu din Zizin. Făcând naveta, vine adesea în Braşov la bibliotecă pentru lecturi, cărţi, documente, corespondenţă, împrumut interbibliotecar. Cadru didactic pensionat, doamna Andra este energică şi dinamică, visând şi construind mereu, întotdeauna în mişcare, plină de ambiţie. Astfel, a început să lucreze cu romii din Zizin, i-a adunat, i-a învăţat pe copii şi adolescenţi cântece şi dansuri, a întemeiat o formaţie cu care a câştigat mai multe concursuri. Apoi a contribuit la amenajarea Căsuţei amintirilor, un spaţiu muzeal viu despre Zizin, reflectat de documentele strânse de la locuitori. Curioasă, punând întrebări, este o persoană interesată de locul unde trăieşte. Începând să se documenteze despre Zizin, cu gândul să scrie monografia satului, a descoperit oameni, locuri, amintiri şi astăzi ne spune povestea Halei. Să îi dăm cuvântul deci, cu mulţumiri pentru că ne-a încredinţat cele scrise, care au apărut recent şi în revista “Vatra veche”.

Hala, fiica din România a pictorului Tadeusz Ajdukiewicz

Aceasta este povestea Halei Ajdukievicz, așa cum am descoperit-o de-a lungul celor doi ani în care am cercetat viața acestei poloneze deosebite, al cărei destin a fost legat de România, în special de satul Zizin unde locuiesc și eu. Am pornit de la un zvon care circula în mica noastră comunitate despre o misterioasă „Prințesă Hala” și am ajuns la o saga palpitantă, cu scene efervescente, dureroase sau fericite, povești de amor, trădări și răzbunări, trăite în monarhia și apoi, în dictatura comunistă din România.

Din Cracovia, în București

Pitorescul sat Zizin, aflat la 12 km de orasul Brasov, a devenit foarte cunoscut încă din anul 1842 ca staţiune balneoclimaterică, bogată în izvoare de apă minerală cu proprietăţi curative comparabile cu cele mai căutate staţiuni din Austria acelor vremuri. Avem în sat un mic muzeu numit „Căsuţa Amintirilor”, unde sunt expuse şi câteva fotografii din care zâmbeşte o frumoasă doamnă cu nume rămas necunoscut până de curând.

Încercând să găsesc identitatea acestei femei cu aer nobil, am cercetat arhive şi am discutat cu mulţi oameni, de la şefi de instituții publice, la oameni simpli din sat.

Am aflat că Hala s-a născut în 20 mai 1884, în Cracovia, iar numele ei înregistrat în certificatul de naştere este Halina Anna Carolina Ajdukiewicz. Tatăl ei a fost faimosul pictor polonez Tadeusz Ajdukiewicz, iar mama, Salomeea, s-a născut Kirchmajer.

O copilă la curtea regelui

În anul 1897, Tadeusz Ajdukiewicz a devenit pictorul oficial al Regelui Carol I al României, foarte apropiat familiei regale şi binecunoscut în mediul aristocratic. Familia Ajdukievicz a locuit în Bucureşti, într-o vilă lângă Palatul Cotroceni, reşedinţa regală.

În anul 1904, adolescenta Hala a jucat în piesa de teatru, cu scop caritabil, „Domniţa din vis”, de Alexandru Davila, alături de cele mai cunoscute personaje aristocratice din anturajul regal. Rolul principal a fost interpretat de însăşi Principesa Maria, viitoare Regină a României.

Părinţii Halei s-au îngrijit să îi dea o educaţie aleasă şi văzând evidenta înclinaţie a acesteia pentru desen şi pictură, au îndrumat-o spre şcolile de artă din Bucureşti, Paris şi Viena. Hala a moştenit talentul tatălui şi după terminarea studiilor, a pictat multe tablouri, dar prea puţine dintre lucrările ei s-au pâstrat.

După moartea mamei din anul 1914, Hala şi-a pierdut tatăl, în anul 1916, aflat pe front.

Două căsătorii și-o pensiune

Hala, care a continuat să trăiască în România, s-a căsătorit cu Dumitru Vlădoianu, descendent al unei vechi familii domneşti – familia Ghica. Acesta deţinea proprietăţi în satul Zizin, iar Hala s-a îndrăgostit de acest sătuc. Bătrânii care işi amintesc de ea îi spuneau “Prinţesa Hala”. Tot ei povestesc că era foarte frumoasă, sociabilă, iubea copiii şi animalele. Împreună cu prietenele ei îmbrăcate “ca la oraş”, ascunzându-se de soarele verii sub umbreluţe, mergeau la plimbare pe dealurile care înconjoară satul. Uneori Hala avea cu ea şevaletul său, cum spun cei ce au cunoscut-o, „purta pe umăr un lemn”.

In anul 1927, Hala a divorţat de Dumitru Vlădoianu şi, în acelaşi an s-a căsătorit cu doctorul Tompa Nicolae, rămânând în satul pe care l-a îndrăgit. A cumpărat un teren, pe care a amenajat cea mai mare pensiune pentru turiştii veniţi în Zizin la tratament: Pensiunea Tompa. Alaturi de soţul ei, a dus o viaţă liniştită, lipsită de griji materiale. Verile erau rezervate “musafirilor aleşi: aristocraţi înalţi, oameni de cultură şi pictori” din Bucureşti, cazaţi la Pensiunea Tompa.

Castelul Bran, ultimul popas

După Al Doilea Război Mondial, Hala a vândut pensiunea din Zizin şi şi-a urmat soţul în oraşul Sf. Gheorghe. În anul 1958, a aflat că soţul ei are cancer. Neavând copii, care ar fi putut s-o ajute, a apelat la nepoata ei, care îi era şi cea mai bună prietenă, Elisabeta Tomazoglu (Zetta), care a venit din Bucureşti să-i dea o mână de ajutor. La puţin timp după sosirea Zettei, doctorul Tompa a murit.

Dar Hala nu a rămas singură! Împreună cu Zetta s-a mutat în Bran, localitatea în care se află Castelul Bran, celebru mai ales pentru asocierea improprie cu Contele Dracula. Acolo, au dus o existenţă modestă, în anonimat, ferindu-se de curioşi, într-o căsuță înconjurată de flori şi păzită de un câine credincios.

În anul 1967, Hala s-a stins din viaţă în braţele Zettei. Buna sa prietenă i-a îndeplinit ultima dorinţă: a înhumat-o pe Hala in Zizin, locul pe care l-a iubit şi unde a fost iubită!

Deşi până acum Hala Ajdukiewicz a fost o persoană a cărei viaţă a fost învăluită în mister, va rămâne un punct de referinţă în cultura poloneză şi română, pentru că s-a născut în Polonia şi pentru că a trăit, a pictat, a fost iubită şi a iubit, in România.

Andra Dumitrescu (Zizin)

Albumul de fotografii este accesibil online la legătura de mai jos:

HalaZizin

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura, Diverse Tags:

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

În spiritul estival, cartea recomandată pentru săptămâna aceasta (9-15.08.2021) este o carte de călătorii şi de vacanţă: “Călătorii pentru o viaţă: 500 de locuri unice” cu o introducere de redactorul şef al National Geographic Traveler Magazine, Keith Bellows (Bucureşti, Editura Litera, 2013, 400 pagini) pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi secţia de copii şi tineret.

Iată cum este prezentat volumul: Coborâţi de-a lungul fluviului Sf. Laurenţiu, treceţi pe lângă păşuni înverzite, priviţi delfinii care fac salturi prin faţa vaporului, în timp ce pătrundeţi pe continentul nord-american. Treceţi cu trenul pe lângă mlaştinile, lacurile şi munţii acoperiţi de iarbă neagră ai Scoţiei. Admiraţi forfota urbană a Hong Kongului de pe puntea feribotului. Plutiţi pe apele azurii din Kerala, privind femeile înfăşurate în sariuri muncind în lanurile de orez din sudul Indiei. Faceţi o croazieră sub soarele dogoritor al Mării Egee, amintindu-vă de vechea Eladă, strecurându-vă prin labirintul de insuliţe greceşti. Străbateţi pe jos oraşele încărcate de istorie şi de cultură din Italia, Spania, Franţa, Anglia şi Germania. Și nu uitaţi de minunatele peisaje ale României.

Sunt doar câteva din cele 500 de călătorii care trebuie făcute într-o viaţă, prezentate în această carte care vă înfăţişează în primul rând excursii în sine, nu numai sosirea mult aşteptată. Descrie călătorii de neuitat, care vă schimbă viaţa, dar vă recomandă şi popasuri incredibile pe care le puteţi face pe drum.
500 de locuri care vă oferă o diversitate inegalabilă – oceane, munţi, dealuri şi vâlcele, cătune şi oraşe – şi o varietate de mijloace de transport – cu trenul, cu avionul sau cu maşina, pe jos sau pe apă. Când plecaţi în vacanţă, căutaţi ceea ce este adevărat şi autentic. Fiţi deschişi în faţa necunoscutului şi a întâmplării. Și apreciaţi ineditul fiecărui traseu. În paginile acestei cărţi sunt ilustrate unele dintre cele mai spectaculoase destinaţii ale lumii.

Aşadar, călătoriţi, exploraţi şi vizitaţi întreaga lume!

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online, la un clic distanţă, pentru această carte la linkul http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+82c15e36c0a808660cc9d1850188938f&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Expoziţiile lunii august – Neagu Djuvara – 105 ani de la naştere

Neagu Djuvara, născut la 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona în 1937, iar trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972 a obţinut doctoratul în Filosofie, urmând ca în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.

A fost curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români. A petrecut 23 ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors în 1984, la Paris.

După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti, până în 1998.

Susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, Neagu Djuvara a scris peste 20 de volume, între care se numără: Civilizaţii şi tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor, Între Orient şi Occident: ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Amintiri din pribegie.

Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.

Expoziţia aniversară de carte de la Secţia de împrumut la domiciliu este organizată de colega noastră Valentina Mihăilă şi cuprinde cărţile autorului omagiat, pe care vi le recomandăm cu căldură spre lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Expoziţiile lunii august – Primul război mondial

Primul Război Mondial, cunoscut drept Războiul cel Mare sau Războiul Naţiunilor, a fost un conflict militar global, izbucnit în Europa, în anul 1914. Început aproape din greşeală, acesta avea să fie cel mai sângeros conflict de până atunci. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului, iar pe lângă acestea, mai mulţi şi-au pierdut viaţa în spatele liniilor frontului, din cauza lipsei resurselor de bază (mâncare, căldură, combustibil).

Declanşarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, de către un naţionalist sârb, la Sarajevo. Oamenii care au pornit la luptă în august 1914 credeau că războiul va dura câteva săptămâni sau, cel mult, câteva luni. Puţini au prevăzut dezastrul care avea să schilodească Europa în următorii patru ani. Declanşat iniţial la nivel local între Serbia şi Austro-Ungaria, conflictul s-a extins în Europa, prin intrarea Germaniei, Franţei şi Marii Britanii, iar apoi a devenit mondial, prin implicarea Rusiei, Americii şi altor state extra-europene.

Primul Război Mondial a afectat profund ordinea politică, socială şi culturală a întregii lumi. Au apărut state noi, altele vechi au dispărut sau şi-au modificat graniţele, iar noi idei politice şi economice şi-au câştigat locul în lume.

Expoziţia aniversară de carte de la Secţia de împrumut la domiciliu este organizată de colega noastră Valentina Mihăilă. Selecţia cuprinde titluri şi lucrări de sinteză despre prima conflagraţie mondială care a marcat istoria lumii şi care s-a aflat la originea celui de al doilea conflict mondial.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Aliniindu-ne Jocurilor olimpice de vară de la Tokio, recomandarea acestei săptămâni este biografia lui Roger Federer, carte de René Stauffer (Bucureşti, Victoria Books, 2020, 431 pagini), pe care o avem la Sala de lectură şi la Mediatecă. O carte nu numai despre un sportiv de excepţie şi performanţele sale, dar şi despre un Om şi viaţa sa, despre spiritul său, ce pot servi drept model.

Australian Open 2017 – Roger Federer ridică mâinile în aer victorios, după ce a transformat uluitor cea de-a doua minge de meci împotriva lui Rafael Nadal, adăugându-şi astfel în palmares al 18-lea titlu de Mare Slem. Poate părea un triumf între multe altele, dar pentru geniul tenisului reprezintă apogeul unei reveniri legendare.

La 35 de ani, recordmenul de la Wimbledon se întoarce spectaculos după o pauză de şase luni şi îi contrazice ferm pe experţii care deja îi anunţau retragerea. Este unul dintre acele momente speciale marca Federer cu care sportivul continuă să-şi uimească plăcut fanii. Pentru a înţelege fenomenul Federer trebuie să privim în spatele acestor momente, la povestea de succes a unui tânăr elveţian care se transformă dintr-un talent extraordinar, dar cu toane, într-unul din cei mai de succes tenismeni ai tuturor timpurilor şi într-un model de stil recunoscut la nivel mondial.

René Stauffer l-a însoţit îndeaproape pe Federer încă de la vârsta de 15 ani şi conturează cu multă sensibilitate cele mai importante momente din cariera sportivului. De la modelele care i-au marcat adolescenţa la ascensiunea razantă în topurile tenisului mondial şi până la implicarea socială a familistului Federer – o carte unică, pe măsura unei biografii unice.

“Cartea de faţă este cea de-a doua biografie pe care o scriu despre Federer. În căutarea perfecţiunii a fost publicată iniţial în 2006, după care i-au fost aduse multiple adăugiri, a fost tradusă şi redactată în multe limbi. Aceasta se sfârşeşte după cel de-al 17-lea titlu de Mare Slem (Wimbledon, 2012) – cu cât trecea timpul, cu atât era mai clar că următorul capitol important urma să fie retragerea.

Dar probabil că şi zeii tenisului au fost impresionaţi de tenacitatea lui Federer. Asa că, la vârsta la care alţii se retrăseseră de mult, i-au dăruit o revenire cum nici el nu şi-ar fi imaginat-o. I-au permis să se bucure încă o dată de succese de basm şi să rescrie, din nou, istoria tenisului. Astfel mi-au dat şi mie pretextul şi motivaţia de a rescrie de la zero biografia lui Federer. Mi-a fost clar că nu îmi vor ajunge unul sau două capitole suplimentare dacă vreau să-i surprind cariera, viaţa şi importanţa în tenis aşa cum merită. Mult prea multe se întâmplaseră în mai bine de zece ani. Le vedeam mult mai clar acum. Mult prea frumoasă şi magică fusese povestea revenirii sale.” — RENE STAUFFER

Roger Federer, „gentlemanul din tenis” (NZZ) nu este doar unul dintre cei mai de succes tenismeni ai tuturor timpurilor, ci şi o persoană implicată social şi un om extrem de atent cu viaţa privată. René Stauffer este unul dintre puţinii jurnalişti care a avut acces direct la „planeta Federer”. I-a fost alături şi în 2016, când sportivul şi-a întrerupt abrupt sezonul, dar şi când a depăşit criza şi a câştigat Australian Open, o jumătate de an mai târziu. Stauffer descrie cu precizie ce oameni, antrenori şi mentori au fost esenţiali pentru această carieră de excepţie şi cum va dăinui influenţa lui Federer pe teren, dar şi în afara acestuia, după ce sportivul îşi va încheia cariera.

“Roger Federer este cel mai bun jucător pe care l-am cunoscut în peste 40 de ani de tenis.” (JOHN McENROE)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+49989388c0a8011441d19cc301564a90&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntarul pentru citit recomandă “Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu

Recomandarea de săptămâna aceasta este debutul în proză al poetului, traducătorului și editorului Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, roman (deși în egală măsură poate fi considerat și un volum de proză scurtă în care toate povestirile au același narator) publicat la editura Polirom în anul 2017. Cartea poate fi împrumutată de la biblioteca județeană din Brașov de la sediul central și de la filialele 2, 3 și 5.

Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să simt că între mine și o carte se înfiripă o relație atât de personală, mergând până într-acolo încât fragmentele mai puțin izbutite mi-au părut ca un fel de trădare, de parcă aș fi încheiat cu autorul un contract anterior lecturii în baza căruia acesta se angaja să îmi livreze prin romanul său tot ceea ce caut eu în literatură, contract pe care nu l-a mai respectat până la final. Bineînțeles, o astfel de raportare la o operă de artă este extrem de problematică și trădează un egotism cu adevărat toxic – este foarte probabil ca ceea ce am văzut eu ca fiind stângace sau discordant în carte să fie pur și simplu o chestiune de gust; în fond, romanul lui Stănescu s-a bucurat de aprecierea aproape unanimă a criticilor literari și a cititorilor încă de la apariție și e greu să găsești pe internet chiar și o singură cronică negativă. Nici eu nu îmi propun să vorbesc de rău acest roman care are atât de multe atuuri, dar nu pot să nu îmi exprim, măcar în treacăt, un oarecare sentiment de frustrare față de includerea unor elemente (petreceri sordide, divorț, alcoolism, contemplarea suicidului, scandaluri matrimoniale, ședințe de terapie etc.), începând cu cea de-a opta proză – intitulată „Scriu despre Ashbery” – care nu fac decât să încarce inutil romanul și să distorsioneze registrul și vocea narativă până când toată acea autenticitate din primele proze se dizolvă treptat într-un stil repetitiv, generic și impersonal, ajungând în ultima proză chiar la un soi de pastișă stridentă după autori precum Philip Roth și Albert Camus, la care se adaugă un strop de Irvine Welsh.

În primele șapte povestiri, care se concentrează pe experiențele protagonistului dinainte ca acesta să se înscrie la facultate, am întâlnit însă – cu riscul de a mă exprima hiperbolic – unele dintre cele mai răscolitoare pasaje din toate cărțile pe care le-am citit până acum. În aceste pagini cu nuanță marcat autobiografică, autorul redă cu măiestrie tumultul psihologic al unui copil dintr-o familie monoparentală, în ultimii ani ai regimului comunist și în primii ani după 1990, cu toate confuziile și neliniștile specifice vârstei. Bogdan-Alexandru Stănescu a reușit să construiască o voce bine individualizată, sinceră și tulburătoare ce mi-a adus aminte în multe momente de cele mai reușite rânduri din Întâmplările lui Blecher sau de impresionismul filmelor lui Terence Davies, o voce încărcată de o oroare și de o mirare aproape patologice în fața unei realități ce-i apare veșnic hipertrofiată (și chiar malignă) lui Bobiță.

Felul în care ne raportăm la trecut, plonjonul în bazinul cu amintiri și farsele pe care le poate juca memoria constituie, de asemenea, o temă importantă pentru autor: întâmplările din copilărie sunt narate din perspectiva deja matură a unui narator chinuit, aflat la nadirul existenței, ce deseori lasă impresia că ar fi blocat în camera de proiecție a unui cinema părăginit, unde se chinuie să opereze un proiector stricat, care derulează cu întreruperi și deformări filmul vieții sale. Așa cum însuși mărturisește, până și natura îi apare deformată acum când se gândește la propria copilărie: în Berceniul primilor săi ani de viață, nu există decât extreme meteorologice – fie caniculă, fie ploi torențiale, fie geruri cu munți de zăpadă. Peste toate aceste extreme tronează însă Tătuțu, un personaj monumental, care va rămâne cu siguranță bine fixat în galeria celor mai memorabile personaje din literatura română. Este ceva aproape mistic, de sfânt nebun, la acest tată vitreg al protagonistului, ce poate fi definit cel mai bine prin expresia din limba engleză „larger than life”: înzestrat cu o burtă impozantă și o înțelepciune a străzii, un adevărat „raconteur” mereu cu vorbele la el, o ființă în fapt vulnerabilă și torturată, ce se ascunde în spatele unei jovialități gălăgioase, Tătuțu exercită o fascinație tainică asupra copilului lipsit de modele masculine și, implicit, asupra cititorului care se raportează la protagonist prin prisma amintirilor desfigurate ale naratorului. Coincidență sau nu, dispariția lui Tătuțu din paginile romanului – până atunci centrul de gravitație al acestuia – marchează și o schimbare de registru ce nu mai păstrează nimic din farmecul primei jumătăți. Chiar și așa, oricât de mult mi-ar fi plăcut ca romanul să fie mai bine închegat și să nu existe un atât de mare dezacord între cele două jumătăți, nu pot decât să recomand cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu și să le doresc celor care o vor citi pentru prima dată o experiență mai satisfăcătoare decât cea pe care am avut-o.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,