Arhivă

Arhivă Autorului

Restitutio 111 – Jacques Hérold – expoziţie de carte rară

octombrie 15th, 2021 Fără comentarii

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov are onoarea și plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei Restitutio 111 – Jacques Hérold – expoziție de carte rară, care va avea loc luni, 18 octombrie 2021, orele 15,30, în sediul central, etaj 1, la sala de lectură. Vor prezenta: Daniel Nazare – directorul bibliotecii, Cristina Angela Simion (curator, colecționar, Galeria Tiny Griffon Nürnberg), prof. univ. dr. Rodica Ilie (Facultatea de Litere, Universitatea “Transilvania” Brașov), scriitorul și editorul Nicolae Tzone, Ioan Cristescu (director Muzeul Național al Literaturii Române București).

Expoziţia de ilustraţie de carte bibliofilă şi gravură de Jacques Hérold este deosebită deoarece emoţionează şi impresionează prin eleganţă, delicateţe şi profunzime, dar mai ales pentru că arta este legată de carte, fiind o expoziţie foarte potrivită pentru bibliotecă. Biblioteca este spațiul cel mai adecvat pentru expunerea operei sale, ce reflectă relaţia dintre carte şi artă şi suntem încântaţi de această oportunitate, graţie curatoarei și colecționarei Cristina Simion de la galeria Tiny Griffon, Nürnberg, Germania, care a avut amabilitatea să ne împrumute colecţia.

Jacques Hérold, pe nume Herold Blumer, s-a născut la 10 octombrie 1910 la Piatra Neamţ şi este un artist român avangardist, de origine evreu, prieten al lui Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Gherasim Luca. După studii începute la Academia de arte frumoase din București și colaborări la revista UNU, în 1930 a plecat la Paris, unde s-a apropiat de cercurile artistice avangardiste. Grație lui Victor Brauner, a cunoscut și a devenit prietenul artiștilor suprarealiști, precum André Breton, Yves Tanguy, Marcel Duchamp, Man Ray, dar și cu poeți și scriitori, ale căror lucrări le va ilustra. Este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori ai curentului artistic suprarealist în epoca de maturitate şi a ilustrat cărţi de colecţie, în tiraje mici, adevărate bijuterii. A publicat în Franța lucrări originale (litografii, gravuri, serigrafii etc.) în ediții limitate, începând din anii ’30. După un intermezzo în timpul celui de al doilea război mondial, opera sa a fost prezentată în expoziții personale, precum și în expoziții de grup ale suprarealiștilor, fiind recunoscută și apreciată pentru stilul original, aparte, prin care s-a individualizat. Moare la Paris în 1987, lăsând în urmă moștenirea sa artistică în care a dat formă ideilor, preocupărilor și temelor suprarealismului.

Expoziţia este parte din Bienala albastră 2021, ediţia a doua, iniţiată şi organizată de asociaţia Artessentia Braşov, proiect finanţat de Consiliul Judeţean Braşov şi de Primăria Municipiului Braşov. Aflată la ediția a II-a, „BIENALA ALBASTRĂ- Bienala Internațională de Arte Vizuale – Brașov 2021– Essentia” creează contextul cultural prin care creativitatea exprimată prin arta vizuală este provocată la nivel local, zonal, național și internațional, favorizând dialogul între arte prin intermediul expozițiilor, schimburilor de idei și de experiențe între participanți, invitați, organizații culturale și publicul larg. Bienala pune la dispoziția publicului 20 de galerii de artă și spații alternative din orașul Brașov și zona metropolitană care vor găzdui peste 1000 de lucrări de artă, devenind primul eveniment dedicat manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României de o asemenea anvergură. A doua ediție a Bienalei se va desfășura în perioada 17 octombrie – 21 noiembrie 2021.

Vă aşteptăm cu drag să vă bucuraţi ochii, sufletul, inima şi mintea cu arta creată de Jacques Hérold, să descoperiți un artist român mai puțin cunoscut azi în România!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Braşovean omagiat ca mesager al unui foileton umoristic de medicină

octombrie 14th, 2021 Fără comentarii

Josef Löbel, născut la Braşov, avea o vocaţie deosebită de a îmbina cunoştinţele de specialitate medicală şi experienţa din acest domeniu cu talentul său jurnalistic şi literar. El a putut trăi această combinaţie în prima jumătate a secolului XX şi a lăsat în urma sa o operă vastă. Viaţa sa s-a încheiat în mod tragic în timpul celui de al doilea război mondial.

Peter Voswinckel, istoric în domeniul medicinei, în colaborare cu mai mulţi autori, printr-o publicaţie demnă de citit, a păstrat vie viaţa şi activitatea doctorului Josef Löbel, pentru a nu fi date uitării.

Voswinckel descrie locul naşterii omagiatului medic după cum urmează:
„Josef Löbel s-a născut în data de 22 aprilie 1882 la Braşov, acel mândru oraş comercial plin de istorie, de la poalele Carpaţilor, situat în sud-estul Transilvaniei, care se află din 1687 într-o strânsă relaţie legislativă şi administrativă cu Ungaria, alcătuind astfel partea de răsărit a monarhiei imperiale şi regale.”

Despre originea sa scrie: „Tatăl său a fost Michael (Melach) Löbel, destul de înaintat în vârstă (1831-1902), imigrat din Bucureştiul românesc şi căruia, conform surselor istorice i-au fost atribuite diferite denumiri de funcţii, „comerciant”, „contabil”, „întreprinzător particular”; mama sa Adele (1854-1937), născută Thal, a fost de asemenea de origine germană şi provenea din Galaţiul românesc. Căsătoria lor a fost oficiată la 17 mai 1881 la Braşov, după rit mozaic.

În continuare Voswinckel descrie Braşovul cu exactitate: în prosperul oraş, datorită industriei şi legăturilor feroviare, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, alcătuită din câte o treime germani, maghiari şi români, Löbel tatăl a ajuns la o anumită bunăstare: la final familia sa a locuit în centrul vechi, în imediata apropiere de Piaţa Sfatului (Republicii 67), zonă rezervată pe atunci doar locuitorilor de origine germană – unde astăzi – în special după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 – turiştii sosiţi din lumea întreaga se plimbă la fel ca şi în multe oraşe din sud-estul Europei – putând experimenta îndeaproape flerul istoric şi carisma culturală (toate citatele: pag. 1f).

În anul 1899 Löbel şi-a luat diploma de maturitate la actualul Liceu Honterus. Despre şcoală Voswinckel relatează: „Gimnaziul Honterus şi-a putut păstra remarcabila reputaţie cu toate adversităţile de-a lungul secolelor, limba de predare fiind şi în prezent germana” (pag.2).

Având calificarea pentru admiterea la universitate, Löbel pleacă la Viena, pentru a studia acolo medicina, până în anul 1905. În timpul studiilor moare tatăl său la Braşov, iar mama împreună cu fiica ei se mută la Viena. Legăturile familiale ale tânărului Löbel cu Braşovul şi Transilvania au fost astfel încheiate. Nu reiese clar, dacă el şi-a mai vizitat vreodată oraşul natal. În orice caz a rămas legat de el, după cum reiese din romanul lui Löbel care urmează a fi prezentat.

Prima activitate profesională, Löbel şi-a desfăşurat-o într-un cabinet medical în oraşul Bratislava de astăzi, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În aprilie 1909 s-a căsătorit cu Leontine Glücklich la Viena; părinţii acesteia originari din Galaţiul românesc s-au stabilit la Viena. Imediat după căsătorie a plecat împreună cu soţia sa, ca medic pe vas, colindând pe oceanele lumii.

Începând cu anul 1910 Löbel activează pe perioada verii ca medic de staţiune la Franzbad (astăzi Frantiskovy Lazne în Republica Cehă). Iernile şi le petrece la Berlin şi Viena ca scriitor. El scrie articole pentru ziare şi reviste, redactează broşuri şi cărţi. Publicaţiile sale în special în germană sunt traduse în 16 limbi. În cartea sa, Voswinckel a adunat aceste publicaţii, unele cu textul integral şi multe din ele cu coperta reprodusă. Lista de inventar a lucrărilor cuprinde mai multe pagini şi atestă vasta arie tematică, cât şi productivitatea literară a medicului.

În 1935 a apărut la Zürich una din cărţile sale: „Salvatorul de vieţi. Romane poliţiste cu detectivi din istoria medicinii”. A treia povestire „Plimbăreţ luptător în război cu bacteriile” inclusă în această carte, este alcătuită în principal din corespondenţa purtată între două persoane fictive: tânărul medic Dr. Martin Alexius şi tatăl său Dr. Traugott Alexius, fizician din oraşul Braşov din Transilvania. Martin Alexius a plecat la Paris pentru a studia medicina; experienţa practică o acumulează în institutul bacteriologului Louis Pasteur. În corespondenţă apare şi Robert Koch ca fiind coleg cu Dr. Alexius senior, în timpul studiului medicinei la Göttingen. Ca menbru al echipei de cercetare a doctorului Robert Koch, Alexius junior călătoreşte în Egipt şi India în căutarea agentului patogen al holerei. Îl găsesc, iar faima în Europa le este asigurată.

Celor mai mulţi dintre noi, Dr. Robert Koch le este mai degrabă cunoscut ca omonim al institutului care în prezent anunţă zilnic numărul de infectări cu noul Corona – Virus. Se pare că această carte cu romane poliţiste cu detectivi din domeniul medical nu a mai apărut după prima ediţie, fiind o raritate şi în anticariate. Biblioteca Naţională Germană pune la dispoziţia cititorului interesat varianta digitalizată.

După venirea lui Hitler la putere şi în principal după alianţa Germaniei cu Austria, Josef Löbel împreună cu familia se refugiază de tirania naţional-socialistă. În anul 1938 se muta la Praga. Copiilor săi Karl Gustav şi Peter le reuşeşte plecarea în Anglia. Ambii au trăit în Londra, fără însă a avea contact unul cu celălalt.

Soţia lui Löbel a fost deportată în 1942 la Terezin (oraş în Cehia); în 1943 a fost transferată la Auschwitz şi se presupune că imediat după sosire a fost asasinată. Josef Löbel se sinucide; corpul său neînsufleţit a fost găsit de poliţie la 20 mai 1942.
Din cercul de prieteni şi cunoscuţi ai lui Löbel făcea parte şi scriitorul şi jurnalistul Josef Roth (1894-1939), originar din Galiţia de Est. În romanul său „Radetzkymarsch” (Marşul lui Radetzky), apărut la Berlin în 1932, Roth aduce prietenului său Löbel un omagiu, prin figura personajului Dr. Skowronnek.

Cartea lui Peter Voswinckel excepţional documentată, realizată color şi de foarte bună calitate, intitulată „ Dr. Josef Löbel (1882-1942), Franzensbad / Berlin, Mesager al unui foileton umoristic de medicină la Viena-Berlin-Praga” (Berlin 2018, XXII, 178 pag. ISBN 978-3-9818079-4-3), a fost finanţată în întregime de Societatea Germană de Hematologie şi Oncologie medicală eV –asociaţie înregistrată, şi a apărut deja în mai multe ediţii.

Cartea poate fi comandată în mod gratuit la DGHO (Alexanderplatz 1, 10178 Berlin, telefon 030/278760 89-0, e-Mail: info@dgho.de) sau poate fi descărcată de pe https://repository.publisso.de/resource/frl:6425659.

Pentru a vizualiza fotografiile adăugate, clic pe https://photos.google.com/album/AF1QipOhOgLPqaOptcfoFjU1zhGeaaaWBzSf-cIgxKmr

Recenzie de Uwe Konst, traducere din germană în română de Ioana Căpățână.

Prin amabilitatea lui Uwe Konst, biblioteca a primit cartea în dar și cititorii interesați o pot consulta la Sala de lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 11th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este “Aventura ceaiului” de Henrietta Lovell, traducere din engleză de Alina Cârâc (București, Baroque Books & ARts, 2020, 280 p.), apărută în colecția Savoir vivre, disponibilă pentru împrumut la Secția de împrumut și filialele 1 (cartierul Craiter) și 5 (Bd. Griviței).

Henrietta Lovell sau doamna ceaiului a lucrat în domeniul marilor finanțe din New York, dar a renunțat la carieră în favoarea poveștii de iubire pentru ceai. Plină de entuziasm contagios, călătorește neîncetat, de jur-împrejurul pământului, pe urmele frunzelor de ceai, reușind să schițeze geografia ceaiu­lui, a celor mai subtile arome și a celor mai rafinate restaurante: Estuarul Solway, Scoția de Sud-Vest • Fuding, Fujian, China • Hotel Claridge’s, Londra, de la Camden la Whitehall • Domeniul Satemwa, Malawi • Hollywood, California, SUA • Munții Cederberg, Africa de Sud • Kyoto, Japonia • Hile, Nepalul de Est • Taitung, Taiwan • Sudul Romei, Italia, o diversiune: povestea ceaiului de după-amiază • Tokyo, Japonia • Tarrytown, New York, SUA • San Francisco și Comitatul Sonoma, California, SUA • Meghalaya, India • Wuyishan, China • Paris, Franța • Sikkim, India • Nordskot, Norvegia arctică • New Orleans, Louisiana, SUA • Shizuoka, Japonia • Ambadan­degama, Platoul Uva, Sri Lanka • Michoa­cán, Mexic • Cornwall, Anglia • Tarragona, Spania • Glastonbury, Somerset, Anglia, propriul dormitor • Eskdalemuir, Scoția de Sud-Vest • Şi, în sfârșit, deasupra Mării Nordului.

“Detest pliculețele anoste și iubesc frunzele încântătoare, le iubesc din toată ființa mea. Și cu ceaiul bun se întâmplă la fel. Ca atunci când îți dai seama că o cafea e cu totul altceva decât niște granule care se dizolvă instantaneu. Ca atunci când guști un cotlet după ce ai fost obișnuit cu hamburgeri. Ca o bucată din faimoasa brânză englezească Lincolnshire Poacher, ca un cubuleț de Brie sau ca o fărâmă de Parmigiano Reggiano după o viață întreagă de înfulecat brânză procesată, învelită, felie de felie, în plastic. Pur și simplu nu se poate compara o ceașcă de ceai industrial, din pliculeț, cu o ceașcă de ceai obținut din frunze culese, sortate și amestecate manual.” (Henrietta Lovell)

Se spune că suntem ceea ce mâncăm. Ce fel de ceai bem sau cum îl bem nu este un simplu gest banal, ci o introducere și o lecție de cultură și civilizație. Alegerea noastră spune ceva despre preferințe, gusturi, sentimente, dependențe și tradiții culinare, deschidere și receptivitate. Descoperiți aventura ceaiului, ingrediente secrete și povești, lumea atât de divers parfumată a ceaiului și plantelor care infuzează această băutură atât de consumată pretutindeni.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+4be2e528c0a8011424c9b3ae0031c8f7&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Premiul Monica Andriesei pe anul 2021

octombrie 5th, 2021 Fără comentarii

În 1 octombrie 2021 Premiul Monica Andriesei a ajuns …. la Brașov. În mod singular, am făcut o excepție, pentru o bibliotecară a cărei activitate este exemplară. În mod normal, premiul era decernat bibliotecarilor din afara județului Brașov, pentru a evita partizanatul. În acest an am convenit să alegem o persoană din comunitatea profesională a bibliotecarilor brașoveni. Melania Butnariu a primit Premiul Monica Andriesei pe anul 2021, ca răsplată a hărniciei, implicării, creativității, interesului și pasiunii față de meserie, capacității de a crea relații și a aduna resurse în jurul ei, de a mobiliza oameni și comunități și mai ales dorinței permanente de a se perfecționa, de a atinge standardele profesionalismului. Pentru noi, a fost cea mai bună alegere, o recunoaștere a meritelor ei, prețuind munca și caracterul Melaniei. Premiul a revenit unei persoane ce și-a început activitatea ca bibliotecar sub îndrumarea Monicăi Andriesei, ce a inspirat-o prin altruismul și deschiderea pe care mereu le-a arătat.

Premiul a fost decernat de directorul bibliotecii, Daniel Nazare, la Secția pentru copii și tineret – Centru de excelență, acolo unde Melania a lucrat și lucrează din prima zi de când s-a deschis în actuala locație, pe care a transformat-o într-o a doua casă, spațiu prietenos și primitor pentru copiii și tinerii ce vin aici. A fost locul cel mai bun unde premiul putea fi acordat și ne-am dorit ca aici și în acest fel să o sărbătorim pe colega noastră. Pentru performanțele ei o felicităm pe Melania și îi dorim succes!

Îi mulțumim călduros Paulei Zimbrean, fiica Monicăi, pentru donația generoasă și inițiativa acestui premiu!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 5th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Născut în ‘02”, volumul de memorialistică al lui Sașa Pană, figură centrală a avangardei istorice românești, volum ce poate fi împrumutat atât de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, cât și de la filiala 5.

Printre multele surprize prilejuite de oferta editorială a colecției „Anansi. World Fiction” de la editura Pandora M se numără și reeditarea de anul acesta a operei de căpătâi a lui Sașa Pană, „Născut în ‘02”, carte indispensabilă pentru o mai justă apreciere a ceea ce a reprezentat avangarda artistică în spațiul autohton. Această apariție este cu atât mai salutară cu cât în ultimii ani s-a putut constata un reviriment al interesului față de un curent care s-a aflat pentru mult timp blocat undeva la periferia discursului critic și care, de bună seamă, merită pe deplin să fie reevaluat cu instrumentele critice cele mai pertinente.

Un mic exercițiu de tip brainstorming pornind de la termenul de „avangardă” ar atrage cu sine cuvinte precum „protestatar, dinamitard, anarhic, distrugător, neconformist, iconoclast, nihilist” și altele din aceeași speță, menite să sublinieze revolta virulentă față de chingile tradiției, de canon, de academism, de instituții și de ipocrizia spiritului burghez. Publicat pe când acesta avea 71 de ani, opul de 800 de pagini al lui Sașa Pană frapează prin… absența oricărei tendințe subversive sau negatoare – paginile sunt scrise în stilul cel mai cuminte și temperat cu putință, fronda și experimentalismul din tinerețe cedând locul unei voci tandre și melancolice. Chiar și atunci când Pană rememorează abuzurile antisemite din perioada interbelică, atacurile și persiflările în lanț ale celor care nu înțelegeau demersurile avangardiștilor sau spaimele din timpul celui de-al doilea război mondial, acesta dă dovadă de un stoicism consecvent (de altfel, chiar tatăl său i-a cerut, pe patul de moarte, să-i urmeze exemplul și să fie mereu stoic asemenea lui). Dar această „îmblânzire” a lui Pană în timpul regimului comunist nu trebuie văzută ca o contradicție. Chiar dacă poetul și-a manifestat din tinerețe, fără ocolișuri, simpatiile sale de stânga (pentru care a fost nevoit să anunțe suicidul simbolic al celei mai importante reviste de avangardă românească din interbelic, „unu”), iar imediat după instalarea comunismului a lucrat inclusiv în sectorul de propagandă, și în pofida practicării unei arte angajate, Sașa Pană nu și-a trădat niciodată prietenii și colegii de breaslă, ducând până la moarte o muncă asiduă de recuperare și de promovare a avangardei într-o perioadă în care foarfecile cenzurii operau neabătut. Prin „Născut în ‘02” – la care se adaugă, tot în perioada comunistă, publicarea unei masive antologii de avangardă și reeditarea unor autori ca Urmuz, Tristan Tzara sau Max Blecher – Sașa Pană nu face altceva decât să lupte împotriva aneantizării mișcării avangardiste de trecerea timpului, creând culoarul unui proces de reinterpretare care să recunoască în aceste producții atipice și sfidătoare mai mult decât niște teribilisme sau simple experimente curioase, rizibile, fără valoare artistică.

Înzestrat cu un veritabil har evocator și cu o atenție obsesivă pentru detalii, Sașa Pană scrie pagini savuroase despre gruparea concentrată în jurul revistei „unu” și despre întâlnirile de la „Secol” (lăptăria lui Enache, tatăl poetului avangardist Stephan Roll), un fel de cartier general al mișcării, poreclit astfel pentru că acolo își duceau veacul tinerii care au declarat război tradiției și au luat cu asalt terenul unei arte amorțite estetic. Aici prezida ca un corifeu S. Roll, calamburist neîntrecut ce nu scăpa nicio ocazie să lanseze câte o butadă iscusită sau să pună la cale vreo farsă elaborată, ai cărei victime erau adesea ceilalți membrii ai grupării. Tot aici veneau, printre alții, Geo Bogza, pe atunci client fidel al tribunalelor și al închisorii Văcărești, pentru poeme ce-au stârnit în epocă un mare scandal pe teme legate de pornografie, moralitatea în artă, raportul dintre etic și estetic etc., pictorul Victor Brauner, ajuns astăzi unul dintre cei mai bine cotați artiști plastici din România, sau Ilarie Voronca, veșnic chinuit de angoase, cu un psihic extrem de fragil, care avea să fie înghițit definitiv de marasmul pe ale cărui valuri s-a zbătut toată viața. La fel de incitante sunt paginile în care Pană descrie relațiile pe care avangarda română le avea cu cea din Paris, Germania sau Belgia sau cele dedicate expoziției de artă modernă din România (care rămâne, probabil, cea mai mare manifestare de acest fel organizată până acum la noi) la care au participat, în 1924, nume importante ale avangardei europene, ceea ce întărește caracterul cosmopolit al acestei mișcări și poziția unică de care România se bucura în acea perioadă pe scena avangardei internaționale.

Cartea lui Sașa Pană constituie o lectură necesară pentru toți cei interesați de climatul cultural, social și politic din România primei jumătăți a secolului XX – autobiografie, cronică a unor vremuri tulburi, portret de grup, jurnal de lectură și de vise, fereastră spre laboratorul de creație al autorului, epistolar și, mai presus de toate, opera de căpătâi a unui figuri proteice (poet, medic militar, arhivist, editor) pentru care scrisul a reprezentat materia primă ce alimentează viața. Reeditat la aproape 50 de ani de la apariție, e în sfârșit momentul ca volumul lui Sașa Pană – alcătuit cu o minuție singulară, enciclopedică și sub imboldul unei constitutive curiozități, căreia nu-i scapă nimic niciodată – să fie pomenit printre cele mai valoroase scrieri memorialistice din literatura română.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 4th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (04-10.10.2021) este “Babel – în jurul lumii în 20 de limbi” de Gaston Dorren (București, Editura Niculescu, traducere de Elena Zamfir, 2020, 292 pagini) care se găsește la Secția de împrumut, la Secția pentru copii și tineret, precum și la filialele 2, 4 și 5 ale bibliotecii.

Iată cum prezintă editura cartea aleasă și de bibliotecari pentru recomandarea de lectură de săptămâna aceasta:

“Gaston Dorren face o incursiune de profunzime în istoria celor mai vorbite 20 de limbi de pe glob, cu particularitățile, bizareriile și poveștile extraordinare ale devenirii lor. Combinând lingvistica și istoria culturii, Babel ne invită în cel mai intrigant tur al lumii, răspunzând unor întrebări ce adesea au rămas doar un ecou pentru mulți: cum a reușit micuța Portugalie să dea una dintre cele mai vorbite limbi de pe glob, iar Olanda, nu?; de ce femeile din Japonia vorbesc diferit față de bărbații japonezi?; ce înseamnă pentru ruși să fii “înrudit” cu Engleza? sau cum reușeste scrisul non-alfabetic din India și China să răspundă acelorași nevoi ca alfabetul nostru, cu cele 26 de litere? Babel va schimba cu siguranță perspectiva noastră asupra lumii și a modului în care noi vorbim.”

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+30471833c0a801147269b0470189d37e&operator=OR&_open=1

Lectură plăcută!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

septembrie 27th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (27.09. – 03.10.2021) este albumul “România sălbatică” realizat de fotograful Dan Dinu, prefaţă de Alex Găvan, ilustraţii grafice de Gabriel Şerban (apărut la Braşov, 2021, 256 pagini, în română şi engleză). Biblioteca Judeţeană Braşov dispune de două exemplare, la Mediatecă şi la Sala de lectură, de unde puteţi împrumuta/consulta, după caz, albumul.

Este cel mai amplu album de fotografie dedicat naturii de la noi, cu peste 250 imagini din parcurile naţionale, naturale şi rezervaţii şi cu ilustraţii despre majoritatea speciilor emblematice pentru fauna din România.

Parte din proiectul mai mare numit România sălbatică, idee iniţiată de fotograful şi activistul Dan Dinu, albumul este rezultatul unei munci de decenii, a pasiunii pentru mediu şi a convingerii nestrămutate a fotografului de a dezvălui tainele naturii cât mai multor oameni, cu scopul de a educa şi proteja.

Iată cum prezintă fotograful albumul: “Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România încă o mai are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.
Albumul, și de altfel întregul proiect, este modul prin care vreau să mulțumesc naturii de la noi pentru toate momentele deosebite pe care mi le-a oferit în cei aproape 25 de ani de când am privilegiul să o fotografiez.”

Suntem siguri că vă veţi îndrăgosti de această carte când o veţi răsfoi. Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+78fe9a37c0a801144f73200202f7860c&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

septembrie 21st, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1974 al scriitorului german Heinrich Böll (laureat al premiului Nobel pentru literatură cu doi ani mai devreme), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”, apărut la noi pentru prima dată în anul 1978, în traducerea Marianei Șora, și reeditat anul trecut la editura Litera. Romanul poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 3 și 5; de asemenea, biblioteca deține și ediții în limbile germană, franceză și maghiară.

Katharina Blum este o tânără liber-profesionistă din Republica Federală Germană a anului 1974. Cunoscuții o văd ca pe o persoană cu un trai auster, aproape ascetic: în afară de muncile de menajeră, chelneriță și ocazional de bucătăreasă pe care le prestează, viața ei nu lasă loc de surprize. Totul se desfășoară calculat, sistematic, previzibil. Un personaj, s-ar spune, care n-are ce căuta într-un roman – de ce ar fi nevoie să ni se amintească așa insistent și crud de mediocritatea propriei existențe? Doar că într-o zi Katharina Blum împușcă mortal un jurnalist și, rătăcind pe străzi fără a avea remușcări și fără a simți căință, se predă poliției. Mai aflăm din primele pagini – unde se prezintă schematic faptele care alcătuiesc nucleul romanului – că de curând cunoscuse un bărbat, care s-a dovedit a fi un criminal pe care poliția îl vâna de mai mult timp. Acum, la pușcărie, Katharina Blum e împăcată că va fi alături de el. Cam aceasta-i povestea, un fapt divers așa cum găsim în orice ziar sau în orice zi la știri, o crimă și un vinovat. Și totuși, ce a determinat-o pe Katharina Blum, această întruchipare perfectă a monotoniei cotidiene, să clacheze așa cum o fac, bunăoară, alte personaje cu o existență cât se poate de plată ca domnul Rabb din filmul lui R.W. Fassbinder, „Warum läuft Herr R. Amok?”, sau Jeanne Dielman din filmul cu același nume, regizat de Chantal Akerman?

Heinrich Böll prefațează romanul cu următorul avertisment: „Personajele și acțiunea acestei povestiri sunt inventate. Dacă din zugrăvirea unor practici ziaristice au reieșit cumva asemănări cu practicile ziarului Bild, aceste asemănări nu sunt nici intenționate, nici întâmplătoare, ci inevitabile”. Böll avea tot dreptul să fie înțepător: pe fondul isteriei stârnite de ziarul de dreapta Bild-Zeitung, cu numeroasele sale acuzații impregnate de vitriol, cu tendințele sale (atât de cunoscute și nouă astăzi) de mistificare și exagerare panicardă a adevărului și cu paginile sale unde reaua-credință, cancanul, minciuna și scandalul se alăturau pentru a-l înfiera pe Ulrike Meinhof (la rândul său jurnalist) și pe membrii Facțiunii Armatei Roșii, Heinrich Böll a devenit el însuși subiect de scandal și țintă a hărțuielilor presei și ale statului. În realitate, Böll nu a căutat să ia apărarea grupului Baader-Meinhof și nici nu a încurajat acțiunile lor violente; în ciuda faptului că acesta s-a legat strict de practicile jurnalistice viciate de la Bild-Zeitung, a ajuns să fie considerat un simpatizant al teroriștilor, urmând să între în atenția BND-ului.

Romanul lui Böll, scris cu răceala și impersonalitatea unui proces-verbal, dezvăluie limitele și iluziile libertății individuale într-un tânăr stat democratic bântuit de spectrul totalitarismului și tributar metodelor sale de represiune. Limitându-se la un stil cât se poate de plat, a cărei funcție este strict aceea de a raporta evenimentele în mod laconic, înlăturând tot ceea ce este superfluu (chiar și sângele lipsește din descrierea crimei), autorul creează un contrast izbitor între senzaționalismul gălăgios, vulgar al JURNALULUI (majusculele îi aparțin) și banalitatea faptului real. Asistăm, prin ilustrarea mașinațiilor lipsite de scrupule ale JURNALULUI, la tortura morală și la dezumanizarea progresivă a Katharinei: deși textul este în întregime lipsit de notații de factură psihologică, cititorului fiindu-i blocat accesul la gândurile protagonistei, se poate constata că odată ce investigațiile repetate, amenințările, iscodelile și insinuările impertinente ale anchetatorilor și ale jurnaliștilor, precum și titlurile din ce în ce mai calomnioase din ziar se multiplică, ceva se surpă în această femeie definită de aderența sa maniacală la rutină. Atunci când este smulsă din programul care-i ordona viața și care preîntâmpina accidentalul, Katharina devine o bombă cu ceas, o bombă artizanală fabricată în mod ironic de chiar acea instituție care se fălea cu cruciada purtată împotriva teroriștilor și a tuturor dușmanilor statului democratic german.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii

septembrie 20th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni (20-26.09.2021) este “Au fost odată două oraşe: New York şi Bucureşti la 1900″ de Mariana Neţ, prefaţă de Georgeta Filitti (Bucureşti, Corint, 2021, 398 pagini). O carte a cărei lansare la Târgul de carte şi muzică Libris din martie 2021 am urmărit-o cu atenţie şi pe care mi-am dorit să o cumpărăm pentru bibliotecă. Volumul este disponibil la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi Filiala nr. 5 (Griviţei).

Cartea se ocupă de procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate, filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile, fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung!

“Această carte este o excursie în trecut. Ea spune povestea orașelor New York și București în perioada dintre 1865 și 1914 și arată că, într-o vreme în care majoritatea așezărilor urbane din Europa și din cele două Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul și Bucureștiul erau profund diferite în aparență, dar destul de asemănătoare, în esență, ca stiluri de viață. În ambele orașe, locuitorii din clasa de mijloc scăpau treptat de complexe, se mândreau cu urbea, cartierul și bucătăria lor. Adesea își onorau concetățenii merituoși, mulți donau pentru statui și edificii culturale, se bucurau de înființarea operei și a filarmonicii, își însușeau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau cărți poștale ilustrate, vedeau filme, călătoreau cu tramvaiul și se plimbau pe trotuare (ce urmau să fie) asfaltate… Câțiva dintre ei vorbeau la telefon. Toți credeau în viitor și se implicau în a-l aduce mai aproape.” (Mariana Neț)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+84aa9811c0a801143bf3dd4100a0dab6&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

George Coşbuc – 155 de ani de la naştere

septembrie 20th, 2021 Fără comentarii

Poetul, traducătorul şi publicistul George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou (judeţul Bistriţa-Năsăud), într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil din cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai preotesei Maria.

Îşi petrece copilăria pe plaiurile natale, în lumea mirifică a satului românesc, învăţând să citească de la vârsta de 5 ani. Va urma cursurile gimnaziale frecventând şi şedinţele societăţii de lectură „Virtus romana rediviva”. Fiindu-i stimulat gustul pentru literatură va publica primele creaţii în revista liceului năsăudean, pe care îl absolvă în anul 1884.

Nu va ţine cont de sfaturile părinteşti, de a îmbrăţişa slujirea preoţească, şi se înscrie, în 1885, la Facultatea de filosofie şi literatură a universităţii clujene. Abandonează, însă, cursurile, doi ani mai târziu, din motive de sănătate, întorcându-se acasă.

Revista sibiană „Tribuna”, la care el deja colabora, îi oferă un post în redacţie şi astfel va începe cea mai fertilă perioadă de creaţie coşbuciană. Va publica cele mai multe balade şi idile din volumul de debut (Balade şi idile, 1893), şi chiar o parte din poeziile cuprinse în al doilea volum publicat (Fire de tort, 1896).

În 1889 publică poemul Nunta Zamfirei, considerat una din capodoperele operei lui. Succesul răsunător obţinut îi atrage atenţia lui Titu Maiorescu. În urma invitaţiei acestuia, Coşbuc se stabileşte la Bucureşti. Colaborează la ziarul „Constituţionalul” (1890-1891), iar apoi lucrează ca funcţionar (până în 1893) în Ministerul Cultelor.

Publică, în anul 1902, al treilea volum de versuri, Ziarul unui pierde vară, în 1903 volumul de proză Dintr-ale neamului meu, iar în 1904 Cântece de vitejie.

Munca asiduă de traducător (Georgicele de Vergiliu, Odiseea de Homer, Divina Comedie de Dante, etc) i-a adus satisfacţii şi recunoaşterea unor calităţi de excepţie.
De asemenea, a fost redactor cofondator la mai multe reviste: „Vatra”, „Semănătorul”, care prin programul său va da naştere unui nou curent literar, semănătorismul, „Revista Literară” şi „Viaţa literară”.

A fost căsătorit (din 1895) cu Elena Sfetea şi au avut un singur fiu, Alexandru. Moartea acestuia, în 1915, va fi o mare lovitură pentru poet, grăbindu-i sfârşitul.

Se stinge din viaţă, la 9 mai 1918, în urma unei comoţii cerebrale, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în imitaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie…. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” va scrie Liviu Rebreanu la câteva zile de la moartea lui.

Microexpoziţia aniversară este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu şi cuprinde volume din opera lui George Coşbuc şi despre aceasta.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)