Arhivă

Post Tăguit cu ‘tineri’

Înscriere Ciclobiblio 2017 – Ne u(r)nim bicicletele

În perioada 28 august – 1 septembrie 2017 haideți să ne urnim bicicletele la prima ediție CicloBiblio – un tur pentru cei care iubesc bibliotecile și ciclismul. Timp de cinci zile pe traseul Brașov – Sibiu în cadrul #CicloBiblio2017 vom pedala împreună, roată la roată, pentru a aduce în atenția publicului importanța bibliotecilor și a lecturii în dezvoltarea sănătoasă a fiecăruia dintre noi și a comunităților noastre.

Timp de cinci zile vom avea ocazia să ne împărtășim experiențele personale și profesionale legate de lectură și biblioteci. Vom trece prin Brașov, Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Sibiu și vom face asta în grup compact – nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Vom trece pragul bibliotecilor din calea nostră și pe traseu vom vizita biserici-fortărețe săsești și alte obiective turistice.

Ce trebuie să știi înainte de a te apuca de pedalat la CicloBiblio:

  • Pe perioada turului ai nevoie de o bicicletă adecvată și în stare tehnică bună (Bicicleta poate fi a ta sau poate fi închiriată).
  • Să ai suficientă experiență (și motivație) pentru a te deplasa în siguranță pe bicicletă alături de grup. Traseul este pe drumuri publice și prin urmare participanții trebuie să respecte reglementările rutiere.
  • Să ai echipament corespunzător deoarece deplasarea pe traseu se va face chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă.
  • Deoarece traseul propus este de aproximativ 350 km (pe care îi vom parcurge în 5 zile), e necesar să ai un minim de pregătire fizică.
  • Deși legea nu ne obligă, te încurajăm ca în acest tur să porți cască de protecție.

Participanții minori, dar cu vârsta minimă de 14 ani împliniți, vor putea participa numai dacă sunt însoțiți de părinți.

Ne vom bucura dacă cei care susțin cauza lecturii și a bibliotecii ni se vor alătura pentru a pedala împreună pe distanțe mai mici. Pentru susținători nu este însă necesară înscrierea în tur.

Înscriere și taxe

Vă puteți înscrie completând următorul formular: https://goo.gl/forms/gJaPtZnUW90xJOwb2

Înscrierea în tur este confirmată doar după achitarea taxei de înscriere. Înscrierea se va încheia când limita de 50 de locuri va fi atinsă dar nu mai târziu de 10 August 2017.

Taxa de înscriere pentru participare la CicloBiblio, ediția I, este de 500 lei. Ea va acoperi pachetul de start și cheltuielile de cazare (în condiții de cămin școlar) și masă (mic dejun și prânz).

Achitarea taxei se poate face prin virament bancar în contul RO 02RNCB0090000508350001(LEI) sau RO 88RNCB0090000508350005 (EURO), cod de identificare(CIF) 10211897, deschise la Banca Comercială Română, Bucureşti, sucursala Lipscani, pe numele Asociaţia Bibliotecarilor din România. La descriere trebuie menționat CICLOBIBLIO si numele participantului. Vă rugăm să ne trimiteți apoi o copie după ordinul de plată la adresa ciclobiblio@gmail.com.

Evenimentul este inițiat și organizat de un grup de bibliotecari din România, cu sprijinul asociațiilor profesionale: ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) și ABR (Asociația Bibliotecarilor din România).

Startul va fi dat la ora 10.00, din fața Bibliotecii Județene Brașov. Numărul locurilor este limitat!

Vă aşteptăm cu drag alături de noi!

Echipa de organizare CicloBiblio2017 Romania și partenerii

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Conferinţele secţiei Periodice – primul eveniment

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” are bucuria să vă invite la conferinţa „Jocul strămoşesc din Şcheii Braşovului” susţinută de dr. Alexandru Stănescu. Evenimentul va avea loc joi, 29 iunie 2017, de la orele 18,00, la Mansarda Casei Baiulescu.

Alexandru Stănescu s-a născut în anul de graţie 1974, în Şchei, acolo unde tradiţia se păstrează vie şi azi. A crescut înconjurat de obiecte vechi şi frumoase, moştenite de părinţii lui din familie, care i-au transmis un tezaur de cunoştinţe, poveşti, fotografii. În Şcheii Braşovului, a învăţat, admirat şi preţuit tradiţiile comunitare şi obiceiurile de demult şi anume jocurile junilor, serbările şi costumele lor specifice. Toate acestea l-au făcut să aleagă istoria drept carieră. A studiat la Facultatea de Istorie şi Arheologie Cluj Napoca, unde a făcut şi doctoratul. Reîntors în Braşov, a fost un profesor activ şi dedicat, după care a lucrat cercetător științific gradul III la Muzeul de Istorie Braşov. În calitate de director al Direcției Județene de Cultură a restaurat trei troițe cu capelă.  De asemenea, a fost ghid turistic în ţară și străinatate, izbutind să convingă mediul de afaceri să investească în evenimente culturale (precum la Târgul de mirodenii).  În timp, acumulând experienţă, a avut curajul să aplice pentru proiecte culturale, în calitate de expert şi specialist, în colaborare cu diverse instituţii și ONG-uri (Agenţia Metropolitană Braşov, Institutul Cultural Român, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, Asociația Libris  Cultural, Uniunea Junilor Braşov ș. a.), susţinând şi valorificând patrimoniul local mai ales, din Şcheii Braşovului (troiţele, datinile junilor, poveştile tradiţionale) şi stimulând dezvoltarea durabilă a turismului.

Tema conferinţei susţinută la invitaţia bibliotecii vizează descrierea şi dezvăluirea semnificaţiei jocurilor şi dansurilor junilor, precum şi a caracteristicilor lor. În alte zone ale Transilvaniei jocurile sunt practicate de ansambluri profesioniste, dar în Şchei jocul strămoşesc este organizat de către juni si tinerii din comunitate şi astfel şi-a păstrat însemnătatea socială şi funcţia de protocol social. Prin urmare jocul strămoşesc a devenit principalul mijloc prin care tinerii îşi fac intrarea în viaţa socială a comunităţii.

Manifestarea face parte din ciclul Conferinţele secţiei Periodice, organizate de departamentul de ziare şi reviste al Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov.

Vă aşteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Donbas – un Indiana Jones sas din România

septembrie 12th, 2016 Fără comentarii
Biblioteca Judeteana Brasov are placerea sa va invite la lansarea cartii “Donbas” de Jacques Sandulescu,o carte aparuta in traducere la editura Nemira recent, in toamna acestui an.  Lansarea va avea loc sambata, 17 septembrie 2016, orele 18,00, in sediul central al bibliotecii, in prezenta traducatoarei Mihaela Albu si a lui Dan Anghelescu.

In volumul “Donbas” de Jacques Sandulescu,  tanarul sas Hermann Pfaff din Rasnov (pseudonim Jacques Sandulescu), de 17 ani, relateaza deportarea in URSS si munca in minele de carbuni din Donbas. Timp de doi ani si jumatate a trait o aspra lectie de supravietuire. De la inceput a invatat limba rusa ca sa se poata intelege cu gardienii si muncitorii, s-a luptat cu munca epuizanta, cu foamea, cu frigul. In tot acest timp s-a gandit la evadare in continuu. Un accident de mina ii creeaza ocazia fugii si speriat de pericolul amputarii picioarelor, se urca intr-un tren cu cărbuni, se îngroapa in antracit si strabate Europa, trecand prin Polonia si Germania. Reuseste sa se salveze cu tenacitate şi cu ajutorul unor rusi, polonezi, germani si romani de mare omenie. Evadarea are loc iarna, in conditii de neimaginat. Ajunge in Canada, apoi in SUA, este muncitor la caile ferate, boxer, proprietar de baruri, apoi recrutat in armata americana.

Povestea lui reala este scrisa cu precizie, fara patima, alert, pe un ton convingator si atractiv ce te face sa nu lasi cartea din mana pana la sfarsit.

Va asteptam cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Nocturna bibliotecii 2016 – program

septembrie 6th, 2016 Fără comentarii

Anul acesta am ales drept temă Experimentul şi inovaţia astfel încât alături de încurajarea lecturii şi promovarea cărţii, să vă stimulăm să încercaţi, cunoaşteţi şi experimentaţi invenţii inedite. Iată ce dorim să vă oferim, împreună cu partenerii noştri, la ediţia 2016 a Nocturnei bibliotecii de sâmbătă din 17 septembrie:

Sediul Central, Bd. Eroilor nr. 35

1. Expoziţie interactivă organizată şi prezentată de Ioana Balaban (Expoziţii Călătoare) – în faţa sediului, de la orele 18

Veţi vedea o serie de obiecte create de artişti pentru a ilustra diferite fenomene fizice şi a înţelege cum funcţionează, de pildă, o eoliană, cum se produce un val, care este mişcarea şi etapele lui etc.

Slogan: Biblioteca înseamnă interacţiune

2. Tur de biciclete între Sediul central al bibliotecii (Bd. Eroilor nr. 35) şi Filiala nr. 6 (Str. Iuliu Maniu nr. 6) – punct de întâlnire curtea bibliotecii la orele 17,30

Slogan: Biblioteca este o călătorie

Vă rugăm să vă înscrieţi cu numele complet şi un număr de telefon pentru contact la adresa biblg@rdsbv.ro, cu menţiunea Tur de biciclete Nocturna.

3. Concurs Fii bibliotecar şi primeşte o carte în dar! – parter, Secţia de împrumut, orele 18,00-24,00

Concursul este o manifestare de tradiţie oferită de colegele noastre de la Secţia de împrumut, cititorii fiind invitaţi să descopere cărţile prin urmărirea indiciilor date de bibliotecari. În felul acesta aflaţi cum poate fi cineva un bibliotecar, găsiţi cheia cunoaşterii şi primiţi o carte în dar.

Slogan: Biblioteca înseamnă cunoaştere

4. Lansare de carte – „Donbas” de Jacques Săndulescu. Prezintă traducătoarea Mihaela Albu şi scriitorul Dan Anghelescu – etaj I, Sala mare de lectură, orele 18,00

Descoperă aventura trăită de erou în evadarea sa din lagăr şi drumul spre libertate!

Slogan: Biblioteca înseamnă plăcerea şi experienţa lecturii

5. Labirint sonor cu Asociaţia Laborazon – etaj I, coridor, orele 18,00-24,00

Asociaţia Laborazon vă propune să pătrundeţi în labirint, un perimetru delimitat, unde veţi găsi drumul ghidaţi de sunete. Când veţi călca greşit, undele infrarosii vor semnala eroarea şi încet-încet veţi găsi drumul de ieşire. Un proiect inovator pe care vă invităm să îl experimentaţi!

Slogan: Biblioteca este un labirint

6. Proiecţie de filme motivaţionale despre ştiinţă, lideri şi succes din reţeaua TED (Technology Entertainment Design) – etaj I, Sălile de lectură 2-3, începând de la orele 18,00

Bibliotecarele de la Centrul de informare şi formare continuă vă oferă o selecţie de filmuleţe despre oameni de ştiinţă şi povestea lor, cum au reuşit, crezând în ideile şi inteligenţa lor. Descoperiţi un posibil model de viaţă!

Slogan: Biblioteca este o reţea de oameni şi informaţii

7. Ghidaje în întreaga bibliotecă, orele 18,00-24,00

Pentru toţi doritorii să facă turul complet al bibliotecii, să cunoască toate secţiile şi oferta noastră, vă aşteptăm să vă prezentăm concret ce avem.

Slogan: Biblioteca înseamnă descoperire

Casa Baiulescu, Bd. Eroilor nr. 33 (lângă Şcoala nr. 6)

În avanpremieră la festivalul Braşovul – capitala jocurilor tradiţionale ale copilăriei din toamna aceasta, cu ocazia Nocturnei bibliotecii, se va face în curtea Casei Baiulescu o activitate în care copiii vor învăţa vechile jocuri din copilăria de altădată.

Slogan: Biblioteca înseamnă joc şi joacă, învăţare şi experiment, tradiţie şi inovaţie

  1. a. Experienţe şi experimente cu profesoara de chimie Adriana Neculăiţă – parter, Mediateca francofonă – 18,00-20,00
  1. b. Atelier de tehnica marmorării hârtiei cu Daniela Banaurs – parter, Mediateca francofonă – 20,00-24,00

Slogan: Biblioteca te stimulează să experimentezi

 2. BiblioBar cu ceainăria Ceai et caetera la Biblioteca engleză – orele 18,00-19,00

Cocktailuri de fructe, colorate şi inspirate de cărţi celebre, botezate după titlul cărţilor, vă îmbie să le gustaţi şi să identificaţi cartea ce le-a dat numele.

Slogan: Biblioteca înseamnă creativitate

 3. Atelier de mobilier pictat organizat de invitata Bibliotecii Maghiare, artista Pál Tünde la Mansarda Casei Baiulescu – orele 19,00-20,00

Atelierul va fi însoţit de o expoziţie de mobilier pictat tradiţional şi de piese de mobilier şi design inovator, proiectate şi realizate de mari designeri ai secolului XX, din colecţia Facultăţii de Ingineria Lemnului, Universitatea „Transilvania” Braşov expuse în Mansarda Casei Baiulescu pe tot parcursul Nocturnei (orele 18,00-24,00)

Mulţumim doamnei prof. dr. ing. Marina Cionca pentru disponibilitate şi colaborare!

Slogan: Biblioteca este un amestec de artă şi inovaţie

4. Expoziţie de ziare şi reviste satirice şi umoristice la Sala de periodice, demisol, orele 18,00-24,00

“Ridendo, castigat mores” – spunea latinul. Şi avea dreptate. Iar revistele şi foiţele satirice, cu caricaturi, criticând aspecte sociale şi politice, au fost frecvente la noi. În Braşov, publicaţii precum Cocoşul roşu, editat de părintele lui Sextil Puşcariu ori Ghimpele, cu desenele inspirate ale pictorului braşovean Valeriu Maximilian, au ţinut capul de afiş al presei satirice. Vă invităm să savuraţi împreună cu noi, să râdem şi să înţelegem că astfel îndreptăm mai degrabă moravurile, cu ascuţişul cuvântului, al peniţei artistului şi al râsului cititorului.

Slogan: Biblioteca înseamnă spirit şi inteligenţă critică.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (4 votes cast)

Concurs de idei pentru tinerii din Braşov

Adu o schimbare pentru Braşov!
Ai observat ceva ce te-a deranjat prin cartierul tău/ oraş? Ai văzut de exemplu un spaţiu verde care ar putea fi înfrumuseţat? Sau nişte copii cărora le-ai putea îmbunătăţi cumva viaţa? Poate e nevoie de un loc amenajat pentru practicarea skateboarding-ului sau a altui sport?
Sunt multe idei la care probabil şi tu te-ai gândit. Dacă ai energia şi curajul necesar, acum îţi oferim şansa de a schimba ceva în Braşov!
Ce îţi propunem?
Un concurs de idei la care să te înscrii împreună cu patru prieteni de-ai tăi. Dacă aveţi între 16 şi 30 de ani şi vreţi să vă implicaţi în comunitate, vă aşteptăm ideile de proiecte cu entuziasm şi interes.
Echipa câştigătoare îşi va putea pune ideea în practică cu ajutorul unei finanţări din partea noastră (200 euro) + îşi va prezenta proiectul într-un schimb de tineret în Portugalia, la începutul anului viitor.
Cine vă ajută şi cu ce?
Asociaţia ApIS-PM Feedback Braşov, prin Centrul de Voluntariat Braşov în parteneriat cu YUPI (Youth Union of People with Initiative) din Portugalia – vă acordăm suportul necesar (informaţii, consiliere).
Sună bine?
Dacă da, ai formularul de înscriere şi regulamentul de concurs aici http://goo.gl/XuCiwU
Aşteptăm ideile de proiecte până la data de 30 septembrie 2016, orele 18:00, pe adresa de e-mail hello@voluntarbrasov.ro
Echipa Voluntar Brasov
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Art Braşov Estival, ediţia a VI-a

                                                                               

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII ,,TIBERIU BREDICEANU’’ BRAŞOV

 

FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE INTERPRETARE

“ ART BRAŞOV ESTIVAL

EDIŢIA VI
BRAŞOV 10-11 IUNIE 2016

 

REGULAMENT

Şcoala Populară de Arte şi Meserii ,,Tiberiu Brediceanu’’ Braşov organizeaza in parteneriat cu Liceului de Muzică ,, Tudor Ciortea”si Coresi Shopping Resort –Sponsor al evenimentului

 în zilele de 10-11 iunie 2016

Festivalul Concurs de interpretare „ART BRAŞOV ESTIVAL’’ – Ediţia a VI- a.

Manifestarea doreşte să stimuleze interesul copiilor şi tinerilor pentru muzica vocală şi instrumentală, să descopere şi să promoveze tinere  talente, să introducă în circuitul valorilor creaţii artistice noi sau mai puţin cunoscute.

                        Participanţi. Concursul  se adresează tuturor copiilor, tinerilor profesionişti sau amatori, care studiază şi iubesc muzica.

Desfăşurare. Concursul se va desfăşura pe secţiuni, instrumente, an de studiu,  grupe de varstă, clase si categorii  în zilele de 10-11 iunie, orele fiind stabilite ulterior.
Secţiunea I       Interpretare instrumentală

Secţiunea II      Interpretare vocală

Secţiunea III     Ansambluri vocale şi instrumentale

În cadrul fiecărei secţiuni sunt trei grupe tematice:

1. muzică clasică

2. muzică uşoară, divertisment

3. muzică populară

 

   

Categoria A = amatori (Şcoli Populare de Arte, Palatele Copiilor, Cluburile Elevilor,Şcoli si Licee)

An de studiu

Grupa de varsta

 

 

I, II, III, IV, V

6-9 ani

10-12 ani

13-15 ani

16-18 ani

Peste 18 ani

 

Categoria B = elevi ai Liceelor de Muzică / Artă

(clasele I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII ) sau studenţi ai Facultaţilor de muzică.

                        Repertoriul.

                        Concurenţii vor prezenta la categoria A una sau două piese din creaţia muzicală, diferite ca formă, gen şi stil muzical şi la categoria B două piese din creaţia muzicală, diferite ca formă, gen şi stil muzical.

Lucrările vor fi prezentate din memorie, mai puţin formaţiile şi grupurile vocal-instrumentale.

Juriul va fi format din profesori de specialitate,  personalităţi artistice locale si naţionale. Fiecare secţiune va fi jurizată de către o comisie de specialitate, care va aprecia realizarea tehnică  şi artistică  a lucrărilor prezentate,  precum şi gradul de originalitate al interpretării.

Jurizarea  se va face pe an de studiu si grupa de varsta pentru cat.A  si pe clase pentru cat.B.

Premii. Juriul va acorda premii, menţiuni şi diplome de participare pentru fiecare concurent, în funcţie de punctajul obtinut in urma reprezentatiei artistice,  după cum urmează:

Premiul I ( 95 – 100 puncte ), Premiul II ( 90 – 94 puncte ), Premiul III ( 85 – 89 puncte , Menţiune ( 80 – 84 puncte ), Diplomă de participare ( sub 80 puncte )

* În cazul unor interpretări excepţionale, juriul poate acorda Premiul Absolut al secţiunii.

Concursul se va desfasura vineri 10 iunie la Liceul de muzica ,, Tudor Ciortea”str. Col. Buzoianu nr.1 si Scoala Populara de Arte str. Lunga nr.1.

Festivitatea de Premiere şi Gala Laureaţilor va avea loc Sâmbătă 11 Iunie 2016  la Coresi Shopping Resort str. Zaharia Stancu nr.1 Brasov.

 

Fişa de înscriere si copia după certificatul de naştere vor fi trimise  pe mail : festivalbrasovarte@yahoo.ro, până pe  6 iunie 2016 ora 13.

 

            !!!! In atentia elevilor de la muzica usoara negativele pieselor sa se trimita in format mp3 pana la data de 06..06.2016 ora 13 numai pe email festivalbrasovarte@yahoo.ro

           

            Înscrierile mai pot fi făcute direct la secretariatul institutiei organizatoare  Şcoala  Populară de Arte şi Meserii „T. Brediceanu” Braşov   până în data de 6  iunie 2016 ora 13.

Pentru orice informatii şi lămuriri, tel:

Muzică instrumentala pian:    prof. Domnica Pepelea tel: 0727704459

                                                    prof. Mihaela Itigan tel: 0722.124943

                                                    prof. Codruţa Craioveanu tel: 0744565785         

Muzică uşoară:   prof. Ciocalau Monica tel: 0724239160

Muzică populară: prof. George Muraru tel: 0744.388688

Muzică instrumentală corzi : prof. Petrovan Gheorghe tel: 07226649537

 

DIRECTOR

Carmen Moruz

Şcoala Populară de Arte „Tiberiu Brediceanu”

 

                                                                                               

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII ,,TIBERIU BREDICEANU’’ BRAŞOV

                                                                                            

 

FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE

INTERPRETARE

“ ART BRAŞOV ESTIVAL

 

EDIŢIA VI

 BRAŞOV 10-11 IUNIE 2016

 

 

FIŞA  DE  ÎNSCRIERE

Secţiunea I -  Interpretare instrumentală

 

Numele___________________ Prenumele____________________

Categoria___Instrumentul______________

Muzică clasică/uşoară/populară

Varsta________________

Clasa________                                    

An de studiu_________________________

 Instituţia__________________________________

Profesor îndrumător____________________________________

Profesor corepetitor_____________________________________

Telefon,elev________________

Repertoriul/Minutaj total________________
1. Autor______________________________________________                                       

    Titlu_______________________________________________
2. Autor______________________________________________

    Titlu  ______________________________________________

 

 

  Data înscrierii___________________

 

 

 

Semnătură                                           Semnătură

Prof. Îndrumător                               Elev__________

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                               

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII ,,TIBERIU BREDICEANU’’ BRAŞOV

 

                FESTIVAL CONCURS NAŢIONAL DE         

                                   INTERPRETARE

“ ART BRAŞOV ESTIVAL

 

EDIŢIA VI
BRAŞOV 10-11 IUNIE 2016

 

 

FIŞA DE ÎNSCRIERE

Secţiunea a II a  – Interpretare vocală

 

Numele___________________ Prenumele____________________

Categoria___Muzică clasică/uşoară/populară

Varsta________________

 Clasa___________

An de studiu_________________________________

Instituţia_________________________________ 

Profesor îndrumător____________________________________

Profesor corepetitor_____________________________________

Telefon elev

 

Repertoriul/Minutaj total________________
1. Autor______________________________________________                                      

    Titlu_______________________________________________
2. Autor______________________________________________

    Titlu  ______________________________________________

 

 

  Data înscrierii___________________

 

 

 

Semnătură                                           Semnătură

Prof. Îndrumător                               Elev

 

 

 

 

 

 

 

                                                                               

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII ,,TIBERIU BREDICEANU’’ BRAŞOV

 

                FESTIVAL CONCURS NAŢIONAL DE         

                                   INTERPRETARE

“ ART BRAŞOV ESTIVAL

 

EDIŢIA VI
BRAŞOV 10-11 IUNIE 2016

 

 

FIŞA  DE  ÎNSCRIERE

Secţiunea a III-a -  Ansambluri vocal – instrumentale şi

Ansambluri instrumentale

Tipul formaţiei:_________________________________

Componenţa formaţiei (Numele, prenume/Vârsta/Clasa/An de studiu/Instrumentul):
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Categoria_____Muzică clasică/uşoară/populară

Profesor îndrumător: __________________________________

Instituţia____________________________________________
Repertoriul /Minutaj total________________
1. Autor______________________________________________                                      

    Titlu_______________________________________________
2. Autor______________________________________________

    Titlu  ______________________________________________

Data înscrierii___________________

 

Semnătură                                                   

Prof. Îndrumător             _____

 

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

Sărbătoarea cititorilor

Luna aprilie este luna care abundă în sărbători. Începem cu 2 aprilie – Ziua internaţională a literaturii pentru copii, ziua lui Hans Christian Andersen, dar mai recent şi ziua autismului. Continuăm cu Săptămâna naţională a bibliotecilor, cu punctul culminant în ziua de 23 aprilie, când este Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, dar şi ziua naţională a bibliotecarului în România. Nu întâmplător, în această lună de primăvară, are loc tradiţionalul Târg internaţional al cărţii pentru copii şi tineret de la Bologna, o manifestare de elită şi de mare amploare a editorilor, autorilor şi cititorilor.

La Biblioteca Judeţeană Braşov noi vrem să sărbătorim pe pasionaţii de lectură şi de aceea secţiile şi filialele noastre au ales pe cititorii lor fideli pe anul 2015. Bibliotecarii aduc astfel un omagiu cititorilor, celor atraşi de litera scrisă şi de poveşti, de informaţii şi de tot ceea ce le influenţează viaţa, crezând cu tărie în puterea cărţilor de a ne schimba.

Pentru început, aş vrea să dau cuvântul câtorva  colegi de-ai  noştri, bibliotecari în filialele din cartierele braşovene pentru a afla de ce au făcut alegerile unor astfel de cititori fideli. Cuvintele lor sunt foarte sugestive şi descriu sentimentul de respect reciproc dintre bibliotecari şi cititori. FILIALA 1 din Craiter a desemnat drept cititorul anului 2015 pe: “SIMA MĂDĂLINA – o cititoare  veche în filială, o adolescentă sensibilă, serioasă, respectuoasă, dornică de nou şi de multă aventură. Este elevă în clasa a X a.” (bibliotecar Sidonia Babeş).

FILIALA 2 din cartierul Noua a ales drept utilizatori fideli pe categorii de vârstă :

Categoria Copii – IULIA MOCANU ŞI RAUL DUMINICĂ

„Programul școlar foarte încărcat și activitățile extrașcolare nu-i împiedică pe acești copii să-și satisfacă nevoia de cunoaștere și de poveste urmând modelul oferit de părinți:  Iulia Mocanu s-a înscris la Filiala 2  încă din clasa a IV-a, ne-a vizitat frecvent, iar până în prezent, în clasa a VIII-a, aproape că a epuizat cărțile destinate vârstei ei. Pe Raul Duminică (clasa a II-a) nu îl descurajează romanele lungi sau structurate în mai multe volume, trăind cu intensitate aventurile personajelor. S-a calificat  la olimpiada pe țară la limba română.

Categoria Adulţi – ANCA DRĂGUŢ ŞI MARIA MOCANU despre care spun  că sunt “Două cititoare dinamice pentru care lecturile reprezintă nu doar un hobby, ci un stil de viață esențial pentru educația lor și a copiilor.”

Categoria Seniori – MARIA BRUJBU, IOAN BUSUIOC, ION CÂRJAN, ELENA OLTEANU

„Pasiunea pentru lectură și curiozitatea științifică persistă și la vârste foarte înaintate. Cel mai potrivit exemplu este doamna Elena Olteanu (născută în 1927), prietena bibliotecii încă din anii 1960. Deși Filiala 2 a fost  mutată de mai multe ori, doamna Olteanu și doamna Maria  Brujbu (n. 1944)  ne-au rămas mereu devotate. Domnul Ion Cârjan (n. 1939) și domnul Ioan Busuioc (n. 1945) continuă să își îmbogățească cunoștințele.” Argumentele aparţin colegelor noastre bibliotecare Viorica Emilia Roşu şi Anca Grama.

FILIALA 4 de pe Calea Bucureşti la intersecţie cu strada Berzei  a propus drept cititorul anului 2015 pe “TUDORACHE DENISA – elevă în clasa a-II-a la Școala Gimnazială nr. 2 Braşov. Este înscrisă la bibliotecă de anul trecut, vine regulat sa ia cărți, îi place să citească, este curioasă, implicată să afle lucruri, corectă, respectă regulamentul și se bucură de niște părinți interesați de preocupările și necesitățile ei, care o sprijină și ajută.” Cuvintele sunt semnate de bibliotecar Ligia Rogoz.

Filiala 5 prin bibliotecari Alina Mircea şi Valentina Petcu s-a gândit la DOGARIU DIANA (Şcoala Gimnazială nr. 5 Braşov), pe care au ales-o pentru pasiunea ei pentru citit, ajungând să parcurgă aproape toate cărţile de vârsta ei din filială.  În sfârşit, Filiala pentru copii şi tineret nr. 6 a desemnat pe următorii cititori fideli pe anul 2015:  POPESCU RAREȘ IONUȚ  (Școala Gimnazială nr. 13 – clasa a II-a A),  OBREJA NAOMI PATRICIA (Școala Gimnazială nr. 6 – clasa a VI-a A),  BOȘNEAGĂ BIANCA (Școala Gimnazială nr. 5 – clasa a IV-a C).

În continuare, iată alegerile făcute de colegii noştri dintre cei mai dedicaţi lectori.

Secţia de Împrumut Carte pentru Adulţi a desemnat 9 persoane drept cei mai asidui cititori pe anul 2015: BARTIŞ MARIANA, BECSEK EMILIA, BEDO OLGA, CREŢU RAVECA, NECULA VIORICA, RICIU ANTON IONEL, RICIU VALERICA ZOE, SANDOR ELENA, SĂNIUŢĂ CLAUDIU. Motivul: “Acești utilizatori ne frecventează în mod constant, fiind la curent cu noile apariții.”  Sala de lectură a ales pe următorii cititori şi utilizatori fideli pe care îi apreciază pentru interesul constant pentru informaţii, lectură şi tehnologie: KETTING ANTHONY, MĂLINICI MARIA, ONACIU NICUŞOR SAMUEL, IMREH ROBERT ŞI BÎRSAN CRISTIAN.  Secţia Periodice (Ziare şi reviste) a nominalizat cei mai perseverenţi cititori ai săi pe anul 2015: CHIRA VIOREL ŞI SZASZ-HAZY ZSOLT.  Mediateca (Secţia de muzică şi artă) a selectat-o pe doamna  ACĂI ECATERINA pe acest onorant loc de cititor fidel pe anul 2015.

Biblioteca engleză  a desemnat pe PORUŢIU TEODOR în timp ce  Mediateca francofonă a ales pe doamna profesoară de limbă franceză PELEI MARCELA TEODORA. Biblioteca Maghiară a cinstit cu acest titlu pe doi dintre cititorii săi pe anul 2015 şi anume pe MIHOC RENÁTA BEATRICE ŞI SZABÓ MÁRTON.

Felicitări tuturor, suntem mândri de voi şi vă preţuim pentru iubirea de carte!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Festival de teatru pentru tineret

Facem cunoscut şi pe blogul nostru un anunţ al Şcolii populare de arte şi meserii “Tiberiu Brediceanu” Braşov:

FESTIVALUL  DE TEATRU PENTRU TINERET – BRAŞOV

,,De-a Râsu’ Plânsu’ ”

- Ediţia a VI –a

16 – 17 APRILIE  2016

 

Şcoala Populară de Arte şi Meserii ,,Tiberiu Brediceanu” din Braşov, organizează a VI-a ediţie a Festivalului de Teatru ,,De-a Râsu’ Plânsu’ ” pe trei secţiuni:

1-teatru           

2-teatru de păpuşi                                

3-text dramatic

 Scopul festivalului este să ofere posibilitatea tinerilor să se exprime prin intermediul teatrului, să-şi demonstreze calităţile artistice, atît cele actoriceşti, cît şi cele dramatic-literare.

Festivalul se desfăşoară în regim de concurs şi se adresează tinerilor cu aspiraţii spre actorie, regie şi dramaturgie (arta scrisului dramatic).

La primele două secţiuni de interpretare, textele pieselor alese pot fi din dramaturgia clasică sau contemporană,universală sau românească. Piesa poate avea,de asemenea, un scenariu original sau adaptat, şi să fie interpretată exclusiv în limba română.

Reprezentaţia trebuie să dureze maxim 30 de minute. Nerespectarea acestei cerinţe se penalizează prin depunctare.

Pentru secţiunea a treia-textele dramatice (piese de teatru, monoloage) trebuie să fie originale, să aparţină cu adevărat tinerilor creatori. Pentru această secţiune vă rugăm să ne trimiteţi textul în format electronic pe adresa de e-mail, odată cu fişa de înscriere,pînă la data de 4.04.2016. Acest lucru este necesar pentru ca juriul de specialişti să aibă timp suficient să citească textele dramatice.

Participanţii la festival trebuie să aibă vârste cuprinse între 8 si 35 de ani pentru sectiunea de actorie, 8-35 de ani pentru sectiunea teatru de păpuși.

            Fiecare trupă înscrisă trebuie să poarte un nume, chiar dacă aparţine unei instituţii, şi să fie compusă din cel mult 10 membrii.

De asemenea, fiecare membru participant va achita o taxă de participare în valoare de 30 lei.

Taxa trebuie plătită de fiecare participant al fiecărei trupe în parte, în ziua participării.

Pentru premiile  in bani sunt necesare atât semnăturile premianților cât și un act de  identitate (pentru minori un act de identitate al unui părinte sau al coordonatorului de trupă)

Festivalul se desfăşoară pe durata a două zile, pe 16 şi 17 APRILE 2016, în Sala Festivă a Şcolii Populare de Arte Braşov, str.Lungă nr.1.

 Programul festivalului, programul de repetiţii, precum şi alte informaţii utile vor fi comunicate de către organizatori, pînă la data de 11.04 2016.

Între spectacole va exista o pauză de maxim 5 minute, timp în care va fi instalat decorul necesar următoarei trupe (în situaţia în care montarea decorului durează mai mult vă rugăm să ne comunicaţi, chiar pe fişa de înscriere).

În cazul în care reprezentaţia necesită un decor complex sau format din obiecte voluminoase, transportul şi instalarea acestuia intră în sarcina trupei. Organizatorii pot pune la dispoziţia trupelor numai obiecte minimale şi numai în măsura posibilităţilor. Acest lucru trebuie, de asemenea, solicitat odată cu înscrierea.

Toate aceste necesităţi, precum şi orice altfel de probleme tehnice, care vor fi expuse la faţa locului fără să fi fost anunţate în prealabil, nu vor fi luate în considerare, decât în măsura în care vor putea fi rezolvate fără a afecta programul şi condiţiile de desfăşurare a festivalului.

Participanţii au obligaţia de a respecta programul de repetiţii, spectacolele şi alte activităţi concepute de organizatori.

Organizatorii nu vor suporta transportul şi masa trupelor selectate în cadrul festivalului. Organizatorii vor suporta cazarea.Vă rugăm să ne precizaţi în fişa de înscriere, numărul de persoane care solicită cazarea, ca să putem face rezervări în timp util.

Pentru a vă putea înscrie, completaţi formularele atasate la acest regulament pe care le veţi trimite pe adresa de e-mail festivalbrasovarte@yahoo.ro

Juriul este format din:

Președitele juriului: Dan Tudor – Conf. Univ. Dr. Facultatea de Arte  “Geo Saizescu”  Universitatea “Hyperion”, Regizor Teatrul de Comedie București

Afrodita Androne – Actriță Teatrul Național București

Viorica Geantă Chelbea -  Actriță Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov

Carmen Moruz – Actriță Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov

 

Premiile constau în diplome, medalii, bani şi obiecte. Cuantumul acestora nu-l vom publica, întrucât acesta este un festival la care participarea trebuie să se facă din plăcere, pasiune şi dragoste de teatru. Fiecare tânăr ar trebui, din punctul nostru de vedere, să aibă o astfel de experinţă, pentru a-şi descoperi vocaţiile creatoare, imaginaţia şi inventivitatea.

Premiile:

v     Marele premiu –TROFEUL FESTIVALULUI-lucrare de artă, realizată de artistul plastic Marius Necşoi, profesor al Școlii Populare de Arte Brasov

v     Cel mai bun spectacol

v     Cea mai bună interpretare actoricească

v     Cel mai bun text dramatic-cu posibilitatea de beneficia de o montare profesionistă, avînd ca producător Şcoala Populară de Arte Braşov

v     Premiul special in memoriam ,,Adrian Răţoi”, actor, profesor de teatru

v     Premiul special in memoriam ,,Dan Săndulescu “, actor, profesor de teatru

v     Premii speciale, în cazul în care juriul va considera de cuviinţă: premiul pentru cea mai expresivă păpuşă, pentru decor, pentru costume etc.

v     Toţi premianţii vor avea posibilitatea de a intra la Şcoala Populară de Artă Braşov pentru anul şcolar 2015-2016, la secţia de actorie, actorie-păpuşi și musical (pentru cei care au si aptitudini muzicale), FĂRĂ SUSŢINEREA EXAMENULUI DE ADMITERE.

Aprecierea trupelor se va baza pe criterii precum: capacitatea de interpretare şi de convingere, înţelegerea situaţiilor şi a rolurilor, atmosfera creată de trupă pe scenă, adevăr în situaţie, disponibilitate de a improviza, originalitate în arta scrierii dramatice.

Pentru alte informaţii, contactaţi-ne la nr de tel/fax.0268413965

Prof.Alexandra Petrasciuc 0744929204

 

BAFTĂ TUTUROR!!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cursuri Tags: ,

LOE – un spectacol vizual special

Sâmbăta trecută am asistat la spectacolul LOE – poem vizual, ce a avut mai multe reprezentaţii în Braşov până acum. Sunt convinsă că toţi cei prezenţi au fost emoţionaţi de ceea ce au văzut. LOE este un autentic poem vizual, în care muzica, dansul, artele vizuale se îmbină într-un chip inedit, se completează şi reuşesc să ţeasă împreună o poveste poetică,  de iubire. LOE este un exemplu de spectacol în care fiecare mişcare se petrece pe scena luminată de imagini şi într-un context muzical complementare, iar muzica ilustrează perfect coregrafia, în ritmul sentimentelor.  Dansatorii, Bianca Oichea şi Bogdan Nechifor, formează un cuplu ce dau glas dragostei, cu suişurile şi coborâşurile ei. Interpretarea lor este executată perfect, cursiv, cu o foarte mare expresivitate, redând candoarea, inocenţa, efuziunea, comunicarea partenerilor, apoi distanţa intervenită şi nevoia de independenţă a acestora. Am văzut rar duete de dansatori care să comunice cu perfectă naturaleţe, aşa cum au izbutit ei, în urma unei profunde înţelegeri a spectacolului, implicări şi a unui antrenament îndelungat.  Este un spectacol în care realitatea transgresează graniţele sensibile ale imaginarului, iar decorul întreg reacţionează şi se schimbă în funcţie de stările de spirit, fiind un participant activ,  un al treilea actor în povestea de dragoste.  Nu a fost neglijat nici elementul olfactiv, pe toată durata spectacolului aerul căpătând mirosul simţămintelor. Este un spectacol care realizează performanţa rară de a mişca totul,  în care energia se revarsă şi interacţionează, mişcând publicul şi provocându-l să exploreze emoţia corporalului. Un performance cu adevărat creativ, oferit braşovenilor, de o echipă întreagă care s-a implicat cu profesionalism, entuziasm şi sensibilitate şi a contribuit la reuşita lui! Felicitări! Bravo! Şi să nu uit, m-au impresionat întreaga producţie şi decorurile care sigur au fost costisitoare. Iată de ce se cuvin mulţumiri tuturor celor care au făcut acest lucru posibil, de aceea dau mai jos amănunte despre cei implicaţi.

Date despre spectacol:

LOE/ Poem Vizual
cu BOGDAN NECHIFOR și BIANCA OICHEA
un spectacol de: Bianca Oichea & Rodica Elena Știrbu
o producție: Centrul Cultural Reduta, Asociația Cuturală SIC, Asociaţia Culturală KunSTadt
sponsori: Olin Foods- Prato, Abitare C.G, Olin, Unicall Services Group, Subaru, Sep, Tent4Event.
LOE (locus, opia, extensa) este un poem vizual care prin intermediul dansului conturează un univers în cadrul căruia realul și imaginarul se împletesc. Tema iubirii necondiționate devine ecoul acestui univers. Interpreții performează într-un spațiu ce reacționează și se transformă, devenind astfel un al treilea personaj. În această realitate scenică unde viul/ energia ricoșează, se revarsă și interacționează, publicul descoperă un nou imaginar care explorează trecerea emoționalului în corporal.
Locus – locul în care un cumul de puncte se întâlnește în urma unor condiții prestabilite.
Opia – dezordine/dereglare/tulburare/confuzie vizuală.
Extensa – prelungit, extins, lucru întins.
Echipa:
Bogdan Nechifor – interpretare
Alex Catana – muzică set original
Bogdan Muscalu – muzica set adițional
Alina Andrei – foto & video
Alexandra Dumitriu – croitorie
Bogdan Runceanu – set-up mapping
Marcel Vlădăreanu – lumini & sunet
Didi Blănaru – regie tehnică
Mara Oprișiu – management producție
Bianca Oichea – interpretare, concept & regie artistică, coregrafie, ilustrație muzicală, editare video
Rodica Elena Știrbu – concept & regie artistică, scenografie, grafică, VJ
Voluntari: Ada Andreea Gabor, Sebastian Lala, Răzvan Morar, Daniel Lupu, Alexa Papa.
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (6 votes cast)

Proiectul MEMO – Harta locurilor memoriale din Braşov

noiembrie 9th, 2015 Fără comentarii

Agenţia Metropolitană Braşov împreună cu Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și Biblioteca Județeană “George Barițiu” vă invită marți, 10 noiembrie, începând cu orele 13, în sala de Consiliu a Primăriei Brașov, la o sesiune de informare în cadrul proiectului cultural „MEMO – Marcarea Elementelor Memoriale din Orașul Brașov”.

La acţiune vor participa reprezentanții tour-operatorilor locali și naționali și alte instituții interesate în promovarea și valorificarea obiectivelor turistice din Brașov.

Scopul acestui proiect cultural a fost diversificarea ofertei cultural turistice a orașului Brașov prin asocierea de monumente istorice cu personalități culturale care au fost incluse pe o hartă nouă, tiparită și virtuală, adresată turiștilor și membrilor comunității locale.

Harta este rezultatul proiectului cultural „MEMO – Marcarea Elementelor Memoriale din Orașul Brașov, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Noua hartă turistică, realizată într-un tiraj de 30.000 de exemplare, în limbile română, engleză, germană și franceză, harta propune un nou circuit turistic cultural care cuprinde 32 de monumente istorice din centrul vechi al orașului Brașov precum și informații cu caracter memorial despre personalitățile care au locuit în ele și care au avut mari merite în istoria și viața culturală a orașului. Aceste informații sunt date publicității și prin intermediul hărții interactive www.memo-brasov.ro.

Hărțile vor fi distribuite, gratuit, turiștilor, elevilor și comunității locale, prin intermediul punctelor de informare turistică și al agențiilor de turism.

           Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)