Arhivă

Post Tăguit cu ‘proiecte’

Întrebarea lunii pusă de Cuibul democraţiei

noiembrie 20th, 2015 Fără comentarii
Cuibul democraţiei vă invită de astăzi să răspundeţi la o întrebare adresată prin panoul interactiv de la Biblioteca Judeţeană Braşov (holul de intrare, în stânga)
Cum aflaţi de evenimentele culturale din Brasov?
Variante
Radio/TV, Presă scrisă, Internet, afiş/fluturaş?
Codul culorilor – radio/tv – pion galben, presă scrisă – pion roşu, internet – pion albastru, afiş/fluturaş – pion verde.
Vă mulţumim!
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Proiectul MEMO – Harta locurilor memoriale din Braşov

noiembrie 9th, 2015 Fără comentarii

Agenţia Metropolitană Braşov împreună cu Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și Biblioteca Județeană “George Barițiu” vă invită marți, 10 noiembrie, începând cu orele 13, în sala de Consiliu a Primăriei Brașov, la o sesiune de informare în cadrul proiectului cultural „MEMO – Marcarea Elementelor Memoriale din Orașul Brașov”.

La acţiune vor participa reprezentanții tour-operatorilor locali și naționali și alte instituții interesate în promovarea și valorificarea obiectivelor turistice din Brașov.

Scopul acestui proiect cultural a fost diversificarea ofertei cultural turistice a orașului Brașov prin asocierea de monumente istorice cu personalități culturale care au fost incluse pe o hartă nouă, tiparită și virtuală, adresată turiștilor și membrilor comunității locale.

Harta este rezultatul proiectului cultural „MEMO – Marcarea Elementelor Memoriale din Orașul Brașov, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Noua hartă turistică, realizată într-un tiraj de 30.000 de exemplare, în limbile română, engleză, germană și franceză, harta propune un nou circuit turistic cultural care cuprinde 32 de monumente istorice din centrul vechi al orașului Brașov precum și informații cu caracter memorial despre personalitățile care au locuit în ele și care au avut mari merite în istoria și viața culturală a orașului. Aceste informații sunt date publicității și prin intermediul hărții interactive www.memo-brasov.ro.

Hărțile vor fi distribuite, gratuit, turiștilor, elevilor și comunității locale, prin intermediul punctelor de informare turistică și al agențiilor de turism.

           Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti – Conferinţă de presă şi lansare

octombrie 22nd, 2015 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov vă invită miercuri, 28
octombrie 2015, ora 12,00, în mansarda Casei Baiulescu din Livada Poştei, la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării volumului “Atlasul
Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti”, un proiect
editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 6 – ,,Iacob Mureşianu”.
În data de 29.10.2015 la ora 18,00 va fi lansat volumul “Atlasul
Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti”, realizat în
cadrul proiectului.
La eveniment vor fi prezenti autorul cărţii, domnul Dr. Alexandru
Stănescu, ilustratorul cărţii, doamna Lia Stănescu şi directorul Bbliotecii
Judeţene “G. Bariţiu”, domnul Dr. Daniel Nazare.
Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este doamna Ioana
Căpăţână – manager de proiect (0726782892, mail: ioanacapa2003@Yahoo.com).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului
Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.”

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti – un proiect dedicat copiilor braşoveni

octombrie 22nd, 2015 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov a implementat în perioada
august – noiembrie 2015 proiectul Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti, un proiect editorial co-finanţat de către Administratia Fondului Cultural Naţional, cu ajutorul căruia se prezintă în premieră în spaţiul cultural românesc basmele prin intermediul hărţilor şi al unui mic dicţionar ilustrat de personaje. Astfel copiii, părinţii şi publicul amator de poveşti vor avea la dispoziţie hărţi, care vor ilustra geografia basmelor româneşti.
Proiectul editorial a avut 0 valoare totală de 71.600 lei, din care cofinanţarea nerambursabilă acordată de Administraţia Fondului Cultural Naţional a fost de 50.000 lei, iar 21.600 lei a reprezentat co-finanţarea bibliotecii.
În cadrul proiectului, a fost realizată cartea Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti “, care cuprinde 12 poveşti şi 65 de
ilustraţii.
Prin activităţile din cadrul proiectului se încurajează lectura activă, lucrul
cu harta şi cu imaginea încă din primii ani de şcoală, în scopul de a crea
deprinderi şi aptitudini de cititor avizat copiilor şi elevilor implicaţi în
proiect. Prin proiectul editorial se urmăreşte oferirea unui instrument util şi accesibil pentru explorarea Universului basmelor, el putând fi utilizat de către cadrele didactice la orele de lectură, dar şi de bibliotecari, de părinţi şi de copii.
Basmele sunt rodul cercetărilor şi documentărilor istoricului Alexandru
Stănescu. Cartea a fost ilustrată de artista grafician Liana Stănescu, care s-a
documentat în privinţa reconstituirii portului tradiţional din Şcheii Braşovului şi a monumentelor simbol pentru comunitatea braşoveană.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Seară culturală Artă. Memorie. Restituire cu cvartetul Gaudeamus

octombrie 16th, 2015 Fără comentarii

Proiectul cultural Arta. Memorie. Restituire, implementat de Biblioteca Judeteana Brasov in parteneriat cu Asociatia Culturala Artessentia si cofinantat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, se apropie de final. Prin realizarea lui ne-am dorit sa oferim publicului idei creative de transpunere a elementelor de simbolistica traditionala prin intermediul artei contemporane. Vă invităm miercuri, 21 octombrie 2015, la ora 18, la Biblioteca George Baritiu sa participati la vernisarea expozitiei cu lucrarile celor 8 artisti vizuali implicati in proiect si sa rasfoiti albumul realizat in cadrul proiectului. Evenimentul se va bucura si de prezenta Quartetului Gaudeamus. Pe parcursul implementarii proiectului ne-au sprijinit in demersul nostru institutii de cultura locale si nationale carora le multumim pentru colaborare. Biblioteca Nationala a Romaniei, Muzeul Judetean de Istorie Brasov, Muzeul de Arta Brasov, Muzeul Primei Scoli Romanesti din Scheii Brasovului. Multumim de asemenea Alexandru Stanescu, Alexandra Fits si Quartetul Gaudeamus. Va asteptam cu drag miercuri, 21 octombrie, ora 18 la Biblioteca Judeteana Judeteana George Baritiu din Brasov, Bdul. Eroilor nr.35!

Ioana Şchiopu, manager de proiect

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Atelierele Linkinjob – Octombrie

octombrie 4th, 2015 Fără comentarii

poster_2_-page-001

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Un instrument util acum disponibil în limba română

septembrie 2nd, 2015 Fără comentarii
Am primit un anunţ de la Universitatea Transilvania, care sigur interesează mediul profesional larg, universitar, din cercetare, biblioteci şi alte domenii. Îl facem cunoscut şi aici pentru toţi cei interesaţi:
“Va punem la dispozitie online brosura SCRIE CORECT ( WRITE IT RIGHT).
 
Brosura este un produs al proiectului european TEMPUS, RINGIDEA si reprezintă un ghid util pentru folosirea corecta a standardului de citare Harvard și de inserare a referintelor bibliografice.
Brosura a fost tradusa in limba romana de catre membrii proiectului de la Universitatea  Transilvania din Brasov, sub coordonarea prof. Angela Repanovici.
In cadrul desfasurarii sectiunii Cultura Informatiei in cadrul Conferintei ABR de la Iasi participantii vor primi un exemplar tiparit.
Speram sa fie util tuturor!
Coordonator şi manager de proiect,
Angela Repanovici”
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.8/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags: ,

Expoziția Artă. Memorie. Restituire – Vernisaj

Asociaţia Culturală Artessentia declară deschisă galeria “La mansardă” din Braşov, Str. Ceahlău nr.2, cu ocazia vernisării expoziţiei din cadrul proiectului “Artă. Memorie. Restituire”, proiect co-finantat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Biblioteca Judeţeană Braşov în parteneriat cu Asociaţia Artessentia. Luni, 31 august, orele 13,00, sunt așteptați toti cei cu drag de Arta si Traditie!

Despre proiect: Proiectul „Artă. Memorie. Restituire” a pornit de la realitatea necunoaşterii semnificaţiei simbolurilor întâlnite în arta populară tradiţională. Scopul lui este identificarea ornamentelor cu semnificaţie simbolică din Ţara Bârsei şi restituirea lor memoriei comunităţii prin intermediul artei contemporane. Inspirându-se din repertoriul de ornamente simbolice bârsane, grupul de artişti contemporani vor reînvia şi transfigura sensul lor în piesele de artă create. Legătura dintre arta populară tradiţională şi arta contemporană va fi restaurată, restituindu-se astfel mesaje de peste timp celor de azi. 

Despre asociația culturală Artessentia: Artessentia este o colecţie de valori şi sensuri culturale redescoperite, care aduce în prezent şi conservă farmecul reeditat al formelor. Semnele şi simbolurile din trecut deţin puterea minunată de a ne face să călătorim în timp, spre sensuri străvechi şi materii însufleţite, care te reconectează asemenea unui cordon ombilical ancestral, la esenţă. Avem cu toţii emoţii uitate. E suficient un obiect pentru a le redescoperi. Artessentia se defineşte ca un joc între vechi şi nou din care rezultă lucrări de artă contemporană.

Vă propunem un discurs vizual despre cum să revezi cu inima…

Iar partenerul asociației culturale Artessentia, Biblioteca Județeană Brașov vă garantează un eveniment cultural autentic, în care lucrările artiștilor vă vor impresiona prin creativitate, imaginație, talent, semnificații și cum au reușit să facă să vorbească simbolurile și ornamentele în limbajul aparte al semnelor, în tehnici, materiale și maniere diferite. Artessentia ne oferă un regal artistic!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Atlasul Basmelor

COMUNICAT DE PRESĂ

„Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti”

un proiect inedit pentru copiii braşoveni

 

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureşianu”, implementează în perioada august – octombrie 2015 – „Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti, proiect editorial co-finanţat de  Administraţia Fondului Cultural Naţional, în cadrul celei de a doua sesiuni de finanţare (2015) a concursului destinat proiectelor editoriale, secţiunea Carte.

Prin intermediul acestui proiect ne propunem susţinerea şi promovarea culturii scrise în rândul copiilor, cu accent pe conştientizarea valorilor care sunt promovate în basmele româneşti, deprinderea practicilor de lucru cu harta şi interpretarea imaginilor, promovarea autorilor şi ilustratorilor români, şi, nu în ultimul rând, crearea unui instrument de documentare util, accesibil şi atractiv.

Lucrarea va conţine: douăsprezece poveşti, zece hărţi şi un dicţionar ilustrat de personaje. Poveştile vor fi documentate de istoricul Alexandru Stănescu, iar ilustraţiile atlasului vor fi realizate de artista braşoveană Liana Stănescu, care va aduce în faţa cititorilor personaje şi obiecte magice, locuri inspirate din poveştile şi basmele româneşti.

Proiectul editorial, pe lângă activitatea de editare propriu-zisă a atlasului, include o serie de activităţi, după cum urmează: ore de lectură publică dedicate copiilor, concurs şcolar de povestit basme „Petre Ispirescu”, atelier de poveşti pentru părinţi, concurs on-line cu premii  deschis tuturor.

Beneficiarii direcţi sunt participanţii la activităţile proiectului, respectiv: 500 de elevi care vor dobândi abilităţi in ceea ce priveşte activitatea de documentare, deprinderi practice în ceea ce priveşte lucrul cu harta; 50 de persoane participante la Seara basmelor şi elevii participanţi la concursul „Petre Ispirescu” care vor experimenta metode interactive de prezentare a unei naraţiuni în faţa publicului.

Este demn de a fi menţionat şi faptul că pentru a doua oară Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” obţine o co-finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional pentru un proiect editorial dedicat recuperării patrimoniului imaterial reprezentat de poveştile şi basmele româneşti.

„La un an distanţă Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov câștigă încă un proiect editorial, de această dată urmând să editeze un “Atlas al Tărâmurilor Fermecate și al Locurilor din Basmele Românești”. Biblioteca publică brașoveană rămâne singura bibliotecă publică din România ce câștigă un proiect editorial, repetând succesul de anul trecut și complectându-l prin câștigarea, tot în acest an, a unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național pe arte vizuale.” a declarat domnul Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov.

Responsabili de managementul şi implementarea proiectului: Ioana Şchiopu şi Ioana Căpăţână.

 

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.”

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Activităţii de lansare a Cuibului Democraţiei Braşov

Programul activităţilor de lansare a

Cuibului Democraţiei  Braşov

 17 Iulie, ora 12:00

Conferinţă de presă

Locaţia: Mansarda Casei Baiulescu

Interval orar: 12:00 – 13:00

Agendă eveniment:

•           12:00 – Primire invitaţi

•           12:10 – Prezentarea proiectului şi a rolului cuibului democraţiei în promovarea cetăţeniei active

  • Daniel Nazare, Managerul Bibliotecii Judeţene “George Bariţiu” Braşov
  • Reprezentanţii grupului de voluntari  Al Treilea Spaţiu: Manuel Cazac, Raluca Baco
  • Camelia Crişan, Manager proiect, Fundaţia Progress

12:30 – Sesiune de întrebări

18 Iulie, ora 11:00

Olimpiada Urbană

Locaţie: Cuibul Democraţiei Braşov – curtea Casei Baiulescu

  • 11:00 – Scurtă prezentare a proiectului adresată cetăţenilor participanţi la eveniment.
  • 11:15 – Prezentarea Cuibului Democraţiei Braşov, şi în special a panourilor interactive şi invitarea cetăţenilor în a-şi exprima opinia cu privire la întrebările formulate de voluntari prin intermediul acestor panouri.
  • 11:30 – deschiderea oficială a Olimpiadei Urbane; prezentarea probelor de concurs şi desfăşurarea acestora; la finalul fiecărei probe va avea loc şi premierea căştigătorilor.
  • 13:30 – Tombolă cu premii; discuţii libere.
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)