Arhivă

Post Tăguit cu ‘lectura’

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 30th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii este volumul Cine sunt românii? Perspective asupra identității naționale, coordonator Vasile Boari (Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2019, 794 pagini).

“Volumul de faţă cuprinde un număr de patruzeci şi cinci de studii, scrise de specialişti recunoscuţi, din domeniile: istorie, psihologie, economie, cultură şi lingvistică, politică şi drept, sociologia religiei şi teologie, mitologie şi cultură populară etc. La acestea se adaugă şapte dialoguri despre România, realizate cu personalităţi din domeniile: istorie, litere, psihanaliză, teologie şi jurnalism. Dintre cele patruzeci şi cinci de studii, douăzeci şi nouă sunt inedite, iar restul de şaisprezece au fost preluate din diverse surse menţionate în note de subsol la începutul fiecărui capitol. Din cele şapte dialoguri, patru sunt inedite, iar trei au fost preluate după cum urmează: dialogurile cu psihanalistul Ion Vianu şi scriitorul Norman Manea, realizate de Magda Grădinaru, au fost preluate de pe ziare.com, cu aprobarea autoarei şi a redacţiei. Cât priveşte interviul cu jurnalistul britanic Charlie Ottley realizat de jurnalistul Cătălin Ştefănescu, acesta a fost preluat de la TVR 2, cu aprobarea conducerii respectivului post de televiziune şi a realizatorului.
Întregul volum este structurat în unsprezece secţiuni.” (Notă asupra ediţiei, p. 19)

Cuprinsul include diferite abordări consistente:

Perspective istorico-geografice
Perspective etno-psihologice
Perspective economice
Perspective spiritual-religioase
Perspective politico-juridice şi morale
Perspective cultural-lingvistice
Mitologie şi cultură populară
Satul românesc ca element identitar
Minorităţile
Românii şi Europa
Dialoguri despre România

Toate acestea vă permit să cunoașteți pe români și să vă formați o opinie documentată și nuanțată. Vă invităm la citit spre autocunoaștere!

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 23rd, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este romanul Devorarea cerului de Paolo Giordano, traducere din limba italiană şi note de Cerasela Barbone (Polirom, 2020).
La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sunt fraţi – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decât orice, căutarea încrâncenată a unui sens al vieţii.

“Giordano şi-a demonstrat deja abilitatea de a descrie şi a prezenta relaţii de durată profunde şi puternice, o constantă în viaţa personajelor sale, dar care – în acelaşi timp – nu ajung să se desăvârşească… Titlul Devorarea cerului nu se referă doar la aspiraţia romanului propriu-zis, ci şi la aspiraţia tinerilor, cu presupusa lor forţă şi omnipotenţă, cu puterea pasiunii lor, cu vitalitatea lor – un laitmotiv al romanelor lui Giordano, tratat splendid şi aici, ca şi în celelalte cărţi ale scriitorului.” (Lo Sbuffo)

“În Devorarea cerului, Paolo Giordano revine la tema anxietăţii şi a problemelor adolescentine, care ne-a cucerit în volumul său de debut, Singurătatea numerelor prime. Doar că de data aceasta ne propune o interpretare mai gravă, mai profundă. Subiectele sunt abordate cu mai multă maturitate şi au o deschidere internaţională, trecând de la chestiuni de ecologie la neliniştile noilor generaţii dezorientate, în căutarea unor puncte de reper.” (Today, Italia)

“Un roman superb despre credinţă şi dorinţă, despre prietenia fără rezerve din copilărie şi despre singurătatea iremediabilă a tinereţii…” (Donna Moderna)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 18th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul „Meridianul sângelui”, de Cormac McCarthy, o operă fundamentală a literaturii americane de secol XX și o realizare literară comparabilă ca însemnătate cu romane care au devenit sinonime cu ethosul american, precum „Moby-Dick”, de Herman Melville, „Absalom, Absalom!”, de William Faulkner, și – mai recent – „Underworld”, de Don DeLillo, „Preaiubita”, de Toni Morrison, sau „Infinite Jest”, de David Foster Wallace. Spre deosebire de toate aceste romane, „Meridianul sângelui” este și cel mai greu digerabil, și aceasta nu din considerente ce țin de tehnica narativă, limbaj sau dimensiune – deși stilul arhaizant, frecventele aluzii religioase, literare și filosofice, amplele descrieri ale spațiului geografic și frazeologia neobișnuită a autorului cer un efort imens de concentrare din partea cititorului –, ci mai degrabă din cauza secvențelor de o cruzime ieșită din comun, ce l-au determinat chiar și pe un cititor de cursă lungă, precum reputatul critic literar Harold Bloom, să renunțe de două ori la carte (odată citit în întregime, acesta a declarat însă că niciun alt autor contemporan nu a reușit să creeze un roman mai memorabil ca acesta). La McCarthy, totul este sângeriu – deșertul, preria, munții, cerul, luna, stelele, nimic nu pare să fi scăpat de urmele violenței, întregul univers ia forma unui ocean de sânge în care planete, oameni și animale se scaldă fără niciun rost, în afară poate de acela de a pricinui și mai multă durere. Cu toate acestea, autorul nu lasă impresia că ar urmări să epateze, să șocheze în mod gratuit, lungile sale pasaje descriptive, de o obiectivitate frustă, lipsită de orice urmă de senzaționalism fiind cel mai bun argument în acest sens: naratorul înregistrează carnajele și atrocitățile înfăptuite de banda de mercenari condusă de căpitanul Glanton, la jumătatea secolului al XIX-lea, întocmai ca un aparat de filmat, fără să intervină la montajul ulterior al filmului, lăsând imaginile să curgă în derularea lor brută. În paginile lui McCarthy, nu există o autoritate morală, răul nu este contrapus binelui, personajele pozitive lipsesc cu desăvârșire, nu se încearcă, în maniera altor westernuri revizioniste, o repunere în lumină a relației dintre populațiile native și expansionismul rapace al americanilor, ci se documentează coborârea în infern a cetei de mercenari, ca o alegorie pentru întreaga filosofie din spatele conceptului de Destin Evident (Manifest Destiny), conform căreia civilizarea vestului era o datorie divină a poporului american. În fine, deși autorul acordă mai multă atenție descrierii evenimentelor exterioare decât personajelor, astfel că cititorul nu are vreodată acces la gândurile acestora – probabil tocmai pentru a sugera absența umanului, anularea totală a dihotomiei dintre om și animal, dintre rațiune și instinct, anti-westernul alegoric al lui McCarthy este dublat de un strat mitic, grație referințelor biblice și, mai ales, imaginii Judelui Holden, o prezență aproape supranaturală, cu înfățișare terifiantă și inteligență nemărginită, un adevărat meșteșugar al războiului și cea mai înfiorătoare reprezentare literară a Răului, fără îndoială unul dintre cele mai memorabile personaje ale literaturii universale, redat cititorului exclusiv prin dialog și faptele sale.

Adesea apreciat ca un veritabil pretendent la titlul de „Mare Roman American” – acea creație romanescă monstruoasă prin întindere și complexitate, aptă să redea cu stranie limpezime și intimidantă pricepere esența însăși a spiritului american, devenind astfel o oglindă a identității naționale fragmentate, a conștiinței tulbure a poporului american, a vocilor individuale care îl alcătuiesc –, „Meridianul sângelui sau Amurgul purpuriu al Vestului” rămâne, la 35 de ani de la publicare, o operă ce lasă o amprentă indelebilă în conștiința oricărui cititor, fascinând, uluind și înspăimântând deopotrivă.

Romanul a fost publicat în 2011 la editura Polirom, într-o excelentă traducere realizată de Iulia Gorzo, putând fi împrumutat de la sediul central.

Recomandare de carte de Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 16th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este Terra insecta: ciudate, minunate, indispensabile. Adevărații stăpâni ai lumii de Anne Sverdrup-Thygeson (Editura Publica, 2020).

Insectele reprezintă jumătate din regnul animal. Trăiesc peste tot – în peșterile din adâncul pământului, sus, pe crestele cele mai înalte ale Munților Himalaya, în interiorul computerelor, în izvoarele termale din Parcul Yellowstone și în urechile și nările creaturilor mult mai mari decât ele. Există insecte cu urechi pe genunchi, cu ochi pe penisuri și cu limbi sub picioare.

Cei mai mulți dintre noi consideră că viața ar fi mai bună fără gândaci, însă ar fi chiar imposibilă. Cei mai mulți dintre noi știu că nu există miere fără albine, însă nu și că florile arborelui de cacao nu ar putea fi polenizate în lipsa musculiței cu capul cât o gămălie de ac. Fără ea am putea să ne luăm adio și de la cacao, și de la ciocolată. Cerneala folosită la scrierea Declarației de Independență a avut la bază fier și gale. Un tip special de gală este cea de stejar, de care este responsabilă o viespe micuță. Musculița de oțet a fost un pion esențial în experimente medicale și biologice premiate cu șase premii Nobel, iar musca de carne poate curăța răni extreme. Insectele transformă plantele uscate și animalele moarte în compost. Polenizează flori, inclusiv culturile de care noi depindem atât de mult. Asigură hrana altor animale, cum ar fi păsările și liliecii. Controlează organismele dăunătoare omului. Viața, așa cum o știm, depinde de aceste creaturi mici.

O călătorie în ciudata, minunata și uimitoarea lume a micilor și fabuloaselor creaturi fără de care nu am putea trăi. Insectele ne influențează ecosistemul mai mult decât ne-am putea imagina.

Au apărut odată cu viața pe uscat, au supraviețuit și după extincția dinozaurilor, sunt mai multe decât grăunțele de nisip de pe toate plajele lumii și vor exista pe această planetă mult mai mult decât noi.

Muncesc în liniște, dar fără oprire, pentru a ne asigura hrana, pentru a ne susține ecosistemul, pentru a ne vindeca rănile și chiar pentru a digera plasticul.

Ar putea chiar să reprezinte noi soluții la criza antibioticelor, să fie utilizate în zone calamitate și să-i inspire pe inginerii din aviația militară cu tehnicile lor de zbor. Cât despre traiul lor, acesta este incitant, intrigant și incredibil.

În Terra Insecta vom cunoaște viața, moartea, visurile și dramele la o scară milimetrică. Indiferent dacă vă place sau nu, Pământul este planeta insectelor, iar cartea de față este uimitoarea lor poveste.

“Anne Sverdrup-Thygeson scrie despre insecte cu un entuziasm și o pasiune care te vor face să vrei să devii entomolog!” — Thor Hanson, autorul cărții Buzz: The Nature and Necessity of Bees

“O abordare extrem de vie a universului insectelor, fie ele zburătoare, târâtoare și înțepătoare, și a motivelor pentru care ar trebui să le prețuim.” — The Philadelphia Inquirer

“Distractivă, fascinantă și importantă pentru planeta noastră.” — Red Lion Books

“O abundență de informații menite să creioneze legătura extrem de profundă dintre om și prietenii cu șase picioare ai acestuia.” — Lynn Dicks, Science

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 10th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de carte de astăzi este volumul Sărbătoarea continuă, de Ernest Hemingway.

Publicat postum de către soția sa în 1964 și republicat în 2009 într-o ediție care urmărește cu mai mare fidelitate manuscrisele autorului, „Sărbătoarea continuă” reprezintă o fereastră către anii de ucenicie literară a lui Hemingway la începutul perioadei interbelice în Paris și totodată o imagine-document a scenei culturale franceze și a comunității de artiști americani și europeni expatriați, comunitate prin operele căreia avea să se contureze și să ia amploare curentul modernist în domeniul artelor. Scris în ultimii ani de viață ai autorului, într-o perioadă în care sănătatea fizică și psihică a acestuia se dezintegra într-un ritm din ce în ce mai alarmant, pe fondul a numeroase accidente neobișnuite și a unui tratament cu electroșocuri pentru mai multe episoade depresive și închipuiri paranoice, care a avut ca efect secundar declanșarea unei disfuncții cognitive cu impact nimicitor asupra creativității sale, volumul lasă impresia unei încercări a autorului de a se elibera de marasmul existențial în ghearele căruia se afla captiv prin intermediul scrierii de tip confesional și comemorativ.

Structurat în 20 de schițe ce pot fi citite independent, neordonate în sens cronologic, prefațate de afirmația conform căreia cartea poate fi citită atât ca ficțiune, cât și ca adevăr – cititorul fiind invitat să adopte oricare dintre aceste perspective –, volumul este remarcabil prin lumina inedită pe care scriitura o aruncă asupra personalității lui Hemingway și asupra bucătăriei sale interne. Asociat în mod tradițional cu idealurile de onoare, bravură, disciplină, masculinitate extremă, rezistență și înarmat cu o atitudine stoică în fața morții, eroul hemingwayan confruntă asperitățile destinului fără a-și dezvălui vreodată sentimentele sau temerile, evită să dea prilejul insinuării oricărei drame – de aici și scrisul laconic, chiar monoton, ce respinge cu desăvârșire podoabele literare, descrierile ample, construcții logoreice istovitoare, pledând în schimb pentru o limpezime lingvistică aptă să sugereze tensiunea din spatele cuvintelor, și nu să o dezvăluie în mod fățiș. Deși Hemingway nu renunță în memoriile sale la scriitura pentru care a devenit celebru, ceea ce este surprinzător este faptul că, spre deosebire de eroii săi – și în ciuda propriei sale imagini încărcate de machism –, autorul nu se ferește să-și mărturisească fragilitatea, să își înfrunte deciziile luate în tinerețe (în acest sens, pasajele în care se mustră pentru modul în care a spulberat armonia primei sale căsnicii reprezintă un moment neobișnuit de intim pentru un bărbat care a evitat întotdeauna să-și facă cunoscute sentimentele) și, în general, să deconstruiască mitul propriei sale persoane.

Așa cum menționasem mai devreme, planul intim-confesiv este dublat de portretele dedicate mai multor membri ai „Generației pierdute” – generație botezată, după cum putem afla chiar din volumul lui Hemingway, de scriitoarea Gertrude Stein, care a preluat sintagma de la un mecanic auto francez –, cele mai multe dintre acestea fiind deloc măgulitoare. E greu de imaginat de ce Hemingway a ales să includă în volumul său atâtea pagini caustice, care trădează o intensă amărăciune, însă cert este că în aceste secțiuni rezidă totodată și nucleul comic al volumului: capitolele dedicate relației sale cu F. Scott Fitzgerald, cu ale sale complexe și apucături ipohondrice, reprezintă un adevărat tur de forță umoristic, plin de savoare (nu de același tratament are parte soția acestuia, Zelda, însă, Hemingway considerând că aceasta a stat la baza declinului lui Fitzgerald). Pe lângă Fitzgerald, cititorul se poate delecta cu portretele unora ca Ezra Pound (cel mai apropiat prieten al lui Hemingway din acea perioadă), James Joyce, Sylvia Beach, Alice B. Toklas, Ford Madox Ford sau Wyndham Lewis. Personajul central în carte nu este însă nici naratorul, nici soția sa, Hadley (căreia îi creează, aproape exclusiv prin dialog, o imagine idealizată, angelică, modelată de dragoste profundă, nostalgie, dor și regret), și nici altul dintre numeroasele personaje care o populează, ci Parisul însuși, cu cafenelele și restaurantele sale emblematice, hipodroame, străduțe labirintice, locuințe deopotrivă modeste și extravagante, galerii de artă unde artiștii înfometați își pot ascuți simțurile critice prin contemplarea picturilor cu stomacul gol (cel mai bun stimulent, așa cum aflăm de la Hemingway), Parisul interbelic ce a găzduit și inspirat atâția intelectuali și artiști care au transformat lumea prin creațiile lor.

Romanul a fost publicat în 2008 la editura Polirom, în traducerea lui Ionuț Chiva, și poate fi împrumutat de la sediul central, filialele 2, 3 și 5.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 9th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii este Robin Williams – biografie de Dave Itzkoff (București, Victoria Books, 2019, 735 pagini).

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul.

Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine. În numerele sale de comedie și în celebrele sale filme Dead Poets Society, Good Morning, Vietnam, The Fisher King, Aladdin și Mrs. Doubtfire, Robin Williams și-a exprimat nelimitatul talent de improvizaţie, dând viaţă personajelor și recurgând la umor pentru a scoate la iveală adevăruri mai profunde.

Itzkoff ne mai arată și cât de mult s-a luptat Robin cu dependenţa, depresia și, la finalul vieţii, cu acea boală invalidantă, care l-a afectat în moduri rămase necunoscute fanilor săi. Bazată pe mai mult de o sută de interviuri originale cu membri ai familiei, prieteni și colegi, precum și pe o cercetare atentă a arhivelor, cartea este o perspectivă nouă și originală asupra unui actor a cărui activitate a atins coarda sensibilă a unui număr colosal de oameni.

“Această carte bine scrisă, pe care n-o poţi lăsa din mână, este biografia definitivă a geniului care a fost Robin Williams. Viaţa sa redefinește suișurile și coborâșurile visului american.” — Steve Martin

“Dave Itzkoff reușește să separe omul Robin Williams de mitul creat în jurul său, ajutându-ne să înţelegem de ce am fost fascinaţi și de unul, și de celălalt. Este o carte despre realităţile și suferinţele din lumea comediei și despre preţul pe care îl are de plătit un suflet sensibil.” — Amy Poehler

“Portretul complet al lui Robin Williams, de la înfiriparea, în copilărie, a geniului său la complexitatea morţii sale. Se poate ca Robin să fie unul dintre acei oameni pe care este imposibil să-i înţelegi până la capăt, dar această carte se apropie cât de mult se poate de o asemenea înţelegere.” — Chuck Klosterman, autorul cărţii But What if We’re Wrong?

“Pentru cineva care-și punea sufletul pe tavă, Robin Williams a fost surprinzător de evaziv. În această biografie amănunţită și plină de compasiune, Dave Itzkoff nu se ferește să ne arate nici lumina orbitoare, nici colţurile întunecate ale activităţii și vieţii lui Robin. Este o carte bine documentată și atentă la suișurile și coborâșurile unei cariere unice și îndelungate. O carte foarte emoţionantă.” — Mark Harris, autorul cărţilor Pictures at a Revolution și Five Come Back

“Nimeni dintre cei intervievaţi de Dave Itzkoff despre viaţa și cariera lui Robin Williams nu pare să fie sigur că știe cu adevărat cine a fost el și de ce a făcut toate lucrurile pe care le-a făcut, dar Itzkoff reușește să-l recreeze din bucăţi. Această carte captivantă este o imagine uluitor de completă atât a omului, cât și a actorului. Un triumf și o tragedie.” Alan Sepinwall, coautor al cărţii TV (The Book) și autorul cărţii The Revolution Was Televised.

Cartea este disponibilă la Sala de lectură și la Mediatecă, la filialele 2, 5 și 6. Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 3rd, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul „Franny și Zooey”, de J. D. Salinger, alcătuit din două povestiri atât de strâns legate între ele, încât pot fi percepute ca fuzionând într-o construcție narativă de sine stătătoare (de altfel, preocuparea aproape obsesivă a lui Salinger pentru aceste două personaje și pentru ceilalți membrii ai familiei Glass este reflectată și în alte povestiri, autorul mărturisind, în mai multe interviuri, că reprezentarea literară a acestei familii fictive constituie pentru el un proiect de lungă durată și o remarcabilă sursă de bucurie). Volumul a fost publicat în 1961, la zece ani după apariția primului (și singurului) său roman, „De veghe în lanul de secară”, opera definitorie a unei întregi generații, a cărei apreciere și relevanță nu și-au pierdut nici azi din strălucire. În cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, volumul este disponibil, în traducerea Mihaelei Dumitrescu, atât la sediul central, cât și la filialele 3 și 5.

Nu vă lăsați decepționați atunci când vă apropiați de ceea ce pare a fi, judecând strict după dimensiunile modeste, un volumaș firav și anemic, care lasă impresia că poate fi citit dintr-o suflare, pe repede-nainte, pe post de distracție menită să facă o pauză de la activitățile cotidiene ceva mai tolerabilă. Desigur, cititorul este liber să adopte orice strategie crede de cuviință atunci când se înhamă la lectura unei cărți, însă în cazul de față brevitatea operei este mai degrabă marca unui scriitor care și-a perfecționat într-atât meșteșugul încât este capabil să concentreze semnificații multiple, teme amplu dezvoltate și personaje complex conturate fără a face risipă de cuvinte, și nu promisiunea unei lecturi facile și rapide pentru cititorul mereu presat de timp și de responsabilități.

Franny și Zooey, mezinii numeroasei și neobișnuitei familii Glass – remarcabilă prin precocitatea și inteligența excepțională a celor șapte copii, fiecare înzestrat cu abilități intelectuale intimidante, interese filosofice și religioase și preocupări artistice –, traversează fiecare câte o criză, întreținută pe de o parte de falsitatea copleșitoare pe care o resimt la toate nivelurile societății și de lipsa de sens a lumii materiale în mijlocul căreia se simt abandonați și, pe de altă parte, de povara de a fi dotați cu o minte prea strălucită, de o luciditate și reflexivitate aproape patologice, care scrutează cu o privire neiertătoare idealurile pe care se fundamentează existența tuturor celor din jurul lor, o minte complet deziluzionată de valorile profesate de sistemul educațional american, dar și de celelalte instituții sociale, precum și de conformismul sufocant încurajat de acestea. Un alt element declanșator al conflictelor interioare prin care cei doi protagoniști trec este influența, mai mult sau mai puțin benefică, a fraților mai mari, Buddy și Seymour, care au avut un rol formativ determinant în evoluția intelectuală și spirituală a mezinilor: deși aceștia s-au îngrijit cu religiozitate de formarea fraților lor mai mici, introducându-i de la o vârstă extrem de fragedă în lucrările filosofice esențiale din spiritualitatea occidentală și orientală și înoculându-i cu un sistem rațional, critic de raportare la lume, Zooey și, mai ales, Franny au dificultăți în a gestiona înțelepciunea acumulată și de a o aplica, în manieră personalizată, la propria viață. Acuitatea intelectuală a acestora a devenit atât de bulversantă, încât nu doar că nu mai sunt în stare să poarte o discuție cu altcineva fără să identifice imediat contradicțiile, erorile logice, superficialitatea și cabotinismul interlocutorilor, ci au devenit cu totul incapabili să se privească pe sine într-o manieră pozitivă.

Dacă prima nuvelă din volum are rolul de a reliefa drama spirituală pe care Franny o trăiește odată cu conștientizarea fățărniciei și a meschinăriei lumii înconjurătoare, dar și propria vanitate, alienare și neputință de a-și comunica trăirile celorlalți, cea de-a doua nuvelă ia forma unui mini-bildungsroman, în care Franny, ajutată de Zooey, învață să se purifice de sentimentele negative pe care inteligența, spiritul de observație și dezgustul față de conformismul celorlalți i le-au inspirat și să înțeleagă că soluția de a te vindeca de această repulsie și deziluzie nu constă atât în a te detașa de realitatea imediată și de a căuta evadarea într-un plan spiritual, ci de a vedea prezența sacrului în oricine și orice te înconjoară.

Lectură recomandată de Vlad Babei, voluntar pentru citit!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 2nd, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este un romanul Pachinko de scriitoarea coreano-americană Min Jin Lee, apărut la București, Editura Nemira, în traducere din engleză de Cristina Nan, 2019.

Patru generaţii de imigranţi coreeni înfruntă destinul în Japonia secolului XX. Povestea începe cu Sunja, care îşi dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neaşteptate. Părăsită de iubit, tânăra e salvată de bărbatul care o ia de soţie şi o duce în Japonia. Iată punctul de plecare al romanului Pachinko, o saga emoţionantă a unei familii excepţionale, exilate şi prinse în malaxorul indiferent al istoriei. Și, de asemenea, al unei reflecţii despre descoperirea propriei identităţi, despre puterea rădăcinilor adânci şi despre forţa credinţei şi a familiei.
“O poveste frumos făurită despre dragoste, pierdere, hotărâre, noroc şi perseverenţă.” (Library Journal)
“O meditaţie impresionantă despre ce sacrifică imigranţii pentru a-şi construi un cămin. Cartea aceasta confirmă locul lui Min Jin Lee printre cei mai buni romancieri ai noştri.” (Junot Diaz)
BESTSELLER New York Times, USA Today, Wall Street Journal şi Washington Post
Finalist National Book Award
Finalist Dayton Literary Peace Prize

Volumul este disponibil la secția de împrumut adulți și copii, filialele 2, 3 și 5.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Cartea recomandată săptămâna aceasta este romanul de debut (și singurul publicat în timpul vieții sale) al lui Raymond Radiguet, „Neastâmpăr” (apărut în română și sub titlul de „Diavolul în corp”, o traducere directă a titlului original, „Le Diable au corps”), care a fost tradus de către Demostene Botez. Îl puteți împrumuta atât de la sediul central, cât și de la filialele 2, 4 și 5, fiind disponibilă și varianta originală în limba franceză, precum și traducerea în limba maghiară.

Cu toate că mă străduiesc, pe cât posibil, să abordez și, apoi, să evaluez o carte strict prin prisma relației pe care am avut-o cu textul în sine, fără a lăsa să se strecoare elemente care nu sunt imanente acestuia, îmi dau bine seama că este dificil – dacă nu imposibil – să analizezi o operă de artă în mod izolat de contextul social, cultural și istoric care a produs-o. Lucrurile se complică și mai mult atunci când unele opere literare sunt vădit sau presupus autobiografice: cât de mult mai poți aprecia opera ca produs de sine stătător, fără să fii tentat să verifici cât de bine se pliază aceasta cu viața celui care a scris-o? Atunci când granița dintre literatură și biografie este estompată, intervin de multe ori alte criterii de apreciere a textului, iar relația cu opera și cu autorul poate dobândi alte dimensiuni. Astfel, în cazul romanului lui Radiguet, mărturisesc că m-a interesat în egală măsură biografia autorului, care – și sper să fie doar o tristă aparență – aproape că eclipsează producția sa artistică.

Monsieur Bébé, așa cum îl alintau apropiații pe Raymond Radiguet, a fost un „enfant terrible” al scenei culturale pariziene de la finele Primului Război Mondial, un tânăr precoce și un scriitor promițător, deosebit de apreciat în cercurile moderniste și avangardiste ale vremii: a fost învățăcelul și amantul lui Jean Cocteau, sub îndemnul și ocrotirea căruia a scris romanul, și bun prieten cu Coco Chanel, Picasso, Hemingway și Brâncuși (cu care a plecat, pe neanunțate, timp de vreo două săptămâni, în Corsica, spre exasperarea mult prea posesivului Cocteau). Romanul a început să-l scrie pe când avea 17 ani, iar trei ani mai târziu, în 1923 – ajutat și de o campanie publicitară condusă cu abilitate de editorul său – a văzut lumina tiparului, fiind întâmpinat de șocul, stupoarea, dar și aprecierea oarecum sfioasă a publicului parizian, care a văzut în Radiguet un scriitor scandalos, dar neîndoielnic înzestrat cu o voce literară matură, bine articulată. Câteva luni mai târziu de la publicare, Radiguet avea să moară de febră tifoidă, la doar 20 de ani, privând literatura franceză de o viziune artistică unică, neobișnuit de cristalizată pentru vârsta sa.

În „Neastâmpăr”, Radiguet pornește de la o experiență personală, iar cititorului familiarizat cu amănunte din viața autorului nu îi va lua mult timp să-și dea seama ca personajul principal este un alter ego al acestuia: la vârsta de 14 ani, în timpul războiului, Radiguet a trăit o idilă alături de o femeie mai în vârstă decât el. Prin intermediul protagonistului nenumit, un tânăr de 16 ani dintr-o familie bună care se îndrăgostește de o fată mai mare cu trei ani decât el, Marta, al cărei soț este plecat pe front, Radiguet reconstituie și examinează – fără semne de afectare sau duplicitate – psihologia adolescentului zbuciumat de trezirea impulsurilor carnale, confuzia provocată de tranziția prea abruptă de la jocurile, capriciile și naivitățile copilăriei la responsabilitățile complicate și regulile terne ale lumii adulților, dar și egoismul și cruzimea îndrăgostitului pervertit de iluzia că iubirea îi permite să aibă control absolut asupra sentimentelor și acțiunilor persoanei iubite. Romanul debutează cu asumarea deschisă de protagonist a potențialelor reproșuri sau mustrări pe care cititorul i le-ar putea aduce în ceea ce privește acțiunile relatate, acesta mărturisind că pentru el și pentru toți ceilalți de vârsta lui războiul a însemnat doar o vacanță mare și nimic mai mult: tocmai această perspectivă este, după părerea mea, și punctul forte al cărții. Cu toate că dragostea dintre Marta și protagonist, caracterizată printr-o intensitate maladivă și, în ultimă instanță, printr-o pasiune obsesivă și autodistrugătoare, este evocată cu dibăcie, grație lucidității introspecției și autenticității pe care o conferă scriitura autorului de doar 17 ani, ceea ce mi s-a părut și mai fascinant în cartea lui Radiguet este tocmai această perspectivă candidă asupra urmelor adânci pe care războiul le lasă în orice societate. Chiar dacă autorul nu acordă atenție în mod explicit războiului – imaginile ororii, cu excepția unor santinele, a soldaților care vin în permisie și a unor urlete distante de tunuri, lipsesc cu desăvârșire din roman –, sunt interesante de observat transformările subtile pe care acesta le generează: în absența bărbaților, copiii caută să le substituie rolul, provocând un dezechilibru în structura socială și familială; în absența soților, soțiile sunt tulburate de singurătate și de incertitudinea și fragilitatea căsniciei lor, care poate fi oricând sfărâmată datorită calamităților de pe front. În paralel cu lumea tranșeelor, pe frontul de acasă se duc și acolo lupte, însă de altă natură: lăsați singuri, adolescenții luptă să se afirme, caută să evadeze de sub tutelajul adulților și să se răzvrătească împotriva regulilor de etichetă dominante ale societății. Astfel, nu e de mirare că apariția romanului a fost însoțită de un scandal cutremurător, ce a dus în cele din urmă și la interzicerea sa: Radiguet dezvăluie, cu surprinzătoare maturitate și spirit de observație, că echilibrul, liniștea și regenerarea fizică și psihică pe care, odată întorși acasă de pe front, soldații își imaginează ca le vor găsi acasă, împreună cu oamenii pe care au fost nevoiți să-i abandoneze, sunt doar iluzorii. Ceea ce însemna acasă înainte de război înseamnă acum altceva, ceva pe care oamenii nu sunt încă în stare să-l conștientizeze, să-l confrunte și să-l accepte.

Carte recomandată de Vlad Babei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 26th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este “Lumea în numere: peste 2000 de curiozități și date” de Steve Martin, Clive Gifford, Marianne Taylor (București, Editura Niculescu Kids, 2020). Știai că un păianjen poate ţese în fiecare zi 30 de metri de pânză? În interiorul Soarelui ar putea încăpea 1,3 milioane de planete? Cel mai mic automobil din lume cântăreşte 59 de kilograme? Un Tyrannosaurus Rex avea 50 de dinţi mari şi ascuţiţi? În SUA se consumă anual 40 de miliarde de hamburgeri?

Eşti pregătit pentru cea mai năucitoare aventură prin lumea numerelor şi a curiozităţilor? Această carte te va purta într-o călătorie uluitoare prin istoria lumii şi prin regatul animalelor, prin spaţiul cosmic şi dincolo de acesta! Ce mai aştepţi? Începe să citeşti şi descoperă lumea fascinantă din spatele numerelor!

Consultați cu încredere catalogul nostru online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,