Arhivă

Post Tăguit cu ‘Film’

Visum vă oferă: Seara de Film Brașov – Cinema 12. Pygmalion

februarie 10th, 2015 Fără comentarii

Iată-ne la al doilea episod din Seara de Film Brașov – Cinema 12, istoria cinematografică. Așa cum ziceam de la primul episod, Cinema 12, este o propunere de istorie cinematografică a Serii de Film Brașov.Pentru al doilea episod vă propunem filmul Pygmalion, realizat în 1938, în regia lui Anthony Asquith și Leslie Howard. Filmul este făcut după scenariul scris de George Bernard Shaw, iar piesa de teatru a fost jucată pe multe scene europene și nord americane. Filmul ne propune o situaţie în care folosirea limbii este diferenţa de clasă. Dacă o menajeră stăpânește limba foarte bine și o folosește corect, nu ar putea fi deosebită de omembră a nobilimii. Este considerat a fi un film romantic, în ciuda dezacordului scriitorului, dar carev orbește de diferenţe de clase, de mândrie, de indiferenţe sociale, ipocrizii culturale, aroganţă, educaţie.Vă așteptăm sâmbătă, 14 februarie 2015, ora 17:00, la Librăria Okian din str. Mureșenilor, nr. 1.Seara de Film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociaţia Visum pentru Educaţie și Cultură, Seara de Carte Brașov și Librăria Okian Brașov. Accesul se face în limita a 40 de locuri. Înscrierea și confirmarea participării se fac la Florin Ifrim –florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.Intrarea este liberă.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Film Tags:

Evenimentele lunii februarie 2015

ianuarie 29th, 2015 Fără comentarii

Luni, 02.02.2015, Alianţa Franceză, Lectoratul Francez şi Mediateca Francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Turul Franţei în 12 săptămâni – Normandia – Prelegeri despre cultura, istoria, gastronomia şi turismul Franţei, pe zone şi provincii istorice, susţinute de lector Adele Gousset

Vineri, 06.02.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 11,00-15,00 – Lansarea primului raport din România despre deschiderea datelor din domeniul culturii şi workshopuri tematice susţinute de Fundaţia pentru o societate deschisă şi Asociaţia MetruCub Resurse pentru cultură

Analiza definește termenul de „open culture” care face parte din strategiile de inovare și creștere economică ale Uniunii Europene, prezintă politicile europene și oportunitățile de finanțare pe care le pot accesa bibliotecile, muzeele, arhivele în vederea publicării conținutului cultural digital și oferă modele de reutilizare a produselor culturale. Un aspect important al raportului îl reprezintă dimensiunea juridică a publicării deschise a conținutului cultural, în contextul noii directive europene (PSI, 2013/37/UE), care include muzeele, arhivele și bibliotecile în categoria instituțiilor care trebuie să pună la dispoziție operele pe care le dețin spre reutilizare, în scopuri comerciale sau necomerciale, în formate accesibile pentru utilizatori.

Informaţii suplimentare la https://librarianscorner.wordpress.com/2015/01/26/date-deschise-in-cultura/

Luni, 09.02.2015, Biblioteca maghiară, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului maghiar: „Pillangó”/Fluturele (2012). Regia: László Vitézy. Distribuţia: Vivienne Banovits, Bálint Adorjáni, Anna Ráckevei.

Film de dragoste, 100 minute

Ecranizare a nuvelei omonime de Moricz Zsigmond

Marţi, 17.02.2015, Muzeul Civilizaţiei Urbane – Lansarea revistei ASTRA istorie şi a cărţii supliment. Prezintă: directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, Daniel Nazare şi Nicolae Pepene, redactor şef şi directorul Muzeului de istorie Braşov. Moderator: Ligia Fulga, director Muzeului de Etnografie şi civilizaţie urbană Braşov

Ora va fi precizată ulterior, în timp util.

Marţi, 17.02.2015, Secţia de împrumut, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: „Bădăranii” (1960). Regia: Gheorghe Naghi, Sica Alexandrescu. Distribuţia: Carmen Stănescu, Grigore Vasiliu-Birlic.

Comedie, 88 minute.

Rezumat: În Veneţia anului 1760, în plin carnaval, jupân Lunardo, un om morocănos şi bănuitor, pune la cale împreună cu amicul său Maurizio, să-şi mărite fata cu băiatul acestuia cu condiţia ca cei doi tineri să nu se cunoască până în ziua nunţii. Soţiile celor doi află însă de plan şi îi ajută pe tineri să se cunoască.

Joi, 19.02.2015, Alianţa Franceză, Mediateca francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon: „L’amour dure trois ans”/Dragostea durează trei ani (Franţa, 2011). Un film de Frédéric Beigbeder. Cu Louise Bourgoin, Gaspard Proust

Comedie romantică, 98 minute

Rezumat: Primul film al lui Frédéric Beigbeder, „Dragostea durează trei ani”, este o comedie romantică după romanul omonim. Precum în carte, filmul debutează cu Marc, un tânăr de 30 de ani, monden, care îşi sărbătoreşte divorţul. Deşi s-a căsătorit din dragoste, mariajul său ajunge la disoluţie după 3 ani. Debusolat, Marc este convins că dragostea nu poate să dureaze decât trei ani. Pentru a-şi demonstra teoria, scrie un roman autobiografic, L’amour dure 3 ans (Dragostea durează trei ani), în care îşi exprimă ranchiuna faţă de iubire. Însă, în curând, întâlnirea cu Alice îi va zdruncina toate convingerile.

Luni, 23.02.2015, Alianţa Franceză, Lectoratul Francez şi Mediateca Francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Turul Franţei în 12 săptămâni – Prelegeri despre cultura, istoria, gastronomia şi turismul Franţei pe zone şi provincii istorice, susţinute de lector Adele Gousset

Marţi, 24.02.2015, Biblioteca Engleză, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului englez: „Mandela: long walk to freedom”/Mandela: lungul drum spre libertate (coproducţie Africa de Sud-Marea Britanie, 2013). Regia: Justin Chadwick. Distribuţia: Idris Elba, Naomi Harris, Terry Pheto.

Biografic, 141 minute

Rezumat: Film biografic, este o cronică a vieţii lui Nelson Mandela din anii copilăriei până la instalarea sa ca primul preşedinte ales democratic al Africii de Sud. De fapt, lupta pentru libertate individuală se împleteşte cu lupta pentru drepturi şi democraţie în Africa de Sud, exemplul lui Mandela fiind acela al unui om ce şi-a dedicat viaţa unei cauze.

Vineri, 27.02.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-20,00 – Jocuri pentru voluntariat susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Ianuarie 2015 la Biblioteca Judeţeană Braşov

ianuarie 8th, 2015 Fără comentarii

Iată evenimentele din luna ianuarie pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră. Şi nu numai, fiindcă avem şi surprize, iar acestea vor fi dezvăluite, ca orice surprize, la timpul cuvenit. Aşadar, puteţi să vedeţi mai jos oferta noastră din prima lună a anului 2015:

Luni, 05.01.2015, Alianţa Franceză, Lectoratul Francez şi Mediateca Francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Turul Franţei în 12 săptămâni – Prelegeri despre cultura, istoria, gastronomia şi turismul Franţei susţinute de lector Adele Gousset

Luni, 12.01.2015, Biblioteca maghiară, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului maghiar: „A nagy füzet” (coproducţie Ungaria-Germania-Austria-Franţa, 2013). Regia: Szász János. Distribuţie: András Gyémánt, László Gyémánt, Gyöngyvér Bognár, Piroska Molnár, Ulrich Thomsen

Dramă, 109 minute

Filmul a câştigat Globul de cristal la Festivalul internaţional de film de la Karlovy Vary şi este propunerea Ungariei pentru premiul Oscar.

Rezumat: În timpul celui de al doilea război mondial, un soldat, care are doi fii gemeni de 13 ani, încearcă să-şi ghideze familia departe de ororile războiului. El le dă gemenilor un caiet în care să-şi scrie experienţele de zi cu zi. Familia e separată de război, iar băieţii sunt duşi la adăpost în casa bunicii lor dintr-un sat. Bătrâna preferă însă băutura şi are grijă mai degrabă de sticla cu alcool decât de nepoţi aşa că aceştia n-au parte nici de adăpostul sigur, nici de iubire, ci sunt expuşi la toate cruzimile războiului. Viaţa amară este reflectată în notiţele pe care le fac în caietul primit de la tatăl lor: însemnările sunt seci şi lipsite de emoţie, aşa cum au devenit şi sufletele gemenilor. Vedem războiul reflectat prin ochii lor, iar imaginea nu e deloc idilică, e brutală, plină de iluzii sfărâmate. Cruzimea începe să îi transforme pe cei doi fraţi şi să-i modeleze în adulţi, iar felul de a supravieţui războiului devine felul lor de viaţă şi după terminarea conflictului, ceea ce transformă povestea într-o critică socială mai largă.

Recenzie la http://www.cinemarx.ro/stiri-cinema/recenzie-marele-caiet-filmul-maghiar-propus-la-oscar-care-ne-obliga-sa-supravietuim/

Luni, 19.01.2015, Alianţa Franceză, Lectoratul Francez şi Mediateca Francofonă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Turul Franţei în 12 săptămâni – Prelegere despre cultura, istoria, gastronomia şi turismul Franţei susţinute de lector Adele Gousset

Marţi, 20.01.2015, Secţia de împrumut, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: „Senatorul melcilor” (1995). Regia: Mircea Daneliuc. Distribuţia: Cecilia Bârbora, Dorel Vişan

Comedie, 100 minute

Rezumat: Senatorul Vârtosu soseşte într-o localitate montană să inaugureze o instalaţie eoliană, prilej cu care este întâmpinat de un potop de reclamaţii din partea ţăranilor, nemultumiţi de felul cum au fost reîmproprietăriţi. Se debarasează însă repede de ei şi se instalează într-o fostă vilă a lui Ceauşescu, în care dormise şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle. E încântat de atenţia cu care este abordat de trei ziarişti străini, interesaţi, de fapt, să cumpere o parcelă de munte, comandându-le pentru prânzul de a doua zi… melci. Deşi autorităţile scot la cules toată suflarea locului, melci nu prea sunt, nu-i sezonul lor. Totul degenerează într-o serbare câmpenească, terminată cu un viol. Vârtosu se retrage la cabana din apropiere şi refuză să se implice. Răvăşit de alcool, crezând chiar că a fost otrăvit cu melci şi ciuperci, are o criză mistică, dar a doua zi, văzând că nu mai are nimic, uită promisiunile făcute lui Dumnezeu şi o şterge cât poate de repede la Bucureşti.

Marţi, 27.01.2015, Biblioteca Engleză, Mediateca francofonă, orele 17,00 – Seara filmului englez: „Book Thief” (coproducţie SUA-Germania, 2013). Regia: Brian Percival. Distribuţia: Roger Allam, Sophie Nélisse, Emily Watson, Geoffrey Rush

Dramă de război, 131 minute

Rezumat: Ecranizare a romanului omonim de mare succes, HOŢUL DE CĂRŢI de Markus Zusak, spune povestea lui Liesel, care transformă vieţile tuturor celor din jurul ei când este trimisă să locuiască la o familie adoptivă, în Germania celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru Liesel, puterea cuvintelor şi a imaginaţiei devine un mijloc de a evada din vâltoarea evenimentelor de care sunt înghiţiţi ea şi toţi oamenii pe care îi cunoaşte şi pe care îi iubeşte, ba chiar un mijloc de a găsi bucurie. O ilustrare emoţionantă a capacităţii spiritului uman de a face faţă vicisitudinilor, această poveste optimistă înfăţişează contrastul dintre inocenţă (întruchipată de Liesel) şi tirania omniprezentă care a marcat epoca respectivă şi patria ei.

Vineri, 30.01.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-20,00 – Jocuri pentru voluntariat susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Evenimentele bibliotecii în luna decembrie 2014

noiembrie 28th, 2014 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. Evenimente culturale – decembrie 2014

Marţi, 02.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 14,30 – Deschiderea expoziţiei de desene „Braşovul şi Marea Unire” şi premierea elevilor şcolilor partenere

Expoziţia este prima dintre activităţile parteneriatului încheiat între Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi instituţiile şcolare braşovene implicate: Şcoala gimnazială nr. 6 „Iacob Mureşianu”, Şcoala gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan”, Şcoala gimnazială nr. 19 şi Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil”. Profesorii coordonatori au invitat elevii să expună cum înţeleg şi simt ei evenimentul din 1 decembrie 1918, exprimate în cele mai diverse forme (desene, colaje, machete etc.). La expoziţie participă şi elevi de la alte şcoli, precum şcolile gimnaziale nr. 1, 8, 11 din Braşov şi de la Budila din judeţ.

Joi, 04.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon: „Des hommes et des dieux” (Franţa, 2010). Un film de Xavier Beavoir. Cu Lambert Wilson, Michael Lonsdale.

Aflaţi sub ameninţarea terorismului, călugării stabiliţi într-o comunitate săracă din Algeria trebuie să decidă dacă rămân sau pleacă. O poveste despre credinţă şi eroism. Pelicula a fost distinsă cu Marele premiu al juriului la Festivalul de film de la Cannes (2010) şi cu premiul César pentru cel mai bun rol secundar pentru Lambert Wilson.

Dramă, 120 de minute

Luni, 08.12.2014, Sediul central, etaj I, Mediatecă, orele 13,00 – Convorbiri despre muzică cu Petruţa Măniuţ-Coroiu.

Convorbiri despre muzică este o iniţiativă organizată în parteneriat cu Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania Braşov. Lector Petruţa Măniuţ-Coroiu propune subiecte de discuţie şi reflecţie din larga tematica privind muzica universală şi cultura lumii. Astfel, prelegeri despre Bach, Verdi, Schubert, Schuman, Enescu, Aurel Stroe ori urmărirea unui motiv muzical (iubirea, anotimpurile) se constituie în adevărate incursiuni culturale, dezbateri şi analize din diferite perspective (muzicologice, istorice, culturale, filosofice, religioase).

Luni, 08.12.2014, Biblioteca maghiară, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului maghiar: „Coming Out” (Ungaria, 2013). Regia: Dénes Orosz. Distribuţia: Sándor Csányi, Kátya Tompos, Gábor Karalyos

Filmul prezintă povestea unei celebrităţi homosexuale din Ungaria de astăzi, care alege să susţină deschis orientarea sexuală proprie şi drepturile homosexualilor într-o societate în care multe valori alternative sunt negate. Dar ceva i se întâmplă astfel că şocat el descoperă interesul său în creştere pentru femei.
Comedie romantică

Marţi, 09.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 10,00 -12,00 – Atelier de creativitate pentru seniori organizat şi susţinut de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors Braşov desfăşoară activităţi incluzive de divertisment pentru seniori, oferind alternative acestei categorii de a-şi petrece frumos vârsta, de a se simţi utilă şi preţuită, de a valorifica energia, cunoştinţele şi experienţa acumulate, potenţialul creativ, de a se exprima prin artă.

Marţi, 09.12.2014, Secţia de împrumut, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: „Eu când vreau să fluier, fluier”. Regia: Florin Şerban Distribuţia: Ada Condeescu, George Piştereanu

După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana, venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.

Joi, 11.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Concert caritabil organizat de Pulse Health and Education pentru Centrul maternal Arlechino Tărlungeni

Suntem în preajma Crăciunului, o sărbătoare a generozităţii şi familiei, moment î ncare gândurile noastre se îndreaptă spre alţii şi încercăm să ajutăm şi să dăruim bucuria şi spiritul sărbătorii Naşterii Domnului. Din acest motiv, organizaţia Pulse Health and Education ne invită să fim darnici şi să ne aplecăm cu înţelegere să ajutăm Centrul Maternal Tărlungeni.

Vineri, 12.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-19,30 – Jocuri pentru voluntariat susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

Joi, 18.12.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon: „Joyeux Noel” (coproducţie Belgia-Franţa-Germania-Marea Britanie-Norvegia-România, 2005). Un film de Christian Carion. Cu Diane Kruger, Benno Fürmann, Guillaume Canet.

În 1914, pe o porţiune din frontul vestic, soldaţii francezi, germani şi scoţieni fraternizează, uniţi de Sărbătoarea Crăciunului, suspendând ostilităţile, inversând tranşeele şi protejându-se unii pe alţii, deşi sunt conştienţi că superiorii lor militari nu aprobă pacea instalată ad hoc. O lecţie de umanitate rar întâlnită într-unul dintre cele mai violente şi sângeroase conflicte internaţionale.

Film nominalizat la premiul Oscar la categoria Cel mai bun film străin al anului.

Dramă istorică, 115 minute

Vineri, 19.12.2014, Sediul Central, etaj I, Mediatecă, orele 18,00 – Cineclub organizat de Asociaţia Kunstadt

Cineclubul este o iniţiativă în colaborare, care îşi propune să promoveze producţiile cinematografice româneşti recente, proprii şi coproducţii, dar şi cele mai interesante şi inedite producţii recente străine. În acelaşi timp scopul lui este să educe publicul. Proiecţia este urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Dialog moderat de Mara Oprişiu, jurnalist cultural şi producător independent.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

100 de ani de la Primul Război Mondial – Seară de film

noiembrie 19th, 2014 Fără comentarii

Suntem în anul de graţie 2014, la un secol de la Marele Război. Cu această ocazie, Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, vă invită să vizionaţi filme despre Primul Război Mondial, conflictul internaţional care a schimbat lumea cu totul.

Proiecţia va avea loc luni, 24 noiembrie 2014, de la orele 17,00, la Mansarda Casei Baiulescu (Livada Poştei, lângă Şcoala Generală 6, Bd. Eroilor nr. 33).

Vă oferim câteva detalii despre filme:

Coproducţia franco-belgiană 1914-1918. Europa sub dărămâturi şi cenuşă din anul 2008 este un film documentar în regia renumitului jurnalist şi realizator Jean-François Delassus. Pelicula încearcă să clarifice inexplicabilul. Cum au putut milioane de bărbaţi să suporte timp de patru ani incredibila duritate a vieţii din tranşee, anotimp după anotimp, zi de zi, noapte după noapte? Cum puteau să accepte ideea morţii aproape sigure, când nu puteau numi motivul exact pentru care se luptau? Delassus şi istoricul Annette Becker aduc în discuţie o teză provocatoare: Primul Război Mondial a fost întreţinut de un acord general mutual. Datorită procesării imaginilor prin intermediul tehnicii moderne, vărsarea de sânge şi nebunia frontului pot fi experimentate mai intens ca niciodată în acest documentar, care foloseşte imagini de arhivă, ce au fost colorate.

Trailer http://www.youtube.com/watch?v=v207zcnrGU8

Filmul artistic Femeia şi străinul (Germania, 1984), în regia lui Rainer Simo, spune o poveste emoţionantă despre drama provocată de război, despărţirile şi noile relaţii născute în timp de conflict, ruperea şi pierderea cadrului stabil cunoscut. În distribuţie Joachim Lätsch, Peter Zimmermann, Kathrin Waligura, Christine Schorn, Siegfried Höchst.

Rezumat: Karl şi Richard sunt prizonieri de război în Rusia, în Primul Război Mondial. Le este dor de casă, visează şi suferă. Richard îi povesteşte lui Karl în acest timp totul despre soţia sa, Anna. Astfel, Anna devine în imaginaţia lui Karl iubita lui secretă. Atunci când Karl, printr-o întâmplare, fuge din captivitate şi se întoarce în Germania, el se dă drept Richard în faţa Annei. Deşi Anna ştie că străinul nu este bărbatul ei, îl acceptă, începe să simtă iubire şi tandreţe faţă de el. Amândoi îl consideră pe Richard mort – şi vor să-l considere mort. Însă la sfârşitul războiului şi Richard se întoarce. Totuşi, Anna se decide pentru Karl, de la care aşteaptă un copil.

Trailer http://www.youtube.com/watch?v=HRMXnBhFytU

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Evenimentele bibliotecii în luna noiembrie

octombrie 29th, 2014 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. Evenimente culturale – noiembrie 2014

Marţi, 04.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 10,00-12,00 – Atelier de creativitate pentru seniori organizat şi susţinut de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors Braşov desfăşoară activităţi incluzive de divertisment pentru seniori, oferind alternative acestei categorii de a-şi petrece frumos vârsta, de a se simţi utilă şi preţuită, de a valorifica energia, cunoştinţele şi experienţa acumulate, potenţialul creativ, de a se exprima prin artă.

Joi, 06.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon: „Ne réveillez pas un flic qui dort” (Franţa, 1988). Un film de José Pinheiro. Cu Alain Delon, Michel Serrault, Xavier Deluc

Acţiune, 97 minute

Un grup de poliţişti sunt hotărâţi să fie deosebit de vigilenţi în ceea ce îi priveşte pe traficanţii de droguri şi pe criminalii care de cele mai multe ori nu plătesc pentru faptele lor. Inspectorul Grindel (Alain Delon) înţelege foarte bine motivele pentru care ei acţionează în acest fel, dar nu este de acord cu ele. Mai mult, inspectorul este decis să pornească această acţiune împotriva lor în momentul în care aceşti delicvenţi încep să îi atace pe colegii lui din poliţie, din motive neelucidate încă.

Vineri, 07.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 19,00 – Spectacol de teatru „Sunt un clovn” organizat de Asociaţia culturală Kunstadt în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Braşov

„Sunt un clovn” este un spectacol care oferă spectatorului o perspectivă curajoasă. Aceea a alegerilor care nu iau în calcul sistemul. Nu este vorba despre a fi clovn ci mai degrabă despre a-ţi asuma ceea ce ţi-ai dori să faci. Într-o singură viață nu ne putem permite să alegem nefericirea, aşa că deciziile noastre trebuie să fie înţelepte. Părerile celorlalţi ne-ar putea îmbrăca în hainele unui clovn, însă lucrul ăsta nu ar trebui decât să ne împingă mai tare spre idealurile noastre.

Luni, 10.11.2014, Biblioteca maghiară, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului maghiar: „Isteni műszak”/Tura divină (2013). Regia şi scenariul: Bodzsár Márk. Distribuţia: Ötvös András, Rába Roland, Keresztes Tamás

Comedie neagră, 106 minute

O poveste de un umor absurd despre afacerile cu pompe funebre, pentru care moartea are mai multă valoare decât viaţa. Milan are 20 de ani şi este jumătate sârb, jumătate maghiar. În 1992, după doi ani în război, el dezertează şi trece graniţa din Iugoslavia în Ungaria. Fost student la medicină, se angajează ca paramedic în serviciul de ambulanţă din Budapesta. La scurt timp, realizează că şoferul împreună cu medicul şef selectează pacienţii grav bolnavi şi îi „ajută” să moară. Foarte curând, înţelege că totul este legat de afacerile cu înmormântări, un antreprenor de pompe funebre plătindu-i cu generozitate pentru fiecare cadavru livrat. Milan se confruntă cu o dilemă, pentru că şi el are nevoie de bani pentru a-şi salva logodnica din Iugoslavia.

Premiat la Fantasporto, nominalizări la Valladolid şi Varşovia.

Marţi, 11.11.2014, Secţia de împrumut, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007). Regia: Cristian Mungiu. Distribuţia: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu.

Dramă, 113 minute.

Otilia şi Găbiţă împart aceeaşi cameră dintr-un cămin studenţesc. Ele sunt colege la o universitate dintr-un oraş din România, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia închiriază o cameră într-un hotel ieftin. După-masă, ea şi Găbiţă se vor întâlni cu un anumit domn Bebe: Găbiţă este însărcinată, avortul este ilegal şi niciuna dintre ele n-a mai trecut prin aşa ceva până acum.
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile face parte dintr-un proiect mai mare, intitulat Amintiri din epoca de aur – o istorie subiectivă a comunismului în România spusă prin intermediul legendelor urbane. Ţelul proiectului este acela de a vorbi despre această perioadă fără referiri directe la comunism, ci doar prin diferite poveşti concentrate pe opţiuni personale într-un timp al întâmplărilor nefericite pe care lumea trebuia să le trăiască de parcă ar fi fost fireşti.

Vineri, 14.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-19,30 – Jocuri pentru voluntari susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

Sâmbătă, 15.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 21,00-23,00 – Concert de blues cu Willy de Vleeshouwer şi Eric de Wolf în cadrul Festivalului Etnovember

Luni, 17.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30-19,00 – Concert de Cvartetul de coarde „Nyári” al Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta – în cadrul Festivalului Etnovember
Concertul va fi urmat de o piesă de teatru

Joi, 20.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Cineclub francofon: „Pour la peau d’un flic” (Franţa, 1981). Un film de Alain Delon. Cu Alain Delon, Anne Parillaud, Daniel Ceccaldi
Poliţist, 105 minute.

Choucas, un fost politician devenit detectiv particular, încearcă să-şi păstreze şi în această meserie reputaţia de om foarte bine pregătit şi gata oricând să rezolve orice. Aşadar, ancheta pe care doamna Pigot i-o propune la îndemnul comisarului Coccioli, nu pare să fie deloc dificilă. Sarcina de a găsi o fată oarbă care a dispărut pare aşadar floare la ureche. Însă detectivul nu scapă atât de uşor, fiind nevoit să înfrunte o serie de dificultăţi şi să fie foarte atent pentru a nu cădea în capcana întinsă de comisar.

Luni, 24.11.2014, Sediul central, etaj I, Mediatecă, orele 13,00 – Convorbiri despre muzică cu Petruţa Măniuţ-Coroiu.

Convorbiri despre muzică este o iniţiativă organizată în parteneriat cu Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania Braşov. Lector Petruţa Măniuţ-Coroiu propune subiecte de discuţie şi reflecţie din larga tematica privind muzica universală şi cultura lumii. Astfel, prelegeri despre Bach, Verdi, Schubert, Schuman, Enescu, Aurel Stroe ori urmărirea unui motiv muzical (iubirea, anotimpurile) se constituie în adevărate incursiuni culturale, dezbateri şi analize din diferite perspective (muzicologice, istorice, culturale, filosofice, religioase).

Marţi, 25.11.2014, Biblioteca Engleză, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului englez: „12 ani de sclavie”(coproducţie SUA-Marea Britanie, 2013). Regia: Steve McQueen. Distribuţia: Chiwetel Ejiofor, Michael Kenneth Williams, Michael Fassbender

Inspirat din fapte reale, „12 Years a Slave” este povestea lui Solomon Northrup (interpretat de Chiwetel Ejiofor), un afro-american care luptă pentru libertate şi supraviețuire într-o epocă în care valoarea umană era stabilită de culoarea pielii. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Northrup, un om pentru care libertatea era un drept câştigat cu greu, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente greu de suportat, dar şi prin altele neaşteptat de pozitive, pentru Solomon viaţa şi demnitatea rămân neprețuite. În cei 12 ani de sclavie, definitorie pentru destinul său va fi întâlnirea cu Samuel Bass (interpretat de Brad Pitt), un canadian adept al abolirii sclaviei, care îşi va risca viaţa pentru a-l salva.

Ecranizare a romanului omonim scris de Samuel Northrup, „12 Years a Slave” a câştigat trei premii Oscar la categoriile Cel Mai Bun Film, Cea Mai Bună Actriţă în Rol Secundar (Lupita Nyong’o) şi Cel Mai Bun Scenariu Adaptat (John Ridley), dintr-un total de nouă nominalizări.

Joi, 27.11.2014, Sediul Central, etaj I, Mediatecă, orele 18,00 – Cineclub organizat de Asociaţia Kunstadt: „Jodorowsky’s Dune” (coproducţie SUA-Franţa, 2013). Regizor: Frank Pavich. Distribuţia: Alejandro Jodorowsky, Michel Seydoux, H.R. Giger

„Jodorowsky’s Dune” spune povestea a ceea ce trebuia să fie adaptarea pentru marele ecran a cărţii SF Dune de către regizorul chilian Alejandro Jodorowsky (El Topo, Holy Mountain, Santa Sangre). Distribuţia filmului ar fi trebuit să includă nume precum Salvador Dali, Orson Welles, Amanda Lear, Pink Floyd sau Mick Jagger. Regizorul i-a inclus în echipa sa şi pe artistul de benzi desenate Moebius, pe pictorul suprarealist H.R. Giger, pe scenaristul Dan O’Bannon (care mai târziu a lucrat la Alien), iar pe fiul său l-a supus unui antrenament de arte marţiale de 2 ani de zile pentru rolul pe care ar fi trebuit să-l joace.

Documentar, 90 minute

Vineri, 28.11.2014, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-20,00 – Conferinţă susţinută de Georgeta Filitti şi Adina Nanu – Moda de altădată. Pălăria şi istoria ei

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Seara de Film Braşov – Good Night, and Good Luck

octombrie 17th, 2014 Fără comentarii

Iată-ne ajunşi la ediţia a doua a Serii de Film Braşov şi aşa cum spuneam de la prima întâlnire, este vorba de un proiect pe termen lung care presupune o interacţiune cât mai largă cu publicul. În acest sens, în afara dezbaterilor de la întâlniri, am luat în considerare pentru vizionare la ediţia de octombrie, un film propus din public. Filmul ales este Good Night, and Good Luck, în regia lui George Clooney.
Întâlnirea are loc pe data de 25 octombrie, ora 17:00, la Librăria Okian din strada Mureşenilor, nr. 1.
Seara de film Braşov este un proiect pe termen lung şi este rezultatul colaborării dintre Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură, Seara de carte Braşov şi Librăria Okian Braşov.
Participarea se face în limita a 40 de locuri. Cei interesaţi se pot înscrie şi confirma participarea la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 şi la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Film Tags: ,

Nocturna Bibliotecilor la Braşov

septembrie 18th, 2014 Fără comentarii

Nocturna bibliotecilor este un eveniment de promovare a cărţii şi lecturii publice, iniţiat şi organizat la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). În anul 2014, în premieră, această campanie va avea loc simultan în România şi Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor Moldoveni.

Cu acest prilej, sâmbătă, 27 septembrie, între orele 18,00-24,00, Biblioteca Judeţeană Braşov va oferi publicului de toate vârstele evenimente diverse şi sperăm atractive.

Vom avea un tur pe biciclete, împreună cu partenerul nostru, asociaţia Braşovul pedalează, la filialele bibliotecii din Craiter, Calea Bucureşti, Bd. Griviţei etc. Detalii la http://brasovulpedaleaza.ro/brasovul-pedaleaza-seara-bibliotecilor/ Programul va cuprinde concursuri, ateliere (legătorie, reciclare creativă), conferinţe, expoziţii, filme.
Iată programul detaliat al Nocturnei bibliotecilor la Braşov:

18,00 – în faţa Sediului Central – Tur pe biciclete în parteneriat cu Braşovul pedalează, de promovare a filialelor bibliotecii din Craiter, Calea Bucureşti, Bd. Griviţei etc.

Sediul Central
18,00–20,00 – Mediatecă – Atelier de colaje şi reciclare creativă cu Asociaţia Colors Braşov
18,30–20,00 – Sala de lectură nr. 2 – Atelier demonstrativ de legătorie de carte
18,00–24,00 – Secţia de împrumut – Concurs Fii bibliotecar şi primeşte o carte în dar!

Casa Baiulescu
18,00–24,00 – Secţia de ziare – Expoziţie Braşovul de atunci – ziare şi reviste vechi
18,00–19,30 – Mansarda Casei Baiulescu – 1001 de poveşti – Lecturi şi prezentări în limbile germană, franceză, română, engleză, japoneză, persană etc.
NB.: Copiii şi părinţii pentru povestea germană sunt invitaţi la orele 17,00 la Centrul Cultural German Braşov – Strada Lungă nr. 31 de unde vor continua activitatea la Mansarda Casei Baiulescu
19,30–22,00 – Ateliere de creativitate la Biblioteca engleză şi Biblioteca Franceză
19,30-22,00 – Mansarda Casei Baiulescu – Conferinţele Oraşului Memorabil – istoric Alex Ştefan, Sfânta Corona şi geneza Braşovului medieval şi arhitect Silvia Demeter, Problematica traficului în centrele istorice ale oraşelor
22,00 – 24,00 – Mansarda Casei Baiulescu – Cineclub – producţiile Festivalului de film în 48 ore, ediţia 2014. Moderator Mara Oprişiu (Asociaţia Kunstadt)

Secţiile vor fi deschise pentru public, pentru citit şi împrumutat cărţi şi pentru înscrieri.

Sponsori Braşov: Apemin Zizin S.A., Libris

Parteneri: Alianţa Franceză, Centrul Cultural German Braşov, asociaţiile Braşovul Pedalează, Colors, Kunstadt, Oraşul Memorabil, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Braşov-Covasna-Harghita, Centrul de integrare a emigranţilor Braşov

Parteneri media: Iubesc Braşovul, E-cultura.info, Wigo, Asociaţia Visum, Blog personal romanticu

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)

Invitație la film – Cineclub

Dacă vreți să vedeți producții românești de scurt metraje, veniti să vedeți cele mai bune filme ale Festivalului de film în 48 de ore, Brașov, ediția 2012. A fost anul când în competiție s-au înscris mulți brașoveni, încercând să dea ceea ce au mai bun. Iar producțiile au fost reușite. Dacă ești pasionat de film, atunci vei găsi suficiente motive de a vedea aceste filme, cu scenariu, interpretare și montaj convingătoare. Cineclub Brașov împreună cu Mediateca Bibliotecii Județene Brașov vă invită la proiecție. Vizionările vor fi urmate de discuții moderate de Mara Oprișiu, jurnalist și producător independent, manager Asociația Kunstadt și coasociat al Galeriei independente de artă contemporană M8 (Mureșenilor nr. 8).

Începeți week-end-ul alături de echipa ta de cinefili!

Noi te așteptăm!

Mâine, vineri, 27 iunie, orele 18,00, la Mansarda Casei Baiulescu (Livada Poștei, lângă Școala nr. 6)

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Film Tags: , ,

Avem nevoie de cinematograf!

Zilele trecute făceam un bilanț. Număram câte cinematografe au existat în Brașov înainte de 1989: Astra, Arta, Popular, Patria, Tineretului, Cosmos, Bulevard (sau Modern). Cu totul 7, fiecare cu dotarea și cu specificul lui. La Arta de pildă se difuzau filme de artă, musicaluri, erau ceva mai deosebite. Filmele bune, premiate, se difuzau mai întâi la Patria, apoi se redifuzau și circulau la celelalte. Le-am frecventat pe toate, pe rând mergeam și am amintiri în legătură cu toate. La Astra am văzut o comedie rusească, la Popular Declarație de dragoste, la Patria veneau noutățile, la Cosmos am văzut după 1989 Blue Velvet, în regia lui David Lynch, cu Isabella Rossellini. Cel mai nou cinematograf era Bulevard, care dacă îmi amintesc bine se numea Modern la inaugurare. Chiar era modern la deschidere. S-a deschis în 1988, în mai sau iunie. Țin minte că mai multe colege am chiulit, am plecat de la liceu, am trecut Colina Universității și am coborât pe Bd. Griviței unde am văzut un film alb-negru în noul cinematograf înzestrat cu 3 săli de proiecție, de dimensiuni diferite, cu rosturi diferite – sală mică pentru animație pentru copii, filme de artă, filme pentru public larg. Să nu uit, exista și o cinematecă, organizată în spațiul Muzeului de Etnografie. Am amintiri și acolo – am văzut Descult in parc, cu Robert Redford si Jane Fonda. În afară de filme, amintiri speciale am despre și cu prietenii mei, fiindcă cinematograful reunește oamenii, creează legături, întărește prietenii. Un film văzut pe marele ecran este savurat neapărat în compania prietenilor, nu singur în fața micului ecran, la televizor. Astăzi, din cele 7 cinematografe, nu mai este funcțional niciunul.Există un cinematograf la Eliana Mall, cu 3 săli, dotat, frecventat de familii, cu diverse programe. Totuși, se simte nevoie de cinematograf, acesta nu este suficient. În străinătate, cinematograful este una dintre cele mai populare forme de divertisment și cultură. Și cea mai ieftină. Brașovul cunoaște felurite inițiative, susținute de cineaști și cinefili pasionați: seri de film la biblioteca publică, cineclub acum, mai recent, la Galeria M 8, zilele filmului german, francez, polonez, organizate de Centrul Cultural German Brașov, Alianța Franceză Brașov și Universitatea Transilvania, în colaborare cu Institutul cultural polonez, festivaluri – Films tres courts, Animest, 48 Hour Film Project, Dracula Film, caravane de film cu proiecții în aer liber în Piața Sfatului (Metropolis), cinematecă la Reduta, acum la sala micuță de la Patria. În sfârșit, se adaugă festivalul de film istoric de la Râșnov, oraș care dispune de o sală de cinematograf, renovată în urmă cu câțiva ani. Și sigur îmi scapă și uit alte inițiative cineaste. Regret că Festivalul de film european, care se desfășoară în principalele orașe din România, susținut de ICR, nu mai ajunge la Brașov de câțiva ani. Cinefilii brașoveni au de unde alege, însă condițiile sunt improprii. Am vizionat filmul Vals cu Basir in Piata Sfatului, in aer liber, la festivalul filmului de animatie. Un film pe care mi-am dorit sa il vad, un film extrem de interesant, dar l-am vizionat cu sentimentul că sabia lui Damocles sta deasupra capului meu. Ploaia și frigul mă amenințau mereu să mă alunge. Nu se mai poate continua, avem nevoie de cinematograf. Clujul și Sibiul au festivaluri mari de film, au păstrat cinematografe. Brașovul nu poate, nu își mai permite să rămână în urmă.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: