Arhivă

Post Tăguit cu ‘copii’

Dinţişori de nota 10

decembrie 5th, 2012 Fără comentarii

Asociaţia Medicilor Dentişti din România, filiala Braşov, a lansat un Ghid al igienei orale pentru copii. Inspiraţi de o învăţătoare de la Şcoala Generală nr. 12 Braşov şi de asemenea mânaţi de dorinţa de a face educaţie pentru sănătatea dinţilor de la vârste fragede, stomatologii s-au gândit să facă un asemenea ghid util. Implicaţi deja în parteneriate educaţionale cu diferite şcoli, medicii dentişti au avut numeroase întâlniri, prezentări, programe de educaţie, concursuri. Ghidul lansat este accesibil, prietenos, construit anume pentru a fi pe înţelesul copiilor şi în ajutorul lor; de altfel, desenele cu care este ilustrat acest volumas se datorează copiilor, stimulaţi la orele de educaţie plastică să contribuie cu imagini pe tema curăţeniei dinţilor. De asemenea, copiii au creat chiar şi mulaje. Practic, rezultatele sunt îmbucurătoare – deprinderea copiilor cu diferite noţiuni despre sănătatea dinţilor, dispariţia fricii atroce de dentist şi obişnuinţa de a merge la control şi formarea unor copii ambasadori, precum şi a altor persoane implicate în program, voluntari, care vor disemina mai departe noţiunile educative ale programului. Oportunitatea de a deveni formatori este deschisă copiilor, părinţilor, cadrelor didactice, acestea din urmă putând obţine credite în urma participării la acest program, care a avut în vedere diferitele categorii de vârstă şi profesionale, nelimitând accesul la profesioniştii stomatologiei. Programul Dinţişori de nota zece şi ghidul vor fi diseminate şi prin biblioteca noastră, având astfel ocazia să oferim resursele create prin activităţile noastre destinate copiilor, un bun exemplu fiind Grădiniţa de vară, dar şi multe alte activităţi organizate la Filiala 6 pentru copii şi tineret şi nu numai.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , , ,

De la Ghimbav – Oraşul cu sălcii

noiembrie 7th, 2012 Fără comentarii

În 30 octombrie, colega noastră de la Biblioteca orăşenească Ghimbav, Florina Grosu, a organizat un eveniment cu succes la public. Intitulată Rodul toamnei – poveste – poezie – cântec – joc, manifestarea a reuşit să atragă un public numeros, 150 de participanţi, şi a pus în scenă tot ceea ce au gândit cadrele didactice şi elevii implicaţi din învăţământul ghimbăşan. Colaborarea dintre biblioteca publică, şcoală şi alte instituţii a dat roade. A fost o adevărată sărbătoare, Ziua Bibliotecii, cu majuscule. Decorurile au fost minunate şi cu această ocazie a fost realizată o expoziţie de carte despre Ghimbav, cu ajutorul Bibliotecii Judeţene “George Bariţiu” Braşov, mai precis al colegei noastre Mihaela Lupu. Expoziţia a fost prilejuită de împlinirea a 670 de ani de la atestarea localităţii. Felicitări Ghimbav pentru reuşită şi succes în continuare!


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Atelierul de Halloween

octombrie 30th, 2012 Fără comentarii

Maine, 31 octombrie, in prag de sarbatoare, Biblioteca Franceza va pregateste mai multe surprize. Va invita si va asteapta sa participati la un atelier de creativitate, sa creati decoratii, masti, un vanator de cosmaruri/Capteurs de reves/Dream catcher ori micute vrajitoare precum in imaginile demonstrative atasate. Si va imbie la lectura… la lumina lanternei. Puteti descoperi Povesti terifiante in selectia de carti de literatura de groaza, puteti iesi invingator in jocul Bal de survivants, depasind cu succes toate probele la care sunteti supusi. Va veti bucura de decor si de surprizele pregatite cu inspiratie si pasiune de bibliotecari. Va asteptam sa fim impreuna si sa ne bucuram de lecturi si de creatiile ingenioase.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Atelier pentru copii

octombrie 4th, 2012 Fără comentarii

Asociatia Maya Mastermind, cu sediul in Str. Lunga nr. 137, va desfasura un atelier pentru copii cu varste intre 5-8 ani. Atelierul Povesti cu si despre animale este un atelier de miscare corporala si improvizatie teatrala. Incepe sambata, 6 octombrie, intre orele 9,30-13,30 si va dura 4 saptamani.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Proiectul Cărţile ilustrate pentru copii

septembrie 24th, 2012 Fără comentarii

Proiectul a fost iniţiat de IFLA, Secţiunea Biblioteci pentru copii şi adolescenţi, cu sprijinul Secţiunii de alfabetizare şi lectură şi al IBBY. Ideea a fost lansată în 2010, iar în 2011 a fost realizată colectarea datelor. Scopul proiectului a fost de a crea o listă adnotată a cărţilor ilustrate pentru copii, alese şi recomandate de bibliotecari conform anumitor criterii. Fiecare ţară participantă a selectat 10 titluri de cărţi, pe baza unei consultări cu bibliotecarii, editorii şi asociaţiile profesionale. Descrierile, datele, rezumatul şi imaginile volumelor au fost trimise şi centralizate, realizându-se un catalog online, ce poate fi descărcat şi tipărit, două expoziţii în Finlanda, la Joensuu şi Helsinki, precum şi două sesiuni de prezentare – la Joensuu şi la Helsinki, unde bibliotecari din 8 ţări, inclusiv din România, au prezentat cartea preferată din top ten-ul ţării lor. Proiectul şi mai ales expoziţiile au arătat oportunităţile create: cunoaşterea reciprocă a literaturii pentru copii din cele 30 ţări participante deja, promovarea limbii şi culturii diferitelor ţări, constituirea unui fond de carte pentru expoziţii itinerante, stimularea creativităţii şi dialogului intercultural. Pentru a vedea listele de cărţi şi imagini, posterul proiectului şi albumul expoziţiei, accesaţi adresa următoare http://www.ifla.org/en/node/6718

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Conferinţa satelit IFLA de la Joensuu

septembrie 9th, 2012 Fără comentarii

Împreună cu Claudia Popescu, am participat la Conferinţa satelit IFLA de la Joensuu, un oraş din estul Finlandei, din regiunea Karelia, în perioada 9-10 august. Conferinţa a fost organizată de Secţiunea IFLA nr. 10 – Biblioteci pentru copii şi adolescenţi, Biblioteca publică din Joensuu, Asociaţia bibliotecarilor finlandezi şi autorităţile de resort din Joensuu, iar tema aleasă pentru conferinţă a fost Libraries for Young People: Breaking through Boundaries (Bibliotecile pentru tineri – depăşirea limitelor). În deschidere, gazdele au prezentat două programe interesante: ENO – program online de educaţie pentru mediu, iniţiat şi dezvoltat de Asociaţia ENO din Joensuu. Esenţa programului (www.enoprogramme.org) constă într-o reţea şcolară virtuală şi globală care susţine dezvoltarea sustenabilă. Pe parcursul anului şcolar, temele alese sunt studiate, iar campaniile sunt organizate simultan, în întreaga lume, cu suportul şcolilor care au aderat în program şi cu ajutorul internetului. Pe site există resurse diferite, filmulete, manuale etc. Festivalul de ştiinţă (SciFest) este un eveniment organizat de Universitatea din Joensuu, cu o largă participare internaţională, care aduce ştiinţa aproape de oameni şi de tineri mai ales, stimulându-le creativitatea. Inspiraţi de modelul Africii de Sud, finlandezii au obţinut finanţare şi au realizat un eveniment de impact. De menţionat că biblioteca publică este prezentă în acest eveniment, prin expoziţii de carte şi workshopuri. Ambele prezentări sugerează activităţi pe care şi bibliotecile noastre le pot face. Din şirul prezentărilor care au urmat am remarcat Biblioteca pentru toate simţurile, destinată copiilor cu vârste între 10-13 ani, din Suedia, care dispune şi de o bucătărie şi unde copiii sunt stimulaţi să încerce toate experienţele într-un mediu neconvenţional; programul Popcult, creat special pentru adolescenţi, in departamentele pentru adolescenţi din Norvegia, pe baza mai ales a resurselor muzicale şi a culturii de tip underground, excluzând colaborarea cu şcolile; bibliotecile mobile de tip Casa Literaturii, după model german, propuse de mai multe biblioteci suedeze şi finanţate de autorităţi. Două lucrări au prezentat impresionante programe de bibliotecă în susţinerea incluziunii sociale, Proiectul Bibliotecii din Lubuto, Zambia (Jane Kinney Meyers) şi Centrul Comunitar STEJ din Togo (Celine Huault). Personal, mi s-au parut excepţionale două comunicări: un program de parteneriat sud coreano-american, prin care 300 de poveşti coreene au fost animate şi traduse în 5 limbi, cu scopul de a face accesibil un patrimoniu literar, de a sprijini învăţarea limbii coreene de către emigranţi şi de a încuraja dialogul multicultural. Poveştile ilustrate şi animate au fost publicate sub formă de carte, dar şi pe suport electronic (DVD) şi diseminate în bibliotecile publice din Korea de Sud, ca material didactic în programele de studiu al limbii coreene şi de integrare a emigranţilor. Site-ul http://lscc.nlcy.go.kr:8000/ pune la dispoziţie textul poveştilor, înregistrarea audio a lui, precum şi imaginile animate, transpunând în practică obiectivele multiculturalismului. Recomand călduros consultarea site-ului pentru că este realmente un instrument de cunoaştere culturală. A doua lucrare este un proiect european (www.literaryframework.eu) care pune la dispoziţia profesorilor de literatură din învăţământul preuniversitar resurse şi instrumente didactice. Şase ţări europene sunt implicate: este vorba de Cehia, Finlanda, Germania, Olanda, Portugalia şi România. În fapt, proiectul, prin aplicarea unor metode de analiză, a stabilit 4 nivele ale dezvoltării competenţei literare pentru elevii de vârsta 12-15 ani şi 6 asemenea nivele pentru vârsta 15-19 ani. Corespunzătoare acestor nivele, s-au realizat caracteristicile cărţilor pentru fiecare nivel, liste de cărţi şi intervenţiile didactice menite să dezvolte competenţele literare. Dincolo de cadrul european pentru literatură, proiectul a realizat liste de cărţi pe fiecare ţară, cu lecturi din literatură naţională şi universală, putându-se stabili liste comune de volume pentru tinerii europeni. Avem convingerea că proiectul şi resursele lui sunt utile şi pentru bibliotecari, de aceea recomandăm consultarea paginii de internet indicate. Pe scurt, a fost o conferinţă consistentă, bine organizată, cu public numeros şi interesat, în care şi noi, bibliotecarele din Braşov, am prezentat proiectul Digifolio. Pentru mai multe detalii şi accesarea lucrărilor online vezi http://www.jns.fi/Resource.phx/sivut/sivut-kirjasto/english/conference2012.htx

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.0/5 (2 votes cast)

Raiffeisen comunităţi

Proiectul „After-school IT în bibliotecă pentru copii din grupuri vulnerabile”, depus de ANBPR  – Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România -  şi Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, este unul dintre cele 208 proiecte comunitare intrate în cursa finală pentru obţinerea unei finanţări în cadrul programului de granturi Raiffeisen Comunităţi.

Timp de trei săptămâni, până pe 17 septembrie 2012 (inclusiv), la orele 17:00, puteţi vota proiectul nostru astfel:

- vă înregistraţi pe site https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/

- veţi primi un mail pentru activarea contului (click pe link-ul din mail)

- click pe “Log In” unde reintroduceţi numele de utilizator şi parola

- click pe Proiecte propuse;

- se va deschide o hartă, click pe Braşov

- butonul de votare se găseşte în faţa titlurilor proiectelor afişate, puteţi selecta doar unul, printr-un simplu click, apoi apăsaţi butonul “Votează” (situat atât la începutul, cât şi la finalul listei de proiecte)

Detalii despre proiectele rămase în concurs, în urma celor două etape de selecţie, pot fi accesate prin apăsarea butonului „Detalii” din dreptul fiecărui proiect afişat în lista finală de proiecte.

Dacă vă doriţi acest proiect la bibliotecă: Spor la votare!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Conferinta satelit IFLA de la Joensuu

aprilie 14th, 2012 Fără comentarii

Intre 9-10 august 2012, la Biblioteca publica din Joensuu se va desfasura conferinta satelit a Sectiunii nr. 10 IFLA – Biblioteci pentru copii si adolescenti, cu titlul Libraries for Young People: Breaking through Boundaries (Bibliotecile pentru tineri – depasirea limitelor). Va recomandam sa consultati programul la urmatorul site – http://conference2012.jns.fi., unde veti gasi mai multe detalii despre conferinta. De asemenea, inregistrarea pentru a participa si asista la lucrarile conferintei este deschisa publicului. Biblioteca Judeteana Brasov este prezenta la aceasta conferinta cu o lucrare despre proiectul DIGIFOLIO aplicat si dezvoltat de Filiala nr. 6 pentru copii si adolescenti pentru a pilota un model de parteneriat intre biblioteca publica si scoli, referitor la portofoliile digitale.
Preceding the IFLA WLIC in Helsinki, a satellite conference “Libraries for Young People: Breaking through Boundaries” will be held in Joensuu, Finland August 9th-10th. A lot of interesting speeches, best practices, networking as well as library visits and informal discussions.

The registration is open now!

The registration, programme and further information at conference web site http://conference2012.jns.fi

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Evenimente Tags: , , ,

Noutati IFLA – Biblioteci pentru copii

Cum ar trebuie sa arate bibliotecile pentru copii in secolul 21? Care sunt noile concepte si idei despre cladirile de biblioteci in era digitala? La intrebarea aceasta incearca sa raspunda o carte editata sub egida IFLA, la editura de Gruyter Saur, Berlin/Munchen, aparuta in 2011, care strange contributiile tematice sustinute la congresul IFLA de la Milano. Editori si coordonatori sunt Ingrid Bon, Andrew Cranfield si Karen Latimer. Mai multe detalii pe Iflanet http://www.ifla.org/en/news/new-publication-designing-library-space-for-children

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Nu numai fetele, şi băieţii

ianuarie 29th, 2012 Fără comentarii

În timp ce eu mă deplasam pe drumuri în judeţ, la bibliotecile din runda a III-a, care sunt la rând să primească computere, acasă, în căsuţa mea poştală electronică mă aşteptau mesaje de la biblioteca din Vama Buzăului. Acolo unde Simona Luminiţa Hermenean a pus la cale o activitate frumoasă, atelierul culinar. Împreună cu elevii de la şcoala generală din localitate a organizat mai multe serii şi minicursuri şi i-a instruit pe micii bucătari cum să prepare prăjituri. Şi această activitate face parte din cele iniţiate de bibliotecari în urma cursului Bazele serviciilor noi de bibliotecă, modului II de instruire în cadrul programului Biblionet. Cuvintele sunt de prisos, fotografiile sunt ilustrative. Copii echipaţi cu şorţuri, veseli, fac treptat toţi paşii prevăzuţi de reţetă, curat şi atent. Rezultatul? Nişte prăjituri delicioase care îţi fac cu ochiul şi îţi lasă gura apă numai la vederea lor. Privind şirurile de numeroase fotografii, încremenesc la un moment dat, văzând doi băieţi printre vase, lucrând de zor. Nevenind să îmi cred ochilor, o chestionez pe Luminiţa, care îmi răspunde prompt că a avut reclamaţii printre şcolari că nu îi ia în seamă şi pe băieţi, nu numai pe fete. Când i-a racolat, băieţii au fost mai îndemânatici, mai atenţi chiar decât fetele, înţelegându-se mai bine cu ei. M-a impresionat cum a reuşit propunerea atelierului culinar să stimuleze pe copii şi să le dea ghes chiar băieţilor să participe direct la prepararea dulciurilor, nu numai la consumarea lor. Ce să mai spun? Toate laudele pentru bunătăţile gătite de copii sub îndrumarea bucătarului şef, scuzaţi bibliotecarei şefe, gustate de toţi din şcoală şi din primărie, de la portar la primar, de la vlădică la opincă. Poftă bună! şi la mai mare. Poze în curând!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cursuri Tags: , ,