Arhivă

Post Tăguit cu ‘carte’

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov găzduiește un eveniment de carte dedicat iubitorilor orașului și locuitorilor lui. Marți, 7 septembrie 2021, orele 14,00 se vor lansa publicațiile: “Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie” de Steluța Pestrea Suciu (Brașov, Editura Foton, 2 volume, 2020), “Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti” cu o prefață de dr. Ligia Fulga (Brașov, Editura Creator, 2020) și arhiva digitală a revistei “Între chietri”, redactor șef Eugen Moga.

Lansarea va avea loc în prezența autorilor și va fi urmată de sesiune de autografe. Vor prezenta dr. Ruxandra Moașa Nazare, dr. Ligia Fulga, doamna Steluța Pestrea Suciu și domnul Eugen Moga.

Publicațiile, scrise și redactate cu dragoste, vor fi disponibile spre vânzare celor doritori să le achiziționeze, revista “Între chietri” fiind accesibilă pe DVD.

Participarea se face pe bază de invitație, rezervare și confirmare, în limita locurilor.

Accesul este condiționat de purtarea obligatorie a măștii și respectarea distanțării spațiale.

Vă invităm și vă așteptăm cu drag!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (30.08. – 05.09.2021) este “Cartea meseriilor dispărute” de Mircea Stanciu, cu ilustraţii de Diana Margareta Cepleanu (Bucureşti, Editura Frontiera, 2019, 62 pagini), disponibilă la filialele şi secţiile noastre pentru copii (filialele 1, 2, 4, 5 şi 6).

Iată cum prezintă autorul cartea:

“Tu ce vrei să te faci când vei fi mare? Nu se poate să n-ai niciun răspuns! Trebuie să visezi. Nimeni nu vrea să aibă o meserie obişnuită, toţi ne dorim să fim excepţionali. Noi, oamenii, suntem făcuţi să zburăm la înălţime – şi putem face asta şi în meseria pe care ne-o alegem.

Merită să reflectezi un pic la ceea ce vei face în viaţa ta şi, mai ales, la ce vei fi. Ca să nu te trezeşti într-o bună zi că ai devenit ceva la care nu te-ai gândit şi care, de fapt, nu te reprezintă. Priveşte în jur cu mirare, întreabă şi adună înţelepciune. Tabloul meseriilor are o profunzime nebănuită. Sper să ţi-o pot înfăţişa prin poveştile din această carte.” (Autorul)

Vă propunem o călătorie în timp, pentru a descoperi douăsprezece meserii dispărute sau pe cale de dispariție: sacagiul, copistul, împăratul, haiducul, meșterul, croitorul, hangiul, vraciul, ciobanul, învățătorul, povestitorul și singuraticul.

Ce a dispărut din ele? De ce este important să ne gândim la aceste dispariții? Cum mai vorbesc ele vremii noastre?

Prezentarea fiecărei meserii pleacă de la contextul ei istoric, dar urcă rapid spre înălțimi poetic-filozofice. Fiecare meserie este ilustrată printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Tonurile de roșu și verde ale ilustrațiilor evocă o lume veche și prețioasă, destrămată la nivel istoric, dar recompusă la un nivel mai profund, al simbolurilor atemporale.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+24e47e81c0a8011472d58ae900179f0b&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Duminică, Iosifel şi Bunicul Laviniei Branişte

Lavinia Branişte este o scriitoare cu vocaţie. A început cariera literară ca traducător, mai cu seamă de literatură pentru copii, a publicat poezie, proză scurtă, romane (premiate), pentru ca în cele din urmă să încerce să scrie literatura pentru copii. Este “mama” lui Rostogol, porcuşorul curios, fals naiv, inteligent, empatic şi plin de umor care a dat numele unui ciclu de romane pentru copii, mici şi aş spune eu şi mari. Între timp, la invitaţia unor edituri, a scris poveşti cu alte personaje, tot din lumea animalelor (Melcuşorul, papagalul Toco, porumbelul Columb, familia elefănţeilor Anatol şi Gregor). Este o autoare versatilă, cu pricepere, talent şi tehnică literară, după care un cititor recunoaşte un scriitor adevărat. Am citit cu plăcere nedisimulată cele mai multe dintre cărţile ei scrise pentru copii, apărute la editura Arthur. Recunosc, sunt un fan al Laviniei Branişte ca scriitoare pentru copii, considerând scrierile ei cele mai reuşite şi mai autentice din literatura română contemporană pentru copii.

Azi vreau să scriu despre ultima carte citită, “Duminică şi alte povestiri cu Iosifel”, ilustraţii de Oana Ispir (Bucureşti, Editura Arthur, 2019, 102 pagini). Iosifel este un pici de grădiniţă şi cartea cuprinde 5 povestiri (Iosifel, vampir de lapte; Elefănţelul de aur din pădurea de pastel; Duminică; Şoricelul Rumeguş şi Bunicul din lună). Primele două relatează aventurile lui Iosifel la grădiniţă, la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Halloween) şi confecţionarea unei planşe cu animalele preferate. Următoarele sunt povestiri din aventurile trăite acasă, în lumea jucăriilor preferate şi … a oaspeţilor nepoftiţi în casă, văzuţi de copil prin filtrul şi oglinda propriei sensibilităţi. Lavinia Branişte te cucereşte cu stilul ei, uşurinţa cu care se naşte povestea, simplitatea cu care exprimă cu fineţe sentimentele copiilor şi părinţilor, umorul cu care surprinde toate nuanţele trăirilor şi relaţiilor.

Aproape jumătate din carte, de la pagina 57 până la sfârşit, citim povestirea “Bunicul din lună”, una dintre cele mai calde poveşti şi evocări ale bunicului. Recunoaştem că amănuntul biografic a influenţat aici scrisul (Lavinia Branişte a crescut în Brăila natală în grija bunicilor). De altfel, scriitoarea mărturiseşte în textul publicat pe coperta 4 că i-a dat lui Iosifel ceva din ceea ce a trăit ea în copilărie. Alături de mirările lui Iosifel, care descoperă lumea, în ultima povestire simţim iubirea autoarei pentru bunicul care îi confecţiona zmeie. Textul este scris cu dragoste, emoţie bine strunită şi indescriptibil regret, conturând chipul memorabil al unui bunic, ce trebuie să se grăbească să plece, dar care îşi doreşte ca nepotul să ţină minte iubirea lui pentru el. Poate pentru Lavinia Branişte scrisul este catharsis şi gest de iubire. Pentru mine, cititorul, a fost o plăcere imensă să citesc cartea pe care o recomand călduros copiilor, dar mai ales adulţilor, fiindcă veţi descoperi copilăria, vârsta adultă şi bătrâneţea în acelaşi timp, în oglinda unui unic sentiment, iubirea.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (23-29 august 2021) este “Simplissime: cele mai simple experimente ştiinţifice din lume” de Nathalie Barde, ilustraţii Colonel Moutarde, în traducerea Geaninei Tivdă (2018), disponibilă la filialele 2, 4 şi 6.

Iată prezentarea cărţii:

O carte pentru copiii curioși sau pentru cei atrași de știință.
Experimentele sunt deosebit de simple și ușor de realizat. 20 de experimente științifice simple și ușor de înțeles, pe care le vei deprinde într-o clipă! Fiecare experiment este explicat în detaliu, pas cu pas, și ilustrat într-o manieră clară și modernă. Nu e nevoie să cumperi nimic: toate materialele necesare se găsesc în casă.

Experimentele științifice sunt propuse de Nathalie Barde, profesoară pasionată de științe, care organizează de mulți ani ateliere științifice în grădinițe și în școlile primare.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+04ff225fc0a8011471f48cd60343f28f&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cursuri Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este autobiografia regizorului american Woody Allen, „Apropo de nimic”, apărută în 2020 și publicată anul acesta la editura Litera în traducerea lui Petru Iamandi. Momentan, cartea este disponibilă în cadrul bibliotecii județene din Brașov la Centrul Cultural Maghiar, sala de lectură şi mediatecă, însă va putea fi împrumutată în curând și de la filialele 2 și 5.

Cred că orice persoană care are un minim interes față de cinema a văzut cel puțin un film de Woody Allen: de la debutul său din cea de-a doua jumătate a anilor ‘60 și până în prezent, Allen a scris și regizat în jur de 70 de filme, bucurându-se de un foarte mare succes de public și de critică. New York-ul de dinaintea mandatului primarului Rudy Giuliani – un loc împovărat de mizerie și infracțiuni, gata în orice clipă să plesnească de la atâta promiscuitate asfixiantă – n-a arătat niciodată la fel de bine ca în filme precum Annie Hall sau Manhattan, iar dialogurile din filmele sale au devenit numaidecât uşor recognoscibile pentru acel melanj foarte bine proporționat dintre ironie, umor adesea sardonic, absurd, satiră și autoreflexivitate, la care se adaugă un imbatabil simț al ritmului, al tempoului replicilor. La fel de inconfundabilă este și prezența sa scenică, tipul de personaj pe care îl joacă aproape în toate filmele sale: acel ins nevrotic și ipohondru care are mereu ceva de obiectat, incapabil să facă față evenimentelor sociale și care pare mai degrabă un personaj de Looney Tunes metamorfozat în om.

De vreo treizeci de ani, Woody Allen a ajuns însă o persona non grata – Hollywood-ul pare să-i fi închis definitiv porțile de prin 2014 (când a primit ultimul său Oscar pentru filmul Blue Jasmine), studiourile nu vor să mai aibă de-a face cu el, mulți dintre actorii cu care a lucrat până atunci și-au exprimat în mod public regretul asocierii profesionale cu acesta și încearcă să se dezică de această experiență donându-și încasările obținute de pe urma filmelor, îi este tot mai greu să-și găsească distribuitori în SUA etc., totul din cauza mega-scandalului care a izbucnit în anii ’90 (și care a fost reaprins în 2014) asupra căruia n-aș vrea să mă opresc. Cred doar că e suficient să menționez că, cel puțin până în acest moment, n-a fost găsit vinovat de acuzațiile care i s-au adus, deși a trecut de-a lungul anilor prin mai multe procese și investigații.

De altfel, ar fi mare păcat ca această autobiografie să fie citită doar în speranța că va scoate la lumină detalii picante legate de scandal sau de relația sa cu Mia Farrow și Soon-Yi, actuala soție. E drept, Allen dedică vreo sută din cele 400 de pagini acestei istorii – pe care o tratează cu mult tact, dar și cu o amărăciune bine temperată –, însă la un moment dat chiar își cere scuze față de cititori pentru că a trebuit să insiste asupra acestui subiect care, după cum însuși mărturisește în stilu-i autodepreciativ caracteristic, a adus sub lumina reflectoarelor o viață personală de altfel palidă. Prima jumătate a cărții arată totuși că numai drept banale nu pot fi catalogate viața și parcursul său artistic: într-un stil franc și fără ocolișuri, plin de butade savuroase, ce amintește adesea de un spectacol de stand-up comedy foarte bine orchestrat, Woody Allen conturează imaginea vie a unei copilării în New York-ul postbelic, unde radioul și cinematograful (cu a sa răcoare salvatoare în verile mereu caniculare) constituiau principalele atracții pentru un puști timid și stângace, cu o ură profundă față de tot ceea ce reprezenta instituția școlii și pentru care adevăratele modele în viață erau gangsterii (având un adevărat cult pentru aceştia) și actorii chipeși versați în arta flirtului, cu replici potrivite pentru orice situație.

Contrar imaginii publice de intelectual construite în decursul anilor, Woody Allen profesează cu sinceritate nemiloasă propriul antiintelectualism și nu îi este teamă să își dezvăluie golurile din cultura generală; în ciuda autoderiziunii sale zgomotoase – aceasta fiind, probabil, trăsătura definitorie a scriiturii sale – Woody Allen nu lasă niciodată impresia că această ridiculizare proprie ar izbucni dintr-un soi de superioritate a vanitosului încununat de succes, ajuns la un punct în care își poate permite oricând să glumească pe seama propriilor slăbiciuni. Pot fi sesizate în această autobiografie o recunoaștere candidă a limitelor personale, precum și regretul de a nu fi făcut niciodată „un film mare”, în ciuda controlului artistic total de care s-a bucurat la fiecare producție. Mai mult, cu toate că tonul este în genere jovial, Allen inserează din când în când aluzii la moarte care, deși apar de cele mai multe ori sub formă de glumă, trădează însă neliniștea unei persoane care a avut dintotdeauna o oroare viscerală față de ideea morții. Umorul – unica trăsătură personală de caracter de a cărei valoare nu se poate îndoi – rămâne pentru Woody Allen antidotul cel mai eficient împotriva spaimei de neant.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni (16 – 22.08.2021) este romanul “Simetria dorinţelor” de Eshkol Nevo (Bucureşti, Humanitas, 2019, 352 pagini), pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi filiala 5.

Volum încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia şi finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, “Simetria dorinţelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Patru tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfinţenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, aşa cum se întâmplă şi în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucăţică de hârtie câte trei dorinţe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reuşit să realizeze şi ce nu. Această secvenţă din deschiderea romanului marchează momentul în care scriitorul israelian începe să exploreze culisele vieţilor şi trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forţa ei covârşitoare, în ciuda trădării, violenţei, resentimentelor şi chiar a morţii.

Cu un ascuţit simţ psihologic şi cu o rară artă a descrierii, Eshkol Nevo analizează şi dezvăluie relaţiile de prietenie, tensiunile, momentele de laşitate dintre cei patru amici, uniţi şi de promisiunea împlinirilor până la următorul meci final al Campionatului mondial de fotbal. Soarta le rezervă, ironic, o schimbare a rolurilor, asemeni tragediilor greceşti, dar simetric fiecare realizează o dorinţă a celuilalt. O carte care te va acapara şi te va impresiona adânc! Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesează cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+83076144c0a8011475cd2e8f0115d5ea&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

În spiritul estival, cartea recomandată pentru săptămâna aceasta (9-15.08.2021) este o carte de călătorii şi de vacanţă: “Călătorii pentru o viaţă: 500 de locuri unice” cu o introducere de redactorul şef al National Geographic Traveler Magazine, Keith Bellows (Bucureşti, Editura Litera, 2013, 400 pagini) pe care o avem la sala de lectură, secţia de împrumut la domiciliu şi secţia de copii şi tineret.

Iată cum este prezentat volumul: Coborâţi de-a lungul fluviului Sf. Laurenţiu, treceţi pe lângă păşuni înverzite, priviţi delfinii care fac salturi prin faţa vaporului, în timp ce pătrundeţi pe continentul nord-american. Treceţi cu trenul pe lângă mlaştinile, lacurile şi munţii acoperiţi de iarbă neagră ai Scoţiei. Admiraţi forfota urbană a Hong Kongului de pe puntea feribotului. Plutiţi pe apele azurii din Kerala, privind femeile înfăşurate în sariuri muncind în lanurile de orez din sudul Indiei. Faceţi o croazieră sub soarele dogoritor al Mării Egee, amintindu-vă de vechea Eladă, strecurându-vă prin labirintul de insuliţe greceşti. Străbateţi pe jos oraşele încărcate de istorie şi de cultură din Italia, Spania, Franţa, Anglia şi Germania. Și nu uitaţi de minunatele peisaje ale României.

Sunt doar câteva din cele 500 de călătorii care trebuie făcute într-o viaţă, prezentate în această carte care vă înfăţişează în primul rând excursii în sine, nu numai sosirea mult aşteptată. Descrie călătorii de neuitat, care vă schimbă viaţa, dar vă recomandă şi popasuri incredibile pe care le puteţi face pe drum.
500 de locuri care vă oferă o diversitate inegalabilă – oceane, munţi, dealuri şi vâlcele, cătune şi oraşe – şi o varietate de mijloace de transport – cu trenul, cu avionul sau cu maşina, pe jos sau pe apă. Când plecaţi în vacanţă, căutaţi ceea ce este adevărat şi autentic. Fiţi deschişi în faţa necunoscutului şi a întâmplării. Și apreciaţi ineditul fiecărui traseu. În paginile acestei cărţi sunt ilustrate unele dintre cele mai spectaculoase destinaţii ale lumii.

Aşadar, călătoriţi, exploraţi şi vizitaţi întreaga lume!

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online, la un clic distanţă, pentru această carte la linkul http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+82c15e36c0a808660cc9d1850188938f&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Expoziţiile lunii august – Neagu Djuvara – 105 ani de la naştere

Neagu Djuvara, născut la 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona în 1937, iar trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972 a obţinut doctoratul în Filosofie, urmând ca în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.

A fost curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români. A petrecut 23 ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors în 1984, la Paris.

După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti, până în 1998.

Susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, Neagu Djuvara a scris peste 20 de volume, între care se numără: Civilizaţii şi tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor, Între Orient şi Occident: ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Amintiri din pribegie.

Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.

Expoziţia aniversară de carte de la Secţia de împrumut la domiciliu este organizată de colega noastră Valentina Mihăilă şi cuprinde cărţile autorului omagiat, pe care vi le recomandăm cu căldură spre lectură.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Aliniindu-ne Jocurilor olimpice de vară de la Tokio, recomandarea acestei săptămâni este biografia lui Roger Federer, carte de René Stauffer (Bucureşti, Victoria Books, 2020, 431 pagini), pe care o avem la Sala de lectură şi la Mediatecă. O carte nu numai despre un sportiv de excepţie şi performanţele sale, dar şi despre un Om şi viaţa sa, despre spiritul său, ce pot servi drept model.

Australian Open 2017 – Roger Federer ridică mâinile în aer victorios, după ce a transformat uluitor cea de-a doua minge de meci împotriva lui Rafael Nadal, adăugându-şi astfel în palmares al 18-lea titlu de Mare Slem. Poate părea un triumf între multe altele, dar pentru geniul tenisului reprezintă apogeul unei reveniri legendare.

La 35 de ani, recordmenul de la Wimbledon se întoarce spectaculos după o pauză de şase luni şi îi contrazice ferm pe experţii care deja îi anunţau retragerea. Este unul dintre acele momente speciale marca Federer cu care sportivul continuă să-şi uimească plăcut fanii. Pentru a înţelege fenomenul Federer trebuie să privim în spatele acestor momente, la povestea de succes a unui tânăr elveţian care se transformă dintr-un talent extraordinar, dar cu toane, într-unul din cei mai de succes tenismeni ai tuturor timpurilor şi într-un model de stil recunoscut la nivel mondial.

René Stauffer l-a însoţit îndeaproape pe Federer încă de la vârsta de 15 ani şi conturează cu multă sensibilitate cele mai importante momente din cariera sportivului. De la modelele care i-au marcat adolescenţa la ascensiunea razantă în topurile tenisului mondial şi până la implicarea socială a familistului Federer – o carte unică, pe măsura unei biografii unice.

“Cartea de faţă este cea de-a doua biografie pe care o scriu despre Federer. În căutarea perfecţiunii a fost publicată iniţial în 2006, după care i-au fost aduse multiple adăugiri, a fost tradusă şi redactată în multe limbi. Aceasta se sfârşeşte după cel de-al 17-lea titlu de Mare Slem (Wimbledon, 2012) – cu cât trecea timpul, cu atât era mai clar că următorul capitol important urma să fie retragerea.

Dar probabil că şi zeii tenisului au fost impresionaţi de tenacitatea lui Federer. Asa că, la vârsta la care alţii se retrăseseră de mult, i-au dăruit o revenire cum nici el nu şi-ar fi imaginat-o. I-au permis să se bucure încă o dată de succese de basm şi să rescrie, din nou, istoria tenisului. Astfel mi-au dat şi mie pretextul şi motivaţia de a rescrie de la zero biografia lui Federer. Mi-a fost clar că nu îmi vor ajunge unul sau două capitole suplimentare dacă vreau să-i surprind cariera, viaţa şi importanţa în tenis aşa cum merită. Mult prea multe se întâmplaseră în mai bine de zece ani. Le vedeam mult mai clar acum. Mult prea frumoasă şi magică fusese povestea revenirii sale.” — RENE STAUFFER

Roger Federer, „gentlemanul din tenis” (NZZ) nu este doar unul dintre cei mai de succes tenismeni ai tuturor timpurilor, ci şi o persoană implicată social şi un om extrem de atent cu viaţa privată. René Stauffer este unul dintre puţinii jurnalişti care a avut acces direct la „planeta Federer”. I-a fost alături şi în 2016, când sportivul şi-a întrerupt abrupt sezonul, dar şi când a depăşit criza şi a câştigat Australian Open, o jumătate de an mai târziu. Stauffer descrie cu precizie ce oameni, antrenori şi mentori au fost esenţiali pentru această carieră de excepţie şi cum va dăinui influenţa lui Federer pe teren, dar şi în afara acestuia, după ce sportivul îşi va încheia cariera.

“Roger Federer este cel mai bun jucător pe care l-am cunoscut în peste 40 de ani de tenis.” (JOHN McENROE)

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+49989388c0a8011441d19cc301564a90&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntarul pentru citit recomandă “Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu

Recomandarea de săptămâna aceasta este debutul în proză al poetului, traducătorului și editorului Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, roman (deși în egală măsură poate fi considerat și un volum de proză scurtă în care toate povestirile au același narator) publicat la editura Polirom în anul 2017. Cartea poate fi împrumutată de la biblioteca județeană din Brașov de la sediul central și de la filialele 2, 3 și 5.

Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să simt că între mine și o carte se înfiripă o relație atât de personală, mergând până într-acolo încât fragmentele mai puțin izbutite mi-au părut ca un fel de trădare, de parcă aș fi încheiat cu autorul un contract anterior lecturii în baza căruia acesta se angaja să îmi livreze prin romanul său tot ceea ce caut eu în literatură, contract pe care nu l-a mai respectat până la final. Bineînțeles, o astfel de raportare la o operă de artă este extrem de problematică și trădează un egotism cu adevărat toxic – este foarte probabil ca ceea ce am văzut eu ca fiind stângace sau discordant în carte să fie pur și simplu o chestiune de gust; în fond, romanul lui Stănescu s-a bucurat de aprecierea aproape unanimă a criticilor literari și a cititorilor încă de la apariție și e greu să găsești pe internet chiar și o singură cronică negativă. Nici eu nu îmi propun să vorbesc de rău acest roman care are atât de multe atuuri, dar nu pot să nu îmi exprim, măcar în treacăt, un oarecare sentiment de frustrare față de includerea unor elemente (petreceri sordide, divorț, alcoolism, contemplarea suicidului, scandaluri matrimoniale, ședințe de terapie etc.), începând cu cea de-a opta proză – intitulată „Scriu despre Ashbery” – care nu fac decât să încarce inutil romanul și să distorsioneze registrul și vocea narativă până când toată acea autenticitate din primele proze se dizolvă treptat într-un stil repetitiv, generic și impersonal, ajungând în ultima proză chiar la un soi de pastișă stridentă după autori precum Philip Roth și Albert Camus, la care se adaugă un strop de Irvine Welsh.

În primele șapte povestiri, care se concentrează pe experiențele protagonistului dinainte ca acesta să se înscrie la facultate, am întâlnit însă – cu riscul de a mă exprima hiperbolic – unele dintre cele mai răscolitoare pasaje din toate cărțile pe care le-am citit până acum. În aceste pagini cu nuanță marcat autobiografică, autorul redă cu măiestrie tumultul psihologic al unui copil dintr-o familie monoparentală, în ultimii ani ai regimului comunist și în primii ani după 1990, cu toate confuziile și neliniștile specifice vârstei. Bogdan-Alexandru Stănescu a reușit să construiască o voce bine individualizată, sinceră și tulburătoare ce mi-a adus aminte în multe momente de cele mai reușite rânduri din Întâmplările lui Blecher sau de impresionismul filmelor lui Terence Davies, o voce încărcată de o oroare și de o mirare aproape patologice în fața unei realități ce-i apare veșnic hipertrofiată (și chiar malignă) lui Bobiță.

Felul în care ne raportăm la trecut, plonjonul în bazinul cu amintiri și farsele pe care le poate juca memoria constituie, de asemenea, o temă importantă pentru autor: întâmplările din copilărie sunt narate din perspectiva deja matură a unui narator chinuit, aflat la nadirul existenței, ce deseori lasă impresia că ar fi blocat în camera de proiecție a unui cinema părăginit, unde se chinuie să opereze un proiector stricat, care derulează cu întreruperi și deformări filmul vieții sale. Așa cum însuși mărturisește, până și natura îi apare deformată acum când se gândește la propria copilărie: în Berceniul primilor săi ani de viață, nu există decât extreme meteorologice – fie caniculă, fie ploi torențiale, fie geruri cu munți de zăpadă. Peste toate aceste extreme tronează însă Tătuțu, un personaj monumental, care va rămâne cu siguranță bine fixat în galeria celor mai memorabile personaje din literatura română. Este ceva aproape mistic, de sfânt nebun, la acest tată vitreg al protagonistului, ce poate fi definit cel mai bine prin expresia din limba engleză „larger than life”: înzestrat cu o burtă impozantă și o înțelepciune a străzii, un adevărat „raconteur” mereu cu vorbele la el, o ființă în fapt vulnerabilă și torturată, ce se ascunde în spatele unei jovialități gălăgioase, Tătuțu exercită o fascinație tainică asupra copilului lipsit de modele masculine și, implicit, asupra cititorului care se raportează la protagonist prin prisma amintirilor desfigurate ale naratorului. Coincidență sau nu, dispariția lui Tătuțu din paginile romanului – până atunci centrul de gravitație al acestuia – marchează și o schimbare de registru ce nu mai păstrează nimic din farmecul primei jumătăți. Chiar și așa, oricât de mult mi-ar fi plăcut ca romanul să fie mai bine închegat și să nu existe un atât de mare dezacord între cele două jumătăți, nu pot decât să recomand cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu și să le doresc celor care o vor citi pentru prima dată o experiență mai satisfăcătoare decât cea pe care am avut-o.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,