Arhivă

Post Tăguit cu ‘activităţi’

Ştiri din judeţ – De la Moieciu

noiembrie 27th, 2015 Fără comentarii

Cu prilejul aniversării Convenţiei Drepturilor copilului din 20 noiembrie 1989, la Biblioteca publică din comuna Moieciu a fost proiectat un material foarte interesant despre drepturile şi îndatoririle copilului. Au participat elevi din ciclul primar de la Şcoala Gimnazială Moieciu, împreună cu cadre didactice, în săptămâna următoare proiectându-se din nou materialul la alte clase, de data aceasta din ciclul gimnazial. Bibliotecar Laura Gîrbacea.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti – un proiect dedicat copiilor braşoveni

octombrie 22nd, 2015 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov a implementat în perioada
august – noiembrie 2015 proiectul Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti, un proiect editorial co-finanţat de către Administratia Fondului Cultural Naţional, cu ajutorul căruia se prezintă în premieră în spaţiul cultural românesc basmele prin intermediul hărţilor şi al unui mic dicţionar ilustrat de personaje. Astfel copiii, părinţii şi publicul amator de poveşti vor avea la dispoziţie hărţi, care vor ilustra geografia basmelor româneşti.
Proiectul editorial a avut 0 valoare totală de 71.600 lei, din care cofinanţarea nerambursabilă acordată de Administraţia Fondului Cultural Naţional a fost de 50.000 lei, iar 21.600 lei a reprezentat co-finanţarea bibliotecii.
În cadrul proiectului, a fost realizată cartea Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti “, care cuprinde 12 poveşti şi 65 de
ilustraţii.
Prin activităţile din cadrul proiectului se încurajează lectura activă, lucrul
cu harta şi cu imaginea încă din primii ani de şcoală, în scopul de a crea
deprinderi şi aptitudini de cititor avizat copiilor şi elevilor implicaţi în
proiect. Prin proiectul editorial se urmăreşte oferirea unui instrument util şi accesibil pentru explorarea Universului basmelor, el putând fi utilizat de către cadrele didactice la orele de lectură, dar şi de bibliotecari, de părinţi şi de copii.
Basmele sunt rodul cercetărilor şi documentărilor istoricului Alexandru
Stănescu. Cartea a fost ilustrată de artista grafician Liana Stănescu, care s-a
documentat în privinţa reconstituirii portului tradiţional din Şcheii Braşovului şi a monumentelor simbol pentru comunitatea braşoveană.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Atelierele Linkinjob – Octombrie

octombrie 4th, 2015 Fără comentarii

poster_2_-page-001

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Nocturna bibliotecilor – program complet

septembrie 21st, 2015 Fără comentarii

Nocturna bibliotecilor 2015

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov

În avanpremiera Nocturnei bibliotecilor, împreună cu elevii Şcolii gimnaziale nr. 6, vă oferim Jocuri tradiţionale pentru copii între orele 16,00-18,00, în curtea Casei Baiulescu

Vineri, 25 septembrie, orele 18,00-24,00

Sediul Central – Livada Poştei, Bd. Eroilor nr. 35

18,00 – Vernisajul expoziţiei Paşapoartele de altădată – etajul I

18,30-20,30 – Atelier de creativitate cu Asociaţia Colors – Mediatecă

18,00-24,00 – Concurs Fii bibliotecar şi primeşti o carte în dar! – Secţia de împrumut

20,30-24,00 – Observaţii astronomice* cu Astroclub Braşov – în faţa sediului şi în curte

 

Casa Baiulescu – Livada Poştei, Bd. Eroilor nr. 33 (lângă Şcoala nr. 6)

18,00-24,00 – Carte din carte se face … bibliotecă! – cărţi de dăruit – în faţa Casei Baiulescu

18,00-20,00 – Atelier de învăţat limbi străine cu ajutorul dispozitivelor mobile (smarphones, tablete) – Mansarda Casei Baiulescu – înscriere prealabilă**

18,00-24,00 – Atelier de colorat în tehnica ZenTangle pentru mici şi mari – Mediateca francofonă

18,00-24,00 – Vizionare de filme cu şi despre biblioteci – selecţie Mara Oprişiu (Asociaţia KunSTadt)

20,30-24,00 – Observaţii astronomice cu Astroclub Braşov – curtea din spate

Surprize și noutăți la Nocturna Bibliotecilor 2015 la Brașov

Nocturna bibliotecilor la Brașov va fi și în deplasare, nu numai la sediul central și Casa Baiulescu din Livada Poștei. Filiala nr. 6 pentru copii și tineret va colabora cu Anticafe (str. Horia nr. 53). Vineri, 25 septembrie, de la orele 17,00, împreună vor organiza un atelier de antipierdut vremea, pentru copii și părinți. Mai întâi, propunem jocuri pentru pici și adulți – sport și mișcare, boardgames, diverse jocuri de inteligență și enigme, pentru ca apoi să ne îngăduim cu toții un moment de odihnă și relaxare citind. Cărți de copii, lecturi din legende locale și povești istorice despre Brașov. Sunt invitați și așteptați toți doritorii!

*În cazul în care vremea este înnorată şi observaţiile astronomice nu se pot face afară, în mansarda Casei Baiulescu se vor face prezentări şi demonstraţii pentru public pe teme astronomice.

** Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi email cu datele dumneavoastră de contact și subiectul “Atelier”, la adresa biblgb@rdsbv.ro

INTRAREA ŞI PARTICIPAREA PUBLICULUI LA EVENIMENT SUNT GRATUITE.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)

Nocturna bibliotecilor 2015 la Braşov – Atelier de colorat

septembrie 18th, 2015 Fără comentarii

Din programul Nocturnei bibliotecilor 2015 la Braşov

Vineri, 25.09.2015, orele 18,00-24,00 – Atelier de colorat

Mediateca Francofonă (Casa Baiulescu, parter) vă oferă din nou un atelier de creativitate în tehnica ZenTangle pentru mici şi mari deopotrivă, pentru grupuri, prieteni. Puteţi colora singuri sau împreună cu amicii, în familie, relaxându-vă prin artă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: , ,

Agenda culturală a bibliotecii în august

În luna august, biblioteca noastră vă anunţă şi vă oferă următoarele evenimente, la care se vor adăuga sigur unele surprize. Dacă sunt surprize, le vom anunţa la momentul potrivit.

Iată oferta noastră pentru această lună de vară:

Luni, 03.08.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00 – Spectacol caritabil de teatru Magic Pupet – Teatrul Puck Cluj Napoca
 
Spectacolul de teatru, ventrilogie și magie pentru copii Hocus Pocus, organizat de Asociaţia Happy Moms în cadrul “Festivalului A fost odată… Festival interactiv pentru familie”.
Eveniment de fundraising – Din vânzarea biletelor se va achiziţiona un aparat necesar operaţiilor ortopedice la Spitalul de copii Braşov.
Vineri, 21.08.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00 – Conferinţa susţinută de arhitect Bianca Botea, organizată sub egida Conferinţele Oraşului Memorabil, din iniţiativa şi cu susţinerea Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita
Sâmbătă, 22.08.2015, Sediul Central, Mediateca, orele 9,00-13,00 – Şezătoare urbană Întâlnire cu ia, organizată de colega noastră Natalia Perianu
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Activităţii de lansare a Cuibului Democraţiei Braşov

Programul activităţilor de lansare a

Cuibului Democraţiei  Braşov

 17 Iulie, ora 12:00

Conferinţă de presă

Locaţia: Mansarda Casei Baiulescu

Interval orar: 12:00 – 13:00

Agendă eveniment:

•           12:00 – Primire invitaţi

•           12:10 – Prezentarea proiectului şi a rolului cuibului democraţiei în promovarea cetăţeniei active

  • Daniel Nazare, Managerul Bibliotecii Judeţene “George Bariţiu” Braşov
  • Reprezentanţii grupului de voluntari  Al Treilea Spaţiu: Manuel Cazac, Raluca Baco
  • Camelia Crişan, Manager proiect, Fundaţia Progress

12:30 – Sesiune de întrebări

18 Iulie, ora 11:00

Olimpiada Urbană

Locaţie: Cuibul Democraţiei Braşov – curtea Casei Baiulescu

  • 11:00 – Scurtă prezentare a proiectului adresată cetăţenilor participanţi la eveniment.
  • 11:15 – Prezentarea Cuibului Democraţiei Braşov, şi în special a panourilor interactive şi invitarea cetăţenilor în a-şi exprima opinia cu privire la întrebările formulate de voluntari prin intermediul acestor panouri.
  • 11:30 – deschiderea oficială a Olimpiadei Urbane; prezentarea probelor de concurs şi desfăşurarea acestora; la finalul fiecărei probe va avea loc şi premierea căştigătorilor.
  • 13:30 – Tombolă cu premii; discuţii libere.
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Invitaţie la teatru forum

Asociația Târgoviște spre Europa în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Asociația Tineri pentru Europa de Mâine organizează în perioada 17-19 iunie 2015 un turneu de teatru forum cu tema Tradițiile – o barieră? pentru copii și tineri, bibliotecari, publicul larg în cadrul proiectului ,,Reţea de centre de educaţie nonformală pentru viaţă în mediul rural din Dâmboviţa”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România ce va avea loc în județele Prahova și Brașov, cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Iorga Prahova și al Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov. În cadrul evenimentelor ce se vor derula vor avea loc și prezentări în vederea realizării unui schimb de experiență precum și pentru promovarea proiectului și diseminarea rezultatelor obținute până acum.

Programul este următorul la Biblioteca Judeţeană Braşov

Joi, 18 iunie 2015

-         Orele 14,00 – 15,00  – Tradițiile – o barieră ? Prezintă echipa nr. 2 de teatru forum a Asociaţiei Tineri pentru Europa de Mâine în Mansarda Casei Baiulescu

Sunt invitaţi copii, tineri, bibliotecari, voluntari şi cetăţeni din judeţul Brașov.

 INTRAREA GRATUIT!

Eveniment sub egida Braşov – oraş candidat pentru Capitală europeană a Culturii 2021

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Turneu de teatru forum cu piesa Tradițiile – o barieră? la Ploiești și Brașov în 7-19 iunie 2015

Asociația Târgoviște spre Europa în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Asociația Tineri pentru Europa de Mâine organizează în perioada 17-19 iunie 2015 un turneu de teatru forum cu tema Tradițiile – o barieră? pentru copii și tineri, bibliotecari, publicul larg în cadrul proiectului ,,Reţea de centre de educaţie nonformală pentru viaţă în mediul rural din Dâmboviţa”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România ce va avea loc în județele Prahova și Brașov, cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Iorga Prahova și al Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov. În cadrul evenimentelor ce se vor derula vor avea loc și prezentări în vederea realizării unui schimb de experiență precum și pentru promovarea proiectului și diseminarea rezultatelor obținute până acum. La spectacolul de teatru sunt invitați să participe tineri, adulți, public larg interesat de această modalitate de exprimare și educație, bibliotecari pasionați de educația non formală, voluntari. În 17 iunie, respectiv 18 iunie, de la orele 14,00, la Ploiești și Brașov vor avea loc spectacole de teatru forum în care tinerii dâmbovițeni sunt implicați. În același timp ei vor instrui publicul cum să facă un exercițiu de cetățenie activă prin teatrul forum. Vă invităm așadar să deveniți din spectatori ACTORI căci teatrul forum funcționează pe formula ACt/Play to change – Joacă pentru a schimba, pentru a lupta împotriva prejudecăților, discriminărilor de orice fel, pentru drepturile tale! Vă așteptăm în mansarda Casei Baiulescu!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Evenimentele bibliotecii în luna iunie 2015

Miercuri, 03.06.2015, Sediul central, etaj I, Mediatecă, orele 14,00 – Vernisaj expoziţie de artă plastică Stela Vesa

Absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Timişoara şi membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a International Association of Art – UNESCO, a Grup D‘Art Escola, Spania şi a Grup D‘Art Ava Gallery, Statele Unite ale Americii, Stela Vesa a avut numeroase expoziţii personale şi de grup, interne şi internaţionale, lucrările sale de pictură şi de grafică putând fi întâlnite în muzee şi colecţii din Europa, dar şi din Canada, China şi Africa de Sud. Universul tablourilor sale este populat de instrumente muzicale, animale fantastice şi siluete umane în cele mai diverse ipostaze. Peste toate culorile vii domină un peisaj în care recunoşti case şi acoperişuri transilvane tradiţionale, redate într-o manieră voit naiv, dincolo de care descoperi o artistă profundă şi sofisticată, care reia temele ce o preocupă şi le îmbogăţeşte continuu.

Joi, 04.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 14,00 – Prezentare a Anului european al dezvoltării de către directorul Agenţiei Metropolitane Braşov. Participă: elevii de la colegiile Aprily Lájos şi Unirea.

Joi, 04.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 19,30 – Fundaţia ProPark vă propune o conferinţă cu tematică ecologică

Protejarea naturii este un imperativ al zilelor noastre. Fundaţia ProPark, prin proiectele şi activităţile ei, se preocupă de ariile protejate, de educaţia pentru mediu şi de apărarea resurselor naturale. Organizarea unei conferinţe pe teme ecologică face parte din programul fundaţiei şi oferă oportunitatea pentru noi de a fi mai bine informaţi şi de a acţiona mai bine pentru un viitor sustenabil şi curat.

Luni, 08.06.2015, Biblioteca Maghiară, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului maghiar: „Szerelempatak”/Izvorul tinereţii sau Râul dragostei (Ungaria, 2013). Regia: Ágnes Sós.

Film documentar, 70 de minute

Rezumat: Filmat într-un sat din România, documentarul explorează relaţiile intime dintre Feri, un octogenar romantic incurabil, şi femeile din satul lui. Pe măsură ce sunt intervievate tot mai multe femei, ies la suprafaţă adânci secrete dramatice. Totul este, bineînţeles, însoţit de umor şi farmec. Iubirea şi dorinţa invadează minţile sătenilor chiar dacă se află la vârsta a treia. Timpul s-a oprit, iar ei au suflete tinere. Femeile vorbesc deschis despre vechiul joc al iubirii sau despre noaptea nunţii care s-a terminat brusc atunci când patul vechi s-a rupt înainte să se întâmple… altceva.

Marţi, 09.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 9,00-11,00 – Atelier de ii pentru copii, în avanpremieră, cu prilejul Zilei Internaţionale a iei (24 iunie) susţinut de Anca Gârneţ de la Secţia de împrumut adulţi

Atelierul Pe firul tradiţiei … ne întoarcem în satul bunicilor propune o activitate practică elevilor clasei a III-a de la Şcoala gimnazială nr. 27 „Anatol Germanschi” Braşov. Prin intermediul filmuleţelor educative, observarea directă a costumului popular purtat şi prin confecţionarea unei ii din hârtie, copiii vor afla povestea iei, vor aprecia frumuseţea podoabelor şi vor primi o lecţie de estetică.

Miercuri, 10.06.2015, Parcul Livada Poştei, orele 12,00-14,00 – Atelier de tricotat  cu prilejul Zilei mondiale a tricotatului în public (10 iunie) susţinut de Daniela Banaurs (Mediateca francofonă)

Ziua mondială a tricotatului în public a fost declarată astfel la începutul anilor 2000 şi scopul ei a fost atât de a reînvia tradiţia şi a preţui lucrurile făcute manual, cu pasiune şi dragoste, în faţa consumismului tot mai accentuat, cât şi de a restitui convivialitatea grupurilor de tricoteze, de a reuni comunitatea şi a împărtăşi experienţe. Evenimentul a avut succes în Franţa şi Italia, unde vecinele şi prietene de pe o stradă s-au întâlnit în public, la o terasă, pe stradă, în parc sau în piaţa publică şi pentru câteva ore locul a aparţinut cunoscuţilor împătimiţi de tricotat, ce s-au adunat pentru a împărtăşi o pasiune comună.

Joi, 11.06.2015, Alianţa Franceză, Mediateca Franfoconă, Mansarda Casei Baiulescu, orele 14,00-20,00 – Festival de film de scurt metraj

Filmele de scurt metraj sau foarte scurte sunt pastile concentrate, în care regizorul, scenaristul şi actorii trebuie să se exprime cu o economie maximă de mijloace şi spaţiu. Concentrarea face ca aceste producţii să fie percutante şi să maximizeze expresivitatea, selecţia opţiunilor, montajul şi gestica. Scurt metrajele se dovedesc a fi piatra de încercare pentru orice poveste şi profesionist al cinematografului, fiind una dintre probele maturităţii oricărui debutant şi proba de măiestrie a oricărui consacrat.

Marţi, 16.06.2015, Secţia de Împrumut carte, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului românesc: Cea mai fericită fată din lume (2009). Regia: Radu Jude. Distribuţia: Andreea Boşneag, Şerban Pavlu.

Dramă, 100 minute

Rezumat: Delia, o fată de 18 ani dintr-un orăşel românesc, este norocoasa câştigătoare a unei campanii de promovare organizată de o companie producătoare de băuturi răcoritoare: cu doar trei etichete de pe sticlele de suc. Delia a câştigat o maşină foarte scumpă. Fericita câştigătoare, însoţită de părinţii ei, va trebui să pornească spre capitală pentru a filma o reclamă care s-o arate pe Delia ţării întregi, drept dovadă că toată campania a fost pe bune. Pe drumul spre Bucureşti, în familie se iscă un conflict: părinţii vor să vândă maşina pentru a deschide o mică afacere, pe când fata ar vrea s-o păstreze. O mulţime de probleme apar şi în timpul filmărilor, dar sfărşitul este fericit. Sau, cel puţin, toţi par mulţumiţi de ceea ce au primit. Filmul, bazat pe o întâmplare reală, este o tragicomedie despre oameni obişnuiţi în circumstanţe neobişnuite, despre legăturile de familie şi ceea ce se află în spatele lor.

Joi, 18.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 14,00-16,00 – Teatru forum susţinut de trupa de tineri voluntari ai Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa.

Teatrul social este o formulă de teatru gen Play for act, Joacă pentru a schimba. Exerciţiul teatral include toate etapele: alegerea subiectului pe o temă contemporană de actualitate, scrierea textului şi interpretarea, pentru a fi finalizat cu implicarea publicului în joc şi propunerea de a schimba scenariul şi a găsi soluţii la problemele abordate. Teatrul forum este teatru social care urmăreşte implicarea publicului şi schimbarea socială prin implicare, combătând prejudecăţile şi discriminarea. Tinerii din Târgovişte, îndrumaţi de bibliotecar Vlăduţ Andreescu în cadrul unui proiect cu finanţare din fondul ONG, se află în turneu în ţară şi vă propun să schimbaţi povestea, să jucaţi pentru a acţiona pentru schimbarea societăţii.

Sâmbătă, 20.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00 – Conferinţa de istorie susţinută de dr. Ioana Mastan organizată sub egida Conferinţele Oraşului Memorabil, din iniţiativa şi cu susţinerea Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita

Ioana Mastan este născută în Braşov şi absolventă de istorie la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj–Napoca. Sub îndrumarea profesorului Ioan Aurel Pop, a făcut o teză de doctorat despre Braşov între otomani şi habsburgi în secolul al XVI-lea- al XVII-lea. Cercetările şi reflecţiile ei se vor regăsi în prezentarea oferită publicului interesat de temă. Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita s-a remarcat prin inaugurarea acestui ciclu de conferinţe susţinute de arhitecţi, istorici, sociologi etc. ce propun braşovenilor teme de actualitate despre trecutul şi prezentul oraşului

Vineri, 26.06.2015, Sediul Central, etaj I, Sala mare de lectură, ora neprecizată – Biblioteca vie organizată de Penitenciarul Codlea

Biblioteca vie este un concept în care cărţile sunt vii, sunt oamenii şi poveştile lor. Ea funcţionează după formula alegerilor unor reprezentanţi ai anumitor grupuri sociale şi profesionale, întocmirea unui catalog al cărţilor vii, din care publicul alege şi împrumută o carte pe o anumită durată de timp. Împrumutul constă în întâlnira şi dialogul dintre cartea vie şi cititor, „lectura”, de fapt dialogul sau interviul urmărind combaterea prejudecăţilor. Biblioteca vie este o formulă inovatoare de educaţie nonformală prin împărtăşirea experienţelor şi este folosită ca modalitate de schimbare socială.

Vineri, 26.06.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 18,00-20,00 – Jocuri pentru voluntariat susţinute de Asociaţia Colors Braşov

Asociaţia Colors lucrează intens cu tinerii, iniţiind şi organizând numeroase activităţi dedicate. Printre acestea, Jocurile pentru voluntari au fost gândite ca întâlniri periodice de interacţiune, de prezentare a diferite asociaţii, cu preocupările şi proiectele lor, şi de crearea a unui spaţiu de comunicare prin joc.

Luni-Joi, 29.06.-02.07.2015, Mansarda Casei Baiulescu, orele 10,00-17,00 – Conferinţă despre mediu şi cicism în oraşe, organizată, printre alţii, de Asociaţia Visum. Participă specialişti invitaţi din România şi SUA

Marţi, 30.06.2015, Biblioteca Engleză, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,00 – Seara filmului englez: „Dallas Buyers Club” (SUA, 2013). Regia: Jean-Marc Vallée. Distribuţia: Matthew McConaughey, Jennifer Garner, Jared Leto.

Dramă biografică, 117 minute

Rezumat: Filmul prezintă povestea unui electrician texan, lupta lui cu instituţiile medicale şi cu companiile farmaceutice după ce a fost depistat HIV-pozitiv în 1986. El caută medicamente alternative care ar putea să-l ajute şi la care şi alte persoane cu acest virus vor putea avea acces.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)