Cartea saptamanii – Bibliotecarul recomanda

ianuarie 4th, 2021 Fără comentarii

Speram ca am pasit in noul an cu o carte noua citita. Recomandarea acestei saptamani este In tara celor puri de Kenizé Mourad, traducere din limba franceza de Mihaela Stan (Bucuresti, Editura emira, 2020, 318 pagini)

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.
Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

“O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.” (Le Colibry)

Cartea este disponibila in patru exemplare, la Imprumut si filialele 2, 3 si 5. Consultati cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+46994696c0a8011424c9b3ae00186a64&operator=OR&_open=1

Lectura recomandata de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 29th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este primul roman al lui Franz Kafka, „America” (întâlnit și cu titlul de „Omul dispărut”), la care acesta a lucrat între 1911 și 1914 și care a fost publicat postum, în 1927, sub formă incompletă, de către prietenul și editorul său, Max Brod. Romanul este disponibil, în două traduceri diferite (una de Pop Simion și Erika Voiculescu, iar cealaltă de Parmena Zirina), la toate filialele bibliotecii; de asemenea, Centrul Cultural Maghiar deține și o traducere în limba maghiară.

Îmi pare o gravă nedreptate faptul că, spre deosebire de celelalte două romane ale sale – „Procesul” și „Castelul” – și de proza sa scurtă, primul roman la care a lucrat Kafka, „America”, a căpătat un statut periferic în creația sa literară, fiind citit mai degrabă cu scopul de a repera interesele tematice ale autorului și de a vedea modul în care a evoluat scriitura acestuia. Unele voci critice, printre care și Alina Purcaru, în prefața de la ediția din 2008, chiar îl consideră o apariție curioasă între celelalte scrieri ale lui Kafka, o carte mai optimistă și hazoasă, aptă să sfărâme mitul scriitorului singuratic și chinuit cu care acesta este adesea asociat. Îndrăznesc să spun că o astfel de perspectivă poate fi înșelătoare, întrucât umorul negru și ironia fină reprezintă o constantă a întregii opere kafkiene, iar acestea tind să se piardă la lectură tocmai datorită șabloanelor care sunt aplicate scriiturii lui Kafka. Mai mult, pentru mine „America” nu reprezintă defel o creație exotică, în care vocea atât de recognoscibilă lui Kafka ar fi dificil de identificat; dimpotrivă, am citit acest roman ca primul dintr-o trilogie a alienării, a represiunii, a mirajelor și ororilor modernității. Este drept că, în comparație cu celelalte două romane kafkiene, „America” are o construcție narativă mai convențională, ludicul este mai pregnant, alunecările în episoade suprarealiste mai rare, însă – luat în ansamblu – romanul nu doar că reflectă cât se poate de fidel viziunea lui Kafka din „Procesul” și „Castelul”, ci stă totodată mărturie pentru geniul artistic al acestui scriitor care excelează în toate registrele literare sub care a scris. Aici, deși este tentant să catalogăm „America” drept un roman cu tentă realistă, de critică socială, ce urmărește necazurile și frustrările unui imigrant adolescent, captiv într-o lume nouă confuză și deluzorie, Kafka rămâne la bază un expresionist care distorsionează în mod repetat realitatea (spre exemplu, Statuia Libertății este văzută de protagonist ca purtând o sabie în locul bine-cunoscutei torțe, spațiul geografic este înțesat de inadvertențe, reacțiile personajelor sunt frecvent inexplicabile, experiențele protagonistului de la hotelul unde lucrează pentru o scurtă perioadă și, ulterior, cele din locuința Bruneldei, sunt exagerate monstruos) pentru a scoate la suprafață adevăruri esențiale despre condiția umană modernă și pentru a ilustra conflictul dintre individ și forțe impersonale ce periclitează umanitatea acestuia. Este, de asemenea, ispititor să considerăm „America” un bildungsroman – în parte pentru că modelul literar asumat explicit de scriitor este chiar Dickens, cu al său „David Copperfield” –, dar protagonistul lui Kafka, Karl Rossman, al cărui parcurs printr-o lume adultă doldora de pericole și capcane amintește, ici și colo, de eroii dickensieni, nu ne lasă niciodată impresia că se maturizează sau că descoperă cheia spre integrarea în țara în care se vede exilat; din contra, Kafka îl supune iar și iar la întâmplări bizare, a căror traversare nu stârnește vreodată simțământul unui real progres. La fel ca Josef K. din „Procesul” sau K. din „Castelul”, Karl apare ca o fantoșă în mâinile unui păpușar sadic, ce-l poartă prin scenarii uneori ridicole, alteori de-a dreptul înfricoșătoare, determinându-ne pe noi, cititorii, să ne întrebăm cât de liberi suntem cu adevărat în viața de zi cu zi. În fine, romanul merită citit fie și doar pentru excelentul și înfiorătorul capitol final, „Teatrul liber din Oklahoma”, în care tema imposibilității comunicării, a absurdității aparatului birocratic și cea a individului pus față în față cu un sistem ostil sunt la fel de bine și memorabil dezvoltate ca în celelalte romane ale sale. În plus, ceea ce este și mai frapant la secvențele finale este faptul că autorul pare a anticipa ororile Holocaustului (prin acea învălmășeală a tuturor celor proaspăt angajați la teatru, după un proces straniu de triere, într-un tren în care li se spune că nu au nevoie să-și ia cu ei bagajele), astfel că zâmbetul final al lui Rossmann – acea notă de fals optimism din ultimele rânduri – devine pentru cititorul de astăzi un gest eminamente tragic.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

decembrie 28th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este La Belle Epoque – amurgul unei lumi de Mary McAuliffe, traducere din limba engleză de Alina Popescu, prefaţă de Alina Pavelescu (Bucureşti, Editura Corint, 2020, 496 p.).

În primele două decenii ale secolului al XX-lea, Parisul a fost, cu adevărat, centrul cultural al Occidentului. Aici au trăit și au creat artiști de geniu (Pablo Picasso, Auguste Rodin, Henri Matisse, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Marcel Proust), oameni de știință (Pierre și Marie Curie), dar și inovatori (André Citroën, Louis Renault, Auguste și Louis Lumière), fiecare în parte izbutind să revoluționeze propriul domeniu de activitate.
Orașul Luminilor a devenit capitala haute couture și a produselor de lux, aici au apărut unele dintre primele cinematografe și a fost construit le métro. Numai că sâmburele disoluției la Belle Époque fusese deja sădit și Primul Război Mondial se profila la orizont. Iar conflagrația avea să îi pună la grea încercare pe toți locuitorii extravagantei citadele.

“Mary McAuliffe își folosește talentul scriitoricesc [...] pentru a zugrăvi [...] o frescă de neuitat a Parisului.” (The New York Times)

“McAuliffe reînvie o epocă plină de viață și de contradicții [...] într-o narațiune extraordinar de captivantă.” (Publishers Weekly)

“Când, în 2018, Editura Corint publica Parisul anilor nebuni, descopeream în Mary McAuliffe o autoare înzestrată cu harul povestitului. A doua sa carte apărută în românește ne duce acum în sus pe firul timpului, în «anii frumoși» dinaintea Marelui Război. Parisul boem al lui Picasso, Braque, Modigliani trăiește fericit în această perioadă alături de Parisul aristocratic al lui Proust și de Parisul sărman, dar dârz al lui Zola.” (Alina Pavelescu)

Cartea este disponibilă în 5 exemplare la Sala de lectură, Împrumut, Filialele 3, 5 şi 6.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Pentru alte detalii accesaţi cu încredere catalogul nostru online la următoarea legătură corespunzătoare titlului recomandat: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+c031c29bc0a801145cba46a30003a956&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Cartea saptamanii – Bibliotecarul recomanda

decembrie 21st, 2020 Fără comentarii

In saptamana vesela a Nasterii Domnului va propunem cartea Enciclopedia Craciunului de G. Q. Bowler, traducerea din engleza de Adriana Badescu (Bucuresti, Editura Nemira, 2011, 416 pagini).
În Germania şi în America, ‘murătura de Crăciun’ nu este o murătură…
În Anglia, ‘mâţa-n colţ’ nu este o pisică ce stă în colţ…
În unele regiuni din Franţa, darurile nu sunt aduse de Moş Crăciun, ci de Tante Aria…
În Italia, Crăciunul este vestit şi azi de ‘zamponari’ în costum tradiţional…
În Mexic, copiii trebuie să pună mâna nu numai pe daruri, ci şi pe ‘pinata’…
Crăciunul înfierbântă de veacuri imaginaţia oamenilor, care au creat mii de obiceiuri şi de obiecte pentru a sărbători Naşterea Domnului.
În articole bine documentate, care ne poartă în vremuri apuse, dar şi în prezent, ‘Enciclopedia Crăciunului’ trece în revistă filme, cărţi şi cântece care au înveselit atmosfera magică a sărbătorii. Ocolul lumii într-o carte numai bună de pus sub brad, în seara de Ajun…

Folositi cu incredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+82796a3dc0a808664cc4feb0015ed268&operator=OR&_open=1

Cartea se afla in colectia Salii de lectura.

Sarbatori fericite tuturor!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 17th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este colecția de eseuri a scriitorului american David Foster Wallace, „Consider the Lobster and Other Essays”, tradusă în limba română de către Anca Dumitrescu și Lavinia Gliga cu titlul „Care-i treaba cu homarul?” și publicată în 2017 la editura Black Button Books. Cartea poate fi împrumutată atât de la sediul central, cât și de la filialele 2 și 5.

Trebuie spus din capul locului că însăși perspectiva de a parcurge volumul lui David Foster Wallace este intimidantă – este foarte probabil ca, deschizând la întâmplare cartea, să fii asaltat de multiple note de subsol care se întind pe pagini întregi, care lasă impresia că acaparează în totalitate texul propriu-zis, dar și de note de subsol subordonate altor note de subsol (ultimul eseu din colecție, „Gazda”, înlocuiește însă notele de subsol cu chenare dreptunghiulare inserate chiar în text, ce încadrează numeroasele adnotări ale autorului, simulând astfel experiența pe care ar fi avut-o cititorul dacă citea articolul pe internet, într-o interfață interactivă, așa cum fusese publicat inițial), toate alcătuind o rețea textuală densă, arborescentă, ce reflectă actuala afluență informațională și care totodată creează senzația că lectura nu reprezintă un act solitar, intruziunile auctoriale întreținând sentimentul unui permanent dialog între cititor și autor. Odată alungată această senzație incipientă de intimidare pe care primul contact cu textul o poate inspira, cititorul va putea descoperi o seamă de eseuri pe teme dintre cele mai diverse, scrise cu o neobișnuită luciditate, cu o ironie și un umor incredibil de nuanțate, punctate de o inteligență enciclopedică și de o viziune percutantă aptă să reveleze profunzimea și transcendentul din situațiile aparent cele mai prozaice.

Deși termenul de eseu poate sugera o scriitură aridă, academică sau tehnică, Wallace propune o variantă cu totul inedită a acestui gen, estompând granițele dintre ficțiune și non-ficțiune; astfel, cele mai multe dintre eseurile sale sunt mai curând micro-romane, cu personaje reale transformate în figuri romanești, abil conturate, cu o desfășurare a evenimentelor foarte bine gradată și cu tensiune epică menținută cu iscusință (aici merită în special menționate eseul „Sus, Simba”, în care Wallace își descrie experiența ca reporter în cadrul echipei lui John McCain, în campania sa din 2000 împotriva lui Bush, realizând o panoramă amplă și savuros scrisă a politicii americane și a întregului sistem electoral, și eseul care deschide volumul, în care autorul explorează industria filmelor pentru adulți, cu a sa misoginie inerentă, meditând pe seama alienării pe care dependența pornografică o aduce cu sine). În eseurile de tip recenzie ale unor cărți precum tomurile despre Dostoievski scrise de Joseph Frank, autobiografia unei jucătoare de tenis sau „Toward the End of Time”, romanul din 1997 al lui John Updike, obiectul recenziei reprezintă un simplu pretext pentru abordarea unor teme mult mai ample: contextul cultural postindustrial care i-a determinat pe scriitorii postmoderni – cu a lor detașare ironică specifică și autoreflexivitate – să fie incapabili să producă opere cu adevărat pasionale, vii, morale; relația aparent paradoxală dintre calitatea slabă a cărților autobiografice ale sportivilor și geniul non-verbal, starea totală de concentrare inexprimabilă a acestora, care le asigură succesul profesional și, în fine, narcisismul toxic al unei întregi generații de autori americani. Fie că analizează cu fervoare lupta dintre prescriptivism și descriptivism în lexicografia americană, umorul lui Kafka, implicațiile morale pe care le implică uciderea animalelor pentru hrană sau existența confuză, traumatizantă într-o societate post 11 septembrie 2011, Wallace – cu a sa sinceritate și claritate morală – ne impulsionează, în ultimă instanță, să citim lumea cu mai multă responsabilitate și spirit civic.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

decembrie 14th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este romanul Sărutul pictat de Elizabeth Hickey (București, Editura Nemira, 2020, 356 pagini, traducere din limba engleză și note de Irina Cerchia).

Gustav Klimt avea o muză secretă. Aceasta este povestea ei. Tulburatoarea poveste de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt şi Emilie Floge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul şi al cărei nume artistul l-a şoptit cu ultima suflare, pe patul de moarte.
Viena, 1886. Un oraş al cafenelelor elegante, al operei şi al unei comunităţi artistice în plină efervescenţă. Emilie, de numai 12 ani, cunoaşte un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecţii de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiştilor, a modelelor senzuale şi a bogaţilor decadenţi, care deopotrivă o înspăimântă şi o fascinează. Pe măsură ce Emilie creşte şi devine o creatoare de modă faimoasă, povestea de dragoste se transformă într-o poveste despre artă, din care se naşte unul dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite tablouri din istorie: Sărutul lui Klimt.

“O meditatie despre artă şi artificial. Misterul lui Klimt scos în relief mai frumos ca niciodata.” – The New York Times

“Un limbaj senzual, bogat şi foarte expresiv”. – Publishers Weekly

“Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars şi benzină. Pigmenţii vor face ca flacara să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos şi să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariţii, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fata lui Adele se va topi ca ceara şi va dispărea şi ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norul de fum înţepător.”

Folosiți cu încredere catalogul nostru de bibliotecă online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+2e72cb33c0a801146adb7fb105265d35&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Expoziția Cartea și filmul în colecțiile bibliotecii

decembrie 9th, 2020 Fără comentarii

„Cărțile și filmele sunt ca merele și portocalele. Amândouă sunt fructe, dar au gust complet diferit.” (Stephen King)
Îl credem pe Stephen King și nu vă cerem să optați pentru una dintre cele două experiențe – lectură sau vizionare de film. Vi le oferim pe ambele, în noua colecție “ȘI CARTEA, ȘI FILMUL”, a Bibliotecii Județene “George Barițiu” Brașov. Am cercetat colecțiile noastre bogate și am alcătuit o listă de peste 200 de titluri de cărți celebre, însoțite de ecranizările lor, filme care s-au bucurat de premii importante și succes la public. Vă invităm să le vedeți printr-un click pe link-ul: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do…
Expoziția este realmente incitantă, am intrat pe catalog și m-am uitat, iar bibliografia este făcută de colega noastră, Nicoleta Tudor.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

decembrie 9th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este cel de-al doilea roman al scriitorului bosniac Aleksandar Hemon, „Proiectul Lazarus”, finalist în anul 2008 al premiilor National Book Award și National Book Critics Circle Award. Romanul a fost tradus în limba română de Dan Sociu și a apărut inițial în 2011 la editura Polirom, iar în 2019 a fost retipărit la editura Black Button Books; poate fi împrumutat atât de la sediul central, cât și de la filiala 2.

Romanul lui Hemon debutează cu o atmosferă calmă profund înșelătoare: în Chicago-ul anului 1908, un tânăr imigrant evreu pe nume Lazarus Averbuch – supraviețuitor al pogromului de la Chișinău – se îndreaptă de la locuința sa mizeră din ghetou, unde trăiește împreună cu sora sa, Olga, spre centrul orașului, în căutarea domiciliului șefului poliției, George Shippy. După ce bate la ușa acestuia și este alungat, sub privirea scrutătoare și circumspectă a menajerei, se plimbă senin și confuz pe străzile din apropiere, plutind impasibil ca o fantasmă, își cumpără câteva bomboane dintr-o prăvălie și revine la casa lui Shippy – de data aceasta, îi este permisă intrarea, îl întâlnește pe acesta, dar într-un moment de panică nejustificată, șeful poliției îl imobilizează și-l omoară, lăsând în încăpere o perdea groasă de fum, ce va înghite cu sine motivul morții lui Lazarus, moarte ce amenință să inflameze paroxistic tensiunile xenofobe și revoltele anarhiste din acea perioadă.

Cel de-al doilea capitol trădează așteptările cititorului: povestea lui Lazarus este amânată, pentru ca romanul să își schimbe brusc coordonatele narative sau, mai degrabă, să își dezvăluie rotițele care îi alcătuiesc mecanismul. Naratorul romanului propriu-zis nu este o instanță anonimă, obiectivă, autoritară și omniscientă, așa cum vocea primului capitol sugerează; naratorul se dovedește a fi Vladimir Brik, un scriitor bosniac stabilit în America începutului de secol 21, atras de povestea lui Averbuch pe care o descoperă într-un ziar. Acesta se decide s-o exploreze în profunzime și să o imortalizeze într-un roman, dar pentru aceasta hotărăște că trebuie să reconstituie personal traseul parcurs de Averbuch din Moldova spre Chicago. După ce obține o bursă, acesta îl invită pe unul din vechii săi prieteni din Sarajevo, Rora, un fotograf cu o apetență molipsitoare pentru povestiri de război și bancuri cu personajele comice arhetipale ale umorului bosniac – Mujo și Suljo – într-o odisee de coșmar, a regretelor, a durerii și a amărăciunii prin Cernăuți, Lvov, Chișinău, București și, în fine, Sarajevo.

Desfășurarea capitolelor ia forma unui un zig-zag amețitor între evenimente ficționale și istorice, între o Americă de început de secol 20, erodată de tensiuni sociale, politice, înveninată de rasism și xenofobie, și una contemporană, paralizată încă de evenimentele de pe 11 septembrie 2001, la fel de dezbinată și haotică, ce pare să nu fi învățat nimic din experiența istoriei, între un Vest înșelător, uniformizant și steril și un Est amorțit, neguros, incomprehensibil și fals-reconfortant pentru cel care-și caută rădăcinile, între dramele sângeroase ale istoriei și tragediile individuale. Roman postmodern construit pe paralelisme, analogii, procedee metaficționale, meditație ironică pe teme identitare, morale și istorice, „Proiectul Lazarus” reprezintă o lectură antrenantă, brăzdată de umor negru, neliniște și, poate cel mai vizibil, de multă durere.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

decembrie 8th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este Viața secretă a scriitorilor de Guillaume Musso (București, Editura Trei, 2020, 256 p.).

Celebrul scriitor Nathan Fawles, autorul a trei romane cult, anunță că renunță la scris și se retrage în Beaumont, o sublimă insulă sălbatică din Marea Mediterană.
Toamna anului 2018. Fawles n-a mai dat niciun interviu de aproape două decenii, însă romanele lui continuă să-i captiveze pe cititori. Mathilde Monney, o tânără jurnalistă elvețiană, debarcă pe insulă, hotărâtă să afle secretul scriitorului. În aceeași zi, cadavrul unei femei este descoperit pe o plajă, iar insula este închisă de autorități. Între Mathilde și Nathan începe o confruntare în care adevăruri ascunse se ciocnesc de minciuni asumate, iar frica și iubirea se întrepătrund…
O lectură de neuitat, un puzzle literar care se dovedește de-a dreptul fascinant.

Un roman polițist diabolic și original. Lui Guillaume Musso îi place să se joace cu nervii noștri, iar noi adorăm asta! (Le Parisien)

Noul roman al lui Musso nu este doar un thriller elegant, ci și un uimitor joc literar. (L’Obs)

Un minunat omagiu adus literaturii. O carte care-ți face poftă de citit. (Librairie Lamartine)

O intrigă foarte complexă, un thriller palpitant, un joc abil de oglinzi între autor și cititor. (RTL)

Accesați cu încredere catalogul nostru online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+5296379fc0a8011424c9b3ae0043c24a&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

10 decembrie – Ziua internațională a drepturilor omului

decembrie 7th, 2020 Fără comentarii

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului a fost instituită la data de 4 decembrie 1950 şi se sărbătoreşte anual, la 10 decembrie, deoarece la această dată, în anul 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
• Declaraţia este unul dintre cele mai importante documente ale secolului XX, fiind tradusă în peste 500 de limbi. Nu este un tratat internaţional, ci reprezintă “un ideal comun atins pentru toate ţările şi naţiunile”. Acest document a avut o însemnătate deosebită pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan internaţional.
• Documentul are un preambul şi 30 de articole care conturează principalele drepturi ale fiinţei umane. Sunt consacrate drepturi civile, politice, economice, sociale şi culturale.
• Ziua Drepturilor Omului este marcată la nivel mondial de conferinţe şi reuniuni politice, respectiv de evenimente culturale şi expoziţii care vizează problematica drepturilor omului, axându-se pe tema zilei din anul respectiv.
• În acest an, tema zilei, Recover Better – Stand Up for Human Right, se referă la pandemia de COVID-19, fiind accentuată importanţa respectării drepturilor omului în eforturile de redresare, potrivit www.un.org.
Expoziția de carte a fost organizată la Secția de împrumut la domiciliu, de către colega noastră Mariana Caloinescu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)