Acasă > Cultura > Mateiu Caragiale – 85 de ani de la moartea scriitorului

Mateiu Caragiale – 85 de ani de la moartea scriitorului

La data de 12 martie 1885 vine pe lume primul fiu, nelegitim, al lui Ion Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regia Monopolurilor Statului. Peste 4 ani, I. L. Caragiale se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly şi îşi aduce băiatul în noua familie. Deşi este bine primit aici, va suferi de complexul respinsului.
Urmează ciclul primar la Şcoala de băieţi nr. 6, apoi Colegiul „Sfântu Gheorghe” din capitală. Din această perioadă debutează interesul aparte pentru istorie şi heraldică. „Preocupările heraldice au îndeplinit o funcţie terapeutică în viaţa lui Mateiu Caragiale… Deşi preocupările şi informaţiile sale în domeniul heraldicii nu se materializează în studii riguroase, prezenţa lor difuză se resimte în toată opera literară.” (Ovidiu Cotruş)
Urmează, începând cu anul 1903, studii de drept la Bucureşti iar apoi la Berlin, dar nu le finalizează.
În primăvara lui 1912 îi sunt publicate primele poeme, în revista „Viaţa românească”. A mai scris ciclul de sonete Pajere, nuvela Remember, un roman, considerat neterminat, Sub pecetea tainei, dar opera sa majoră este considerată, prin excelenţă, romanul Craii de Curtea Veche, publicat iniţial în foileton între anii 1926-1928, în revista „Gândirea”.
Romanul a fost considerat de la bun început un succes, apariţia sa fiind salutată de un grup de scriitori de seamă, în frunte cu Ion Barbu. Jurnalul matein va consemna: „Succesul moral mi-a depăşit aşteptările, nu-mi amintesc vreunul în România atât de strălucit.”
Cel mai excentric fiu al lui I. L. Caragiale a fost căsătorit cu fiica scriitorului George Sion, Marica Sion, mai în vârstă decât el cu 25 de ani, proprietară a unui mic domeniu la Fundulea, unde au şi locuit. Acolo îşi înalţă, în anul 1928, propriul steag cu blazon.
Se stinge din viaţă, în urma unui accident vascular cerebral, la data de 17 ianuarie 1936.
În anul 2001 romanul Craii de Curtea Veche s-a clasat pe locul întâi în ierarhia romanelor româneşti din secolul XX, ca urmare a unei anchete iniţiate de revista „Observator Cultural”, la care au răspuns 102 critici şi istorici.
Micro-expoziția de carte este organizată la Secția de împrumut, de către colega noastră Mariana Caloinescu.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Mateiu Caragiale - 85 de ani de la moartea scriitorului , 5.0 out of 5 based on 3 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.