Acasă > Evenimente > Expoziţia Designul lecturii

Expoziţia Designul lecturii

În cadrul Sciefest – Festival de ştiinţă şi industrii creative, Biblioteca Judeţeană Braşov a lansat Concursul de design cu tema Mobilier pentru o bibliotecă publică, etapa creaţie, în 11 septembrie 2019.

Concursul a avut în vedere proiectarea unor “corpuri de lectură”, concepute fie ca ansamblu integrat (scaun și masă de citit, împreună cu corp de iluminat, ceas etc) fie ca piese individuale. Designerii aveau libertatea să proiecteze un mobilier SMART, care să integreze componente sau echipamente inteligente, să aleagă structuri și culori inovative și materiale eco-prietenoase, să acorde atenție unor poziții de ședere-lectură neconvenționale.

Cerința obligatorie era ca designul propus să sugereze ambianța adecvată pentru citit, să trimită la ideea de bibliotecă a viitorului, să fie comod, fezabil, practic, sigur, durabil și să creeze o atmosferă specifică lecturii. Totodată materialele puteau fi diverse: lemn, carton și hârtie, plastic, metal, textile, sticlă, pe cât posibil reciclabile.

Concursul s-a deschis tuturor persoanelor creative preocupate de design: elevi și studenți la secții de design ale liceelor și instituțiilor de arte, absolvenți, masteranzi și doctoranzi ai facultăților de arhitectură, arte, design, ingineria lemnului, arhitecți, designeri, artiști plastici interesați de design, antreprenori și inițiatori de start-up-uri și makerspace-uri. Pentru mai multe detalii vezi regulamentul http://blog.bjbv.ro/?p=4956

La invitaţia bibliotecii judeţene braşovene, au răspuns 6 creativi braşoveni, cu pregătire diversă (designer, arhitect, elevi şi absolvenţi ai Liceului vocaţional de arte plastice Hans Mattis Teutsch, iniţiatori de start-upuri). Formaţia proprie şi-a pus amprenta asupra proiectelor propuse care sunt foarte diferite şi oferă soluţii variate. Juriul, format din specialişti din domeniu şi din bibliotecă, a evaluat nu atât de multe proiecte, dar felurite ca abordare.

Proiectul Refugii pentru lectură, designer Robert Niculescu, a câştigat Premiul I prin propunerea unui mobilier modular, flexibil, adaptabil contextului. Muzeul cărţilor este titlul proiectului ce a câştigat Premiul II şi este propunerea unei absolvente a liceului braşovean de arte, Paula Alina Teodorescu, azi studentă la filologie. Acest proiect se axează pe sediul central al bibliotecii din Livada Poştei şi propune o reorganizare a sălii de lectură, secţiei de împrumut şi a parcului din spatele bibliotecii. Viziunea ei artistică include un ansamblu, iar conceptul şi memoriul tehnic explică alegerea titlului şi a soluţiilor de mobilier. Din partea bibliotecii, se cuvine să remarcăm că acest proiect aparţine unei cititoare pasionate. Premiul III a revenit unei firme de arhitectură, proiectul fiind semnat de arhitecta Alina Grigorescu, aplicat noului spaţiu de la Agrement, sub Tâmpa şi avansând o soluţie de amenajare şi decoraţiuni interioare pentru un sediu diferit. Menţiunea a fost acordată proiectului Concept Corp de bibliotecă a tinerei eleve Daiana Bogdan de la Liceul vocaţional de arte plastice H. Mattis Teutsch.

Rămase în afara concursului au fost două proiecte Ceas literar, proiectant Tudor Petrican şi Mobilierul multifuncţional Ridmour al inovatorului şi creativului tânăr Alexandru Ailioaie (care a fost trimis tardiv). Primul dintre ele lua în considerare spaţiul Filialei nr. 5 a bibliotecii, situat pe Bd. Griviţei, venind din partea unui cititor pasionat şi creativ în materie de ceasuri, în timp ce al doilea a propus un fotoliu multifuncţional, cu mai multe poziţii, putând fi utilizat ca birou, masă de lucru, cu spaţiu de depozitare cărţi şi bagaje. Dincolo de caracterul personal şi perspectiva diferită a fiecărui proiect, trebuie să observăm că întâlnim şi aspecte similare între proiecte, detectabile, de pildă, la nivelul practic al compartimentelor pieselor de mobilier pentru cărţi şi obiecte personale.

Câştigătoare sau nu, toate proiectele au fost expuse în expoziţia intitulată Designul lecturii, vernisată pe 25 noiembrie 2019, găzduită în spaţiul ART onezero (Strada Lungă nr. 100). Cele 6 proiecte pot fi văzute în selecţia expoziţiei şi pot fi consultate în întregime în mapele aflate la dispoziţia publicului vizitator. Câteva piese modulare din proiectul clasat pe locul I au fost tipărite la imprimanta 3D a bibliotecii şi se află în expoziţie. Programul de vizitare este luni, miercuri, vineri – 14,00-16,00, marţi şi joi – 17,00-19,00. Până vineri vă aşteptăm la ART onezero să vizionaţi proiectele!

Concluziile acestei prime ediţii a concursului vizează faptul că este nevoie de o asemenea competiţie, evident una care să includă şi etapa de prototipare, cu bugetul aferent, lansată şi anunţată din timp. Reacţia specialiştilor în design şi decoraţiuni interioare din mediul braşovean a fost încurajatoare, un concurs dedicat unor preocupări tradiţionale (dispunem de industria lemnului, de silvicultură, de instituţii artistice, de expertiză) fiind binevenit. A doua concluzie clară desprinsă din această primă experienţă este necesitatea de a crea o secţiune specială pentru debutanţi, pentru a stimula creativitatea tinerilor, a-i încuraja să concureze şi a răsplăti efortul lor. Din partea bibliotecii, intenţia este să lanseze şi alte concursuri adresate atât designerilor de produs, cât şi creatorilor de animaţie de film şi de ce nu? de jocuri video, pe baza poveştilor şi imaginilor din documentele şi manuscrisele bibliotecii. Aceasta este una dintre ambiţiile de viitor, pe care sperăm că o vom realiza.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Expoziţia Designul lecturii, 5.0 out of 5 based on 2 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.