Acasă > Cultura > Premiile Filialei ANBPR Braşov pe 2018

Premiile Filialei ANBPR Braşov pe 2018

Marţi, 23 aprilie 2019, de Ziua Naţională a Bibliotecarului, Filiala ANBPR Braşov a decernat premiile sale bibliotecarilor merituoşi pentru activitatea din anul 2018. Criteriile de alegere au fost următoarele: calitatea de membru al filialei şi competenţa profesională cu care şi-au îndeplinit sarcinile şi au contribuit la promovarea profesiei de bibliotecar şi a valorilor asociaţiei, depăşind strict atribuţiile cerute şi prevăzute de fişa de post şi norma zilnică de lucru, fiind creativi şi implicaţi.

Premiul şi Diploma de merit la nivelul bibliotecilor publice din judeţul Braşov (comunal)

Câștigătoarea Premiului Filialei ANBPR Brașov la nivelul bibliotecilor comunale pentru activitatea din anul 2018 este o persoană care a fost şi este mereu atentă şi receptivă faţă de realitatea din jur şi contextul în care evoluează comunitatea locală. Sesizează rapid nevoile cititorilor, răspunde şi se adaptează la ele, satisfăcându-le. Se informează permanent şi foloseşte potenţialul de resurse la maxim, observând din timp ce poate utiliza în beneficiul bibliotecii şi oamenilor. Este harnică, puternică, mereu disponibilă, convingătoare, un bun cunoscător şi conducător de campanii, o persoană pe care poţi conta, lipsită de egoism şi plină de altruism. Informată, cultă, inteligentă, creativă, organizează activităţi şi oferă o bibliotecă publică deschisă şi accesibilă, reuşind să facă din bibliotecă inima comunităţii, pulsând dinamic. Este un partener de nădejde, lucrând în reţea, un bibliotecar curios, o bună colegă şi un om de valoare, prieten adevărat. Un Bibliotecar cu majusculă şi un Om, tot cu literă mare, aşa cum ne dorim să fie toţi. Avem convingerea că a făcut lumea mai bună prin bibliotecă şi prin ea.

Pentru contribuţia la promovarea valorilor Asociaţiei, a profesiei de bibliotecar şi pentru iniţierea proiectului de renovare totală a Bibliotecii Publice din comuna Dumbrăviţa, proiect derulat prin Compania Ascendis Consulting şi sponsorizat de firma Schneider Electric România se decernează Premiul Filialei ANBPR Brașov la nivelul bibliotecilor comunale doamnei Elenei Odăianu.

(Propunere şi argumentare de Crina Buştenaru și Ruxandra Nazare)

Premiul şi Diploma de merit la nivelul Bibliotecii Judeţene Braşov

Prima dintre câștigătoarele Premiilor Filialei ANBPR Brașov la nivelul bibliotecii județene pentru activitatea din 2018 este o colegă bine pregătită, cu spirit critic și discernământ, folosite din plin la descrierea și selectarea informațiilor. Este unul dintre cei mai buni bibliografi, care se documentează serios când întocmește o bibliografie la cerere pentru utilizatori. Aceeași seriozitate abordează atunci când pregătește o expoziție, la care se adaugă curiozitatea intelectuală și o documentare ce aproape epuizează subiectul. Adaptabilă, a preluat și a îndeplinit și alte sarcini diverse, făcând față atât muncii de bibliotecă (la înscrieri, comisii de inventar de pildă), cât și muncii de secretariat. Înzestrată cu umor, este săritoare și calmă, oferind suport și ajutor colegilor, implicându-se în acțiuni ale bibliotecii precum sesiuni cu jocul educațional CUIB la Săcele și Prejmer, Jocurile tradiționale pentru copii la Râșnov și Feldioara, Festivalul de știință și industrii creative SCIEFEST.

Este solidară, interesată de profesie, comunicativă, într-un cuvânt un Om și un Bibliograf pe care te poți baza. Pentru toate aceste argumente, pentru participarea mereu la întâlnirile Filialei ANBPR, dar mai ales pentru organizarea expozițiilor foarte reușite, cu impact la public și în comunitate, dedicate fotbalului și Cerbului de Aur la 50 de ani, se decernează Diploma de merit care i se cuvine cu prisosință Evei Dinu.

(Propunere și text de Ruxandra Nazare)

Premiul şi Diploma de merit la nivelul Bibliotecii Judeţene Braşov

A doua câștigătoare a Premiilor Filialei ANBPR Brașov la nivelul bibliotecii județene pentru activitatea de anul trecut este o colegă care încearcă să practice excelența în toate. Este evidentă aspirația ei de a face lucrurile foarte bine și dorința de a atinge perfecțiunea. Se informează permanent în profesie, precum și în tot ce privește industria cărții și ce ar privi secția unde lucrează. Împătimită de film, este o bună cunoscătoare a genului, făcând adesea legătura între carte și cea de a șaptea artă, propunând cititorilor discuții pe această temă. Este momentul să facem vorbire un pic despre felul cum cultivă relația cu cititorii, fiindcă este foarte interesată de domeniul relațiilor publice, încercând să aibă un dialog cu utilizatorii, să descopere mereu noi modalități de a întreține o legături caldă între bibliotecă și cititori, de a descoperi secretul artei autentice a  comunicării. Alături de colegele ei, participă la proiectul „Ora de lectură” de la Centrul de zi „Astra”, centru de îngrijire pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, pentru care se pregătește, se documentează, ia cu împrumut cărți pentru vârsta ei. Cultă și critică, spirituală, are un simț aparte de a diagnostica corect situațiile, de a percepe direct și dinamic nevoile, este săritoare și colaborează cu celelalte secții. Adaptabilă și înzestrată, face față nevoilor altor departamente, putându-se conta pe pregătirea și serviciile ei la nevoie. Întotdeauna a fost interesată de activitatea filialei și a participat la întâlniri.

Pentru toate aceste argumente și pentru contribuţia la promovarea profesiei de bibliotecar şi a valorilor Asociaţiei, se decernează Diploma de merit Marianei Picu.

(Propunere de Johanna Haltrich şi argumentare scrisă de Crina Buştenaru și Ruxandra Nazare)

Premiul şi Diploma de Excelenţă – Biblioteca Judeţeană Braşov

Câştigătoarea acestei distincţii este o persoană delicată şi puternică în acelaşi timp, discretă, dar convingătoare şi sigură pe sine, o bibliotecară ce face cinstei breslei noastre. Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt care să o caracterizeze, acela ar fi de pedagog. Pedagog pentru sine şi pentru alţii, această persoană a fost mereu aplecată spre studiu şi a împărtăşit altora, copii, studenţi ori adulţi, cunoştinţele şi experienţa sa. Lucrează în bibliotecă de la 19 ani, s-a format în compania cărţilor, citeşte zilnic, pe hârtie şi suport electronic, intră şi frecventează site-uri de carte, artă, educaţie, stăpâneşte deopotrivă tehnologiile informaţionale şi cunoaşte diferite aplicaţii, este la curent cu fenomenul cultural şi tehnologic, fiind un bibliotecar deschis la minte şi inovator. Talentată şi creativă, are mereu idei, găseşte soluţii, se adaptează şi creează servicii pentru utilizatori. A lucrat în mai multe secţii, la început la împrumut, apoi la Mediateca francofonă, ajungând la Centrul de informare şi formare continuă. A suplinit cu succes, organizată şi punctuală, serviciul de secretariat pe durata concediului medical al secretarei noastre, fiind primul nostru punct de legătură, între bibliotecă, lume şi colegi.  Oriunde, şi-a pus talentul la dispoziţia cititorilor. Comunicativă, este un bun colaborator, o colegă săritoare, un om de mare calitate umană şi omenie, pe expertiza şi prietenia căreia te poţi bizui. Pentru toată această excelenţă dovedită, am socotit că acest premiu i se cuvine Danielei Banaurs.

(Propunere și text de Ruxandra Nazare)

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Premiile Filialei ANBPR Braşov pe 2018 , 5.0 out of 5 based on 2 ratings
Categories: Cultura Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.