Acasă > Cultura > Expoziţia despre mocani – Comunicat de presă

Expoziţia despre mocani – Comunicat de presă

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei Între munte şi mare – transhumanţa mocanilor bârsani în Dobrogea. Evenimentul va avea loc miercuri, 26 octombrie 2016, orele 16,00, la Biblioteca Judeţeană Braşov, etaj I.

Expoziţia este organizată împreună cu Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman” Constanţa şi cu Asociaţia Izvorul din Săcele ca partener. Ideea a aparţinut Bibliotecii Judeţene Constanţa, care a dorit să valorifice documentele despre mocani existente deopotrivă în locul de origine, în Transilvania, cât şi în Dobrogea, unde mulţi s-au stabilit şi au înfiinţat întreprinderi, ferme, prăvălii. Propunerea a fost îmbrăţişată cu entuziasm de personalul Bibliotecii Judeţene Braşov şi astfel a luat naştere expoziţia duplex despre mocani. Primul eveniment al acestei iniţiative este vernisajul din 26 octombrie 2016 la Braşov, de Sf. Dumitru, data tradiţională a mocanilor de plecare la iernat în Dobrogea, „la baltă” cum se spunea. Al doilea eveniment se va petrece în jurul datei de 23 aprilie 2017, la Constanţa, reper cronologic tradiţional pentru transhumanţă, turmele şi păstorii venind la păşunat în munţi, pe proaspetele şi gustoasele păşuni alpine.

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi-a dorit în mod special ca această expoziţie să fie una comunitară şi nu una exclusiv bazată de colecţiile proprii. A dorit să implice pe urmaşii mocanilor bârsani, amintirile şi poveştile lor despre acest fenomen economic şi experienţă de viaţă care este transhumanţa. De aceea a apelat la alte instituţii de memorie din Braşov, organizaţii nonguvernamentale, colecţionari şi persoane fizice, la depozitul lor de mărturii revelatoare. Demersul ei a fost susţinut de Asociaţia Izvorul din Săcele (prin doamna preşedintă Georgeta Souca şi vicepreşedintă Maria Zbarcea), care s-a alăturat ca partener efortului de documentare, dar şi de persoane fizice, precum domnul Nicolae Eftimie şi doamna Cornelia Daneş din Săcele, colecţionari precum Vasile Aldea din Braşov, doamna profesoară Corina Sporea Bărăgan din Vama Buzăului, care au pus cu generozitate la dispoziţie fotografii, reviste, planşe etc.  Nu vreau să uit mulţumirile către colegele mele Eva Dinu şi Mihaela Lupu, care au făcut documentarea iniţială despre Săcele şi mocani, punându-mi datele la dispoziţie. Mulţumiri calde datorăm Angelei Dobrescu, doamnei bibliotecar Eva Pandelaş şi domnul inginer Constantin Bârsan din Săcele, care ne-au ajutat cu diseminarea informaţiilor.

Expoziţia cuprinde publicaţii, cărţi, documente, hărţi, cărţi poştale ilustrate din colecţiile bibliotecii şi ale altor instituţii şi persoane. Am expus lucrări generale despre păstoritul ardelenilor (de la cele vechi de J. Hintz şi jurnalul de călătorie al lui Hans Christian Andersen la cele despre mărgineni şi C. Giurescu, Transilvania în istoria poporului român), însoţite de imagini ale mocanilor din zona de Mărginime (Avig) şi din Tohanul Vechi pentru a reda amploarea geografică şi vechimea acestui fenomen. Au urmat lucrările speciale despre mocani, intre care studiile lui Dumitru Şandru şi al lui Tudor Mateescu ocupă un loc special, împreună cu hărţi, tabele statistice reproduse şi fotografii cu ciobani din Ţara Făgăraşului (muntele Nehoiul) din colecţia fotografului Emil Fischer din Sibiu. Preocupările săcelenilor pentru istoria proprie sunt reflectate de articolele scrise de Ion Lapedatu şi Ion Ghelase, iar transhumanţa este ilustrată de imagini, albumele familiei Median şi De demult, atlase, fotografia familiei Bucurenciu, ce au ales să se stabilească în Dobrogea. Presa săceleană (Viaţa Săceleană, Plaiuri săcelene), portul mocănesc din Săcele, câteva personalităţi săcelene, – Al. Lapedatu, George Moroianu, Gh. Dragoş şi N. G. V. Gologan -, lucrări despre trecutul şi prezentul Săcelelor ilustrează restul vitrinelor din expoziţie, cu cărţi, fişe biografice, fotografii. În centrul expoziţiei se află 8 planşe de dimensiuni mari cu imagini reproduse după fotografiile familiilor mocăneşti săcelene, purtând costumul tradiţional, alături uneori de turmele de oi care i-au făcut vestiţi.

Colaboratori la această expoziţie, cu imagini originale şi în copie, sunt Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul de Artă Braşov şi Direcţia judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale, cărora le mulţumim pentru răspunsul profesionist şi disponibilitate

Miercuri după-amiază, de Sf. Dumitru, sărbătorim împreună istorii mocăneşti cu prilejul deschiderii expoziţiei Între munte şi mare – transhumanţa mocanilor bârsani în Dobrogea. Alături de bibliotecarii braşoveni, vor fi prezenţi şi vor lua cuvântul doamna director Corina Apostoleanu de la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman”, urmaşă la rândul ei, pe linie paternă, a familiei de mocani Bucurenciu din Satulung – Săcele, reprezentanţii Asociaţiei Izvorul din Săcele şi invitat de onoare domnul Dumitru Voinea, ce va relata amintiri despre mocani şi ce însemna transhumanţa pe vremuri pentru ei.

Nu în ultimul rând, vrem ca această expoziţie să fie un omagiu adus memoriei celui care a fost arhitect Dan Median, pasionat păstrător al memoriei trecutului, studios al arhitecturii monumentelor sacre şi laice săcelene, un fiu al Săcelelor şi un urmaş al mocanilor, purtători de valori şi modele de viaţă. Dan Median a donat bibliotecii anul trecut imagini din arhiva familiei sale şi datorăm cinstire amintirii sale pentru acest gest.

Vă aşteptăm cu drag!

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Expoziţia despre mocani - Comunicat de presă , 5.0 out of 5 based on 1 rating
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.