Acasă > Evenimente > Evenimentele lunii februarie la bibliotecă

Evenimentele lunii februarie la bibliotecă

În cea de a doua lună a anului 2016, iată ce vă vom oferi:
Luni, 08.02.2016, Sala mare de lectură, orele 17,00 – Conferinţă susţinută de  Mihai Nadin: „Civilizaţia analfabetismului”
Născut la Braşov, în 2 februarie 1938, Mihai Nadin a absolvit Facultatea de Electronică şi Facultatea de Filosofie la Bucureşti, unde şi-a luat doctoratul în estetică. Experimentele sale în grafica de computer, un pionierat la vremea aceea, i-au adus recunoaşterea pentru contribuţii la o nouă estetică. După studii postdoctorale inovatoare la Universităţile Ludwig Maximilian (München) şi John Hopkins, a desfăşurat o activitate interdisciplinară de cercetare care acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-computer. Mihai Nadin a întemeiat computational design ca disciplină. Preocupat de sistemele de anticipare, a înfiinţat în anul 1994 primul Institut de Cercetare a Sistemelor de Anticipare. A predat la universităţile Stanford, Berkeley şi Bremen. Continuă să studieze sistemele de anticipare, în special conceperea unor noi forme computaţionale şi interacţiunea lor cu mediul fizic şi oamenii. Cunoscut de braşoveni pentru monografia din 1975, Pictori din Braşov, lucrare de referinţă şi astăzi, Mihai Nadin este recunoscut pretutindeni ca un spirit inovator şi creativ, prin analizele sale despre artă şi tehnologie. Aflat în România, turneul său de lansare şi promovare a cărţii include şi Braşovul, oraşul natal.
Marţi, 09.02.2016, Mansarda Casei Baiulescu, orele 17,30 – Ciclu de dezbateri organizate de Lectoratul francez Braşov despre „Le paysage audio-visual français et roumain”. Tema întâlnirii Les émissions culturelles
Joi, 18.02.2016, Alianţa Franceză, Mediateca Francofonă, orele 17,30 – Cineclub francofon> „Le chat du rabbin” (Franţa, 2001, film de animaţie). Un film de Joan Sfar. Cu  Mathieu Amalric, François Damiens, Eric Elmosnino.
Film de aventuri, 100 minute
Rezumat: Acţiunea se petrece în anii ’20 în Algeria. Rabinul Sfar se confruntă cu o mulţime de probleme. Fiica sa devine adolescentă, pisica, după îngurgitarea papagalului familiei, învaţă să vorbească şi vrea să se convertească la iudaism. Colac peste pupăză, primeşte o cutie din Rusia în care descoperă cu stupoare un pictor mai mult mort decât viu. Acesta este în căutarea tribului ascuns şi a oraşului său mitic. Convins că oraşul există, se aventurează într-un şir incredibil de peripeţii, luând cu sine pe rabin, pisica lui, un şeic arab înţelept şi un milionar rus excentric.
Film cu subtitrare în limba română
Intrare gratuita!
Sâmbătă, 27.02.2016, Sediul Central, etaj I, Sala mare de lectură, orele 9,00-13,00 – Şezătoare la Braşov – moderată de bibliotecar Natalia Perianu
Ne-ntrunim, cu mic, cu mare, într-o nouã şezãtoare, la Biblioteca Judeţeanã ”George Bariţiu”, Sediul Central, în Sala Mare de Lecturã, între orele 9:00-13:00… Avem de sãrbãtorit 1 an de existenţã, un an în care ne-am întâlnit deseori, la sfat, cusut şi creat. Am făcut schimb de idei şi modele, am învăţat, lucrat şi cusut, am vizitat locuri şi am admirat oameni şi tradiţii de suflet. Un an în care am reuşit să ne mobilizăm de fiecare dată şi să ne întâlnim la Braşov, Dobârlău, Drăguş, Făgăraş Hărman şi Prejmer, ajungând să (ne) cunoaştem de fiecare dată mai bine tradiţiile şi persoane minunate ce continuă să creadă în obiceiurilşi să păstreze meşteşugul moştenit.
La mulţi ani, Şezătoare la Braşov!
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.8/5 (4 votes cast)
Evenimentele lunii februarie la bibliotecă , 4.8 out of 5 based on 4 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. ianuarie 2nd, 2018 la 07:15 | #1
  2. ianuarie 3rd, 2018 la 15:26 | #2
  3. ianuarie 10th, 2018 la 04:08 | #3
  4. ianuarie 10th, 2018 la 22:01 | #4
  5. ianuarie 14th, 2018 la 00:38 | #5
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.